Ce poate fi mai frumos, acum de Crăciun, decât un interviu cu Florin Săsărman, prietenul și folkistul care știe a colinda cum puțini știu? Când îl auzi, gândul te duce la copilărie, la Moșul cel darnic și bun care venea prin zăpadă și frig, la bradul împodobit, la mirosul de cozonaci și de vin fiert. O fi întâmplare sau destin faptul că este născut într-o zi de Moș Ajun?

Dar nu doar când cântă colinde ne răvășește sufletele. Simplele sale apariții pe scenă, indiferent de anotimp, au ceva aparte în ele.

La fel ca pe scenă, și în viața de zi cu zi este un om deosebit. Sincer, generos, dar și ferm, Florin este un prieten de nădejde, un om cu frica lui Dumnezeu, un partener de discuție ideal cu o gândire lucidă, lipsită de subiectivisme.

Dumnezeu mi l-a scos în cale în anul 2001 și de atunci am rămas prieteni, chiar dacă ne vedem mai rar decât mi-aș fi dorit. Lui îi datorez și apropierea de Virgil Oniță, un alt ardelean de toată isprava. Aici mă opresc și vă las să parcurgeți interviul, nu înainte de a vă dori să aveți parte de prieteni de genul lui Florin și de un Crăciun liniștit, în mijlocul familiei și al celor dragi vouă. La mulți ani!

Mihai Cosmin Popescu – Cine ești și cum te definești?

Florin Săsărman – Mihai, stau de minute bune cu această întrebare în față și îmi spun că mi-ai pus așa, dintr-o trăsătură de condei, cele mai grele două întrebări pe care mi le puteai pune. În minte am o imagine a omului care aș dori să fiu și, să spun atunci, eu sunt cel care trudește zi de zi să se asemene acelei imagini. Cel mai mult m-ar ajuta să mă pot defini, pentru că atunci aș avea materialul pe care să lucrez. Dar este greu, pentru că smerit aș vrea să fiu, și senin, dar și iubitor și… iubit!

Mihai Cosmin Popescu – Îți mai aduci aminte de momentul debutului? Ce sentimente ai avut?

Florin Săsărman – Îmi amintesc perfect de acea seară de februarie a anului 1978 în care am pășit pentru prima dată pe scenă cu chitara în brațe: se întâmpla la Beclean (pe Someș), în antractul piesei de teatru Preșul (de Ion Băieșu), jucată de un grup de actori amatori din oraș, în regia regretatului profesor și scriitor Andrei Moldovan. Cu tot tracul ce mă stăpânea, dorința de a cânta pe o scenă era prea mare pentru a da înapoi. Aveam modele asemeni cărora voiam să fiu: Vali Sterian, Doru Stănculescu. Și mi-a plăcut atât de mult să cânt acolo, încât, din acea seară, publicul a devenit confidentul meu.

Mihai Cosmin Popescu – Cum poate fi cucerit publicul?

Florin Săsărman – Îți răspund referindu-mă la publicul meu: prin sinceritate! Când nu m-a ajutat vocea, m-a ajutat această dorință de… spovedanie care este cântatul, și oamenii înțeleg prea bine despre ce este vorba. Fie că alegi să cânți piese de dragoste, fie piese militante sau protestatare, sinceritatea artistului este cheia sufletelor.

Mihai Cosmin Popescu – Ai fost vreodată tentat să lași Bistrița pentru a te muta în alt oraș?

