Portret Autor:

Născută în 1983, în Brăila, Lavinia Braniște a studiat limbi străine în Cluj-Napoca și în București. A debutat în anul 2006 cu volumul de poezie Povești cu mine. Interior zero, primul său roman, apărut în 2016 s-a bucurat de apreciere în rândul cititorilor, fiind tradus în germană și polonă. Lavinia Braniște a lucrat ca profesoară de limbi străine și traducătoare. Majoritatea cărților traduse sunt cărți pentru copii scrise în limbile engleză, franceză și spaniolă. După debutul său în proză, autoarea s-a dedicat scrisului. Lavinia Braniște scrie și literatură pentru copii. Dintre premiile care i-au fost acordate, amintim: Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului (2016 și 2019), Premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei (2020) și Premiul pentru proză al revistei Ateneu (2020).

LIBRIS: V-ați născut în Brăila, orașul în care v-ați întors recent, în perioada pandemiei, după ce ați studiat la Cluj și ați locuit în București. Cum ați regăsit orașul natal? E un clișeu că orașele mici rămân la fel, captive dar poate și protejate într-o anumită specie de eternitate? E un avantaj, o vulnerabilitate să te naști într-un oraș mai mic, mai ales dacă ai aspirații scriitoricești?

LAVINIA BRANIȘTE: M-am mutat la Brăila cu doi ani înainte de începerea pandemiei și a fost de la bun început o soluție temporară. Perioada s-a lungit un pic mai mult decât speram, dar n-am intenționat niciodată să rămân acolo pe termen lung. Așadar, nu prea m-a interesat să-mi clarific relația cu orașul, să-l redescopăr, să caut noutăți. Avem o curte frumoasă acolo, din fericire, mie îmi place liniștea, așa că am fost bucuroasă să petrec mult timp acasă. Nu știu dacă a fost un avantaj sau o vulnerabilitate prima parte a vieții în orașul de provincie. Oricum, am ajuns să trăim într-o lume fără granițe, avem acces la informație și la cultură (dacă avem norocul să ni le permitem, desigur), deci scriitor poți să fii de oriunde.

LIBRIS: Așa cum amintiți în alte interviuri ați avut un parcurs dificil: o copilărie și o adolescență trăită în anii 80-90, o perioadă marcată de lipsuri în care v-ați dedicat studiului și ați păstrat convingerea că școala e importantă și te salvează. Mai credeți asta și astăzi? Simțul observației necesar unui scriitor se rafinează sau e anesteziat de o biografie suprapusă pe o perioadă socio-istorică dificilă?

LAVINIA BRANIȘTE: Cred că a fost un parcurs similar cu al multor copii născuți în anii 80 și, cu toată isteria legată de sistemul învechit de educație din România, cred în continuare în puterea școlii, ca să spun așa. Simțul de observație poate fi dezvoltat în orice împrejurare, probabil, în orice perioadă. Dincolo de istoria mare sunt și milioanele de istorii mici și acolo sunt mereu lucruri interesante de observat.

LIBRIS: Sunteți scriitoare și traducătoare. Ați participat la fondarea ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari) încă din 2013. Sunt traducătorii, în 2022, mai protejați, mai respectați în lumea editorială, mai ales după o lungă perioadă (de decenii) în care s-au făcut publice situații (de la neplata traducătorilor la contracte dubioase) care sugerau precaritatea acestei profesii? Ce motivează un proaspăt specialist să activeze în zona traducerii literare? Migrația unora spre traducerile de cărți pentru copii sau în zona subtitrărilor de filme sugerează că banii sunt totuși în altă parte…

LAVINIA BRANIȘTE: E o falsă impresie că traducerea de literatură pentru copii se plătește mai bine doar pentru că se vinde mai bine. Tarifele sunt aceleași, iar traducătorii sunt plătiți în funcție de lungimea textului, nu în funcție de tiraje și vânzări. Cât despre subtitrări, traducerea în sine (fără partea tehnică) se plătește cam la jumătate de tarif față de traducerea literară. Deci oricum ai da-o, nu prea e bine. Da, banii sunt în altă parte, nu în domeniul cultural.

