Libris: Imprintul „Armada”, a adus în România titluri iconice de Science Fiction și Fantasy, printre care și fenomenul global „Jocurile Foamei”. Ce impact crezi că a avut această serie asupra cititorilor români și asupra literaturii de gen în general?
Marian Coman: Cred că în cazul romanelor din
universul Jocurile foamei, publicul este atras nu doar de subiectul
captivant și de tensiunea narativă, ci și de temele universale pe
care Suzanne Collins le explorează în trilogie:
libertatea, lupta împotriva opresiunii și curajul în fața
nedreptății. Aceste teme își păstrează actualitatea într-un context
social și cultural în care problemele de justiție socială și
libertate individuală sunt iarăși puse sub semnul întrebării.
Dincolo de impactul asupra cititorilor, Jocurile
Foamei a contribuit și la deschiderea pieței de carte din
România către literatura distopică și pentru tineri. Succesul
seriei a încurajat editurile să caute și să traducă mai multe
titluri din această zonă, ceea ce a dus la o diversificare
semnificativă a ofertei editoriale. În cadrul imprintului Armada,
seria se integrează perfect alături de alte titluri de referință
din SF și Fantasy, precum Dune de Frank
Herbert ori Silozul de Hugh
Howey.

Libris: Ce anume te-a impresionat cel mai mult la „Jocurile Foamei” atunci când ai citit prima dată seria? Ce crezi că a făcut ca trilogia originală să devină un fenomen global?
Marian Coman: Simplitatea stilului și
profunzimea tematicii. Suzanne Collins reușește să
construiască o lume post-apocaliptică credibilă, dar în același
timp accesibilă publicului larg. Katniss Everdeen nu este un
personaj idealizat. Este imperfectă, vulnerabilă și puternică în
același timp. Cred că autenticitatea personajelor și complexitatea
dilemelor morale sunt cele care au făcut ca trilogia să devină un
fenomen global.
Un alt element care cred că a contribuit la succesul seriei este
ritmul alert și suspansul constant. Fiecare decizie pe care o ia
Katniss are consecințe reale și dure, iar această dinamică narativă
a captivat cititorii de toate vârstele, în ciuda faptului că
romanele au fost etichetate inițial ca literatură pentru
adolescenți. În plus, temele politice și sociale — inegalitatea,
abuzul de putere, revolta împotriva opresiunii — sunt teme
universale, care au rezonat puternic în întreaga lume.
Libris: Cum vezi legătura dintre
„Jocurile Foamei” și tendințele distopiilor
contemporane post-apocaliptice? Crezi că seria a influențat
evoluția genului SF și a thrillerului de supraviețuire în
literatura pentru tineri?

Marian Coman: Nu încape îndoială că romanele
din universul Jocurile Foamei au avut o influență
majoră asupra literaturii distopice contemporane. După succesul
seriei, am asistat la o explozie de cărți care explorează teme
similare: lumi post-apocaliptice, regimuri opresive și personaje
care luptă pentru supraviețuire și libertate.
Romanul lui Suzanne Collins a impus un model
narativ: personajul adolescent prins într-un conflict major, cu
miză politică și morală. Acest tip de poveste a devenit o rețetă de
succes în literatura YA, influențând și alte serii precum
Divergent de Veronica Roth sau
Labirintul de James Dashner.
Jocurile Foamei a fost, într-un fel, punctul de plecare pentru o
nouă direcție în literatura pentru tineri — o direcție mai matură,
care nu se teme să abordeze teme complexe precum sacrificiul,
moartea, traumele și corupția.
Libris: Ce provocări ai întâmpinat în aducerea acestei serii pe piața românească? Crezi că cititorii români erau deja pregătiți pentru o astfel de poveste distopică?
Marian Coman: Primele trei romane din universul
Jocurile foamei au fost publicate de Nemira
înainte de Armada și înainte ca eu să lucrez aici. Apoi, încă din
primii ani ai imprintului Armada, atunci când lucram planul
editorial, am considerat că cele trei romane fac parte din cărțile
esențiale pentru portofoliul nostru. A venit după aceea surpriza
apariției romanului Balada șerpilor și a păsărilor
cântătoare și ne-am felicitat pentru alegerea pe care am
făcut-o. Cred că una dintre principalele provocări a fost adaptarea
limbajului și a atmosferei din roman pentru publicul român. Suzanne
Collins are un stil foarte direct, aproape cinematografic, iar
traducerea acestei voci a fost o sarcină delicată. Scriitoarea
Ana-Veronica Mircea, cea care a tradus toate romanele din serie, a
făcut o treabă extraordinară, reușind să capteze atât ritmul rapid
al acțiunii, cât și profunzimea emoțională a personajelor.
