...şi au trait fericiţi până la adânci
bătrâneţi
Au făcut cei 500 de ani de descoperiri şi revoluții
uimitoare pe oameni mai fericiţi? Sunt
oamenii zilelor noastre mai fericiți decât în Evul
Mediu, sau în Epoca de
Piatră? Dacă nu, atunci care este rostul tuturor
schimbărilor? Cele mai multe cărți de istorie ignoră astfel de
probleme, dar acestea sunt cele mai importante întrebări pe care le
putem pune istoriei. Noile studii în biologie, economie, psihologie
oferă perspective fascinante în istoria fericirii
umane.
În lecţia aceasta, Dr Harari
de la Universitatea Ebraică din Ierusalim
discută despre fericire și cum se poate măsura fericirea. El
va încerca să descopere dacă progresul global ne-a făcut mai
fericiţi. Textul conţine notele de curs ale lui Louise Charente
după cursul de pe Coursera, textul în original este accesibil
aici: And They Lived Happily Ever
After.
Ne-a făcut progresul mai fericiţi?
S-a discutat revoluția științifică
şi impactul covârşitor pe care l-a avut asupra lumii și
omenirii. Ultimii 500 de ani au fost martorii unor schimbări fără
precedent. Planeta s-a unit într-o singură sferă economică.
Economia a crescut exponential și omenirea se bucură acum de
avantaje care erau în trecut de domeniul viselor. Știința și
Revoluția Industrială au dat practic omenirii
putere şi energie nelimitată. Ordinea socială s-a transformat
radical, la fel și politica, viaţa de zi cu zi și psihologia umană.
Dar suntem noi mai fericiți? S-au tradus acumulările ultimelor
secole în mai multă fericire? A deschis
descoperirea resurselor energetice inepuizabile drumul spre resurse
nesecate de fericire? Mergând mai înapoi în timp, putem lărgi
această întrebare la scara întregii istorii
umane, la toţi cei 70.000 ani de istorie. Au adus cei
70,000 ani de revoluții și schimbări o lume mai bună? Suntem
oamenii astăzi mai fericiți decât vânători-culegătorii acum zeci de
mii de ani în urmă? Dacă nu, ce sens mai au toate
transformările?
zeiță babiloniană a sexului şi a iubirii.
Istoricii îşi pun rar asemenea întrebări. Ei nu se
întreabă de exemplu, dacă cetățenii din Babilon erau mai fericiți
decât vânători-culegătorii care au trăit în Mesopotamia acum 20.000
ani. sau dacă răspândirea islamului i-a
făcut pe egipteni mai mulţumiţi de viaţă, sau dacă
prăbușirea imperiilor europene în Africa
le-a adus africanilor fericire sau nenorocire.Totuşi, acestea sunt
cele mai importante întrebări pe care le putem pune în istorie.
Căci care ar mai fi scopul la creștere economică, libertate
politică, egalitate socială dacă ele nu îi fac pe oameni mai
fericiți? Puțini au studiat la modul serios, științific, istoria
fericirii pe termen lung. Aproape fiecare dintre noi, savant sau om
obişnuit, are o idee vagă cu privire la această chestiune. O
perspectivă comună subliniază faptul că capacitățile umane au
crescut dramatic de-a lungul istoriei. Din moment ce oamenii îşi
folosesc de obicei puterea pentru a elimina problemele și a-și
împlini aspirațiile, rezultă, în conformitate cu acest punct de
vedere, că având mult mai multă putere decât strămoșii noștri,
trebuie să fim mult mai fericiți decât strămoșii noștri medievali.
Aceştia la rândul lor trebuie să fi fost mult mai fericiţi decât
vechii vânători-culegători. Din păcate, punctul de vedere
progresist al istoriei fericirii nu este prea convingător. După cum
am văzut de multe ori de-a lungul acestui curs, mai multă putere și
abilități noi nu aduc neaparat o viață mai bună și mai
fericită.
sclavi ZADIB YEMEN 13TH CENTURY (CREDIT -
De exemplu, în timpul revoluției agricole, puterea
colectivă a omenirii de a modela mediul, precum și de a controla ce
se întâmplă în lume, a crescut cu siguranţă. Omenirea a fost mult
mai puternică după revoluția agricolă. Dar destinul, condiţiile de
viață şi viața de zi cu zi a individului uman a fost în multe
privințe mai rea decât înainte. Țăranul trebuia să lucreze mai mult
decât culegătorul, și primea drept răsplată o hrană mai puțin
consistentă. Țăranul era mult mai expus la boli și exploatare sau
la invazii decât strămoşul lui,
vânător-culegătorul. Revoluția agricolă a mărit
deci cu siguranţă puterea omenirii, dar nu a făcut-o mai fericită.
Similar, ridicarea imperiilor europene în epoca modernă a mărit cu
siguranță puterea colectiv-umană, circulaţia liberă a ideilor,
tehnologiilor și culturilor, precum și a deschis noi orizonturi
comerciale și industriale. Cu toate acestea, toate evoluțiile și
schimbările precum și toată creșterea în putere a umanității n-a
fost deloc o veste bună pentru zecile de milioane de africani,
amerindieni și australieni aborigeni, care au fost înrobiţi de
către europeni.
Pare naiv să credem că există o legătură între putere şi
fericire, având în vedere tendința umană dovedită de a abuza de
putere. Unii critici ai acestui punct de vedere pozitiv iau chiar o
poziție diametral opusă. Ei susțin nu numai că nu există o
corelație directă între putere și fericire, ci că de fapt există o
relație inversă între putere și fericire. Puterea corupe. Pe măsură
ce omenirea a dobândit tot mai multă putere pe parcursul istoriei,
ea a creat o lume foarte rece, mecanică, bolnavă, nepotrivită
nevoilor reale ale Homo sapiens. În
conformitate cu acest punct de vedere, evoluția a modelat mintea și
corpul pentru viața de vânători-culegători. Tranziția în primul
rând la agricultură, și mai târziu la industrie, a condamnat de
fapt ființele umane la o viață nenaturală. Omul nu-şi poate da
drumul la instinctele înnăscute și nu-şi mai poate satisface cele
mai profunde dorinţe şi nevoi. Viața poate fi comodă astăzi, dar
nimic din viața confortabilă a clasei de mijloc urbane nu se poate
compara cu bucuria sălbatică, pură, trăită de o bandă de vânători
în timpul uciderii unui mamut.
(CREDIT - DINOSAURCOLLECTOR)
Acest punct de vedere naiv asupra istorie, o obsesie
romantică de a vedea numai partea întunecată în fiecare invenție,
este la fel de dogmatică ca și credința în inevitabilitatea
progresului.
Poate că nu mai suntem astăzi în legătură directă cu
sinele nostru de vânător-culegător, dar nu trăim atât de rău.
Evoluția adusă de istorie nu a provocat neapărat numai rele. De
exemplu, în ultimele două secole, medicina modernă a scăzut
mortalitatea infantilă de la circa 33% la mai puțin de 5%. Nimeni
nu se poate îndoi că acest lucru a adus o contribuție uriașă la
fericire, nu doar pentru copiii care altfel ar fi murit de boli,
dar de asemenea pentru părinți, familii și prietenii
lor.
