Tu trebuie să fii bun & curat. Să mă ții în brațe când
plămânii se umplu. Când vreau să dansez & mișcările se
dezarticulează cum cade lumina printre frunze. Să mă ții în brațe
când trec înot râuri puturoase de panică. Bolile mele sunt
inventate. Mă bâțâi în leagăne pentru fluturi. Viața mea e un săpun
scăpat pe gresie & eu o să alunec pe el. O să cad în viață ca-ntr-o
baltă. Rochia mea o să fie din mătasea-broaștei. N-o să vrei să mă
vezi așa. Mămicile o să acopere ochii copiilor când o să trec. Tu
nu mi-ai spus, Ingeborg, ochii tăi sunt atât de verzi în toamna
asta. Barba ta a mirosit din ce în ce mai tare a sălbăticiune. Dar
tu trebuie să fii blând, viciul de care te temi e să stai lângă uși
și ele să nu se deschidă. Noi am învățat repede să cârmim la stânga
și la dreapta, am mânat snowboard-uri și cabriolete pe deasupra
obiectelor. Totul a fost bun & amar, iar ceilalți au fost foarte
îngăduitori cu noi. Eu am văzut forme bizare limpede ca-ntr-un
cristal. Tu ai mers singur printre flori-capete-de-meduză.
Deșurubând, ai spus, nu există mare și mic, să nu ne facem
obiceiuri prostești. Ți-am întins mâna, eu sunt dintr-o stirpe rea,
aerul e mocirlos în jur, dar tu ești un scafandru încercat. Inima
mea kitsch & porn unde ce-ai vrea să iubești e evantaiul în care
stau prinse musculițe & stârlici de miere; inima mea roză ca burta
de câine & ca floricelele care așteaptă-n zăpada verzuie; la urmă,
floricelele ies numai pentru că am obosit să le caut; dragostea ta
când, aproape-n întuneric & aproape în liniște, cămașa pe care o
calc face inele cum își fac planetele inele din aer colorat –
dragostea ta cât dimineața când o să-ncep să mint despre sânge,
despre cusătura dintre picioare, și-apoi lună de lună, în
cuva-nghițită de alge & ace, un vâjâit ca-ntr-o
scoică.