Viziuni imperialiste
La momentul revoluției agricole lumea era împărțită în
mii de societățile umane mici, separate, și relativ simple. Pe
măsura trecerii timpului, aceste societăți s-au combinat pentru a
forma societăți mari și complexe, până când întreaga lume a devenit
un singur sistem global unificat. Unificarea omenirii a fost
rezultatul a trei forțe principale: banul, imperiile și religia. Am
examinat rolul banilor și al comerțului în lecţia
VIII. Lecția aceasta, a IX-a, se concentrează pe rolul
jucat de cuceritori și imperii.
Această secțiune continuă tema "Unificarea umanităţii"
și Dr. Yuval Noah Harari vorbește în ea
despre imperialism. Ideea de imperiu are în zilele noastre o
reputaţie proastă, dar imperiile au jucat un rol central în istoria
omenirii, şi e greşit să considerăm ca influenţa lor a fost pur
negativă. Vom examina ce este exact un imperiu, precum și modul în
care ele au reușit să unească regiuni ecologice, grupuri etnice și
comunități religioase diferite. Vom discuta cum contribuția
pozitivă a imperiilor poate fi comparată
cu actele lor de violență și opresiune, precum şi ce ne poate
aduce viitorul imperialismului, dacă lumea este destinată să fie
condusă de un nou imperiu global.
Acestea sunt notele cursului Coursera
"Istoria prescurtată a omenirii" și sunt
cursurile și opiniile Dr. Harari. Notele îi aparţin lui Louise
Charente, textul original este disponibil aici:
Imperial Visions.
Definiţia unui imperiu
“La Liberté guidant le peuple” de Eugène
Delacroix
Un imperiu este o structură politică care are două
caracteristici foarte importante. În primul rând, pentru ca să fie
considerat un imperiu, un conducător trebuie să aibă sub
control un număr semnificativ de
popoare distincte, fiecare având o identitate
culturală și teritoriu diferit. Nu există un număr exact, două sau
trei popoare diferite nu sunt un imperiu, 30 sau 40 sunt. Undeva
între trei și 20 se trece pragul spre imperiu.
A doua caracteristică este că imperiul are granițe
flexibile și un teritoriu potențial nelimitat. Imperiile sunt
sisteme de guvernare care pot înghiți și digera multe națiuni și
teritorii fără a-şi altera structura sau identitatea
lor de bază. Spre exemplu Canada este o țară foarte
mare, cu toate acestea nu e un imperiu. Nu poate să anexeze mai
multe teritorii fără a-şi schimba structura sa fundamentală. În
cazul în care Canada ar începe cucerirea și anexarea să zicem a
Cubei, Venezuelei, și a Mexic-ului, ea nu
ar mai fi ţara iniţială. Ar deveni ceva complet diferit. Un imperiu
pe de altă parte, este un sistem politic care poate cuceri aproape
orice loc de pe pământ, fără a-şi schimba natura și
caracteristicile. Imperiile sunt diversităţi cultural, pot stăpîni
peste multe popoare, fiecare cu propria cultură, și sunt
flexibile teritorial. Ele pot deveni mai
mari și mai mari, fără a-şi altera identitatea lor de
bază.
colosul RHODES
Aceste două caracteristici dau imperiilor nu numai
unicitatea ci şi un rol central în istorie și în procesul de
unificare umană. Mulțumită acestor două caracteristici, imperiile
au reușit să unească diverse grupuri etnice și zone ecologice
într-o structură politică unică, combinând grupuri umane tot mai
mari, și să contribuie la unificarea omenirii. Trebuie subliniat
faptul că un imperiu este definit doar de aceste două
caracteristici: diversitatea culturală și granițele flexibile, și
nu prin metoda sa de guvernare. Un imperiu nu are nevoie de un
împărat, nu e neapărat să fie condus de un singur dictator sau
rege. Imperiul Britanic, de exemplu, a
fost cel mai mare imperiu care a existat
vreodată în istorie și a fost condus de o democrație.
Există alte imperii republicane democratice şi în epoca modernă,
există imperiul olandez, francez, belgian și american, toate
conduse de democrații. În epoca premodernă au fost imperii, cum era
Roma, Cartagina și Atena conduse de elite democrate sau
republicane.
Imperiile nu sunt determinate de mărimea lor.