Sincer, nu știu ce i-aș spune unui tânăr pasionat de traducerea literară. Cu toate că traducătorii sunt mai respectați, cum spuneți, și nu mai e haiducia din anii 2000 (și cred că asociația noastră a avut un rol important în drumul acesta către decență și către o mai bună vizibilitate a profesiei), s-au îmbunătățit mai degrabă alte zone contractuale, nu neapărat cele legate de tarife. Tinerii ar trebui să nu mai fie încurajați în facultăți să traducă primele 2-3-4 cărți pe gratis, ca să-și facă portofoliu, și ar trebui să știe de la început că ar fi bine să aibă un confort financiar asigurat din alte surse. Nu spun că nu avem șanse să ajungem la tarife care să ne permită să trăim doar din meseria de traducător literar, doar că e cale foarte lungă până acolo și progresele se fac cu pași infimi.

LIBRIS: Ați publicat volumele de proză scurtăEscapada, respectiv Cinci minute pe zi, pe care unii le-au receptat inițial drept chick-lit. De ce credeți că ați primit această etichetă și ce v-a nemulțumit în legătură cu ea? Există o piață de chick-lit autohtonă?

LAVINIA BRANIȘTE: Mai degrabă Cinci minute pe zi a fost perceput așa, probabil pentru că era scris într-un stil lejer și conținea texte despre micile necazuri și revelații din viața de zi cu zi a unei fete. Nu-mi place să vorbesc despre receptarea cărților mele, e o etapă din viața cărților asupra căreia eu nu mai am niciun pic de control. Treaba mea e să le scriu, așa cum le simt și așa cum pot eu mai bine, și știu că orice exemplar citit va stârni reacții care țin mult mai mult de cititor decât de mine și de ce am pus eu în carte. Intuiesc că există și o piață autohtonă de chick-lit, dar n-am cercetat zona asta, așa că nu pot vorbi despre ea.

LIBRIS: Volumele dumneavoastră de proză, dacă amintesc doar Interior Zero sau Mă găsești când vrei sunt plasate în universul contemporan familiar, au o amprentă autohtonă și în același timp generalizabilă. De ce credeți că au fost receptate pregnant ca fiind autobiografice? Doar pentru că sunt scrise la persoana I, din perspectiva unor femei tinere? Depășirea autobiografismului e o formă de evoluție literară sau e mai degrabă o întâmplare (mai ales că, așa cum sugerați, cel mai recent roman, Mă găsești când vrei e o poveste aproape complet detașată biografic)?

LAVINIA BRANIȘTE: Viața Cristinei din Interior zero se suprapune peste niște lucruri care au existat la un moment dat în viața mea – studiile de filologie, joburile, chiriile și altele. Le-am scris pentru că erau importante pentru mine și am vrut să vorbesc despre ele. Cu toate că întâmplările din carte nu s-au petrecut întocmai, ca să zic așa, înțeleg de ce s-a marșat pe treaba asta cu autobiografia. Depășirea ei nu e neapărat o evoluție, ci a venit firesc, pentru că elementele autobiografice pur și simplu s-au epuizat la un moment dat.

LIBRIS: Romanul Sonia ridică mâna pleacă de la o legendă a perioadei comuniste: Elena Ceaușescu ar fi închis Institutul de Matematică în 1974 unde lucra Zoia Ceaușescu, pentru a o pedepsi pe fiica ei pentru atitudinea rebelă și pentru relațiile cu diverși bărbați. Sonia, protagonista romanului recuperează ițele acestei legende într-un scenariu de film pe care îl documentează. Ce credeți că s-ar putea ascunde în spatele acestui gest? O mamă hiperprotectoare sau o mamă geloasă (date fiind și speculațiile legate de amantlâcurile Elenei Ceaușescu)? Cum a fost experiența documentării pentru acest roman?

