Modă testată în orice ocazie
Pare greu de crezut, dar un detectiv adevărat este mult mai
mult decât Sherlock Holmes sau Hercule Poirot. Sau mă rog vremurile
s-au schimbat atât de mult încât nu mai ai timp de căutări şi
deducţii ci numai de acţiune, demascare şi capturare. Dar sunt şi
situaţii hazlii când pentru a ieşi din încurcătură trebuie să
apelezi la tot felul de trucuri şi subterfugii.
Într-o zi pe când mă plimbam cu Alice prin pădure ca să căutăm
trufe şi alte bunătăţi am păţit o nepăţită. Soarele se juca de-a
ascunsa cu noi luminând ici şi colo şi ascuzând printre umbre
porţiuni de potecă. La un moment dat lângă o buturugă imensă erau o
mulţime de mănătărcişi ghebe de mai mare frumuseţea. M-am aplecat
să le culeg şi să le pun în coş când piciorul mi-a alunecat pe
frunzişul putrezit şi m-am trezit căzând vertiginos printr-o
văgăună ca un burlan de pământ colţuros şi plin de rădăcini. Nu
ştiu cât am alunecat că mi-am pierdut conştiinţa dar când m-am
trezit am văzut de jur împrejur o mulţime de soldaţi cărţi de joc
cu săbiile şi lăncile pregătite care aşteptau să mă trezesc. Am dat
să mă ridic dar un picior mă durea îngrozitor. M-am uitat împrejur
căutând ceva care să-mi fie de ajutor. Am întins mâna să iau un băţ
pe care să-l folosesc pe post de baston dar am nimerit peste o altă
mână. Când m-am uitat mai bine am văzut ieşind dintre ierburi mâna
Alicei. M-am târât cum am putut sub privirile încruntate ale
soldaţilor şi ajuns lângă ea am văzut ca este întreagă, fără
vânătăi sau alte nereguli aşa că am scuturat-o puţin ca să-şi
revină. A ridica puţin privirea şi a strigat nedumerită:
-Ce s-a întâmplat? Unde suntem?
-Ştiu că îţi vine greu să crezi dar cred că suntem iar în Ţara
Minunilor.
-Ei asta-i bună. Chiar nu o să scap de lumea asta?
-Dar ce are lumea noastră?
-Are o Regină de Inimă Roşie cam impulsivă şi nişte soldaţi
foarte nepoliticoşi.
-Ai rostit mai multe infamii decât pot eu să ascult. Vă rog să
vă ridicaţi ca să mergem la Regină. Ea va hotărâ ce trebuie să
facem cu voi. E mai mult decât o provocare, este o infracţiune, o
crimă de lezmaiestate.
-Dacă tot mergem în faţa Reginei daţi-ne voie să ne aranjăm
puţin am spus.
M-am ridicat şi m-am scuturat puţin, mi-am întors jacheta care
avea două feţe şi acum arăta ca nouă, am luat cravata pe care mi-am
legat-o pe pulpa dreaptă cu trei crengi cât să-mi ţină piciorul fix
şi privindu-mă în pantoful cromat m-am aranjat cum am putut eu mai
bine. Alice şi-a îndreptat hainele, s-a scuturat, şi-a aranjat
părul legându-l cu şireturile de la pantofi şi împreună, ţinându-ne
de mână am pornit către castelul din cărţi de joc al Reginei.
Norocul nostru că au apărut la timp Iepurele de Martie cel
Grăbit şi Pălărierul Nebun şi în timp ce Iepurele parlamenta cu
soldaţii fioroşi Pălărierul a ridicat pălăria lui şi ca un magician
ne-a ascuns cât ai zice Answear. Atunci Iepurele şi Pălărierul i-au
lăsat pe soldaţi să ne caute pe sub frunzele de brusture şi şi-au
luat tălpăşiţa către marginea lumii. Odată ajunşi la destinaţie
ne-au scos din pălăria amenajată ca un magazin de fashion în care
se găseau de toate pentru toţi. Chiar când îl întrebam pe Pălărier
dacă ne putem schimba ţinuta mototolită şi prăfuită cu lucruri din
pălăria lui a apărut nimeni altul decât măritul zâmbet al Motanul
Cheshire. Acesta a vrut să afle ce se mai întâmpla prin lume , ce
se mai vinde, ce se mai cumpără, ce se mai spune, aşa că ne-a
invitat să bem un ceai de lună palidă şi ne tot zăpăcea cu
întrebările lui. Le-am povestit că toţi erau foarte cunoscuţi în
lumea noastră şi că deja apăreau în câteva filme de lung metraj şi
câteva filme de animaţie şi mai toţi copii ştiau câte se întâmplă
în ţara Reginei de Inimă Roşie. Chiar când voiam să întreb cum
putem ajunge iar în lumea noastră a apărut Omida care ne-a invitat
să ne suim în spatele ei că se va ocupa ea de transferul nostru,
deoarece în ultima vreme se angajase la Caterpillar Taxi ca şofer
şi utiliza frecvent căile de acces către lumea noastră şi invers.
Ne-am luat la revedere unii de la altii, Pălărierul ne-a oferit
câteva piese de vestimentaţie ca să ne schimbăm în pădure şi să
arătăm iar onorabil şi ne-a înmânat şi câte o carte de vizită cu
adresa magazinului online de unde putem achiziona numai lucruri de
calitate. Apoi ne-am suit în spatele lui Omidă şi cât ai număra
cincisute de oi am şi ajuns în pădure în acelaşi loc de unde
plecasem cu ceva timp în urmă.
Ne-am luat coşul plin cu ghebe şi trufe şi am plecat fericiţi
spre casă. Piciorul meu parcă uitase prin câte trecuse aşa că mi-am
luat cravata şi i-am oferit-o Alicei sa-şi lege părul, eu mi-am
luat şireturile şi le-am pus la loc la pantofii mei cromaţi după
care am ieşi din pădure chiar la timp ca să vedem un asfinţit de
toată frumuseţea. Cred totuşi că de azi înainte vom cumpăra ghebele
de la supermarchet şi nu vom mai hoinări prin pădure după ele căci
surprizele se ţin lanţ în ziua de azi. Noi ca noi, dar Maria,
prietena noastră a promis că nu mai iese din casă la alergare fără
să verifice dacă are tot ce-i trebuie la ea.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017