O revoluție permanentă
Revoluția industrială a deschis o eră a revoluțiilor permanente. Sistemul socio-politic modern târziu nu mai are o formă stabilă ci este într-o continuă schimbare. Stâlpii societăţii umane, familia și comunitatea apropiată, se fărâmițează gradual jurul nostru. Cum reuşesc oamenii să convieţuiască cu haosul şi vidul rezultat? Cum funcționează structurile sociale și politice fără garanţia stabilităţii? Este lumea din ce în ce mai violentă și periculoasă, sau este ea mult mai pașnică și mai sigură decât oricând înainte? În lecţia prezentă, Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim va urmări apariţia şi schimbările intime în structura comunitară și în nucleul familial. Aveţi aici notele de curs ale lui Louise Charente la cursul de istorie a omenirii de pe Coursera., accesibile în original aici: A Permanent Revolution.
Revoluția industrială a deschis o eră a revoluțiilor permanente. Sistemul socio-politic modern târziu nu mai are o formă stabilă ci este într-o continuă schimbare. Stâlpii societăţii umane, familia și comunitatea apropiată, se fărâmițează gradual jurul nostru. Cum reuşesc oamenii să convieţuiască cu haosul şi vidul rezultat? Cum funcționează structurile sociale și politice fără garanţia stabilităţii? Este lumea din ce în ce mai violentă și periculoasă, sau este ea mult mai pașnică și mai sigură decât oricând înainte? În lecţia prezentă, Dr Harari de la Universitatea Ebraică din Ierusalim va urmări apariţia şi schimbările intime în structura comunitară și în nucleul familial. Aveţi aici notele de curs ale lui Louise Charente la cursul de istorie a omenirii de pe Coursera., accesibile în original aici: A Permanent Revolution.
Schimbările globale
DEFRIȘĂRI (credit
descopera.ro)
Am văzut că revoluția industrială a oferit omenirii
controlul unei cantităţi enorme de energie și materii prime. Pe
parcursul ei, omenirea s-a eliberat de dependența de ecosistemul
înconjurător. Oamenii au reușit să taie păduri și jungle, să
distrugă mlaștini, să devieze râuri spre zone inundabile, să
construiască zeci de mii de kilometri de drumuri și căi ferate și
să construiască orașe gigantice. Pe măsură ce planeta s-a ajustat
capriciilor lui Homo sapiens, habitate
întregi au fost distruse și numeroase specii de animale și plante
au dispărut.
În zilele noastre, continentele pământului susţin în
total șapte miliarde de Homo sapiens. Dacă am pune toţi oamenii pe
un cântar colosal, masa lor combinată ar fi de aproximativ 300 de
milioane de tone. Dacă cântărim toate animalele domestice, vaci și
porci și pui și așa mai departe, masa lor însumată ar fi de
aproximativ 700 de milioane de tone. În schimb, dacă cântărim toate
animalele sălbatice care au supraviețuit, pinguini, struți, lei,
crocodili, balene, delfini și așa mai departe, nimeni nu stie exact
cât de mult ar cântări împreună, dar se estimează a fi
mai puțin de 100 de milioane de
tone.
Mai puțin de 10% din animalele mari
ale lumii din toate oceanele și continentele combinate mai
sunt animale sălbatice. Marea majoritate suntem noi, Homo sapiens
și animalele domesticite înrobite. Cărțile pentru copii, filmele TV
ne arată încă o lume plină de girafe, lupi, cimpanzei, elefanți,
lei și așa mai departe. Dar lumea are în realitate foarte puține
animale rămase.
De exemplu în lume mai trăiesc doar aproximativ 80.000
de girafe faţă de 1,5 miliarde de bovine. Mai există doar 200.000
de lupi, comparativ cu 400 milioane de câini domestici. Doar
250.000 de cimpanzei faţă de aproximativ 7 miliarde Homo sapiens.
Este deci evident că în zilele noastre Homo sapiens a cucerit lumea
şi o controlează la modul absolut. Trebuie să remarcăm totuși o
diferență între distrugerea ecologică pe care o provoacăm
habitatelor naturale și plantelor și animalelor sălbatice și
problema deficitului de resurse.
Anterior dr. Harari a descris modul în care resursele
disponibile sunt într-o continuă creștere. Profețiile apocaliptice
care predică epuizarea resurselor energetice (peak oil n.t.) sunt
cel mai probabil false. Din contră, îngrijorarea cu privire la
distrugerea ecologică, procesul lent dar sigur prin care omenirea
îşi distruge ecosistemul, este mult mai justificată. Într-un viitor
nu foarte îndepărtat, am putea avea la dispoziție resurse
energetice enorme, dar în același timp cele mai multe dintre
habitatele naturale ale lumii vor fi distruse și cele mai multe
dintre speciile de animale și plante vor fi pe cale de
dispariţie.
(CREDIT NATIONALGEOGRAPHIC .COM)
Distrugerea habitatelor și a speciilor ar putea pune în
pericol chiar supraviețuirea lui Homo sapiens, în ciuda abundenţei
de resurse și energie. Procesele globale, cum ar fi încălzirea
globală, ridicarea nivelului oceanelor și poluarea tot mai extinsă
a aerului, apei și pământului ar putea transforma planeta noastră
într-un loc mult mai puțin primitor pentru genul nostru. Viitorul
ar putea fi, prin urmare, o competiţie între avansul cunoaşterii
umană și dezastrele naturale cauzate tot de noi. Pe măsură ce
oamenii subjugă tot mai multe forțe ale naturii pentru a schimba
ecosistemul potrivit nevoilor și capriciile noastre, acest proces
ar putea fi cauza mai multe efecte secundare neprevăzute și
periculoase, unul dintre ele este încălzirea
globală. Nimeni nu şi-a dorit în mod expres aceasta,
s-a întâmplat ca un efect secundar al procesului de dezvoltare.
Pentru a opri aceste efecte secundare, vor trebui luate măsuri
drastice. Vor trebui probabil operate schimbări și mai drastice ale
ecosistemului, care vor genera la rândul lor alte şi alte efecte
secundare.
Mulți numesc acest proces distrugerea
naturii, dar mai corect spus nu este o distrugere ci o
schimbare. Natura în sine nu poate fi distrusă, poate fi numai
schimbată. Specia poate deveni extinctă. Habitatele pot deveni
complet diferite.
Creștere şi răspândire
(CREDIT -. ICDN4.DIGITALTRENDS.COM)
Acum 65 milioane de ani, un asteroid venit din spațiu a
şters dinozaurii de pe faţa pământului, a schimbat complet faţa
ecosistemului și a deschis drumul multor specii de mamifere.
Astăzi, omenirea este pe cale să facă ceva foarte similar.
Ecosistemul se schimbă. Mai multe specii sunt pe cale de dispariție
și pot fi nimicite. Cu toate acestea, există organisme care
întrevăd o fereastră foarte favorabilă în toate aceste schimbări.
