Gáspár György, psiholog clinician, psihoterapeut relațional acreditat de Colegiul Psihologilor din România, este unul dintre cei mai cunoscuți experți din România în sănătatea relațională și emoțională. Cu o experiență vastă în munca terapeutică unu la unu, cupluri și familii, Gáspár promovează terapia bazată pe compasiune, autocunoaștere și dezvoltare a inteligenței emoționale. Președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, coordonator al programului de formare în psihoterapia familiei, președinte și membru fondator al Academiei de terapie IMAGO România, coordonator științific în cadrul Editurii Pagina de Psihologie, autor de succes și speaker apreciat, Gáspár György aduce în atenția publicului larg importanța relațiilor conștiente și a comunicării autentice ca bază a unei vieți împlinite și armonioase, inspirându-și cititorii să construiască legături sănătoase și să își transforme relațiile în surse autentice de fericire și sens. Am avut bucuria să discutăm cu Gáspár György despre conflict, procesul psihoterapeutic, dezvoltare personală și ce presupune să ai relații sănătoase.

Sever Gulea:După decenii în care te-ai dedicat studiului relațiilor în calitate de formator, psihoterapeut, public speaker consideri că ai atins un nivel de maturitate relațională? Trăiești mai autentic și mai deplin relațiile în care te implici sau ai încă provocări și astăzi? Este progresul spre relații mai înțelepte unul linear? 

Gáspár György: Mulțumesc pentru această întrebare. Vreau să cred că da, se vede un progres pe calea maturizării relaționale, dar sunt conștient că acest drum nu are o destinație finală, ci doar pași înainte (și înapoi). Am crescut într-o familie în care relațiile erau mai degrabă un subiect de conversație decât o responsabilitate asumată. Vorbeam despre ele, dar fără să ne gândim că dinamica lor depinde direct de comportamentele noastre. Ani la rând am fost inconștient de impactul pe care îl aveam în relațiile mele. Descoperirea științei relațiilor mi-a deschis ochii și mi-a arătat cât de mult am de învățat. Procesul nu este ușor, pentru că în orice formă de învățare, creșterea vine la pachet cu greșeala. Ceea ce am realizat, însă, este că relațiile sănătoase nu se clădesc pe perfecțiune, ci pe disponibilitatea de a repara. Iar pentru a face acest pas – pentru a remedia ceea ce s-a stricat – este nevoie să ne coborâm de pe piedestalul perfecțiunii, să ieșim din mentalitatea de victimă și să avem curajul să spunem „îmi pare rău”, fără garanția că celălalt va fi gata să răspundă la fel. În cabinetul de psihoterapie sau pe scenă, în cadrul conferințelor, pot părea mai „evoluat” relațional, dar realitatea personală este, ca pentru toți, un teren de provocări. Recent, am traversat o situație tensionată în familie, iar rezolvarea ei a durat două luni. A fost un proces care mi-a arătat, cu aceeași claritate, și limitele mele, și competențele dobândite. A fost simplu? Nu. A fost liniar? Deloc. A meritat? Cu siguranță!

Sever Gulea:Trăim timpuri în care se simte încă moștenirea nefastă a romantismului, despre care vorbea și Alain de Botton, conform căreia relațiile sunt rodul unei potriviri aranjate de soartă și sunt fundamentate doar pe sentimente intense. La ani de zile de când Gottman, Halifax, Perel, Siegel și mulți alții au vorbit despre necesitatea angajamentului conștient în relație, cum stăm la capitolul inteligență relațională și emoțională? Cu ce așteptări vin cuplurile în cabinetul de psihoterapie?

Gáspár György: Când vine vorba despre inteligența relațională și emoțională, oamenii se află pe niveluri foarte diferite. Totul depinde de educație, de mentalitatea care ne ghidează viața și de comportamentele pe care alegem să le practicăm zi de zi. Terapia Imago, domeniul meu de specializare, susține că nimeni nu își pierde capacitatea de conectare, aceasta fiind înnăscută – tot ce se poate pierde este conștiința conectării. Iar pentru a o regăsi, este nevoie de practică susținută și de asumarea unei perspective simple, dar esențiale: împreună ne poate fi mai bine.

