Libris: Imprintul „Armada”, a adus în România titluri iconice de Science Fiction și Fantasy, printre care și fenomenul global „Jocurile Foamei”. Ce impact crezi că a avut această serie asupra cititorilor români și asupra literaturii de gen în general?

Marian Coman: Cred că în cazul romanelor din universul Jocurile foamei, publicul este atras nu doar de subiectul captivant și de tensiunea narativă, ci și de temele universale pe care Suzanne Collins le explorează în trilogie: libertatea, lupta împotriva opresiunii și curajul în fața nedreptății. Aceste teme își păstrează actualitatea într-un context social și cultural în care problemele de justiție socială și libertate individuală sunt iarăși puse sub semnul întrebării.
Dincolo de impactul asupra cititorilor, Jocurile Foamei a contribuit și la deschiderea pieței de carte din România către literatura distopică și pentru tineri. Succesul seriei a încurajat editurile să caute și să traducă mai multe titluri din această zonă, ceea ce a dus la o diversificare semnificativă a ofertei editoriale. În cadrul imprintului Armada, seria se integrează perfect alături de alte titluri de referință din SF și Fantasy, precum Dune de Frank Herbert ori Silozul de Hugh Howey.

Libris: Ce anume te-a impresionat cel mai mult la „Jocurile Foamei” atunci când ai citit prima dată seria? Ce crezi că a făcut ca trilogia originală să devină un fenomen global?

Marian Coman: Simplitatea stilului și profunzimea tematicii. Suzanne Collins reușește să construiască o lume post-apocaliptică credibilă, dar în același timp accesibilă publicului larg. Katniss Everdeen nu este un personaj idealizat. Este imperfectă, vulnerabilă și puternică în același timp. Cred că autenticitatea personajelor și complexitatea dilemelor morale sunt cele care au făcut ca trilogia să devină un fenomen global.
Un alt element care cred că a contribuit la succesul seriei este ritmul alert și suspansul constant. Fiecare decizie pe care o ia Katniss are consecințe reale și dure, iar această dinamică narativă a captivat cititorii de toate vârstele, în ciuda faptului că romanele au fost etichetate inițial ca literatură pentru adolescenți. În plus, temele politice și sociale — inegalitatea, abuzul de putere, revolta împotriva opresiunii — sunt teme universale, care au rezonat puternic în întreaga lume.

Libris: Cum vezi legătura dintre „Jocurile Foamei” și tendințele distopiilor contemporane post-apocaliptice? Crezi că seria a influențat evoluția genului SF și a thrillerului de supraviețuire în literatura pentru tineri?

Marian Coman: Nu încape îndoială că romanele din universul Jocurile Foamei au avut o influență majoră asupra literaturii distopice contemporane. După succesul seriei, am asistat la o explozie de cărți care explorează teme similare: lumi post-apocaliptice, regimuri opresive și personaje care luptă pentru supraviețuire și libertate.
Romanul lui Suzanne Collins a impus un model narativ: personajul adolescent prins într-un conflict major, cu miză politică și morală. Acest tip de poveste a devenit o rețetă de succes în literatura YA, influențând și alte serii precum Divergent de Veronica Roth sau Labirintul de James Dashner.
Jocurile Foamei a fost, într-un fel, punctul de plecare pentru o nouă direcție în literatura pentru tineri — o direcție mai matură, care nu se teme să abordeze teme complexe precum sacrificiul, moartea, traumele și corupția.

Libris: Ce provocări ai întâmpinat în aducerea acestei serii pe piața românească? Crezi că cititorii români erau deja pregătiți pentru o astfel de poveste distopică?

