După câteva romane provocatoare, pe deplin contemporane în construcție și tematică, precum „Confiteor” al lui Jaume Cabre, respectiv „Destin”, de Zeruya Shalev și luna iulie a fost un nou prilej de reconectare la tendințele literare actuale, în cadrul Clubului de Lectură Bibliofeel de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov. Alegerea participanților la acest eveniment a fost un autor american cunoscut și premiat, tradus în limba română la Editura Litera.

„Încredere” este un roman pe care l-am putea numi experimental, un puzzle stilistic și de alcătuire a cărui complexitate se dezvăluie pe parcurs, după ce treci de primele zeci de pagini. Un volum plin de surprize și de provocări, care se joacă cu mintea cititorului, cu perspectivele narative și îți pune în față provocarea coerenței textuale și metatextuale. Hernan Diaz scrie o poveste în care amestecă genurile și transgresează convențiile.

„Încredere” este o narațiune structurată în patru părți, una mai diferită decât cealaltă. Prima parte nu anunță nimic din labirintul narativ care urmează și îți dă senzația unei povești clasice americane a unui self-made man, de la începutul secolului al XX-lea. Atmosfera, stilul, tematica sunt însă premeditate, totul pare o pastișă intenționată după autori de notorietate ai literaturii americane precum Henry James sau Edith Wharton. Prima parte surprinde fragmente din destinul lui Benjamin Rask, ilustru exponent al noii clase de bogați care a înlocuit negustorii și marii proprietari de pământuri americani de la finalul secolului al XIX-lea. Rask se naște într-o familie de comercianți de tutun, dar detestă acest reper care face obiectul afacerii pe care o va moșteni. Competent în zona matematică, dar și cu o intuiție de invidiat, Rask se pricepe însă la altceva: să facă milioane de dolari. O minte antreprenorială care va așeza un nou reper pe harta aristocraților, anume finanțiștii de pe Wall Street, Rask reușește într-un timp destul de scurt să adune o avere imensă și să iasă aproape neafectat din fatalul crah de la finalul anilor ‘20. Rask se va căsători cu Helena, fiica unor migranți olandezi, o prezență inteligentă, discretă și generoasă, preocupată de campanii caritabile. Împreună, aceste două minți ascuțite, vor deveni un cuplu de succes în epocă, însă dincolo de poleiala reușitelor se află și conuri de umbră: parteneriatul lor e clădit mai degrabă pe o complementaritate rațională, iar Helena se va trece prin provocarea unei tulburări psihice care va împinge cuplul să caute soluții experimentale în Europa (suntem în perioada tratamentelor stângace psihiatrice). Ascensiunea și prosperitatea stratosferică a bogaților nu este lipsită așadar, în această poveste moralizatoare, de un revers al suferinței.

Ceea ce se anunța ca schița unei povești epigonice se transformă, prin celelalte părți ale romanului, în cu totul altceva. Așa cum urmează să aflăm, această primă parte este de fapt o poveste în poveste, mai precis un fragment dintr-un bestseller fictiv al anilor ‘30 semnat de un oarecare Harold Vanner, inspirat de destinul milionarului american Andrew Bevel. Deranjat de faptul că acel roman îl prezintă într-o lumină nefavorabilă, rece și egoistă, Bevel își alcătuiește propriul material despre viața sa, un fel de replică corectivă la produsul ficțional.

Așadar, a doua parte a poveștii lui Diaz ne apare sub forma unei schițe autobiografice care îi are în centru pe Bevel și soția sa Mildred, omologii așa zis reali ai lui Benjamin, respectiv Helena din prima parte. Tonul este mult mai sobru și, pe undeva, justificativ, în încercarea lui Bevel de a completa portretul rece al lui Vanner și de a se delimita de imaginea de abuzator egoist și rece din ficțiunea primei părți. Această schiță autobiografică este densă și în detalii tehnice economice despre mișcările financiare, menite să întemeieze legitimitatea ascensiunii lui Bevel, dar include și apărări devenite clasice în neoliberalismul de mai târziu, despre cum pornirile egoiste și tehnocrate ale finanțiștilor (epurate de pasiune și vocație, în afara obsesiei profitului) au modelat de fapt benefic națiunea și au consolidat prosperitatea și pentru alte categorii sociale.

A treia parte a romanului complică și mai mult narațiunea. Așa cum urmează să înțelegem indirect din text, schița autobiografică a lui Bevel nu a fost alcătuită de milionar, ci de un ghostwriter, o anume Ida Pertenza, fiica unui anarhist italian. Ajunsă la vârsta senectuții, Ida developează sub forma unor memorii, povestea lui Bevel filtrată prin ochii ei și dezvăluie încercarea acestuia de a da o replică ficțiunii lui Vanner, dar reconsideră și rolul jucat de Mildred în povestea de succes a familiei. În același timp, acest fragment de poveste pune față în față ideologia lăcomiei liberale cu orientările stângiste ale epocii și este partea care dă voce primului personaj feminin.

Ultima parte ne dă un acces mai proxim la unul dintre personaje, poate singurul nemediat, sub forma unor file de jurnal semnate de soția lui Bevel, Mildred, din perioada în care aceasta suferă de o boală incurabilă. Este partea care oferă scena tot unui personaj feminin și singura care oferă un acces nemediat la unul dintre personaje (pe rând, developat anterior, de Vanner, de Bevel, respectiv de Ida).

Tematic, Hernan Diaz atacă chestiuni cu greutate din literatura și mentalul american: problema visului american și a eticii ascensiunii și autopropășirii, problema banilor, a forței gravitaționale a capitalului capabilă să îndoaie lumea, problema legitimității înavuțirii de dragul înavuțirii, a responsabilității sociale (Bevel adună averi astronomice, dar în același timp, este și un filantrop și un susținător al reconstrucției economice după 1930).

Structural și stilistic, Diaz mixează interesant mai multe genuri: narațiune, biografie, memorii, jurnal, sparge mereu cel de-al patrulea zid, ne împrăștie între puncte de vedere diferite (în stilul cunoscut Rashomon al lui Akira Kurosawa) și ne face să chestionăm și să respingem autoritatea narațiunii. În acest sens titlul este, desigur, mai degrabă ironic (sau chiar ambiguu, atâta timp cât, în original în limba engleză „trust” face trimitere și la o virtute relațională, dar și la un tip de legătură economică între două entități).

Fiecare parte a poveștii dezvăluie caracterul puțin credibil al naratorului anterior și invită cititorul să reconstruiască aceeași poveste cu noi date sau chiar să se întrebe în ce măsură mai are de a face cu aceeași poveste. Rezultatul nu este unul clar și definitiv, la finalul lecturii vor mai râmâne întrebări în mintea cititorului. Însă, privind în urmă, după ce ai parcurs cartea lui Hernan Diaz, dincolo de aspectele tematice, vei aprecia fără îndoială echilibristica ciudată a construcției.

Privit în ansamblu, din exterior cu toate aceste amănunte evocate anterior la vedere, cu genuri literare diferite, cu versatilitatea stilistică, cu complicații perspectivale, romanul lui Diaz pare o clădire eclectică, eterogenă, care nu ar putea să stea în picioare. Privită din interior, traversând experiența de lectură, totul pare să se lege, să se îmbine potrivit și surprinzător. Măcar pentru acest paradox contrastant, al elementelor greu miscibile care de fapt se îmbină reușit, merită să citiți romanul „Încredere”, semnat de Hernan Diaz.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.