Imperiul atenian, de exemplu, a fost la apogeu
mult mai mic ca teritoriu și populație decât Grecia de
astăzi. Imperiul Aztec a fost mult mai
mic decât Mexicul modern. Amândouă imperiile, cel atenian și cel
aztec, sunt totuși considerate a fi imperii. Grecia şi Mexicul
modern însă nu.
Atenienii și aztecii au condus zeci, chiar sute de
popoare diferite, și s-ar fi putut extinde la nesfârșit. Nu exista
o limită pentru expansiunea lor potențială. Grecia și Mexicul
modern conduc un număr mult mai mic de popoare diferite, și nu se
pot extinde fără a-şi schimba construcţia lor de bază.
În zilele noastre e greu de înțeles cum a fost posibil,
în vremea Atenei antice, să înghesui sute de popoare diferite
într-un teritoriu care astăzi conține doar Grecia, un stat mic,
modern. Un întreg imperiu a existat într-un teritoriu care astăzi
este considerat o ţară relativ mică, pare de neînţeles. Acest lucru
a fost posibil pentru că în trecut existau mult mai multe popoare
diferite în lume decât există în prezent. Cu mii de ani în urmă,
fiecare popor avea o populație mult mai mică și ocupa o bucată de
pământ mult mai mică decât astăzi. Imperiile sunt unul dintre
motivele principale pentru această reducere drastică a diversității
umane. De-a lungul secolelor, imperiile au acționat ca un compresor
care a distrus treptat caracteristicile unice ale popoarelor mici
și le-a forjat împreună în grupuri mult mai mari.
Perspectiva modernă
Dr. Harari ia în considerare prejudecățile culturale
moderne. În zilele noastre, imperiile au o reputație foarte
proastă. Imperialismul e unul dintre cele
mai grave blesteme din lexiconul nostru politic. Pentru a insulta
pe cineva, un rival politic sau un stat inamic,
termenul"imperialist" este auzit de prea
multe ori. Imperialismul și imperiile sunt considerate ca fiind
lucruri foarte rele. Critica imperiilor are de obicei două
argumente. Mai întâi de toate, oamenii critică imperiile deoarece
aceștia susțin că imperiile sunt ineficiente și nu funcționează.
Pare logic că un imperiu nu poate să conducă
eficient pe termen lung un număr mare de popoare
cucerite, și deci imperiile sunt sortite eșecului și prăbușirii. A
doua obiecție principală este că ele sunt rele,
malefice. Ele corup atât pe cei cuceriţi, care nu mai
au independență şi autonomie, precum și conduc la corupţia
cuceritorilor. În secolul trecut s-a răspândit credința generală că
fiecare popor are dreptul la autodeterminare, şi deci ar trebui să
existe atâtea state independente în lume câte popoare. Nici un
popor uman nu ar trebui să fie condus de altcineva.
Din punct de vedere istoric, prima declarație, că
imperiile nu funcționează, nu este logică. A doua declarație, că
imperiile sunt rele, este o afirmație problematică. Să le luăm pe
rând.
Imperiile nu funcționează
membrii actuali ai OIS (CREDIT -
CONWORLD.WIKIA.COM)
Imperiul a fost forma cea mai frecventă de organizare
politică din ultimii 2500 ani. În ultimele două milenii și
jumătate, cele mai multe persoane de pe Pământ au trăit în imperii,
nu în state independente. Imperiile au funcţionat mult mai bine
decât statele independente. Ele sunt o formă foarte stabilă de
guvernare în comparație cu alte forme de guvernare.
Babur porneşte cu armata sa, Auguste RACINET (CREDIT
-HISTORYFILES.CO.UK)
Cele mai multe imperii au găsit alarmant de ușor să
înnăbuşe revoltele populațiilor cucerite, și să mențină controlul
zecilor de popoare diferite. În cele din urmă toate imperiile s-au
prăbuşit, dar nu din cauza revoltelor interne ale popoarelor
cucerite. Acest lucru s-a întâmplat uneori, dar rar. Cele mai multe
imperii s-au prăbușit fie din cauza invaziei dușmanilor externi,
sau din cauza unei rupturi în elita conducătoare. Cele mai multe
populaţii cucerite din istorie nu s-au eliberat de imperiile care
le-au cucerit. Chiar dacă au încercat să se revolte, imperiul a
reușit să înnăbuşe rebeliunea și a continuat să le controleze. Cele
mai multe popoare cucerite în istorie au rămas parte a imperiului
care le-a înghițit. Ele şi-au pierdut treptat identitatea, şi
cultura lor unică a dispărut pur și simplu. Chiar dacă în cele din
urmă imperiul s-a prăbușit, popoarele cucerite nu au mai apărut din
imperiul mort. Ele pur și simplu au încetat să mai
existe.