Șobolanii și gândacii, spre exemplu, prosperă. Poate că șobolanii
vor continua progresul și vor evolua în a deveni șobolani
super-inteligenţi, iar peste 65 de milioane ei vor controla
Planeta. Se vor uita înapoi cu recunoștință la distrugerile cauzate
de omenire, care au deschis drumul controlului planetei. Similar
modului cum ne gândim noi astăzi la asteroidul care a distrus
dinozaurii ca ceva favorabil nouă.
creşterea populaţiei între 1750 - 2050 (credit
andreivocila.wordpress.com)
În prezent e mult prea devreme pentru a vorbi
despre dispariția lui Homo sapiens. În
ultimii 200 ani, populația umană a fost într-o continuă creștere,
ca niciodată înainte. În anul 1700, înaintea începerii Revoluției
Industriale, planeta întreţinea aproximativ 700 de milioane de
oameni, în anul 1900 erau 1,5 miliarde de oameni. În 2000 erau deja
6 miliarde de oameni, iar astăzi am depăşit 7 miliarde. Până în
clipa prezentă, suntem departe de pericolul dispariţie. Din contră,
devenim tot mai numeroşi.
Pe măsură ce ne-am eliberat de echilibrul şi forțele
naturale, am devenit tot mai supuşi forțelor industriei moderne și
guvernelor. Ne pasă mai puțin de natură și ciclurile naturale de
ploaie, soare, vară, iarnă, iar guvernele și industria pot mai mult
decât oricând să ne schimbe. Revoluția industrială a deschis calea
unui şir lung de schimbări şi experimente de inginerie socială și,
de asemenea, la o serie lungă de schimbări nepremeditate în viața
de zi cu zi a oamenilor și a mentalitatăţii umane. Modificări pe
care nimeni nu le-a vrut sau anticipat s-au întâmplat pur și
simplu.
Ritmul de viață
Anotimpuri
Un exemplu din ultimii 200 ani este înlocuirea
ritmurilor agriculturii tradiționale cu
programul industrial, precis şi monoton. Agricultura tradițională
depindea de ciclurile naturale și de creșterea organică. Cele mai
multe societăți nu aveau ceasuri și calendare exacte. Aceasta
deoarece nu îi interesa decât alternanţa naturală zi și noapte,
mișcarea soarelui și ritmul natural al anotimpurilor și al
creşterii plantelor. Pentru cea mai mare parte a istoriei, nu a
existat o zi de lucru uniformă, repetarea aceluiași lucru în
fiecare zi de-a lungul unui an întreg. Sarcinile oamenilor se
schimbau drastic de la un sezon la altul. Oamenilor erau atenţi la
soare, dacă soarele apărea pe cer era un semn al schimbării
anotimpurilor. Oamenilor nu le pasau de ora exactă sau de an. Nu
știau ce oră era sau în ce an trăiesc. Prin contrast, industria
modernă are mai puțin de-a face cu soarele și anotimpurile și mult
mai mult cu un program regulat și uniform. Pentru a lămuri de ce,
dr. Harari compară o cizmărie medievală cu o fabrică modernă. În
atelierul medieval, fiecare cizmar producea întregul pantof de la
talpă la cataramă. Dacă un cizmar întârzia la muncă, el nu bloca
defel activitatea altor cizmari. Pe de altă parte, într-o fabrică
de încălțăminte modernă cu o linie de asamblare de pantofi, fiecare
lucrător are o sarcină mică în procesul de producere al pantofului.
Dacă un lucrător care operează să zicem mașina cu numărul 5
dintr-un total de 20 de mașini doarme prea mult, toţi ceilalţi
lucrători sunt de asemenea încetiniţi sau opriţi. Pentru a preveni
astfel de probleme, lumea într-o fabrică industrială modernă
trebuie să lucreze în conformitate cu un orar foarte
precis.
Calendare şi oraruri
Revoluția industrială a transformat calendarul și linia
de asamblare într-o bază a producției
industriale și practic a întregii game de activităţi umane, pentru
că toate celelalte activități umane au copiat și s-au adaptat la
metodele de producţie din fabrici. La scurt timp după ce fabricile
au început să impună un orar strict, școlile au adoptat de asemenea
metoda orarului. Oamenii au importat metoda industrială de
producție în școli, care au fost iniţial gândite ca nişte
fabrici de producere de cunoştinţe și lucrători.
Oamenii şi-au spus că copiii mici trebuie să se obișnuiască și să
trăiască în conformitate cu un program strict pentru că acelaşi
lucru vor trebui să-l facă în calitate de adulți, așa că era foarte
bine ca aceste obiceiuri să fie deprinse de la vârstă fragedă.
Aceeași logică a influenţat spitale, penitenciare, magazine și alte
direcţii ale vieții moderne, toate au început să opereze după un
program precis. Un element esențial în răspândirea calendarului a
fost transportul public. Pentru că muncitorii aveau nevoie să
ajungă la fabrică exact la ora 8 dimineața, trenul sau autobuzul
trebuia să ajungă la poarta fabricii cu cel puțin cinci minute mai
devreme, la 7:55 dimineața . Chiar și o întârziere de câteva minute
îi făcea pe unii muncitori să întârzie la muncă, să dăuneze
producției și, probabil, unii muncitori puteau fi chiar concediaţi
pentru că au întârziat.
Industria și scurgerea timpului
Trăsură de poştă într-o furtună NEWMARKET HEATH,
Suffolk, 1827
Unul dintre efecte a fost apariția de orare precise în
transporturi pentru care nu a fost înainte niciodată cazul. Primul
orar din istoria Marii Britanii a fost publicat în 1784. A fost
orarul unui serviciu de transport care conecta diferite orașe din
Marea Britanie. Specifica numai ora plecării, nu şi ora de sosire,
probabil pentru că nimeni nu putea spune cât de mult i-ar lua unui
cal și unei căruţe pentru a merge de la Londra să zicem până la
Birmingham. Mai important, fiecare oraș din Marea Britanie a acelor
vremuri, precum şi în restul lumii, avea propria ora locală. Ora
locală în Liverpool sau Glasgow putea fi diferită de ora din Londra
cu până la o jumătate de oră. De exemplu, atunci când în Londra era
ora 12, în Liverpool era poate 12:20 iar în Canterbury 11:50 sau
invers. Deoarece nu existau telefoane, radiouri, televizoare și
nici trenuri rapide sau maşini, nimeni nu putea ști că exista o
diferență între timpul din Londra și cel din Liverpool, și nimănui
nu îi păsa. Când trenurile au început să se conecteze orașe
diferite din Marea Britanie și când au apărut orarele, aceste
diferenţe au devenit o problemă.
Observatorul Regal CERCETATORI GREENWICH © ȘTIINȚĂ FOTO
BIBLIOTECA / FOTO, INC.
