Descoperirea ignoranţei
Cu această lecţie, dr. Harari începe a patra și
ultima parte a cursului, numită
"Revoluția științifică". Acesta
este dedicată revoluției științifice precum şi implicațiilor ei în
politică, societate și economie. Prima lecţie din această parte a
cursului este numită "Descoperirea
Ignoranţei".Procesul de unificare a omenirii a fost
finalizat în ultimii 500 de ani. În același timp, a existat o
creștere explozivă a puterii umane în ansamblu datorită, înainte de
toate, descoperirilor ştiinţei moderne.Omenirea a devenit tot mai
conştientă că singurul lucru care-i limitează puterea este propria
ignoranță, și că descoperirea de cunoștințe noi îi dă posibilitatea
de a face aproape orice. Această lecţie va detalia diferenţele
dintre știința modernă şi formele de cunoaștere anterioare, precum
şi ascensiunea bruscă și realizările de neegalat ale
ştiinţei.
Dr Harari de la Universitatea
Ebraică din Ierusalim continuă prin aceste subiecte
lecţiile despre istoria omenirii. Lecţia actuală descrie importanța
descoperirii ignoranței. Acestea sunt notele de curs ale lui Louise
Charente pentru cursul de pe Coursera.org. Originalul în engleză
este aici: The Discovery of
Ignorance.
Revoluția științifică
Dans ţărănesc, Pieter Bruegel cel Bătrân
Revoluția științifică se referă la
fenomenala creștere a capacităţilor umane din ultimii 500 ani, un
rezultat direct al descoperirilor și invențiilor științei moderne.
Nimic de genul acesta nu s-a întâmplat înainte comparabil în viteza
și amploare. Un țăran care a trăit în anul 1000 d.Hr. ar fi văzut
câteva schimbări în anul 1500 d.Hr. Lumea era foarte asemănătoare
pentru țărani, în ciuda schimbărilor în tehnologie, granițe
politice, convingeri și așa mai departe. Pe ansamblu era încă
aceeași lume. O persoană din anul 1500 ar găsi însă la începutul
secolului 21 o lume ciudată, complet diferită, schimbată dincolo de
orice înțelegere. El ar putea crede că nu mai este pe pământ, ci
undeva în rai sau iad. Lucruri pe care noi le considerăm normale,
cum ar fi bombe nucleare, avioane, vaccinare, telefoane celulare,
computere erau dincolo de cele mai îndrăznețe vise ale oamenilor
acum 500 de ani. Acum 500 de ani vorbitul la telefon cu cineva din
cealaltă parte a lumii sau zborul pe alt continent, erau
considerate ca un domeniu exclusiv al îngerilor și zeilor. E
imposibil de explicat cuiva care trăia în epoca lui Columb cum se
poate vorbi în faţa a zeci de mii de studenți simultan pe Internet
(coursera n.t.). Dacă dorim lumină, apăsăm pur şi simplu un
întrerupător, îl apăsăm din nou și lumina dispare. Pentru noi acest
lucru sună banal, dar să explicăm forţa curentului electric
strămoșilor noștri de acum 500 de ani! Este dincolo de mijloacele
lor de înțelegere, chiar dincolo de visele si fanteziile lor.
Oamenii au obținut aceste forţe prin investirea de resurse în
domeniul cercetării
științifice.
Investiții
Până la începutul perioadei moderne, oamenii au investit
puţin efort în cercetarea științifică, deoarece nu credeau că vor
obţine avantaje medicale, militare sau economice. Regi și împărați
dădeau cu siguranță bani pentru burse şi educație, nu pentru a a
dobândi puteri noi, ci pentru a le păstra pe cele existente. Regele
tipic dădea bani preoților, filozofilor, poeților în speranța că
aceştia vor legitima stăpânirea lui și vor menține ordinea socială.
El nu se aștepta ca ei să descopere medicamente noi, să inventeze
arme sau să stimuleze creșterea
economică. În ultimele cinci secole însă, oamenii au
ajuns să creadă din ce în ce mai mult că ar putea câștiga putere
investind tot mai mulţi bani și resurse în cercetarea științifică.
Nu era o credință oarbă, ci ceva demonstrat practic în mod repetat.
Dobândind mai multă putere, tot mai multe resurse au fost introduse
în cercetare. Guvernul Statelor Unite a alocat în ultimele decenii
miliarde de dolari în domeniul fizicii nucleare. Cunoașterea adusă
de această cercetare a făcut posibilă construcția centralelor
nucleare, care asigură energie electrică ieftină pentru industriile
americane.
(CREDIT - CHAPTER16PROJECT15)
Aceste industrii plătesc taxe către guvernul Statelor
Unite, care foloseşte o parte pentru a finanța şi mai multă
cercetare în fizica nucleară. Pentru a face progrese, ştiința are
nevoie de mai mult decât doar de cercetare. Are nevoie de
angrenarea științei, politicii și a economiei. Aparatul politic și
cel economic furnizează resurse fără de care cercetarea științifică
este aproape imposibilă. În schimb, cercetarea științifică crează
înzestrări noi care sunt folosite, printre altele, pentru a obține
resurse noi. Unele dintre aceste resurse noi sunt reinvestite în
cercetare. Aceasta este bucla de reacţie (feedback) de bază a
revoluției științifice. Pentru a înțelege revoluția științifică, nu
este suficient să studiem doar știința. Newton, Galileo și Einstein
au spus că trebuie să înțelegem, de asemenea, legăturile dintre
știință, politică şi economie.
Caracterul unic al științei
moderne
Cel puţin de la revoluția cognitivă încoace, oamenii au
încercat mereu să înţeleagă cum functionează universul. N-a fost
neapărat ceva unic pentru aceşti ultimi 500 de ani. Strămoșii
noștri de acum mii și chiar zeci de mii de ani au investit mult
timp și efort în încercarea de a descoperi regulile care guverna
lumea naturală din jurul lor. Știința modernă se deosebește însă de
toate tradițiile anterioare ale cunoașterii în trei moduri
esenţiale. În primul și cel mai
importantrând ea este diferită în
capacitatea de a admite ignoranța. Știința modernă se bazează pe
admiterea faptului că nu știm totul. Chiar mai mult decât atât, ea
acceptă că lucrurile pe care credem că le știm s-ar putea totuși
dovedit greșite pe măsură ce câștigăm mai multe cunoștințe. În
știința modernă nici un concept, idee sau teorie nu este
considerată sacră și de necontestat. A doua
caracteristică unică este accentul pus pe observaţie
și matematică. Oamenii de stiinţă moderni încearcă să obțină noi
cunoștințe prin colectarea observațiilor asupra lumii, folosind
apoi instrumente matematice pentru a grupa aceste observatţii în
teorii complexe. A treia caracteristică unică
este faptul că ştiinţa îşi propune să dobândească puteri noi.
