şi-atunci m-am făcut mic ascunzându-mă în punctul de început
am deschis uşile larg şi cuvintele ieşeau de la spectacol răsfirând evantaie
încurcând trene cu rime, bătând măsuri şi-aşteptând pe trotuar trăsuri
ce nu se îndurau să iasă decât pe dunga palidă a luminii
singura închisoare adevărată e propria ta minte
de care nu poţi să scapi oricât ai fugi de tine şi de trecut
alături, lopata aruncă pământ încercând să ascundă
şoaptele, durerile şi tăcerile cărnii
am luat nisip din clepsidre şi l-am presărat cărare să recunosc drumurile
m-am dezbrăcat, m-am împachetat şi am plecat după prima fată morgana zărită
nu