În 1847, companiile feroviare britanice au organizat o
conferință, și s-au pus de acord că începând cu acel moment,
orarele la trenuri vor fi în funcție de timpul Observatorului
Greenwich de lângă Londra. În anii următori, tot mai multe
instituții au început să urmeze exemplul companiilor de tren,
adoptând timpul Greenwich, până când în cele din urmă în anul 1880,
guvernul britanic a făcut pasul fără precedent în
istoria omenirii de a legifera că toate orarele din
Marea Britanie trebuie să urmeze timpul unic din Greenwich. A fost
pentru prima dată în istorie când o întreagă naţiune a adoptat un
timp unic și a obligat populația să trăiască în conformitate cu un
ceas artificial și nu în funcție de ritmul local dat de răsăritul
și apusul soarelui. După acest început modest s-a creat o rețea
globală a orarelor care sincroniza activitățile oamenilor din
întreaga lume, până la cele mai mici fracțiuni de
secundă.
Dominaţi de ceasuri
Pentru a se asigura că toată lumea funcţionează pe baza
aceluiaşi timp, ceasuri portabile ieftine şi precise au devenit
omniprezente. Orașele antice nu deţineau aproape nici un ceas.
Orașele medievale europene aveau de obicei un singur ceas în tot
orașul. Era un ceas mecanic gigant montat pe partea de sus a
turnului situat de regulă central în piața orașului. Ceasurile de
turn erau notoriu inexacte, dar pentru că nu existau alte ceasuri
ca să le contrazică, erau corectate doar cu mare efort. Într-o casă
a zilele noastre, o familie simplă are probabil la dispoziție mai
multe ceasuri decât o întreagă țară medievală. Oamenii au ceasuri
pe telefoane mobile, ceasuri deșteptătoare alături de paturile lor,
ceasuri pe pereti, în bucătărie, în camera de zi. Ceasurile sunt
aproape peste tot într-o casă modernă. Oamenii obişnuiţi verifică
ceasurile de zeci sau chiar sute de ori în fiecare zi. Aproape tot
ceea ce facem este în funcție de un program precis.
Mulți oameni se trezesc dimineața nu atunci când o
doresc și nu la răsăritul soarelui, ci atunci când sună ceasul.
Apoi au nevoie sa manance ceva așa că iau un mic dejun semipreparat
din congelator și îl dezgheață în cuptorul cu microunde timp de
exact 50 secunde pe ceasul cuptorului cu microunde. Apoi, merg să
se spele pe dinţi, mulți oameni au periuțe de dinți electronice,
care spală timp de trei minute și apoi produce un sunet pentru a ne
informa că cele trei minute au trecut. Trenul sau autobuzul pleacă
exact la 07:40 dimineața din stație, după servici oamenii merg
poate la o sală de sport pentru o oră, fiind informaţi de un pager
când a trecut exact o oră. Spectacol lor preferat începe la ora
19:00, la fiecare cinci sau șapte minute spectacolul este întrerupt
de reclame care costă 1000 de dolari pe secundă şi sunt introduse
la momente precise. Întreaga noastră zi se derulează în
conformitate cu un astfel de program precis. Chiar și atunci când
mergem la psiholog sau la terapeut să ne plângem despre presiunea
din viețile noastre, sesiunea de terapie durează de obicei exact 45
de minute. După 44 minute și 50 secunde, terapeutul, chiar dacă
suntem în mijlocul celei mai interesante poveste despre mama
noastră, el sau ea va spune că asta e, suntem în criză de timp, să
continuăm acest lucru în sesiunea următoare. E doar una dintre
multele revoluții aduse în mentalitatea vieții de zi cu zi de către
Revoluția Industrială.
Prăbușirea familiei
(CREDIT
-STANDUPFORAMERICA.FILES.WORDPRESS.COM)
Însă cea mai importantă schimbare adusă de Revoluția
Industrială este prăbușirea familiei și a comunităţii și înlocuirea
ei de către stat și pieţe ca principalii regizori ai vieții umane.
După câte ştim, din cele mai vechi timpuri încă de acum mai multe
milioane de ani, oamenii au trăit mereu în comunități strânse, ale
căror membri erau legaţi unul de altul prin legături strânse de
familie. Revoluția Cognitivă în urmă cu 70.000 ani și Revoluția
Agricolă nu au schimbat asta, ele au sudat doar familiile și
comunitățile împreună în triburi, orașe, regate și imperii.
Fuziunile nu au distrus familia și comunitatea care au continuat să
fie cărămida de bază a tuturor societăților
umane. Puteam trăi într-un oraș, imperiu sau regat,
dar structura de bază, unitatea de bază a vieții era familia sau
comunitatea locală. Revoluția Industrială, pe de altă parte, a
reușit, în puțin mai mult de două secole, să spargă aceste blocuri
în atomi, în indivizi. Cele mai multe dintre funcțiile tradiționale
ale familiei și comunității au fost cedate în ultimele două secole
statului sau pieţelor.
Înainte de revoluția industrială, viața de zi cu zi a
majorității bărbaților și femeilor era dominată de nucleul
familial, la care se adăuga familia extinsă, mătuși, unchi precum
şi comunitatea locală. Cei mai mulți oameni lucrau în întreprinderi
de familiale, cum era ferma sau atelierul. Dacă familia ta era
săracă și nu avea fermă sau atelier, lucrai pentru vecini sau
pentru cineva din comunitatea ta.
(CREDIT - COLLEGELIFESTYLES.ORG)
Familia nu era numai principala sursă a muncilor, ci era
de asemenea şi furnizor de protecție socială şi de tratament în caz
de boală. Dacă deveneai bolnav, familia avea grijă de tine, dacă
îmbătrâneai, familia te susținea. Copiii tăi erau cel mai bun fond
de pensie pe care l-ai fi putut avea. Dacă cineva murea de tânăr şi
lăsa în urmă copii mici, atunci familia avea grijă de orfani. Dacă
doreau să-ţi construieşti o casă, îi rugai pe veri și unchi să te
ajute. Dacă vroiai să deschizi o afacere, tot familia îţi furniza
cunoștințele și bani necesari. Dacă doreai să te căsătoreşti, sau
chiar dacă nu doreai să te căsătoreşti,
familia alegea ea pentru tine sau cel puțin îţi verifica soțul sau
soaţa dorită. Dacă intrai în dispută cu cineva nu exista poliție
care să se ocupe de chestiune. Trebuia să te bazezi tot pe ajutorul
familiei, dacă conflictul era prea grav sau dacă apărea o problemă
în care familia nu te putea ajuta atunci comunitatea locală era cea
care venea în ajutor pentru a încerca să rezolve problema, nu
regele sau împăratul.
