Mariajul între ştiință și
imperialism
Continuând subiectul revoluţiei ştiinţifice, lecţia
descrie împletirea dintre știință și imperialism. Ştiința modernă
s-a dezvoltat în paralel cu imperiile europene moderne. Cucerirea
de cunoștințe noi depindea și a făcut la rândul ei posibilă
cucerirea de teritorii noi. Lecţia va aborda următoarele chestiuni:
care a fost contribuția științei la extinderea imperiilor europene?
Cum au contribuit imperiile europene la dezvoltarea științei? De ce
totul a început în Europa, mai degrabă decât în China, India, sau
în Orientul Mijlociu?
Lecţia este parte a cursului de istorie al
Dr Harari predat la zeci de mii de stundenţi la
universitatea online Coursera. Conţine
notele de curs ale lui Louise Charente, accesibile în
original: The Marriage of Science and
Empire.
Cercetarea științifică înfloreşte numai sub umbrela
religiei, ideologiilor sau forțelor politice care justifică
costurile cercetării. Ideologia influențează la rândul ei agenda
științifică și determină scopurile practice ale descoperirilor.
Pentru a înțelege cu adevărat revoluția științifică, trebuie să
înţelegem forțele ideologice, politice și economice care au modelat
mediul ştiinţific al fizicii, biologiei sau economiei. Aceste
ideologii le-a împins spre anumite destinații și nu spre altele.
Dintre toate ideologiile, forțele politice și economice care au
modelat știința modernă două cele mai importante sunt
imperialismul european și
capitalismul.
Ridicarea imperiilor europene
Europa, în special Europa de Vest, era
înaintea epocii moderne o zonă
săracă și marginalizată a lumii în care nu se întâmpla
nimic important. Nu a fost niciodată centrul vreunui mare imperiu.
Imperiul Roman este singurul imperiu important european din
vremurile pre-moderne, s-a bazat însă pe resurse și bogății aduse
din Africa de Nord și provinciile din Orientul Mijlociu.
Provinciile din Europa de Vest ale Imperiului Roman au contribuit
puțin la bunăstarea imperiului, cu excepția mineralelor și a
sclavilor. Europa de Nord era pustie și barbară în vremea
romanilor, astfel că aceştia nici nu s-au deranjat să o cucerească.
Europa nu a dat înainte de epoca modernă nici o religie importantă,
ideologie, mare invenție tehnologică sau sistem economic. Europa a
început doar la sfârșitul secolului al 15-lea să devină un centru
militar, politic şi cultural important.
Între 1500 și 1750, dezvoltarea Europei de Vest a luat
treptat avânt și Europa a devenit etalonul lumiilor exterioare,
cele două continente ale Americii și oceane. Chiar și în secolul al
18-lea statele europene erau încă mai slab dezvoltate decât marile
puteri ale Asiei.
Asia de nord-vest, 1711
Europenii au reușit să cucerească America și oceanele în
principal pentru că marile puteri asiatice din Orientul Mijlociu,
India și China au arătat prea puțin interes acestor lumi. Epoca
modernă timpurie a fost o epocă de aur pentru imperiile din afara
Europei, cum ar fi Imperiul Otoman în
Marea Mediterană, Imperiul Safavid
din Persia,Imperiul Moghal
în India și Imperiul chinez Ming și dinastiile
Qing. Încă în 1775, Asia reprezenta 80% din economia
lumii. Economiile combinate India și China reprezentau ele singure
două treimi din producția mondială. Comparată cu Asia la sfârșitul
secolului al 18-lea, Europa era încă de mică importanță din punct
de vedere economic.
Centrul de putere global s-a mutat din Asia în Europa
între 1750 şi 1850, când, urmare a unor
serii de conflicte, puterile europene au învins și au umilit
puterile asiatice și au cucerit o mare parte din Asia. La sfarsitul
secolului al 19-lea, europenii controlau categoric întreaga
economie a lumii. În 1950, Europa de Vest și Statele
Unite ale Americii reprezentau împreună mai mult de
jumătate din producția economică mondială; China doar 5%. Europenii
nu au supus controlului doar economia, ei au creat o nouă cultură
şi politică globală. În ziua de astăzi, într-o măsură mai mare
decât vor s-o recunoască, oamenii sunt toţi
europeni în gândire, gusturi, modul în care văd lumea
și comportament. Unii pot fi în retorică anti-europeni,
anti-occidentali înverșunaţi, dar aproape toată lumea de pe planetă
vede politica, medicina, economia și războiul dintr-o perspectivă
europeană. Chiar economia chineză, care este în plină creștere şi
ar putea recâștiga poziția sa de lider gigant al economiei
mondiale, este construită pe modelul financiar şi de producție
european.
Tehnologia europeană
Cum au reuşit europenii să răzbată din colțul lor
marginal de pe glob și să cucerească întreaga lume în doar două sau
trei secole? Tehnologia europeană are un mare merit în aceasta, și
este incontestabil că din 1850 încoace tehnologia a dat europenilor
și americanilor de origine europeana o superioritate clară asupra
oricui altcineva. Era o vorbă comună, de exemplu, în randul
soldaţilor europeni care luptau în Africa împotriva dușmanilor
africani: "noi avem mitraliere și ei nu, așa că indiferent ce se
întâmplă, nu vă faceți griji".
Tehnologia a avut mai puțină importanţă înainte de 1850.
Chiar în 1800, decalajul tehnologic dintre puterile europene,
asiatice şi africane era relativ mic. În 1800, europenii nu aveau
încă un avantaj tehnologic semnificativ contra musulmanilor,
indienilor sau chinezilor. Când Marea Britanie a început să
construiască fabrici şi căi ferate industriale moderne, Franța,
Germania și Statele Unite au fost capabile s-o urmeze rapid, China
rămas în urmă. Când decalajul dintre națiunile industrializate și
cele neindustriale a devenit un factor important economic și
politic pe scena mondială, țările europene
cum erau Italia, Rusia și Austria au reușit să reducă din
diferenţe și să se alăture clubului ţărilor industrializate, pe de
altă parte Persia, Egiptul și Imperiul Otoman nu au
reușit.
(CREDIT - RAILWAYRESERVATION.NET)
Tehnologia primului val industrial a fost relativ
simplă. Chinezii sau persanii ar fi putut şi ei fabrica motoare cu
abur, mitraliere sau căi ferate. Prima cale ferată
comercială din lume a fost deschisă pentru transport
şi afaceri în 1830 în Marea Britanie între Manchester și Liverpool.
