Potopul uman
Lecţia a patra din "Revoluția Cognitivă" descrie
răspândirea lui Homo sapiens pe întreaga planetă. Pe parcursul
acestui proces Homo sapiens a condus numeroase specii la extincţie.
În Australia, până la 95% din toate speciile de animale mari au
dispărut. În America, 84 din 107 de specii de mamifere mari au
dispărut. În total, aproximativ jumătate din mamiferele terestre
mari care populau Pământul au dispărut. Cum au putut câteva
milioane de indivizi care deţineau nu mai mult decât o tehnologie
din Epoca de Piatră să cauzeze o astfel de distrugere?
Dr. Yuval Noah Harari va prezenta câteva
teorii despre ce s-a întâmplat cu mamiferele și impactul speciei
noastre asupra planetei în general. Acestea sunt notele lui Louise
Charente accesibile în engleză aici: The Human
Flood.
Trecerea mărilor şi a oceanelor
Un aspect important al transformării Homo sapiens din
nesemnificativ în cel mai important animal este răspândirea
geografică, modul în care acesta s-a răspândit în întreaga lume.
Până la apariția lui Homo sapiens, toate speciile umane,
neandertalienii, Homo erectus şi altele au trăit exclusiv pe masa
de uscat afro-asiatică, incluzând Africa, Europa, Asia și insulele
din apropiere. Oamenii primitivi au reușit să ajungă la unele
insule apropiate de țărm în două moduri. În primul rând, pe unele
insule s-a ajuns pur şi simplu mergând pe jos în perioadele când,
datorită condițiilor climatice, nivelul mării a scăzut, deci s-a
făcut o punte de legătură între terenul continental şi cel care mai
târziu a devenit o insulă. Oamenii ajunşi acolo au rămas blocaţi pe
insulă când nivelul mării a crescut din nou. Alternativ, insule
apropiate de țărm au fost cucerite de oameni care au înotat pe
trunchiuri de copaci sau pe plute improvizate și au reușit să
treacă porţiuni de mare deschisă. Nici una dintre speciile umane
arhaice de dinaintea lui Homo sapiens nu a avut capacitatea de a
traversa suprafețe maritime pentru a ocupa continentele din
America, Australia sau insulele îndepărtate, cum ar fi
Madagascar, Noua Zeelandă sau
Hawaii.
Animalele din Africa. (CREDIT - Wikimedia)
Bariera mărilor şi a oceanelor nu a permis oamenilor,
animalelor și plantelor afro-asiatice să ajungă la aceste lumi
exterioare, cum ar fi continentul australian sau cel american, şi a
prevenit accesul animalelor din Australia sau Americi la Africa sau
Asia. De-a lungul a zeci de milioane de ani acestea au fost
ecosisteme complet separate. Animalele și plantele au evoluat
distinct în fiecare dintre aceste locuri. Cangurii și celelalte
marsupiale au evoluat în Australia pe parcursul a zeci de milioane
de ani fără nici o legătură cu elefanții, tigrii și aligatorii din
Asia și Africa pentru că nu au putut trece oceanul.
Planeta Pământ a fost astfel împărțită în mai multe
ecosisteme distincte. Unul dintre cele mai importante procese ale
istoriei este unificarea întregii planete într-o unitate ecologică
globală realizată pentru prima dată de Homo sapiens. El a creat
legături între animalele din Australia și cele din Africa, Asia și
America şi le-a mutat din loc în loc. Acest lucru a început la
scurt timp după revoluţia conectivităţii, când Homo sapiens a
dezvoltat tehnologia, abilitățile de organizare și poate chiar
viziunea necesară pentru a cuceri suprafaţa afro-asiatică și a
început să exploreze și să se stabilească în alte zone ale
lumii.
