ziua se camuflează-n lumină, deși
uneori când plouă i se vede pana
căzută-n culoare precum o urmă
înapoia mersului

noaptea se-ascunde în privirile umbrelor
lăsându-și pieptul lovit de razele lunii
ca de o ploaie de gloanțe benefice

alteori se-mbracă pe deplin în tăcere
și-mi suflă-n ceafă gândurile lui transparente
și-atât de subțiri ca niște cârlige
cu care-mi trage în sus zâmbetul
– dacă mă chinui să fac extrem de multă liniște
și-mi țin respirația o veșnicie sau două
îmi pare că reușesc s-aud
cum îmi bate în inimă piroanele vieții –

se-așează lipici uscat între
stația așteptată și zidul dezamăgirii
prefăcându-se în avion de hârtie
cu destinație haotică
dând sens nevăzutului
făcând din umbra tristeții
chenar bucuriei

am sărit atât de sus într-o zi
chiar atunci când se uita planeta
într-o parte neatentă
și tot a reușit să mă prindă de ambele picioare
cu-mbrățișarea lui puternică
zisă și iluzoria generozitate
a libertății

Din categoria:scrieri fugare