Viața în Epoca de Piatră
În a treia parte din Revoluţia
cognitivă Dr. Harari detaliază viața de zi cu zi a
oamenilor care au trăit în urmă cu 30 mii ani. Pe lângă ce făceau
în timpul zilei, vom urmări şi organizarea societăților lor, ce fel
de relații și familii au avut, daca au avut religii, revoluții,
războaie etc.
Acestea sunt notele de curs pentru lecţiile de istorie
ale Dr . Yuval Noe Harari, prelegeri
video de pe Coursera. Notele aparţin lui Luise Charente, textul
original este Daily life in the Stone
Age.
Cine au fost strămoșii noștri?Studiem viaţa strămoșilor noștri de zeci de mii de ani
în urmă și pe lângă cum au trăit încercăm să înțelegem cum vedeau
lumea din jurul lor precum şi cum se înţelegeau pe sine. Acest
lucru este crucial în a înțelege natura, istoria și psihologia
umană chiar din zilele noastre. Dacă dorim cu adevărat să înțelegem
cum se comportă sapiens trebuie să putem înţelege procesele
interioare ale vânători-culegatorilor din Epoca de Piatră. Specia
noastră a fost formată de-a lungul mileniilor, timp în care am
trăit ca vânători-culegători, mai degrabă decât țărani,
agricultori, muncitori industriali sau lucrători de birou. Aceste
noi stiluri de viață au apărut relativ târziu în istoria Homo
sapiens, numai în ultimii 10 000 de ani au existat țărani și numai
ultimele 200 sau 300 ani au făcut oamenii să trăiască în orașe
industriale mari.
Suntem
încăVânători-culegători?
Pentru marea majoritate a existenței noastre, oamenii cu
aceleași abilități mentale și cognitive de bază ca şi noi au trăit
ca şi vânători-culegători. Modul lor de
viață a influenţat într-o mare măsură organismele și mințile pe
care le avem astăzi. Multe probleme astăzi sunt rezultatul
interacțiunii dintre mințile și trupurile de vânători-culegatori și
mediul din marile orase. Subconstient, noi trăim
încă în epoca de piatră. Aceasta este premiza,
argumentul de bază al domeniului de studiu cunoscut sub numele
de psihologie evoluţionistă, care va fi
aprofundat în această secțiune a cursului.
Psihologia evoluționistă susţine că nu numai corpul este
modelat de presiuni evolutive dar de asemenea şi mintea și
psihologia ei. Pentru a înțelege psihologia astăzi, avem nevoie să
înțelegem presiunile, condițiile care au modelat-o.
Teoria despre obiceiurile noastre alimentarePsihologia evoluționistă susține că modul nostru de
comportament din zilele noaste este programat în mare măsură de
condițiile în care au trăit strămoșii noștri cu zeci de mii de ani
în urmă. Spre exemplu, lumea modernă suferă de o epidemie a
obezităţii. Acest lucru este un rezultat al condițiilor în care
strămoșii noștri au trăit 50 de mii de ani în urmă. 50 000 ani în
urmă, dacă o femeie găsea în savană un pom plin de fructe coapte,
lucrul cel mai raţional era să mănânce cât mai multe din aceste
fructe cât mai repede posibil, pentru două motive. Mai întâi de
toate, dulciurile ca sursă de zaharuri esenţiale corpului erau
foarte rare, cu excepția fructelor nu existau alte lucruri dulci în
savană. În al doilea rând în cazul în care femeia mânca doar unul
sau două fructe pe când se întorcea a doua zi ea ar fi descoperit
că grupul de babuini locali au terminat deja totul, nu ar mai fi
rămas nimic pentru ea de mâncare. Cel mai bine deci, în urmă cu 50
mii ani, era să mănânce cât mai multe fructe cât mai repede
posibil. Oamenii care au avut această abordare au avut o șansă mai
bună de a supraviețui și a trece genele lor la generația următoare,
inclusiv genele pentru a mânca o mulţime de lucruri dulci
repede.
În zilele noastre, dacă deschidem ușa frigiderului și
vedem un tort de ciocolata, ADN-ul și
instinctele primare psihologice nu știu că eu trăiesc într-o
societate prosperă, în secolul 21. Ele cred că trăim încă în savană
în urmă cu 50 000 ani, iar acest lucru este singurul lucru dulce în
jurul nostru. Aceste instincte psihologice ne spun să reacționăm la
fel cum stră-stră-stră... bunica noastră de la care am moștenit
aceste gene a reacționat în faţa pomul de fructe din Africa în urmă
cu 50 mii ani şi a mânca la fel de mult ca şi ea cât mai repede
posibil, de teamă că dacă am mâncat numai puţin și închidem ușa,
grupul de babuini local va mânca totul și nu va mai rămâne nimic
pentru mâine. Reacția la produsele alimentare este conformă cu
aceeași logică care a fost crucială în urmă cu 40 sau 50 de mii
ani, dar care este incompatibilă cu condițiile de astăzi.
Subconștientul nostru profund nu a avut suficient
timp pentru a se ajusta la societatea din zilele
noastre.
O teorie a relaţiilor umaneUn alt exemplu este într-un domeniu mult mai
controversat decât obiceiurile noastre alimentare şi anume
relațiile noastre sexuale, romantice și de familie. Ce fel de
relații familiale și obiceiuri sexuale au avut strămoșii noștri?
Unii cercetători cred că ei nu trăiau în relații monogame şi nuclee
familiale, cum se crede. Ei susţin că oamenii trăiau în comun, o
femeie ar fi putut avea relații romantice, sexuale cu mai mulți
bărbați sau femei. Similar, bărbaţii ar fi putut avea relații cu
mai multe femei, precum și cu mai mulți bărbați, un concept de
căsătorie pe viață sau de familie nu ar fi existat.
Aceasta nu înseamnă că ei trăiau promiscuu în orgii
sexuale. Ei trăiau în comunități mici, intime, în care fiecare se
știa bine cu toată lumea. Nu se sărea în patul unui străin în
fiecare noapte, ci din patul cuiva cunoscut foarte bine în patul
altcuiva cunoscut la fel de bine. Oamenii îi cunoşteau pe ceilalți
membri ai tribului lor mult mai bine în unele privințe decât
oamenii de astăzi îşi cunosc propriile soţii. Într-un grup de
oameni acum 50 000 ani se putea vedea cum reacţionază partenera în
condiții extreme care sunt în zilele noastre inaccesibile, cum ar
fi o vânătoare de mamuţi, sau urmărit de un leu. Din multe puncte
de vedere oameni se știau unul pe altul mult mai profund decât se
cunosc cuplurile căsătorite astăzi. Triburile preistorice nu
încurajau sexul promiscuu şi alienat ce se propagă în lumea
modernă.