HARTA Animată a Republicii și Imperiului
Roman
De exemplu, Imperiul Roman de Apus
s-a prăbuşit sub invazia triburilor germanice în secolul al
cincilea d.Hr. Sutele de triburi și națiuni pe care romanii le-au
cucerit de secole nu s-au eliberat din acest imperiu mort pentru a
continua existența lor, așa cum o făceau înainte de a fi cuceriţi.
Ele au încetat să mai existe, au devenit romani si identitatea lor
unică a dispărut.
În multe cazuri, distrugerea unui imperiu a condus la
formarea altuia. Nicăieri nu putem vedea mai clar acest proces
decât în istoria Orientului Mijlociu, locul unde primele imperii au
apărut în urmă cu mai mult de 3-4000 ani. Situația politică actuală
în Orientul Mijlociu este soi de echilibru de putere între mai
multe entități politice independente, cu frontiere mai mult sau mai
puțin stabile, mai multe state diferite. Situaţia este aproape fără
paralel cu orice moment din istoria ultimelor mii de ani din
Orientul Mijlociu. Ultima oară când Orientul Mijlociu a fost într-o
astfel de situație a fost în secolul 8 î.Hr., în urmă cu aproape
3.000 de ani.
De la apariția Imperiului asirian
în secolul 8 î.Hr., care a cucerit diferitele state din
Orientul Mijlociu, până la prăbușirea imperiilor britanice și
franceze, până la mijlocul secolului 20, popoarele din Orientul
Mijlociu au trecut continuu dintr-un imperiu în altul, precum o
ştafetă într-o cursă olimpică. Ele au fost cucerite de asirieni,
dar atunci când imperiul asirian s-a dezmembrat, ele nu au devenit
independente. Au făcut parte din imperiul
babilonian, apoi cel persan,
apoi cucerite de Alexandru cel
Mare, apoi de romani, bizantini, arabi și așa mai
departe. Nu a fost aproape niciodată o perioadă în care să nu
existe un imperiu în Orientul Mijlociu, și în care populaţia locală
să trăiască independent. Este o greșeală să credem că imperiile nu
funcționează, în realitate, cei mai mulți oameni din ultimii 2000
de ani au trăit în interiorul imperiilor, și chiar dacă aceste
imperii în cele din urmă s-au prăbușit, ele au fost de cele mai
multe ori înlocuite mai degrabă decât cu alte
structuri politice, de alte imperii.
Imperiile sunt rele
Scoala lui Raphael din Atena
Construirea și menținerea unui imperiu necesită de
regulă sacrificarea a sute de mii de oameni și oprimarea brutală a
mai multor milioane de oameni. Instrumentalul standard imperial
include război, sclavie, deportare și genocid. Însă aceasta nu
înseamnă că imperiile sunt pur şi simplu malefice, și nu aduc cu
sine nimic bun, nu lasă nimic de valoare în urma lor. Dacă colorăm
toate imperiile din istorie în negru, atunci toată moștenirea
culturală imperială ar trebui de asemenea colorată în negru. Ar
trebui să respingem fragmente semnificative din cultura umană, în
care cea mai mare parte în ultimele două milenii a fost produsă de
imperii. Elitele imperiale au folosit profiturile obţinute din
cucerire nu doar pentru a finanța armate și fortificații, dar de
asemenea pentru a finanța filozofie umană,
justiție, drept, caritate și lucruri de acest gen.
Multe capodopere artistice datorează existența lor imperiilor și
exploatării populației cucerite.
Profitul și prosperitatea imperiilor ateniene și romane
au creat condițiile pentru filosofii din vechime, Socrate, Platon,
Cicero, Seneca și așa mai departe. Aceştia au putut astfel să se
gândească la lume și să scrie capodoperele lor.
Taj Mahal (CREDIT - Wikimedia)
Din arhitectură, dr. Harari ia ca exemplu palatul
Taj Mahal. Taj Mahal nu ar fi putut fi construit
niciodată fără captura împăraților Moguli
strânsă de la milioane de supuși indieni. Muzica lui Hayden
sau Mozart a fost finanțată de profiturile Imperiului
Habsburgic din exploatarea slavilor, a
supușilor săi români și maghiari.