O a treia poziție comună cu privire la istoria pe termen
lung a fericirii merge pe o cale de mijloc. Aceasta susține că până
la revoluția științifică nu a existat nici o corelație clară între
putere și fericire. Oamenii medievali au fost poate mai nefericiţi
decât strămoșii noștri vânători-culegători cu zeci de mii de ani în
urmă. Dar, conform acestei poziții, în ultimele secole, pe
parcursul revoluției științifice, oamenii au învățat în cele din
urmă cum să-şi folosească puterea mai înțelept. Triumful medicinei
moderne este doar un exemplu în acest sens. Alte realizări fără
precedent ale omenirii, după sau în timpul revoluției științifice,
includ scăderea dramatică a gradului de violență.
Optimismul epocii moderne
Dispariția războaielor internaționale și eliminarea
aproape completă a foametei pe scară largă înseamnă că tot mai
puține persoane mor în medie astăzi de foamete. Avem aici esenţa
abordării de mijloc a istoriei fericirii. Până la revoluția
științifică, creșterea puterii nu a condus la o creștere a
fericirii. Știința ne-a dat însă înțelepciunea de a conecta în cele
din urmă puterea și fericirea. În ultimele decenii și secole, o
putere dovedit tot mai mare a trebuit să determine o creștere a
fericirii umane. Perspectiva este însă o simplificare, în primul
rând pentru că evaluarea optimistă a vremurilor moderne se bazează
pe un interval foarte mic de timp. Majoritatea oamenilor au început
să se bucure de succesele medicinii moderne nu mai devreme de 1850.
Scăderea drastică a mortalității infantile este un fenomen al
secolului 20, doar un fenomen al ultimilor 100 de ani. Foametea în
masă a continuat să afecteze o mare parte a omenirii până la
mijlocul secolului 20. Războaiele internaționale a devenit rare
abia după 1945, în mare parte datorită amenințării anihilării
complete folosind forţa nucleară. Prin urmare, chiar dacă ultimele
decenii au fost un soi de epocă de aur fără precedent pentru
omenire, este încă o perioadă foarte scurtă. E prea devreme să
concluzionăm că reprezintă o cotitură fundamentală a istoriei, sau
doar un accident efemer.
A doua problema cu punctul de vedere optimist al epocii
moderne este că chiar dacă aceasta scurtă epocă de aur a ultimei
jumătăţi de secol a fost foarte bună pentru noi, în aceeaşi
perioadă noi continuăm să plantăm semințele unei catastrofe
viitoare. De-a lungul ultimelor decenii, în ciuda liniştii
relative, am perturbat în nenumărate moduri echilibrul ecologic al
planetei, lucru care va aduce probabil consecinţe foarte
periculoase în viitor. În special de-a lungul ultimelor decenii,
există o mulțime de dovezi care indica faptul ca ne
distrugem însăşi baza prosperităţii viitoare într-un
soi de orgie de consum nesăbuită. Poate
va mai dura ani buni, dar vom plăti scump în următoarele decenii și
secole. Nimeni nu înţelege cu adevarat care sunt consecințele
tulburărilor ecologice majore cauzate de oameni.
Un alt motiv pentru a fi mai rezervaţi în acest punct de vedere modernist şi prea optimist este că ne putem felicita pentru realizările fără precedent ale lui Homo sapiens modern doar dacă ignorăm complet soarta tuturor celorlalte animale de pe planetă.
Un alt motiv pentru a fi mai rezervaţi în acest punct de vedere modernist şi prea optimist este că ne putem felicita pentru realizările fără precedent ale lui Homo sapiens modern doar dacă ignorăm complet soarta tuturor celorlalte animale de pe planetă.
O mare parte din barierele care ne protejează astăzi de
boli și a foamete se datorează torturii maimuțelor de laborator și
a vacilor de lapte precum şi a miliardelor de pui pe benzi
transportoare.
În ultimele două secole, zeci de miliarde de animale au
fost supuse unui regim de exploatare industrial de o cruzime fără
precedent în analele planetei Pământ. Dacă acceptăm chiar și numai
o zecime din ceea ce spun activiștii pentru drepturile animalelor,
agricultura industrială modernă se dovedeşte a fi cea mai mare
crimă din istorie, a provocat suferințe de neegalat. Când discutăm
fericirea globală este desigur greșit să măsurăm doar fericirea să
zicem a clasei superioare, sau a europenilor, sau doar a bărbaţilor
și să ignorăm cuvântul femeilor sau al africanilor. Poate că este
de asemenea greșit să luăm în considerare numai fericirea oamenilor
atunci când încercăm să evaluăm nivelul global de fericire şi să
omitem cu totul fericirea sau suferința altor animale.
Acestea sunt problemele cu a treia opțiune de
vizualizare a modernității ca o eră în care fericirea a început să
crească în paralel şi datorită creșterii puterii
umane.
oameni nevoiaşi
O altă problemă la toate punctele de vedere discutate
până acum este faptul că ele privesc fericirea în mare măsură ca un
produs al factorilor materiali, cum ar fi sănătatea, dieta, averea
și așa mai departe. Dacă oamenii sunt mai bogaţi și mai sănătoşi,
în conformitate cu această abordare, atunci ei trebuie să fie de
asemenea mai fericiţi. Dar este cu adevărat aşa? De-a lungul
istoriei, preoți, filozofi și poeți au cercetat natura și cauzele
fericirii. Multe dintre cele mai strălucite minți ale tuturor
secolelor au ajuns la concluzia că factorii sociali, etici și
spirituali ne influenţează la fel de mult fericirea ca și
condițiile materiale. Deși nimeni nu poate susţine că condițiile
materiale de astăzi sunt mai rele decât în trecut, dacă fericirea
depinde nu doar de starea materială ci şi de factori sociali și
spirituali, aceasta nu înseamnă neapărat că suntem mai fericiți
decât strămoșii noștri. Poate că oamenii din ţările dezvoltate
moderne suferă prea mult de alienare și depresii, în ciuda
prosperității lor materiale. Poate că strămoșii noştrii mai puţin
înzestraţi material reușeau să găsească mulțumire și bucurii în
relațiile comunitare, în religie, în legătura cu
natura..
Istoria fericirii
(CREDIT -HUFFINGTONPOST.COM)
Mulți filozofi, poeți şi gânditori de-a lungul istoriei
au reflectat asupra naturii şi cauzelor fericirii. Ei au ajuns la
concluzia că factorii materiali sunt importanţi, dar factorii
sociali, etici și spirituali joacă de asemenea un rol foarte
important, au un impact foarte mare asupra fericirii noastre, așa
că e greşit să-i ignorăm cu totul. În ultimele decenii, psihologi,
economiști și biologi au preluat această provocare de a studia
științific ce face oamenii cu adevărat
fericiți și să înțeleagă deasemenea dinamica fericirii în istoria
societăţii. Ne fac fericiți banii, relațiile de familie, factorii
genetici, sau poate virtuțile și fapte noastre bune? Primul pas,
atunci când încercăm să studiem fericirea și ce anume îi face pe
oameni fericiți, este o definiţie a fericirii și o cale de a o
măsura. Fără o definiție și o măsurătoare nu se poate proceda
științific.