Știința modernă nu este niciodată mulțumită cu crearea unor teorii
și înțelegerea modului în care funcționează lucrurile. Știința
modernă folosește aceste teorii pentru a dobândi puteri noi, și în
special pentru a dezvolta tehnologii noi. Nu adevărul este scopul
real al științei moderne, ci puterea.
Dr. Harari va urmări în detaliu fiecare caracteristică a
științei moderne
Capacitatea de a admite
ignoranța
Nuntă Țărănească, Pieter Bruegel cel Bătrân
Într-un anumit sens, revoluția științifică nu a fost o
revoluție a cunoștințelor cum este ea descrisă de obicei, ci o
revoluție a ignoranței. Cea mai mare descoperire a revoluției
științifice a fost descoperirea ignoranței, descoperirea faptului
că oamenii nu știu răspunsurile la întrebările cele
mai importante. Cunoaşterea pre-modernă oferită de
Islam, creștinism, budism afirmau că tot ceea ce este esenţial de
știut despre lume era deja cunoscut. Marile zeităţi, sau un
Dumnezeu atotputernic, sau înțelepții din trecut știau tot ce se
putea cunoaște şi explicau tot ceea ce aveam nevoie să ştim în
scripturi şi tradiții orale. Răspunsul la o orice întrebare
importantă era să în textele antice înțelese în mod corespunzător.
Era de neconceput faptul că din Biblie,
Coran, sau Vede lipseşte vreun
secret esențial al universului. Un secret care trebuia să fie
descoperite de omul modern. Tradițiile vechi în ce priveşte
cunoașterea admiteau doar două tipuri de ignoranță.
În primul rând, dacă cineva era ignorant într-un domeniu
foarte important, tot ceea ce el sau ea trebuia să facă era să
întrebe pe cineva mai înțelept. Nu era nevoie să se descopere ceva
ce nimeni altcineva nu știa. Dacă un țăran medieval european vroia
să cunoască originea rasei umane, el, la fel ca toți ceilalți,
presupunea că tradiția creștină avea deja răspunsul complet. Dacă
țăranul nu știa, tot ce trebuia să facă era să-l întrebe pe preot,
iar dacă preotul nu știa, atunci acesta îl întreba pe episcop sau
pe Papă. Aceştia aflau toate răspunsurile studiind şi înțelegând
textele sacre. În al doilea rând, era de neconceput că nu numai o
singură persoană, dar că toți oamenii ar putea fi ignoranţi în ce
priveşte lucrurile importante. Prin definiție, în conformitate cu
religiile tradiționale, ceea ce deităţile sau înțelepții din trecut
nu s-au deranjat să ne transmită în texte și tradiții sacre era
complet lipsit de importanță. Dacă un țăran medieval vroia să știe
cum îşi țes pânzele păianjenii, era lipsit de sens să-l întrebe pe
preot, pe episcop sau pe Papă, deoarece aceştia nu știau și nu
exista nici un răspuns la această întrebare în vreo lucrare
creștină.
(CREDIT Wikimedia )
Acest lucru nu înseamna că creștinismul era deficitar.
Însemna doar că întrebarea era lipsită de
importanță. La urma urmei, Dumnezeu știa totul,
inclusiv de ce păianjenii îşi țes pânzele. Dacă ar fi fost cumva o
informație esențială, necesară pentru prosperitatea populației și
pentru mântuire, Dumnezeu ar fi avut grijă să includă o explicație
detaliată a păianjenilor în Biblie. Creștinismul nu interzicea
oamenilor să studieze păianjenii dacă aceştia o doreau. Oamenii
implicați în studiul păianjenilor ar fi trebuit însă să accepte
rolul lor periferic în societate, și lipsa de relevanță a
concluziilor lor pentru adevărurile eterne ale religiei și a
societății creștine. Orice putea descoperi un savant despre
păianjeni, era fără însemnătate.
În toate vremurile, chiar și în cele mai pioase și
conservatoare, au existat mereu oameni care să susţină că există
lucruri importante pe care întreaga societate le ignoră sau nu le
cunoaşte. Cu toate acestea, astfel de persoane au fost
marginalizate sau persecutate, sau au fondat o tradiție nouă care a
susținut că ea știe acum tot ce era de știut. Profetul Mahomed şi-a
început cariera religioasă prin condamnarea colegii săi arabi care
trăiau în ignoranța adevărului divin. Cu toate acestea, foarte
rapid Mahomed însuși a început să susțină că el știa tot adevărul
pentru că i-a fost revelat lui de către Dumnezeu. Urmașii lui
Mahomed, prin urmare, au început să-l numească pecetea
profeţilor, ultimul profet, pentru că după Mahomed nu
mai era nevoie de revelații ulterioare. Revelațiile lui conținea
tot adevărul pe care omenirea avea nevoie să-l știe. Știința
modernă este unică, deoarece recunoaște deschis ignoranța noastră
colectivă cu privire la cele mai importante întrebări ale tuturor
timpurilor.
Charles Darwin
Darwin nu a susținut că el este "pecetea biologiei",
ultimul biolog și că el ar fi rezolvat o dată pentru totdeauna
toate marile întrebări ale vieții. După secole de amplă cercetare
științifică, biologi, fizicieni, chimisti, și așa mai departe
recunosc că nici ei nu au încă o explicație concretă de exemplu
pentru modul în care creierul produce constiinţa. Fizicienii
recunosc că nu știu ce a cauzat Big Bang-ul, și nu știu cum să
împace mecanica cuantică cu teoria relativității generale. Deci,
aceasta este prima caracteristică a științei moderne, puterea de a
spune nu știm, de a admite ignoranța.
Această dorinţă de a admite ignoranța a făcut știința modernă mult
mai dinamică și curioasă decât orice sistem anterior de cunoaştere.
Ea nu se oprește însă aici. După ce admite ignoranța, începe să
caute cunoștințe noi, iar cea de a doua caracteristică unică a
științei moderne este modul în care se urmărește
cunoașterea.
Sprijinul pe observațiile
empirice
Odată ce ignoranța este admisă, oamenii de stiinţă încep
să caute cunoștințe noi, prin colectarea de observații empirice și
punerea lor împreună cu ajutorul unor instrumente matematice.
