Romanul Her Side of the Storysemnat de Alba de Céspedes a fost publicat în premieră în versiunea curentă în 2024 de editura londoneză Pushkin Press, în minunata traducere a lui Jill Foulston, scriitoare, editoare și traducătoare (printre alte traduceri din literatura italiană în limba engleză se numără și romanul lui Marco Balzano, publicat la noi de Editura Litera în 2024 sub titlul Eu rămân aici).

Alba de Céspedes, scriitoare cubano-italiană (născută la Roma în 1911), poetă, scenaristă, activistă și apreciată jurnalistă este redescoperită de lumea editorială la mai bine de 27 de ani de la moartea sa (Paris, 1997). Prima ediție în limba italiană a romanului Her Side of the Story a fost publicat inițial în 1949, pe când prima ediție în limba engleză a apărut într-o formă mult mai scurtă decât originalul în anul 1952 (editarea romanului în vederea scurtării și simplificării lui a fost realizată chiar de autoare, care considera că povestea e prea complexă pentru publicul american). 

Alba de Céspedes a fost nepoata primului președinte al Cubei și a crescut în Roma. S-a căsătorit la vârsta de doar 15 ani și a devenit mamă la 16 ani. A divorțat la 20 de ani, moment în care și-a început și activitatea jurnalistică și a început să scrie. A debutat la 24 de ani cu volumul de povestiri L’anima degli altri (1935), urmat, un an mai târziu, de primul său roman, Io, suo padre, ecranizat în 1939. A fost de două ori arestată pentru activitățile sale antifasciste, iar după căderea fascismului în Italia a înființat revista literară Mercurio și a devenit unul dintre cei mai apreciați și traduși autori italieni. În prezent cărțile Albei de Céspedes sunt traduse în peste 30 de țări.

În anii ‘40, numele autoarei era cunoscut cititorilor din România datorită publicării a două volume ce s-au bucurat de recenzii favorabile în revistele literare ale vremii: Nimeni nu se mai întoarce (publicat în limba română în 1940, la 2 ani de la apariția acestuia în original – Nessuno torna indietro) și Fuga (publicat în limba română în 1943, la 3 ani de la apariția acestuia în original – Fuga). Prima ediție în limba română a romanului Quaderno proibito (1952) a apărut în 1969 sub titlul – considerat de unii lingviști ca fiind nu  tocmai corect – Caietul proscris. Traducerea inițială a stat sub semnul cenzurii comuniste, iar aceasta a  știrbit din mesajul și fluiditatea romanului. Mulțumită flerului editorial al Denisei Comănescu, coordonatoarea Raftului Denisei, cititorii din România se pot acum bucura de o nouă ediție a acestui roman. Caietul interzis a fost publicat în 2024 de Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Lungu, datorită căreia ne bucurăm și de alte romane traduse din limba Italiană, precum Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Insula lui Arturo de Elsa Morante, romanele lui Lorenzo Marone etc. Sperăm ca în viitorul apropiat să găsim pe rafturile librăriilor și alte traduceri în limba română ale autoarei Alba de Céspedes. Până atunci, îi putem descoperi opera în edițiile deja disponibile în alte limbi.

Ce a determinat revenirea, relativ recentă, a Albei de Céspedes în atenția lumii literare? Un rol important l-a avut Elena Ferrante, care a menționat influența autoarei asupra propriei evoluții literare. Totodată,  temele explorate de autoare (identitatea feminină, constrângerile sociale, lupta pentru libertatea individuală) rămân profund relevante astăzi. Alba de Céspedes nu este însă o excepție; observăm un interes crescut pentru autorii neorealismul italian, cum ar fi: Alberto Moravia, Natalia Ginzburg, Goliarda Sapienza, Elsa Morante sau Cesare Pavese.

Am ajuns la Alba de Céspedes răsfoind noutățile de la raftul de beletristică, iar descrierea romanului Caietul interzis mi-a atras atenția. Găsirea propriei voci pare a fi un exercițiu continuu de-a lungul vieții, iar o poveste ce explorează autenticitatea și (re)descoperire personală nu are cum să nu mă atragă. Povestea Valeriei Cosetti în vârstă de 43 de ani nu este doar povestea unei femei din Roma anului 1950: dezamăgirile, temerile și speranțele ei sunt cele ale multor femei de azi. Discriminările de gen, presiunile și normele legate de rolul femeii în familie și în societate continuă să influențeze alegerile personale și să modeleze identitatea feminină. Acest roman mi s-a părut diferit de tot ce citisem până atunci și am rămas cu o curiozitate legată de scrierile Albei de Céspedes; așa am ales de pe raftul cărților în limba engleză romanul Her Side of the Story, o poveste densă ce o are în prim plan pe Alessandra Corteggiani, o tânără ce refuză să se conformeze normelor societății în care trăiește.

Copilăria Alessandrei este profund marcată de pierderea fratelui ei, Alessandro, înecat la o vârstă fragedă, care continuă să fie prezent în viața familiei ca o figură aproape spirituală. Adolescența acesteia se desfășoară sub influența mamei, Eleonora — o femeie pe care o adoră și o idealizează. Relația dintre ele este neobișnuit de apropiată: Eleonora își tratează fiica mai degrabă ca pe o confidentă decât ca pe o copilă; nu ezită să-i vorbească despre Hervey, un tânăr misterios și sensibil, provenit dintr-o familie înstărită, care-i împărtășește pasiunea pentru muzică și pentru care dezvoltă o pasiune profundă. Povestea tragică de iubire a celor doi are pentru Alessandra o influență importantă în formarea propriilor concepții despre dragoste. Relația celor doi ilustrează și societatea patriarhală a Romei anilor ‘30 -’40, un context în care libertatea femeilor era deseori limitată.

