Suntem in luna a zecea de stres continuu intr-o pandemie care ne-a sucit mintile. Cu certitudine fiecare dintre noi am trecut si trecem prin ea cum putem mai bine sau mai prost, unii mergand zilnic la serviciu, altii blocati intre patru pereti in munca la domiciliu. Unii si-au pierdut locul de munca, altii si-au pierdut directia emotionala. Unii si-au pierdut membri ai familiei, altii si-au pierdut interesul pentru aceasta boala. S-au saturat. Cu cat s-a prelungit aceasta stare de incertitudine, cu atat consumul nostru nervos a ajuns la cote inimaginabile si a devenit din ce in ce mai greu sa pastrezi un echilibru emotional. Lucrez cu oameni si printre oameni, nu tratez faringite, ci faringitele unui OM, cu toate implicatiile pe care le prespune pentru acea familie. Ultimele saptamani mi-au adus in fata si povestile copiilor, acesti “norocosi” ai covidului, care trec majoritar cu bine prin boala, care sunt scutiti de riscul mare al decesului si care sunt si vor fi victimele colaterale ale pandemiei, cu bataie lunga si pentru perioade lungi.

Sunt copii care au pierdut momente colosale in dezvoltarea lor, copii care au ratat prima lor serbare a abecedarului, copii care isi vor aminti toata viata ca au invatat litera A online, copii care socializeaza “in link”. Sunt preadolescenti care s-au izolat, pe care nu ii mai multumesc deloc restrictiile, care s-au saturat de aceleasi jocuri si jucarii, care refuza in ultima perioada chiar si sa iasa din casa pentru ca a intervenit blazarea. Sunt adolescenti care pierd cea mai frumoasa perioada din viata lor, liceul, perioada de razvratiri si de cunoastere, de indragosteala si de emotie. Sunt studentii care se izoleaza, sunt studentii caministi care nu mai stau in camin, care au asteptat poate o viata intreaga sa plece din orasul lor micut si sa vina la capitala si care acum stau si asculta ore online in aceeasi singuratate.

Nu stiu ce e de facut. Nu ma intrebati, pentru ca nu stiu. Fiecare familie isi cunoaste limitele si fricile. Sunt oameni care ignora riscurile si se vad fara masca cu prietenii in interioare. Sunt pacienti care au respectat 8 luni toate regulile si au lasat garda jos 3h intr-o sambata si acum se lupta cu toate simptomele bolii. Sunt dimpotriva pacienti care au trecut extrem de usor prin boala si sunt usor “triumfatori”, “pentru noi a fost foarte usor, o gripa”. Sunt pacienti care au trecut prin boala dupa o unica intalnire in familie si care continua sa respecte toate regulile ca si inainte de unica lor bresa. Si sunt pacienti care si-au pierdut rude, unele tinere, fara explicatii.

Dupa 10 luni de lupta zi de zi stiu sigur un singur lucru: LUMEA, asa cum era ea, s-a dus. Niciodata, nicicum, nu vom mai fi ca inainte de martie 2020. Depinde de noi cum vom putea sa gestionam sechelele.

Am stat 30 minute de vorba cu copilul meu de 12 ani (in ianuarie) , un introvert pe care foarte greu il descoperi, un copil care a trecut de la caldura si protectia unei invatatoare deosebite la haosul clasei a cincea, de care se temea si inainte de pandemie. E Copilul meu, deci sunt subiectiva, este copilul unui medic, deci si raspunsurile lui sunt influentate. Nu vrea sa il filmez, asa ca voi incerca sa transcriu, pastrand din candoarea, din emotia, din buza muscata si din lacrimile care au curs la un moment dat.

Eu: cum e perioada asta pentru tine, Andrei?

A: eh, nu e nici minunata, dar totusi nu este asa de oribila. Pentru ca exista weekendurile, nu au fost anulate si ele. Pentru ca plecam la sfarsit de saptamana si asta e grozav, in plus se apropie vacanta de iarna, in sfarsit.

Eu: ce ti-ai propus sa faci in vacanta?

A: sa fie mai putina matematica. Sa stau.

Eu: multi copii se plang ca nu mai fac fata, isi vor viata inapoi si cu toate acestea parca nu s-ar mai intoarce niciodata fizic la scoala. S-au obisnuit in modul acesta. Tu ce zici?

A: ar fi foarte ciudat sa ma intorc la scoala acum. M-am obisnuit asa. In pauze nu prea socializam asa de mult. Acum avem whatsapp (Andrei nu a folosit whatsapp pana anul acesta).

Eu: cum ar fi fara whatsapp si fara grupul vostru de 4 prieteni?

A: as fi gol, nu as scrie nimic niciodata. Pe mine acest grup m-a tinut fericit, ma distrez cu ceilalti 3 baieti, rad, ma joc cu ei in pauza, vorbesc oricand cu ei.

Eu: izolarea asta te-a intristat/deprimat vreodata?

A: doar cand am stat foarte mult in casa, in aprilie. Aveam mult timp liber, faceam la inceput mai putina scoala si nu aveam perspectiva. Din toamna suntem mereu in priza si nu am avut timp de asa ceva. Atunci eram speriati, nu stiam prea multe si imi era foarte foarte frica si pentru tine. Acum stim multe cazuri fericite si stim sa ne protejam.

Eu: fara ce materie scoala ta online ar fi mai saracita?