În ceea ce privește receptivitatea publicului român, cred că
cititorii erau deja pregătiți pentru o astfel de poveste.
Literatura distopică nu era necunoscută în România — romane precum
1984 de George Orwell sau Fahrenheit
451 de Ray Bradbury erau deja bine cunoscute — dar
Jocurile Foamei a introdus o perspectivă nouă, adaptată pentru un
public mai tânăr.
Un element important pentru publicarea celor două romane care
completează trilogia inițială a fost strategia editorială.
Publicarea traducerilor concomitent cu edițiile din UK și SUA și
promovarea consistentă au contribuit la succesul cărții în România.
La Nemira, am lucrat ca o echipă unită pentru a aduce aceste cărți
în fața publicului, iar rezultatul a fost peste așteptări.
Libris: Ce s-a schimbat în percepția cititorilor din România între momentul apariției primelor volume și momentul în care seria a devenit un fenomen cultural global? Cum ai simțit această evoluție?

Marian Coman: Cred că la momentul primelor apariții, seria Jocurile Foamei a fost primită cu entuziasm, însă mai ales în rândul adolescenților și într-un cerc restrâns de cititori pasionați de SF și Fantasy. Pe măsură ce adaptările cinematografice au devenit populare, am asistat cu toții la o creștere exponențială a interesului pentru serie. Cititorii au început să caute și alte titluri similare, iar succesul seriei a generat o întreagă piață de literatură distopică pentru tineri și în România. Este interesant că dacă alte cărți similare au avut momentele lor de glorie care s-au stins, romanele din universul Jocurile foamei au continuat să atragă noi cititori și au trecut dincolo de nișa celor foarte tineri. Publicarea romanului Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, urmată de ecranizarea din 2023, iar acum a romanului Răsăritul în ziua extragerii au adus din nou în lumină acest univers.
Libris: Având în vedere că „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” explorează originile președintelui Snow, iar „Răsăritul în ziua extragerii” se concentrează pe a 50-a ediție a Jocurilor Foamei și pe povestea lui Haymitch Abernathy, cum crezi că aceste prequels (povești premergătoare celei trăite de Katnis) influențează percepția cititorilor asupra seriei originale și asupra temelor centrale ale acesteia?

Marian Coman: Balada șerpilor și a păsărilor
cântătoare și Răsăritul în ziua extragerii
îmbogățesc și adâncesc universul creat de Suzanne Collins, oferind
cititorilor o nouă perspectivă asupra temelor centrale din seria
originală. Originile președintelui Snow, așa cum sunt explorate în
Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, ne ajută să înțelegem
mai bine resorturile care stau la baza corupției și cruzimii din
Capitoliu.
Răsăritul în ziua extragerii, în schimb, adaugă o dimensiune
emoțională puternică poveștii lui Haymitch Abernathy, personaj care
în trilogia originală joacă un rol esențial în ghidarea și
protejarea lui Katniss. Cititorii înțeleg mai bine trauma și
complexitatea personajului, iar acest lucru adaugă o nuanță de
profunzime relației dintre Haymitch și Katniss.
Libris: Este cunoscut faptul că primele filme din saga „Jocurile Foamei” au stimulat vânzările trilogiei originale, atrăgând noi cititori către serie. În contrast, cel mai recent film, „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare”, nu a fost primit la fel de bine. Ați observat un impact semnificativ al acestei recepții asupra vânzărilor preconizate de editură sau fanii cărților au rămas fideli, impactul ecranizării fiind unul minimal? Care crezi că sunt factorii care au contribuit la aceste diferențe în receptarea publicului și cum influențează acestea strategia editorială a Nemira în promovarea seriei?