Un grup de istorici afirmă deasemenea că oamenii trăiau
împreună în triburi iar modelul parental era foarte diferit faţă de
rolul părinţilor din zilele noastre în care, după modelul familiei
tradiționale, fiecare copil are sau ar trebui să aibă un tată și o
mamă care îl cresc cu un efort combinat. Acest grup de cercetători
spun că în Epoca de Piatră copiii nu au fost crescuţi de cupluri,
ci de întregul trib. Desigur, mama a avut un rol important, i-a
alăptat și le-a dat cea mai multă atenţie, dar era ajutată de
ceilalţi adulți din grup. Conceptul de paternitate ar fi fost de
fapt inexistent în triburile originale, pentru că bărbaţii nu
puteau fi siguri dacă un copil este al lor. Acest fapt e departe de
a fi o speculație; antropologii au descoperit triburi izolate care
cred în aşa numitul tată colectiv. În credința lor un copil ar
putea avea mai mult de un tată, atunci când copilul este în formare
în pântecele unei femei, acesta este alimentat de sperma bărbaților
astfel că poate fi hrănit de sperma mai multor bărbaţi. Până în
secolul 19 sau 20, cu medicina , embriologia și genetica
modernă, bărbaţii nu au avut o dovadă clară că
un copil este conceput dintr-un spermatozoid și un ovul de la un
singur bărbat și o femeie. Nu existau dovezi clare că această
noțiune de paternitate colectivă era imposibilă. Femeile din aceste
societăți credeau în paternitatea colectivă, astfel că o femeie
gravidă aveau sex în timpul sarcinii ei cu mulți bărbați, astfel
încât copilul să dobândească însuşiri de la toate tipurile de
oameni, nu doar de la cel mai bun vânător ci de asemenea de la omul
care poate dialoga cu spiritele, de la omul care produce cele mai
bune cuțite precum şi de la omul care este cel mai bun
amant.
Nu toți oamenii de știință sunt convinşi că aceasta este
doar o școală de gândire secundară. Dacă acest lucru este adevărat
atunci multe din problemele pe care le experimentăm în viețile
noastre romantice, sexuale și familiale sunt rezultatul unei
nepotriviri între programarea nostră biologică și condițiile reale
din viața noastră de astăzi. Am fost programaţi să trăim în aceste
triburi, dar toată lumea se așteaptă ca noi să trăim acum în
cupluri de familie. Oamenii de știință susțin că ratele mari de
divorț, infidelitatea și tot felul de dificultăți psihologice și
traume infantile sunt rezultatul faptului că ne forțăm pe noi
înșine să trăim într-un mod care este pur și simplu incompatibil cu
programul nostru biologic.
Mulți cercetători resping vehement această întregă idee
a vieţii în comun și paternitate colectivă, ei susţin că monogamia
şi familia era o parte integrantă a societății sapiens zeci de mii
de ani în urmă. Ei susțin că triburile de vânători-culegători au
trăit şi în comun, dar au fost compuse din celule de bază familiale
compuse din doi parinti pentru creșterea împreună a copiilor lor,
poate cu ceva ajutor de la vecini, însă părinții jucau rolurile
principale.
Dovada sau lipsa acesteia
Discuţia cu privire la sexualitate, relațiile de familie și sistemul parental este mult mai importantă decât cea cu privire la obiceiurile noastre alimentare. Pentru a rezolva controversa e nevoie de dovezi clare despre viaţa strămoșilor noştri. Din păcate există puține certitudini cu privire la condițiile de viață ale strămoșilor noștri. O mare parte din această dezbatere extrem de interesantă între teoria traiului în comun şi teoria monogamiei veșnice se bazeaza pe dovezi neconcludente. Există doar unele înregistrări arheologice care constau în principal din oase fosilizate și unelte de piatră, din acestea este suficient de greu de reconstituit viața bogată din urmă cu 20 000 la 40 000 de ani. Avem de asemenea la dispoziție studii genetice și putem învăța felurite lucruri despre strămoșii noștri și modul în care au trăit prin examinarea genelor din corpurile noastre astăzi.
Ultima sursă de informații pe care o avem este
observarea directă a vânători-culegătorilor care supraviețuiesc în
locuri izolat cum ar fi Australia sau deşertul Kalahari. O sursă
foarte bogată de informații, pentru că se poate observa direct
modul de viaţă, dar de asemenea destul de problematică, deoarece
este speculant să presupunem că oamenii care au trait acum 40 000
ani într-o altă parte a lumii trăiau în exact același mod precum
vânători-culegatorii de astăzi din deşertul Kalahari.
DiversitateaŞi mai problematic este faptul că nu a existat o singură
lume unificată; una din cele mai vizibile caracteristici pentru
viaţa societăților de vânători-culegători este cât de diferite au
fost una faţă de alta. Pământul a găzduit o varietate uimitoare de
culturi, credințe, valori și norme între diferitele grupuri sociale
de vânători-culegători. Înainte de revoluția agricolă, se estimează
că toată lumea era populată de circa 5-8 milioane de
vânători-culegatori. Ei erau probabil împărțiți în mii de triburi
si grupe, fiecare cu modele lingvistice proprii, cultură, religie
și comportament separat. Această diferenţiere între grupurile
izolate sau chiar apropiate geografic a fost unul dintre
principalele moșteniri ale revoluției cognitive. Datorită apariției
limbajului fictiv, abilitatea de a crea realitățile imaginare,
chiar și oamenii cu același bagaj genetic care au trăit în condiții
ecologice similare au fost în măsură să creeze realități imaginate
foarte diferite, iar acestea s-au manifestat în diferite norme și
valori.
De exemplu, avem toate motivele să credem că un grup de
vânători care a trăit în urmă cu 30 mii ani în Clujul de astăzi
vorbea o limbă diferită decât o grupă din Turda de astăzi. Un grup
a fost probabil foarte agresiv și violent în timp ce celălalt a
fost mai liniștit. Poate că grupul de la Turda a trăit într-un trib
la comun, în timp ce grupul de la Cluj a fost bazat pe nucleul
familial. Un grup a petrecut ore întregi pentru a sculpta statui
din lemn pentru spiritele lor păzitoare, celălalt ar fi preferat
dansul rituale. Unul credea în reîncarnare și suflete, pentru altul
aceste concepte erau un nonsens. În Turda relaţiile sexuale între
bărbați şi între femei de același sex au putut fi normale și
acceptate, la Cluj ele ar fi fost un subiect tabu. Atâtea diferenţe
înseamnă că dezbaterile despre modul natural de viață al Homo
sapiens au ratat punctul principal, care este faptul că încă de la
revoluția cognitivă nu a existat un singur mod natural
de viață ci mai multe opțiuni culturale dintr-un
spectru foarte larg de posibilități.
Caracteristici comuneÎn ciuda tuturor diferențelor, există totuși câteva
caracteristici comune ale acestor societățile primitive. Se poate
spune că majoritatea oamenilor trăia în grupuri mici, fiecare grup
numărând cel mult câteva sute de persoane și că aceste persoane
erau toate oameni. Acest fapt poate suna evident, dar după
Revoluția Agricolă, majoritatea membrilor societăților umane nu au
mai fost oameni ci animalele domestice. Societatea umană tipică are
o componenţă umană, dar pe lângă asta multe animale domesticite cum
ar fi vite, cai, oi și porci. În zilele noastre spre exemplu,
societatea numită Noua Zeelandă este compusă din circa cinci
milioane de sapiens și 50 milioane de oi. Dacă nu luăm în
considerare oile, nu putem înţelege cu
adevarat cum funcţionează societatea Noua Zeelandă.