Lăsând la o parte domeniul culturii globale, care
include muzica clasică, arhitectura sau filosofia, ne putem
concentra asupra culturii omului de rând. Şi aici, moștenirea
imperialistă şi-a pus marcant
amprenta. Acest lucru este evident în domeniul
limbii. Cei mai mulți oameni din zilele noastre vorbesc, gândesc și
visează în limbile imperiale pe care strămoșii lor cuceriţi au fost
forțati să le vorbească. Cei mai mulți oameni din China vorbesc
limba Imperiului Han, chineza Han. Aproape toți locuitorii celor
două continente ale Americii, din nordul Alaskăi până la
strâmtoarea Magellan în sud comunică într-una din cele doar patru
limbi imperiale. Ei folosesc engleză, franceză, spaniolă sau
portugheză. În ziua de astăzi, egiptenii din Orientul Mijlociu
vorbesc araba și cred că despre ei înșiși că sunt arabi. Imperiul
Arab a cucerit brutal Egiptul în secolul al șaptelea, și a zdrobit
revoltele care au izbucnit în repetate rânduri. Egiptenii de astăzi
sunt descendenții persoanelor cucerite de arabi. Aceştia nu vorbeau
araba și nu se vedeau în nici un caz pe sine ca fiind
arabi.
Luptători ZULU (CREDIT -WIKIMEDIA)
În sudul Africii trăiesc aproximativ zece milioane de
oameni care-şi spun Zulu, și care
folosesc limba Zulu. Ei povestesc de vremurile de glorie ale
națiunii Zulu de la începutul secolului al 19-lea. Cei mai mulţi
dintre aceştia descind din triburi care au luptat împotriva
imperiului Zulu la începutul secolului al 19-lea și au fost
cucerite și încorporate în imperiul Zulu prin campanii militare
sângeroase. Cu toate acestea, urmașii lor cred în zilele de astăzi
că sunt Zulu.
Multe cursuri Coursera sunt în limba engleză chiar
atunci când aceasta nu este limba maternă a profesorilor. Engleza
poate să nu fie deasemenea nici limba maternă a studenților. Mulţi
oameni în Statele Unite, Canada sau Australia descind probabil din
strămoși care nu vorbeau limba engleză și au fost obligați de
stăpânii lor britanici s-o vorbească.
Motivul pentru care cele mai multe cursuri Coursera se desfășoară
în limba engleză este că limba engleză a fost limba celui mai mare
imperiu din istorie, Imperiul Britanic.
Imperiile funcţionează, de multe
ori. Ele lasă în urma lor nu numai moștenirea negativă a morţii și
distrugerii, dar deasemenea influenţe pozitive în artă, cultură,
limbi, viziunea asupra lumii și așa mai departe.
Istoria imperiilor
În continuare dr. Harari va descrie momentul și modul în
care a apărut primul imperiu, cum conceptul de imperiu s-a
răspândit în întreaga lume, precum şi calea prin care imperiile au
devenit jucători redutabili în teatrul istoriei.
Primul imperiu
harta Imperiului Akkadian (CREDIT
-WIKIMEDIA)
Din câte știm, primul imperiu despre care avem
informații sigure a fost cel akkadian, al
lui Sargon cel Mare sau Sargon Cuceritorul, înființat în jurul 2250
î.Hr. Sargon şi-a început cariera ca un
rege al unui oras-stat mic numit Chis, în
sudul Mesopotamiei, astăzi sudul Irakului. În timpul vieții sale,
Sargon a fost un comandant militar înzestrat
și un lider politic capabil. În
câteva decenii el a reușit să cucerească nu doar toate celelalte
orașe mesopotamiane, care erau cu zecile, dar de asemenea, a reușit
să cucerească teritorii mari în afara Mesopotamiei. Sargon însuşi
s-a lăudat că el a cucerit întreaga lume, avem texte care confirmă
aceasta. El nu a cuceri cu adevărat întreaga lume; nu a cucerit
Japonia sau Australia de exemplu. Dar imperiul lui era foarte mare
pentru acea vreme. Se întindea de la Golful Persic, acolo unde sunt
Kuweit și sudul Irakului în zilele noastre, până la Marea
Mediterană. Imperiul includea cea mai mare parte din Irak-ul și
Siria modernă, precum şi teritorii din Iranul modern și
Turcia.