Florin Săsărman – Nu! Înainte chiar de a mă stabili la Bistrița, în primăvara anului 1985, Adrian Păunescu mi-a propus să mă ajute să mă transfer la vreo întreprindere mai apropiată de București, pentru a fi mai aproape de Cenaclul Flacăra (dacă pot spune așa, eu fiind atunci stagiar la Moldova Nouă), însă eu i-am spus că abia aștept să mă întorc acasă, pentru că nu mă văd locuind atât de departe. Probabil că a reținut acest atașament al meu pentru locurile natale și, peste câțiva ani, în vara lui 1989, la Năsăud, îmi scria versurile cântecului Întoarcerea acasă, eu fiind atunci deja stabilit la Bistrița. Nu am ales nici măcar Clujul, deși am fost angajat la Radio Cluj din 1993 și până în 2017. De ce? Pentru că m-am simțit parte a locurilor, neamului și oamenilor de aici, fapt oglindit și de totala mea implicare în câteva proiecte inițiate de mine, cum au fost – și sunt – festivalurile Bistrița Folk și Serbările Bistriței Medievale. Recent, am finalizat un film documentar initulat Pecetea Cetății Ciceului, despre istoria locului care a fost ca o ancoră pentru mine, cel născut în ținutul Cetății Ciceului. Documentarul, pe care l-am realizat împreună cu istoricul Corneliu Gaiu, poate fi văzut accesând adresa https://www.youtube.com/watch?v=AmNF79fZjpo.

Mihai Cosmin Popescu – Ce nu trebuie să facă un artist?

Florin Săsărman – Știu eu? În vremurile noastre sunt dinamitate orice fel de rânduieli, publicitatea negativă fiind în măsură să aducă notorietate până peste. Dar cred că preocuparea și goana după seducție, după facil (câștigul ieftin de orice fel) sunt de evitat.

Mihai Cosmin Popescu – Poți da o definiție a muzicii folk?

Florin Săsărman – Pot încerca: eu simt că muzica folk este o stare de spirit care unește, dă viață și rodește în sufletele celor pentru care frumusețea este un vers nesfârșit.

Mihai Cosmin Popescu – De ce crezi în Dumnezeu?

Florin Săsărman – Pentru că Dumnezeu este o realitate palpabilă în viața mea. Privind înapoi, Îl regăsesc în străbunica ce mi-a dat să mănânc primele felii de pâine cu unsoare și zahăr și cu care, vinerea seara, adunam lut pentru a-l înmuia și a-l întinde pe jos în singura odaie a căsuței în care locuia. În bunica ce m-a învățat să cânt colinde și pricesne, și care cânta dumnezeiește la liturghii în biserica din sat. În copiii mei nou-născuți și în mama lor care îi aducea pe lume, în mâna de ajutor pe care Cel de Sus mi-o întinde când chiar nu mai pot… În cei foarte mulți care cred asemeni, în cei care Îl caută și nu-L văd încă, în cei care suferă și au puterea de a zâmbi, dar și în cei care cred în frumusețea zilei de mâine. Cumva, toate acestea le-am modelat și strecurat și eu în cântecele mele.

Mihai Cosmin Popescu – Care este locul în care te simți cel mai bine?

Florin Săsărman – Cel în care am sentimentul că sunt în căutarea propriului meu destin, a mântuirii. Uneori este aici, alteori este departe. Minunat mă simt, în mod special, pe drumurile care mă apropie de public, atunci când urmează un spectacol.

Mihai Cosmin Popescu – Ești un remarcabil colindător. Aproape că nu a existat Crăciun în care să nu bucuri inimile oamenilor prezenți la recitalurile tale din biserică, de pe pietonal sau din diaspora. Care este sentimentul ce te cuprinde atunci când colinzi?

Florin Săsărman – De fiecare dată când colind mă simt copil. Apelez la naivitatea, uimirea și devotamentul păstorilor care l-au văzut pe Mântuitorul în peștera din Betleem, la bucuria cetelor de colindători cu care mergeam la colindat în sat, pentru a regăsi bucuria gazdelor de atunci în zâmbetul spectatorilor din fața mea, de acum. Colindele noastre sunt cântece extrem de frumoase, de armonioase și pătrunzătoare, încât am sentimentul că fiecare dintre ele este un fir cu care tragem Betleemul mai aproape de casa noastră, fie ea o sală de spectacole, fie o piață publică, fie o simplă curte în care am intrat.

Mihai Cosmin Popescu – Unde este mai greu: în fața microfonului de la Radio Cluj, sau pe scenă?