Douăzeci de ani mai târziu, în 1850, națiunile occidentale: Marea
Britanie, Franța, Belgia și Germania erau deja străbătute de
aproape 40.000 de kilometri de cale ferată. În același timp, în
Asia, Africa și America Latină erau în total doar 4000 km. În 1880
țările occidentale aveau deja aproximativ 350.000 km de cale
ferată, restul lumii avea împreună doar 10%, 35.000 de kilometri.
Cea mai mare parte fusese construită de britanici în
India.
În China, de exemplu, prima cale ferată a fost deschisă
în 1876. Avea 24 de kilometri lungime şi a fost construită de
europeni. Guvernul chinez a distrus-o în chiar anul în care a fost
deschisă. În 1880, la 50 de ani de la începutul epocii căilor
ferate, Imperiul chineznu avea nici măcar
o singură linie funcțională de cale ferată. Au fost
pentru chinezi 50 ani un timp prea scurt ca să înțeleagă cât de
importante erau căile ferate, să învețe cum să le construiască și
să le opereze? În Persia, vedem aproximativ aceeași
situație.
HARTA Căile Ferate Indiene în 1909, a patra rețea de căi
ferate din lume. (CREDIT - Wikimedia)
Prima cale ferată din Persia, Iran-ul de astăzi, a fost
construită doar în 1888, aproape la 60 de ani după Marea Britanie.
Aceasta lega capitala Teheran de o locaţie sfântă şi avea
aproximativ 10 km. Acestă gară a fost
construită de o societate belgiană. În 1950, întreaga rețea de cale
ferată din Persia număra încă numai 2500 km, într-o țară de șapte
ori mai mare decât Marea Britanie. Persanilor și chinezilor nu
le-au lipsit invențiile tehnologice, cum era motorul cu aburi. Ei
le-ar fi putut cumpăra cu ușurință de pe piață, nu era nici un
secret sau embargo. Ceea ce a lipsit într-adevăr au fost valorile,
aparatul judiciar și structurile social-politice care pe parcursul
secolelor s-au format și s-au maturizat
în vest și care nu puteau fi copiate și internalizate atât de
ușor. Franța, Statele Unite ale Americii sau Germania au putut urma
foarte repede Marea Britanie în era industrială, pentru că
francezii și americanii aveau deja în comun cele mai importante
mituri și structuri sociale. Chinezii şi persanii nu i-au putut
ajunge din urmă așa de repede pentru că gândeau și se organizau
foarte diferit.
Această explicație aruncă o lumină nouă asupra perioadei
între 1500 și 1800, sau 1850. În această eră, Europa nu se bucura
încă de niciun evident avantaj tehnologic asupra puterilor
asiatice, dar Europa era teatrul construcţiei treptate a un
potențial unic a cărei importanță a devenit evidentă abia în
secolul al 19-lea. Egalitatea aparentă între Europa, China și lumea
musulmană la 1750 era o iluzie. Puteau fi egali în putere aparentă,
potențialul lor era însă complet diferit.
Știința și capitalismul
Piramida sistemul capitalist
Care a fost potențialul unic care a avansat în Europa în
epoca modernă timpurie și care a permis europenilor să cucerească
întreaga lume? Răspunsul este că europenii au dezvoltat știința
modernă și capitalismul. În vremurile moderne timpurii înaintea
secolului 19, europenii au utilizat treptat un mod de gândire şi
comportament bazat pe știință și capitalism, chiar înainte de a se
fi bucurat de avantaje tehnologice semnificative față de alte
societăți. Când au apărut marile invenții tehnologice ale secolului
al 19-lea și ale Revoluției Industriale, europenii erau într-o
poziție mai bună decât oricine altcineva pentru a le exploata și a
le folosi. Nu e de asemenea coincidență faptul că știința și
capitalismul, aceste două potențiale unice nu numai că au dat
Europei supremația mondială; dar ele sunt cea mai importantă
moștenire pe care Imperiile europene au lasat-o în urma lor în
lumea post-europeană a secolului 21. Europa nu mai conduce astăzi
lumea, dar știința și capitalismul sunt încă cheile succesului
economic și politic peste tot în lume.
Știința modernă datorează enorm nu numai imperiilor
europene moderne, dar de asemenea, tradițiilor științifice antice,
cum erau cele din Grecia clasică, China, India, și lumea islamică.
Cu toate acestea, caracterul unic al științei moderne a început să
prindă contur în perioada modernă timpurie numai în Europa, în
aceleași zone unde imperiile din Spania, Portugalia, Marea
Britanie, Franța, Țările de Jos și Rusia se exindeau. În perioada
modernă timpurie în China, musulmanii, nativii americani și
polinezienii au continuat să aducă contribuții importante în
știință. Nu erau doar europenii. Economiștii europeni, cum ar fi
Adam Smith sau Karl Marx studiau cărțile economiștilor musulmani.
Tratamentele nativilor americani influențau medicina europeană.
Date obţinute de polinezieni în Pacific au revolutionat
Antropologia, Zoologia şi Biologia vestică.
Isaac Newton, Godfrey Kneller
Cu toate acestea, până în secolul 20, cei care au
cumulat toate aceste date, descoperiri și experimente, și au creat
cu ele doctrine științifice și teorii noi, au fost elitele
conducătoare la nivel mondial ale imperiilor europene.
China, India și lumea islamică năştea oameni la fel de
inteligenţi și curioşi ca și cei din Europa. Cu toate acestea,
între secolul al 16-lea și mijlocul secolului 20, civilizațiile din
afara Europei nu au produs nimic care să se apropie măcar de fizica
newtoniană, de biologia darwinistă sau alte teoriile științifice
care explică cum funcţionează lumea. Aceasta nu înseamnă că
europenii au gene unice pentru știință sau că europenii vor domina
pentru totdeauna fizica și biologia. La fel cum Islamul a inceput
ca un monopol arab, dar ulterior a fost preluat de non-arabi, cum
erau turcii și perșii, ştiinţa modernă a început ca o specialitate
europeană, dar este în zilele noastre transformată într-un obiectiv
multi-etnic global. Putem găsi indieni, musulmani şi chinezi
alături de europeni și cei de origine europeană în domeniul
ştiinţelor de frontieră.
Legătura între știința modernă și imperialismul
european
Legătura a fost cimentată prin faptul că știința și
imperialismul Europei timpurilor pre-moderne se construiau pe
aceeași mentalitate comună, pe același punct de vedere asupra
lumii. Amândouă au început prin admiterea ignoranței. Amândouă s-au
simțit apoi obligate să iasă în lume și să facă descoperiri și
amândouă sperau că noile cunoștințe le vor face stăpânii lumii.