Graficul fericirii
Definiția general acceptată a fericirii aşa cum
este ea astăzi studiată în științele sociale
este că fericirea este o bunăstare
subiectivă. Acesta este termenul profesional pentru
fericire. În conformitate cu această definiție, fericirea este ceva
ce simțim. Fie un sentiment de plăcere imediat, fie un sentiment de
mulțumire pe termen lung cu modul nostru de viață. Dacă fericirea
este ceva ce oamenii simt, cum se poate masura ea ştiinţific din
exterior? E posibil.. Oamenii de ştiinţă pot face asta cerând la
mai mulți oameni să le spună cum se simt. Psihologi sau biologi
care doresc să evalueze modul în care se simt
oamenii le dau acestora pur şi simplu
chestionare de completat. Ei întreabă astfel mii de oameni și îi
roagă să descrie ceea ce simt. În acest mod putem construi
statistici despre fericire.
Un chestionar clasic despre bunăstarea subiectivă cere
celor intervievați să evalueze pe o scară de la zero la zece cât de
bine se regăsesc în afirmații de genul: sunt foarte multumit de
modul actual de viaţă, simt că viața mea e plină de satisfacții,
sunt optimist cu privire la viitor, viața este bună
etc.
(CREDIT -EKNAZAR.COM)
Apoi, cercetătorii adună toate răspunsurile și
calculează nivelul general de bunăstare subiectivă în funcție de
toate răspunsurile. Astfel de chestionare sunt folosite pentru a
studia relația dintre fericire sau bunăstare subiectivă și alți
factori, cum ar fi averea sau situația politică, sau situații
sociale. De exemplu, dacă vrem să știm dacă banii îi fac pe oameni
fericiţi, dacă bogații sunt mai fericiți decât săracii, putem lua o
mie de oameni care câştigă să zicem 100.000 dolari pe an. Le dăm
tuturor aceste chestionare de completat, iar apoi comparăm
rezultatele cu răspunsurile unei grupe de oameni care câștigă doar
50.000 de dolari. Dacă studiul descoperă că grupul celor bogați au
un nivel de bunăstare subiectivă de 8.7și cei mai
săraci de numai 7.3, atunci oamenii de ştiinţă trag concluzia că
există o corelație pozitivă între bogăție și bunăstarea subiectivă,
mai simplu spus că banii aduc fericirea.
Pe măsură ce oamenii câștigă mai mulți bani, ei se simt mai bine în
pielea lor, sunt mai mulţumiţi de viață, așa cum se poate observa
din cifrele statistice. În cazul în care sunt întrebaţi doar unul
sau doi oameni, ar putea exista deviaţii statistice, dar dacă dăm
chestionarul la mii de oameni, dacă facem deci o cercetare corectă,
atunci oamenii de ştiinţă cred că se poate găsi un indicator bun
pentru influența averii asupra fericirii. Aceeași metodă poate fi
folosită pentru a examina alți factori, cum ar fi dacă în
societăţile democratice oamenii sunt mai
fericiți decât cei din dictaturi, dacă cei căsătoriţi sunt mai
fericiți decât cei singuri sau cei divorțaţi sau
văduvi.
Rezultate parţiale
În loc să criticăm această formă de cercetare este mai
bine să cântărim concluziile. Constatarea cea mai importantă, după
zeci și sute de astfel de cercetări efectuate în ultimele decenii,
deci cea mai importantă concluzie este că fericirea nu depinde de
situaţii obiective, de avere, sănătate sau chiar de societate. Mai
degrabă, fericirea depinde în primul rând de corelația
dintre așteptări și situaţie. Ce înseamnă asta?
Aceasta înseamnă că ești fericit nu pentru că situația ta obiectivă
este x. Eşti fericit pentru că așteptările tale, oricare ar fi
acelea, se îndeplinesc. Acesta este cel mai important lucru. Dacă
spre exemplu, visezi să ai o căruţă cu boi, și obții chiar o căruţă
cu boi, atunci eşti mulţumit. Ai ceea ce ţi-ai dorit, eşti fericit.
Dacă, pe de altă parte, visezi la un Ferrari nou-nouţ și obții doar
un Fiat, atunci nu eşti deloc mulțumit, chiar dacă Fiatul este mult
mai rapid şi mai sofisticat decât căruţa. Nu eşti fericit cu Fiatul
pentru că nu îl compari cu căruța străbunicului tău, ci cu
Ferrari-ul nou la care visai. Prin urmare, vei fi nemulțumit,
aceasta în ciuda îmbunătățirii obiective a mijlocului de
transport.
Fericirea şi așteptările
Această linie de gândire înseamnă că schimbări dramatice
ale condițiilor de trai pe parcursul istoriei nu au făcut neapărat
ființele umane mai fericite sau le-a schimbat nivelul de fericire
în bine sau rău. Mecanismul de bază al satisfacției umane
descoperit de aceste studii este că atunci când situaţia se
îmbunătățeşte, așteptările explodează. Ne așteaptăm la prea mult,
şi deci chiar îmbunătățiri dramatice ale condițiilor obiective ne
pot lăsa nemulțumiţi, pentru că ne așteptăm la mult mai mult decât
înainte. Când situaţia se deteriorează şi condițiile devin mai rele
decât înainte, atunci așteptările tind să scadă şi ele. Oamenii se
așteaptă la mai puțin, și prin urmare, chiar o degradare severă a
condițiilor de trai îi lăsă la fel de fericiţi ca înainte pentru că
așteptările s-au adaptat la noua condiție. Aceasta înseamnă că, de
exemplu, oamenii din Evul Mediu nu au fost neapărat mai puțin
fericiţi decât suntem noi în prezent. E adevărat că oamenii din
Evul Mediu aveau condiții de viață mult mai dificile în multe
privințe decât oamenii de astăzi, dar aşteptările lor erau de
asemenea foarte diferite.
Mulți oameni găsesc această logică foarte greu de
crezut. Problema este că, atunci când încercăm să ne imaginăm cum
simțeau oamenii în trecut, inevitabil ne imaginăm pe noi în locul
lor, nu ne gândim cum trebuie să se fi simțit ei, ci cum ne-am
simți noi dacă am trăi în acele condiții. Această perspectivă este
greșită, pentru că uită să ia în considerare diferenţa în
așteptări. Oamenii din Evul Mediu nu au trăit cum trăim noi astăzi,
nu aveau așteptările noastre. Să luăm un exemplu simplu. În
societățile bogate moderne din întreaga lume se obișnuiește ca
oamenii să facă un duș în fiecare zi și să-şi schimbe des hainele.
