Ioana Zenaida Rotariu, librar și blogger libris.ro, s-a născut la Brașov și a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Transilvania din orașul natal cu o licență despre Michel Houellebecq. A urmat apoi masterul de Inovare Culturală. În prezent lucrează la finalizarea tezei de doctorat cu tema Experiența feminității în poezia contemporană românească.

A publicat poezii și articole în revistele „Astra”, „Corpul T”, „Poesis Internațional”, „Vatra”.

În 2021 a câștigat Premiul Alexandru Mușina pentru debut în poezie cu volumul Cei cinci ani de muțenie, publicat la editura Tracus Arte.

LIBRIS: Ioana Zenaida Rotariu este librar, poet, creativ writer, doctorand, blogger libris.ro. Cu care dintre aceste roluri te identifici cel mai mult? Și care îți este cel mai drag?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Îmi amintesc din facultate cum Fernando Pessoa scria o poezie a heteronimilor, adică se tot inventa și reinventa pe el, scriind sub diferite nume. Cam așa e și la mine, toate variantele în care mă descrii sunt ca niște alter-ego-uri ale mele și mi-ar fi foarte greu să spun că mă regăsesc în unul dintre ele mai mult decât în celelalte. Fiecare face parte din mine, sunt multiple jocuri prin care mă dedublez singură și așa nici nu mă plictisesc. Când nu mai pot să scriu la doctorat citesc, când nu mai pot citi, scriu altceva, o recenzie pentru Libris, când întârzii cu un proiect sau cu răspunsul la un interviu spun că sunt poetă și poeții sunt boemi și trăiesc un pic în afara timpului și a deadline-urilor. Glumesc. Evident, aici mă alint. Toate m-au construit în timp și, mai mult decât imaginea reflectată în exterior a ceea ce sunt și a ceea ce fac, eu m-am bucurat de parcursul prin care am ajuns la aceste variante. Mama îmi spune că doctoratul meu întins pe atâția ani e un fel de șapte ani în clasa întâi și de fiecare dată râdem, dar poate fără doctorat nu mi-aș fi structurat la fel nici volumul de poezii. Dacă nu mă apropiam de poezie pierdeam ocazia de a-mi da seama că vreau să scriu și, scriind și tot scriind aiurea tot felul de texte haioase și mai rar serioase despre cărți, colegii de la libris.ro mi-au oferit și un spațiu unde să defilez, așa, ca pe podium, cu ceea ce-mi place, cu ce mai citesc, ce mai gândesc sau ce întrebări îmi mai pun prin lecturi și în afara lor, ce asocieri poznașe mai găsesc și cred că o să tot găsesc și pe parcursul acestui interviu. Mă surprind și eu când scriu și văd cum ipostazele astea se întrepătrund și pot fi serioasă, la modul doctoral, apoi total haotică și poetică, după care îmi dau seama că hey, stai, pornisem de undeva. Dacă ar trebui să aleg, n-aș putea, așa că le tot subordonez una alteia și mai jonglez cu ele ca un acrobat pe sârmă la circ.

LIBRIS: Îți amintești împrejurările în care ai început să citești poezie? Într-o lume în care, se pare, volumele de poezie se regăsesc mai rar pe noptierele cititorilor, care ai spune că sunt beneficiile pe care le aduce citirea poeziei?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: La mine poezia nu stă doar pe noptieră, se găsește prin toate colțurile casei și, mai nou, am început să o port sau să o împrăștii și prin casele altora. De fapt, mereu am făcut asta, după ce citesc o carte de poezie o dau mai departe prietenilor sau cuiva care ar putea fi interesat de ce are de zis un poet în zilele noastre. M-am apucat de citit poezii în anul doi de facultate când m-am îndrăgostit de un băiat care îmi transcria seara pe messenger poezii din cărțile lui Dan Sociu. Apoi am început să citesc și să descopăr singură, să-mi cumpăr cărțile autorilor care îmi plăceau.

