Primul pas în acest joc este
înstrăinarea
Astfel încât nici măcar asfințitul să nu te mai
recunoască
Soare călător
Apoi urmează încrâncenarea
Când le spui tuturor norilor să se lăți-lungească
ocupând cerul
Și-alungând printre ploi soarele,
stelele
Cel de-al treilea pas e dureros pentru că e pasul
uitării
Când fiecare brută trebuie să uite totul: trecut,
chipuri, destine, suferință
Și cu inimă împietrită, să se întoarcă cu răutate în
priviri
Urmează pasul al patrulea sau pasul
întărâtării
Când neputința își strigă nemulțumirile și se roagă
soarelui să răzbată
Dar noriilor, brutelor, li se spune că lumea e lor și
trebuie s-o apere de lumină
Al cincilea pas este pasul confruntării când brațele
se ridică
Unele pentru a binecuvânta și altele pentru a
lovi
Și din toată această aglomerare de ură și disperare
răsare sângele șuvoi
Pasul al șaselea, și ultimul este un menuet cu
moartea
Când lumina se stinge odată cu ultima
răsuflare
Și bastoanele se ridică binecuvântând ofrandele aduse
hulpavei
Minciuna, totul este scenariu inutil și grotesc căci
moartea e sătulă
Ei îi trebuiesc perioade lungi pentru digestia
tuturor morților
Numai că lumea nu mai are răbdare