Câinii
Avem o primă excepție de la această regulă. Câinele a
fost primul animal pe care Homo sapiens l-a domesticit. Câinii sunt
descendenţi direcţi din lupii sălbatici, iar domesticirea lor a
avut loc cu mult înaintea Revoluției agricole. Experții nu sunt de
acord cu data exactă, dar toţi par să accepte că acum aproximativ
15 000 de ani câinii domestici erau deja parte din unele societăți
umane. Data efectivă a domesticiri lor ar fi putut fi cu multe mii
de ani în urmă, dar lipsesc dovezile arheologice.
Aici putem vedea o imagine de pe şantierul arheologic de
la Ain Mallaha, cu un mormânt de aproximativ 12 000 de ani care
conține scheletul unei femei în vârstă de 50 ani alături de
scheletul unui căţel mic, mâna stângă a femeii odihnindu-se pe
căţeluş.
Există și alte exemple de câini îngropaţi individual
într-un mod similar oamenilor din întreaga lume, dar mai ales în
Asia și în Orientul Mijlociu. Se pare că aceştia au fost folosiţi
în principal pentru vânătoare, luptă și ca un sistem de alarmă
împotriva dușmanilor și a intruşilor, atât umani cât și animali. Pe
parcursul nopţii, oamenii se bazau pe câini să îi atenţioneze la
pericole. Lupii abia latră pe când câinii latră mult mai mult.
Oamenii de știință consideră că selecţia câinilor s-a bazat pe
calităţile lor ca păzitori. Astfel dacă un cățeluș lătra mult și
creştea într-un câine care alarma oamenii de ori câte ori era
nevoie atunci el primea cele mai multe alimente şi îngrijire şi
genele sale erau transmise preferenţial la următoarea generație de
câini. Lătratul este deci o relicvă a rolului lor vechi, mai puţin
util în lumea modernă. De-a lungul generațiilor, sentimente
reciproce de înțelegere și afecțiune s-au dezvoltat între câini și
oameni, câini și oamenii au co-evoluat pentru a comunica bine și a
se înțelege unul pe altul. Câinii care au dezvoltat o înțelegere a
dorinţelor şi emoțiilor umane au avut o șansă mărită de a
supraviețui și a trece genele lor la generații viitoare. Câinii
care au reuşit manipularea oamenilor fiind foarte drăguți și
atrăgând atenție și produse alimentare au supraviețuit de asemenea.
Acesta este modul în care de aproximativ 15 000 de ani, câinii și
oamenii au învățat să comunice unul cu celălalt și cum să se
manipuleze unul pe altul. Astăzi, cainele este animalul care are
cea mai bună conexiune cu ființe umane, cu cea mai bună înțelegere
a comunicării umane, a semnalelor și emoțiilor umane.
IntimitateaUn alt lucru care a caracterizat triburile umane a fost
nivelul ridicat de intimitate; membrii unui grup se cunoşteau
foarte bine unul pe altul și au fost înconjurați de-a lungul vieții
de prieteni și rude.
Singurătatea, însingurarea vieții private atât de comună în zilele noastre a fost rară în lumea de acum 20 - 50 000 de ani. Relațiile inter-tribale probabil includeau atât contacte ostile cât şi prietenoase. Triburile învecinate puteau concura uneori pentru resurse și chiar lupta dar puteau avea de asemenea contacte amicale. Un membru al unui trib putea trece de un trib la altul, dacă nu-i plăcea sau vroia o schimbare de mediu. Mai multe triburi putea să-şi combine eforturile într-o vânătoare organizată. Se puteau forma alianțe politice împotriva un alt grup sau împotriva neanderthalienilor, se puteau aduna de câteva ori pe an pentru festivaluri religioase comune. O astfel de cooperare în economie, politică, religie a fost unul dintre cele mai importante atribute ale lui homo sapiens, ce a dat sapiens un avantaj decisiv asupra celorlalte specii umane. Chiar dacă aceste contacte nu au fost zilnice, au existat în scopuri religioase, politice sau economice. A fost însă de ajuns pentru a da sapiens un avantaj imens asupra celorlalte specii umane.
NomaziiSingurătatea, însingurarea vieții private atât de comună în zilele noastre a fost rară în lumea de acum 20 - 50 000 de ani. Relațiile inter-tribale probabil includeau atât contacte ostile cât şi prietenoase. Triburile învecinate puteau concura uneori pentru resurse și chiar lupta dar puteau avea de asemenea contacte amicale. Un membru al unui trib putea trece de un trib la altul, dacă nu-i plăcea sau vroia o schimbare de mediu. Mai multe triburi putea să-şi combine eforturile într-o vânătoare organizată. Se puteau forma alianțe politice împotriva un alt grup sau împotriva neanderthalienilor, se puteau aduna de câteva ori pe an pentru festivaluri religioase comune. O astfel de cooperare în economie, politică, religie a fost unul dintre cele mai importante atribute ale lui homo sapiens, ce a dat sapiens un avantaj decisiv asupra celorlalte specii umane. Chiar dacă aceste contacte nu au fost zilnice, au existat în scopuri religioase, politice sau economice. A fost însă de ajuns pentru a da sapiens un avantaj imens asupra celorlalte specii umane.
Cele mai multe triburi umane au trăit într-o zonă, dar
nu într-un singur loc. Erau în căutare constantă de hrană.
Mișcările lor au fost influențate de schimbarea anotimpurilor și de
migrația anuală a animalelor. Au existat câteva cazuri deosebite,
atunci când sursele de alimentare erau abundente într-o anumită
zonă. Triburile îşi puteau stabili tabere pe un sezon întreg, chiar
pe mai multe sezoane. Având alături mări, oceane, râuri sau lacuri,
bogate în peşti şi fructe de mare se puteau crea sate de pescuit
permanente. Acestea au fost primele așezări permanente din istorie,
mult înaintea Revoluției agricole. Satele de pescuit ar fi putut
apărea pe coasta insulelor indoneziene încă de acum 45 000 ani.
Acestea au fost probabil baza de la care homo sapiens a lansat
primul pas transoceanic, invazia Australiei.
În cele mai multe zone însă, triburile umane erau într-o
continuă mişcare pentru a se alimenta dintr-o sursă variată de
alimente. Acest fapt este altă caracteristică importantă a aproape
tuturor triburilor umane, ei puteau mânca insecte sau fructe de
padure, ciuperci, nuci, puteau săpa în pământ pentru a căuta
rădăcini. Prindeau iepuri și broaște țestoase sau broaște, vânau
căprioare, bizoni și mamuţi. În ceea ce privește resursele
alimentare, culegerea fost, probabil mai importantă ca vânătoarea.
Suntem obișnuiți să concepem oamenii primitivi ca mari vânători dar
de fapt pentru majoritatea timpului culesul era cea mai importantă
activitate. Cele mai multe produse alimentare se obțineau din
cules, în principal legumele și mai multe materii prime au venit
din strângerea pietrelor și bastoanelor mai degrabă decât din oase,
fildeș sau piele de animal.