Empiric este ceva ce putem observa cu cel puțin unul dintre
simţurile noastre. A doua caracteristică unică a metodologiei
ştiinţifice este conectată profundă cu matematica. De-a lungul
istoriei, oamenii au colectat de multe ori observații empirice, dar
importanța acestor observații a fost de multe ori limitată,
deoarece oamenii, cel puțin în majoritatea societăților
tradiționale, credeau că au deja toate cunoștințele esențiale în
scripturi și tradiții sfinte. Tot ceea ce oamenii aveau nevoie să
știe fusese deja spus de Isus, Confucius, sau Muhamed. Singurul mod
pentru acumularea de cunoștințe noi era studiul și practica
tradițiilor consacrate. Nu era nevoie să se piardă resurse
pretioase încercând să se obțină observații noi. Pe măsură ce
cultura modernă a ajuns să admită că nu avem răspunsurile la
întrebări foarte importante, a devenit necesară căutarea unor
cunoştinţe complet noi, cunoștințe pe care nimeni nu le-a avut
anterior. În consecință, metoda principală în cercetarea modernă
constată iniţial insuficiența cunoștințelor
vechi, vede că nu avem toate răspunsurile încă. Putem
studia cărți și ceea ce oamenii din trecut au transmis, dar
accentul trebuie să fie pus pe observații și experimente noi. Ori
de câte ori observația prezentă contrazice trecutul, știința
modernă spune că ar trebui să se dea prioritate observației faţă de
tradiție, indiferent cât de multă veneraţie sau admiraţie merită
oamenii care au stabilit tradiţia.
Manicheanilor (-WIKIMEDIA CREDIT)
Singure, observațiile nu generează cunoaştere. Pentru a
înțelege universul e necesar să se conecteze multe observații
despre lume și să se creeze, pornind de la ele, teorii complete.
Tradițiile anterioare ale cunoașterii cum ar fi religiile mari,
formulează teoriile asupra lumii de obicei sub forma poveștilor.
Știința modernă este diferită şi tinde să folosească
matematica pentru a construi teoriile sale
asupra lumii. Dacă ne uităm în Biblie, Coran sau Vede vom găsi
foarte puține ecuații, grafice sau calcule pentru că atunci când
religiile și mitologii tradiționale au încercat să explice lumea și
să stabilească norme generale de comportament, ele au
fost prezentate în formă narativă și nu în formă
matematică. De exemplu, principiul fundamental
al religiei maniheiste, unul dintre cele
mai importante religii dualiste, afirmă că lumea este un câmp de
luptă între bine și rău. Răul a creat materia și corpul, în timp ce
bunul Dumnezeu a creat spiritul și oamenii sunt prinși între aceste
două forțe și ar trebui să aleagă binele asupra răului. Cu toate
acestea, fondatorul religiei maniheiste, profetul Mani, nu a oferit
nici o formulă matematică care să poată fi folosită pentru a
prezice alegerile umane sau pentru a cuantifica puterea respectivă
a acestor două forțe. Mani nu a calculat că, de exemplu, forța care
acționează asupra unui om este egală cu acceleraraţia spiritului
său împărțit la masa corpului lui sau ceva de genul asta. Aproape
nici o religie tradițională nu folosește calcule și ecuații. Prin
contrast, știința modernă este plină de formule matematice
exacte.
ISAAC NEWTON GODFREYKNELLER
În 1687, Isaac Newton a
publicat probabil cea mai importantă carte din știința şi istoria
modernă, "Principiile Matematice al Filozofiei
Naturale" (Philosophiæ Naturalis Principia
Mathematica). În această carte, Newton a prezentat o teorie
generală pentru toate mișcările și schimbările din lume. Măreția
teoriei lui Newton a fost că nu era descria oameni care au afirmat
una sau alta, dar că a încercat să explice și să prezică mișcările
tuturor obiectelor din Univers de la un măr la un copac sau la o
stea căzătoare, folosind doar trei legi matematice foarte simple.
Newton a calculat în a doua din cele trei legi celebre ale mișcării
că forța care acționează asupra unui corp este egală cu masa
corpului înmulțită cu acceleraţia sa. După Newton, oricine dorea să
înțeleagă și să prezică mișcarea unui măr, o ghiulea, sau o
planetă, trebuia să facă pur și simplu măsurători pentru masa și
acceleraţia obiectului și a forțelor care acționează asupra lui și
să folosească ecuația lui Newton pentru a prezice poziția lui
viitoare. Nu toate fenomenele din lume pot fi încadrate într-o
ecuație Newtoniană. Nu avem ecuații exacte, cel puțin nu încă,
pentru a înțelege evoluția, economia, psihologia umană, dar în
toate aceste domenii, oamenii de ştiinţă combină dovezile empirice
pentru a forma teorii generale prin intermediul instrumentelor
matematice. Principala diferență între psihologie și mecanica
newtoniană în fizică, este că psihologii folosesc statistici și
probabilităţi în locul ecuațiilor exacte. Instrumentele lor
matematice sunt din domenii diferite.
Practica geometriei la occidentali și arabi secolul
15TH
Dacă vrem să înțelegem importanța tot mai mare a
matematicii în lumea modernă trebuie doar să aruncăm o privire
scurtă la istoria învățământului. În cea mai mare a istoriei, în
aproape toate culturile, matematica a fost considerată
un domeniu ezoteric, pe care chiar oamenii educați îl
studiau rareori în profunzime. În Europa medievală, programa de
învățământ consta în logică, gramatică și retorică. Predarea
matematicii trecea rareori dincolo de calcule aritmetice simple și
geometrie. Nimeni în Europa medievală nu studia statistică. Regina
de necontestat a științelor în evul mediu a fost teologia, nu
matematica. Astăzi, în lume, foarte puțini elevi mai studiază încă
teologie sau retorică. Logica este limitată în principal în
departamentele de filozofie, puțini oameni din departamentul de
biologie, sau economiei studiază astăzi logică. Tot mai mulţi
studenți din tot mai multe departamente sunt motivați sau obligați
să studieze din ce în ce mai mult matematică. Există o tendinţă
irezistibilă spre ceea ce numim științele
exacte, numite astfel deoarece utilizează instrumente
matematice. Chiar și domeniile de studiu care au fost în mod
tradițional umaniste, cum ar fi psihologia umană, se bazează tot
mai mult pe matematică. Psihologii folosesc statistici, la fel ca
științele exacte, fizică sau chimie. Cursurile de Statistică sunt
acum parte din cerințele de bază, nu doar în departamentul de
fizică sau biologie, dar și în departamentele de psihologie,
sociologie, economie, stiinţe politice, relații internaționale, și
așa mai departe. În Universitatea Ebraică dacă deschidem catalogul
de curs pentru departamentul de psihologie, vom găsi ca cerinţă în
curriculum cursul "Introducere în statistică și metodologia
statistică în cercetarea psihologică". În al doilea an, elevii la
psihologie trebuie să treacă cursul "Metode statistice in
cercetarea psihologică", care este o continuare a primului
curs.
