dimineaţa, când fugi de lume, soarele priveşte somnoros în urmă
neînţelegând de ce preferi întunericul spaimelor
dar tu nu ai timp de explicaţii
bacul îşi strigă ultimele locuri aşa că te grăbeşti
să urci în luntre cât mai ai putere
omul a inventat durerea ca să ascundă spaimele ce-l bântuie
şi iubirea ca să arate lumii că nimic nu e nou sub soare
când vorbeşti de căutări inutile
laşi sufletul ce te cuprinde
să se odihnească
pe pragul vieţii
şi-atunci îţi dai seama
că negrul nu e decât fuga spre roşu
a neantului atotcuprinzător