Legătura între cercetarea științifică și cuceririle imperiale se
vede clar în marile călătorii europene de explorare. Aceste curse
au fost ambele atât călătorii științifice de explorare precum şi
călătorii imperiale de cucerire. Imperialismul european a fost în
acest sens unic și foarte diferit de toate proiectele imperiale
anterioare ale istoriei. Cuceritorii anteriori presupuneau că ei au
înțeles deja perfect lumea. Când arabii au cucerit Egiptul, Spania
și India nu a făcut-o cu scopul de a descoperi ceva nou. Când
mongolii și aztecii au cucerit numeroase țări din Asia și America
au fost motivaţi de putere și bogăție, nu de cunoaștere. Spre
deosebire de ei, cuceritorii europeni călătoreau în ținuturi
îndepărtate, în speranța nu numai de a cuceri dar şi în speranța
obținerii de cunoștințe noi.
Debarcarea lui Columb JOHN VANDERLYN (CREDIT -
Wikimedia)
În secolul al 15-lea, navigatorii portughezi au explorat
coasta Africii și în același timp au preluat controlul insulelor și
porturilor de-a lungul coastei. Motivaţia călătoriei lui
Cristofor Columb a fost să obțină cunoștințe
geografice noi, în schimb el a descoperit America, şi a proclamat
imediat suveranitatea, controlul asupra terenurilor pe care le-a
descoperit. Ferdinand Magellan a fost
prima persoană care a reușit să găsească un drum în jurul lumii
care să ocolească întregul glob. Concomitent cu explorarile sale
geografice, el a pus de asemenea bazele pentru cucerirea spaniolă a
Filipinelor și a multor alte teritorii. Odată cu trecerea timpului,
extinderea barierelor cunoaşterii și cucerirea de noi teritorii au
devenit tot mai strâns legate.
În secolele 18 si 19, aproape fiecare expediție militară
importantă care a plecat din Europa spre ținuturi îndepărtate a
avut la bord oameni de știință, nu pentru a lupta, ci pentru a
extinde frontierele științei. Ei aveau de asemenea ambiții
politice. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este expediția
lui James Cook în Oceanul Pacific de Sud
și Australia în 1778. Cook a inclus în expediția sa o echipă de
aproximativ 10 oameni de ştiinţă din discipline diverse, în frunte
cu astronomul Charles Green și botanistul Joseph Banks. În trei
ani, această expediție a făcut numeroase descoperiri ştiinţifice si
a colectat un număr mare de observații empirice cu privire la
geografie, astronomie, botanică, zoologie, antropologie, medicină
și așa mai departe.
Moartea căpitanului Cook, ZOFFANY
Expediția lui Cook a adus înapoi în Europa primele
descrieri detaliate din Australia, Noua Zeelandă și multe dintre
insulele Pacificului. Concluziile sale au adus contribuții majore
la un număr de discipline științifice și au trezit imaginația unei
întregi generații de oameni de știință europeni cu povești
uimitoare despre Pacificul de Sud și culturile pe care le-au găsit
acolo. Poate cel mai important, expediția a ajutat de asemenea la
găsirea unui leac pentru scorbut, o boală
care omora milioane de oameni în perioada modernă
timpurie.
James Cook a fost nu numai geograf, ci de asemenea
ofițer în Marina Regală. Corabia în care expediția sa a navigat a
fost pusă la dispoziţie de Marina Regală Britanică care i-a oferit,
de asemenea, 85 de marinari bine înarmați și infanterie marină
echipată cu artilerie, muschete, praf de pușcă și alte arme. O mare
parte din informațiile pe care expediția le-a strâns au fost
folosite pentru scopuri politice și evident militare. Cook a
decretat suveranitatea Marii Britanii peste multele insule și
teritorii pe care le-a descoperit, în special Australia. Când Cook
a ajuns în Australia, el nu s-a limitat la explorare, ci a declarat
că ţara este a noastră, teritoriul aparţine de acum încolo Marii
Britanii. El a pus astfel bazele pentru ocuparea și cucerirea
britanică a Australiei, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud, precum
și bazele pentru migraţia a milioane de europeni în noile colonii.
Efectul a fost exterminarea culturilor indigene din Australia, Noua
Zeelanda și în mare parte din insulele Pacificului. În cei 100 de
ani de după expediția lui Cook, coloniştii i-au deposedat pe
nativii din Australia şi Noua Zeelanda de cele mai fertile
pământuri.
PLATE 27 la Cook, J. (CREDIT -
CAPTCOOK-NE.CO.UK)
Populația autohtonă a maorilor din Noua Zeelandă și a
aboriginalilor australieni în Australia a scăzut cu mai mult de
90%, iar supraviețuitorii au fost supuşi unui regim foarte dur
de opresiune rasială. Pentru
australienii Aboriginal și pentru
Maorii din Noua Zeelandă expediţia lui Cook nu a
fost un pas înainte, ci începutul catastrofei din care nu au reușit
să-şi revină de tot nici chiar în zilele noastre. Cum ar trebui să
înțelegem atunci expediţia lui Cook? A fost o expediție științifică
protejată de o forță militară sau a fost o expediție militară la
care s-au alăturat câţiva oameni de știință ca să studieze lumea
înconjurătoare? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. E
ca și cum am întreba dacă paharul este pe jumătate gol sau pe
jumătate plin. Revoluția științifică și imperialismul modern au
fost inseparabile. Pentru cei care au participat la expediţii, ca
James Cook sau botanistul Joseph Banks,
știința și imperiul erau în esență îmbinate.
Vasul Beagle în Strâmtoarea MAGELLAN. (CREDIT -
Wikimedia)
Să urmărim o altă expediție celebră, cea a navei
Beagle. Corabia Beagle aparţinea de
asemenea Marinei Regale Britanice. A fost trimisă în 1831 pentru a
cerceta coastele Americii de Sud, Insulele Falkland și Insulele
Galapagos în eventualitatea unui război. Marina britanică avea
nevoie de informaţii detaliate pentru a pregăti în caz de război în
zona Americii de Sud. Căpitanul vasului Beagle era nu numai ofițer
în marină ci şi om de știință amator. El a decis să ia cu sine un
geolog pentru că era interesat de studierea formațiunilor geologice
pe care expediția le-ar putea întâlni pe drum. A fost o
oportunitate excepţională. Se trimitea o navă în altă parte a lumii
aşa că de ce să nu se facă de asemenea şi explorare ştiinţifică.