Într-o conversație avută cu Robert Waldinger, coordonator al faimosului Studiu Harvard, mi s-a confirmat că această provocare nu este specifică doar nouă, românilor. Creșterea relațională este un efort care depășește granițele culturale și necesită o implicare colectivă. Un alt capitol esențial este cel al emoțiilor, unde știința a făcut progrese spectaculoase în ultimele decenii. Una dintre cele mai revoluționare perspective vine din cercetările Lisei Feldman Barrett, care a demonstrat că emoțiile nu sunt înnăscute, ci sunt construcții ale creierului nostru. Asta înseamnă că avem o influență mult mai mare asupra lor decât s-a crezut inițial. Pe scurt, nu suntem victime ale emoțiilor noastre, ci co-creatori ai acestora. Această descoperire schimbă fundamental modul în care ne raportăm la noi înșine și la relațiile noastre. Dacă în trecut se credea că furia, tristețea sau frica sunt reflexe automate, acum știm că ele sunt, de fapt, rezultatul modului în care percepem realitatea. Iar dacă interpretarea poate fi ajustată, și experiența noastră emoțională poate fi transformată.

Ce așteptări au cuplurile care vin la terapie? Depinde. Oamenii ajung în terapie cu diverse speranțe și motivații, însă nu toate sunt sustenabile pe termen lung: cei aflați în criză – vor soluții rapide pentru probleme acumulate în ani de zile; mai sunt cei care vor să-și „repare” partenerul – fără să-și asume propriul proces de schimbare; și cei care vin „pentru că e la modă” – dar fără o intenție reală de a lucra la relație. Acești oameni, de obicei, nu rămân mult în terapie, pentru că nu au o motivație profundă. În schimb, cei care vin conștienți că schimbarea începe cu sine și că relațiile necesită un efort susținut sunt cei care au cele mai mari șanse de reușită.

Adevărata provocare este să facem saltul psihologic de la o mentalitate individualistă la o cultură relațională. Suntem crescuți cu ideea că „totul este în noi”, că avem singuri atât problema, cât și soluția. Însă realitatea (cel puțin în viziunea mea) este alta: suntem mai interdependenți decât ne place să credem. Relațiile nu sunt un joc individual, ci un proces de co-creație, în care fiecare își aduce propria contribuție la dinamica finală. Iar această tranziție – de la a trăi pentru sine la a trăi în relație – nu este ușoară, dar este esențială pentru a construi legături mai sănătoase, mai profunde și mai fericite.

Sever Gulea:Pledezi pentru ideea conflictului și a crizei văzute în dimensiunea lor constructivă și inevitabilă. Câți dintre clienții tăi văd în crizele relaționale oportunități de creștere? Faptul că le vedem mai degrabă ca obstacole care trebuie depășite reflectă vulnerabilități, deficite de autocunoaștere? E natural să ne dorim să scăpăm de un conflict? 

Gáspár György: Lipsa educației relaționale se reflectă direct în felul în care ne raportăm la relații. Mulți dintre noi am crescut în familii unde conflictele fie erau explozive și distructive, fie îngropate în tăcere. Astfel, am învățat să le vedem ca pe ceva negativ, ca pe un pericol care trebuie evitat cu orice preț. Însă știința relațiilor ne arată că, asemenea ploilor, conflictele constructive sunt nu doar inevitabile, ci și necesare – dacă avem o perspectivă sănătoasă asupra lor. Eu însumi am intrat în viața de adult cu promisiunea fermă că nu mă voi certa niciodată așa cum o făceau părinții și îngrijitorii mei. Câteva relații mai târziu, am realizat că certurile sunt parte din ADN-ul oricărei legături apropiate. Iar cea mai importantă revelație a fost că un conflict bine gestionat nu este o amenințare, ci „un progres pe cale să se întâmple” (cuvintele lui Harville Hendrix).