Dexteritatea fizică și psihicăSupraviețuirea în astfel de condiții a depins de
superbele competențe fizice și mentale. Cei mai mulţi mai mulţi
erau la fel de bine pregătiţi ca nişte alergatori de maraton
olimpici moderni. Nevoia constantă de a se urca în copaci, a urmări
iepuri şi a scăpa de tigri, a dat părinţilor noştri o dexteritate
fizică pe care oamenii de astăzi nu o pot obține chiar și după ani
și ani de practică. Pentru a supraviețui ei aveau nevoie nu numai
de aceste capacități fizice dar de asemenea de abilități mentale
foarte bune și o mulțime de cunoștințe. În primul rând, era nevoie
de o hartă mentală detaliată a teritoriului cunoscut, acesta
cuprindea sute de kilometri pătrați și trebuiau să-l cunoască
foarte bine. Aveau nevoie să cunoască poziţia fiecărui nuc, unde se
găsesc pietre bune pentru a face vârfuri de lance ascuțite și
cuțite. Trebuiau să înțeleagă animalele pe care le puteau vâna și
ce plante se puteau culege. Aveau nevoie de abilități mecanice, cum
să facă un cuțit de piatră, cum să repare o cârpă ruptă, cum să
pregătească o capcană pentru un iepure sau un mamut, cum să scape
de avalanșe, de șerpi, ce să facă dacă întâlneau un leu. Nu existai
magazine sau poliție pentru a-i ajuta, stăpânirea acestor
aptitudini lua ani de ucenicie și practică. Aceasta înseamnă că,
cel mai probabil, aceşti vânători-culegători aveau în medie
cunoștințe mai largi, mai profunde și mai variate despre mediul lor
înconjurător decât majoritatea oamenilor astăzi.
Supravieţuirea idioţilorEste unele dovezi că dimensiunea medie a creierului
sapiens a fost în scădere treptată după revoluția agricolă, atunci
când oamenii au început să trăiască ca țărani și agricultori și mai
târziu, în calitate de lucrători și orășeni, dimensiunea creierului
uman a început să se micșoreze. Supraviețuirea în epoca de cules şi
vânătoare necesita capacități mentale excelente tuturor, fără
aceste cunoştinţe supraviețuirea era imposibilă. Odată cu venirea
agriculturii și a industriei, oamenii au putut să se bazeze tot mai
mult pe abilitățile celorlalţi, ale străinilor, pentru
supraviețuirea lor. S-au deschis astfel nișe pentru imbecili,
acestea au permis chiar persoanelor cu o capacitate mentală
limitată, cu creiere mai mici și mai puține cunoștințe să
supraviețuiască într-un oraș mare doar lucrând la o mașină în
fabrică. Nu aveau nevoie să știe prea multe pentru a opera o mașină
vreme de 12 ore pe zi repetând aceeaşi mișcare. Puteau primi astfel
un salariu mic și să supraviețuiască. Într-un sat agricol acesta
putea fi idiotul satului care supraviețuiește ducând găleţi de apă
de la râu. Genele lor treceau la generațiile următoare, acesta este
modul în care de-a lungul secolelor și mileniilor se pare că
creierul uman, în ultimii 10 000 de ani, a scăzut în
dimensiuni.
O viață mai bunăPentru culegători-vânători modul de viață varia
semnificativ de la o regiune la alta și de la sezon la sezon. Pe
ansamblu însă se pare ca se bucurau de un stil de viata mai
confortabil decât majoritatea oamenilor care i-au urmat. Nu numai
că erau mai abili, aveau cunostinţe vaste și un creier mai mare dar
au avut şi o viață mai bună decât țăranii, muncitorii și
funcționarii de birou care au venit pe urmele lor. Astăzi oamenii
în societățile dezvoltate lucrează în medie 40-45 de ore pe
săptămână, cei din majoritatea țărilor în curs de dezvoltare
lucrează mult mai mult, până chiar 80 de ore săptămânal.
Culegători-Vânătorii par să fi lucrat în medie doar 35-45 ore în
fiecare săptămână. Era suficient să se meargă la vânătoare o zi din
trei și în rest a aduna nuci și ciuperci trei până la șase ore pe
zi, fiind suficient pentru a hrăni întregul trib. Efectiv ei lucrau
deci mai puține ore decât majoritatea oamenilor din lumea modernă.
Spre deosebire de noi, atunci când veneau acasă ei nu trebuiau să
spele vase sau să aspire covoare, sau să schimbe scutece pentru
bebeluși. Nu erau facturi de plătit sau alte obligaţii. După o zi
de lucru ei aveau un stil de viață mai plăcut decât mulți oameni
din ziua de azi.
Modul de petrecere al timpuluiAvantajele acelor vremuri erau nu numai că oamenii
trebuiau să lucreze mai puțin, dar de asemenea datorită faptului că
oamenii aveau munci mai interesante ca vânători decât mai târziu ca
țărani sau lucrători în industrie. Să luăm viața de zi cu zi a unei
muncitoare la fabrică din China zilelor noastre. Acestă muncitoare
model trăiește în Shanghai și pleacă de acasă în jurul orei șapte
dimineața pentru a petrece o oră pe drum prin autobuze pe străzi
poluate şi autoturisme până când ajunge la locul ei de muncă.
Lucrul în sine la fabrică este manual şi repetitiv, dacă ea produce
pantofi va opera aceeași mașină în același mod, zi după zi după zi
vreme de zece ore. Pentru mulți oameni de astăzi din lumea a treia
ziua de lucru este de zece ore. După muncă se întoarce acasă prin
tot traficul și poluarea. Ea ajunge acasă la șapte seara, acum ea
trebuie să spele vase și rufe și să aibă grijă de copii și multe
astfel de lucruri.
Să călătorim acum 30 000 ani în trecut pentru a vedea
cum trăia o culegătoare chineză. Se putea trezi în tabără
înconjurată de tovarășele ei la ora opt dimineața și putea căuta în
pădurile și mlaștinile din apropiere pentru a aduna ciuperci, a
săpa rădăcini și a colecta fructe, a prinde broaște și pești, sau a
fugi de tigri și șerpi. După-amiaza mai devreme de ora trei sau
patru, acest grup de culegători putea reveni la tabără pentru a
pregăti și a consuma alimentele pe care le-au adunat. Le-ar mai fi
rămas o grămadă de timp după aceea pentru a bârfi și a spune
povești, a se juca cu copiii sau doar să stea afară și să nu facă
nimic special.
Calitatea viețiiDesigur, nu era un stil de viață ideal. Tigrii sau
șerpii atacau uneori, dar cel puțin nu aveau de-a face cu
accidentele auto sau cu poluarea industrială omniprezentă cum o fac
oamenii din China de azi. Se estimează deasemenea că culegătoarele
nu numai că aveau un lucru mai interesant decât în fabrică dar erau
hrănite mai bine decât lucrătorii din industrie sau agricultură.
Schelete fosilizate studiate de arheologi indică faptul că oamenii
vechi erau mai putin susceptibili de a suferi de foame sau
malnutriție și au fost, în general, mai înalţi si mai sănătoşi
decât țăranii care au venit după ei.
Durata medie a vieții era cu puțin după revoluția
agricolă aproximativ 30 - 40 de ani, mai scurtă decât astăzi, dar
la fel ca și speranța de viață în urmă cu 200 de ani. Trebuie
remarcat faptul că această speranța de viață relativ scurtă s-a
datorat în mare măsură incidenței ridicate a mortalității
infantile. Când oamenii aud că acum 30 000 ani speranța de viață
medie a fost de 35 sau 40 de ani își închipuie poate că la 40
oamenii erau deja foarte bătrâni. Nu e cazul; e doar un artificiu
statistic deoarece mortalitatea la copii era foarte ridicată.