Dacă nu îți place poezia, nu poți vedea beneficiile. Vestea bună aici e că până nu citești sau nu găsești poezia potrivită, habar n-ai dacă îți place sau nu. Unul dintre beneficiile poeziei că nu are dimensiuni care să plictisească sau să obosească. Ce se scrie azi ca poezie sunt un fel de broșuri, scurte și concise, cum de altfel e și cartea mea, de ce să nu recunosc. Laura Ionescu, cu care am avut un dialog despre cartea mea în martie la târgul nostru online, LibFest, a zis foarte frumos că am scris o carte subțire ca un cuțit. Cam așa sunt toate cărțile de poezie, deci beneficiul e că dacă nu-ți place din prima nu trebuie să te chinui prea mult ca să-ți dai seama. Dar dacă îți place și dacă te familiarizezi treptat cu poezia ai avantajul că te poți întoarce oricând să o recitești. Eu așa fac, recitesc periodic autori de poezie care îmi plac și îi citesc la fel cum citești Șotronul lui Cortázar, adică pe sărite. Eu propun un proiect de lectură pe modelul șotronului, dar cu poezie și apoi aștept să ne spună cititorii părerea lor.

Poezia îți mai adaugă un strat de piele, o sensibilitate care nu te încurcă, dimpotrivă, e ca o carapace doar de tine știută, în care te poți retrage când lucrurile merg prost. Avea Iustin Panța un vers, numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată, iar poezia e un lucru simplu dacă ajungi să o îndrăgești sau ai pe cineva care să te învețe să o îndrăgești.

LIBRIS: Cum ai început să scrii poezie?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Cred că prima dată am scris poezie influențată de lectura poeziei, adică un fel de mimesis care a venit natural, probabil din nevoia de a exprima ceva ce exista în mine și pe care altfel nu-l puteam aduce la suprafață. Dar în mod organizat și conștient am început să scriu poezie în timpul masterului de Inovare Culturală, pe care l-am început imediat după absolvirea facultății. Acolo, pe lângă cursurile de dramaturgie, proză fantastică sau literatură pentru copii, aveam și un curs dedicat poeziei unde Romulus Bucur ne tot dădea tot felul de teme care aveau la bază poezii celebre de William Carlos Williams, Cesare Pavese sau Edgar Allan Poe, iar noi trebuia să le rescriem sau să le reinterpretăm prin grila personală, scriind la rândul nostru o nouă poezie pornind de la aceste exemple. Apoi a apărut și o antologie, coordonată de Rodica Ilie, a masteranzilor de la Inovare Culturală și acolo apar și poezii de-ale mele din timpul cursurilor de scriere creatoare. Și în felul acesta mi-am făcut cred intrarea în această lume în care aveam să rămân multă vreme.

LIBRIS: Este probabil dificil să alegi doar câteva titluri și câțiva autori, dar dacă te-am ruga să faci un top cinci al cărților preferate și al autorilor preferați, ce nume s-ar regăsi pe cele două liste?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: O să încep cu o carte pe care am terminat-o de curând și din care citeam doar câteva pagini în fiecare zi de frică să nu ajung la final, cu toate că și atunci exista varianta să o recitesc, Suntem deja uitarea ce vom fi de Hector Abad Faciolince, prozator din America Latină care scrie despre relația cu tatăl lui care e aproape un fel de idolatrie și cine a citit volumul meu de poezii știe că există și acolo o legătură specială cu tatăl meu, poate de aia am și amânat foarte multă vreme să citesc cartea. Apoi ar fi Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri de Julio Cortázar, citită tot recent și dacă aș vrea să scriu într-un fel ar fi să scriu cum a scris Cortázar cartea asta. A treia e cartea Laurei Ionescu, Nu te găsesc pe nicăieri. Aici nu mai e despre relația cu tata, Laura povestește despre mama ei, dar eu am suprapus cu ce știam de la mine și este o carte superbă și sensibilă pe care o recomand oricui.