Este ușor să creștem, ca adulți? Nici vorbă. Avem nevoie să creștem? Fără îndoială. Așa cum subliniez în noua mea carte, Când conflictul are sens, în culisele fiecărui conflict stau conversațiile pe care nu le-am avut la momentul potrivit, provocările acceptării diferențelor și cele mai importante visuri ale noastre. Problema nu este conflictul, ci modul în care îl gestionăm. Evitarea conflictului nu este o soluție. Nu certurile sau conversațiile dificile ne pun relațiile în pericol, ci felul în care ne raportăm la ele. De multe ori, ajungem să înrăutățim situația pentru că nu știm cum să rămânem în dialog fără să ne rănim reciproc.

În plus, avem o dorință obsesivă de perfecțiune, echilibru și stare de bine. Când apare un conflict, aceste iluzii se dizolvă, iar mintea ne șoptește că dacă ne certăm, înseamnă că nu suntem în relația potrivită sau cu persoana potrivită. Starea de dezechilibru emoțional pe care o trăim în acele momente ne distorsionează realitatea, făcându-ne să credem că viitorul relației este sumbru. Adevărul (din punctul meu de vedere) este că relațiile fericite nu se bazează pe găsirea sufletului pereche sau a partenerului ideal, ci pe învățarea conviețuirii și transformarea noastră în partenerii de care relația are nevoie.

Putem scăpa de conflicte? E firesc să ne dorim asta. Nimeni nu vrea să trăiască într-o permanentă stare de tensiune sau nesiguranță. Dar este realist să ne imaginăm că într-o relație autentică nu vor exista conflicte? Da, dacă confundăm basmele și filmele romantice cu viața reală. Însă putem învăța să le gestionăm mai înțelept, să transformăm energia conflictului în combustibil pentru autocunoaștere și creștere personală. Iar acest lucru nu este doar un ideal frumos – este o realitate susținută atât de cercetarea științifică, cât și de aproape 20 de ani de practică clinică.

Sever Gulea:În ultimii 40 de ani dezvoltarea personală a devenit o adevărată ideologie, o preocupare necesară pentru urmărirea fericirii. Cu toate că ne-am străduit să devenim mai buni, versiuni actualizate ale sinelui nostru, trăim timpuri în care durata de viață a relațiilor a avut de suferit. Ce ne-a scăpat? Ne concentrăm prea mult pe noi înșine și uităm de spațiul relațional? Dar tocmai pentru că încercăm să fim mai buni, să avem relații bune cu noi înșine, asta ar trebui să ne ajute să avem relații mai durabile. Ba chiar unii spun că asta ar fi ordinea corectă: cunoaște-te pe tine și apoi implică-te într-o relație. Ce nu merge?

Gáspár György: Da, metodele și tehnologiile de dezvoltare personală sunt într-o continuă expansiune, inclusiv în România. Însă, așa cum mi-a spus și Robert Waldinger, noi, oamenii, nu excelăm în a distinge între ceea ce ne face bine și ceea ce, pe termen lung, ne poate afecta. Trăim într-o societate care ne repetă obsesiv că trebuie să fim cei mai buni, că merităm mai mult și că nu ar trebui să acceptăm nimic ce nu ne convine. Compromisul este prezentat ca o trădare a autenticității, iar orice ezitare este văzută ca o lipsă de ambiție. În acest context, însingurarea și absorbirea de sine au devenit pandemia psihologică a zilelor noastre.

Un alt aspect despre care se vorbește prea puțin este cine sunt cei care susțin cele mai multe programe de dezvoltare personală. Din păcate, nu psihologii, psihoterapeuții sau specialiștii în sănătate mintală – cei care au studiat ani de zile pentru a înțelege complexitatea psihicului uman – ci oameni care, în cel mai bun caz, au citit câteva cărți, au ascultat podcasturi și au participat la câteva conferințe. Și vreau să fiu clar: nu mă refer la numerologi, astrologi sau practicanți ai unor forme alternative de cunoaștere – pentru aceștia am un respect aparte. Nemulțumirea mea apare atunci când cineva își asumă merite și expertiză într-un domeniu științific – cum sunt psihologia, psihoterapia sau dezvoltarea personală – fără o pregătire solidă, atât teoretică, cât și practică.