Sansele de a ajunge la vârsta de 15 sau 20 de ani erau mici. Se
estimează că între un sfert şi o treime dintre copii nu au reuşit
să ajungă adulţi, dar dacă au ajuns la vârsta de 20, aveau șanse
bune de a trăi 60, 70 sau chiar 80 de ani.
Regim alimentar variatCare a fost exact secretul succesului culegătorilor care i-a protejat de foame și malnutriție, de ce spunem că au avut o dietă mai bună decât țăranii care au venit după ei? În principal ei se bucurau de un regim alimentar foarte variat, în timp ce țăranii, majoritatea oamenilor de după revoluția agricolă, nu au fost regi sau prinți sau preoți. Ei au fost țărani, cea mai mare parte a populației şi au suferit de o dietă foarte dezechilibrată, o nutriție deficitară mai ales în perioada pre-modernă. Cele mai multe din caloriile alimentare pentru țărani veneau de la o singură cultură sau doar două culturi, cum ar fi grâu, cartofi sau orez. În acest caz corpul e în pericol să nu primească toate vitaminele, mineralele și elemente nutritive de care organismul uman are nevoie. În sudul Chinei de mii de ani țăranii mănâncă orez pentru micul dejun, prânz și cină. În acelaşi timp, în Mexic, țăranii mâncau porumb. 70, 80 sau 90% din calorii proveneau din această singură sursă de orez sau de porumb. În schimb, culegătorii vechi mâncau zeci de produse alimentare diferite. Se estimează că un grup tipic de culegători mânca zeci și chiar sute de produse alimentare animale și vegetale diferite; astfel corpul lor primea toate vitaminele, mineralele şi nutrienţii necesari.
Un alt mare avantaj al unei alimentaţii variate a fost
în cazul calamităților care loveau o anumită sursă de hrană. În
societățile agricole erau dese cazurile de molime, secete sau
incendii care distrugeau recolta anuală. O societate bazată pe o
singură cultură înfometează pentru că nu mai poate consuma nimic
altceva, o societate de culegători este mult mai protejată
împotriva dezastrelor naturale. Au suferit şi ei perioade dificile,
atunci când nu a fost suficientă hrană, dar de obicei au trecut mai
ușor peste astfel de calamități decât țăranii agricultori pentru că
puteau culege sau vâna cantități mai mari din alte surse. Ei se
puteau muta pur și simplu într-o o zonă mai puțin afectată, prin
comparaţie ţăranii trăiau într-un loc foarte mic, un sat de pe
lângă un râu. Dacă un râu inundă lanul de orez sau de grâu totul
este pierdut, țăranii mureau de foame.
BolileVânători-Culegătorii sufereau de asemenea de mai puține
boli infecțioase. Mulți oameni nu știu însă cele mai multe dintre
bolile infecțioase care au afectat societățile umane au început cu
Revoluția Agricolă, cum ar fi variola, pojar sau tuberculoză şi îşi
au originea în animalele domestice cum ar fi vite, cai și porci .
Ele au fost transferate la om numai după Revoluția Agricolă. Chiar
și astăzi aproape în fiecare an auzim despre boli noi care sunt
transferate de la animale domestice la om, cum ar fi gripa aviară,
gripa porcină. Aceşti oameni vechi nu au domesticit animale cu
excepția câinilor, astfel încât nu au primit nici una dintre aceste
boli, au suferit deci mult mai puțin decât urmașii lor, țăranii și
muncitorii industriali.
Un alt motiv pentru care au fost mai puţin afectaţi de
boli infecțioase este faptul că ei trăiau în comunități mici. Doar
mai târziu când oamenii au început să trăiască în orașe permanente
de mii de oameni împreună cu deșeurile umane, porci, cai și vite
s-au creat focarele ideale pentru boli infecţioase. După revoluția
agricolă oamenii au murit în număr mare din aceste cauze.
Vânători-Culegătorii trăiau în grupuri mici de 50 până la 100 de
persoane şi se deplasau tot timpul, nu rămâneau lângă gunoaiele
umane și animale, astfel că era mai puțin probabil să se
îmbolnăvească.
Dieta sănătoasă și variată a acestor oameni vechi, munca relativ scurtă, precum și raritatea bolilor infecțioase au condus mulți experți la a defini aceste societățile forajere pre-agricole, ca societatăţi bogate. Suntem obișnuiți să concepem societățile dezvoltate de astăzi cum ar fi SUA sau Suedia sau Japonia ca societăți bogate. Experții spun însă că societățile bogate originale, care au creat condiții foarte bune de viaţă pentru membrii lor, au existat cu mult înainte de Revoluția Agricolă.
DezavantajeDieta sănătoasă și variată a acestor oameni vechi, munca relativ scurtă, precum și raritatea bolilor infecțioase au condus mulți experți la a defini aceste societățile forajere pre-agricole, ca societatăţi bogate. Suntem obișnuiți să concepem societățile dezvoltate de astăzi cum ar fi SUA sau Suedia sau Japonia ca societăți bogate. Experții spun însă că societățile bogate originale, care au creat condiții foarte bune de viaţă pentru membrii lor, au existat cu mult înainte de Revoluția Agricolă.
Este desigur greșit să idealizăm viața
Vânători-Culegătorilor vechi . Deși trăiau o viață mai bună decât
majoritatea oamenilor din societățile agricole și industriale,
lumea putea fi foarte dură și neiertătoare. Existau perioade grele,
mortalitatea infantilă era mult mai mare decât este astăzi.
Accidente, cum ar fi o banală căzătură dintr-un copac putea fi
egală cu o condamnare la moarte pentru că nu exista nici un fel de
îngrijire medicală calificată. Cei mai mulți oameni se bucurau
probabil de intimitatea tribului lor, dar în acest grup mic anumite
persoane puteau face viața altora un iad. Nu era ca un oraș sau
țară mare în care să se poată muta cu ușurință. De asemenea, este
posibil ca cel puțin unele triburi să sufere de valuri de violență.
La fel însă nu trebuie nici să demonizăm aceste societăţi antice,
acestea au fost, la fel ca și societățile noastre, foarte complexe,
au avut aspecte bune și aspecte rele.
Dr. Harari s-a axat mai mult pe aspectele pozitive ale vieții vânător-culegătorilor vechi pentru a contracara prejudecata comună astăzi care susţine că istoria este un proces continuu de progres, de îmbunătățire. Oamenii cred că viaţa în epocile anterioare, mai ales înainte de apariția agriculturii, a satelor și a orașelor trebuie să fi fost oribilă, extrem de dură, în sărăcie extremă. Este important de demonstrat că acest lucru nu este adevărat şi că de fapt viața a avut atunci multe aspecte pozitive, că istoria nu merge întotdeauna de la rău la mai bine. Există lucruri bune pe care le-am pierdut pe drum. E dificil să apreciem asta astăzi pentru că noi comparăm cu condițiile noastre, ale cititorilor, mulți dintre cei care au vizionat video-urile sau care citesc acest blog nu vor fi neapărat țărani săraci sau lucrători din industrie ci fac parte din clasa de mijloc sau din straturile mai bogate ale societății. Totuşi noi facem parte dintre cele mai bune clase sociale din societatea de astăzi şi nu suntem un reprezentant tipic. Este greșit să judecăm istoria din perspectiva unei minorități elitiste de oameni din clasa de mijloc sau de sus din lume. Din punctul de vedere al unei persoane medii, ca un țăran sau un muncitor simplu, revoluția agricolă nu a fost deloc ceva minunat. În multe privințe, oameni acum 20 000 - 50 000 ani în urmă au avut o viață mai bună decât oamenii de astăzi.