Marian Coman: Este adevărat că primele filme
din saga Jocurile Foamei au contribuit masiv la popularizarea
cărților în România și în întreaga lume. Adaptările cinematografice
din perioada 2012–2015 au transformat trilogia într-un fenomen
cultural global, iar acest lucru, nu am nicio îndoială, s-a
reflectat direct în vânzările cărților.
În cazul filmului Baladei șerpilor și a păsărilor cântătoare,
recepția a fost poate mai rezervată, dar chiar și așa, ecranizarea
a readus în discuție întregul univers creat de Suzanne Collins,
cititorii au descoperit și redescoperit cărțile din serie. Vechii
fani ai seriei au rămas fideli universului creat de Suzanne Collins
și au vrut să se întoarcă în lumea aceea, iar mulți cititori au
preferat să descopere povestea direct din roman, mai degrabă decât
prin intermediul filmului.
Cred că diferența în receptare se datorează în parte și tonului mai
întunecat și mai introspectiv al prequel-ului. Povestea
președintelui Snow este mai subtilă, mai politică și mai complexă
decât aventura plină de acțiune a lui Katniss, iar acest lucru e
posibil să fi îndepărtat o parte dintre fanii mai tineri, dar
aceasta este doar o supoziție.
Dincolo de ecranizări, strategia editorială a Nemira se bazează
întâi de toate pe promovarea constantă a calității literare și pe
menținerea unei relații strânse cu comunitatea de cititori. Faptul
că Răsăritul în ziua extragerii a fost lansat
simultan cu ediția internațională reflectă angajamentul nostru față
de cititorii din România.
Libris: Și de această dată, editura Nemira reușește lansarea traducerii volumului „Răsăritul în ziua extragerii”, povestea mentorului lui Katniss Everdeen, odată cu cea internațională. Cum reușiți să faceți față presiunii unei traduceri atât de rapide și, mai ales, cât de bună trebuie să fie colaborarea cu agențiile pentru ca o astfel de lansare să fie posibilă?
Marian Coman: Lansarea simultană a unui titlu
atât de așteptat precum Răsăritul în ziua
extragerii presupune o muncă titanică de coordonare și
organizare. Încă din momentul în care am primit manuscrisul
original, echipa Nemira a lucrat contra cronometru pentru ca
traducerea și producția volumului să fie finalizate la timp.
Aici, meritul principal îi revine Anei-Veronica Mircea, care a
reușit să redea nu doar stilul alert și direct al lui Suzanne
Collins, ci și profunzimea emoțională a personajelor. Procesul de
traducere a fost urmat de o fază intensă de editare și verificare a
detaliilor, iar întreaga echipă — de la redactorul Alexandru Ene,
la tehnoredactorul Alexandru Csukor, până la departamentele de
copyright, de secretariat de redacție, de PR, promovare și vânzări
— a lucrat împreună pentru a respecta termenele limită. Concomitent
cu ediția print, Armada va lansa și ediția audio a cărții, așa că
le mulțumim și partenerilor noștri de la AudioTribe că au făcut
acest lucru posibil.
Colaborarea cu agențiile internaționale și cu partenerii de
distribuție a fost esențială. Comunicarea constantă, respectarea
contractelor de confidențialitate și sincronizarea detaliilor
tehnice au fost puncte-cheie în reușita acestei lansări
simultane.
Libris: Traducerea unei serii complexe ca „Jocurile Foamei” presupune provocări semnificative. Ce consideri că este cel mai dificil de gestionat atunci când vine vorba de găsirea unui traducător potrivit pentru literatura de gen? Ce calități trebuie să aibă un traducător pentru a reuși să aducă la viață complexitatea unui astfel de univers? Care sunt „ingredientele” esențiale ale unei bune traduceri, mai ales când vorbim de literatură SF care își creează propriul limbaj și univers?
Marian Coman: Traducerea literaturii SF&F
presupune un set particular de competențe. Este nevoie de o
înțelegere profundă a genului, de cunoștințe despre contextul
social și politic din care provine opera și, în același timp, de o
sensibilitate pentru nuanțele culturale, chiar și atunci când
vorbim despre societăți inventate.