Alessandra își dorește mai mult de la viață decât o căsătorie conformă cu așteptările sociale și mai mult de la mariaj decât siguranță financiară. De aceea, ea refuză „oportunitatea” unei căsătorii „potrivite”, fiind în căutarea unei relații autentice, în căutarea unui Hervey al ei. Și chiar crede, pentru scurt timp însă, că a găsit ceea ce căuta în Francesco. Dar, curând, ajunge să resimtă tot mai acut un sentiment de singurătate ce o macină continuu și să tânjească după magia primelor întâlniri cu Francesco. Relația cu acesta marchează începutul procesului de autocunoaștere pentru Alessandra.

Her Side of the Story este un roman complex care reușește să surprindă implicarea femeilor în lupta antifascistă fără a menționa detalii istorice explicite. Nici chiar numele lui Mussolini nu e menționat, acesta fiind doar „vocea arogantă de la radio” (în original: „the arrogant voice on the radio”). Cu toate acestea, devine clar că femeile au jucat un rol important în cel de-al Doilea Război Mondial, într-o vreme când acestea nu aveau nici măcar drept de vot și când activismul lor era privit cu suspiciune, uneori chiar și de către cei alături de care luptau. 

Autoarea surprinde cu finețe și modul în care, odată intrate într-o căsnicie, femeile sunt adesea nevoite să-și reconfigureze prioritățile și să preia, mai devreme sau mai târziu, noi atribuții ce le limitează autonomia, punând dorințele, nevoile și planurile soțului pe primul loc. O perspectivă redată firesc prin viața și alegerile personajelor feminine din roman.

Pe tot parcursul narațiunii apar reflecții recurente ale personajelor asupra diferențelor dintre femei și bărbați. Eleonora e de părere că bărbații și femeile percep lucrurile total diferit, întrucât bărbații sunt mereu centrați pe fapte concrete, pe când femeile cântăresc și analizează atent gesturi, cuvinte, identifică nuanțe ce le scapă bărbaților. Alessandra formulează un punct de vedere similar, afirmând la un moment dat că bărbații nu pot înțelege cu adevărat trăirile și motivațiile femeilor, deoarece acestea sunt „făcute din alt material”. Aceste diferențe construiesc treptat una dintre temele principale ale romanului: singurătatea. Alessandra resimte tot mai acut absența emoțională a soțului ei. Ca cititori înțelegem durerea și dezamăgirea Alessandrei dată fiind lipsa de implicare emoțională din partea soțului. Totuși, pe alocuri, ne întrebăm dacă nu cumva sunt și alți factori ce ar putea oferi o altă perspectivă: Francesco este implicat în lupta antifascistă, iar contextul istoric nu este tocmai favorabil poveștilor romantice. Iar singurătatea Alessandrei pare a fi alimentată și de propriile așteptări, de concepțiile idealiste, chiar naive uneori despre iubire. Nonna, bunica ei, este cea care încearcă, fără succes, să aducă o notă de realism în percepțiile nepoatei, spunându-i că ar fi bine „să uite muzica”, căci viața nu e ca în povești.

Fiind o narațiune la persoana întâi, titlul romanului pare foarte potrivit pentru povestea Alessandrei, așa cum alege „ea” s-o prezinte cititorului. Totuși, titlul capătă o semnificație nouă chiar în ultimele pagini, când povestea ia o turnură neașteptată. Finalul pune într-o nouă lumină anumite replici, perspective inserate înainte de deznodământ. 

Ritmul în care se derulează lucrurile, modul în care sunt introduse personajele în scenă și spațiul alocat acestora par perfect calibrate și crescendo-ul singurătății și disperării Alessandrei ne implică treptat, dar iremediabil în poveste. Iar când ajungem la final, suntem deja atât de ancorați emoțional, încât finalul nu poate decât să ne tulbure. Unele pasaje  din ultimele pagini ale romanului sunt sfâșietor de emoționante.

Cartea e presărată cu descrieri sensibile și cu pasaje încărcate de romantism, care te fac să te gândești că Alba de Céspedes trebuie să fi cunoscut, cândva, o mare dragoste. Căci pare greu de crezut că doar talentul literar ar putea insufla atâta pasiune. Un fragment care mi-a rămas în minte în mod deosebit este 

cel în care Eleonora și Hervey își comunică intensitatea sentimentelor prin intermediul instrumentelor la care cântă: ea la pian, el la vioară. Îți las bucuria de a descoperi scena, de a alte momente emoționante descoperi și restul personajelor pe care nu le-am menționat aici, tocmai pentru a nu-ți răpi din plăcerea lecturii.

„My mother was my father’s only bridge to the poetry of life” spune la un moment dat Alessandra. 

Preluând și extinzând metafora, aș spune că romanele Albei de Céspedes ne conectează la poezia vieții. Recomand acest volum tuturor celor care apreciază romanelor axate pe complexitatea emoțiilor umane și care iubesc proza trăirilor interioare.

Articol realizat de  Laura Mate pentru libris.ro.
„Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune.Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout.
Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.” – Laura Mate

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.