Cap de bronz al unui akkadian
Imperiul akkadian nu a avut o viaţă prea lungă. La scurt
timp după ce Sargon a murit, imperiul s-a prăbușit. El și imperiul
akkadian au lăsat însă în urmă o idee nouă
și un vis, visul imperial, visul de a cuceri
întreaga lume, de a uni întreaga lume sub conducerea
unui singur rege sau a unui singur guvern. Acest vis a aprins
imaginația numeroşilor conducători, regi, cuceritori și guverne
mult timp după Sargon. Pentru următorii 1700 ani, până la mijlocul
primului mileniu î.Hr., mulți împărați asirieni, babilonieni și
hitiţi l-au adoptat pe Sargon ca model. Si ei şi-au dorit să
cucerească întreaga lume și de multe ori s-au lăudat cu aceasta în
scrierile lor, chiar dacă nu era adevărat. A generat un laitmotiv
în gândirea politică a estului mesopotamianiei și a Orientului
Mijlociu pentru aproape 2000 de ani după Sargon.
E pentru binele vostru!
CIRUS cel MARE
În anul 500 î.en, Cirus cel
mare, regele Persiei, a avut un vis și mai ambițios
decât cucerirea întregii lumi. Regii Asiriei au rămas mereu regi
asirieni chiar și atunci când au pretins că au cucerit întreaga
lume. Era evident pentru ei și pentru oricine altcineva că
extinderea lor era în beneficiul Siriei. Cirus cel Mare al Persiei
a venit cu o idee cu adevărat revoluţionară. El a pretins nu numai
că va cuceri și conduce întreaga lume, dar că el o
face pentru binele întregii omeniri, nu doar
pentru persani. Ideea lui a fost de fapt să cucerească popoarele
pentru propriul lor câştig. Cirus nu se vedea ca un rege persan
care stăpânea asupra altor popoare, babilonieni, aramaici sau
egipteni. El se vedea nu doar ca rege al
perșilor, ci ca un stăpân al tuturor oamenilor,
responsabil pentru bunăstarea și prosperitatea întregii
omeniri.
Această vanitate, de a conduce întreaga lume pentru
câştigul tuturor oamenilor, a fost din punct de vedere evoluţionist
o prezumție uimitoare şi nefirească. Evolutia l-a făcut pe Homo
sapiens o creatură xenofobă, la fel ca pe
toate celelalte animale sociale. Homo sapiens împarte instinctiv
omenirea în două părți, "noi"
și"ei"."Noi" sunt cei
care împărtășesc aceeași limbă, religie și obiceiuri.
"Ei" sunt toate celelalte persoane, deseori nici
măcar considerate persoane. Să nu subestimăm
profunzimea xenofobiei naturale sapiens; ura faţă de
străini. Să luăm de exemplu cazul triburilor
Dinka care locuiesc în zona Sudanului. Cuvântul Dinka
în limba poporului Dinka înseamnă pur și simplu
oameni. Potrivit limbii și culturii lor, oamenii
care nu sunt Dinka nu sunt oameni, sunt altceva.
noi și ei (CREDIT -. BIPOLARBLAST.FILES)
Cei mai mari dușmani ai poporului Dinka se numesc
Nuer, o altă grupă de oameni în Sudan. Cuvântul
Nuer, în limba Nuer înseamnă oameni
autentici. Din perspectiva Nuerilor, oamenii care nu
sunt Nuer nu sunt oameni autentici. La mii de kilometri distanță de
deșerturile din Sudan, în țara de gheață din Alaska și nord-estul
Siberiei trăieşte un grup numit oamenii Yupik.
Yupik în limba yupik înseamnă oameni
reali. Din nou, oamenii care nu sunt
"noi", nu sunt yupik, nu sunt oameni
reali.