Nu putea lipsi Prietena mea genială de Ferrante, pentru cine nu a citit-o e lectura perfectă de vară, mai mare dragul să o iei cu tine la mare pe plajă. Te teleportează în Napoli și ai impresia că și nisipul devine mai fin și soarele e mai puțin supărător. Tot la părinți mă întorc cu Ocean Vuong, Pe pământ suntem strălucitori o clipă, o carte extraordinar de poetic scrisă. Vuong e și poet și e de urmărit și acolo. O să mai las încă cinci titluri la care m-aș întoarce oricând și din care mai port și acum idei sau citate sau tot felul de imagini – Sfârșitul singurătății, Benedict Wells; Stoner, John Williams; Criza spiritului american, Allan Bloom; O singurătate prea zgomotoasă, Bohumil Hrabal; Opiniile unui clovn, Henrich Böll.

Ca să respect și întrebarea cu autorii, o să scriu ce-mi vine acum în minte și de la care îmi place cam tot ce au scris: Mircea Ivănescu, Virgil Mazilescu, Marin Mălaicu Hondrari, Albert Camus, Michel Houellebecq.

LIBRIS: Ce genuri literare citești? Majoritatea titlurilor recenzate de către tine pe blogul libris.ro sunt de pe raftul de beletristică. De asemenea, după cum am menționat anterior, știm că ai o relație aparte cu poezia. Suntem curioși să aflăm și unde te poziționezi față de non-ficțiune și care sunt ariile din această categorie de care ești interesată.

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Non-ficțiune citesc, dar pentru doctorat, cu mențiunea că în cazul cercetării o numim literatură de specialitate. Am citit psihologie, foarte puțină psihanaliză, antropologie, repet, acestea făcând parte din bibliografia nu obligatorie, dar necesară, deși după cum citeam în timp ce mă căzneam la interviul nostru, și mi-a rămas în minte pentru că asta e lectura mea din acest moment, Două singurătăți, un dialog între Llosa și Marquez și cel din urmă afirmă că el nu funcționează foarte bine în teorie. Ceea ce mi se întâmplă și mie. Nu funcționez prea bine în teorie de aici una dintre posibilele explicații pentru care trag la ficțiune. Am citit și pot recomanda pentru că mi-au plăcut Jordan Peterson, 12 reguli de viață, scrisă foarte light și se citește la fel sau Esther Perel cu Regândirea infidelității. La Perel prima dată mi-a plăcut titlul, în ideea că orice nouă abordare este de fapt o regândire, cu toate că aici sunt compilate diferite teorii socio-antrpologice care deja există, dar Perel are meritul, și în final cred că ăsta este și scopul, că le creează un canal de acces către mulțimi. La Peterson mi-a plăcut că are câteva reguli, pe care poți să le aplici și dacă simți chemarea spre zona dezvoltării personale, dar și dacă nu o simți. Și aici vorbesc despre mine. Peterson tot spune că e bine să avem rutine pentru că ne organizează viața, că acolo unde te afli sunt multe de făcut, dar și că primul lucru cu care trebuie să începi dacă vrei să schimbi ceva e să-ți faci patul dimineața. Și mai era un exemplu, acum nu știu dacă fix din cartea lui Peterson sau doar mi-a rămas mie de undeva din imaginarul colectiv și țin minte că se referea la militarii din marină care au un program foarte strict și se trezesc când sună prima dată ceasul, nu îi dau amânare (cum se întâmplă să mai facem noi, cei mai puțin disciplinați), în ideea că dacă dai snooze îți începi cumva ziua ratând și imediat cum se trezesc își fac patul, apoi încep ziua. Când scriu am și imaginea asta în față și probabil dacă aș face și eu asta dimineața, aș rata mai puțin pe parcursul zilei :)) Glumesc. Ce voiam să subliniez e că sunt bune și cărțile de dezvoltare personală, îți dau o rânduială, cum ar spune mamaie sau îți amintesc că organizarea în viață ar trebui să existe încă de la primele lucruri pe care le faci dimineața. Mie îmi place să mă întorc la lucrurile astea mărunte și probabil de asta mă mai caut pe la raftul de dezvoltare sau mă mai găsiți pe acolo, ocazional spre rar, dar se mai lipește de mine și câte ceva în afară de ficțiune.