Schimbul de servicii
(CREDIT -BARTERQUEST.COM)
Comunitatea oferea ajutor pe baza tradițiilor locale, și
punea bazele unei economii locale de favoruri reciproce, o economie
foarte diferită de legea cererii și ofertei care guvernează piețele
libere de astăzi. De exemplu, într-o comunitate medievală de modă
veche, dacă vecinul tău avea nevoie de cineva să aibă grijă de oile
sale, sau vroia să-şi construiască o casă și avea nevoie de ajutor,
îţi cerea ajutorul și tu i-l dădeai. După un timp, când aveai tu la
rândul tău nevoie de ajutorul lui, atunci vecinul te ajuta fără
nici un fel de plată. Nobilul local îţi putea cere ţie și vecinilor
din sat să-l ajutaţi în construcţia castelului fără a plăti nimic
în schimb. În schimb, puteai conta pe nobil să te apere împotriva
tâlharilor şi a invadatorilor. Din nou deci, nu era o piață liberă
cu cerere și ofertă, era un alt fel de economie. Viața satelor
implica multe tranzacţii, dar foarte puține plăți. Nu plăteai
pentru cele mai multe dintre lucrurile necesare, cele mai multe nu
trebuiau cumparate. Existau piețe în sensul modern al cuvântului în
care puteai cumpăra lucruri de la oameni pe care nu îi știai, dar
foarte puține lucruri se cumpărau astfel. Oamenii fabricau singuri
sau cu ajutor de la vecini cele mai multe lucruri de care aveau
nevoie. În piețe cumpărai poate doar 10% dintre lucruri, condimente
rare și haine, servicii de avocați, medici și așa mai
departe.
Mehmed al VI-lea, ultimul sultan statului otoman,
1922
Erau şi atunci regate și imperii complexe care aveau
sarcini importante cum era ducerea războaielor, construirea de
drumuri, precum și construirea de palate și biserici. Pentru
aceasta, regii impozitau cetățenii și îi plăteau pe soldați și
muncitori. Cu toate acestea, cu foarte puține excepții, cei mai
mulţi dintre regi și împărați nu interveneau în viața de zi cu zi a
familiei și comunității. Cei mai mulţi regi nu puteau nici măcar
face acest lucru, chiar dacă ar fi vrut să decidă cum să-ți
trăiești tu viața. În economiile tradițional-agricole era prea
puțin surplus care să hrănească un aparat de funcţionari
guvernamentali, polițiști, profesori, medici sau asistenți sociali.
Prin urmare, cei mai mulţi conducători nu aveau pur și simplu
resursele pentru a crea sisteme de protecție socială în masă,
asistenţă medicală, sisteme de învățământ, școli, spitale și așa
mai departe. Lăsau toate aceste chestiuni în mâna familiei și a
comunității. De multe ori regilor le lipseau nu numai banii pentru
un astfel de proiect, dar şi infrastructura de transport și
comunicații, fără de care era imposibil să intervină în treburile
comunităților izolate. Mulţi regi şi conducători preferau să
renunțe chiar la cele mai elementare funcții şi prerogative regale,
cum ar fi colectarea impozitului sau justiţie, permiţând astfel
comunităților să gestioneze la scară locală strângerea impozitelor
și dreptatea. De exemplu, acum doar 200 de ani, în
Imperiul Otoman, răzbunările de familie era
folosite ca act de justiție, lege și ordine în locul unei forțe de
poliție imense și tribunale imperiale. Dacă spre exemplu vărul tău
ucidea pe cineva, atunci familia persoanei ucise putea să ucidă pe
cineva din familia ta drept represalii. Logica era că fiecare
familie avea obligaţia să-şi controleze membri. Familiile erau
încurajate să-şi controleze membri pentru a reduce nivelul
violenţei.
Cucerirea manciuriană a Chinei
Imperiul Ming din China a domnit între
secolul 14 şi al 17-lea. Populația era organizată în aşa numitul
sistemul Baojia. Fiecare zece familii erau grupate într-un grup
numit Jia și fiecare zece Jia constituiau un Bow. Atunci când un
membru al unui Bow comitea o infracțiune, ceilalți membri Bow
puteau fi pedepsiţi pentru asta. În special bătrânii, pentru a
preveni o pedeapsă colectivă, aveau grijă de ce făceau oamenii din
comunitatea lor pentru a preveni încălcarea legii. Similar,
impozitele erau ridicate la nivel de Bow şi nu individual.
Împăratul putea impune o taxă și era responsabilitatea bătrânilor
Bow să evalueze situația economică a fiecărei familii și să
determine cât de mult impozit putea plăti fiecare Jai și fiecare
familie. Ce este astăzi e reglementat de funcționari de stat, în
China imperială era făcut de bătrâni locali și lideri de familie.
Multe regate și imperii erau prin urmare văzute ca un soi de
rachetă mare de protecție, similar mafiei de astăzi ca funcţie.
Mafia locală percepe taxă de protecție în schimbul promisiunii că
nu te va ucide și te va proteja de mafia din cartierul următor. Era
exact ceea ce ofereau regii și împărații de-a lungul istoriei. Nu
furnizau învățământ, sănătate și bunăstare și toate celelalte
lucruri pe care așteptăm astăzi de la guverne. Viața era controlată
de familie și de comunitate mai mult decât de state și piețe. Nu
era întotdeauna o alegere bună, familia și comunitatea putea oprima
membri nu mai puțin brutal decât statele moderne și piețe moderne
de astăzi. Dinamica internă era de multe ori plină de tensiune și
violență, dar o altă opţiune nu
exista.
John D. Rockefeller JR. Si John D. Rockefeller. (credit
VIGILANTCITIZEN.COM)
Nimeni nu putea trăi în afara familiei sau comunităţii.
Acum 300 de ani, cineva care indiferent de motiv îşi pierdea
familia sau comunitatea era ca şi mort. Fără familie sau comunitate
nu exista un loc de muncă, nimeni să aibă grijă de tine dacă aveai
nevoie de bani sau te îmbolnăveai, sau aveai nevoie de protecție.
Toate aceste lucruri erau stabilite de către familii și comunități.
Existau deloc sau foarte puțini polițişti, asistenți sociali, școli
de stat și învățământ obligatoriu. Pentru supraviețuire trebuia
gasită rapid o familie sau comunitate alternativă. Băieți și fete
care fugeau de acasă puteau cel mult spera să devină slugi în
familii noi. Dacă nu îi dorea nimeni, băieții și fetele abandonaţi
de protecția familiei mai aveau doar două locuri în care să meargă.
Băieţii puteau deveni soldaţi în armată, fetele prostituate într-un
bordel. Nu exista protecţia unui organism social de
stat.
(CREDIT -ILLINOISOBSERVER.NET)
Toate acestea s-au schimbat dramatic după începutul
revoluției industriale, în ultimele două secole. Revoluția
Industrială a dat puteri imense pieţelor și a furnizat statului noi
mijloace de comunicare și transport: radio, televiziune, căi ferate
și așa mai departe. Bogăția creată de revoluția industrială a
permis guvernelor să angajeze o armată. Nu doar de soldați, ci de
profesori, polițiști, asistenți sociali, vameși și alți angajați
guvernamentali. Pe măsură ce piața și statul a început să
folosească noile posibilităţi, a descoperit că încercările de a
controla direct viața oamenilor erau blocate de structurile de
familie și comunitate. Acest nou pol de putere nu era pe placul
bătrânilor din familii și a liderilor comunităților. Tocmai
de aceea, părinți și bătrâni ai comunității erau
reticenți în a permite tinerei generații să fie îndoctrinaţi într-o
educație naționalistă în școli de stat.