Țăranii medievali pe de altă parte, în Europa, China sau Orientul
Mijlociu nu se spălau uneori mai multe săptămâni și luni și nu-şi
schimbau aproape niciodată hainele, pentru că pur şi simplu nu
aveau altele. Nouă, chiar gândul să nu ne spălăm, să nu schimbăm
hainele care miros ne face sa ne simţim foarte, foarte
inconfortabil. Dar țăranilor nu le păsa, ei erau obişnuiţi cu
senzaţia și mirosul unor haine murdare și cu un corp murdar. Ei nu
doreau să facă duș și să-şi schimbe hainele în fiecare zi, chiar
dacă ar fi putut. Ei aveau ceea ce îşi doreau. Erau mulțumiți cu ce
aveau, pentru că nu aveau altfel de aşteptări. Deci, cel puțin în
ceea ce privește duşul şi hainele, chiar daca ţăranii erau mult mai
săraci decât oamenii de astăzi din societatea modernă, nu înseamna
că ei se simţeau mizerabili. Acest exemplu nu ar trebui să ne
surprindă atât de mult. La urma urmei, ajunge să aruncăm o privire
la rudele noastre cimpanzeii. Cimpanzeii nu se spală aproape
niciodată, și nu-şi schimbă niciodată hainele, dar nu se plâng şi
nici nu par nefericiţi pentru că trebuie să stea în aceeași blană
murdară toată ziua.
Cele mai multe pisici și câini nu fac duș decât poate o
dată la câțiva ani și nu-şi schimbă niciodată hainele, şi cu toate
astea proprietarii lor îi iau în braţe și chiar îi pupă. Nu ne
așteptăm ca un câine să facă un duș în fiecare zi, dar nu ne
deranjează să-l mângâiem sau chiar să-l pupăm. Ne așteptăm ca
oamenii să facă duș în fiecare zi, şi dacă partenerul de viaţă sau
dacă unul din membrii familiei nu face duș o lună, atunci nu se mai
apropie nimeni de el pentru că miroase, dar găsim faptul perfect în
regulă atunci când vine vorba de câini.
Un subiect şi mai interesant de gândire este ce se
întâmplă cu copiii mici. Copiilor mici din societatile dezvoltate
de astăzi deseori nu le place dușul. Este nevoie uneori de ani de
pedepse și de luptă cu părinții lor pentru a se disciplina să facă
duș în fiecare zi. În multe case se duc bătălii zilnice cu copiii
care nu vor să facă duș. Părinții spun, nu, va trebui să faci duș
înainte de a merge la culcare. În cazul în care dușul este aşa un
lucru minunat, de ce s-ar mai opune copii mici? Cert este că un duș
în fiecare zi nu este natural pentru ființele umane. Nu e important
pentru fericirea lor până când nu ne obișnuim cu el. Odată
obișnuiţi cu el, după ce devine o așteptare atunci devine
important. După aceea, dacă nu facem duș în fiecare zi, ne vom
simți mizerabil, cel puțin până ne obișnuim cu noua stare. [Nota
lui LC: Nu am întâlnit niciodată vreun copil care să nu vrea să se
ude cât mai des posibil, fie în duş sau baie sau într-un lac. Dr.
Harari trebuie să ştie copii complet diferiţi de cei pe care i-am
întâlnit eu] [ Nota lui CU: e vorba mai puţin de zbenguiala
spontană în apă cât de educarea copilului să facă duş zilnic,
uneori prin constrângeri şi aici Dr. Harari are dreptate, exemplele
din mediul părintesc sunt nenumărate ]
nativ siberian (CREDIT - DAILYSTORMER.COM)
Se observă deci cât de importante sunt așteptările
pentru fericire și istoria fericirii. O concluzie interesantă este
că, dacă fericirea este într-adevăr determinată de așteptări,
atunci doi dintre pilonii centrali ai societății moderne,
mass-media și industria de publicitate, pot fi de angajaţi,
probabil fără intenție, în a face pe oameni nu tot mai nefericiți,
chiar dacă există îmbunătățiri uriașe în condițiile lor de viaţă.
Mass-media și industria de publicitate ne prezintă tot timpul
lucruri mai bune și mai bune și se ocupă cu creștea nivelului
așteptărilor noastre. Acestea previn creșterea fericirii noastre.
De exemplu, dacă ne gândim la modul în care oamenii se raportează
la corpurile lor, ce cred oamenii despre cum arată. Să luăm
exemplul unui sat mic de acum 5000 de ani în care un adolescent de
18 ani credea probabil că arată destul de bine pentru că în acele
vremuri el vedea doar pe ceilalţi 50 de bărbaţi din sat.
Majoritatea celor 50 de bărbaţi erau mai în vârstă decât el, sau
aveau riduri, sau sufereau de boli, sau erau copii mici.
Adolescentul era deci sigur, pe baza comparaţiei cu cele 50 de feţe
masculine din jurul său, că arată destul de bine. Un adolescent în
zilele noastre este mult mai probabil să simtă că nu arată
suficient de bine, că arată inadecvat. Chiar dacă este înconjurat
de alți adolescenți sau tineri care nu arată neapărat mai bine
decât el, el este bombardat cu imagini de actori de cinema,
sportivi și supermodele pe care le vede în fiecare zi la televizor
și pe panouri gigantice, pe internet și așa mai departe. El compară
propriul fizic cu imagini ideale, nu cu fizicul celorlalţi 50 de
copii din școala sau colegiul său. Prin urmare, nu trebuie să ne
mirăm că nu e mulţumit.
Perspectiva ştiințelor sociale asupra
fericirii
George W. Bush & Hosni Mubarak
Există studii care spun că imaginea propriului corp s-a
deteriorat în era prezentă. Oamenii sunt mult mai puțin mulțumiți
de felul în care arată astăzi decat acum 100 de ani sau 1.000 de
ani. Acest raţionament îi duce pe unii cercetători la concluzia că
mass-media poartă o vină pentru nemulțumire. După câte vedem astăzi
în lumea a treia, în țările în curs de dezvoltare, nemulțumirea
este cauzată nu numai de sărăcie, boală, corupție și opresiune
politică, dar, poate cel mai important, pur și simplu prin
expunerea la standardele lumii civilizate. Să
luăm spre exemplu Egiptul. Omul mediu egiptean s-a bucurat de
condiții mai bune de trai sub Hosni Mubarak
decât sub conducerea oricărui guvern anterior din istoria
Egiptului. Era mult mai probabil să moară de foame, ciumă, sau ca
urmare a războaielor sub Faraonul Ramses al
II-lea, sau Cleopatra.
Starea materială a omului mediu egiptean nu a fost niciodată
atât de bună. Probabilitatea ca o femeie egipteană să moară în timp
ce dădea naștere era mai mică în timpul lui Hosni Mubarak decât în
orice epocă anterioară din istoria Egiptului.