Cunoaşterea aduce putere
Confucius, Buddha, Iisus sau Mohamed ar fi a fost
uimiţi, uluiţi chiar dacă li s-ar fi spus că trebuie studiată
statistica pentru a înțelege psihicul uman şi a vindeca boli. Rolul
central al matematicii în știința modernă este unul din
principalele motive pentru care mulți au dificultăţi de a se
apropia de știință în general. Mintea umană nu este adaptată la
modul de gândire bazat pe numere. Pe parcursul a milioane de ani,
oamenii nu au avut nevoie să se ocupe de numere şi matematică, așa
că nu sunt construiţi pentru asta. Astăzi, din cele șapte miliarde
de oameni din lume foarte puțini înțeleg cu adevărat mecanica
cuantică, biologia celulară, sau micro-economie. Cu toate acestea,
ştiința se bucură de un prestigiu
imanent, nu pentru că oamenii înțeleg mecanismele sale
intime, majoritatea nu o fac, ci pentru că știința ne dă puteri noi
colosale. Președinți și generali nu inteleg în amănunt fizica
nucleară, dar au o înțelegere destul de bună a ceea ce pot face
bombele nucleare. Aceasta este a treia caracteristică unică și
importantă a științei moderne. Știința modernă nu este interesată
doar de formularea de teorii despre lume. Scopul real al științei
moderne este să obțină puteri noi. În știința modernă, adevăratul
test al cunoaşterii nu este adevărul, ci adaosul de putere. Oamenii
de stiinţă sunt conştienţi în zilele noastre că nici o teorie nu
este 100% corectă, deci criteriul adevărului este un test slab
pentru cunoaștere. Adevăratul test pentru cunoaștere este
utilitatea.
(CREDIT -RENAISSANCEMAN1.BLOGSPOT)
Cunoașterea este apreciată numai atunci când ne dă
puteri și tehnologii noi, și ne permite să facem lucruri noi.
Această legătură între știință și tehnologie este atât de puternică
încât oamenii au tendința să le confunde. Vedem știința și
tehnologia ca fiind unul şi același lucru. Credem că este imposibil
să se dezvolte tehnologii noi fără cercetare științifică și că
cercetarea nu are sens, cu excepția cazului în care rezultă o
tehnologie nouă. Relația strânsă dintre știință și tehnologie este
însă un fenomen recent. Ştiința și tehnologia erau înaintea anului
1500 d.Hr. domenii diferite de activitate. Ele s-au conectat
treptat abia în epoca modernă timpurie. Inseparabile au devenit cu
adevărat abia în secolul al XIX-lea, în ultimii 200 de ani. Înainte
de asta, chiar și în anul 1800, conducătorii care-şi doreau o
armată puternică, și cei mai mulți oameni de afaceri care vroiau să
conducă afaceri de succes, nu se deranjau să finanțeze cercetare în
fizică, biologie, economie. Ei nu vedeau legătura
între cercetarea științifică și puterea
tehnologică.
Există desigur excepții de la această regulă. Un istoric
bun poate găsi antecedente la aproape orice, un istoric şi mai bun
știe când aceste precedente sunt doar excepţii în imaginea de
ansamblu. Ar trebui să ne concentrăm asupra pădurii, nu asupra
copacilor individuali. În general, în cele mai multe societăţi
pre-moderne, regii, comercianții, bancherii și așa mai departe nu
au finanțat cercetarea universului pentru a dezvolta tehnologii
noi. În mod similar cei mai mulţi gânditori și filozofi nu au
încercat să traducă concluziile lor despre univers în gadget-uri
tehnologice. Conducătorii finanțau instituții de învățământ, cum
erau universități și mănăstiri, scopul lor era însă altul, să
răspândească și să păstreze cunoștințe tradiționale pentru a
sprijini ordinea existentă. Noile tehnologii au apărut pe ici şi
colo în lumea pre-modernă, ele au fost însă, de obicei, rezultatul
eforturilor unor meșteri needucaţi care foloseau metoda încercare -
eroare. Nu au fost rezultatul savant al unor cercetări științifice
sistematice.
Însăși conceptul unui departament de cercetare și
dezvoltare, foarte central astăzi, era străin de mentalitatea
regatelor timpurii pre-moderne. Biserici, armate, și întreprinderi
aveau prea puțin interes în dezvoltare și nu vedeau nici o legătură
între dezvoltarea de noi tehnologii și cercetare. Producatorii unui
coş, să zicem, fabrica același model de coș deceniu după deceniu.
El nu încerca să inventeze sau să dezvolte modele noi. Un nou model
de vagon poate că a fost dezvoltat de către un tâmplar foarte bun
care avea o idee nouă. Nu era însă rezultatul unui studiu
universitar în fizică, chimie sau a unui design nou. Similar, cele
mai multe armate din era pre-modernă, chiar și în epoca modernă
timpurie, nu aveau nici un departament de cercetare și dezvoltare,
erau complet dezinteresate de domeniul științei și
tehnologiei.
Până în secolul al XIX-lea, marea majoritate a
revoluțiilor au fost produsul
organizării, nu al schimbărilor tehnologice. Când
civilizaţii străine s-au întâlnit pentru prima dată, ca atunci când
europenii au ajuns în America pentru prima dată, diferențele
tehnologice dintre ele au jucat totuşi un rol
important.
Chiar și în astfel de cazuri, decalajul tehnologic nu
era deliberat și foarte puțini generali sau regi l-au urmărit în
mod intenţionat. Cele mai multe imperii din istorie nu s-au extins
datorită vreunei arme magice sau a unei inovaţii tehnologice.
Conducătorii nu a căutat să investească bani în crearea de
arme-minune noi. Arabii nu au învins Imperiul Bizantin pentru că
aveau arcuri superioare. Seljuchii nu au
vreun avantaj tehnologic asupra bizantinilor.
Mongolii nu au cuceri China pentru că au avut
tehnologie mai bună. Învinșii, chinezii, bizantini și Sassanizi
aveau de fapt tehnologie militară și civilă superioară
învingătorilor mongoli, Seljuks și arabi. Armata romană este un
exemplu deosebit de bun. Armata romană a fost probabil pentru
vremurile ei cea mai eficace armată din lume. Avantajul ei era în
organizarea eficientă, disciplina de fier a soldaților, precum și
în rezervele umane gigantice. Tehnologic, Roma nu a avut absolut
nici un avantaj asupra rivalilor sai, cum erau Cartagina sau
Macedonia. De-a lungul secolelor de existență, armele armatei
romane au fost mai mult sau mai puțin neschimbate.
Știința nu a fost văzută ca ceva care oferă oamenilor
posibilităţi noi. Oamenii credeau că toate marile descoperiri au
fost deja făcute, că ei știu tot ceea ce este de ştiut despre lume.
Oamenii nu credeau în posibilitatea progresului.
Revoluția progresului
Odată ce știința modernă a afirmat că există încă o
mulțime de lucruri pe care noi încă nu le știm, și că noua
cunoaştere putea fi tradusă în putere, totul s-a
schimbat. Oamenii au început să creadă în
posibilitatea progresului oriunde, în medicină, economie, politică.