Marian Coman: Primele trei romane din universul Jocurile foamei au fost publicate de Nemira înainte de Armada și înainte ca eu să lucrez aici. Apoi, încă din primii ani ai imprintului Armada, atunci când lucram planul editorial, am considerat că cele trei romane fac parte din cărțile esențiale pentru portofoliul nostru. A venit după aceea surpriza apariției romanului Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare și ne-am felicitat pentru alegerea pe care am făcut-o. Cred că una dintre principalele provocări a fost adaptarea limbajului și a atmosferei din roman pentru publicul român. Suzanne Collins are un stil foarte direct, aproape cinematografic, iar traducerea acestei voci a fost o sarcină delicată. Scriitoarea Ana-Veronica Mircea, cea care a tradus toate romanele din serie, a făcut o treabă extraordinară, reușind să capteze atât ritmul rapid al acțiunii, cât și profunzimea emoțională a personajelor.
În ceea ce privește receptivitatea publicului român, cred că cititorii erau deja pregătiți pentru o astfel de poveste. Literatura distopică nu era necunoscută în România — romane precum 1984 de George Orwell sau Fahrenheit 451 de Ray Bradbury erau deja bine cunoscute — dar Jocurile Foamei a introdus o perspectivă nouă, adaptată pentru un public mai tânăr.
Un element important pentru publicarea celor două romane care completează trilogia inițială a fost strategia editorială. Publicarea traducerilor concomitent cu edițiile din UK și SUA și promovarea consistentă au contribuit la succesul cărții în România. La Nemira, am lucrat ca o echipă unită pentru a aduce aceste cărți în fața publicului, iar rezultatul a fost peste așteptări.

Libris: Ce s-a schimbat în percepția cititorilor din România între momentul apariției primelor volume și momentul în care seria a devenit un fenomen cultural global? Cum ai simțit această evoluție?

Marian Coman: Cred că la momentul primelor apariții, seria Jocurile Foamei a fost primită cu entuziasm, însă mai ales în rândul adolescenților și într-un cerc restrâns de cititori pasionați de SF și Fantasy. Pe măsură ce adaptările cinematografice au devenit populare, am asistat cu toții la o creștere exponențială a interesului pentru serie. Cititorii au început să caute și alte titluri similare, iar succesul seriei a generat o întreagă piață de literatură distopică pentru tineri și în România. Este interesant că dacă alte cărți similare au avut momentele lor de glorie care s-au stins, romanele din universul Jocurile foamei au continuat să atragă noi cititori și au trecut dincolo de nișa celor foarte tineri. Publicarea romanului Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, urmată de ecranizarea din 2023, iar acum a romanului Răsăritul în ziua extragerii au adus din nou în lumină acest univers.

Libris: Având în vedere că „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare” explorează originile președintelui Snow, iar „Răsăritul în ziua extragerii” se concentrează pe a 50-a ediție a Jocurilor Foamei și pe povestea lui Haymitch Abernathy, cum crezi că aceste prequels (povești premergătoare celei trăite de Katnis) influențează percepția cititorilor asupra seriei originale și asupra temelor centrale ale acesteia?

Marian Coman: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare și Răsăritul în ziua extragerii îmbogățesc și adâncesc universul creat de Suzanne Collins, oferind cititorilor o nouă perspectivă asupra temelor centrale din seria originală. Originile președintelui Snow, așa cum sunt explorate în Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, ne ajută să înțelegem mai bine resorturile care stau la baza corupției și cruzimii din Capitoliu.
Răsăritul în ziua extragerii, în schimb, adaugă o dimensiune emoțională puternică poveștii lui Haymitch Abernathy, personaj care în trilogia originală joacă un rol esențial în ghidarea și protejarea lui Katniss. Cititorii înțeleg mai bine trauma și complexitatea personajului, iar acest lucru adaugă o nuanță de profunzime relației dintre Haymitch și Katniss.

Libris: Este cunoscut faptul că primele filme din saga „Jocurile Foamei” au stimulat vânzările trilogiei originale, atrăgând noi cititori către serie. În contrast, cel mai recent film, „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare”, nu a fost primit la fel de bine. Ați observat un impact semnificativ al acestei recepții asupra vânzărilor preconizate de editură sau fanii cărților au rămas fideli, impactul ecranizării fiind unul minimal? Care crezi că sunt factorii care au contribuit la aceste diferențe în receptarea publicului și cum influențează acestea strategia editorială a Nemira în promovarea seriei?