Acesta este modul în care cei mai mulți oameni din
istorie i-au tratat pe ceilalţi înainte
de ascensiunea marilor imperii. Conceptul de bază a fost că
existăm doar "noi", oamenii reali
și "ei", ceilalţi, care sunt toţi
dușmani, vecini, barbari, care nu sunt cu adevărat oameni, sunt
altceva. În contrast cu această separare etnică, Cirus cel Mare al
Persiei a avut o ideologie imperială
nouă,incluzivă și
atotcuprinzătoare. Cirus a văzut întreaga omenire ca
pe un singur grup, căruia toată lumea îi aparţinea. Ca rege al
lumii, el avea obligaţia de a avea grijă de întreaga omenire. Chiar
dacă ideologia imperială nu a fost întotdeauna egalitariană, a fost
de multe ori ierarhică. Sublinia diferenţele rasiale şi culturale
între elita conducătoare și toate popoarele cucerite..
Moştenirea lui Cirus cel Mare
(CREDIT - FAMILIESINSCHOOLS.ORG)
Ideologia imperială după Cirus cel Mare recunoştea
unitatea întregii lumi și idealul ei era, sau ar fi vrut să fie, un
set unic de principii care să guverneze pe oamenii de pretutindeni.
O altă idee centrală a imperialismului după Cirus a fost că toate
ființele umane aveau responsabilități reciproce unii faţă de alţii.
Astfel, omenirea era ca un soi de familie mare. Existau părinți și
copii, părinții erau elita conducătoare cu tot felul de privilegii.
Aceste privilegii mergeau însă mână în mână cu responsabilitatea
pentru bunăstarea copiilor, popoarele cucerite. Această viziune
imperială nouă a început în Orientul Mijlociu, cu Cirus și persanii
săi. De atunci ea a fost adoptată de către Alexandru cel Mare și
împărații elenistici care au venit după persani. Aceeaşi ideologie
a fost adoptată de împărați romani, de califi musulmani, de
conducători din India și în cele din urmă a ajuns la noi, în epoca
modernă târzie. Avem acum imperiul sovietic și imperiul american
care se comportă sau cel puțin pretind să se comporte în
conformitate cu acelaşi ideal.
Cum au reușit imperiile?
Viziunea imperiului benevolent
care are se preocupă de bunăstarea tuturor oamenilor a
justificat existența conceptului de imperiu pentru următorii 2.000
de ani. Acesta a negat nu numai orice protest al popoarelor
cucerite care se revoltau împotriva imperiului, dar de asemenea,
orice obiecție a popoarelor independente de a rezista expansiunii
imperiale. Dacă imperiul este ca un părinte care are grijă de toți
oamenii din lume, oricine se opune imperiului neagă
binele omenirii. Aceasta a fost ideea centrală a
ideologiei imperiale. În alte părți ale lumii s-au dezvoltat
viziuni imperiale similare, independent faţă de modelul persan.
Cirus cel Mare și succesorii săi nu au fost singurii care au avut
ideea strălucită de a cuceri întreaga lume pentru beneficiul
tuturor oamenilor. Aceasta a apărut în împrejurări diferite în
China, America Centrală, în regiunea andină a Americii de Sud,
precum și în alte câteva locuri din lume. Imperiile cu aspirațiile
lor universale au jucat un rol decisiv în unirea multor culturi
mici ale omenirii în tot mai puține culturi mari, și în cele din
urmă într-un singur sistem global.
(CREDIT - Wikimedia)
Sub conducerea unui imperiu, ideile, oamenii, produsele
și tehnologia se pot răspândi mult mai ușor decât atunci când au de
trecut frontierele între state, orașe-state, triburi și așa mai
departe. Acesta este unul din modurile în care imperiile au ajutat
omenirea; au facilitat circulaţia de idei, tehnologie, persoane.
Foarte adesea imperiile nu doar au facilitat, dar au şi răspândit
în mod deliberat un buchet de idei, instituții, obiceiuri și legi
pe teritoriile tot mai mari stăpânite. Un motiv pentru care
imperiile au făcut acest lucru a fost pentru a-şi face înlesni
expansiunea. Un imperiu în care fiecare cartier are propriile legi,
limbă, bani este dificil de condus. E mult mai ușor atunci când
există aceleași norme și valori predefinite. Un al doilea motiv
pentru răspândirea unei culturi comune a fost pentru a obține
legitimitate. Încă din vremea imperiului persan şi a lui Cirus cel
Mare, imperiile şi-au justificat acțiunile - fie că era vorba de
războaie de expansiune sau de construcția de orașe și drumuri - ca
fiind necesare pentru răspândirea unei culturi
superioare în întreaga lume. Această cultură
superioară ar aduce beneficii tuturor, inclusiv persoanelor
cucerite. Elita imperială era în cea mai mare parte ferm convinsă
că prin răspândirea culturii imperiale ei cultivă bunăstarea
tuturor locuitorilor imperiului. În paralel, ea câștiga tot mai
multă putere și privilegii, dar elita imperială era convinsă că
imperiul lor era cel mai bun din lume și că era menirea lor să-l
extindă.
