pentru a sonda adâncurile atât de primejdioase
ale singurătăţii.
cine are urechi de auzit se afundă în crângul mut al cuvintelor
pentru a culege umbrele tăcerii
despuiate şi repudiate.
frica poate eroda orizontul aducându-l la nivelul tumulilor
dar sămânţa curiozităţii naşte fire noi
atât în locuri umbrite cât şi pe pustie.
zilele se strecoară în adâncul inimii depunându-şi orele
tot ceea ce părea curat se umple de secunde mişunând
înnegrind aşteptările cu resturile speranţelor.
gândurile se caţără în căutarea cuvintelor pentru a le aduce la suprafaţă
multe mor înainte de a vedea măcar o litera
iertată fie-le lor neputinţa
dar
sunt şi gânduri care mă poleiesc
înzăuându-mă cu armura îndoielilor
alungând visele dincolo de marginea nopţii.
strânge-mă în braţe Doamnă
alungă norii singurătăţii
şi lasă soarele să ne lămurească drumul ...