ANIMALE australiene. (CREDIT - Wikimedia)
Prima explorare a lumii exterioare a avut loc în urmă cu
aproximativ 45 000 de ani în Australia. Este foarte greu de
explicat această reuşită uimitoare chiar şi pentru experţi. Știm
sigur că Homo sapiens a ajuns în Australia, pentru că am găsit oase
și unelte ale lui, dar cum a trecut din Indonezia în Australia este
dificil de explicat. Chiar dacă există multe insule în Indonezia,
Asia de Sud și Australia, între aceste insule există întinderi mari
de apă până la 150 km lățime. O mare întrebare este modul în care
Homo sapiens a reuşit traversarea acestor întinderi mari, deschise
de apă şi cum a reușit să se adapteze peste noapte la un sistem
ecologic complet nou.
Problema australiană nu a fost limitată la traversarea
mărilor şi oceanelor. Odată ajunşi, a fost la fel de greu să se
adapteze condițiilor de acolo. Homo sapiens care a trăit în Asia de
Sud și Indonezia acum mii de ani cunoştea animalele, plantele și
condițiile locale, fapt vital pentru supraviețuire. În Australia a
întâlnit brusc o lume complet nouă, cu animale și plante
necunoscute. Vânătoarea elefanților nu seamănă cu vânătoarea
cangurilor. Diferite ciuperci sunt poate otrăvitoare în Australia,
tratamentul unei muşcături de scorpion indonezian nu funcţionează
la un scorpion sau păianjen australian.
Homo sapiens nu a traversat numai marea, dar s-a şi adaptat aproape
peste noapte la un ecosistem masiv complet nou.
Primii navigatori
Teoria cea mai probabilă sugerează că Homo sapiens care
popula insulele din Indonezia aproape de continent a creat primele
societăți în domeniul maritim. Au învățat cum să construiască și să
manevreze nave pentru explorarea oceanului și au devenit pescari,
exploratori pe distanţe lungi și comercianți. Ei au devenit tot mai
obişnuiţi cu o viață pe ţărmul mării. Aceste competențe dobândite
au permis indonezienilor vechi să ajungă în Australia. Dacă această
teorie este corectă, atunci acest lucru a fost o revoluție fără
precedent în abilitățile și în stilul de viață uman. Homo sapiens,
simplă maimuţă africană care a evoluat timp de milioane de ani s-a
adaptat brusc la condiţiile de pe ţărmul mărilor şi în câteva mii
de ani a dezvoltat întregi culturi care au supravieţuit prin
construcţia de bărci, pescuit și comercializarea produselor
maritime - un fapt fără precedent în analele vieţii pe
Pământ.
În biologie avem multe exemple de creaturi marine care
au evoluat în creaturi terestre și invers. De exemplu, strămoșii
delfinilor și balenelor au fost creaturi terestre care au evoluat
de-a lungul anilor să trăiască în ocean. Acest proces a durat
milioane de ani de evoluție pentru delfinii arhaici, care erau un
soi de cerbi sau rinoceri care au început să-și petreacă tot mai
mult timp în râuri și lacuri, precum hipopotamii, și apoi au intrat
în ocean. A fost nevoie de doar câteva sute de ani pentru ca aceste
maimuțe din savana africană, fără nici o schimbare în biologia lor,
să dezvolte întregi societăți maritime bazate nu pe gene noi, ci pe
abilități tehnologice și competențe sociale noi. Aceste abilități
le-au permis să construiască bărci, să traverseze mări şi oceane,
să pescuiască și să dobândească abilitățile necesare pentru a
naviga peste oceane, să reziste furtunilor, să înoate și multe alte
lucruri. Călătoria primilor oameni spre Australia este remarcabilă
nu numai din punct de vedere evolutiv, ci de asemenea dintr-o
perspectivă istorică. Aceasta călătorie este una dintre cele mai
importante evenimente din istorie, cel puțin la fel de importantă
ca expediţia lui Cristofor Columb în America în 1492 și
aselenizarea expediției Apollo 11 pe Lună în 1969. Călătoria
primilor Homo sapiens în Australia a reprezentat prima dată când o
specie umană a reușit să părăsească sistemul ecologic din platoul
afro-asiatic și să se stabilească într-un sistem ecologic nou. A
fost prima dată când un mamifer mare terestru a reușit să treacă
peste mări din Afro-Asia în Australia.
