Omul cu emotia aici. Nu le am eu cu rezolutiile si 2021 nu merita nici macar 5 minute de introspectie. Ce sa ii spun? Ha? Ca m-a calcat in picioare? Ca mi-a aratat ca suntem vulnerabili cu totii? Ca daca nu au nevoie de tine oamenii te uita? Ca daca nu rezonezi cu ideile lor oamenii se debaraseaza de tine? Ca invidia e al doilea nostru nume pe Pamant?
Anul a trecut. Indiferent de cum l-am trait eu sau voi. S-a dus. Am incercat sa il simt, sa il traiesc constient, sa nu ma las distrusa emotional de tot raul pe care mi l-a oferit. Si stiti de ce? Pentru ca la naiba, stiu ca mereu poate si mai si. Dati-o incolo de pandemie, mie intre timp mi-au crescut copiii si am imbatranit pe dinauntru cat in alti 10 ani. Andrei nu mai e un copil de clasa a IV-a, mai are putin si incepe a VII-a. Vladut nu a mai fost NICIODATA la gradinita din 11.03. 2020. Am pierdut toate serbarile lor pe care le-ar mai fi putut avea. N-am stiut atunci, in 2019 ca e ultima buluceala cu parintii in sala de clasa. Gata. N-am avut nici serbarea abecedarului. Nici nu mai e asa mult timp din scoala primara a lui Vlad, ce tot povestesc eu aici. 3 ani juma trec cat ai inchide ochii de 3 ori.
Am pierdut “prieteni”. Oh doamne. Da stiu, veti zice ca nu-mi erau prieteni cu adevarat si ca asa trebuia sa se intample..Probabil niciodata, va zic eu. “Prietenii” acestia ar fi roit in permanenta in jurul meu, dandu-mi falsa impresie ca ne e bine impreuna, ca ne sincronizam, ca putem face in continuare petreceri sau concedii sau ne putem intalni ca fetele si povesti din astea, de-ale noastre, poate chiar unele care de fapt nu trebuie povestite. Cum oare sa poti sa treci de la intalniri in aproape fiecare luna la niciun mesaj din primavara lui 2020?
Ce ne-a divizat masca in 2020, vaccinul a taiat in carne vie. Cele mai dureroase au fost contrele din familie. Alea in care cineva lucra de acasa si povestea cum nimic nu e bun de nimic. Din varful sufrageriei, stand comod pe fotoliu. Cu nonsalanta si superioritatea lipsei de RESPONSABILITATE. Aia pe care nu o au niciunii care se trezesc vorbind, fara sa FACA. Responsabilitate. Asumare. Cum suna? Omul e un animal social si orice ar face se va aduna. Fuga de la Viena a fost elocventa. Gratios de elocventa. Dureros chiar. Peste tot e la fel. Oamenii insala de cand lumea si pamantul, mint si evadeaza, ce ar fi trebuit sa ii opreasca in 2021 sa o faca? Constiinta?
2021 a fost un an meschin. Ti-a dat speranta cu lingurita si apoi te-a lovit. Ii multumesc. Atat s-a putut. N-am speranta de mai bine, am speranta ca voi razbi. Cum… necum…voi razbi. Nici nu am alta solutie, de fapt. Si daca pentru a fi fericita trebuie sa simt cata durere se poate si cata frustrare incape, asa va fi. Toata experienta traita e parte din mine. Si toate lucrurile simtite se intampla cu un scop, am aceasta certitudine si viata mi-a aratat ca niciodata nu m-am inselat.
Am inceput sa ma bucur de mesajele de multumire. Incet, firav, cu teama. Pentru ca daca 1000 de mesaje sunt cu drag de la oameni care simt sa faca asta, unul singur plin de frustrare, ura sau doar nemultumire are darul sa te sape. Sapa pe oricine, asa e fiinta umana. Sapa cat il lasi sa sape. Asta e cresterea ta emotionala de zi cu zi. Sapa cat are loc. Anul asta n-a mai avut loc. Mi-am luat inima si am ferecat-o. Am simtit, a durut, dar a fost mereu ca o angina pectorala. N-a mai ajuns niciodata la infarct miocardic. Pentru ca adevaratele batalii nu le-am dus. Am copiii sanatosi, pe Radu langa mine si bunicii toti la numar. Si asta imi ajunge. Am invatat in ultimii doi ani ca asta imi ajunge pe deplin.
In 2021 am invatat traitul in PREZENT. Cu bune si rele. Asa ca nu veti citi de la mine rezolutii, nu am borcane cu dorinte, nici macar imaginare. Am fiecare zi, asa cum vine ea, traita si simtita din plin. Pentru mine 2022 inca n-a venit si mai e destul pana acolo. Ma duc sa trezesc copiii, sa conduca Radu o ora pana la partia de sanius, sa facem gratar, sa ne bucuram de clusterul meu de 3 familii fara covid, sa vorbesc cu pacientii pe care ii am acolo bolnavi de cateva zile, sa nu uit sa ii spun cat o iubesc pe prietena mea buna de departe, sa luam struguri si sa scriu mesaje celor care m-au ajutat sa fiu ce sunt azi si celor pentru care inima mea simte. Si celor care imi scriu. Putini, ca asa e cand inoti contra curentului sau cand iti cresc copiii. Dar sunt doar aceia care trebuie.
La multi ani voua, tuturor in 2022! Sa fie cum trebuie sa fie. Sa traiti fiecare zi. Sa o respirati. Sa o savurati. Sa v-o imbatati emotional. Sa va treaca prin toti porii, sa va iubiti, sa va iertati si sa ii iertati. Sa lasati rezolutiile materiale intr-un sertar si sa visati fericirea. E dincolo de palpare si e dincolo de visare. Fericirea aceea neconditionata de nimic, decat de existenta insasi. Ce norocosi suntem doar SA FIM!
2022…sa fii te rog… ATAT. La multi ani!
(poza e de la Sarichioi, intr-o “fuga” a noastra, e a lui Radu, pentru ca da, el e inima de dinauntrul inimii mele. Si da, la naiba, sunt o norocoasa si o STIU. Sunt o femeie extrem de iubita. De 25 ani o luna si 11 zile….si pentru cat va fi sa fie)
