“lasciate ogni speranza, voi ch'entrate…”
şi-atunci inima s-a făcut purice, gura s-a încleştat a strigăt
mut
şi am intrat în viaţă strângând pumnii gata de bătaie
dar lumina mi-a tăiat linia pleoapelor
iar aerul mă biciuia în adânc
când prima palmă s-a abătut asupra spaimelor mele
poate cândva, voi reuşi să i-o întorc
dar viaţa, insaţiabilă,
pândea la fiecare răsuflare
flamandă cum numai minotaurul mai este
turbată ca o turmă de satyri
când dau căldurile
fiecare zi este un podeţ
fără să ştii unde vei ajunge
iar lumina de la capătul tunelului
e doar un clişeu frumos
pentru că nimeni
nu a mai găsit ieşirea sau
nu a mai avut curajul să ne spună