Această schimbare a revoluționat lumea. Nu numai știința, ci și
politica, economia, societatea, cultura.
Dacă urmăm sfatul înțelepților din trecut, cum au fost
Isus, Mohamed și Buddha, putem salva lumea de la degradare, dar nu
putem birui problemele fundamentale ale lumii, cum ar fi războiul,
sărăcia sau boala. Dacă chiar ei, care știau tot ce era de ştiut,
nu au reușit să elimine complet nici foametea, nici să vindece
toate bolile, sărăcia și războiul, cum am putea-o face noi? Multe
religii consideră că, într-o zi, un mesia va veni și va aduce
sfârșitul lumii. Toate războaiele, foametea, și chiar moartea vor
fi eliminate. Ideea, că oamenii obișnuiți ar putea depăși toate
aceste dificultăți, prin descoperirea de cunoștințe și invenţii noi
era pur și simplu ridicolă.
Cu toate acestea, în era modernă, atunci când oamenii au
început să admită că există multe lucruri importante pe care noi
încă nu le știm, progresul brusc a devenit mult mai probabil, sau
cel puțin posibil. Dacă putem descoperi cunoștințe importante noi,
care pot fi traduse în abilităţi noi, atunci poate că putem rezolva
problemele despre care anterior se credea că sunt imposibil de
rezolvat, lucruri pe care nu le puteam depăși.
WEST - BENJAMIN FRANKLIN trage electricitate din
cer
Pe măsură ce știința, de-a lungul secolelor, a început
să rezolve cu adevărat o problemă de nerezolvat după alta, oamenii
s-au convins că omenirea ar putea depăși fiecare problemă, prin
achiziționarea și aplicarea de noi cunoștințe. Sărăcia, boala,
foametea, războaiele, bătrânețea şi chiar moartea nu sunt soarta
inevitabilă a oamenilor, ci sunt pur și simplu
rezultatul ignoranței noastre. Un exemplu
celebru pentru credința în progres este cazul fulgerului. Multe
culturi pe parcursul istoriei au crezut că fulgerul este mânia unui
zeu furios, pentru a-i pedepsi pe cei păcătoși pentru lucrurile
rele pe care le-au făcut. La mijlocul secolului 18, fulgerul a
atras atenția Benjamin Franklin, unul
dintre cei mai importanţi gânditori politic și științific al
Americii. Într-unul dintre experimentele cele mai cunoscute din
istoria științei, Franklin a ridicat un zmeu în timpul unei furtuni
cu fulgere, pentru a-şi testa teoria după care fulgerul este pur și
simplu curent electric. Observațiile empirice pe care le-a făcut
Franklin, împreună cu cunoștințele sale despre energia electrică și
modul în care aceasta funcționează, i-au permis lui Franklin sa
inventeze o noua tehnologie, paratrăsnetul, și practic
să dezarmeze zeii. De când avem paratrăsnetul,
indiferent cât de păcătoşi suntem și cât de supăraţi ar fi ei, zeii
au dificultăţi în a ne pedepsi cu fulgere.
credit: Getty Images
Un alt aspect cu mult mai important decât fulgerul este
problema sărăciei. Multe culturi din istoria au văzut în sărăcie o
menire inevitabilă a acestei lumi. În zilele noastre noi vedem însă
sărăcia ca pe o problemă tehnică care poate fi rezolvată. Cei mai
mulți dintre noi presupunem că, dacă vom adopta politici care se
bazează pe cele mai recente descoperiri în agronomie, economie,
medicină, sociologie, și așa mai departe, putem elimina sărăcia din
țara noastră și din lume în general. În multe părți ale lumii de
astăzi problemele cele mai grave ale sărăciei au fost rezolvate.
Deoarece pentru mulți oameni, acest lucru sună scandalos, dr.
Harari va detalia afirmaţia.
De-a lungul istoriei, societățile au suferit de două
tipuri distincte de sărăcie. Una estesărăcia
socială, care este un decalaj între săraci și bogați.
Celor săraci nu li se oferă oportunitățile care sunt oferite celor
bogați. Sărăcia socială este relativă. Alt tip de sărăcie
este sărăcia biologică, ea nu este
relativă, ci absolută. Sărăcia biologică înseamnă o situație în
care viața indivizilor este într-un risc imediat de deces din cauza
lipsei de hrană și adăpost. Sărăcia socială, pentru că este
relativă, poate fi imposibil de rezolvat. Chiar dacă avem tot mai
multă bogăție și putere, vor exista întotdeauna decalaje între
săraci și bogați. În multe țări din lume însă, sărăcia
biologică nu mai există.
Oamenii din multe părți ale lumii nu mai
mor pentru că sunt săraci. Până relativ recent, cei
mai mulți oameni din majoritatea țărilor din lume trăiau foarte,
foarte aproape de linia de sărăcie biologică care se măsoară în
numărul de calorii de care o persoană are nevoie pentru a
supravieţui pentru câteva zile. Erori de calcul mici sau nenorociri
naturale puteau ușor împinge oamenii sub această linie, și să-i
facă să moară de foame. Dacă câmpul era semănat în sezonul greșit,
sau dacă venea o inundaţie, tu si familia ta mureaţi de foame. La
nivel colectiv, dezastre naturale sau calamități provocate de om
puteau să ducă populații întregi să moară de foame. În schimb, cei
mai mulți oameni din lumea de astăzi au un soi de plasă de
siguranță pentru a-i proteja de foamete, sărăcie sau moarte.
Indivizii sunt protejaţi de necazurile personale prin asigurări,
prin sponsorizarea de către stat a asigurărilor sociale, precum şi
prin alte organizații locale și internaționale. Atunci când un
dezastru lovește o țară sau regiune, de obicei dar nu întotdeauna,
eforturile de ajutorare la nivel mondial sunt semnificative pentru
a prevenirea moartea a milioane de oameni. Oamenii încă suferă
desigur numeroasele degradări, umilințe și boli legate de sărăcie.
Dar, în cele mai multe țări din lume, nimeni nu mai
moare de foame, pentru că nu mai are pâine sau
orez să mănânce. De fapt, astăzi în întreaga lume, mulți oameni
sunt în pericolul de a muri de la prea multă
mancare decât de foame.
Poate ştiinţa rezolva problema
morţii?
Ghilgameș cum este ilustrat în caldeean contul GENESIS
(CREDIT -
Cea mai importantă problemă a tuturor oamenilor de
ştiinta este moartea. Înainte de epoca modernă majoritatea
religiilor, ideologilor și filozofilor vedeau moartea ca fiind
soarta inevitabilă a noastră a tuturor. Mai mult, majoritatea
transforma moartea în principala sursă de sensul al vieții.