Imperiile moderne
Invocând o armată
În China, de exemplu, clasa conducătoare imperială
credea că toți vecinii și poporul cucerit de China erau
barbari mizerabili. Era de datoria imperiului
chinez să aducă beneficiile celei mai buni culturii din lume, cea a
Imperiului chinez Han, acestor barbari păcătoşi. Mandatul de
conducere a lumii a fost dat de zei, de cer împăratului chinez, nu
pentru a se bucura de el sau a exploata lumea, ci
pentru a educa omenirea. Aceasta a fost
ideea centrală a imperiului chinez.
Aceleași idei guvernau Roma antică. Romanii au
justificat stăpânirea lor asupra a ceea ce ei considerau a fi
întreaga lume, zona mediteraneană, susținând că aduceau beneficii,
dreptate, pace și cultură barbarilor din Galia, Spania, Marea
Britanie, Germania și așa mai departe. Musulmanii califi susțineau
de asemenea că au cucerit lumea pentru că au primit porunca divină
să răspândească revelațiile bine-intenţionate ale Islamului în
întreaga lume. Ei au crezut cu adevărat în misiunea lor. La fel s-a
întâmplat cu imperiul spaniol și portughez în epoca modernă
timpurie. Aceştia susțineau că au cucerit America nu pentru
îmbogățire, ci pentru ca să răspândească creștinismul.
Cartea miracolelor
În secolul al 19-lea, Imperiul
Britanic, cel mai mare imperiu din istorie, susţinea
că misiunea sa nu era să îmbogățească Marea Britanie, ci să
răspândească binefacerile liberalismului și comerțului liber. Ei au
încercat într-adevăr să răspândească aceste două idei peste tot în
lume. În secolul al 20-lea, Imperiul sovietic
a afirmat deasemenea că misiunea sa în istorie este să
răspândească egalitate și socialism în întreaga lume. Există încă
mulți americani care susțin că guvernul SUA are imperativa morală
și etică să impună beneficiile democrației și drepturile omului în
țările din lumea a treia, la barbari, chiar dacă asta înseamnă
utilizarea rachetelor de croazieră și a avioanelor F-16, pentru a
înmâna aceste bunuri minunate.
Moştenirea imperiilor
Girolamo De Treviso
Pretenţia după care imperiile cuceresc pentru a răspândi
binefaceri și nu pentru a se îmbogăți, implică și a implicat de-a
lungul istoriei o mulțime de ipocrizie şi comportament duplicitar.
De multe ori, elita imperială era atât de convinsă de misiunea ei
încât reușea să impună cultura și viziunea ei asupra lumii
cucerite. Uneori, se mergea atât de departe încât separarea dintre
elita conducătoare și cei cuceriţi se rupea. Odată ce oamenii
acceptau cultura, limba, religia și comportamentul model al elitei
conducătoare nu mai exista nici o diferență între ei. Barierele se
prăbușeau și populaţiile fuzionau. Când se întâmpla acest lucru,
divizia între cuceritor și cucerit, între elită și supuşi dispărea
pentru a da naştere unui singur popor şi culturi. Dura însă mult
timp, uneori chiar secole.
Imperiul Roman
Roma a condus vreme de sute de ani ținuturile din jurul
Mării Mediterane. După legea romană, majoritatea oamenilor cuceriţi
de imperiu au primit cetățenia romană, și au fost consideraţi
romani. Ei au început să vorbească limba latină în Africa de Nord,
Spania, în ceea ce este astăzi Franța, au început să vorbească
limba latină în loc de limbile lor vechi, locale. Oameni din toate
colturile imperiului puteau ocupa ranguri în armata romană și în
birocrația civilă. În cele din urmă chiar împărații romani au venit
din provincie, dintre oameni cuceriţi, și nu din vechea elită
romană. De exemplu, împăratul Septimius
Severus, unul dintre cei mai importanţi și puternici
împăraţi romani, a venit din Libia, dintr-o familie
Punic, ca descendenţi ai aceloraşi cartaginezi
care împreună cu Hannibal au luptat contra romanilor în secolul al
doilea î.Hr. În secolul al treilea î.Hr.,
Împăratul Elagabalusa fost sirian. Împăratul
Filip a fost poreclit Filip Arabul,
deoarece provenea dintr-o familie arabă. Aceasta nu era nici o
problemă în Imperiul Roman târziu, pentru că a fi arab însemna a fi
roman. Noii cetățeni ai Imperiului au adoptat cultura romană cu
atâta vervă încât vreme de secole sau chiar milenii după ce
Imperiul Roman s-a prăbușit, ei au continuat să susțină și să
dezvolte cultura imperială.