Marian Coman: Este adevărat că primele filme din saga Jocurile Foamei au contribuit masiv la popularizarea cărților în România și în întreaga lume. Adaptările cinematografice din perioada 2012–2015 au transformat trilogia într-un fenomen cultural global, iar acest lucru, nu am nicio îndoială, s-a reflectat direct în vânzările cărților.
În cazul filmului Baladei șerpilor și a păsărilor cântătoare, recepția a fost poate mai rezervată, dar chiar și așa, ecranizarea a readus în discuție întregul univers creat de Suzanne Collins, cititorii au descoperit și redescoperit cărțile din serie. Vechii fani ai seriei au rămas fideli universului creat de Suzanne Collins și au vrut să se întoarcă în lumea aceea, iar mulți cititori au preferat să descopere povestea direct din roman, mai degrabă decât prin intermediul filmului.
Cred că diferența în receptare se datorează în parte și tonului mai întunecat și mai introspectiv al prequel-ului. Povestea președintelui Snow este mai subtilă, mai politică și mai complexă decât aventura plină de acțiune a lui Katniss, iar acest lucru e posibil să fi îndepărtat o parte dintre fanii mai tineri, dar aceasta este doar o supoziție.
Dincolo de ecranizări, strategia editorială a Nemira se bazează întâi de toate pe promovarea constantă a calității literare și pe menținerea unei relații strânse cu comunitatea de cititori. Faptul că Răsăritul în ziua extragerii a fost lansat simultan cu ediția internațională reflectă angajamentul nostru față de cititorii din România.

Libris: Și de această dată, editura Nemira reușește lansarea traducerii volumului „Răsăritul în ziua extragerii”, povestea mentorului lui Katniss Everdeen, odată cu cea internațională. Cum reușiți să faceți față presiunii unei traduceri atât de rapide și, mai ales, cât de bună trebuie să fie colaborarea cu agențiile pentru ca o astfel de lansare să fie posibilă?

Marian Coman: Lansarea simultană a unui titlu atât de așteptat precum Răsăritul în ziua extragerii presupune o muncă titanică de coordonare și organizare. Încă din momentul în care am primit manuscrisul original, echipa Nemira a lucrat contra cronometru pentru ca traducerea și producția volumului să fie finalizate la timp.
Aici, meritul principal îi revine Anei-Veronica Mircea, care a reușit să redea nu doar stilul alert și direct al lui Suzanne Collins, ci și profunzimea emoțională a personajelor. Procesul de traducere a fost urmat de o fază intensă de editare și verificare a detaliilor, iar întreaga echipă — de la redactorul Alexandru Ene, la tehnoredactorul Alexandru Csukor, până la departamentele de copyright, de secretariat de redacție, de PR, promovare și vânzări — a lucrat împreună pentru a respecta termenele limită. Concomitent cu ediția print, Armada va lansa și ediția audio a cărții, așa că le mulțumim și partenerilor noștri de la AudioTribe că au făcut acest lucru posibil.
Colaborarea cu agențiile internaționale și cu partenerii de distribuție a fost esențială. Comunicarea constantă, respectarea contractelor de confidențialitate și sincronizarea detaliilor tehnice au fost puncte-cheie în reușita acestei lansări simultane.

Libris: Traducerea unei serii complexe ca „Jocurile Foamei” presupune provocări semnificative. Ce consideri că este cel mai dificil de gestionat atunci când vine vorba de găsirea unui traducător potrivit pentru literatura de gen? Ce calități trebuie să aibă un traducător pentru a reuși să aducă la viață complexitatea unui astfel de univers? Care sunt „ingredientele” esențiale ale unei bune traduceri, mai ales când vorbim de literatură SF care își creează propriul limbaj și univers?

Marian Coman: Traducerea literaturii SF&F presupune un set particular de competențe. Este nevoie de o înțelegere profundă a genului, de cunoștințe despre contextul social și politic din care provine opera și, în același timp, de o sensibilitate pentru nuanțele culturale, chiar și atunci când vorbim despre societăți inventate.
Scriitoare de SF la rândul ei, Ana-Veronica Mircea este unul dintre acei traducători experimentați care înțeleg atât contextul general al literaturii de gen, cât și ritmul narativ specific stilului lui Suzanne Collins. Faptul că traducerea ei păstrează tonul direct și emoția personajelor arată că a înțeles nu doar textul, ci și spiritul poveștii.