Florin Săsărman – O anumită greutate întâmpini oriunde, dar la îndemână îți este și bucuria cu care să te aperi, pe care să te sprijini. Microfonul Diligenței de Bizanț este bucurie curată, dar profesia de corespondent radio m-a pus și în situații-limită, în care a trebuit să relatez despre suferință, despre moarte, despre deznădejde. Ei bine, atunci nu a fost ușor, dimpotrivă! Pe scenă este altceva, publicul este un partener de dialog, pretențios și generos în egală măsură. A nu se înțelege că este ușor, totuși, în fața microfonului: există momente în care, poate că nefiind împăcat cu mine însumi, îmi este mai greu și acolo.

Mihai Cosmin Popescu – Ce înseamnă Libris pentru tine?

Florin Săsărman – Un grup de oameni de treabă, de prieteni, cu care am lucrat împreună pentru multe evenimente frumoase, care mi-au oferit de foarte multe ori un microfon, o scenă și public pentru ceea ce aveam de spus prin cântec. Casa de discuri Libris mi-a produs două albume – În Cetatea împărătească (colinde) și Muchia de cuțit, pentru care le sunt recunoscător prietenilor mei brașoveni. Aceeași casă de discuri a produs și alte albume folk și, de câte ori difuzez cântece de pe acestea la emisiunea Diligența de Bizanț, menționez acest lucru. Dincolo de colaborarea în plan personal, cred că Libris este un brand dedicat în primul rând cărții, lucru rarisim în zilele noastre, în care cartea se află în defensivă. Eu și colegii mei de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud avem toată aprecierea pentru ceea ce înseamnă Libris în peisajul cultural național!

Mihai Cosmin Popescu – Cum traversezi ca artist perioada pandemiei?

Florin Săsărman – Relativ bine. Sigur că este greu fără viață publică normală, fără scenă și fără spectacole cu spectatori, dar faptul că trebuie să învingem, prin atitudine în primul rând, un dușman nevăzut mă incită, mă mobilizează. Și când spun „dușman nevăzut” nu mă refer la virusul COVID în sine, ci, mai ales, la atitudinea defetistă cu care societatea de astăzi este înclinată să întâmpine tot ceea ce o scoate din starea de confort. Și, dacă mai înainte mă întrebai despre Dumnezeu, ei bine, îți spun acum că L-am simțit prezent și pentru a susține efortul personalului medical din toată această perioadă, căci fără sacrificiul lor nu știu unde am fi fost acum. Altfel, revenind la întrebarea ta, am avut în această perioadă ceva mai mult timp la dispoziție pentru lectură, pentru scris, pentru chitară.

Mihai Cosmin Popescu – Se știe că ești un pescar pasionat. Dacă într-o zi ai prinde peștișorul de aur, care ar fi cele trei dorințe ce ți-ar plăcea să-ți fie îndeplinite?

Florin Săsărman – O, dar eu am patru dorințe: să fie bine, să fie frumos, să fie pace și să-mi văd îngerul păzitor!

Mihai Cosmin Popescu – O urare pentru cititorii Revistei Literare Libris, acum, în preajma Crăciunului?

Florin Săsărman – Dragii mei, sufletele să vă fie pline de bucurie și lumină, casele să vă fie încălzite de blândele colinde și Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos să fie cel mai adevărat lucru din viețile voastre spirituale! Crăciun fericit!

Articol realizat de Mihai Cosmin Popescu pentru Revista literară Libris.

n. 4 decembrie 1957 la București. Absolvent al Liceului „George Enescu” și al conservatorului din București. A fost cinci ani profesor în Fetești. Din 1987 lucrează la Radiodifuziunea Română, la secția de muzică corală. Este realizatorul emisiunilor Melo de la 3 la 4, Politon stereo, Du-mă cu tine la capătul lumii. Cunoscut în special pentru emisiunea Omul cu chitara de la Radio România Actualități (pe care o realizează alături de Ducu Bertzi), fiind un colaborator de suflet al Asociației Culturale Libris Brașov.