Influenţa asupra animalelor
Mai important decât traversarea mărilor a fost efectul
acestor exploratori pionieri asupra lumii noi. Momentul în care
primul vânător-culegător a pus piciorul pe plaja din Australia, a
fost şi momentul în care Homo sapiens a săltat de la mijlocul în
vârful lanţului trofic și a devenit specia cea mai mortală în
analele pământului. Până atunci Homo sapiens a arătat o capacitate
remarcabilă de a se adapta la medii diferite cu un impact
neglijabil asupra mediului, de a se adapta la toate tipurile de
habitate cum ar fi deşerturi, mlaştini si regiuni înghețate fără să
le altereze prea mult. Primii colonişti din Australia însă au
început să transforme ecosistemul australian dincolo de orice
recunoaștere. Australia de acum aproximativ 50 000 de
ani a fost foarte, foarte diferită de Australia care o cunoaștem
astăzi. Era plină de creaturi mari și ciudate, inclusiv, de
exemplu, un cangur gigantic care ajungea
la înălţimi de doi metri și cântărea aproximativ 200 de kilograme.
Australia a găzduit şi koala gigant, o pasăre de două ori mai mare
decât struțul, șopârle uriașe ca niște dragoni și șerpi uriași. Tot
acolo trăia şi leul marsupial, la fel de
masiv ca un tigru modern și prădătorul de vârf al
continentului.
DIPROTODON OPTATUM (CREDIT - Wikimedia)
Cea mai mare creatură a acelor vremuri în Australia a
fost Diprotodon (urs marsupial gigant),
care cântărea aproximativ două tone si jumătate. Australia a fost
plină de creaturi mari şi ciudate, care însă în doar câteva mii de
ani după sosirea lui Homo sapiens au dispărut. Acum 50 000 ani
existau 24 de specii de animale australiene care cântăreau în medie
mai mult de 50 kg. În răstimp de câteva mii de ani de la sosirea
noastră acolo, 23 dintre ele au dispărut. Singurul care a reușit să
supraviețuiască este cangurul roșu. În același timp, un număr mare
de specii mai mici au dispărut, de asemenea, și lanțul trofic din
întregul ecosistem australian a fost complet schimbat și
rearanjat.
Aceasta a fost pe parcursul a milioane de ani cea mai
importantă transformare în ecosistemul australian. Istoria
ecosistemului australian are milioane de ani de continuitate până
acum 45 000 ani, când survine o catastrofă în care dintr-o dată
multe specii, în special speciile mari, dispar. Unii cercetători au
dat vina pe schimbările climatice, dar există dovezi foarte clare
care implică Homo sapiens. Nu putem fi 100% siguri, dar e foarte
probabil că Homo sapiens a făcut-o. Marea întrebare este cum un
număr relativ mic de culegători de acum 45 000 ani cu tehnologia
epocii de piatră a reușit să provoace o astfel de catastrofă
ecologică. Există mai multe explicații care nu sunt contradictorii,
ci se împletesc pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra
acestui dezastru ecologic.
Ce s-a întâmplat cu animalele australiene?
Ce s-a întâmplat cu animalele australiene?
Prima explicație este că principalele victime ale
acestui val de extincţie, animalele mari, au dispărut din cauza
reproducerii lente. Era nevoie de foarte mult timp, luni sau poate
ani pentru reproducerea un animal mare. Numărul de progenituri pe
sarcină a fost scăzut şi existau pauze lungi între sarcini. Pe când
iepurii se înmulţesc repede, animalele mari au intervale de mulți
ani între naşteri. Prin urmare, chiar dacă Homo sapiens ar fi ucis
un exemplar doar o dată la câteva luni, ar fi fost suficient pentru
ca în timp să decimeze populaţia locală de diprotodoni, spre
exemplu. De-a lungul câtorva generații, acest lucru a fost
suficient pentru a le conduce la dispariția totală.