Căpitanul s-a adresat mai multor geologi profesionişti, dar toţi
i-au refuzat invitația. În cele din urmă a oferit postul unui
proaspăt absolvent de la Cambridge în vârstă de 22 de ani pe
nume Charles Darwin. Darwin studia la
Cambridge pentru a deveni preot anglican. Dar în timpul studiilor
sale, el a descoperit că era de fapt mult mai interesat de geologie
și științele naturii decât de Biblie. Când căpitanul i-a oferit
șansa de a-l însoţi în expediția spre America de Sud, Darwin a
profitat de ocazie. Restul este istorie. În timp ce căpitanul
vasului Beagle îşi petrecea majoritatea timpului desenând hărți
militare în America de Sud, Darwin era ocupat cu strângerea datelor
empirice geologice, botanice, zoologice care au stat la baza
lucrărilor sale viitoare care vor deveni teoria evoluției. Chiar
și cea mai importantă teorii științifică a epocii
moderne a avut deci bazele într-o expediție
militară.
Buzz Aldrin privește spre stele şi spre steagul USA pus
acolo de către colegul său, astronautul Neil Armstrong, care a
făcut şi această poză. Steagul marchează o împlinire a întregii
omeniri (CREDIT - DailyMail)
Un alt exemplu este legat de călătoria pe Lună în 1969.
E o poveste interesantă, chiar dacă s-ar putea să nu fie adevărată,
cu privire la expediția astronauţilor americani în 1969 spre Lună.
După cum probabil toată lumea știe, pe 20 iulie 1969
Neil Armstrong și Buzz
Aldrin au fost primii doi oameni care au aselenizat pe
suprafața Lunii. În lunile care au condus la expediție, astronautii
s-au pregătit într-un deșert din vestul Statelor Unite pentru a
simula explorarea lunară. Zona fiind un deşert din vestul Statelor
Unite a găzduit anterior unele triburi native americane. Povestea
descrie întâlnirea dintre astronauţi și un bătrân dintr-un trib
vechi. Într-o zi astronauţii au întâlnit un bărbat în vârstă nativ
american. El i-a întrebat ce făceau acolo și ei i-au spus că se
pregăteau să facă parte într-o expediție științifică care în scurt
timp va explora Luna. Auzind aceasta, bătrânul a fost foarte tăcut
pentru câteva minute și apoi a cerut astronautilor foarte serios
dacă ar putea face ceva pentru el, o favoare specială. El le-a
explicat apoi că oamenii din tribul său credeau că pe Lună trăiesc
spirite sfinte.
Neil Armstrong
Vroia să se folosească de ocazie pentru a trimite
Duhului Sfânt de pe Lună un mesaj important de la poporul său.
Astronauţii au fost de acord. Omul a spus deci ceva în limba lui
tribală și i-a rugat pe astronauți să-l tot repete până când
aceştia l-au memorat perfect și nativul american a fost foarte
fericit. Astronauţii l-au întrebat apoi ce înseamnă ce au memorat
ei. Bătrânul le-a spus că nu le poate spune deoarece este un secret
pe care doar tribul lor și spiritele sacre de pe luna îl pot
înţelege. Astronauţii s-au întors la bază, dar fiind foarte curioși
au întrebat oamenii de ştiinţă ce însemna mesajul. Nu îl înţelegea
însă nimeni, aşa că au căutat și tot căutat până când au găsit în
sfârșit pe cineva care putea vorbi limba tribală și i-au cerut să
le traducă mesajul secret. Traducătorul a început să râdă și să tot
râdă. Când s-a calmat în cele din urmă, astronauții l-au rugat să
le spună ce înseamna acest mesaj secret? Omul le-a explicat că
mesajul spune:
"dragi spirite sacre de pe lună, nu vă încredeţi în nici
un singur cuvinţel din cele pe care acești oameni albi vi le vor
spune. Indiferent de ce spun ei despre știință sau orice alte
motive, în realitate ei au venit să vă fure
pământurile așa că nu-i credeţi"
Acesta era mesajul secret al unui bătrân nativ american
pentru spiritele de pe lună. Mesajul a fost trăit de oamenii din
întreaga lume pe parcursul secolelor anterioare. Europenii puteau
veni cu tot felul de poveşti despre știință și explorare și așa mai
departe, dar în realitate ei veneau, de asemenea, să fure
pământurile. Putem deci spune că în epoca modernă oamenii de
știință europeni și cuceritorii europeni au avut o mentalitate
comună, de explorare și de cucerire.
Redefinirea globului
harta detaliată inversată Fra Mauro (CREDIT
-WIKIMEDIA)
Mentalitatea unificatoare este cel mai bine ilustrată cu
apariţia unui tip nou de hartă a lumii, la începutul Europei
moderne. Multe culturi anterioare Europei moderne au trasat, de
asemenea, hărți pentru întreaga lume. Nici o cultura umană nu
cunoştea însă întregul glob. Nici o cultură din Africa și Asia, de
exemplu, nu știa despre America și la rândul lor societăţile umane
din America nu ştiau despre Africa și Asia. Acest lucru nu îi
împiedica să-şi imagineze întreaga lume și să deseneze hărți pentru
întreaga planetă (/r/worldbuilding n.t.). Zonele nefamiliare erau
pur și simplu omise sau umplute cu monștri și minuni imaginare.
Aceste hărți ale lumii pre-moderne nu aveau spații goale pe ele.
Îţi dădeau impresia de familiaritate cu întreaga lume. Au fost
desenate nu numai de către musulmani, chinezi, japonezi şi indieni,
dar și de către europenii medievali.
Avem aici harta lumii din Europa anului 1459. Europa
este în partea de sus, mai jos Africa și Asia la dreapta. Cel mai
interesant lucru despre această hartă este faptul că are multe
detalii. Chiar dacă europenii din 1459 nu știau prea multe despre
Africa și Asia, și nu știa nimic despre existența Americii,
Australia și Antarctica, harta îți dă impresia că europenii erau
familiarizați cu tot ce exista în lumea întreagă.
În timpul secolelor 15 si 16, unul dintre primele
indicii ale revoluției științifice și al imperialismului european a
fost că europenii au început să deseneze hărți ale lumii de un tip
nou, hărţi cu o mulțime de spații goale. Hărțile cu spaţii goale au
fost un progres major psihologic și
ideologic. Erau recunoașterea clară a faptului că europenii erau
ignoranţi în mari părți ale lumii. Cea mai importantă
schimbare în acest sens a avut loc în 1492, când
Cristofor Columb a navigat spre vest din Spania cautând o nouă rută
comercială spre Asia de Est. Conform calculelor lui Columb, care
s-au bazat pe hărți complete ale lumii din Evul Mediu, Japonia ar
trebui să fie situată la aproximativ 7.000 km vest de
Spania.
revista NATIONAL GEOGRAPHIC, iunie 2009 TANG naufragiu
de Simon Worrall
Hărțile erau însă greșite, sunt 20.000 km care separă
Spania de Japonia precum și America, un întreg continent
necunoscut. Columb nu știa asta. Pe 12 octombrie 1492, la
aproximativ 2AM, în mijlocul nopții, expediția lui Columb a
descoperit un continent necunoscut. Un marinar pe nume
Juan Rodríguez Bermeo, de pe catargul navei
Pinta, a reperat o insulă dintr-un grup pe care noi le numim acum
Bahamas. A fost momentul în care lumea a devenit
practic unită și de nerecunoscut. Schimbarea nu a s-a
înfăptuit de la început. Când Columb a văzut insula din Bahamas, el
a crezut că a ajuns la o mică insulă de pe coasta Asiei de Est,
undeva între Indonezia, Filipine sau Japonia. Acesta este şi
motivul pentru care el a numit oamenii pe care i-a găsit pe insule
indieni, pentru că el era convins că a ajuns în Indii. Asia de Est
era numită Indii, după India.