Știința ne arată clar că suntem configurați neurobiologic pentru a trăi în relații. Sistemul nostru nervos funcționează mai bine în conexiune cu ceilalți, iar interacțiunile umane de calitate sunt fundamentale pentru sănătatea noastră emoțională. Însă, dacă dezvoltarea personală nu se bazează pe știință, ci pe pseudoștiință sau pe simple convingeri personale, atunci totul depinde de discernământul nostru și de oamenii în care alegem să investim încredere. Dacă facem o analogie, personal, nu aș merge niciodată la un pseudostomatolog – pentru că știu cât de important este să am un profesionist care să îmi îngrijească sănătatea orală. Atunci de ce mi-aș pune sufletul, psihicul și relațiile în mâinile unui pseudopsiholog?

Sever Gulea: Care e cea mai importantă schimbare de paradigmă adusă de relațiologie, știința relațiilor din ultimele două decenii, despre care vorbești, printre altele și în volumul Când conflictul are sens?

Gáspár György: Lumea psihoterapiei trece printr-o schimbare profundă, iar una dintre cele mai mari transformări este ascensiunea paradigmei relaționale, care a trebuit să înfrunte multe dintre dogmele psihoterapiei tradiționale, construite pe paradigma individualistă. Puțini știu, de exemplu, că atunci când Freud a conceptualizat sinele uman, el s-a inspirat din fizica clasică. Așa cum atomul era văzut ca o particulă autonomă și independentă, tot astfel s-a crezut că sinele uman este separat și autoreglabil. Însă paradigma relațională se aliniază mai bine cu fizica cuantică, care ne arată că realitatea este mai degrabă o interconectare fluidă, unde particulele nu există în izolare, ci în relație una cu alta. Cu alte cuvinte, sinele nostru este mai degrabă relațional și cuantic. Fiecare ființă umană este unică, dar, în același timp, parte dintr-un întreg – suntem la fel de interconectați ca picăturile de apă ale aceluiași ocean.

O altă direcție esențială a relațiologiei – știința relațiilor – este importanța corpului în dinamica psihologică. În noua mea carte, Când conflictul are sens, am introdus o serie de dovezi care arată că, dincolo de creierul cefalic, mai există două centre neuronale esențiale, pe care oamenii de știință le numesc metaforic „creierul din inimă” și „creierul din intestine”. Aceste descoperiri subliniază faptul că gândirea și emoțiile nu sunt doar produse ale minții, ci ale întregului corp. Așadar, înțelegerea relațiilor nu înseamnă doar conștientizare intelectuală, ci și o conectare profundă cu propriul corp și cu rețelele invizibile care ne leagă unii de alții.

Sever Gulea:Așa cum sugerezi prin teoria imago, la originea conflictelor din interiorul unui cuplu se află neacceptarea diferențelor dintre oameni și pierderea sentimentului de conexiune interpersonală. În mod paradoxal, deși trăim de câteva decenii în contexte care subliniază importanța Celuilalt, deși aerul democratic se sprijină pe ideea toleranței diferențelor, totuși relațiile de cuplu au de suferit. Cum explicăm acest paradox?

Gáspár György: Noi, oamenii, suntem paradoxuri ambulante. Ne dorim libertate, dar și siguranță. Vrem să fim înțeleși, dar uneori nici noi nu ne înțelegem pe deplin. Nu e de mirare că aceste contradicții se reflectă și în subtilitățile noastre psihologice.