(CREDIT - ARCTICCOMPASS.BLOGSPOT.FR)
De asemenea, nu le era pe plac nici ideea de a lăsa
copiii să fie încorporați în armate, sau să lase tânăra generație
să părăsească satele și să migreze la orașe pentru a lucra în
fabrici. Pentru a depăși aceste obstacole, statul și piața au
încercat în repetate rânduri să slăbească legăturile tradiționale
de familie și comunitate. De exemplu, statul a forţat aplicarea
legii prin polițişti pentru a stopa răzbunările familiale și pentru
a opri violența în familie și comunitate. Similar, piața a început
să intervină în afacerile familiilor și comunităților pentru a
convinge oamenii să urmeze modelul de piață şi nu tradițiile de
familie sau ale satului lor. A fost dificil, pentru că familia şi
comunitatea erau construcţii foarte solide. Pentru a sparge cu
adevărat nucleul familial și al comunității, statul și piața au
avut nevoie de cineva din interior pentru a-i ajuta. Aveau nevoie
de cineva în interiorul familiei care să lupte împotriva familiei,
cineva din interiorul comunității care să uneltească împotriva
comunității. Acest cineva a fost
individul.
Statul binefăcător
Statul și piața în secolele 19 și 20 a abordat oamenii
cu o ofertă care nu putea fi refuzată. Le-a propus să devină
indivizi. Ce înseamnă să devină indivizi? Ei bine, înseamnă
libertate faţă de influenţa părinților și a bătrânilor comunității.
Te poţi căsători cu cine vrei! Nu trebuie să ceri permisiunea
părinților tăi pentru a te căsători. Poţi ocupa orice loc de muncă
îl doreşti. Chiar dacă bătrânilor din comunitate nu le place, nu
contează, poți face oricum ce vrei. Nu trebuie să-i întrebi pe
bătrânii comunităţii. Poți trăi unde doreşti. Nu-ti place satul?
foarte bine.. pleacă de acolo! Du-te la oraș în cealaltă parte a
țării. E în regulă. Dacă nu poţi veni în fiecare săptămână la cina
de familie, nu contează. Nu mai eşti dependent de familia și de
comunitatea ta. Cine va avea deci grijă de tine? Noi
vom avea grijă de tine, noi, statul și piața. Vom avea
grijă de tot ce ai nevoie, tot ceea ce îţi oferea înainte familia
şi comunitatea. Noi îţi vom oferi locuri de muncă. Noi îţi vom da
educație. Vom stabili un sistem de sănătate, un sistem social, o
piaţă de muncă cu tot ce ai nevoie. Noi îţi vom da chiar și pensie
și asigurări, astfel încât să nu mai depinzi de familie și de
comunitate. În literatura romantică , individul este frecvent
prezentat ca un luptător împotriva statului și a pieței, dar
înţelegerea este complet greșită. Este exact
opusul a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Statul și
piața sunt de fapt mama și tatăl individului și individul nu poate
supraviețui, și nu ar fi putut apărea fără ajutorul statului și a
pieței. Piața astăzi este cea care oferă indivizilor muncă,
asigurare, pensie. Dacă doreşti să studiezi o profesie anume, nu
trebuie să contezi pe sprijinul familiei tale, vei învăţa în școli
plătite de guvern sau colegii sponsorizate de piață. Dacă doreşti
să deschizi o afacere, nu mai depinzi de familie, banca îţi va
împrumuta bani. Dacă doreşti să construieşti o casă, nu trebuie să
mai ceri ajutorul verilor tăi, te duci la o companie de construcții
și ea construiește pentru tine.
Dacă nu poţi plăti compania de construcții atunci banca
îţi va oferi un împrumut sau guvernul îți va da o ipotecă. Dacă
izbucneşte un conflict violent în jurul tău, nu mergi la unchi sau
tată sau la bătrânii comunității pentru protecţie, ci te duci la
poliție, chiar dacă eşti amenințat de cineva din interiorul
familiei tale. Dacă ești bolnav, nu mai ești dependent de familie
și nici de comunitate. Există un sistem de sănătate de stat cu
spitale și clinici conduse de piață pentru a avea grijă de tine.
Dacă ai nevoie de tratament non-stop, poţi angaja o asistentă
medicală, probabil o străină dintr-o altă parte a lumii, şi el sau
ea va avea grijă de tine în moduri în care puțini oameni îl
așteaptă de la proprii copii.
Individualitatea
(CREDIT - ACG.RU)
Similar, autorităţile fiscale taxează individuli, nu
comunitățile ca un întreg. Nimeni nu se aşteaptă la un impozit
comun cu vecinii. Organele de protecţie a legii ne tratează acum ca
indivizi. Nu mai eşti pedepsit pentru crima vărului
tău, ești pedepsit doar pentru greşelile private, ca o
persoană independentă. Nu numai bărbații adulți, dar și femeile și
copii sunt tot mai mult priviţi de către stat și piață ca indivizi.
Pentru cea mai mare a istoriei, femeile erau considerate o
proprietate a familiei şi a comunităţii. Statele și piețele moderne
au transformat din ce în ce mai mult femeile în
persoane cu drepturi legale și independente dpdv
economic. Femeile pot deține acum conturi bancare, pot decide cu
cine să se căsătorească și chiar să aleagă să divorțeze de soții
lor și să trăiască pe cont propriu, fapt de neconceput în multe
societăți cu puţin timp în urmă. Eliberarea individului de sub
controlul familiei și comunității a făcut de asemenea lumea mai
vulnerabilă la influenţa statului și a pieței. Suntem azi mult mai
puțin constrânşi să facem ce spune tatăl nostru sau mai marele
satului. Dar suntem mai mult decât oricând la dispoziţia guvernului
și a oamenilor de afaceri din marile corporaţii. În societățile
tradiționale, statul și piața avea probleme în a dicta oamenilor ce
să facă, pentru că familia și comunitatea proteja oamenii de astfel
de intervenții. Acum, în epoca modernă, statul și piața pot
interveni în viața noastră într-o măsură mult mai mare din cauza
slăbirea structurilor de familie și comunitare.
A meritat deci? Stau oamenii de astăzi mai bine, sau mai
rău decât predecesorii lor? E foarte greu să răspundem, indiferent
ce credem despre acest proces, mai ales că persoane diferite cred
lucruri foarte diferite. Cu ce putem fi cu toţii de acord este
faptul că transformarea s-a petrecut uimitor de repede. Pe
parcursul a milioane de ani, oamenii au trăit în calitate de membri
ai unor comunități apropiate, familiale. În ultimele mii de ani
s-au ridicat orașe, regate şi imperii. Ele erau încă compuse din
familii și comunități. În zilele noastre, în doar două secole de la
1800 încoace, am devenit membri alienați
ai unor state și piețe.
