Citesc, luni și marți, Înțelepciunea psihopaților, a lui Kevin Dutton. Miercuri, mă aflu încă într-un aer rarefiat, care-mi umple plămânii & mă sufocă. Mă tot gândesc la cele mai noi generații care par să fie mănuși trase cu toate portretele pe care le face Dutton; el zice că ne aflăm în fața unui fenomen complex, în care o genă „psihopată” se perpetuează exorbitant, tocmai pentru că purtătorii acesteia se caracterizează printr-un număr de trăsături irezistibile – sunt carismatici, determinați, univoci, persuasivi, hiperinteligenți, machiavelici, cruzi, deci desensibilizați. Amigdala lor ar arăta cam ca o Sahară: pământ mort. În fiecare zi, dau nas în nas cu mici roboței hiperperformanți care mă umplu de uimire & fascin prin energia lor inepuizabilă, prin hotărârile lipsite de orice emoție, prin falia care-i desparte de ori...