E mult mai greu de ştiut ce credeau oamenii decât ceea
ce mâncau fără scrieri sau dovezi. Cei mai mulţi savanți sunt de
acord, că animismul era o credință prevalentă, fiind şi baza pentru
viitoarele religii și viziuni asupra lumii.
AnimismulCuvântul animism provine de la cuvântul latin anima,
care înseamnă suflet sau spirit. Animism este credința că lumea
este animată de ființe cu care se poate comunica direct. Animiștii
cred că aproape orice loc, animal, planta sau orice fenomen natural
are conștiinţă, o minte, sentimente și emoții. Animiştii cred spre
exemplu că o stâncă din vârful dealului are sentimente, dorințe și
nevoi. Roca s-ar putea supăra sau bucura și să fie foarte fericită.
Roca ar putea cere oamenilor să facă ceva, sau oamenii ar putea
veni la ea şi să o roage să facă ceva pentru ei. Oamenii pot şi
negocia cu piatra. Animiștii consideră că toate lucrurile sunt
ființe animate; copacii, fluturii, toate animalele au emoții și
dorințe. În lumea animistă, obiectele vii nu sunt singurele ființe
animate, există de asemenea entitati imateriale cum ar fi zâne,
demoni și îngeri, care populează lumea. Ei cred că nu există nici o
barieră între oameni și alte ființe.
Cei mai mulți dintre noi credem că animalele au emoţii
si minte, dar nu putem vorbi cu ele direct. Animiști cred că putem
comunica prin dialog, cântec sau ceremonie cu lupii, norii,
râurile, rocile precum şi cu orice altceva. Un vânător care merge
la vânătoare de cerbi se poate adresa efectiv cerbilor și cere ca
unul dintre ei să fie dispus să se sacrifice și să fie vânat. Dacă
vânătoarea reușește, vânătorul poate cere iertare animalului mort,
astfel încât spiritul să nu fie supărat. Dacă cineva din trib
devine bolnav șamanul poate contacta spiritul care a provocat boala
și să încerce să îl liniştească sau să îl gonească.
RITUAL animist
Ceea ce diferentiaza animismul de toate religiile
viitoare este că entitățile cu care se comunică sunt locale.
Acestea sunt un anume copac, sau stâncă, un lup sau un nor. Nu e ca
în religiile ulterioare în care există un
dumnezeu mare, care este responsabil pentru toţi copacii, pietrele
sau lupii. În cazul animismului, comunicarea principală este cu
entități speciale din propria vale, nu cu zei mari care trăiesc
undeva sus, deasupra norilor. Neexistând nici o barieră între
oameni și alte ființe, se poate vorbi direct cu copaci, pietre și
elefanți astfel încât nu există nici o ierarhie strictă în lume.
Celelalte fiinţe nu există doar pentru a asigura nevoile și
dorințele noastre. Oamenii nu sunt mai presus de ele ci într-o
poziție similară. Lumea animistă nu gravitează în jurul oamenilor
sau a marilor zei, ci în jurul comunicării între o mulțime de
entități cu statut similar.
Trebuie subliniat faptul că animismul nu este o religie
anume. Este un termen generic sau umbrelă pentru mii de religii,
culte și credințe diferite, cu o abordare comună de bază pentru
lume și pentru locul omului în ea - ideea că nu există nici o
ierarhie și că există o comunicare directă cu toate celelalte
entități. S-ar putea să existe diferențe foarte mari între religia
unui grup animist și altul
TeiștiiDe mii de ani avem grupuri mari de oameni care au
împărtășit convingeri comune în zei. Teismul
vine de la Theos, care este Dumnezeu, nu în latină ci în
greacă. Theos este Dumnezeu în multe religii diferite, spre exemplu
creştinismul, hindus, Islamul, iar iudaismul sunt toate religiile
teiste. Ele susţin existenţa divinităţilor sau zeităţilor și au la
bază o ierarhie, în care divinitatea este în partea de sus, iar
oamenii și alte entități sunt supuse lor. Majoritatea religiilor
după revoluția agricolă au fost teiste. Acest lucru nu ne spune
însă foarte multe despre credinţele și practicile lor zilnice. Sub
acest titlu general de a crede în divinităţi putem aduna rabini
evrei din secolul al 18-lea în Polonia, protestanți și puritani din
secolul al 17-lea, preoți azteci din Mexicul secolulului al 15-lea,
mistici musulmani sufiţi din secolul al 12-lea în Iran, războinici
vikingi din secolul 10 în Scandinavia, legionari romani, birocrați
din China și țărani egipteni. Toţi aceştia credeau în divinităţi,
erau toţi teiști, existau însă diferențe uriașe între aceste
religii. Diferențele între credințele și practicile diferitelor
grupuri animiste au fost probabil la fel de mari ca și diferențele
dintre Islam și religia greacă veche. Experiența religioasă a lumii
acum zeci de mii de ani a fost foarte diversă, nu numai cu religii
diferite, dar de asemenea controverse religioase, mișcări și
revoluții.
DovezileNu putem spune nimic specific despre convingerile acelor
vremuri. Avem unele dovezi, cum ar fi arta în peşteri, bijuterii,
statui. Din păcate însă, în aproape toate cazurile, acestea nu sunt
suficiente pentru o reconstrucţie detaliată. Cele mai multe dovezi
provin dintr-un număr foarte limitat de statui și picturi. Fără o
dovadă scrisă nu putem fi siguri cum să interpretăm aceste statui
și aceste picturi rupestre. Există cercetători care studiază în
detaliu credinţele primitive dar cele mai multe dintre acestea sunt
un rezultat al prejudecăţilor savanților moderni care au impus
propriile credinţe peste dovezi.
Să luăm spre exemplu pictura rupestră de pe stânga,
găsită în Peștera Lascaux din Franța
făcută de oameni care au trăit acum aproximativ 15 - 20 de mii ani.
Unii cercetători susțin că ceea ce vedem este un om cu cap de
pasăre și un penis in erectie care a fost ucis de un bizon și lângă
om vedem o altă pasăre. Ei susțin că pasărea simbolizează sufletul
și că oamenii care au pictat acest peșteră artă în urmă cu 20 mii
ani au crezut în suflete și au reprezentat sufletul în forma unei
păsări. Sufletul eliberat de corp în momentul morții este în curs
de extindere şi va fi folosit la următoarea încarnare. Potrivit
acestor cercetători, imaginea pe care o vedeți nu descrie un
accident de vânătoare prozaic, ci mai degrabă descrie trecerea de
la lumea aceasta în lumea următoare, sau de la această viață la
viața viitoare. Este o teorie foarte, foarte interesantă dar nu
avem absolut nici o cale de a afla dacă oricare dintre aceste
speculații sunt adevărate. Nu suntem siguri de ceea ce vedem în
imagine, să nu mai vorbim despre semnificațiile ei. Nu există
absolut nici o dovadă că ei credeau în ideea că pasărea
simbolizează sufletul.