(CREDIT - LIB.STORE.YAHOO.NE)
Familiile nu au dispărut, sunt încă importante. Statul
și piețele au preluat cele mai multe funcţii economice și politice,
dar au lăsat totuşi familiei funcţii emoționale importante. Familia
modernă trebuie încă să acopere restul nevoilor noastre intime,
romantice și sexuale pe care statul și piețele nu le pot
încă oferi. Totuşi, chiar şi aici, familia este
supusă la presiuni continue. Piața dictează într-o măsură tot mai
mare modul în care oamenii îşi desfășoară relațiile lor romantice
și viața sexuală. Dacă în structura tradițională familia era
principalul pețitor, astăzi piața este ceva care modelează
preferințele romantice și sexuale, şi ne ajută să ne îndeplinim
fanteziile romantice şi sexuale. Înainte mireasa şi mirele se
întâlneau în camera de zi la una dintre familii în timp ce părinții
discutau posibilitatea căsătoriei. Banii treceau de obicei din
mâinile unui tată în mâinile altui tată și asta pecetluia
înţelegerea. Astăzi, căutarea unui partener se face în cafenele,
baruri și pe internet, puse toate la dispoziţie de piață. Banii
trec din mâinile cuplului în mâinile chelneriței din cafenea. Şi
mai mulți bani sunt transferaţi în conturile bancare ale
designerilor de modă, managerilor de săli de gimnastică,
dieteticieni, cosmeticieni, chirurgi plastici și așa mai departe
care ne ajută să găsim partenerul potrivit, în căutarea perpetuă a
persoanei cât mai apropiată posibil de idealul de frumusete
programat tot de piață.
(CREDIT - EMPOWERINGPARENTS.COM)
Statul supraveghează mult mai atent relațiile de familie
decât oricând înainte, în special relațiile între părinți și copii.
În lumea modernă, părinții sunt obligați să-și lase copiii să fie
educați de către stat. Părinții care sunt abuzivi sau violenţi cu
copiii lor pot fi amendaţi de către stat. Dacă este nevoie, statul
are legitimitatea şi puterea de a închide ambii părinți sau de a-i
lua pe copii și a-i transfera la familii adoptive. Până nu mult
timp în urmă, ideea că statul ar trebui să împiedice părinții din
a-şi bate sau umili copiii suna ridicol, imposibil chiar. Ar fi
fost imediat respinsă, pentru că în majoritatea societăților
autoritatea părintească era sacră. Respectul și
ascultarea părinților era unul dintre principiile cel mai apreciat
al societății umane. În majoritatea societăților tradiționale,
părinții puteau face aproape orice vroiau cu proprii copii,
inclusiv să ucidă nou-nascuţi. Daca un copil apărea pe lume și un
părinte nu-l vroia sau famila nu avea bani să-l întreţină, puteau
să-l ucidă. Sau puteau să vândă copiii ca sclavi, sau să-i
căsătorească cu cine pofteau ei.
TEHANI ȘI Ghada CU soții lor. (CREDIT
-HTTP://AMANPOUR.BLOGS.CNN.COM/)
Părinții puteau pune fiica lor de doar 12 ani să
se mărite cu un bărbat necunoscut de 50 de
ani, doar pentru că acesta le-a dat părinților bani
sau oi, capre. Era acceptat.
Astăzi, autoritatea părinților se dizolvă treptat.
Statul adoptă legi care limitează ce pot face parinţii cu copiii
lor. Mecanismele culturale propagă libertatea copiilor faţă de
părinți în emisiuni TV și filme. Eliberarea copiilor de impunerile
părinților devine un principiu fundamental. În China tradițională,
ascultarea părinților era valoarea socială numărul unu. În vestul
modern și în tot mai multe părți ale lumii, părinții apar tot mai
des ca simpli slujitori ai copiilor lor.
Indiferent de ce fac părinţii pentru viaţa copiilor, nu este
niciodată de ajuns. În psihologia vestică modernă se obișnuiește să
se dea vina pe părinți pentru tot ceea ce nu merge bine în viața
copiilor. În sala de judecată freudiană, atunci când discuţi cu un
psiholog despre viaţă, părinții au la fel de multe șanse de a fi
achitaţi ca într-un proces spectacol stalinist; nu au absolut nici
o șansă.
tatuajele gangsterilor Yakuza
Comunitatea istorică nu a dispărut nici ea complet.
Oamenii au evoluat de-a lungul a milioane de ani ca parte a unor
triburi. Fără a fi înlocuită de altceva, comunitatea lumii moderne
nu putea să dispară complet. Oamenii trebuie să se simtă încă parte
a unui grup, a unui trib. În multe părți ale lumii, comunitățile
apropiate, intime au dispărut, și au fost înlocuite nu cu tipuri
noi de comunități intime, ci cu comunități naționale și de piață.
Acum, ce este de fapt o comunitate
intimă? Nu înseamnă colectivitatea prietenilor
virtuali de pe Facebook. Este un grup de oameni pe care îi cunoşti
foarte, foarte bine. Îi cunoşti de ani de zile. I-ai văzut cum
reacţionează în toate situațiile posibile. Le cunoşti caracterul și
mai important decât viața de zi cu zi, însăşi
supraviețuirea ta depinde de ei. Ei sunt membri
tribului. Poate să nu-ţi placă prea mult de ei. Însă nu te poți
trezi dimineața și să pleci pur şi simplu ca să rupi legăturile cu
ei. Este deci foarte diferit de ceea ce numim astăzi comunitate.
Astfel de comunități devin foarte rare. Avem multe comunități pe
Internet, dar putem supraviețui fără ele.
Identitatea persoanelor în ziua de astăzi se bazează ori
pe identificarea cu statul, care devine comunitatea lipsă, sau cu
poziția lor pe piață, piața devine comunitatea lor. Identificarea
cu statul este numită naționalism.
Oamenii din lumea modernă se identifică mai puțin ca aparținând
unei anumite familii comunităţi, sat sau trib sau aşa ceva, să
zicem cele 100 de persoane pe care le cunosc. În fapt ei se
identifica tot mai mult cu statul și națiunea lor. Un israelian va
spune că este israelian, chiar dacă nu i-a întâlnit niciodată pe
ceilalţi 99% israelieni. Îşi imaginează a fi parte a unei
comunităţi.
Mai remarcabilă este identificarea noastră cu piața.
Oamenii din întreaga lume îşi construiesc tot mai mult identitatea
ca aparținând anumitor triburi de consum. Poate sună ciudat, dar
suntem înconjuraţi de numeroase astfel de exemple de triburi de
consum.