Columb s-a înşelat, dar foarte interesant este faptul că
el a rămas cu convingerile sale pentru tot restul vieții. El nu
şi-a dat seama că a descoperit un continent nou necunoscut. Ideea
era pur și simplu de neconceput pentru Columb și pentru mulți din
generația sa. Deoarece de-a lungul a mii de ani nu numai cei mai
mari gânditori și cei mai mari savanți europeni, ci și sfintele
scripturi ale iudaismului și creștinismului știau doar despre
Europa, Africa și Asia. Nu există nici o mențiune a americilor în
Biblie. Lui Columb și generației sale nu le venea să
creadă că Biblia ar fi pierdut jumătate din lume. Ar
fi ca și cum Apollo 11 în 1969 pe drumul spre Lună ar fi dat de o
lună necunoscută care se învârte în jurul Pământului dar pe care
nimeni nu a observat-o înainte. Cam asta i s-a întâmplat lui
Columb. Era atât de sigur că toată lumea este cunoscută şi ca el
doar a traversat oceanul ca să ajungă în Japonia. Cum ar fi putut
să existe un întreg continent despre care niciunul din înțelepții
din vechime și nici măcar Biblia să nu ştie că există? În refuzul
său de a-şi admite ignoranța, Columbus era încă un om al Evului
Mediu. El era convins că toată lumea este cunoscută și chiar și
atunci când a întâlnit America, nu a fost suficient pentru a-i
schimba părerea.
Detaliul 1507 din hartă Waldseemuller cu numele de
"America" pentru prima dată. (CREDIT - Wikimedia)
Primul explorator modern a fost Amerigo
Vespucci, un marinar italian care a luat parte la mai
multe expediții spre America în jurul anului 1500. Între 1502 și
1504, două texte care descriu expedițiile lui în America au fost
publicate în Europa și au fost atribuite lui. Aceste texte au
susținut ceva revoluționar, că noile terenurile pe care Columb le-a
descoperit nu erau insule în largul coastei Chinei, Japoniei sau
Indoneziei, ci un întreg continent necunoscut geografiei clasice și
necunoscut Bibliei și europenilor contemporani. Cinci ani mai
târziu, în 1507, un producator de hărţi german numit
Martin Waldseemüllera fost atât de convins de
acest raţionament încât a publicat o nouă hartă a lumii, prima
harta a lumii în Europa care arăta că noile teritorii descoperite
de Columb erau de fapt un continent nou, un continent separat care
nu avea nimic de-a face cu Asia. În timp ce desena harta nouă și
continentul, cartograful a trebuit să-i dea un nume. El a crezut în
mod greșit că Amerigo Vespucci, persoana care a scris aceste texte,
a fost prima persoană care a descoperit America, și nu Columb, așa
că a numit continentul în onoarea lui. El a numit teritoriul de pe
harta sa America, fapt care a devenit popular printre cartografi și
copiatori. Este o formă de dreptate poetică faptul că aproximativ
un sfert din lume, două din cele șapte continente, America de Nord
și de Sud sunt numite după un un italian necunoscut, a cărui singur
drept la celebritate este că a avut primul curajul să spună - avem
aici un întreg continent despre care noi nu știm pur și simplu
nimic.
A fost declanşatorul
revoluției ştiinţifice. Descoperirea Americii a fost cu
adevărat începutul revoluției științifice, pentru că a
învățat europenii să prefere observațiile prezentului
înaintea tradițiilor trecute sau a textelor sacre. Dorința de
a cuceri și a controla America i-a obligat pe cuceritorii europeni
să acumuleze cunoștințe noi foarte repede. Pentru ca spanioli,
portughezi și mai târziu englezi, olandezi și francezi să poată
controla teritorii vaste din America, ei au trebuit să strângă
enorme date despre noul continent: geografie, climă, animale,
oameni, limbi și culturi. Toate informaţiile anterioare din Biblie,
scripturi creștine, cărți de geografie si traditii stravechi erau
de prea puţin ajutor în găsirea drumul în lumea nouă.
Harta Lumii Castiglioni
Mai sus avem o altă hartă a lumii trasată în Italia în
1525, la aproximativ 30 de ani după Columb. Întrucât harta
precedent din 1459 este plină de continente, insule și explicații
foarte detaliate ale tuturor locuri din lume, în 1525 harta este în
mare parte goală. Zona care cuprinde coasta de vest a Americii
merge spre sud, până când dispare brusc în
gol. Oricine se uită la acestă hartă a lumii şi are o
minimă curiozitate este imediat tentat să întrebe ce se află
dincolo de acest punct, ce sunt acele uriașe spații goale goale de
pe hartă și harta nu dă nici un răspuns. Harta admite că noi nu
știm ce este acolo și invită observatorul să navigheze și să afle
pentru tine ce se află în spațiile goale. De atunci încoace nu
numai geografii europeni, dar şi oamenii de știință europeni din
aproape toate celelalte domenii ale cunoașterii au început să
traseze hărţi cu spaţii goale. Au început să admită că teoriile lor
despre fizică, biologie, economie sau orice altceva nu erau
perfecte. Există lucruri importante pe care pur și simplu nu le
știau.
Harta Lumii 1529 Ribero
In secolele urmatoare, europenii au fost irezistibil
atraşi de aceste spații goale. În timpul secolelor 15, 16 și 17
europenii au trimis expediții să înconjoare Africa, să exploreze
America, să traverseze Pacificul și Oceanul Indian, și au creat pe
parcurs o rețea de colonii peste tot în lume. Ei au pus bazele
primului imperiu cu adevărat global, și au unit întregul glob
într-o rețea de comerț unitară. Expedițiile europene au transformat
istoria lumii din istoria mai multor popoare și culturi izolate
într-o singură istorie a unei singure societăți umane integrate.