A doua explicație este că în Australia Homo sapiens a
avut elementul surpriză de partea lui, element pe care în Africa
sau Asia nu îl avea, acolo unde oamenii preistorici care au trăit
cu mult înaintea lui Homo sapiens au evoluat lent. Pe parcursul a
sute de mii de ani oamenii au devenit vânători tot mai buni.
Animalele vânate de oameni, precum girafele, bizonii și elefanții,
au învățat să fie precaute şi să aibă chiar frică de oameni. Când
mega-prădătorul Homo sapiens a apărut pe scena afro-asiatică,
animalele mari ştiau deja să păstreze distanţa, ştiau că această
maimuță este foarte periculoasă. În schimb, giganţii australieni nu
au avut timp să învețe să fugă de oameni. După criteriile naturale,
oamenii nu par deosebit de periculoşi, nu arătăm foarte
înfricoșători. Comparat cu un tigru sau un aligator, avem mai
puțini muşchi, nu putem fugi la fel de rapid ca un ghepard, nu avem
dinţi mari sau fălci puternice ca ale unui tigru. Nu avem otravă
sau gheare. Când primii oameni au ajuns în Australia animalele mari
s-au uitat probabil la creaturile asemănătoare nouă și s-au întors
să ronţăie frunze. Înaintea ca diprodotonii, cangurii gigant
și koala gigant să aibă timp să dezvolte
respect şi teamă faţă de oameni, au dispărut. Oamenii au avut
nevoie de timp foarte scurt pentru a le duce la
dispariţie.
O altă teorie care completează cele două explicaţii este
teoria agriculturii prin foc, remodelarea prin foc a mediului
pentru a se potrivi mai bine nevoilor noastre. Când Homo sapiens a
apărut în Australia era deja expert în folosirea agriculturii prin
foc. El a folosit probabil această metodă pentru a remodela în mod
deliberat ecosistemul australian prin arderea de arii vaste de
tufișuri și de păduri dese în care aveau dificultăți în deplasare
şi vânătoare. Astfel s-a deschis calea pentru pajiștile deschise în
care a fost mai ușor pentru el să se deplaseze. Pajiștile deschise
atrag vânatul mai bine. Avem dovezi interesante pentru această
teorie din istoria ecologică a Australiei în ce privește
eucaliptul. Se pare că până în urmă cu aproximativ 45 000 de ani
eucaliptul era destul de rar în Australia. Brusc a devenit foarte
larg răspândit numai după ce Homo sapiens a sosit și a început să
ardă pădurile mari. Eucaliptul este mai rezistent la foc decât
majoritatea altor tipuri de copaci. Ei au supraviețuit și chiar
s-au înmulţit în ciuda incendiilor, și au devenit unul dintre
copacii dominanţi din Australia.
În plus față de pericolul vânătorii şi a agriculturii
prin foc, clima a jucat de asemenea un rol important. A existat o
schimbare climatică cu care Australia s-a
confruntat acum aproximativ 45 de mii de ani. Acesta a destabilizat
sistemul ecologic și l-a făcut vulnerabil. În condiții normale,
sistemul ecologic şi-ar fi revenit de la sine, căci schimbări
climatice se întâmplaseră de multe ori înainte. Diprodotonul, de
exemplu, a trăit în Australia timp de mai mult de un milion de ani
și a supravieţuit multor schimbări climatice și condiții climatice
dificile. Diferența a fost că în urmă cu 45 000 ani pe lângă
schimbările climatice, a fost şi invazia lui Homo sapiens.
Combinația schimbărilor climatice cu vânătoarea și utilizarea
focului de către Homo sapiens au atacat animalele din două direcții
diferite în același timp. Ele nu au mai putut găsi o strategie
pentru supraviețuire.
În lipsă de dovezi clare, e greu de decis care dintre
aceste teorii a fost cauza principală. Fie că a fost elementul
surpriză, vânătoarea, agricultura prin foc sau clima, avem
suficiente dovezi pentru a fi convinşi că dacă Homo sapiens nu ar
fi ajuns niciodată în Australia schimbările climatice în sine nu ar
fi fost suficiente pentru a provoca o astfel de extincție în masă.