Scriitoare de SF la rândul ei, Ana-Veronica Mircea este unul dintre
acei traducători experimentați care înțeleg atât contextul general
al literaturii de gen, cât și ritmul narativ specific stilului lui
Suzanne Collins. Faptul că traducerea ei păstrează
tonul direct și emoția personajelor arată că a înțeles nu doar
textul, ci și spiritul poveștii.
Libris: În colaborarea ta cu traducătorii, cum
ajungeți să aveți o viziune comună asupra unui titlu?
Ce rol joacă un editor într-un astfel de proces? Cum intervii tu în
colaborarea cu traducătorii pentru a te asigura că fiecare detaliu
este corect și că universul cărții este fidel, dar în același timp
accesibil publicului român?
Marian Coman: Procesul de traducere este
întotdeauna un act de echilibru între fidelitate față de textul
original și adaptare la sensibilitățile și particularitățile limbii
române. Colaborarea cu un traducător implică o comunicare constantă
și o înțelegere comună a viziunii autorului. În timp, am reușit să
cristalizăm un corp de traducători experimentați, de încredere, cu
care colaborăm pentru titlurile Armada.
În cazul Jocurilor Foamei, lucrul cu Ana-Veronica Mircea a fost un
proces organic și foarte natural. Ana, cu care Nemira colaborează
de multă vreme, are o înțelegere profundă a genului și a stilului
lui Suzanne Collins, iar acest lucru a făcut ca munca de editare să
fie mai fluidă. În general, discutăm despre tonul narativ, despre
vocabularul specific și despre consistența stilului pe parcursul
întregii serii.
Ana a făcut o treabă excepțională în a reda ritmul alert al
acțiunii și în a păstra intensitatea emoțională a poveștii.
O provocare va rămâne întotdeauna alegerea celui mai potrivit
titlu.
Libris: Este esențial ca traducătorii să fie și cititori pasionați ai genului, pentru a înțelege mai bine nu doar sensul cuvintelor, ci și „spiritul” cărții?
Marian Coman: Traducerea literaturii SF și
Fantasy presupune nu doar cunoașterea tehnică a limbajului, ci și o
familiaritate profundă cu tropii și convențiile genului. Un
traducător care înțelege dinamica și mecanismele unui roman SF ori
fantasy va putea reda mult mai bine atmosfera și intensitatea
poveștii.
Așa cum spuneam, Ana-Veronica Mircea este nu numai o traducătoare
experimentată și o cititoare pasionată de SF și Fantasy, dar și o
scriitoare talentată și apreciată, iar acest lucru se simte în
fiecare pagină din traducerile sale. În cazul Jocurilor
Foamei, stilul simplu, dar profund al lui Suzanne Collins
este greu de redat fără o înțelegere subtilă a contextului narativ.
Ana a reușit să transmită această simplitate aparentă, care ascunde
însă un subtext emoțional puternic.
În plus, literatura SF presupune adesea construirea unui limbaj
propriu — fie că este vorba de nume de locații, de ierarhii sociale
sau de tehnologii fictive. Traducerea acestor elemente trebuie să
fie coerentă și autentică, iar acest lucru este mult mai ușor de
realizat de către cineva care înțelege genul din interior.
Libris: În ce măsură, în opinia ta, o traducere poate influența destinul unei cărți într-o cultură nouă?
Marian Coman: O traducere bună poate face
diferența dintre succesul și eșecul unei cărți pe o piață nouă. O
traducere precisă, dar lipsită de emoție, poate face ca o carte să
pară rece și distantă. În schimb, o traducere care reușește să
redea nu doar cuvintele, ci și ritmul, tonul și emoția textului
original, poate transforma o carte într-un fenomen literar.
În cazul Jocurilor Foamei, Ana-Veronica Mircea a înțeles că forța
poveștii lui Suzanne Collins vine din combinația
dintre ritmul rapid al acțiunii și profunzimea psihologică a
personajelor. Traducerea ei a păstrat această dualitate, iar acest
lucru a fost esențial în atragerea cititorilor români.
Mulți cititori mi-au spus că au simțit o conexiune autentică cu
Katniss și cu lumea din Panem, iar acest lucru se datorează în mare
parte felului în care textul a fost transpus în română. Traducerea
a devenit astfel o punte între universul creat de Collins și
sensibilitățile cititorilor români.