CLEOPATRA și Cezar a lui Jean-Leon Gerome-. (CREDIT -
Wikimedia)
Speranţa de viaţă a unui copil nou-născut în Egipt şi
şansa lui de a ajunge la maturitate fără a muri de o boală teribilă
pe parcurs a fost mult mai mare sub Hosni Mubarak decât sub orice
guvern precedent. Considerând toate astea, am putea crede că
populaţia ar dansa pe străzi de bucurie, mulțumindu-i lui Allah
pentru norocul de a trăi sub Hosni Mubarak și nu într-o eră
anterioară. Dar, după cum știm cu toții, nu au fost prea fericiţi
cu el. Au organizat o revoluție. Au ieşit în stradă şi au răsturnat
cu furie regimul lui Mubarak de la putere, spunând că ei nu sunt
mulțumiți cu condițiile lor de viață, chiar dacă acestea, cel puțin
în ce privește măsurătorile obiective, erau mult mai bune decât în
orice epocă anterioară din istorie, cel puțin de la revoluția
agriculturii încoace. Egiptenii erau nemulțumiți nu pentru că se
comparau cu strămoșii lor de sute şi mii de ani în urmă, ci cu
contemporanii lor din Europa și America. Egiptenii nu se așteptau
să trăiască similar cu Evul Mediu și nu au fost prea fericiți
atunci când condițiile s-au îmbunătăţit. Ei se așteaptau să
trăiască ca oamenii pe care îi vedeau la televizor, în America, şi
au fost foarte nemulțumiți când Hosni Mubarak nu le-a putut oferi
un astfel de nivel de trai.
Deci, acestea sunt principalele concluzii ale
cercetărilor în psihologie, sociologie și economie. Fericirea
depinde de asteptari. Pentru că asteptarile cresc mai rapid decât
condițiile de trai, nivelul de fericire de-a lungul istoriei s-a
schimbat într-o măsură mai mică decât ne-am putea
aştepta.
Perspectiva biologiei
Credit RON SIMS
Problema fericirii a fost studiat de cercetători din
felurite domenii. Nu doar științe sociale, cum ar fi ecologia și
sociologia, dar și de oamenii de știință din ştiinţele vieţii, cum
sunt biologia și medicina. Ei ajuns la concluzii similare cu cele
ale psihologilor și ale economiștilor, dar dintr-o abordare sau
perspectivă complet diferită. Biologii susțin că lumea noastră
mentală și emoțională este reglementată de mecanisme biochimice
care au fost modelate pe parcursul a milioane de ani de evoluţie.
Ca toate celelalte stări interioare, fericirea noastră, bunăstarea
noastră subiectivă, nu este determinată numai de factori externi,
cum ar fi veniturile, relațiile sociale sau situația politică din
țară. Ea este condiţionată de un sistem biologic extrem de complex,
o reţea de nervi, neuroni și sinapse din creier, precum și de
diverse substanțe biochimice, cum ar fi serotonina, dopamina şi
oxitocina. Acestea controlează starea noastră de spirit și chiar
bucuria sau tristețea, fericirea, sau suferința. După biologi,
nimeni nu devine mai fericit câștigând la loterie, sau cumparând o
casă, sau prin ascensiunea în structura ierarhică la locul de muncă
sau chiar dacă îşi găseşte dragostea adevărată. Oamenii sunt făcuţi
fericiţi de un singur lucru, şi anume de senzații
plăcute în organism. Cineva care tocmai a câştigat la
loterie sau şi-a întâlnit iubirea vieții sare în sus de bucurie
pentru că el sau ea reacționează la avalanşa hormonală care trece
prin vasele de sange, ca o reacție la furtuna de semnale electrice
stârnită de părți diferite ale creierului. Din păcate, cu toată
speranța de a crea paradisul aici, pe pământ, sistemul
nostru biochimic intern este programat de evoluție pentru a menține
niveluri de fericire relativ constante.
(CREDIT - MAGAZINE.AMSTAT.ORG/)
Fericirea și nefericirea joacă un rol în
evoluție numai în măsura în care încurajează sau descurajează
supraviețuirea și reproducerea. Evoluţia nu are nici un interes
aparte în fericire ca atare. Atunci să nu ne surprindă că evoluția
ne-a modelat să nu fim nici prea nefericiţi, nici prea fericiţi.
Modelat de evoluție, sistemul biochimic al corpului ne permite să
ne bucurăm de valuri de senzații plăcute. Dar acestea nu durează
mult, sau cel puțin nu pentru totdeauna. Mai devreme sau mai
târziu, baia hormonală dată de semnalele electrice din interiorul
minţii se opreşte, și senzațiile plăcute dispar și fac loc la
senzaţii mai puţin plăcute.
De exemplu, evoluția oferă sentimente plăcute de orgasm
și alte trăiri sexuale la bărbații și femeile care îşi răspândesc
genele prin sex. Un bărbat care are sex cu o femeie fertilă este
recompensat de evoluție cu sentiment plăcut de orgasm. Daca sexul
nu ar fi însoțit de senzații plăcute în organism, puțini bărbați
s-ar mai deranja să-l facă. În același timp, evoluția nu este cu
adevărat interesată în a-l face pe bărbat mai fericiţi. Este
interesată doar să îi treacă genele la generaţia urmatoare așa că
îl păcăleşte cu sentimente plăcute, dar acestea dispar rapid. Dacă
evoluția ar fi vrut fericire infinită, atunci ar fi conceput
masculi cu orgasme care durează o eternitate. În mod evident nu
este cazul, deoarece evoluția este interesată doar de supraviețuire
și reproducere. Dacă orgasmele ar dura pentru totdeauna, masculii
ar muri pur și simplu foarte fericiţi de foame deoarece nu ar mai
fi motivaţi să căute mâncare, și nu s-ar mai osteni să caute alte
femei fertile pentru a transporta genele lor la generația
următoare.
Prin urmare, evenimentele externe, cum ar fi sexul,
câștigul la loterie, sau a fi lovit de o mașină, pot crește sau
micșora temporar fericirea noastră. Pe termen lung, sistemul
biochimic al corpului nostru va tinde însă să se întoarcă acolo de
unde a plecat și nu va permite ca nivelul nostru de fericire să se
mărească sau să scadă dincolo de un anume prag.
Unii cercetători compară efectiv sistemul biochimic uman
cu un soi de climă care păstrează temperatura constantă, indiferent
de ce se întâmplă în afară. Unele sisteme de aer conditionat sunt
fixate la 25 de grade Celsius, iar altele la 20 de grade. În mod
similar, sistemele biochimice sunt variate. Ele diferă de la
persoană la alta pe o scară, să spunem, de la zero la zece. Unii
oameni se nasc, sunt programaţi genetic, cu un sistem biochimic
vesel, care permite ca starea de spirit să balanseze între nivelul
șase și zece, stabilizându-se cu timpul în jurul nivelului de
fericire opt. O astfel de persoană, cu un sistem biochimic vesel,
va fi destul de fericită, chiar dacă locuiește într-un oraș mare
înstrăinat sau dacă-şi pierde toți banii într-o investiţie pe
bursă. Alte persoane se nasc cu un sistem biochimic mohorât care
pendulează între trei și șapte și se stabilizează cu timpul la
cinci. O astfel de persoană va rămâne probabil deprimată si
nemulțumită, chiar dacă se bucură de sprijinul unei comunități
foarte strânse, dacă câștigă milioane la loto, sau dacă e la fel de
sănătoasă ca un atlet olimpic. Gândeşte-te pentru o clipă la
prietenii tăi, și la membri familiei tale. Probabil veiigăsi
exemple de astfel de oameni care rămân relativ veseli și mulțumiţi,
indiferent de ce se întâmplă. Există alţi prieteni sau membri ai
familiei care par mereu să fie nemulțumiți și
supăraţi.