Libris: În colaborarea ta cu traducătorii, cum ajungeți să aveți o viziune comună asupra unui titlu?
Ce rol joacă un editor într-un astfel de proces? Cum intervii tu în colaborarea cu traducătorii pentru a te asigura că fiecare detaliu este corect și că universul cărții este fidel, dar în același timp accesibil publicului român?

Marian Coman: Procesul de traducere este întotdeauna un act de echilibru între fidelitate față de textul original și adaptare la sensibilitățile și particularitățile limbii române. Colaborarea cu un traducător implică o comunicare constantă și o înțelegere comună a viziunii autorului. În timp, am reușit să cristalizăm un corp de traducători experimentați, de încredere, cu care colaborăm pentru titlurile Armada.
În cazul Jocurilor Foamei, lucrul cu Ana-Veronica Mircea a fost un proces organic și foarte natural. Ana, cu care Nemira colaborează de multă vreme, are o înțelegere profundă a genului și a stilului lui Suzanne Collins, iar acest lucru a făcut ca munca de editare să fie mai fluidă. În general, discutăm despre tonul narativ, despre vocabularul specific și despre consistența stilului pe parcursul întregii serii.
Ana a făcut o treabă excepțională în a reda ritmul alert al acțiunii și în a păstra intensitatea emoțională a poveștii.
O provocare va rămâne întotdeauna alegerea celui mai potrivit titlu.

Libris: Este esențial ca traducătorii să fie și cititori pasionați ai genului, pentru a înțelege mai bine nu doar sensul cuvintelor, ci și „spiritul” cărții?

Marian Coman: Traducerea literaturii SF și Fantasy presupune nu doar cunoașterea tehnică a limbajului, ci și o familiaritate profundă cu tropii și convențiile genului. Un traducător care înțelege dinamica și mecanismele unui roman SF ori fantasy va putea reda mult mai bine atmosfera și intensitatea poveștii.
Așa cum spuneam, Ana-Veronica Mircea este nu numai o traducătoare experimentată și o cititoare pasionată de SF și Fantasy, dar și o scriitoare talentată și apreciată, iar acest lucru se simte în fiecare pagină din traducerile sale. În cazul Jocurilor Foamei, stilul simplu, dar profund al lui Suzanne Collins este greu de redat fără o înțelegere subtilă a contextului narativ. Ana a reușit să transmită această simplitate aparentă, care ascunde însă un subtext emoțional puternic.
În plus, literatura SF presupune adesea construirea unui limbaj propriu — fie că este vorba de nume de locații, de ierarhii sociale sau de tehnologii fictive. Traducerea acestor elemente trebuie să fie coerentă și autentică, iar acest lucru este mult mai ușor de realizat de către cineva care înțelege genul din interior.

Libris: În ce măsură, în opinia ta, o traducere poate influența destinul unei cărți într-o cultură nouă?

Marian Coman: O traducere bună poate face diferența dintre succesul și eșecul unei cărți pe o piață nouă. O traducere precisă, dar lipsită de emoție, poate face ca o carte să pară rece și distantă. În schimb, o traducere care reușește să redea nu doar cuvintele, ci și ritmul, tonul și emoția textului original, poate transforma o carte într-un fenomen literar.
În cazul Jocurilor Foamei, Ana-Veronica Mircea a înțeles că forța poveștii lui Suzanne Collins vine din combinația dintre ritmul rapid al acțiunii și profunzimea psihologică a personajelor. Traducerea ei a păstrat această dualitate, iar acest lucru a fost esențial în atragerea cititorilor români.
Mulți cititori mi-au spus că au simțit o conexiune autentică cu Katniss și cu lumea din Panem, iar acest lucru se datorează în mare parte felului în care textul a fost transpus în română. Traducerea a devenit astfel o punte între universul creat de Collins și sensibilitățile cititorilor români.

