“Egoismul este trăsătura morală care pune mai presus de orice interesele personale, în dauna și interesele personale ale celorlalți.”
Definitia de dictionar valabila in cazul tuturor adultilor care lasa copiii fara scoala, lasa o natiune pe loc, lasa medicii zilnic pe baricade in timp ce ei se cred nemuritori si izolati. Egoisti sunt toti cei care amana si se cred deasupra tuturor cu negationismul lor. Egoisti si fricosi. Dar judecatori. Niciunul dintre fricosii de azi nu ar fi stat deoparte in a judeca fuga altora din valtoarea evenimentelor de acum un an. 14 luni mai tarziu, de la inaltimea superficialitatii lor, accepta sa creada in 5g, Bill Gates, nu mi se intampla mie, cine stie ce patesc dupa, ce boli autoimune mi se declanseaza, cum fac eu leucemie 20 ani mai tarziu. Niciunul nu crede ca boala in sine le-ar produce vreun damage major. Sunt nemuritori si prezenti in acest Univers pentru ca medicina a depasit nivelul de ierburi asiatice si doctor Quinn, dar ei cred ca au dreptul sa o intoarca 3000 ani inapoi pentru ca lor ” nu li se intampla. O parte se lauda cum mananca sanatos si alearga 10.000 pasi, dar uita ca respira noxe si mananca stres pe paine. Sigur e si cealalta categorie care mananca ce se nimereste, se distreaza cat cuprinde, dar nu vor sa fie cipati. Probabil 80% dintre ei nu ar mai fi avut azi dreptul sau ADN-ul sa-si exprime parerea daca nu s-ar fi inventat vaccinurile de tetanos sau tifos, de rujeola sau rabie. Dar azi din epicentrul si buricul Pamantului isi cer drepturile la libertate.
Am auzit toate variantele. Ce-mi pasa daca eu sunt vaccinata? Ce treaba am eu cu decizia lor personala (care ne afecteaza pe toti). Ce garantii are ca nu pateste nimic? Fricosul alege sa creada ca vaccinul (ceva SIGUR, palpabil) i-ar produce un rau iremediabil. Si crede ca deh, boala, e la distanta. Fie ca a facut-o si n-a murit/n-a patit nimic (acesta insa e un concept la fel de vag, insa fricosul nu realizeaza, nu stie ce presupune de fapt acest “nimic” pe termen lung), fie ca e convins ca daca pana acum n-a luat nimic, e imbatabil, intangibil. Sigur, ca familie trecem exact prin asta cu unul dintre oamenii dragi si SIMPLI, nevaccinat desi avea dreptul, pentru ca familia, comunitatea si medicul de familie NU si-au facut treaba. Femeie de la tara, care si-a dorit cu ardoare sa traiasca, a impresionat o mana de medici care sec ne trasmiteau ca nevoia de oxigen a crescut imens, ca tratamenul este maximal si ca urmatorul pas este doar terapia. Femeia simpla a stat peste 2 saptamani doar pe burta, n-a vazut lumina zilei decat din pat si a ratat pomii infloriti din 2021. Femeia de la tara unde…nu ajunge virusul, dupa parerea unora care se cred deasupra, nici lasi, nici fricosi atunci cand refuza.
Ma asteptam ca familia aceasta numeroasa sa inteleaga ca moartea miroase cand nu te astepti. N-a inteles decat o parte si pentru acea parte ma bucur. N-au inteles multi ca moartea cand vine miroase urat. Ca lasa suferinta. Ca numai eu stiam ce simteam cand la ora 14 medicul de garda imi comunica trist: “n-am vesti bune. Doamna C nu e bine”. Dar stiti ce? Asta e tot egoism. Pe cata emotie simteam ca ma inunda cand aflam vestile rele, pe atat de sec trebuie sa fii tu, cel care trecut la limita sau nu, printre rude sau prieteni bolnavi sau morti refuzi. Si iti transformi frica ta intr-un mecanism de coping spundu-ti ca: “avea si alte boli” sau mai rau “e doar o gripa/ n-a avut covid de fapt/ au omorat-o la spital”.
Nu, oricat am intors-o nu e despre altceva. Atatea luni mai tarziu nu e despre lipsa de informare. Nu e despre lipsa de acces la vaccin. E despre educatie si lipsa ei, despre “merge si-asa”, despre FRICA si EGOISM. Frica sa nu pateasca ceva, la asta se rezuma tot si e invelita frumos in ce poleiala vreti voi.
Din cauza acestor egoisti stam. Acesti egoisti si fricosi care cred ca lumea se invarte in jurul lor. Si care isi bagatelizeaza existenta atunci cand li se spune ca fiecare vaccinat in plus conteaza. Ca un bolnav in minus inseamna o sansa in plus pentru ca generatia care STA ACASA de 1 an sa mearga la scoala. Am inceput pandemia cu un copilas de clasa a patra, care statea si privea in ochii invatatoarei lui si ma aflu in acest razboi 14 luni mai tarziu cu un adolescent de aproape clasa a sasea care NU SI-A cunoscut PROFESORII. Cum poti tu, adult, buricul pamantului, sa sustii ca iubesti acest copil si sa nu te vaccinezi?
Pentru mine ai murit in secunda in care ai zis nu. In secunda in care egoismul tau ti-a dat voie ca lumea sa se invarta in jurul tau si interesul si fricile tale sunt mai presus de interesul unei lumi intregi. Lumea care vine dupa tine. Tu, egoistule, reprezinti nimic pentru acest Univers. Esti un nimic care pune o piedica. Lumea va supravietui cu sau fara tine, dar te-ai nascut “erou” in aceasta lume, avand aceasta sansa de a pune umarul la a exista dincolo de tine. Si stii ce ai facut? Ai scos egoismul din buzunar si ai decis ca vrei sa devii un nimic. Un nimic care vrea sa opreasca lumea in loc.
………..dincolo de fiecare dintre noi e doar lumina si eternitate. Unii s-au nascut speranta si vor muri nimic. Pentru ca stii ce, egoistule? Toti vom muri. Dincolo de covid, ne asteapta pe toti aceeasi moarte. Asta pe care crezi ca o eviti azi, cand refuzi mai presus de stiinta, sa pui umarul la morisca asta numita Univers. Doar ca unii vor muri anonimi, lasi si egoisti. Asta e unica diferenta.
……………
Imi pare rau ca dupa ce Vinerea Mare mi-am petrecut-o in centrul de vaccinare nu gasesc cuvinte de bine pentru acesti indivizi. Imi pare rau daca inca o zi pierduta de langa copiii mei, nu inseamna nimic in acest Univers, pentru ca cei care se vaccineaza raman putini. Imi pare rau daca te-ai gandit tu, negationistule, sa ma suni maine. Uita te rog sa faci asta. Pentru tot restul oamenilor care simt, sufera, muncesc, traiesc si respira ca sa le fie si ALTORA bine…Paste Fericit!