LAVINIA BRANIȘTE: Nu știu ce fel de mamă a fost Elena Ceaușescu, fiindcă n-am cunoscut-o. De aceea, asemenea Soniei care nu poate scrie scenariul, nici eu n-am putut scrie cartea pe care am avut-o în minte în clipa în care am auzit legenda respectivă și mi s-a părut un subiect bun. Documentarea mea a fost ca a Soniei: haotică, împrăștiată, pestriță, chinuitoare.

LIBRIS: Protagonista romanului Mă găsești când vreiremarcă: Și avea dreptate, ne iubeam, doar că acel carusel de emoții devenise epuizant. Poate că, dacă ar fi fost mai limpede și mai domol de atât, nu i-am fi spus iubire, poate ne-am fi plictisit. Dar problema noastră n-a fost plictiseala, ci epuizarea. Între plictiseală și epuizare, există și o iubire care să reziste în prozele Laviniei Braniște?

LAVINIA BRANIȘTE: Eu sper să ajungă Lavinia Braniște și acolo.

LIBRIS: Interior Zero, un roman îndrăgit de public și de critică a fost tradus și în limba germană în 2018. Ați avut parte de o rezidență literară în Elveția și de lecturi publice în alte țări. Într-un alt interviu remarcați că, în Germania, în cadrul lecturilor publice, cititorii caută mai degrabă să înțeleagă contextul social și politic al autorului, dincolo de roman. Cum au fost întâlnirile cu publicul din România?

LAVINIA BRANIȘTE: Îmi plac mult mai mult întâlnirile cu publicul în România, fiindcă aici știm cu toții contextul și atunci nu mai am eu datoria de a da multe explicații. Dau mai puține și trag nădejde că publicul le înțelege și mai sunt și șanse să empatizeze cu câte un personaj sau cu mine, scriitoarea. Ce mi se pare un pic stânjenitor aici la instituția lansării de carte e că se deschide de cele mai multe ori cu niște elogii aduse autorului sau autoarei. Mie mi-ar plăcea să fie mai mult dialog și să fie niște discuții firești, nu pompoase.

LIBRIS: Sunteți autoare a numeroase cărți pentru copii. De unde vă inspirați? Care sunt provocările scrierii literaturii pentru copii ?

LAVINIA BRANIȘTE: Mă inspir tot din viața mea de zi cu zi. Și am început să-mi sondez și copilăria și adolescența, pe care le credeam îngropate adânc, dar mă surprind eu pe mine cu lucruri care mi se întorc în minte după zeci de ani. Provocarea a fost și este în continuare pentru mine adaptarea limbajului. Cred că în primele cărți a fost complet necalibrat, dar am învățat scriind și apoi urmărindu-i pe copii la tot felul de întâlniri legate de cărțile mele – am văzut ce-i amuză, ce-i plictisește, ce pasaje le pun probleme de înțelegere etc.

LIBRIS: Ce cărți ați descoperit cu plăcere în 2021? Ce autori recitiți, mai ales că amintiți într-un alt interviu că vă plac cel mai mult cărțile la a doua lectură?

LAVINIA BRANIȘTE: Am citit cu plăcere câteva cărți de Rachel Cusk și mi-a mai plăcut mult și Mașinării ca mine, a lui McEwan (tradusă de Dan Croitoru și apărută la Polirom), după o pauză lungă de McEwan. Îmi plăcuse mult când eram mai tânără, în facultate și imediat după, dar apoi l-am pierdut cumva pe drum, nu știu de ce.

LIBRIS: Ce își dorește Lavinia Braniște în 2022?

LAVINIA BRANIȘTE: Să nu lovească prea rău criza economică, să ne putem permite facturile, din astea. Și să am în continuare timp de citit.

Interviu realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.