Dacă Homo sapiens nu ar fi ajuns în Australia aceasta ar fi încă
populată cu canguri uriași, Koala si diprodotoni. Extincția
animalelor australiene mari a fost, prin urmare, primul semn
important pe care specia noastră, Homo sapiens, l-a lăsat asupra
planetei Pământ.
Un experiment de gândire
Dr. Harari sugerează un scenariu interesant.
Imaginați-vă că acum 70 000 ani o epidemie misterioasă ar fi ucis
toate speciile umane, inclusiv Homo sapiens. În viitor, peste 50
milioane de ani, şoarecii vor evolua poate în forma de viață
dominantă pe planeta Pământ şi vor deveni atât de inteligenţi încât
vor exista oameni de știință şoareci și profesori şoareci care vor
scrie istoria vieții pe Pământ. Ar avea aceşti şoareci inteligenţi
vreun motiv să acorde vreo atenție oamenilor de mult dispăruţi?
Probabil că nu. Nu ar avea nici un motiv să acorde o atenţie
specială faptului că, acum 50 de milioane de ani, au trăit undeva
în Africa și Asia acest tip de maimuțe cu creierul mare și care
foloseau unelte de piatră și focul, iar apoi au dispărut într-o
epidemie. Oamenii, oricât de interesanţi îi vedem noi, nu au făcut
nimic important în ecosistemul de până acum 70 000 ani. Acum,
imaginați-vă că această epidemie teribilă a izbucnit în urmă cu
doar 40 000 ani, astfel încât oamenii au avut şansa de a ajunge în
Australia și a ucide toate animalele mari de acolo. Acum,
profesorii şoareci ai viitorului ar avea un bun motiv să dea
oamenilor mult mai multă atenție. Ei ar scrie în articole și cărți
că odată, acum 50 de milioane de ani, a trăit această specie de
maimuțe cu creier mare și unelte de piatră care stăpânea focul şi
care s-a răspândit din Africa şi singurul lucru
mare pe care l-au făcut a fost să schimbe complet
ecologia Australiei înainte de a fi șterşi de pe faţa Pământului de
această epidemie.
Acesta a fost primul lucru mare pe care specia noastră
l-a făcut în lume, distrugerea animalelor mari ale Australiei.
Ulterior, noi am fost responsabili pentru catastrofe ecologice
similare și chiar mai mari în multe alte părți ale
lumii.
Al doilea dezastru
Al doilea dezastru
(CREDIT - CANADA option)
Al doilea produs uman foarte important a fost un
dezastru ecologic și mai mare, de data asta în America. Homo
sapiens a fost prima și singura specie umană care a ajuns în
emisfera vestică, continentul Americii, ajungând acolo în urmă cu
aproximativ 16 000 de ani, aproximativ în 14 000 î.Hr.
Primii americani au sosit pe jos, traversând strâmtoarea
Bering, deoarece nivelul mării a fost mult timp scăzut. O fâşie de
pământ lega nord-estul Siberiei cu nord-vestul Alaskăi. Homo
sapiens a ajuns probabil în Alaska urmărind animalele mari cum ar
fi mamutul și renul care migrau între Alaska și Siberia. Din Alaska
ei s-au răspândit mai târziu pe întreg continentul Americii. Ei
stăpâneau tehnica vânătorii animalelor mari din Arctica, dar s-au
adaptat rapid la o varietate uimitoare de climate, habitate și
ecosisteme. Descendenții siberienilor au populat rapid pădurile
dese ale estului Statelor Unite, mlaștinile din delta Mississippi,
deșerturile din Mexic, junglele din America Centrală și câmpiile
pampas largi din Argentina în doar aproximativ 2000 ani. Prin 10
000 î.Hr., Homo sapiens atinsese deja punctul cel mai sudic al
Americii, sudul Argentinei și Chile-ului de astăzi.