În dreapta este imaginea unei statui celebre
numită Venus din Willendorf, găsită în
apropierea satului Willendorf în Austria. Acesta a fost făcută de
oameni care au trăit în ceea ce este astăzi Austria, aproximativ
acum 20 - 25 de mii de ani. Multe statui similare au fost gasite in
toata Europa, Rusia, realizate din toate tipurile de materiale, cum
ar fi lut, piatră și fildeș. Unii oameni de știință, afirmă că sunt
o descriere a unor zeițe-mamă fertile sau o zeiță a pământului și
sunt dovada că aceste societăţi vechi
credeau în predominanța elementului matern, feminin, că se
închinau la feminitatea și femei și au trăit în societăți
matriarhale conduse de femei, pentru că nu găsim nici o statuie
similară pentru bărbaţi. Există însă alte explicații diametral
opuse pentru aceste statui care spun că sunt o dovadă a unei
societăți foarte șovine și patriarhale, o relicvă a obsesiei
sexului masculin cu corpul feminin și fertilitatea. Ele reprezintă
o încercare a bărbaților de a controla sexualitatea feminină într-o
societate dominată de bărbați. Alți cercetători susțin că acest
statui nu au nimic de-a face cu religia şi sunt pur și simplu
pornografie veche. Nu știm cine are dreptate în această dezbatere.
Nu avem nici o înregistrare de acum 20 000 ani a celor care au
facut aceste statui.
Avem aici un al treilea exemplu cu adevărat uimitor de
artă rupestră. Nu e chiar un tablou, mai mult o colecție de
amprente de mână pe care vânători-culegătorii care au trăit în urmă
cu 9 000 ani în Argentina au făcut-o pe pereții peșterii cunoscută
astăzi ca Pestera mâinilor. Pare că
aceste palme moarte de milenii se întind spre noi din stâncă. E una
dintre relicvele cele mai emoționante ale societăților vechi, ale
lumii antice de culegători. Știm că e creată de diferite persoane
nu doar un singur artist, pentru că există diferențe și există
studii foarte interesante despre componența societăților vechi pe
baza acestor printuri de mână. Puteţi vedea dacă amprentele au fost
făcute de bărbați sau de femei, bătrâni sau tineri, așa că este o
relicvă foarte interesantă. Nu cunoaştem semnificația din spatele
ei sau ce fel de convingeri i-au făcut pe oameni să facă acest
efort. Există, din nou, tot felul de teorii, dar nici o dovadă
concludentă care ne permite să spunem că această teorie este
corectă și cealaltă teorie este greșită. Cel mai bun mod de acțiune
este pur și simplu să fim sinceri și să admitem că avem doar o
noțiune foarte vagă despre religiile antice. Presupunem că au avut
religii și credem că cele mai multe dintre ele au fost animiste dar
mai mult de atât nu putem fi siguri. Nu știm ce fel de spirite
recunoşteau, la cine se închinau.
Politica și structuri socialeDin nou nu putem afirma prea multe din lipsa dovezilor
clare. Oamenii de știință nu pot conveni asupra lucrurilor de bază,
cum ar fi dacă oamenii aveau proprietate privată, indiferent dacă
aveau nuclee familiale și relații monogame. Din când în când,
arheologii găsesc dovezi care pot aduce mai multă lumină asupra
vieţii din Epoca de Piatră. Una dintre cele mai remarcabile
descoperiri din ultimele decenii a fost făcută la
Sungir în Rusia. Arheologii ruși au descoperit
un site de înmormântare vechi de 30 000 ani aparţinând unei
societăţi de vânători de mamuţi în Arctică. Într-un mormânt ei au
descoperit scheletul unui bărbat în vârstă de 50 ani, care a fost
acoperit în mormânt cu șiruri de
margele din fildeș de mamut. În total mormântul conținea
aproximativ 3 000 de astfel de mărgele de fildeș. Pe capul său era
o pălărie decorată cu dinți de vulpe, pe mâinile lui 25 de brățări
de fildeș. Alte morminte din acelaşi şantier arheologic conțineau
schelete de oameni dar cu mult mai puţine decoraţiuni. Oamenii de
știință au dedus că vânătorii de mamuţi din Sungir au trăit
probabil într-o societate ierarhică cu un stăpân și că mortul era
probabil liderul lor, nu doar al unui trib, dar al mai multora.
Este puțin probabil ca doar membrii unui singur trib să fi putut
produce atât de multe podoabe singuri.
Arheologii au descoperit mai târziu la Sungir un
mormânt şi mai interesant. Acesta conținea două schelete îngropate
cap la cap. Un schelet aparţinea unui băiat de aproximativ 12 -13
ani, celălalt unei fete de aproximativ 9 sau 10 ani. Fata aparent
suferea de un soi de deformare severă a șoldului și avea
dificultăţi de mers pe jos. Băiatul a fost acoperit cu aproximativ
5 000 de margele de fildeș la fel ca și liderul. Purta o pălărie
care nu s-a mai găsit dar s-a găsit decoraţiunile pălăriei, din
zeci de dinți de vulpi. Băiatul purta, de asemenea, o curea de cu
250 de dinți de vulpe din cel puțin 60 de vulpi. Fata a fost
acoperit cu ofrande la fel de uimitoare și bogate. Ea a fost
acoperită cu circa 5.250 de mărgele de fildeș și tot felul de alte
bijuterii. Ambii copii au fost înconjurați de statui de fildeș și
alte obiecte delicate și interesante. Un meșteșugar calificat a
avut nevoie de aproximativ 45 de minute pentru a pregăti fiecare
dintre miile de mărgele de fildeș care au fost plasate pe cei doi
copii. Cele 10 000 de perle de fildeș care acoperă cei doi copii
necesită aproximativ 7.500 de ore de muncă delicată din partea unui
meșteșugar foarte experimentat, aproximativ trei ani de munca. Este
puțin probabil ca la o astfel de vârstă fragedă, copiii de la
Sungir să se fi dovedit lideri sau vânători puternici, numai
convingerile culturale pot explica de ce au primit o astfel de
înmormântare extravagantă.
Una dintre teorii este că copiii datorau rangul
părinții lor. Poate că erau copiii liderul într-o cultură care
credea în carisma familiei și în reguli stricte de succesiune. Deci
chiar dacă copiii nu au realizat nimic deosebit în timpul vieții
lor au fost îngropaţi într-un mod magnific, cu investiții uriașe.