LIBRIS: Dacă e să ne referim la rolul tău de librar, care presupune, printre altele, și activități de moderare evenimente, participare la târguri de carte, lansări etc., care sunt aspectele care îți aduc cele mai mari satisfacții? Dar provocările acestui job?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: La librărie toate activitățile îți aduc satisfacții pentru că lucrând cu oameni, foarte diferiți de cele mai multe ori, este necesar să te adaptezi, să improvizezi și fiecare acțiune, de la lansările de carte la vânzarea și discuțiile cu clienții, are doza ei de imprevizibil căreia trebuie să-i faci față. Se întâmplă să nu meargă un microfon, să-ți uiți discursul de lansare și atunci să improviziezi ca un actor pe scenă. Târgurile de carte au altă amploare și, evident, intensitatea emoțiilor este diferită, trăiești în spirale de emoții timp de patru zile, pentru că aici se combină sesiunile de lansări și vânzarea, dar la final există satisfacția că dincolo de faptul că poate te-ai bâlbâit la microfon, au fost oameni care au empatizat cu tine și cu autorii sau, chiar dacă ai bătut un bon pe cash în loc de card ai ajutat încă o dată pe cineva să-și aleagă lecturile de vacanță și ai creat un spațiu familiar și relaxat al discuțiilor în care își va dori să revină. Bineînțeles, nimic nu se compară cu emoțiile și satisfacțiile începutului, doar că aici este farmecul, fiecare eveniment sau interacțiune presupune sau cere atenția ta în moduri diferite, dar aceste trăiri se prelungesc și după ce ai depășit etapa de novice pentru că mereu ceva te solicită să-ți antrenezi creativitatea și îți modelează constant percepția asupra propriei persoane legată de faptul că, pus în anumite situații, ai putea eșua sau nu te-ai descurca. La finalul zilei supraviețuim prin aceste mici particule ale provocărilor și satisfacțiilor care probabil nu se dezvăluie din primul moment.

LIBRIS: Pentru noi librăriile sunt un loc magic și, în mod evident, Libris Șt.O. Iosif, librăria din centru Brașovului are un loc special în inimile noastre. Probabil, același lucru l-ai putea spune și tu. Bănuim că de-a lungul anilor, ai strâns multe amintiri frumoase pe Mureșenilor Nr. 14. Există însă o întâmplare deosebită, o întâlnire emoționantă, un moment care se distinge de-a lungul anilor petrecuți în librărie?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Sunt deja cinci ani de când lucrez la librărie, asemănători, întâmplător sau nu în acest moment, cu titlul cărții mele de poezie, Cei cinci ani de muțenie și la fel ca în cazul scrisului au fost ani de formare în care am depășit diferite experiențe personale cu ajutorul scrisului sau prin evenimentele culturale la care am participat. Și pentru că am început așa răspunsul la întrebarea ta, cred că unul dintre cele mai emoționante momente, care a avut loc recent, în luna mai, a fost lansarea cărții mele, pe care am avut-o la librărie. Am văzut în sală oameni dragi; familia mea, adică pe mama și fratele meu,verișoara mea maternă de care sunt foarte apropiată; profesorii de la Litere, Adrian Lăcătuș și Rodica Ilie, care sunt și doi dintre mentorii și punctele de reper în formarea mea începând din perioada facultății și până acum, la doctorat; prieteni care au fost alături de mine pe parcursul scrierii cărți, deși poate nu știau mereu că eu scriu sau când scriu, colegii din librărie de care mă leagă poate unele dintre cele mai frumoase amintiri din anii care au trecut; colegi de la depozitul Libris, cu care, din cauza pandemiei, am comunicat doar pe Skype și acum am avut ocazia de a-i cunoaște; alți prieteni pe care i-am cunoscut prin intermediul librăriei, care scriu și ei și pe care îi admir și acum îmi vine în minte, Tony Mott și lista poate continua pentru că cine a fost știe că salonul librăriei era plin în acea după-amiază de joi. E copleșitor și frumos să vezi atâția oameni care au venit să te vadă, să te susțină și să îți ceară autograf. Copleșitor pentru că nu anticipam că voi publica o carte de poezie înaintea finalizării doctoratului și frumos pentru că îți creează sentimentul că există o continuitate între anii de școală și anii de creație și că tot ceea ce reușești să faci are un sens.