Această răspândire a oamenilor în America este o
mărturie a incomparabilei ingeniozităţi şi a adaptabilităţii de
neegalat a speciei noastre Homo sapiens. Nici un alt animal nu s-a
mai adaptat vreodată într-o astfel de varietate de habitate atât de
radical diferite şi atât de repede fără a suferi nici o mutație
genetică semnificativă. Există tipuri de animale pe care le puteți
găsi în toate aceste habitate diverse,
cum ar fi furnicile, dar ele nu sunt aceleași furnici. Furnicile în
deșerturile din Mexic sunt diferite de furnicile din delta
Mississippi sau de furnicile din pampas în Argentina. Furnicile au
avut nevoie de milioane de ani pentru a cuceri şi a se adapta la
toate aceste locuri diferite. Homo sapiens a făcut-o în 1 000 - 2
000 de ani fără nici o evoluţie biologică sau un curs de mutaţii
genetice semnificative.
ANIMALE AMERICANE
Blitzkrieg-ul american nu fost numai mărturia
ingeniozităţii Homo sapiens, dar a lăsat de asemenea urmă o dâră
lungă de victime. Animalele americane de acum 60 000 ani au fost
mult mai variate decât cele din prezent. Atunci când primii oameni
explorau Alaska câmpiile din Canada și vestul Statelor Unite au
întâlnit pe drum mamuţi, mastodonți (o specie mare de elefant),
rozătoare de dimensiunea urşilor, cai și cămile în pășunile
americane. Mai existau și zeci de alte specii de animale de mari
dimensiuni, foarte diferite de toate cele pe care le știm astăzi în
America sau oriunde altundeva în lume.
America de Nord a avut tigri-sabie de temut cu dinţi
foarte lungi, ascuţiţi precum și multe specii de
Megatherium care cântărea până la opt tone și
ajungea la o înălțime de până la șase metri. America de Sud a
găzduit o colecție chiar mai exotică de mamifere mari, reptile și
păsări. În interval de câteva mii de ani după ce Homo sapiens a
ajuns acolo, cele mai multe dintre aceste creaturi unice au
dispărut. Conform estimărilor actuale, în intervalul scurt de 1000
până la 2000 ani America de Nord a pierdut aproximativ 34 din 47
genuri de mamifere mari și America de Sud a pierdut 50 din 60
genuri de animale mari. Este vorba aici despre
genuri, nu despre specii. Fiecare gen conținea
mai multe specii și toate au dispărut. Genul de Megatherium
conținea multe specii diferite și toate au dispărut în aproximativ
2000 - 3000 ani de la sosirea lui Homo sapiens. Felinele-sabie, de
exemplu tigrii sabie care au prosperat în
America vreme de aproape 30 milioane de ani, au dispărut în 1000
până la 2000 de ani. Giganticul leneș de sol, lei de dimensiuni
uriaşe, cai şi cămile nativ americane, rozătoare gigant, toți
membrii familiei elefantului american și multe alte creaturi mari
au dispărut.
Smilodon
Mii de specii de mamifere mici, reptile, păsări, chiar
și insecte si paraziţi au dispărut cam în același timp. De exemplu,
în cazul în care mamutul a murit, toate speciile de paraziţi ai
mamutului, cum ar fi purici mamut și căpușe mamut l-au urmat în
nefiinţă. Dacă combinăm extincțiile în masă din Australia și
America, și adăugăm extincțiile la scară mai mică produse de Homo
sapiens la răspândirea sa din Africa de Est în alte părți din
Africa, Europa și Asia, putem concluziona că acest prim val de
colonizare a lumii a fost unul dintre cele mai mari și mai rapide
dezastre ecologice care a lovit vreodată regnul animal. Cel mai
greu lovite au fost mamiferele mari terestre. Creaturile care au
fost cel mai aproape de Homo sapiens, mamiferele terestre de mari
dimensiuni, au fost cele mai afectate.