Încearcă să-ți imaginezi islam-ul, creștinismul sau religia
Egiptului antic cu piramide și mumii într-o lume fără moarte. N-ar
avea niciun sens. Religiile tradiționale i-au învățat pe oameni că
trebuie să se împace cu ideea morţii și să nu încerce să o biruie
ca să trăiască pentru totdeauna. Cele mai bune minți în majoritatea
societăților tradiționale erau ocupate cu căutarea sensului morţii,
Aceasta este tema mitologiei epice vechi care a ajuns la noi din
Sumeria de acum 5000 de ani, celebra epopee a regelui
Ghilgameș din Uruk. Potrivit mitologiei sumeriene, el
era cel mai puternic, înţelept şi frumos om din lume. Putea face
orice. Putea lupta împotriva uriașilor și monștrilor și oriunde
mergea era victorios și reușea să facă tot ce-şi propunea. Până
când într-o zi cel mai bun prieten al său,
Enkidu, a murit de o boală pe care zeii au
trimis-o ca să-l pedepsească. Ghilgameș a refuzat să creadă că
acest lucru s-a întâmplat. A refuzat să permită oamenilor să
îngroape corpul lui Enkidu. S-a așezat lângă corpul acestuia timp
de șapte zile, și i-a ținut priveghi crezând că Enkidu era doar
adormit și se va trezi. După șapte zile, Ghilgameș a văzut viermi
care au început să iasă din nara prietenului său, deoarece cadavrul
era mâncat de ei. Ghilgameș a fost lovit de un sentiment teribil.
Îngrozit, nu pentru soarta lui Enkidu, ci şi pentru a sa proprie.
El şi-a dat seama că ceea ce s-a întâmplat lui Enkidu i se va
întâmpla şi lui. El a decis atunci și acolo că nu putea lăsa
aceasta să se întâmple. El va găsi o cale de a învinge
moartea. A învins atât de mulţi monștri și uriași și
va învinge şi moartea. A plecat din Uruk în jurul lumii în căutarea
unei soluţii la problema morţii. Epopeea lui Ghilgameș povestește
cum, în încercarea de a învinge moartea, a trecut oceane, deşerturi
şi munţi, a luptat cu monștri oribili și bărbați scorpioni și așa
mai departe. Căutarea s-a încheiat însă cu un eșec. După ce a
căutat peste tot în lume nu a găsit leac pentru moarte. A venit
acasă, cu o singură concluzie, realizarea faptului că
moartea este soarta inevitabilă a omenirii. Când
zeii au creat oamenii, ei au creat şi moartea ca să-i limiteze pe
aceştia, și asta este. Cel mai puternic, cel mai înțelept om din
lume a trebuit să accepte și să învețe să trăiască cu ea. Acesta a
fost singurul lucru care Ghilgameș l-a descoperit în căutarea
lui.
IMAGINI WAVEBREAKMEDIA LTD
Cei care cred cu adevărat în progresul științific nu
împărtășesc atitudinea defetistă a lui Ghilgameș și a multor
povești și mitologii pe care oamenii le-au inventat de-a lungul
secolelor pentru a explica moartea. Pentru oamenii de știință și
cei care cred cu adevărat în progresul științific, moartea nu este
destinul inevitabil al omenirii. Moartea este pur și
simplu o problemă tehnică, la fel ca orice altă
problemă tehnică. Poate mai grea, dar nu diferită în esență.
Potrivit științei, oamenii nu mor pentru că zeii au decretat că
trebuie să moară, ci din cauza unei defecțiuni tehnice. Mor din
cauza unui atac de cord, din cauza cancerului, din cauza unei
infecții. Potrivit înțelepciunii științifice, fiecare problemă
tehnică are o soluție tehnică. În cazul în care inima se oprește
din funcționare, putem stimula inima prin implantarea unui
stimulator cardiac, sau putem înlocui inima cu una nouă. Dacă
cineva suferă de cancer, putem distruge celulele canceroase cu
medicamente sau radiații. Dacă bacterii periculoase se înmulțesc în
interiorul corpului, antibioticele le vor ucide. Este foarte
adevărat că, în prezent, nu știm cum să rezolvăm toate problemele
tehnice care cauzeaza moartea, dar lucrăm la asta. Cele mai bune
minți din lume nu-şi mai irosesc viața încercând să
găsească un înţeles morţii, sunt ocupate şi
investighează modul în care functioneaza organismul, cum
funcționează ADN-ului, precum și încearcă să găsească un remediu
pentru boli și chiar pentru oprirea îmbătrânirii. Suntem în curs de
dezvoltare a noi medicamente, tratamente, organe artificiale, si
alte lucruri care vor prelungi viața noastră și poate într-o o zi
ne vor permite sa învingem moartea și să trăim veşnic.
medicamentele necesare lui Ellie pentru reacţiile la
chimioterapie. (CREDIT - Daily Mail)
Până de curând, nu s-ar fi auzit de la oameni de știință
sau oricine altcineva să vorbească așa fără menajamente.
Înfrângerea morţii! Oamenii spuneau nu, nu asta
încercăm noi să facem. Dacă întrebăm majoritatea medicilor ei nu ar
spune că încearcă să învingă moartea. Ei ar spune că încearcă să
învingă cancerul, tuberculoza, sau caută un leac pentru Alzheimer.
Ei evită să vorbească despre înfrângerea morţii, probabil deoarece
obiectivul pare a fi prea sus şi ar crea așteptări nerealiste care
nu pot fi îndeplinite în următoarele decenii. În al doilea deceniu
al secolului 21, suntem la un punct în care oamenii de ştiinţă şi
medicii încep să vorbească mai sincer și deschis. Încep să spună în
mod clar că principala intenţie a revoluției
științifică, a științei moderne este să ofere omenirii
viață veșnică. Nu doar să trăim pentru totdeauna, dar să trăim
pentru totdeauna tineri. Nimeni nu vrea să trăiască pentru
totdeauna bolnav într-un scaun cu rotile, conectat la tuburi si
computere. Vrem să învingem moartea și îmbătrânirea simultan.
Acesta este proiectul mare al științei moderne, pe care unii îl
numesc Proiectul Ghilgameș. Acesta este
proiectul pe care regele Ghilgameș l-a abandonat şi oamenii de
stiinta moderni l-au preluat și au de gând să-l facă realitate. Cât
timp va lua proiectul Ghilgameș, nimeni nu știe cu adevărat, unii
spun 200 ani, unii 100 ani, alţii 1000 ani, nu ştim
încă.
Laserul poate trata acum orice problemă de înfrumuseţare
pentru cine şi-l poate permite (CREDIT DAILYMAIL.CO.UK/FEMAIL
)
Dacă ne reamintim cât de puține știam despre corpul uman
acum doar 100 de ani, la începutul secolului 20, și cât de multe
cunoștințe am dobândit în doar un secol, mulți sunt insuflaţi de
optimism. Există gânditori foarte serioşi din lumea de astăzi care
sugerează că până în anul 2050, în mai puțin de 40 de ani, unii
oameni, mai ales cei bogați care își vor putea permite toate
tratamentele, vor deveni deja amortali până în anul 2050.