LIBRIS: Pe lângă citit, ce alte activități umplu timpul liber al Ioanei Zenaida Rotariu?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Când nu citesc îmi place să notez tot felul de observații pentru viitoare poezii sau povestiri. Îmi place să mă așez pe o terasă liniștită în centru orașului și să observ oamenii, să le ascult discuțiile. Sau am momente când mă întâlnesc cu prietenii și să discutăm despre cărțile citite. Când ai un doctorat în derulare se întâmplă ca acesta să-ți ocupe cea mai mare parte a timpului liber și acolo există lecturi de specialitate, multă poezie și uneori multă frustrare că nu știi cât mai ai până când închei acest capitol. Așadar, timpul meu liber nu prea e timp liber deocamdată, dar visez la o toamnă, în care după susținerea doctoratului, să-mi dedic timpul liber plimbărilor prin Cișmigiu în lumina caldă a lunii octombrie și scrisului din care mai târziu vom vedea ce iese, un roman sau o nouă carte de poezie.

LIBRIS: Ce te inspiră? Care este pentru tine contextul cel mai favorabil actului de creație? Crezi mai mult în inspirație sau în muncă și perseverență?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Cred într-o combinație a celor două, plus liniște. Și mai cred că atunci când vreau să scriu trebuie să dispun de un spațiu doar al meu, dacă e să scriu acasă. Cum era în eseul Virginiei Woolf dedicat femeilor care vor să scrie și pentru a te ține de acest proiect, în vremea aceea, în mare măsură pentru a te extrage din treburile vieții domestice și din întâlnirile amiezii la ceai și vorbărie, important era ca pentru cea care scrie să existe o cameră doar a ei, cum se și numește eseul. Așa că acasă am nevoie de camera mea de lucru, iar când ies în lume prefer să stau pe o terasă liniștită, un fel de hub de creație improvizat doar în mintea mea, altfel locul este doar un bar oarecare, dar dacă acolo găsesc liniște, puțini oameni și doi barmani care nu mă mai întreabă ce să-mi aducă pentru că deja știu, atunci e perfect, îmi pot deschide laptopul sau agenda de notițe și să scriu.

Inspirația e doar o iluzie pe care cred că am moștenit-o din anii de școală și probabil din istoriile boeme ale diverșilor autori. Există cu siguranță și astfel de momente, dar astea cred că țin mai mult de o revelație graduală pe care o ai ca scriitor în timpul scrisului sau în afara timpului de scris. Profesorul meu, de fapt coordonatorul meu de doctorat, Virgil Podoabă, spune că întotdeauna un poet și un scriitor este cel care nu scrie doar atunci când se așază la masa de lucru. Ca poet sau scriitor trebuie să ai mereu la tine un carnețel pe care poți nota ce observi sau ce gândești, altfel senzația se desprinde în atomi ai unor percepții vagi, pe care, din păcate, nu le mai poți recupera în varianta inițială. Mi se întâmplă și mie. Dacă nu notez, pierd. Inspirația nu vine cumva per se, fără efort, se așază cum se așeza o fată frumoasă pe genunchii poetului Rimbaud. Trebuie să lucrezi constant cu textele tale, să citești, să recitești, să fii conectat la interior și la exterior ca să poți avea acces la tipul ăsta de inspirație. Ca să răspund la întrebare, din punctul meu de vedere, există ambele variante, doar că trebuie să muncești și să fii foarte perseverent în ceea ce faci ca să poți recunoaște inspirația, iar când se întâmplă să te simți inspirat să știi să prelucrezi acest material care ți se dezvăluie cumva nestructurat și în mod neprevăzut, dar care trebuie să aibă consistență și coerență dacă alegi să facă parte dintr-un text sau dintr-o poezie.