Libris: În cadrul imprintului „Armada”, au apărut unele dintre cele mai mari nume ale literaturii Science Fiction și Fantasy. Cum se aliniază seria „Jocurile Foamei” la restul titlurilor din colecție? Ce leagă aceste lucrări între ele?
Marian Coman: Imprintul Armada
a fost gândit ca o platformă pentru literatura de gen de cea mai
înaltă calitate. De la clasici precum Frank
Herbert ori Ursula K. Le Guin, până la
voci contemporane precum George R.R. Martin, Robin
Hobb sau Liu Cixin, Armada
reunește titluri care au modelat și definit genurile SF, Fantasy și
Thriller.
Jocurile Foamei s-a integrat perfect în această
viziune, pentru că nu este doar o poveste distopică despre
supraviețuire, ci și o meditație asupra puterii, corupției și
libertății. Katniss Everdeen este unul dintre acele personaje care
transcend granițele literaturii de gen, devenind simboluri
culturale.
Un alt element care leagă Jocurile Foamei de restul titlurilor din
Armada este complexitatea lumii ficționale. La fel ca universurile
din Dune sau Urzeala tronurilor, Panem este o lume
bine construită, cu ierarhii, reguli și tensiuni interne credibile.
Cititorii Armada caută exact acest tip de consistență și profunzime
narativă.
Libris: Cum percepi evoluția imprintului „Armada” în contextul interesului tot mai mare pentru literaturile de gen în România? Crezi că românii sunt mai înclinați să citească astfel de titluri decât în urmă cu câțiva ani?
Marian Coman: În ultimii ani, am asistat la o
adevărată renaștere a interesului pentru SF și Fantasy în România.
Serii precum Jocurile Foamei, Dune, Silozul sau
Problema celor trei corpuri au creat un efect de bulgăre, aducând
în librării cititori noi, tineri și curioși. Clubul de carte Armada
pe care îl coordonez și care a ajuns la cea de a 103-a ediție
adună, lună de lună, 40-50 de cititori care aleg să citească și să
vorbească despre o carte SF ori F.
În acest context, unul dintre rolurile Armada este de a satisface
această cerere crescută pentru literatură de gen.
Pe lângă publicul tradițional de SF, am observat că tot mai mulți
cititori tineri se îndreaptă către Fantasy ori către poveștile
distopice. Acest lucru reflectă o nevoie de evadare din realitate,
dar și o dorință de a înțelege mai bine dinamica socială și
politică a lumii în care trăim fiindcă, nu de puține ori,
scriitorii de F&SF au darul de a intui tendințele de evoluție
ori involuție a societății și vorbesc în cărțile lor despre
pericolele cu care, mai devreme ori mai târziu, dacă nu este
atentă, umanitatea se va confrunta.
Libris: Ce ne poți spune despre viitorul colecției? Există planuri de a adăuga noi titluri de renume în genurile science fiction și fantasy în cadrul „Armada”?
Marian Coman: Armada este într-o continuă
expansiune, iar planurile pentru viitor sunt ambițioase. Ne dorim
să păstrăm echilibrul între publicarea autorilor consacrați din
genurile SF și Fantasy și promovarea unor voci noi și inovatoare.
În prezent, lucrăm la aducerea unor serii internaționale de succes
care au captat atenția cititorilor din întreaga lume, dar și la
redescoperirea unor clasici care merită să fie citiți și de
publicul tânăr din România.
Unul dintre obiectivele principale este să menținem ritmul
lansărilor și să oferim cititorilor români acces la cele mai
importante titluri aproape simultan cu lansările internaționale.
Faptul că am reușit să lansăm Răsăritul în ziua extragerii odată cu
ediția internațională arată că suntem pe drumul cel bun. În mai,
urmează o altă lansare internațională, Never
flinch, cel mai nou roman al lui Stephen
King.
În spatele fiecărei lansări Armada stă o echipă întreagă de oameni
dedicați — de la editori, traducători și specialiști în drepturi de
autor, până la echipa de PR, marketing ori distribuție. De
asemenea, colaborarea cu agențiile internaționale este esențială
pentru a obține drepturile la timp și pentru a sincroniza
lansările, iar aici, colega mea Cristina Nan este un magician.