Conform unei alte teorii copiii au fost identificaţi la naștere ca
reîncarnarea unor spirit mort de-demult, iar acest lucru este
motivul pentru care au primit atâta respect. O a treia teorie
susține că copiii au fost îngropaţi în acest mod nu din cauza
modului de viață, ci din cauza modului în care au murit; posibil că
aceştia au fost sacrificați ritualic ca parte a riturilor de
înmormântare ale liderului și apoi au fost îngropaţi cu toate
bijuteriile și toate podoabele. Avem exemple recente de astfel de
oameni obișnuiți sacrificaţi în timpul funeraliilor unui șef mare,
iar apoi îngropaţi cu măreție. S-ar putea ca acelaşi lucru să se fi
întâmplat în urmă cu 30 000 ani. Nu știm care este răspunsul
corect, dar oricare ar fi, copiii lui Sungir sunt printre cele mai
bune dovezi pe care le avem că acum 30 000 ani Sapiens a putut
inventa coduri politice şi sociale care au mers mult dincolo de
constrângerile ADN-ului nostru și modelele comportamentale ale
altor specii de oameni şi animale. Nu am găsit nimic similar
acestor site-uri de înmormântare ale copiilor din Sungir printre
neandertalieni, cimpanzei sau elefanți. Înmormântarea de la Sungir
este un indiciu foarte clar că cel puțin în unele triburi exista o
ierarhie și inegalitate socială deja în urmă cu 30 000
ani.
RăzboiulEste instituția veche a războiului între Sapiens un fenomen relativ nou? Luptau triburile de culegători antici, cum erau cei din Sungir contra vecinii lor sau nu? Nimeni nu știe sigur. Există diferite școli de gândire și multe teorii. Unii cercetători imaginează societățile antice un soi de paradis liniștit și susțin că războiul și violența între oameni pe scară largă a început doar cu revoluția agricolă, atunci când oamenii au început să acumuleze proprietate privată și case și terenuri și așa mai departe. Înainte nu era agricultură și nu existau sate și orașe și hambare și efective de animale, nu era nimic pentru a lupta. Nu au existat războaie înaintea agriculturii. Aceasta este o teorie. Alți cercetători susțin că lumea veche a fost de fapt extrem de crudă și violentă, că războiul și violența pe scară largă nu a fost rezultatul agriculturii. Ambele școli de gândire au foarte puține dovezi care să susțină argumentele lor, doar câteva vestigii arheologice neconcludente și observațiile antropologice ale triburilor izolate din prezent. Unii cercetători susțin că violența pe scară largă a început cu mult înainte de revoluția agricolă, că este într-un fel încorporată în genele noastre ca Sapiens și că viețile culegătorilor antici, cum erau cei din Sungir au fost extrem de crude, brutale, violente deja acum 30 000 - 50 000 ani. Dovezile antropologice sunt mult mai bogate decât cele arheologice și sunt foarte intrigante, dar şi foarte problematice. Culegătorii astăzi locuiesc în principal în zone izolate și neprimitoare, cum ar fi Arctica sau deşertul Kalahari, densitatea populației este foarte scăzută și oportunitățile de a găsi alte persoane sunt limitate. Astfel oamenii din desertul Kalahari nu lupta foarte mult între ei, dar acest lucru este poate doar pentru că trăiesc în deșertul Kalahari și întâlnesc cu greu pe altcineva. Aceasta nu înseamnă că oamenii care au trăit, să zicem, în zona fertilă a Gange-lui acum 30 000 ani nu au avut războaie. Triburile moderne chiar și în deșertul Kalahari sunt sub autoritatea statelor moderne, care nu favorizează lupta între ele, astfel încât să împiedice izbucnirea conflictelor pe scară largă. Dacă nu găsim deci o mulțime de conflicte la scară largă între diferitele triburi din Kalahari, poate că acesta este doar un efect al eficienţei ţărilor moderne care le împiedică și nu ne spune multe despre condițiile de înaintea Revoluției Agricole.
Antropologii au avut de fapt doar două scenarii
majore pentru a observa o populație mare și relativ densă de
vânători-culegători care au trăit independent de controlul statelor
moderne. O dată a fost în Nord-vestul Americii, Canada, Alaska în
secolul al XIX-lea. A doua oară în Nordul Australiei din timpul
secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În ambele cazuri,
antropologii au descoperit că conflictul armat între diferitele
triburi era relativ frecvent. Aceasta susține ideea că războiul a
fost cunoscut oamenilor cu mult timp înaintea agriculturii. Cu
toate acestea, este o dovadă neconcludentă pentru că nu putem fi
siguri că ceea ce au trăit oamenii din Vestul Canadei în secolul al
19-lea a fost identic cu ce s-a întâmplat acum 40 000 ani în
Indonezia sau China. Dovezile arheologice sunt deci mult mai
importante deoarece ne oferă o imagine a vieţii de atunci nu prin
prisma modernă. Din păcate, dovezile arheologice sunt slabe si
ambivalente. În primul rând, trebuie subliniat faptul că nu există
absolut nici o dovadă clară pentru violență pe scară largă între
oameni până acum 20 000 de ani. Pentru perioada poporului Sungir,
în urmă cu 30 mii ani, nu există dovezi clare pentru violență la
scară largă. Asta nu înseamnă că nu a existat deloc violență pentru
că avem dovezi foarte puţine din acea vreme. Din perioada ce a
urmat, după 20 000 ani și până la revoluția agricolă, acum
aproximativ 10 000 de ani, avem mult mai multe dovezi. Dovezile din
această perioadă sunt ambivalente. De exemplu, un studiu
celebru a analizat 400 de schelete găsite în Portugalia care au
apartinut perioadei imediat înainte de revoluția agricolă. Savanţii
au descoperit 400 de schelete diferite din acea perioadă și doar
două dintre aceste 400 de schelete prezentau dovezi clare de
violență umană ca un vârf de săgeată încorporat într-un os uman,
care este o dovadă clară a violenței umane. Un studiu similar de
400 de schelete din perioada imediat înainte de revoluție agricolă
în Israel a descoperit doar o singură fisură într-un singur craniu
care poate fi atribuită violenței umane. Asta nu înseamnă că alte
persoane nu au murit violent, înseamnă pur și simplu că nu s-au
găsit dovezi clare. Putem tăia gâtul cuiva și el va muri fără a
lăsa urme vizibile pentru viitorii arheologi în structura osoasă.
Un al treilea studiu din nou de 400 de schelete de la site-uri
pre-agricole făcut în valea Dunării din Europa Centrală a arătat
dovezi clare de violență pe 18 schelete din 400 care nu sună
neapărat mult, dar este un procent îngrijorător. Dacă toţi aceşti
18 oameni au murit într-adevăr de mâna omului înseamnă că
aproximativ 4,5% din moartea în Valea antică a Dunării a fost
cauzată de violența umană. Astăzi, media globală este de doar 1,5%.
Dacă luăm toate războaiele și toată criminalitatea de astăzi din
întreg secolul 21, doar 1,5% din morţi a fost cauzată de acestea.
În timpul secolului 20, care a fost mult mai violent, cu tot
genocidul și războaiele mondiale avem dovezi pentru doar 5% din
morţi ca rezultat al violenței umane. Dacă în vechea Valea Dunării,
4,5% din oameni au murit violent, acest lucru înseamnă că Valea
antică a Dunării a fost la fel de violentă ca întreg secolul 20.
Constatarile mai degrabă deprimante din valea Dunării sunt
susținute de o serie de constatări la fel de deprimante din alte
zone. De exemplu, la Jebel
Sahaba, un site arheologic din Sudan a fost
găsit un cimitir vechi de 12 000 ani, chiar înaintea revoluției
agricole, care conține 59 de schelete. În unele dintre aceste
schelete au fos