(CREDIT - / I.TELEGRAPH.CO.UK)
De exemplu fanilor vedetelor de cinema sau ai
cântăreților, cum ar fi Madonna. Fanii Madonna sunt de fapt un trib
consumator. Ei se definesc în mare măsură prin ceea ce cumpără şi
ce consumă. Ei pot cumpăra bilete la concerte Madonna, CD-uri,
postere, tricouri, tonuri de apel și, prin urmare, se definesc prin
ceea cumpără şi consumă. În mod similar, fanii Manchester United
sunt de asemenea un trib de consum. Vegetarienii în mare parte sunt
şi ei un trib de consum. Se definesc prin ceea ce cumpără pentru a
mănca sau prin ceea ce nu cumpără pentru a mânca. Ecologiştii, care
sunt foarte atenți cu ce cumpără şi consumă, sunt de asemenea un
trib de consum. Sunt definiţi de ceea ce consumă. Identitatea de
piață este foarte importantă pentru oameni. O vegetariană germană
ar putea prefera să se căsătorească cu un vegetarian francez și nu
cu un carnivor german pentru că identitatea ei ca un vegetarian, ca
cineva care nu consumă produse din carne, este mai importantă decât
identitatea națională.
Structuri sociale
caricatură a D. PEDRO (liberali ) și D. MIGUEL
(absolutiști), (1831-1834). (CREDIT - APH.PT)
Revoluțiile ultimelor două secole, în special declinul
familiei și al comunității, precum și ridicarea statului și a
pieţelor a fost foarte rapidă şi radicală. A fost atât de brusc
încât a reușit să schimbe aspectul fundamental al ordinii sociale.
În mod tradițional, ordinea socială, indiferent de aparenţe, era
inflexibilă, rigidă. Ordinea implica stabilitate și continuitate.
Revoluții sociale erau rare, mai degrabă excepții. Cele mai multe
transformări în societatea umană era rezultatul acumulării de
numeroşi pași mici de-a lungul deceniilor și a secolelor. Prin
urmare, oamenii au ajus să presupună că structura socială este ceva
inflexibil și veșnic. Familiile și comunitățile se puteau lupta
pentru a-şi schimba locul în structura socială, dar ideea că s-ar
putea schimba structura în sine era de negândit. Oamenii aveau
tendința de a se împăca cu status quo-ul, cu felul în care
funcţionau lucrurile, declarând că chiar dacă nu le place ordinea
socială, aşa a fost ea dintotdeauna şi aşa va fi pentru totdeauna.
Pe parcursul ultimelor secole, ritmul schimbărilor sociale a
devenit atât de rapid încât caracterul ordinii sociale s-a schimbat
radical, a ajuns să fie ceva într-o continuă schimbare, ceva foarte
flexibil şi dinamic.
proteste revoluționare în februarie 1917 -
Wikimedia
Când vorbim despre revoluțiile moderne, ne gândim în
primul rând la anumiți ani ca fiind revoluționari, să spunem anul
1789: revoluția franceză, 1848: revoluțiile de eliberare, sau
1917: revoluția comunistă din Rusia. În
realitate, pe parcursul ultimului secol sau două, fiecare an a fost
revoluționar, societatea s-a schimbat tot timpul. De aceea orice
încercare de a defini caracteristicile societății moderne este ca
şi încercarea de a defini culoarea unui cameleon. Singura
caracteristică de care putem fi siguri este schimbarea
constantă. Oamenii s-au obișnuit cu schimbarea. Cei
mai mulți dintre noi vedem astăzi societatea și ordinea socială ca
pe ceva flexibil, ceva care se poate ingineri și îmbunătăți din
toate privinţele. Oamenii spun că ar trebui să schimbăm asta sau
alta, sau ne putem face griji cu privire la modificările care pot
duce în rău, dar toată lumea acceptă ca fapt în sine că societatea
se schimbă tot timpul. Nimeni nu-şi imaginează că în anul 2050,
lumea, societatea umană, vor fi la fel ca și astăzi, toată lumea se
așteaptă că lumea va fi foarte diferită. Marile dezbateri sunt
despre cum ar trebui să fie ea și dacă schimbările ce ne aşteaptă
vor fi bune sau rele (Ray Kurzweil n.t.). Dar este evident pentru
aproape toata lumea că lumea în 40, poate chiar în 20 de ani va fi
foarte diferită de lumea de astăzi.
Pacea mondială
Chiar dacă ordinea socială umană a devenit volatilă, ea
a devenit în paralel din ce în ce mai liniștită. Ne-am putea
aștepta ca atâtea schimbări și revoluții care au avut loc în lume
și societate să aducă cu ele mai multă violenţă. De fapt, cel puțin
în ultimele decenii, pe măsură ce ritmul schimbării a crescut,
lumea a devenit gradual mai pașnică decât oricând înainte.
Violențele sunt mai puţine decât în orice moment anterior în
istorie, cel puțin de la revoluția agricolă încoace, cu o marjă
foarte largă.
În primul rând, scădere violenței a fost provocată de
prăbușirea structurilor de familie și a comunităților locale în
paralel cu creșterea puterii statului. Poate sună greu de crezut,
pentru că ziarele şi televiziunile sunt pline de crime și asasinate
și așa mai departe, să nu mai vorbim de războaie. Încă există
într-adevăr multă violență în lumea de azi. Dr. Harari nu susţine
că nu mai există nici un fel de violență, ci că lumea este mult mai
puțin violentă decât oricând înainte. Avem aici două lucruri foarte
diferite. Dacă dorim să evaluăm nivelul violenței în lume ca un
întreg de-a lungul timpului, cititul ziarelor care descriu crime nu
ne va fi de prea mare ajutor. Avem nevoie să aflăm dacă, în medie,
atunci când punem sute de milioane de oameni împreună, dacă există
astăzi mai multe cazuri de crimă decât erau acum 100, sau 1000, sau
acum 10.000 de ani.
( CREDIT - CPRONLINE.COM)
Trebuie să urmărim statisticile, nu cazurile
individuale. O statistică foarte interesantă se referă la procentul
de decese violente faţă de toate decesurile din lume. În anul 2000,
războaiele au provocat un total de 310.000 de decese.
Criminalitatea a ucis alţi 520.000. Deci, împreună în anul 2000,
830.000 de oameni au murit ca rezultat al violenței umane, un număr
considerabil! Fiecare dintre victime este o lume distrusă, o
familie ruinată, prieteni răniţi, rude devastate. Cu toate acestea,
trebuie să ne uităm la aceste numere dintr-o
perspectivă macro-istorică, a întregii lumi pe
parcursul a sute de ani. Din această macro-perspectivă vedem că
cele 830.000 victime ale violenței în anul 2000 reprezintă doar
1,5% din totalul decesurilor din acel an. În acelaşi an, un total
de 56 de milioane de oameni au murit în întreaga lume din toate
celelalte cauze împreună. Pentru a pune lucrurile în perspectivă să
reținem că în anul 2000, aproximativ 1,260,000 de oameni au murit
din accidente rutiere, mult mai mulţi decât ca urmare a violenței,
și 815.000 de oameni s-au sinucis. Cifrele pentru anul 2002 sunt
chiar mai surprinzătoare. În 2002 au murit un total de 57 de
milioane de oameni. Numai 172,000 de oameni au murit în război, și
569,000 de oameni au murit rezultat al crimelor violente. Deci un
total de 741,000 de oameni au murit de violență umană în 2002. În
schimb, 873.000 de oameni s-au sinucis. Se pare că în anul după
atacurile 9/11, în ciuda poveştilor despre terorism și război și
așa mai departe, omul mediu a fost mult mai probabil să se sinucidă
decât să fie ucis de un terorist, soldat, dealer de droguri sau
vreun alt criminal.