Aceste expediţii europene de "explorare și cucerire" (explore and
conquer) ne sunt atât de familiare încât avem tendința de a trece
cu vederea cât de unice și extraordinare au fost ele. Nimic
asemănător nu s-a petrecut vreodată înainte. Campanii de cucerire
lungi şi pe distanţe mari nu sunt acţiuni fireşti pentru oameni,
nici măcar pentru imperiile mari ale trecutului. De-a lungul
istoriei, majoritatea societăților umane, chiar și cele mai multe
regate și imperii, au fost atât de ocupate în conflicte locale cu
vecinii lor, încât nu au considerat explorarea și cucerirea țărilor
îndepărtate şi necunoscute. Cele mai multe dintre marile imperii
şi-au extins controlul doar asupra teritoriilor familiare din jurul
lor. Au ajuns în locuri foarte îndepărtate doar pentru că,
continuând să crească, au venit în contact cu tot mai multe
teritorii și le-au cucerit şi pe acestea.
grec bizantin ALEXANDER Manuscris Catafractă (CREDIT
-
Romanii au controlat iniţial numai orașul Roma în
centrul Italiei, dar apoi, pentru a apăra Roma împotriva invaziei
din nord, au cucerit Etruria, ceea ce
este astăzi Toscana. Apoi, pentru a apăra Etruria, au
cucerit Valea Po. Ulterior au cucerit
provincia a ceea ce este astăzi sudul Franței ca să-și apere Valea
Po. Ei au cucerit Galia pentru a-și apăra provincia. În cele din
urmă au cucerit Marea Britanie cu scopul de a-și apăra Galia
împotriva invaziilor. Romanii au avut nevoie de 400 ani în care,
pas cu pas, s-au extins de la Roma până în Marea Britanie. La
începuturi, nici un roman nu şi-ar fi imaginat pur și simplu că va
naviga spre Marea Britanie pentru a o explora și cuceri. S-a
întâmplat din când de-a lungul istoriei în când că un conducător
ambițios sau un aventurier s-ar angaja pe campanii de cucerire pe
distanțe lungi, dar astfel de campanii, de obicei, au încercat să
cucerească un imperiu existent și familiar, nu tărâmuri complet
necunoscute. De exemplu, campaniile lui Alexandru cel
Mare nu au avut ca scop descoperirea de teritorii noi
și stabilirea unui imperiu nou, ci au fost mai degrabă o încercare
reușită de a cuceri un imperiu deja existent, imperiul
perșilor.
Amiralul Zheng He (-IIS.U-TOKYO.AC.JP
CREDIT)
Cel mai apropiat de exploratorii moderni europeni a fost
campania de cercetare a imperiului chinez din secolul al 15-lea.
Între 1405 și 1433, un amiral chinez numit Zheng
He a explorat Oceanul Indian conducând șapte flote
mari. Cea mai mare dintre aceste șapte expediții a avut aproape 300
de nave și până la 30.000 de oameni, marinari, soldați, oficiali și
așa mai departe. Zheng He a vizitat și explorat într-o oarecare
măsură Indonezia, Sri Lanka, India, Golful Persic, Marea Roșie și
Africa de Est. În secolul al 15-lea, nave chineze au ajuns
la Malinde, pe malul a ceea ce este
astăzi Kenya în Africa de Est. Comparativ cu flota lui Zheng He,
flota lui Cristofor Columb în 1492, care a constat din doar trei
nave mici și 120 de marinari, a fost cât un
țânțar. Chiar dacă expeditiile lui Zheng He au fost
formidabile, exista o diferență crucială între Zheng He și Columb.
Zheng He a explorat oceanele și a ajutat conducătorii pro-chinezi
din Asia de Sud, dar nu a încercat să cucerească sau să colonizeze
țările vizitate. Mai important, aceste expediții nu s-au
înrădăcinat adânc în politica și cultura chineză. Au fost
rezultatul unor hotărâri accidentale dirijate de anumite cercuri
politice de la Beijing.
"În numele celui Preaînalt şi Preaputernic prinț
invincibil și victorios, Ludovic cel Mare, prin harul lui Dumnezeu
regele Franței și Navarrei, în a noua zi a lunii aprilie, 1682."
(CREDIT -. BOCQUIN ISTORIC)
Dacă facțiunea politică a imperiului chinez şi-a
schimbat obiectivele la mijlocul secolului al 15-lea, expedițiile
de peste mări au fost complet oprite. Marea flotă pe care Zheng He
a construit-o a fost demontată, cunoștințele tehnice și geografice
au fost pierdute. Nici un alt explorator de o astfel de ambiție şi
anvergură nu a mai navigat vreodată dintr-un port
chinez.
Conducătorii chinezi ai secolele următoare, la fel ca
majoritatea conducătorilor chinezi din secolele precedente, şi-au
limitat interesele și ambițiile numai la Asia de Est. Expedițiile
Zheng He sunt totuși foarte importante, deoarece dovedesc că Europa
nu se bucura de nici un avantaj tehnologic sau economic remarcabil
faţă de chinezi sau față de alte civilizaţii. Ce a fost excepțional
şi unic la europeni a fost ambiția lor de
neegalat de a explora și cuceri lumea, faţă de oricare
alte imperii, chinez, musulman sau indian care nu au trimis
expediții pentru a explora și cuceri ținuturi îndepărtate și
necunoscute. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă și nu s-a
datorat lipsei de posibilităţi. A fost pur și simplu din cauza
lipsei de atenţie. Roma nu a avut vreodată vreun interes în
cucerirea Scandinaviei sau a Indiei. Persanii nu au încercat să
cucerească Madagascar sau Spania și chinezii nu au încercat să
cucerească Indonezia sau Africa. Din nou, acest lucru nu ar trebui
să ne surprindă, de ce ar fi trebuit romanii să încerce să
cucerească India care era atât de departe? Sau de ce ar fi trebuit
chinezii să încerce să cucerească Indonezia sau Africa? Ce sens
avea? A fost ceva cu adevărat ciudat, pe europenii moderni
timpurii i-a prins un soi de nebunie care
i-a făcut să navigheze distanțe enorme și pe insule complet
necunoscute, pline de culturi străine, să debarce şi la primii paşi
pe plajă să proclame imediat "Eu revendic tot acest pământ pentru
naţiunea şi regele meu". Este un lucru foarte, foarte
ciudat.
Lipsa competiţiei
Harta Lumii Noi, Abraham Ortelius (CREDIT -
MITCHTESTONE.BLOGSPOT)
Chiar și după ce europenii au avut atât succes cu
expedițiile de explorare și cucerire, celelalte puteri centrale ale
lumii cum erau conducătorii din Orientul Mijlociu, India și China
nu au încercat să concureze cu ei. Expedițiile europene erau la
vremea lor atât de ciudate încât chiar și după ce marile imperii
ale Asiei au văzut ce se întâmplă, nu au încercat să-i concureze.