Pot să spun cu încredere că, în ciuda pieței de carte fragile din
România, viitorul Armada arată foarte bine. Vom aduce în continuare
titluri de la autori de renume, dar și volume care vor surprinde
cititorii și vor provoca noi moduri de a înțelege literatura de
gen.
Libris: Munca de editor coordonator într-o editură este deja cunoscută pentru complexitatea și responsabilitățile sale. Cum se schimbă această muncă atunci când vorbim de un imprint sau o colecție? Ce anume este diferit în managementul unei colecții față de gestionarea altor titluri publicate sub editura generală?
Marian Coman: Gestionarea unui imprint precum
Armada este o provocare continuă, dar și o sursă
de satisfacție. Spre deosebire de publicarea unor titluri
independente în cadrul editurii, un imprint presupune construirea
și menținerea unei identități unitare. Cititorii asociază Armada cu
un anumit tip de literatură și cu un standard de calitate, iar
acest lucru implică o atenție sporită la selecția titlurilor și la
consistența stilistică și tematică a portofoliului.
Ca editor, rolul meu este nu doar să selectez titlurile, ci și să
ghidez în mare măsură întregul proces editorial — de la traducere
și redactare, până la design-ul copertei, fiind implicat și în
strategia de promovare și comunicare.
În plus, Armada are o identitate vizuală puternică, care trebuie
respectată și adaptată pentru fiecare titlu nou. Designul copertei,
tipul de font, poziționarea titlului — toate aceste elemente
contribuie la coerența imprintului și la recunoașterea imediată a
unui volum Armada în librării. Iar aici, meritul îi aparține în
primul rând lui Adnan Vasile, artistul care realizează ilustrațiile
copertelor și care se îngrijește de identitatea noastră
vizuală.
Prin urmare, gestionarea unui imprint înseamnă să găsești
echilibrul perfect între diversitate și unitate — să aduci titluri
noi, dar să păstrezi o linie editorială clară, care să rezoneze cu
publicul fidel.
Libris: Există o diferență între o colecție și un imprint? Cum influențează această diferență procesul de lucru dintr-o editură și deciziile editoriale pe care le iei?
Marian Coman: Un imprint funcționează aproape
ca o editură separată, cu propria strategie editorială și cu o
identitate distinctă față de restul titlurilor din editură. De
exemplu, Armada, un imprint în cadrul Editurii
Nemira, are propriile colecții, o anumită identitate vizuală și o
strategie separată de promovare, un anumit tone of voice, un buget
separat, o rețetă proprie.
În cazul unui imprint, există o mai mare libertate în selecția
titlurilor și în definirea strategiei editoriale. De asemenea,
există o mai mare responsabilitate în menținerea unei identități
coerente pentru public. Cititorii asociază Armada cu un anumit tip
de literatură și cu un anumit nivel de calitate, iar acest lucru
creează o așteptare constantă.
Libris: La nivel internațional, s-a observat că seria „Jocurile Foamei” a inspirat tinerii să devină mai conștienți și implicați în problemele socio-politice, datorită temelor de rezistență și opoziție față de regimurile totalitare prezentate în cărți. Crezi să existe un fenomen similar în rândul cititorilor români, în special al tinerilor, care, influențați de aceste romane, au manifestat o implicare civică și politică mai accentuată?
Marian Coman: Jocurile Foamei
nu este doar o poveste despre supraviețuire, ci și un comentariu
social puternic asupra naturii puterii și a dinamicii opresiunii.
Tema centrală a seriei — lupta împotriva unui regim totalitar, care
controlează și manipulează populația — a rezonat, îmi place să
cred, puternic cu cititorii din România.
În România, istoria recentă a fost marcată de regimuri autoritare
și de tranziția dificilă către democrație, iar nostalgia ori
apetența unei părți a societății pentru totalitarism, vedem bine,
este încă de actualitate. Cred că romanele lui Suzanne Collins sunt
și literatură de avertisment și e bine că ele ajung în primul rând
la tineri și că vorbesc despre manipulare, despre opresiune, despre
rezistență și despre libertate. Katniss Everdeen este, în fond, un
simbol al rezistenței și al curajului în fața nedreptății — un
model de forță interioară care a inspirat mulți tineri să își pună
întrebări.