Un lucru este cert: purtăm cu noi răni emoționale și psihologice care, de multe ori, ies la suprafață în relații. Atunci când ne întâlnim cu durerea și suferința – de mult îngropate în trecut – pierdem din luciditate, din maturitate și chiar din empatie. Câmpul nostru perceptiv se îngustează, iar creierul predictiv începe să ne spună povești despre realitate. În acele momente, trecutul își revendică locul în prezent, iar noi devenim prizonieri ai unei narațiuni alb-negru, unde personajele se împart în victime și agresori. Un concept esențial în teoria și terapia Imago este cel al „părților noastre pierdute”. De multe ori, vedem agresiunea în ceilalți, iar pe noi ne percepem ca victime. Iar o victimă se va simți mereu îndreptățită să se apere – chiar și acolo unde poate nu există un atac real.

Mai există și un alt paradox: ne place democrația, dar până în punctul în care ne testează gândirea simbiotică. Susținem libertatea și dreptul la opinie, dar doar atâta timp cât ceilalți gândesc ca noi. Când apar diferențele – mai ales cele care ne ating punctele sensibile – valorile democratice sunt puse pe pauză, iar în locul dialogului apare lupta pentru putere. Acest fenomen nu se manifestă doar în politică sau în societate, ci și în viața de cuplu, în familie și la locul de muncă. Să rămâi conectat cu cineva dincolo de diferențe necesită muncă interioară și practică interpersonală – din acest punct de vedere relațiile sunt ca sportul de echipă. Este nevoie de maturitate relațională și de curajul de a privi dincolo de propriile mecanisme de apărare. Probabil că acesta este și mesajul esențial al cărții Când conflictul are sens: relațiile și lumea pot fi privite printr-o nouă perspectivă, iar odată ce reușim acest lucru, descoperim un portal psihologic și spiritual către o existență mai evoluată.

Sever Gulea:Traversăm un context tulbure, în care crizele politice, economice, militare și sociale se țin lanț, oglindesc fracturi sociale și conturează, pe alocuri, un sentiment al dezbinării și degajă o atmosferă absurdă. În acest context, îți poți imagina un psihoterapeut în calitate de candidat la președinția României? Am avea nevoie de așa ceva? Pe de altă parte, tu ai publicat recent două volume care au cuvântul sens în titlu (Când conflictul are sens, În toate există un sens). Cât de importantă e problema sensului și de ce o așezi în centrul volumelor tale? 

Gáspár György: Citind întrebarea, un zâmbet mi-a apărut pe chip. Sigur că îmi pot imagina un psihoterapeut în postura de președinte, dar nu sunt convins că ar fi neapărat cea mai bună alegere pentru o țară. Dacă avem și am mai avut un psiholog ministru al educației, de ce nu și un președinte? Teoretic, ar fi posibil. Practic, însă, cred că președinția cere mai mult decât cunoașterea psihologiei. Un lider autentic trebuie să stăpânească arta guvernării, să înțeleagă politica dincolo de nivelul bârfei cotidiene, să aibă o viziune care îmbrățișează diversitatea și să accepte că varianța este norma. Nu putem reduce complexitatea unui astfel de rol la o singură competență, oricât de valoroasă ar fi ea.

Încă de când l-am descoperit pe Viktor Frankl, am dezvoltat o fascinație pentru conceptul de sens. Această înclinație s-a consolidat pe măsură ce m-am aprofundat în știința relațiilor, care ne învață că totul capătă sens atunci când este privit în contextul potrivit. Mai recent, explorând cercetările din psihologia pozitivă, am înțeles că identificarea sensului este unul dintre ingredientele fundamentale ale fericirii – o idee care va sta și la baza viitoarei mele cărți. Pentru mine, sensul nu este doar un cuvânt din dicționar, ci o busolă care ne ajută să navigăm prin viață, să ne înțelegem pe noi înșine și să contribuim la un viitor mai bun. Poate că, mai mult decât un psihoterapeut președinte, avem nevoie de lideri care să înțeleagă importanța sensului – atât în relațiile dintre oameni, cât și în viziunea pentru o societate mai sănătoasă mintal și emoțional. 