Amortal este diferit de imortal (nemuritor).
Imortalii nu pot muri. Amortalii pot muri încă dacă să zicem un
camion trece peste ei. Înseamnă că, fără un accident major, viaţa
poate fi prelungită fără limite. La fiecare 10, 20 ani te duci la
spital, primeşti tratamentul necesar și vei câştiga încă 10, 20 de
ani. Când aceştia trec te duci din nou, dar pe atunci vor avea
tratamente chiar mai bune. Dacă întrebăm oamenii dacă vor să
trăiască un milion de ani, pentru totdeauna, nu toţi doresc să
trăiască pentru totdeauna, dar aproape toată lumea ar vrea să
trăiască pentru încă 10, 20 de ani într-o stare bună de sănătate.
Aceasta este ceea ce unii cercetători spun că se va întâmpla până
în 2050. Cei mai bogaţi dintre noi vor avea bani să plătească
pentru un tratament la fiecare 10, 20 ani, care va extinde viaţa
lor cu încă câteva decade.
(CREDIT -POST.JAGRAN.COM )
Tot ce s-a descoperit în secolul trecut ar fi de
neconceput pentru cunoştinţele şi aşteptările oamenilor de acum
doar 200 de ani. Astăzi, tot felul de de pastile, injecții și
operații sofisticate ne pot salva de la boli și leziuni care acum
200 de ani sau acum 100 de ani ar fi semnat condamnarea noastră
definitivă la moarte. Nu era nici o metodă de a depăși aceste
dificultăți, și astăzi le depășim cu ușurință. Tratamente noi s-au
descoperit în secolul trecut, nu doar contra morții, ci și
împotriva a nenumărate dureri și boli de zi cu zi pe care oamenii
pre-moderni le acceptau ca parte a vieții. Cu o durere de dinte
acum 300 de ani te-ai fi dus la cineva pentru o extracţie fără
anestezice, deoarece nu exista în acea vreme. Astăzi, chiar oamenii
destul de săraci își pot permite să meargă la un dentist care le dă
o injecție și scoate dintele fără durere ca urmare a unei serii de
descoperiri.
De-a lungul secolului trecut, speranța medie de viață a
sărit de la aproape 30 de ani la aproximativ 67 de ani în întreaga
lume, 80 ani în lumea dezvoltată (74 în România n.t.). În medie, un
copil născut în anul 1900 era cel mai probabil să moară la 30 de
ani, un copil născut astăzi are o șansă foarte bună de a trăi
aproximativ 67 de ani. În cazul în care copilul se naşte în
Japonia, Suedia sau Australia, el sau ea are şansa să trăiască până
la cel puțin 80 ani. Copiii nascuti în 2013 au o speranță de viață
estimată de cel puțin 100 de ani dacă este născut în societățile
dezvoltate și în clasa socială potrivită. Cea mai mare parte a
acestui salt în speranța de viață nu a fost cauzat de vindecarea
bolillor părinţilor noştri, ci prin tratamentul şi vindecarea
bolilor copilăriei și prin scăderea mortalității
infantile. Dacă acum 500 de ani, reușeai să ajungi la
20 de ani, aveai o șansă bună de a trăi până la 70 sau 80. De ajuns
la 20 era însă foarte, foarte dificil. Între un sfert şi o treime
din copiii născuți în secolele pre-moderne, chiar și în societățile
din secolul 19 mureau înainte de a ajunge la 20 de ani. Cele mai
mari realizări în lupta împotriva morții în secolul trecut au fost
date de vindecarea bolilor copilăriei.
Pentru a ilustra cum se trăia în secolele si mileniile înaintea
acestor triumfuri, un exemplu bun este familia regelui
Edward I al Angliei şi a soţiei sale, regina Eleanor,
care a condus Anglia în secolul al 13-lea. Copiii lor s-au bucurat
de cele mai bune condiții care puteau fi furnizate de Europa
medievală. Locuiau în palate, aveau câtă hrană îşi doreau, haine,
căldură precum şi cea mai curată apă disponibilă. De asemenea,
aveau o armată de medici şi spiţeri care le îngrijeau nevoile și
sănătatea. Sursele vorbesc de 16 de copii pe care regina Eleanor
i-a purtat pentru soțul ei între 1255 și 1284. Ce s-a întâmplat cu
ei este un indiciu convingător despre ce însemna să trăiești și să
creşti o familie în epoca dinaintea medicinii moderne.
Arborele de familie- BL.UK)
Primul copil s-a nascut in 1255, o fiică. Nu știm numele
ei, a murit la naștere și nu a mai fost botezată.
Al doilea copil a fost din nou o fiică numită Catherine.
A murit fie la vârsta de unu sau trei ani, sursele sunt neclare în
acest sens.
Altă fiică, a treia, Joan a murit când avea șase
luni.
Al patrulea a fost primul lor fiu, John. A murit când
avea cinci ani.
Numărul cinci, Henry, a murit când avea șase
ani.
Al șaselea copil, o fiică numită Eleanor, a ajuns la
vârsta de 29 de ani înainte de a muri. Este primul copil care a
ajuns la maturitate.
Al şaptelea copi, o fiică care a murit şi ea la cinci
luni.
Al optulea a fost o altă fiică pe nume Joan, care a
murit la 35 de ani.
Al nouălea a fost un fiu, Alphonso. A murit la vârsta de
zece ani.
Al zecelea, o fiică numită Margaret, a murit la 58 de
ani.
Al 11-lea, o altă fiică, Berengaria, a murit la doi
ani.
Doisprezece, o fiică anonimă care a murit la foarte
scurt timp după naștere.
Al treisprezecelea a fost încă o fiică, Maria, care a
murit la 53 de ani.
Al 14-lea a fost un fiu, nu ştim numele său, a murit la
scurt timp după naștere.
A urmat o fiică, Elisabeta care a murit la
34.
Edward a fost copilul lor al XVI-lea.
Edward al II-lea primeşte Coroana Engleză
Edward a fost primul prinț regal care a reusit să
supraviețuiască anilor periculoşi ai copilăriei și să ajungă la
maturitate. Când tatăl său a murit, el a devenit noul rege al
Angliei. După cele mai bune informaţii pe care le avem, Eleanor și
Edward au fost oameni foarte sănătoşi. Nu au avut boli ereditare
fatale care să treacă la copiii lor. Cu toate acestea, zece din
acești 16 copii, 62%, au murit înainte de a ajunge la maturitate.
Numai șase au reușit să trăiască după vârsta de 11 și doar trei au
reușit să trăiască după vârsta de 40 de ani. E posibil ca Eleanor
să mai fi fost gravidă şi aceste sarcini să se încheie cu avort.