Au auzit despre descoperirea Americii, și mai târziu despre
descoperirea, de către europeni, de noi pământuri în Africa și
Australia, în Oceanul Pacific, dar chiar și atunci ei au manifestat
un interes mic. Ei au continuat să creadă că lumea se învârte în
jurul Asiei și că nimic de mare importanță nu există în America sau
Africa și, prin urmare, nu au făcut nici o încercare de a-i ajunge
pe europeni în ce priveşte controlul Americii sau a noilor rute
comerciale trans-oceanice. Au fost momente când regate europene
chiar foarte mici, cum erau Scoția sau Danemarca au pus bazele unor
expediții de cucerire a Americii, dar nici o expediție, explorare
sau cucerire nu a fost pornită vreodată spre America de către
musulmani, indieni sau chinezi. Sultanul otoman nu a trimis nici o
armată pentru a încerca să cucerească sau să exploreze Mexicul sau
Australia.
Harta lumii chineze, trasată de iezuiți (PRECOCE
17-lea). Reproducerea după "HARTI MARITIME ISTORICE" DONALD
Wigal
Prima dată când o putere non-europeană a trimis o
expediție militară în America a fost doar în 1942, în al doilea
război mondial, când Japonia a trimis o expeditie în Alaska care a
reușit să cucerească două mici insule în apropiere de
Coasta Alaskăi, Kiska și Attu,
capturând pe parcurs zece soldați americani și un câine.
Aceasta a fost situaţia cea mai apropiată de o invazie a noii lumi
a Americii de către o putere majoră non-europeană. Nu se poate
susține că nu au avut mijloacele necesare. Turcii și chinezii erau
avansaţi tehnologic şi nu erau prea departe. Nu erau cu mult mai
jos decât europenii faţă de America. Aveau tehnologia, economia,
abilitățile militare pentru a ajunge în America și a concura cu
europenii pentru controlul lumii noi. Nu se pot compara resursele
de care a dispus Zheng He cu cei 30.000 de chinezi spre Africa de
Est în 1420. Chiar şi acum, ar fi fost mai mult decât suficient
pentru a ajunge în America. Chinezii însă nu erau interesaţi.
Ei nu credeau că mai există ceva important în
lume despre care să nu știe deja. Prima harta a lumii
în China, care a arătat partea nouă a lumii, America, a fost
publicată abia în 1602, la mai mult de o sută de ani după Columb.
Nu numai atât, harta a fost publicată de un misionar european, nu
de un cartograf chinez.
Oceanul Indial si Marea Chinei de cartograf Ibrahim
Muteferrika, Imperiul Otoman 1728 (CREDIT - Cambridge University
Library)
La 300 ani după Columb, europenii se bucurau de o
stăpânire de neegalat în America, Oceanul Atlantic și Pacific. S-au
luptat mult pentru controlul acestor teritorii, dar luptele au fost
între diferitele puteri europene sau între puteri europene și
populația locală. Marile şi puternicele regate și imperii din Asia
și Africa nu au încercat să intervină. În cele din urmă au fost
chiar resursele și bogăția pe care europenii le-au dobândit în
aceste noi terenuri și oceane ce le-a dat suficientă putere pentru
a concura cu imperiile din Asia și a le învinge. Când otomanii,
persanii, indienii și chinezii în cele din urmă au înțeles cât de
importantă a fost America și oceanele lumii, era deja
prea târziu. Erau deja mult prea în urma
europenilor.
Vedem atunci că ceea ce a unit știința modernă și
imperialismul european a fost nevoia de a descoperi și cuceri
teritorii noi. Imperiul a sprijinit explorarea științifică şi
aceste explorări s-au dovedit şi ele foarte utile. Imperiul a
sprijinit primele expediții geografice. Prima ştiinţă cu adevarat
importantă a revoluției științifice a fost
geografia. Nu fizica, chimia sau biologia.
Geografia a primit cele mai multe investiții și a întors cele mai
importante rezultate. A dat europenilor stăpânirea absolută peste
pământuri și oceane noi. Ce a început cu geografia s-a răspândit
curând și la alte discipline, cum ar fi medicină, fizică,
logistică, economie, antropologie și istorie.
Imperialismul european și știința
europeană
plantă medicinală cinchona CALISAYA KÖHLER (CREDIT -
Wikimedia)
Urmând succesul geografiei, chiar studii care păreau
complet inutile au fost susținute adesea de imperiile europene,
pentru că s-ar fi putut descoperi ceva folositor. Botaniști și
antropologi ai secolului 19 au studiat medicamentele folosite de
șamani și vrăjitori locali în unele triburi americane, au
descoperit o parte din tratamentul pentru malarie, în scoarța unui
copac numit chinină. Descoperirea a fost
mai târziu folosită de europeni pentru a cuceri o mare parte din
Africa și țările tropicale ale lumii. Ei nu puteau face acest lucru
anterior, deoarece soldații europeni mureau cu miile de malarie.
Acesta a fost motivul pentru care unele imperii au finanțat și
sprijinit o multitudine de explorări în domenii
neobişnuite.
Când musulmanii au cucerit India, ei nu au trimis
arheologi care să studieze sistematic istoria Indiei. Nu au trimis
nici antropologi pentru studiul culturii indiene, sau geologi și
zoologi care să studieze solurile și animalele din India. Imediat
ce britanicii au cucerit India, au făcut exact aceasta. Britanicii
au explorat nu numai locurile cu utilitate evidentă, cum erau
drumurile principale sau minelor de aur. Ei au colectat de asemenea
probe despre păianjenii indieni, au catalogat fluturii în India, au
urmărit originile limbilor indiene dispărute pe care nu le mai
vorbea nimeni și chiar au săpat ruine uitate, pentru a înțelege mai
bine istoria antică a Indiei. Un exemplu în acest sens a fost
descoperirea vechii civilizații din Valea
Indus, prima mare civilizație a Indiei. Distrusă în
jurul anului 2 000 î.Hr., a fost apoi complet uitată. Nici un
indian nu știa nimic despre ea în epoca modernă până când nu au
descoperit-o britanicii. Existau ruine ale orașelor lor în India
antică dar niciunul dintre conducătorii sau locuitorii din India
înaintea britanicilor nu s-a deranjat să le studieze. În 1922, un
studiu arheologic britanic a descoperit ruinele
Harappa, unul dintre cele mai mari orașe ale vechii
civilizaţii Indus. Britanicii au alocat bani și efort pentru
dezgroparea ruinelor și pentru studiul acestei civilizații
pierdute.
