Faptul că occidentalii și asiaticii sunt diferiți e un truism fundamentat istoric, biologic și geopolitic. Dar cât de diferiți suntem de fapt? Cât de mult ne influențează gândirea geografia? Dincolo de idealismul cognitivist, conform căruia procesele de gândire umană ar avea trăsături universale, ar fi totuși posibil ca locul în care ne-am născut, în extrema estică, respectiv în extrema vestică a globului să ne marcheze într-o manieră suficient de profundă felul în care percepem lumea și relațiile dintre semeni? Sunt diferențele culturale doar un strat superficial și firesc care ne separă în aparență sau e vorba de un filtru mai adânc care se rafinează în noi încă de la naștere?

Căutând un răspuns mai precis și mai pragmatic la aceste întrebări, psihologul Richard E. Nisbett vine cu întâmpinări surprinzătoare și sintetice într-un volum tradus și publicat în limba română la Editura Litera.

„Geografia gândirii” este un volum dezarmant și promițător în același timp pentru colaborarea interculturală. Este dezarmant pentru cei care cred că, dincolo de straturile culturale, există un numitor comun al gândirii umane la care putem accede indiferent de paradigma în care am crescut. Este promițător tocmai pentru că diferențele pe care profesorul de psihologie de la Yale și Michigan le pune în evidență dezvăluie efectiv feluri diferite de a privi lumea în cele mai banale contexte și explică de ce occidentalii și asiaticii sunt receptivi în mod particular la mediile în care trăiesc.

Există o minte occidentală și o minte asiatică? Pornind de la studiile și explorarea propuse de Richard E. Nisbett am putea îndrăzni să spunem că da. Există, desigur niște rădăcini culturale milenare care predispun spre un anumit tip de vedere sau altul, când vine vorba de percepția realității. Europenii se bazează mult pe paradigma grecească, una centrată pe valori individuale, libertate, curiozitate pentru legitate și control. Pe de altă parte, asiaticii (înțelegând prin acest termen cu precădere spațiul chinez, japonez și coreean, zonele pe care Nisbett le-a studiat și care par să aibă câteva repere comune) sunt marcați de tradițiile confucianiste, taoiste și budiste (impactul acestor filosofii și religii deopotrivă este poate mai vechi și mai adânc înrădăcinat decât filonul occidental) care pun accent pe ansamblu, pe armonie și ciclicitate.

Geopolitica își spune și ea cuvântul în asamblarea diferențelor între estici și vestici. Trăind în contexte mai degrabă izolate, cu populații puțin deschise o lungă perioadă spre alte teritorii, mai puțin fragmentate cultural și politic, numeroase și tributare unei tradiții, asiaticii au o orientare mai degrabă colectivă și unitară, în vreme ce occidentalii care au o istorie marcată de conflicte și fragmentări teritoriale, nevoi economice care au împins spre explorare, cucerire, fiind astfel mai orientați spre competiție, individualitate.

Dar dincolo de aceste repere care pot fi familiare pentru cititori, prin natura moștenirii culturale, perspectivele diferă de fapt în profunzime, în cele mai banale situații. Prin numeroasele studii pe care le citează, profesorul american de psihologie pune în evidență felul în care occidentalii, respectiv asiaticii înțeleg lucrurile diferit și chiar văd lucruri diferite atunci când privesc, de pildă, o simplă imagine dintr-un aeroport. Mințile noastre sunt antrenate, pe baza unor obișnuințe de fundal, cultivate încă de la cele mai fragede vârste, de la momentul în care învățăm să vorbim și să relaționăm cu ceilalți, să capteze, să focalizeze, să sorteze și să reconstruiască tablouri paralele ale lumii.

Astfel, sintetizând, Nisbett sugerează că occidentalii sunt mai analitici, mai atomistici, ei privesc obiectele distincte/separate de medii, făcând abstracție de context, explică lucrurile pe baza unor legități/reguli pe care le caută activ, evaluează evenimentele în mod liniar, caută și cred că dețin controlul asupra a ceea ce li se întâmplă.

Pe de altă parte, asiaticii sunt predispuși la un gen de gândire holistică, dependentă de context, sunt foarte sensibili la evenimentele de fundal și la relațiile dintre evenimente. Ei privesc lumea drept schimbătoare și având o mulțime de elemente interconectate, apreciază evenimentele ca desfâșurându-se în cicluri și nu caută atât de mult să controleze ceea ce li se întâmplă, mai degrabă caută să se coordoneze unii cu ceilalți.

Ce înseamnă aceste observații în practică? Privind la o imagine cu mai multe obiecte, asiaticii vor fi mai sensibili și vor observa mai bine aspectele de fundal și legăturile între elemente, în vreme ce occidentalii se vor focaliza pe proprietățile obiectelor din prim plan. Puși să grupeze o serie de obiecte, occidentalii le vor aranja mai degrabă după proprietăți (de pildă să plaseze o găină și o vacă în aceeași grupă a animalelor), în vreme ce asiaticii se vor ghida după relația dintre ele (și vor plasa o vacă alături de iarbă, ignorând găina, căci vaca se hrănește cu iarbă). Sunt doar două din multele exemple pe care le oferă cartea psihologului american.

Cum ajung occidentalii, respectiv asiaticii să își construiască minți diferite? Ar putea avea legătură inclusiv cu structura limbilor, asiaticii sunt mai predispuși să rețină și să învețe verbe, comparativ cu occidentalii care asimilează mai multe substantive. Felul în care părinții ne fac atenți la aspectele relevante ale realității are de asemenea o importanță: părinții occidentali își învață copii să inventarieze trăsăturile unui obiect (de pildă, un ursuleț de pluș), în vreme ce părinții asiatici practică o joacă relațională (oferă și apoi iau ursulețul de la copil, mizând pe diferite formule de politețe).

În ciuda acestor diferențe radicale și uimitoare care par să relativeze complet orice aspirație de întâlnire profundă între occidentali și orientali, Richard E. Nisbett este însă optimist. El apreciază că cele două modele tind să devină convergente și că, prin influențele pe care le exercită, în contextul unei lumi globale, deopotrivă occidentalismul și orientalismul vor ajunge să amprenteze în cele din urmă minți biculturale.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.