Cei mai mulți dintre noi credem că dacă ne-am schimba
doar locul nostru de muncă, sau ne-am căsători, dacă am termina de
scris cartea începută sau lucrarea pentru facultate , dacă am avea
bani pentru a ne cumpăra o mașină nouă sau a ne plăti creditele,
atunci am fi complet fericiţi și mulțumiţi. Cu toate acestea,
atunci când vom obține ceea ce dorim, de cele mai multe ori nu vom
fi mai fericiţi decât înainte. Cumpararea unei maşini sau scrisul
unul roman pot produce o mulțime de efecte, dar nu schimbă
biochimia noastră.
Pot să ne ridice pe o culme trecătoare, dar foarte
curând sistemele biochimice se vor întoarce la valoarea noastră
predefinită. Aceasta este abordarea biologică a fericirii. Dacă
acceptăm această abordare, că fericirea este dată de sistemul
nostru biologic intern și nu de evenimente din afara, atunci
concluzia este că istoria nu este foarte importantă, cel puțin nu
foarte importantă pentru fericirea oamenilor, pentru că
evenimentele istorice par să aibă un impact foarte mic asupra
structurii sistemului biochimic uman, asupra structurii interne a
organelor și creierului nostru. Istoria poate schimba stimuli
externi care provoacă să zicem secreţia serotoninei în creier. Dar
istoria nu se schimba nivelul mediu al serotoninei, prin urmare, nu
îi poate face pe oameni mai fericiți decât înainte.
Să comparăm de exemplu, un țăran francez medieval cu un
bancher parizian modern. Țăranul trăia într-o colibă de noroi
neîncălzită, lângă grajdul de animale. Bancherul poate trăi într-un
penthouse splendid cu cele mai recente gadget-uri tehnologice și să
aibă o privelişte minunata asupra Turnul Eiffel. Cei mai mulți
dintre noi ne-am aștepta ca bancherul modern să fie mult mai
fericit decât țăranul medieval. Cu toate acestea, fericirea unui om
este determinată de creier. Creierul nu știe nimic despre bordei
sau penthouse sau Champs-Élysées. Singurul lucru pe care îl ştie
creierul sunt secreţiile chimice cum e serotonina. Dacă țăranul îşi
termină de construit mica sa colibă de noroi, serotonina
secretată de neuronii din creierul său îl aduc la nivelul X. În
2013, când bancherul făcut ultima plată la super-penthouse-ul
minunat, neuronii creierului său secretă similar serotonină
aducându-l la un nivel similar cu X. Creierul acestor două persoane
nu este conştient că penthouse e mult mai confortabil decât o
colibă de noroi. Singurul lucru pe care-l știe creierul este că,
în prezent, nivelul de serotonina este de X. Ce a dus la asta nu
știe. Prin urmare, dacă bancherul și țăranul medieval au același
nivel de serotonina din creier, ei vor fi la fel de
fericiţi.
Aceeaşi logică se aplică nu numai la viața indivizilor
dar și la marile evenimente colective. Să luăm de exemplu Revoluția
franceză. A produs schimbări majore în societatea și politica
franceză. Revoluționarii au decapitat regele și au dat pământul
țăranilor. Au declarat Drepturile Omului, au abolit privilegiile
nobiliare și au pornit război împotriva întregii Europe. Totuși,
nici una dintre aceste acțiuni nu a schimbat structura de bază a
biochimiei franceze sau a creierului francez. Prin urmare, dacă
acceptăm teoria biologică, este foarte probabil ca în ciuda tuturor
revoltelor politice, sociale și economice aduse de Revoluția
franceză, impactul acesteia asupra fericirii franceze a fost unul
foarte mic.
Cel care a câştigat un sistem biochimic vesel la loteria
genetică a fost la fel de fericit înainte de revoluție ca și după
aceasta. Cel care au primit o biochimie sumbră se va plânge
sub Robespierre și Napoleon cu aceeași
amărăciune cu care s-a plâns mai devreme sub Ludovic al XVI-lea
sau Maria Antoaneta. Dacă este aşa,
atunci ce a mai adus bun Revoluția Franceză? Dacă oamenii nu au
devenit mai fericiţi ca rezultat al acesteia, care a mai fost
rostul la tot haosul, frica și vărsarea de sânge? Dacă asimilăm în
întregime abordarea biologică a fericirii, concluzia este că totul
a fost inutil. Biologii nu s-ar fi înghesuit să ia cu asalt
Bastilia, deoarece tot nu ar fi schimbat nimic.
Oamenii îşi închipuie că o revoluție politică reformă
socială îi va face mai fericiți, dar este doar o înşelătorie
biochimică ce se repetă din nou și din nou și din nou. Revoluția
politică vine, dar biochimia rămâne aceeași, și prin urmare,
nivelul de fericire rămâne aceeași. Conform acestui punct de
vedere, există doar o singură concluzie a evoluţiei istorice care
are o importanță reală pentru istoria fericirii. Şi anume
realizarea faptului că deoarece cheile fericirii sunt în mâinile
sistemului nostru biochimic intern, nu mai are rost să ne pierdem
timpul cu politică, reforme sociale, războaie și ideologii și alte
chestiuni. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe singurul lucru
care ne poate face cu adevărat fericiți și acesta este manipularea
biochimiei noastre. Singurul lucru care este important în istoria
omenirii din acest punct de vedere este avansul științei în
domeniul științelor vieții. Dacă investim miliarde de dolari pentru
a sparge codurile biochimice şi genetice și pentru a folosi
cunoaşterea dobândită pentru a dezvolta terapii mai bune, vom putem
face pe oameni mult mai fericiţi decât au fost vreodată înainte,
fără a fi nevoie de revoluții politice și sociale. Prozac și alte
medicamente uzuale în psihiatrie ne-ar putea crește nivelul de
fericire mai mult decât schimbarea regimului politic sau punerea în
aplicare a unor reforme economice, doar prin creșterea, în mod
artificial, a nivelului serotoninei în creier, precum medicamentul
reușește să scoată pe unii oameni din depresie.
Brave New World
Nimic nu surprinde mai bine abordarea biologică a
fericirii decât celebrul slogan new-age fericirea pleacă din
interior (happiness begins within). Bani,
statut social, politică, chirurgie plastică, case frumoase, nici
unul din aceste lucruri nu va aduce fericire. Fericirea de durată,
în conformitate cu abordarea biologică, poate veni numai din
interior, de la serotonină, dopamină, oxitocină, precum și de la
alți compuși și sisteme biochimice care conlucrează în corpul tau.