Rosetta Stone (CREDIT
-GREATARCHAEOLOGY.COM)
Un alt exemplu al curiozității științifice europene este
descifrarea hieroglifelor egiptene. Ultima persoană care era
capabilă să înţeleagă hieroglifele a murit probabil cândva la
începutul primului mileniu d.Hr., când Egiptul a fost condus de
Imperiul Roman. De atunci încoace, locuitorii Egiptului au văzut
frecvent scrieri hieroglifice pe monumente, ruine antice și vase
sparte, dar nu aveau niciunul vreo idee cum să înţeleagă scrierile
ciudate. Din câte știm, s-a încercat foarte puţin să se facă acest
lucru. Când arabii au cucerit Egiptul în secolul al VII-lea, nu au
încercat să descifreze hieroglifele pentru a studia istoria antică
a Egiptului. În mod similar, atunci când Hyksos
a cucerit Egiptul în secolul al 13-lea, sau când turcii
otomani au cucerit Egiptul în secolul al 16-lea, niciunul nu a
făcut vreo încercare serioasă de a le descifra. Hieroglifele au
fost în cele din urmă descifrate doar după ce europenii au cucerit
Egiptul. În 1798, Napoleon a invadat Egiptul şi când soldații săi
au construit fortul Julien într-un loc numit Rozetta, soldați
francezi au săpat pentru a ridica fortul și au descoperit o piatră
cu trei inscripții pe ea, una în limba greacă antică, una în scris
demotic, și una în hieroglife. Armata de invazie a lui Napoleon,
după modelul cunoscut, era însoțită de oameni de ştiinţă. Napoleon
a dus cu el 160 de oameni de ştiinţă din discipline variate pentru
a studia Egiptul. Când soldații au descoperit această piatră, ea a
ajuns repede sub atenția oamenilor de știință.
LEON COGNIET Jean-François Champollion (CREDIT -
Wikimedia)
Ei au recunoscut imediat importanța crucială a pietrei
ca fiind cheia probabilă pentru descifrarea scrierii pierdute a
Egiptului antic. Aveau trei inscripții, unul care se putea citi cu
ușurință în greacă veche, și, presupunând că textul era acelaşi, au
putut folosi greaca pentru a înţelege scrierea egiptenilor antici,
hieroglifele. Doi ani mai târziu, în 1801, armata franceză din
Egipt a fost însă învinsă de britanici și ca parte a termenilor de
predare francezii au trebuit să renunțe la Piatra
Rosetta în favoarea britanicilor care au recunoscut
imediat importanța ei. Chiar și soldații din armata britanică şi-au
dat seama de importanța acestei pietre pentru știință așa le-au
cerut-o francezilor și au adus-o într-un muzeu britanic unde poate
fi văzută şi astăzi. Britanicii au permis cercetătorilor din
întreaga Europa, nu doar celor din Marea Britanie, să încerce să
descifreze piatra Rosetta. După 20 de ani de încercări, într-un
ironie a sorţii, un savant francez numit
Champollion a reușit în cele din urmă să
descifreze o parte din hieroglifele de pe piatra Rosetta. A fost
descoperirea crucială care a permis oamenilor de ştiinţă să
înţeleagă nenumarate alte inscripții egiptene și să exploreze în
detaliu lumea uitată a Egiptului antic.
Ceea ce știm astăzi, nu numai despre istoria antică a
Egiptului, dar şi despre istoria antică a întregii lumi, animale și
plante, spaţiul cosmic, structura atomului, toate se datorează
contribuțiilor imperiilor europene. Imperiile nu au susținut orice
fel de cercetări, ci în principal proiectele științifice care
credeau că le vor fi de folos chiar dacă nu inventau tehnologii
noi. Au sprijinit de asemenea științe ce permiteau europenilor să
înţeleagă mai bine teritoriile cucerite sau să câştige sprijin
ideologic. Trebuie subliniată tendinţa spre proiectele ştiinţifice
care aduceau sprijin ideologic. Se poate observa, de exemplu,
sprijinul pe care imperiile europene l-au dat în studiul istoriei,
arheologiei și biologiei. Nu este deloc o coincidență faptul că
aceste domenii ale științei, istorie, arheologie și biologie care
s-au bucurat de mult suport de la imperiile europene au dezvoltat
teorii istorice și biologice care au dat legitimitate imperiilor
europene și controlului european asupra lumii.
" O demonstrație științifică din 1868 a faptului că
Negrii se deosebesc de caucazieni la fel de mult ca de cimpanzei.
Josiah Nott a fost un poligenist, era convins că "rasele umane" au
fost întotdeauna separate. (WIKIMEDIA CREDIT)
În secolul 19 și începutul secolului 20, istorici și
arheologi au afirmat că cele mai multe dintre marile realizări ale
omenirii s-au datorat eforturilor rasei albe a europenilor.
Biologi, în același timp, au susținut că rasa albă era în
conformitate cu aceste studii, biologic superioară tuturor
celorlalte rase. Conform acestor teorii științifice foarte populare
în secolul 19 și începutul secolului 20, europenii au
dreptul și chiar datoria de a cuceri și conduce
lumea. Istorici și biologi au oferit sprijin
imperiilor în primul rând pentru că imperiile îi finanțau, dar și
pentru că oamenii de știință le vedeau ca pe nişte motoare ale
progresului, ca o metodă de îmbunătăţire a lumii. Oamenii de
ştiinţă credeau cu adevărat că imperiile europene au dus lumina
rațiunii, a științei și a progresului în regiunile întunecate ale
lumii, cum ar fi Africa sau India. Ei susțineau că imperiile au
adus medicamente noi, căi de transport care funcționează cum erau
căile ferate, idei noi, educație și ştiință oamenilor primitivi din
Africa, India și Australia. Acesta a fost motivul pentru care
imperiile au fost bune și ar trebui sprijinite.
Realitatea a fost foarte adesea departe de aceste
fantezii. Imperiile europene au adus cu ele mult mai mult război,
foamete şi exploatare rasială decât medicamente, drumuri sau școli.
De exemplu, în India, în 1764 britanicii au cucerit Bengalul, cea
mai bogată provincie indiană. Noii conducători britanici erau avizi
după îmbogăţire, așa că au dus o politică economică dezastruoasă.
În foarte puține ani, acest lucru a dus la izbucnirea marii
foamete din Bengal care a început în 1769, la
cinci ani după ce britanicii au preluat controlul. Ajunsă la
proporții catastrofale în 1770, a mai durat până în 1773.
Aproximativ zece milioane de bengalezi, o treime din populația
provinciei, au murit pe parcursul a doar patru ani în această
nenorocire. Aceasta nu i-a împiedicat pe britanici și pe oamenii de
ştiinţă britanici să spună că ei au adus progr
