Îl pierd ca să-l visez din nou.
Mă-ntorc mereu de mai departe și aștept să nu se mai întoarcă,
Dar vine credinciosul, vine.
Am devenit chezaș pentru el în fața timpului.
Ori de câte ori întârzie, orele mi se răzbună.
Primul alb s-a ascuns într-un fir de păr
Și-mi repetă obsesiv că o să uite să mai vină.
Îmi scrie pe pleoape cum că timpul este negru
Și că ploile sunt scurte.
Nu știe, nebunul, că literele dispar atunci când ochii se deschid.
Și încep să adorm...
Îmi aud gândurile pe voci, dar vocea mea nu se aude printre ele.
Adorm într-un sfârșit. Continuu.