Povestea continuă
Povestea continuă
În momentul revoluției cognitive planeta Pământ găzduia
aproximativ 200 de genuri de mamifere mari terestre, mamifere cu o
greutate mai mare de 50 kg. La momentul revoluției agriculturii,
doar aproximativ 100 dintre aceste genuri au supraviețuit. Aceasta
înseamnă că Homo sapiens a contribuit la dispariția a jumătate din
mamiferele terestre mari ale planetei cu mult timp înainte de a
inventa roata, scrisul sau fierul, să nu mai vorbim de industria
modernă și armele moderne. Această tragedie ecologică, dispariția a
atât de multe specii diferite în scurt timp, a fost repusă în scenă
de nenumărate ori după revoluția agricolă. Extincțiile nu s-au
oprit când Homo sapiens au devenit țărani și păstori.
Înregistrările arheologice de pe insulă după insulă spun aceeași
poveste tristă din anii de după revoluția agricolă.
Nu au mai fost continente pe care Homo sapiens le-ar mai
putea descoperi și coloniza, cu excepția Antarcticii, dar au
existat încă multe insule, pe care vânători-culegătorii nu au
reușit să ajungă, cum ar fi insula Madagascar. Acolo au ajuns
pentru prima oară ca fermieri, țărani și păstori. Ori de câte ori
aceşti fermieri au ajuns pe o insulă nouă, aceeași tragedie s-a
repetat ca și în Australia și America pe o scară mai mică, pur și
simplu pentru că erau insule mai mici. O insulă putea găzdui o
populație bogată și variată de animale mari, fără nici o urmă de
oameni. Avem apoi dovezi ale apariției Homo sapiens în
înregistrările arheologice. Un os uman sau un vârf de suliță sau o
bucată de oală ceramică arată că Sapiens a sosit. La scurt timp
după aceea cele mai multe dintre animalele mari și multe dintre
animalele mici au dispărut.
Dovezile distrugerii
Dovezile distrugerii
Pasărea elefant
O insulă unde putem studia acest tip de tragedie este
insula mare Madagascar, situată la aproximativ 400 de kilometri
estic de continentul african. Madagascar era departe de continentul
african aşa ca a fost deconectată de ce se întâmpla în Africa. Pe
parcursul a milioane de ani procesele evolutive din Madagascar au
evoluat izolat de restul lumii și au produs o colecție unică de
animale. Cea mai importantă dintre acestea a fost
pasărea elefant. Având trei metri înălțime și
cântărind aproximativ 500 de kilograme, o jumătate de tonă, a fost
probabil cea mai mare pasăre care a trăit vreodată în lume. De
asemenea, remarcabili erau lemurii gigant care au fost cele mai
mari primate de pe glob. Lemurul a fost un soi de primat, cel mai
mare dintre ei era mai mare decât gorilele. Aceşti lemuri gigant și
păsările elefant, precum şi multe alte animale unice care trăiau în
Madagascar de milioane de ani au dispărut dintr-o dată în urmă cu
aproximativ 1 500 de ani, în jurul anului 500 d.Hr., atunci când
avem prima dovadă a apariţiei omului.
Dezastre ecologice similare au avut loc pe aproape
fiecare dintre miile de insule din Oceanul Pacific, Atlantic,
Indian, în Marea Mediterană, chiar și în Oceanul Arctic. Aceste
tragedii insulare s-au repetat una după alta. Arheologii au
descoperit pe cele mai mici insule dovezi ale existenței unor
păsări, insecte si melci care au trăit acolo pentru nenumărate
generații, milioane de ani, numai ca să dispară atunci când primul
om a pus piciorul pe insulă.