În romanul său, Brave New World,
(Minunata Lume Nouă n.t.) Aldous Huxley a avut în anii 1930
viziunea unei lumi în care fericirea este valoarea supremă a
societății, una în care medicamentele psihiatrice controlează și
cresc nivelul de fericire, înlocuind poliția, alegerile și
guvernul, precum şi fundamentele politicii. În fiecare zi, fiecare
om din lumea imaginată de Huxley lua o doză de
soma, un medicament sintetic care îi făcea pe
oameni mulțumiți cu viața lor și fericiţi cu ei înșiși, fără a
afecta productivitatea și eficiența acestora. Statul conducea în
acest scenariu întreaga lume, întregul glob și nu a fost niciodată
amenințat de războaie, revoluții, greve sau demonstrații, pentru că
toți oamenii din lume erau mulţumiţi de condițiile actuale,
indiferent de care ar fi fost ele. Sistemul a fost construit pe
baza controlului și manipulării biochimiei și nu a condițiilor de
viaţă ale oamenilor. Dacă facem acest lucru cu succes, atunci tot
ceea ce se întâmplă în afara nu mai contează cu adevărat. Mulți
oameni consideră această viziune a viitorului mult mai
îngrijorătoare decât distopia lui George Orwell, 1984. Huxley pare
monstruos pentru majoritatea cititorilor, dar e foarte greu de
explicat de ce. Dacă în lumea lui Huxley toată lumea este foarte
fericită tot timpul, ce ar putea fi în neregulă cu ea?
Problema se găseşte în definiția fericirii. În lumea lui
Huxley, fericirea este definită în termeni biologici, pur și simplu
ca plăcere. A fi fericit nu este nimic mai mult sau mai puţin decât
a experimenta senzații corporale plăcute în cea mai mare parte de
timp. Deoarece biochimia noastră obişnuită limitează volumul și
durata acestor senzații plăcute în organism, singura modalitate de
a face pe oameni să experimenteze un nivel ridicat de fericire pe o
perioadă lungă de timp este prin manipularea sistemului biochimic
cu ajutorul medicamentelor și a altor tratamente medicale. Avem
aici o direcție în care ştiinţa de astăzi progresează, nu într-o
fantezie science-fiction ci în lumea reală. Cercetările înaintează
în această direcție într-un ritm foarte rapid. Dar definiția
fericirii ca plăcere, comună astăzi în societatea noastră, nu este
acceptată de toți cercetătorii sau de toți oamenii.
Într-un studiu celebru, Daniel
Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru economie,
a studiat, printre altele ce îi face pe oameni fericiţi. El a cerut
oamenilor să povestească o zi de lucru obișnuită, pentru a spune ce
s-a petrecut cu ei în acea zi, în detaliu. Parcurgând-o etapă cu
etapă, ei trebuiau să evalueze cât de mult le-a placut sau
displacut fiecare etapă. A făcut un studiu asupra a 900 de femei
din Texas din clasa muncitoare. El a cerut fiecăreia dintre ele să
împartă o zi obișnuită de-a lor în segmente, în episoade de două,
trei sau cinci minute, şi să scrie ce făceau la fiecare cinci
minute și să descrie deasemenea cât de mult le plăcea sau displăcea
ce făceau. Au ieşit nişte poveşti lungi, ca nişte jurnale, am
vorbit la telefon cu un prieten, apoi am luat autobuzul spre locul
de muncă, iar a trebuit să aștept autobuzul, apoi am urcat în
autobuz, am ajuns la locul de muncă, șeful a țipat la mine, și m-am
dus, m-am întors acasă, m-am uitat la televizor, am spălat rufele
și așa mai departe. Despre fiecare dintre aceste episoade scurte,
ea a scris de asemenea cât de mult îi plăcea sau displăcea ce
făcea, și s-a dovedit că episoadele care le displăceau acestor
femei, în medie cel mai mult, sau activitatea care era cel mai
puţin agreabilă a fost munca de îngrijire a copiilor. Cele mai
multe dintre activitățile care implicau copiii au fost apreciate ca
fiind cele mai puțin vesele activități ale zilei, cum ar fi
schimbarea scutecelor, spălarea hainele murdare, prepararea hranei
pentru ei, isterii temperamentale, copii care luptă și strigă unul
la altul. Potrivit notelor pe care le-au scris, le producea mai
multă bucurie să fie la locul de muncă decât să stea cu copiii lor
acasă. Kahneman a cerut, de asemenea, acestor femei să descrie în
termeni generali, care sunt lucrurile care contribuie cel mai mult
la fericirea lor. Cele mai multe dintre ele au spus că copiii sunt
izvorul primar al fericirii, chiar dacă activitățile lor care
presupuneau contactul cu copiii erau apreciate ca fiind cele mai
puțin plăcute.
Cum se explică această contradicţie? Există două moduri
în care oamenii de știință explică aceste rezultate. O școală de
gândire susţine că oamenii, nu numai femeile din Texas, dar oamenii
în general chiar nu prea știu ce e bine pentru ei. Ei cred că un
lucru este sursa fericirii lor pentru că societatea le-a spus că
acesta trebuie să fie sursa lor de fericire, dar nu e adevărat.
Când examinăm fiecare eveniment în amănunt, el nu mai îndeplinește
așteptările. O altă explicaţie este că ceea ce Kahneman și alte
astfel de studii au descoperit este faptul că fericirea este pur și
simplu ceva diferit de plăcere. Fericirea nu este surplusul de
momente plăcute faţă de momentele neplăcute; fericire constă mai
degrabă în a vedea viața în totalitate ca pe ceva semnificativ și
util. Există o componentă cognitivă și etică foarte importantă
pentru fericire. Valorile noastre sunt cele care fac diferența în
modul în care percepem viaţa. Valorile fac diferența între a ne
vedea ca simpli sclavi mizerabili ai unui copil dictator, sau în a
ne vedea pe noi înșine ca pe cultivatori plini de dragoste ai unei
vieţi noi, în direcţia creșterii copiilor. Aceşti savanți susțin că
activități semnificative pot fi extrem de satisfacatoare, chiar
dacă nu sunt ușoare, chiar dacă nu sunt prea vesele. Similar o
viață lipsită de sens, plină de activități la care nu găsim un
sens, poate fi un calvar teribil, chiar dacă este foarte
confortabilă. E ca și ambiţia de a urca pe Everest, sau ar merge pe
un traseu foarte dificil. Nu e un scop confortabil. Cele mai multe
dintre lucrurile pe care el sau ea le va experimenta vor fi lucruri
dificile. Este mai ușor să stea acasă pe canapea și să se uite la
TV. Totuși, dacă el găsește sensul vieţii în ambiția de a urca pe
Everest, sau pe un alt munte înalt, el poate vedea întregul capitol
al vieții sale ca fiind o perioadă foarte fericită. Momentul în
care urcă pe Everest e mult mai fericit decât momentul în care s-a
aşezat acasă confortabil pe canapea şi s-a uitat la televizor. De
ce? Pentru că fericirea nu este confort, nu este plăcere; mai
presus de toate este găsirea unui sens în ceea ce facem, chiar dacă
ceea ce facem implică o mulțime de greutăți și dificultăți. Nu e
tot timpul roz și plin de bucurie.