Sever Gulea:Fluiditatea identității de gen din ultimele decenii impactează în vreun fel expectanțele relaționale? În afara faptului că relațiile rămân o necesitate fundamentală umană, s-a schimbat peisajul exigențelor relaționale, avem totuși alte modalități și tendințe de configurare? De pildă, s-a reconfigurat ideea de fidelitate?

Gáspár György: Sunt un om care încearcă să țină pasul cu lumea în care trăiește. În unele privințe mă descurc bine, în altele încă recuperez. Cred în diversitate, în unicitate și în integrare, iar fluiditatea identității de gen este parte din această realitate în continuă transformare. Pe lângă munca mea ca psihoterapeut și autor, coordonez două instituții de educație și formare în psihoterapie: Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie și Academia de Terapie Imago din România. În ambele, cultivăm dialogul deschis despre sexualitate, identitate și acceptarea diferențelor. Mai mult, am creat burse dedicate persoanelor din grupuri minoritare, inclusiv LGBTQIA+, tocmai pentru că educația și accesul la cunoaștere trebuie să fie incluzive.

Oamenii se schimbă, lumea se schimbă – și este firesc să urmeze acest ritm al naturii. Este schimbarea mereu ușoară? Nu. Este necesară și benefică? Absolut. Astăzi, vorbim nu doar despre cuplurile tradiționale, ci și despre cupluri de același sex, relații în care unul dintre parteneri este transgender, relații între un partener heterosexual și unul bisexual, și multe alte forme de conectare intimă. Fidelitatea nu mai este un concept rigid, ci depinde de cultura relațională a fiecărui cuplu.

Această realitate ne provoacă să regândim regulile relațiilor atunci când vorbim despre poliamorie, relații deschise și alte structuri afective. Există o rețetă universală pentru toate aceste forme de relaționare? Nu. Dar există un adevăr simplu și incontestabil: variația este norma, iar diferențele sunt regula.

Sever Gulea: Ce volume te-au captivat în ultima perioadă? Ce ai recomanda cititorilor?

Gáspár György: Sunt genul de cititor care jonglează cu mai multe cărți în același timp, alegând titluri în funcție de preocupările și curiozitățile mele de moment. Pe unele le devorez rapid, altele își găsesc locul în ritmul meu de lectură, întinzându-se pe luni întregi. În prezent, mă aflu într-o perioadă de cercetare intensivă pentru noua mea carte, așa că citesc lucrări semnate de Martin Seligman, Mihály Csikszentmihályi, Sonja Lyubomirsky și Ed Diener – nume de referință în psihologia pozitivă. În paralel, mă bucur de cea mai recentă apariție de la Pagina de Psihologie, Procesul Prezenței de Michael Brown, dar și de o carte fascinantă despre simboluri, publicată de Taschen. Fiecare volum îmi oferă o perspectivă diferită, iar lectura, în sine, rămâne pentru mine un proces viu, mereu în mișcare.

Sever Gulea:Unde îl putem întâlni pe Gáspár György în 2025? Ce proiecte ai? 

Gáspár György: Dacă există un domeniu în care excelez, acela este agenda încărcată. Partenera mea este cea care mă readuce cu picioarele pe pământ atunci când mă las prins în vârtejul muncii, riscând să transform productivitatea într-o dependență. Primăvara aceasta mă așteaptă o serie de conferințe în București, Satu Mare, Cluj și Iași, alături de postările constante pe paginadepsihologie.ro și social media. Însă marele proiect începe în vară – dezvoltarea comunității de terapeuți Imago din Ungaria, unul dintre cele mai ambițioase obiective ale ultimilor ani. De multă vreme lucrez la această inițiativă, susținând cursuri la Budapesta, iar acum e momentul în care visul devine realitate: primul grup de terapeuți maghiari care vor primi certificare internațională, un proces care, în România, are loc din 2017. Este un pas important, nu doar profesional, ci și pentru extinderea unei viziuni relaționale sănătoase, dincolo de granițe. 

Interviu realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.