A: materiile care par altora neimportante aduc plus valoare. Mie imi place foarte mult ora de desen. E o ora de relaxare. Imi place si ora de sport, pe profesorul meu il cheama Andrei si il stiu din clasa zero. Plus ca ne pune mereu sa folosim sosetele pe post de jaloane si asta ma distreaza. Uneori uit si am impresia ca suntem afara cu totii. Si ora de religie. Doamna ne-a pus un film, un colind, sa desenam ce simtim dupa acel colind. Imi da o liniste, doamna povesteste lucruri calde in general. In fiecare an reia lucrurile anterioare si invatam si lucruri noi. Nu e deloc stresanta.

Eu: ti-ar placea sa te intorci la scoala?

A: depinde de contextul pandemiei. La 10 mii de cazuri NU. Mi-ar placea sa aflu ca au scazut cazurile, dar multi adulti nu sunt responsabili.I-am vazut si eu pe strada cum nu poarta masca. Daca ar fi mai putine cazuri da, as merge.

Eu: scoala online nu este scoala ADEVARATA?

A: este si scoala online destul de buna, functioneaza, doar ca e mult mai usor la scoala fizic. Te concentrezi mai usor. La scoala online imi fuge gandul, 5 secunde si apoi ma trezesc ca sunt la scoala. Return.

Eu: care e materia ta preferata?

A: pot sa aleg mai multe? Pe unele le aleg pentru ca sunt usoare: desen. Pentru ca si dupa ora ai ceva de facut si eu ma simt foarte bine sa desenez, desi nu cred ca sunt atat de priceput. Pana anul acesta nu stiam nici ca pot, nici ca imi place. Apoi istoria, care e foarte usoara. Dupa istorie probabil romana si geografia, care ar merita mai mult decat o singura data pe saptamana. Ar fi meritat ca istoria 2 ore.

Eu: sa te mai intreb care e materia care iti place cel mai putin sau e de la sine inteles raspunsul?

A: e de la sine inteles.

Eu: era matematica materia care iti placea cel mai putin si in clasa a patra?

A: Nu. era chiar aproape de primele.

Eu: cum ai ajuns aici?

A: mi se pare ca oricat muncesti, tot dai de ceva greu. Cand simti ca ajungi sa le stii pe toate, iar apare ceva nou. E ca si cand inoti catre tarm si nu ajungi niciodata la mal.

A: ce-ti place sa te joci cel mai mult?

A: nu e evident? Lego.

Eu: care e cartea care te-a schimbat/a fost definitorie?

A: au fost mai multe: Harry Potter, Narnia si cartile cu Percy Jackson si olimpienii.

Eu: de ce citesti atat de mult?

A: mie imi si place, dar da, imi si umplu timpul uneori. Uneori imi place o carte si citesc si ma prinde firul povestii si stii, m-ai mai si prins noaptea citind, pentru ca vreau sa o termin.

Eu: daca maine s-ar termina covid ce ai face intai?

A: se poate asa ceva? (a ras). Primul lucru m-as duce la prietenii mei, la scoala, m-as duce sa ma tund si l-as astepta pe bunicul.

Eu: ce-ti lipseste prin absenta bunicului?

A: nu stiu exact…mancare inca primim de la el :)), imi lipseste sa vorbesc cu el. Chiar daca vorbesc la telefon, nu e acelasi lucru. Vorbeam despre orice, stie despre absolut orice cate ceva. Din pacate si matematica:))).

Eu: ce animal ti-ai lua daca ai putea?

A: probabil o pisica, pentru ca pestii doar plutesc. Caine nu, nu-mi plac. Te ling mult si trebuie sa-i scoti la plimbare.

Eu: care e cel mai rau lucru care crezi ca ti s-a intamplat din cauza/ datorita pandemiei?

A: aoleu. Puteai sa te faci jurnalist :))…Probabil faptul ca nu ne mai vedem cu oameni. Ne vedeam cu muuulta lume. Atunci ma enerva uneori, acum imi lipseste.

Eu: Ce te nefericeste cel mai mult acum?

A: matematica.

Eu: ce-am putea schimba sa te simti mai fericit? Noi suntem multumiti de nota ta (are numai 9…). Tu esti nemultumit de 9. De ce vrei 10?

A: pentru ca 10 e perfect.

Eu: de ce trebuie sa fii perfect? Accepti cu mare dificultate sa fii imperfect. Mai important este sa faci cat poti si sa fii fericit. Notele au prea putina importanta.

A: nu-mi place sa fiu 9. ( exact asa s-a exprimat). Nu-mi place. Daca faci ceva trebuie sa-l faci perfect. Cum ar fi acum sa dau cu aspiratorul in toata casa si sa nu dau intr-un colt? N-are sens, e ca si cum n-ai dat deloc.

Eu: ce vrei sa te faci cand vei fi mare? (clasicaa)

A: stiu ce nu vreau sa ma fac. Profesor, mecanic, medic (o alaturare interesanta), nici pilot de avion. Probabil arhitect.

Eu: daca ai fi fost foarte talentat ce te-ai fi facut? Eu voiam sa ma fac de exemplu campioana olimpica la gimnastica. Fotbalist, cantaret?

A: eu niciodata asa ceva, nici fotbalist, nici tenismen. Imi place sa fiu mai in umbra.

Eu: ti-a schimbat viata fratele tau?

A: da, il iubesc foarte mult, dar nu voi dansa niciodata ca el. Nu-mi place sa dansez.

……………………………………………………………

Andrei 11 ani 11 luni, 10 luni de pandemie.