Violența locală
KABARDIANS
În cele mai multe părți ale lumii, oamenii de astăzi se
bucură de o protecţie de invidiat faţă de violența umană, pe care
strămoșii noștri şi-ar fi putut-o doar cu greu imagina sau visa. În
cele mai multe părți ale lumii, (nu toate) oamenii merg la culcare
fără să se teamă că în miezul nopţii vreun trib sau sat vecin îi
vor înconjura și îi vor captura pe toţi sau îi vor răpi ca să-i
vândă ca sclavi. Călătorim din loc în loc cu tot mai puțină frică
de a fi ucis, răpit, piratat sau orice altceva. Cursul de pe
Coursera este filmat în Tel Aviv. Dr. Harari nu trăiește în Tel
Aviv, ci într-un mic sat de lângă Noul Ierusalim. Când filmează
acest curs, el trebuie să călătorească 40 minute spre Tel Aviv. El
se poate teme de un accident de mașină, dar nu că în mijlocul
drumului dintre Ierusalim la Tel Aviv, o bandă îi va opri mașina ca
să-l răpească și să-l vândă ca sclav sau să-l ucidă. Cu 100 de ani
ăn urmă, sau în urmă cu 500 ani, în același loc, sub conducerea
Imperiului Otoman, oamenii trăiau cu această teamă permanentă. Când
cineva pleca din Ierusalim și călătorea spre portul Jaffa, el sau
ea știa că era posibil că pe drum el va fi jefuit, ucis sau răpit
și vândut ca sclav. Astăzi, în cele mai multe părți ale lumii
oamenii nu se mai gândesc la asemenea eventualităţi, pentru că e
foarte puțin probabil ca un astfel de lucru să se întâmple.
Declinul violenței, creșterea nivelului de securitate se datorează
în primul rând creșterii puterii statului.
Certuri tribale, conflicte locale din LIBIA (CREDIT
DW.DE)
De-a lungul istoriei, cea mai multă violență a decurs
din certuri şi conflicte locale, între familii și comunități.
Violența era în cea mai mare parte locală. Chiar și astăzi,
criminalitatea locală este mult mai periculoasă decât războaiele
internaționale. Așa cum am văzut în statisticile de mai sus, în
anul 2002 172.000 de oameni au murit în războaie internaționale,
inter-statale, dar 569.000 de oameni au murit ca urmare a crimelor
violente în comunitățile mici și familii. Când statele nu existau
încă, și societatea era organizată și controlată numai de către
familii și comunități, nivelurile violenței era mult mai mare decât
astăzi. Un indicator folosit frecvent pentru nivelul violenței pune
următoarea întrebare: la o populație de 100.000 de oameni, câți
dintre ei pot fi ucişi într-un an de către o altă persoană? Astăzi,
în locuri precum Europa de Vest, Australia, Japonia, deci pentru
fiecare 100.000 de australieni sau japonezi, doar unul este ucis
într-un an de către un alt om. În New York, rata este de
aproximativ șapte oameni uciși în fiecare an, pentru fiecare
100.000 de New York-ezi. În Detroit, capitala criminalităţii din
Statele Unite, aproximativ 50 de persoane sunt ucise în fiecare an
la fiecare 100.000 de oameni. Este considerată o cifră mare pentru
violenţă și inacceptabilă. În schimb, în societățile antice ale
agricultorilor simpli, care nu erau organizați politic altfel decât
de comunitatea locală, circa 400 de persoane erau ucise violent în
fiecare an la fiecare 100.000 de oameni. Este de opt ori mai mult
decât în Detroit-ul de astăzi. Pe măsură ce regatele și imperiile
au devenit mai puternice, ele au redus treptat violența locală.
Regilor și împăraților nu le plăcea când criminali locali le
ucideau supușii care ar fi trebuit să plătească impozite și să îi
servească în armată și așa mai departe. Când statele și piețele au
devenit tot mai puternice în epoca modernă şi comunitățile locale
și familiile au slăbit în putere, rata violenței a scăzut chiar mai
mult. Astăzi, media pentru întreaga lume este de numai nouă crime
pe an pentru fiecare 100.000 de oameni și cele mai multe dintre
aceste crime au loc în locuri în care statul este foarte slab, cum
ar fi Somalia și Afganistan și părți din Columbia și
Mexic.
Crime de stat si razboaiele
(CREDIT - HUFFPOST.COM)
Un stat puternic nu este întotdeauna ceva bun. Un stat
puternic poate produce multe rele și există destule cazuri în care
statele îşi folosesc puterea pentru a-şi ucide proprii cetățeni.
Astfel de cazuri rezonează profund în memoria colectivă. În secolul
20, zeci de milioane, dacă nu chiar sute de milioane de oameni au
fost uciși de forțele de securitate ale propriului stat. Totuși,
dacă privim lucrurile din perspectivă macro-istorică, statisticile
despre miliarde de oameni de-a lungul a sute de ani, este destul de
evident că instanțele și forțele de poliție ale statului au ridicat
probabil nivelul de securitate și au scăzut nivelul violenței.
Aceasta în ciuda excepţiilor notorii, atunci când ele erau folosite
pentru a ucide și oprima cetățenii propriului stat. E vorba despre
scăderea violenței interne, comparat cu violența între state. E
vorba de cazurile în care statul şi-a folosit puterea pentru a
reduce violența în interiorul granitelor sale. Ce se poate spune
atunci despre conflictele între state? Chiar dacă acceptăm că
puterea statului crează mai multă securitate în interiorul
granițelor statului, nu cumva această garanție aduce de fapt cu
sine mai multă violență între state, războaie internaționale? În
mod surprinzător, răspunsul este nu. Cel puțin după 1945,
violența internațională a scăzut chiar mai
repede decât violența internă. Astăzi, violența internațională este
la un minim al tuturor timpurilor. Nu a
existat niciodată o perioadă în istorie în care comunitatea
internațională să fi fost la fel de pacifistă cum este
astăzi.
Prăbușirea imperiilor europene
(CREDIT GLOBALSECURITY.ORG)
Scăderea violenței internaționale s-a produs în două
direcţii fundamentale. În primul rând, în prăbușirea relativ
pașnică și rapidă a imperiilor europene, iar în
al doilea rând, în faptul că țările independente care au înlocuit
imperiile europene au luptat puține
războaie majore între ele. Să urmărim în primul rând
prăbușirea imperiilor europene. În 1945, lumea era con