Edward si Eleanor au pierdut un copil, în medie, o dată la trei
ani, nu era ceva neobișnuit pentru acele vremuri.
Indiferent dacă proiectul Ghilgameș reușește să înfrângă
cu adevărat moartea, dintr-o perspectivă istorică este fascinant sa
vedem că religiile moderne au detronat moartea din ecuația
ideologică. Până în secolul 18, majoritatea religiilor considerau
moartea și ce se întâmpla după moarte ca elementul central, sensul
vieții. Începând cu religiile secolulului 18 și venirea noilor
ideologii, cum au fost liberalismul, socialismul și feminismul, ele
au început să trateze moartea pur și simplu ca pe o problemă
tehnică și şi-au pierdut tot interesul în viața de apoi. De
exemplu, întrebați-vă ce se întâmplă cu un comunist după ce el sau
ea moare. În islam sau creștinism există un răspuns foarte clar,
dar un comunist nu este interesat de ceea ce se întâmplă după
moarte. Similar la capitalism sau feminism. E inutil să se caute
răspunsuri în scrierile lui Karl Marx, sau Adam Smith, sau Simone
de Beauvoir. Nimeni nu este interesat de moarte, e o simplă
problemă tehnică. Singura ideologie modernă care oferă morţii un
rol centraleste
naționalismul. Uneori naționalismul promite că,
dacă murim pentru neam, atunci vom continua să trăim în memoria
națiunii. Chiar naționaliştii nu știu cu adevărat ce înseamnă
aceasta. În creștinism există răspunsuri foarte clare, după moarte
sufletul părăsește corpul și vine în fața lui Dumnezeu, care judecă
păcatele din timpul vieții și decide să vă trimită în rai sau în
iad. În naționalism, există această idee de a trăi pentru totdeauna
în memoria națiunii. Este ceva atât de tulbure şi greu de înțeles,
încât chiar și cei mai mulţi naționaliști nu înțeleg cu adevărat ce
înseamnă.
Ştiința în zilele noastre
CREDIT Wikipedia)
Trăim într-o eră tehnică. Ceea ce strămoșii noștri
vedeau ca dileme politice, etice și spirituale, pentru noi sunt
probleme tehnice, şi sperăm că oamenii de ştiinta vor găsi o
soluție. Realizările uimitoare ale științei moderne în soluţionarea
fulgerului, a sărăciei şi chiar a morţii conving tot mai mulți
oameni să idealizeze progresul. Mulți oameni astăzi
sunt convinși că știința lucrează pentru
binefacerea omenirii, că putem avea încredere în știință din toată
inima, că-i putem lăsa pe savanţi să continue cu munca lor de
cercetare și ei vor aduce raiul aici pe pământ, nu după moarte, ci
în timpul vieţii noastre.
Dacă credeţi că știința lucrează pur și simplu pentru
beneficiul omenirii, nu înțelegeţi prea multe din istoria științei,
sau ceea ce face știința astăzi. Mulţi oameni de ştiinţă sunt cu
siguranță motivați de dorința sinceră de a ajuta omenirea, sau de o
curiozitate științifică pură, de fiorul de a descoperi
lucruri noi. Ce stabileşte însă criteriile în istoria
științei sunt interesele politice, economice și ideologice. Cea mai
mare parte din cercetarea științifică este foarte scumpă. Medici şi
biologi care încearcă sa înţeleagă cancerul au nevoie pentru
cercetări de eprubete, microscoape, asistenţi de laborator,
electricieni, instalaţii de epurare, secretari și așa mai
departe.
LOUIS LUMIERE cu microscopul şi eprubeta (CREDIT -
George Eastman House)
Economiștii care încearcă deasemenea să înțeleagă cum să
reacţionăm într-o criză economică, de exemplu, au nevoie să
colecteze o mulțime de date despre economie. Au nevoie de
asistenți, calculatoare pentru a stoca datele, pentru a dezvolta
programe sofisticate de prelucrare a datelor. Un arheolog care vrea
să înțeleagă comportamentul vânători-culegătorilor înainte de
revoluție agricultură, trebuie să excaveze ruine antice, să
călătorească în Africa sau alte țări îndepărtate, să dateze oase
fosilizate și artefacte. Toate aceste lucruri costa o grămadă de
bani. De mii de ani, au existat persoane dornice să studieze boli,
sau legile economice, sau viața vânător-culegătorilor, dar
fără o finanțare adecvată nu au putut ajunge
prea departe. În ultimii 500 de ani, știința modernă a reușit să
facă minuni datorită în mare măsură disponibilităţii guvernelor,
afaceriştilor, fundaţiilor precum şi a donatorilor privați să
canalizeze miliarde în cercetarea științifică. Fără această
finanțare, Galileo,Newton
și Darwin nu ar fi ajuns niciunul
prea departe.
În cercurile academice, mulți sunt încă suficient de
naivi să creadă că guvernele sau afaceriştii sponsorizează
proiectele care sună interesant, care trezesc curiozitatea. Cele
mai multe studii științifice sunt de fapt finanțate deoarece
acestea promit să atingă un scop economic, politic sau ideologic.
În secolul 16, regii și comercianții au dirijat resurse enorme
pentru a finanța expediții geografice în întreaga lume. Nu au
finanţat studii asupra Psihologiei
copilului. Au presupus că lărgirea orizonturilor
geografice le va permite să cucerească teritorii noi și să
înființeze imperii comerciale. Ei nu puteau vedea nici un profit
din înțelegerea mai bună a psihologiei copilului. În mod similar,
la mijlocul secolului 20, guvernele americane și ruse au investit
resurse enorme în studiul fizicii nucleare, dar foarte puține
resurse în arheologia subacvatică. Ei presupuneau că prin
înțelegerea secretelor fizicii nucleare vor fi poate în măsură să
dezvolte arme nucleare. Nu vedeau cum arheologia subacvatică i-ar
putea ajuta să câștige Războiul Rece sau să aducă ceva
folositor.
Oamenii de știință nu sunt întotdeauna conștienți de
interesele politice, economice sau ideologice care controlează
fluxul banilor. Mulți acționează sincer, din curiozitate
intelectuală, cu toate acestea, oamenii de ştiinţă dictează
foarte rar agenda de lucru. Ordinea de zi este
dictată de cel care dă banii. Chiar dacă
am vrea să finanțăm ştiinţă pură, neafectată de interese, ar fi
imposibil, deoarece resursele omenirii sunt limitate. Decizia ce
anume să facem cu resursele noastre limitate depinde de ceea ce noi
considerăm important, sau ceea ce noi considerăm a fi bun.
Acestea nu sunt întrebări științifice,
sunt întrebări etice, doar religiile și ideologiile dau răspunsuri
la întrebarea ce este bun, ce este mai important, ce trebuie
făcut.