Această abordare are implicatii importante pentru
istoria fericirii. Oamenii din toate culturile și epocile au simțit
probabil senzații similare plăcute sau neplăcute în corpul lor, dar
sensul dat de experiențele lor a fi putut fi foarte diferit. Dacă
este așa, atunci istoria fericirii a fost mult mai turbulentă decât
ce-şi imaginează biologii. Nu este o linie dreaptă în care toată
lumea are mereu aceleași nivel relativ de fericire pentru că
placerea şi senzaţiile neplacute din corpul rămân același. Dacă
sensul are un impact important asupra fericirii, atunci ar putea
exista diferențe enorme între sensurile pe care oamenii din
diferitele culturi le-au găsit în viața lor. Dacă este adevărat,
acest lucru implică faptul că viața în epoca modernă nu este
neapărat mai bună, mai fericită, decât viața în epoci anterioare,
cum ar fi Evul Mediu. Dacă urmărim viața minut cu minut, activitate
de activitate, și cântărim cât de grea sau cât de ușoară este
fiecare, atunci cu siguranță viața în Evul Mediu, pentru
majoritatea oamenilor, a fost mult mai grea, mai puțin confortabilă
decât viața din prezent, cel puțin pentru oamenii din societățile
bogate. Cu toate acestea, dacă fericirea depinde de sens, atunci
oamenii medievali ar fi putut fi chiar mai fericiţi decât oamenii
de astăzi din societățile bogate. Ei găseau un sens pentru tot ce
se întâmpla în viața lor în promisiunea unei fericiri veșnice, în
viața de apoi și făcând parte dintr-un plan cosmic splendid al lui
Dumnezeu. Au trăit multe greutăţi, dar viaţa lor era plină de
semnificație. În contrast faţă de oamenii medievali, oamenii
moderni şi laici din societățile bogate ar putea avea o viață
foarte confortabilă material, dar, pentru mulți dintre ei,
lipsită de sens. Pe termen lung, nu se pot
aștepta la nimic în afara uitării complete și lipsei sensului. Nu
există nici rai, nici iad, nu există un plan cosmic, tot ce se
întâmplă este pur și simplu lipsit de importanță și de sens. Deci,
dacă ne întrebăm cât de confortabilă este viața, atunci da, viață
este astăzi mult mai confortabilă, dar dacă întrebăm pe oameni cât
de mulțumiți sunt de viață, și cât de mult sens găsesc în ea,
atunci oamenii din Evul Mediu, în ciuda tuturor dificultăților, ar
putea fi într-o egalitate, dacă nu chiar o situație mai bună decât
oamenii de astăzi. Problema este că avem aici o altă abordare a
istoriei fericirii. Acesta dă multă importanță sensului, mult mai
mult decât senzațiilor de plăcere și confort, şi din această
perspectivă se dovedește că viața de astăzi nu este neapărat mult
mai fericită, cu mult mai semnificativă decât în
trecut.
Totul e doar o părere
Problema cu această abordare este că, din punct de
vedere pur științific, viața umană nu are absolut nici un sens.
Potrivit științei, cel puțin a științei de început de secolul 21,
oamenii, ca dealtfel toate celelalte fenomene din lume, sunt
rezultatul unor procese evolutive oarbe
care funcționează fără nici un scop, fără o semnificație.
Acțiunile noastre, viețile noastre nu sunt parte a un plan cosmic
divin. În cazul în care planeta Pământ ar exploda mâine dimineață,
cu toţi oamenii, elefanții și girafele de pe ea, restul universului
şi-ar vedea de treabă în continuare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat
nimic. Dispariţia tuturor oamenilor nu ar schimba nimic fundamental
în univers. Potrivit științei moderne, orice sens pe care oamenii
îl atribuie vieţii lor, deciziile și acțiunile lor sunt pur și
simplu o iluzie. Credem că au un sens, dar nu au de fapt niciunul.
Toate semnificațiile religioase, semnificațiile altor lumi, pe care
oamenii medievali şi le ataşau vieţii lor erau doar iluzii. În mod
similar, sensul pe care oamenii moderni încearcă să-l găsească
vieţii, umanismul, naționalismul, capitalismul din viața omului
modern este doar o iluzie.
Astăzi savanţii pot spune că viața lor are un sens
pentru că au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe umane. Un soldat poate
spune că viața sa are sens pentru că luptă să-și apere patria. Un
om de afaceri poate spune că viața are sens pentru că a construit o
companie nouă și de succes. Dar și acestea sunt toate iluzii. La
fel ca oamenii medievali care credeau că viața lor are drept sens
cititul scripturilor, mersul la cruciade, sau construcţia de
catedrale. Noi privim înapoi și spunem că ei se păcăleau pe sine.
Deci, același lucru este valabil despre viaţa oamenilor de
astăzi.
Concluzia acestei linii de gândire este că, dacă cheia
fericirii este de a avea un sens în viață, atunci adevarata cheie a
fericirii este să ne sincronizăm iluzia personală a unui sens cu
iluzia colectivă. Nu există nici un sens în lume, dar atâta timp
cât povestea mea personală se potrivește cu povestea oamenilor din
jurul meu, atunci mă pot convinge că viața mea este semnificativă,
şi astfel să-mi găsesc fericirea și satisfacția personală. Este o
concluzie destul de deprimantă. Presupune că fericirea, a dobândi
fericire, a fi fericit, depinde de auto-amăgire, și depinde de
faptul că nimeni nu va veni din exterior să-ţi demonteze
închipuirea.
Înapoi la Budism
Până acum am văzut că fericirea depinde de senzații
plăcute. Pentru a fi mai fericiţi, avem nevoie să ne reproiectăm
sistemul nostru biochimic. Dacă fericirea se bazează pe sentimentul
că viața are un sens, atunci pentru a fi mai fericiţi trebuie să ne
amăgim mai eficient. Mai există oare un alt mod de a înțelege
fericirea? O alternativă care se bucură de atenție tot mai mare din
partea oamenilor de știință care studiază fericirea este de
punctul de vedere budist. Budismul tratează
problema fericirii mai profund decât poate orice altă religie din
istorie. Principala întrebare a religiilor orientale moderne este
"dat fiind faptul că Dumnezeu există, ce vrea el de la mine?" În
schimb, problema principală a budismului este "dat fiind faptul că
există suferință, cum mă pot eu elibera de suferință și să mă bucur
de fericire?" Prin urmare, în ultimii 2500 ani, budiștii au studiat
sistematic esența și cauzele fericirii, care este motivul pentru
care există un interes tot mai mare în rândul comunității
științifice în budism, atât în filosofie budistă cât și în
pra