Libris: În cadrul imprintului „Armada”, au apărut unele dintre cele mai mari nume ale literaturii Science Fiction și Fantasy. Cum se aliniază seria „Jocurile Foamei” la restul titlurilor din colecție? Ce leagă aceste lucrări între ele?

Marian Coman: Imprintul Armada a fost gândit ca o platformă pentru literatura de gen de cea mai înaltă calitate. De la clasici precum Frank Herbert ori Ursula K. Le Guin, până la voci contemporane precum George R.R. Martin, Robin Hobb sau Liu Cixin, Armada reunește titluri care au modelat și definit genurile SF, Fantasy și Thriller.
Jocurile Foamei s-a integrat perfect în această viziune, pentru că nu este doar o poveste distopică despre supraviețuire, ci și o meditație asupra puterii, corupției și libertății. Katniss Everdeen este unul dintre acele personaje care transcend granițele literaturii de gen, devenind simboluri culturale.
Un alt element care leagă Jocurile Foamei de restul titlurilor din Armada este complexitatea lumii ficționale. La fel ca universurile din Dune sau Urzeala tronurilor, Panem este o lume bine construită, cu ierarhii, reguli și tensiuni interne credibile. Cititorii Armada caută exact acest tip de consistență și profunzime narativă.

Libris: Cum percepi evoluția imprintului „Armada” în contextul interesului tot mai mare pentru literaturile de gen în România? Crezi că românii sunt mai înclinați să citească astfel de titluri decât în urmă cu câțiva ani?

Marian Coman: În ultimii ani, am asistat la o adevărată renaștere a interesului pentru SF și Fantasy în România. Serii precum Jocurile Foamei, Dune, Silozul sau Problema celor trei corpuri au creat un efect de bulgăre, aducând în librării cititori noi, tineri și curioși. Clubul de carte Armada pe care îl coordonez și care a ajuns la cea de a 103-a ediție adună, lună de lună, 40-50 de cititori care aleg să citească și să vorbească despre o carte SF ori F.
În acest context, unul dintre rolurile Armada este de a satisface această cerere crescută pentru literatură de gen.
Pe lângă publicul tradițional de SF, am observat că tot mai mulți cititori tineri se îndreaptă către Fantasy ori către poveștile distopice. Acest lucru reflectă o nevoie de evadare din realitate, dar și o dorință de a înțelege mai bine dinamica socială și politică a lumii în care trăim fiindcă, nu de puține ori, scriitorii de F&SF au darul de a intui tendințele de evoluție ori involuție a societății și vorbesc în cărțile lor despre pericolele cu care, mai devreme ori mai târziu, dacă nu este atentă, umanitatea se va confrunta.

Libris: Ce ne poți spune despre viitorul colecției? Există planuri de a adăuga noi titluri de renume în genurile science fiction și fantasy în cadrul „Armada”?

Marian Coman: Armada este într-o continuă expansiune, iar planurile pentru viitor sunt ambițioase. Ne dorim să păstrăm echilibrul între publicarea autorilor consacrați din genurile SF și Fantasy și promovarea unor voci noi și inovatoare. În prezent, lucrăm la aducerea unor serii internaționale de succes care au captat atenția cititorilor din întreaga lume, dar și la redescoperirea unor clasici care merită să fie citiți și de publicul tânăr din România.
Unul dintre obiectivele principale este să menținem ritmul lansărilor și să oferim cititorilor români acces la cele mai importante titluri aproape simultan cu lansările internaționale. Faptul că am reușit să lansăm Răsăritul în ziua extragerii odată cu ediția internațională arată că suntem pe drumul cel bun. În mai, urmează o altă lansare internațională, Never flinch, cel mai nou roman al lui Stephen King.
În spatele fiecărei lansări Armada stă o echipă întreagă de oameni dedicați — de la editori, traducători și specialiști în drepturi de autor, până la echipa de PR, marketing ori distribuție. De asemenea, colaborarea cu agențiile internaționale este esențială pentru a obține drepturile la timp și pentru a sincroniza lansările, iar aici, colega mea Cristina Nan este un magician.
Pot să spun cu încredere că, în ciuda pieței de carte fragile din România, viitorul Armada arată foarte bine. Vom aduce în continuare titluri de la autori de renume, dar și volume care vor surprinde cititorii și vor provoca noi moduri de a înțelege literatura de gen.