LIBRIS: Te-ai născut, ai copilărit în Brașov și tot în Brașov ai studiat și studiezi, lucrezi, trăiești. Visezi vreodată și la alte locuri, la alt decor?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Daaaa, la Coasta Amalfi sub umbrele colorate în dungi sau pe dealurile din Toscana între un pahar de vin și lanul cu lavandă. Aa, ăsta era răspunsul pentru unde aș merge în vacanță :)) Cred că sunt atât de obișnuită cu Brașovul, fac parte din culoarea locală, cum învățam în comentariile din clasa a șaptea, încât nu m-am gândit niciodată la alte locuri, dar cred că e poetic și benefic să ai și reverii din astea ale deteritorializării, ale schimbării. Acum scriu la acest interviu din Gara de Nord, în timp ce învăț la ce linie vine trenul. Deci am schimbat puțin peisajul, nu cu mult și mai învăț să accept și schimbarea, dar nu promit că o să-mi și iasă. Glumesc. De Brașov mă leagă foarte multe lucruri și probabil trebuie să învăț, pe lângă cititul tabelei de tren, și faptul că acele lucruri nu vor dispărea dacă schimb decorul. Dar asta e o discuție despre Ioana care visează cum visa Rousseau – într-un text pe care îl tot studiam la facultate, Visările unui hoinar singuratic – care, după ce ajunge să cunoască succesul se retrage în plimbările sale solitare și doar acolo regăsește liniștea. Eu sunt un hoinar în scris că uite ce departe am ajuns :))

LIBRIS: Știm că lucrezi la finalizarea tezei de doctorat cu tema Experiența feminității în poezia contemporană românească. Pe lângă acest proiect, complex și ambițios, ai și alte proiecte în lucru? Sau planuri în această direcție? Care sunt visurile, planurile tale de viitor?

IOANA ZENAIDA ROTARIU: Momentan doctoratul e singurul plan de viitor pentru că acest viitor tot vine peste mine de șapte ani încoace, deci cumva e un proiect de viitor adus în prezent, dacă pot spune așa. Cred că un proiect idilic ar fi să-mi iau un an sabatic, dar voi face asta neconvențional, adică păstrând mersul la muncă, dar timpul liber nu va mai fi împărțit între cercetare și cititul de plăcere. Va fi doar cel de pe locul doi și scrisul. Nu am o idee clară despre viitoarea carte; dacă va fi, e prea devreme, cred eu, mai ales după debut, trebuie să te dezmeticești din ceea ce tocmai ți s-a întâmplat, trebuie să citesc și mai mult ca să mă lămuresc ce vreau să scriu și în ce formulă. Deci proiectul ar fi să câștig niște timp cu adevărat liber și apoi, versantul celălalt al acestei reușite probabil va fi o listă de medicamente contra anxietății absenței doctoratului. Încă mă întreb cum va fi după, cum voi fi după… deci, vorba aia, cum o dai ceva tot te lovește. Și, poate, între timp, și inspirația. Deja vreau prea mult, nu?

Interviu realizat de Laura Mate pentru libris.ro. Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 8, iulie 2022. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.

„Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune.Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout.
Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.