Libris: În final, Marian, ce îți place să citești în timpul tău liber? Ai vreo carte care te-a marcat și pe care ai recomanda-o cititorilor? Care sunt titlurile tale preferate și ce cărți ai în biblioteca ta personală?
Marian Coman: Cititul a fost mereu pentru mine
mai mult decât o activitate — a fost o formă de evadare, de
reflecție și de explorare interioară. De aceea, biblioteca mea este
un spațiu foarte personal, o combinație de titluri care mi-au
marcat viața și de volume pe care le descopăr continuu.
Unul dintre autorii care m-au influențat în adolescență, atunci
când începusem să visez că vreau să fiu scriitor și să trăiesc
printre cărți, a fost Philip K. Dick. Dick are
această capacitate rară de a combina realități alternative și
întrebări filosofice despre identitate și liber arbitru într-un mod
cu totul și cu totul original. Complexitatea lumilor pe care le
creează și ideea subtilă că realitatea este o construcție fragilă,
manipulabilă, fac din romanele lui lecturi esențiale pentru orice
iubitor de SF și nu numai. Felul în care în Omul din castelul înalt
fascismul triumfă în America poate fi citit într-o cheie nouă în
zilele noastre. Mă bucur foarte mult că acest roman, precum și
altele de Philip K. Dick se află în portofoliul Armada și că vor fi
publicate în viitorul apropiat.
Tot la fel, Dune de Frank Herbert rămâne pentru
mine o operă fundamentală, o carte care m-a transformat în
adolescență. Herbert nu doar că a creat un univers narativ
incredibil de detaliat, dar a introdus în acest spațiu teme
filosofice, ecologice și sociale care sunt la fel de relevante și
astăzi. Relația dintre putere, religie și control pe care Herbert o
explorează în Dune este fascinantă și extrem de actuală.
Un alt autor care m-a influențat, dar într-un registru cu totul
diferit a fost Stephen King. Cred că el are o
abilitate rară de a construi tensiune și de a te face să simți o
apropiere viscerală față de personaje. JFK/ 22.11.63 este una
dintre cărțile care mi-au rămas întipărite în minte. Este mai mult
decât un thriller despre o călătorie în timp pentru a opri
asasinarea lui Kennedy; este o explorare emoțională a destinului și
a fragilității alegerilor personale, precum și o călătorie în
America profundă. În mod similar, nuvela Cadavrul din volumul
Anotimpuri diferite este o poveste de o simplitate aproape perfectă
despre copilărie, prietenie și maturizare, una dintre cele mai
umane și emoționante scrieri ale lui King.
Pe lângă literatura internațională, cred că este important să
descoperim și să susținem literatura română contemporană. În
ultimii ani, am văzut o efervescență creativă în literatura română,
iar autori precum Tatiana Țîbuleac, Mihaela
Buruiană, Ligia Ruscu, Ioana Unk
ori Tudor Ganea demonstrează că
literatura română are o voce modernă, autentică și relevantă. Sunt
autori care reușesc să creeze povești cu o forță emoțională reală,
care te prind prin stil, dar care te lasă, la final, cu întrebări
și reflecții profunde.
Tudor Ganea, de exemplu, are un talent remarcabil în construirea
atmosferei — în cărțile lui simți aproape fizic orașele, marea,
peisajele și zgomotele de fundal. Mihaela Buruiană explorează
psihologia relațiilor cu o delicatețe rară, iar Ligia Ruscu
construiește o lume întreagă în cel mai nou roman al ei,
Schimbarea. Ioana Unk, la rândul ei, reușește să creeze personaje
extrem de credibile și îți vorbește într-un mod cu totul nou despre
iubire. De cealaltă parte, romanele Tatianei
Țîbuleac par a se fi clasicizat într-un timp extrem de
scurt, iar farmecul lor a trecut de multă vreme deja de granițele
României ori ale Republicii Moldova.
În final, cred că cel mai important lucru este să citim ceea ce ne
provoacă, ceea ce ne face să ne punem întrebări și să înțelegem mai
bine lumea și pe noi înșine. Literatura are această putere
miraculoasă de a crea punți între oameni, între culturi și între
lumi. Iar această conexiune este, în cele din urmă, cel mai prețios
dar pe care ni-l poate oferi o carte.