Libris: Munca de editor coordonator într-o editură este deja cunoscută pentru complexitatea și responsabilitățile sale. Cum se schimbă această muncă atunci când vorbim de un imprint sau o colecție? Ce anume este diferit în managementul unei colecții față de gestionarea altor titluri publicate sub editura generală?

Marian Coman: Gestionarea unui imprint precum Armada este o provocare continuă, dar și o sursă de satisfacție. Spre deosebire de publicarea unor titluri independente în cadrul editurii, un imprint presupune construirea și menținerea unei identități unitare. Cititorii asociază Armada cu un anumit tip de literatură și cu un standard de calitate, iar acest lucru implică o atenție sporită la selecția titlurilor și la consistența stilistică și tematică a portofoliului.
Ca editor, rolul meu este nu doar să selectez titlurile, ci și să ghidez în mare măsură întregul proces editorial — de la traducere și redactare, până la design-ul copertei, fiind implicat și în strategia de promovare și comunicare.
În plus, Armada are o identitate vizuală puternică, care trebuie respectată și adaptată pentru fiecare titlu nou. Designul copertei, tipul de font, poziționarea titlului — toate aceste elemente contribuie la coerența imprintului și la recunoașterea imediată a unui volum Armada în librării. Iar aici, meritul îi aparține în primul rând lui Adnan Vasile, artistul care realizează ilustrațiile copertelor și care se îngrijește de identitatea noastră vizuală.
Prin urmare, gestionarea unui imprint înseamnă să găsești echilibrul perfect între diversitate și unitate — să aduci titluri noi, dar să păstrezi o linie editorială clară, care să rezoneze cu publicul fidel.

Libris: Există o diferență între o colecție și un imprint? Cum influențează această diferență procesul de lucru dintr-o editură și deciziile editoriale pe care le iei?

Marian Coman: Un imprint funcționează aproape ca o editură separată, cu propria strategie editorială și cu o identitate distinctă față de restul titlurilor din editură. De exemplu, Armada, un imprint în cadrul Editurii Nemira, are propriile colecții, o anumită identitate vizuală și o strategie separată de promovare, un anumit tone of voice, un buget separat, o rețetă proprie.
În cazul unui imprint, există o mai mare libertate în selecția titlurilor și în definirea strategiei editoriale. De asemenea, există o mai mare responsabilitate în menținerea unei identități coerente pentru public. Cititorii asociază Armada cu un anumit tip de literatură și cu un anumit nivel de calitate, iar acest lucru creează o așteptare constantă.

Libris: La nivel internațional, s-a observat că seria „Jocurile Foamei” a inspirat tinerii să devină mai conștienți și implicați în problemele socio-politice, datorită temelor de rezistență și opoziție față de regimurile totalitare prezentate în cărți. Crezi să existe un fenomen similar în rândul cititorilor români, în special al tinerilor, care, influențați de aceste romane, au manifestat o implicare civică și politică mai accentuată?

Marian Coman: Jocurile Foamei nu este doar o poveste despre supraviețuire, ci și un comentariu social puternic asupra naturii puterii și a dinamicii opresiunii. Tema centrală a seriei — lupta împotriva unui regim totalitar, care controlează și manipulează populația — a rezonat, îmi place să cred, puternic cu cititorii din România.
În România, istoria recentă a fost marcată de regimuri autoritare și de tranziția dificilă către democrație, iar nostalgia ori apetența unei părți a societății pentru totalitarism, vedem bine, este încă de actualitate. Cred că romanele lui Suzanne Collins sunt și literatură de avertisment și e bine că ele ajung în primul rând la tineri și că vorbesc despre manipulare, despre opresiune, despre rezistență și despre libertate. Katniss Everdeen este, în fond, un simbol al rezistenței și al curajului în fața nedreptății — un model de forță interioară care a inspirat mulți tineri să își pună întrebări.