Al treilea val
Al treilea val
Primul val de extincții a însoțit răspândirea
vânători-culegătorilor cu zeci de mii de ani în urmă. Al doilea val
de dispariții a fost dat de răspândirea agricultorilor pe insule,
cum ar fi Madagascar. Aceste două valuri ne dau o perspectivă
importantă asupra celui de-al treilea val de dispariții care se
întâmplă chiar astăzi, din cauza răspândirii industriei în întreaga
lume. Este un fapt de foarte mare importanţă să ştim că noi, Homo
sapiens, nu reușim cu adevărat să trăim în armonie cu
natura. Unii oamenii îşi imaginează că aceste ciocniri între
Homo sapiens și sistemul ecologic, aceste evenimente de extincție
în masă sunt un fenomen unic, modern, rezultatul industriei
moderne, a sistemului capitalist și a evenimentelor din ultimele
2-300 de ani. Este însă fals. Chiar dacă ne întoarcem în timp acum
mii de ani la societățile agricole vechi, și cu zeci de mii de ani
la societățile antice de vânători-culegători, chiar și atunci avem
o mulțime de dovezi pentru modul în care Homo sapiens pur și simplu
distruge tot ceea ce stă în calea lui, și provoacă dezastre
ecologice unice pe care nici o altă specie nu le-a provocat
vreodată în 4 miliarde de ani de evoluţie a vieţii pe Pământ. Au
fost cazuri anterioare de extincție în masă a animalelor. Cel mai
renumit a avut loc acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a
lovit probabil Pământul și a provocat dispariția dinozaurilor,
precum şi a multor altor animale. Nu s-a întâmplat însă niciodată
înainte, din câte știm, ca o singură specie de animal să fie
responsabilă prin acțiunile sale pentru dispariţia a zeci, sute sau
mii de alte specii. Asta este reuşita speciei noastre, Homo
sapiens, peste mii și zeci de mii de ani.
Probabil, dacă mai mulți oameni ar fi conştienţi de
primul și al doilea val de extincții, am fi ceva mai grijulii. Noi
suntem astăzi parte din al treilea val. Dacă am ști câte specii am
eradicat deja de pe fața Pământului, poate am fi mai atenți, mai
motivați pentru a proteja speciile care într-un fel sau altul au
reușit să supraviețuiască. Acest lucru este în special relevant
pentru animalele mari ale oceanelor. Spre deosebire de cele
terestre, animalele mărilor și oceanelor au suferit relativ puţin
de pe urma revoluției cognitive şi agricole. Până acum aproximativ
3-500 ani, ele o duceau încă destul de bine. În ultimii 300 ani
însă, ele suferă tot mai mult consecinţele noilor tehnologii și
abilități ale lui Homo sapiens. Multe dintre ele sunt astăzi pe
cale de dispariție, ca urmare a poluării industriale și umane şi a
utilizării excesive a resurselor oceanice. Dacă lucrurile continuă
în ritmul actual, este foarte probabil că balenele, rechinii,
tonul, delfinii, broaştele ţestoase şi multe altele vor urma calea
diprotodonului, a cangurilor gigant și a tigrilor dinţi-de-sabie
într-un mormânt prea timpuriu.
Potopul uman
Din toate marile creaturi ale planetei, este posibil ca
singurii supraviețuitori ai potopului uman să fie omul în sine și
animalele de fermă care au servit ca sclavi în bucătăria arcei.
Povestea biblică a lui Noe și a arcei lui ne relatează despre un
potop mare în urma căruia Noe s-a îmbarcat pe corabie cu familia şi
a luat cu sine reprezentanți ai tuturor animalelor din lume, pentru
a le salva de la extincţie. Povestea adevărată, pe care nu o găsim
în Biblie, este însă foarte diferită. Potopul suntem chiar noi,
Homo sapiens, potopul de oameni care, pornind din Africa de
Est, a inundat întreaga lume şi a dus atât de multe animale la
extincție. Singurele animale pe care le luăm în arca noastră pentru
a le salva nu sunt reprezentanţii tuturor tipurilor de animale,
canguri, diprotodoni, balene și rechini și așa mai departe. Luăm în
corabie doar câteva animale selecţionate: porci, cai, pui, bovine,
ovine de care avem nevoie pentru propria noastră folosinţă. Le luăm
doar pe cele care ne servesc drept alimente, drept haine, animale
de companie și animale de lucru. Toate celelalte sunt practic
exterminate de potopul uman.
Lecţia următoare: Cea mai mare păcăleală a Istoriei.
Lecţia următoare: Cea mai mare păcăleală a Istoriei.