Libris: În final, Marian, ce îți place să citești în timpul tău liber? Ai vreo carte care te-a marcat și pe care ai recomanda-o cititorilor? Care sunt titlurile tale preferate și ce cărți ai în biblioteca ta personală?

Marian Coman: Cititul a fost mereu pentru mine mai mult decât o activitate — a fost o formă de evadare, de reflecție și de explorare interioară. De aceea, biblioteca mea este un spațiu foarte personal, o combinație de titluri care mi-au marcat viața și de volume pe care le descopăr continuu.
Unul dintre autorii care m-au influențat în adolescență, atunci când începusem să visez că vreau să fiu scriitor și să trăiesc printre cărți, a fost Philip K. Dick. Dick are această capacitate rară de a combina realități alternative și întrebări filosofice despre identitate și liber arbitru într-un mod cu totul și cu totul original. Complexitatea lumilor pe care le creează și ideea subtilă că realitatea este o construcție fragilă, manipulabilă, fac din romanele lui lecturi esențiale pentru orice iubitor de SF și nu numai. Felul în care în Omul din castelul înalt fascismul triumfă în America poate fi citit într-o cheie nouă în zilele noastre. Mă bucur foarte mult că acest roman, precum și altele de Philip K. Dick se află în portofoliul Armada și că vor fi publicate în viitorul apropiat.
Tot la fel, Dune de Frank Herbert rămâne pentru mine o operă fundamentală, o carte care m-a transformat în adolescență. Herbert nu doar că a creat un univers narativ incredibil de detaliat, dar a introdus în acest spațiu teme filosofice, ecologice și sociale care sunt la fel de relevante și astăzi. Relația dintre putere, religie și control pe care Herbert o explorează în Dune este fascinantă și extrem de actuală.
Un alt autor care m-a influențat, dar într-un registru cu totul diferit a fost Stephen King. Cred că el are o abilitate rară de a construi tensiune și de a te face să simți o apropiere viscerală față de personaje. JFK/ 22.11.63 este una dintre cărțile care mi-au rămas întipărite în minte. Este mai mult decât un thriller despre o călătorie în timp pentru a opri asasinarea lui Kennedy; este o explorare emoțională a destinului și a fragilității alegerilor personale, precum și o călătorie în America profundă. În mod similar, nuvela Cadavrul din volumul Anotimpuri diferite este o poveste de o simplitate aproape perfectă despre copilărie, prietenie și maturizare, una dintre cele mai umane și emoționante scrieri ale lui King.
Pe lângă literatura internațională, cred că este important să descoperim și să susținem literatura română contemporană. În ultimii ani, am văzut o efervescență creativă în literatura română, iar autori precum Tatiana Țîbuleac, Mihaela Buruiană, Ligia Ruscu, Ioana Unk ori Tudor Ganea demonstrează că literatura română are o voce modernă, autentică și relevantă. Sunt autori care reușesc să creeze povești cu o forță emoțională reală, care te prind prin stil, dar care te lasă, la final, cu întrebări și reflecții profunde.
Tudor Ganea, de exemplu, are un talent remarcabil în construirea atmosferei — în cărțile lui simți aproape fizic orașele, marea, peisajele și zgomotele de fundal. Mihaela Buruiană explorează psihologia relațiilor cu o delicatețe rară, iar Ligia Ruscu construiește o lume întreagă în cel mai nou roman al ei, Schimbarea. Ioana Unk, la rândul ei, reușește să creeze personaje extrem de credibile și îți vorbește într-un mod cu totul nou despre iubire. De cealaltă parte, romanele Tatianei Țîbuleac par a se fi clasicizat într-un timp extrem de scurt, iar farmecul lor a trecut de multă vreme deja de granițele României ori ale Republicii Moldova.
În final, cred că cel mai important lucru este să citim ceea ce ne provoacă, ceea ce ne face să ne punem întrebări și să înțelegem mai bine lumea și pe noi înșine. Literatura are această putere miraculoasă de a crea punți între oameni, între culturi și între lumi. Iar această conexiune este, în cele din urmă, cel mai prețios dar pe care ni-l poate oferi o carte.