Capitulare de la Bailen, de José CASADO DEL ALISAL.
Muzeul Prado
Roma a avut nevoie de secole de luptă grea și crudă
pentru a cuceri Spania și Peninsula Iberică, precum şi pentru a
înnăbuşi revoltele populației locale față de dominația romană.
Acum, la 1500 de suta de ani de la căderea Imperiului Roman,
spaniolii vorbesc încă, cu mici modificări, limba Imperiului Roman.
Spaniola este un dialect latin; descinde din limba Imperiului
Roman. Spaniolii folosesc alfabetul latin, alfabetul cuceritorilor
romani. Cei mai mulţi spanioli astăzi sunt
romano-catolici, religia Imperiului Roman
târziu. Latina este încă limba sacră a religiei romano-catolice și
centrul religiei romano-catolice este încă la Roma. 1500 ani de
după ce dominaţia Romei în Spania s-a prabuşit, majoritatea
spaniolilor încă mai cred și susțin cultura puţin
modificată a Imperiului Roman. Dreptul spaniol se
bazează astăzi pe dreptul roman. Arta spaniolă, arhitectura,
bucătăria, toate datorează foarte multe moștenirilor Imperiului
Roman.
Imperiul Arab
Un proces similar a avut loc în Imperiul arab din
Orientul Mijlociu. Când acesta a apărut la mijlocul secolului al
șaptelea d.Hr., a fost la început bazat pe o separare foarte
pronunţată între elita conducătoare a musulmanilor arabi și
populația subjugată ce cuprindea egipteni, sirieni, iranieni și
berberi, care nu erau nici arabi, nici musulmani. De-a lungul
secolelor, mulţi dintre supuşii imperiului arab au adoptat treptat
credința musulmană, limba arabă precum şi cultura imperială a
imperiului arab. La început elita arabă veche a fost ostilă față de
aceste evoluții și noii convertiți, pentru că se temeau că-şi pot
pierde astfel statutul în imperiu și identitatea lor
unică.
De-a lungul secolelor, populaţia convertită la islam și
la cultura arabă a cerut să aibă drepturi egale în cadrul
imperiului și a lumii islamice. În cele din urmă le-a obţinut.
Egipteni, sirieni și mesopotamieni s-au văzut din ce în ce mai
mult, nu numai de către ei înşişi, ci şi de către toți ceilalți, ca
fiind arabi, la fel ca şi cuceritorii originali din Arabia. Arabii,
la rândul lor, au ajuns să fie dominaţi de musulmani non-arabi, în
special ucraineni, turci și berberi care au adoptat religia și
cultura musulmană, dar nu şi limba arabă. Proiectul imperial arab
este unul dintre cel mai de succes proiect imperial văzut vreodată.
Cultura imperială creată în secolele 7, 8, și secolul nouă d.Hr., a
fost adoptată într-o asemenea măsură şi de atât de multe persoane
diferite încât acestea au continuat să susțină dezvoltarea și
răspândirea acesteia mult după ce imperiul s-a prăbușit. Astfel
cultura, religia și limba imperiului a câștigat tot mai multă
putere și a continuat să se răspândească în întreaga
lume.
Imperiul chinez
QINSHIHUANG
Proiectul imperial chinez a avut un succes uriaş vreme
de mai mult de două mii de ani. Imperiul chinez a cucerit treptat
numeroase grupuri etnice și culturale, văzute inițial de chinezi ca
fiind barbari. Aceştia au fost integraţi cu succes în cultura
imperială chineză, și în cele din urmă au devenit şi ei chinezi
Han. Chinezii Han sunt numiţi după dinastia
Han, care a condus China din aproximativ 200 î.Hr.
până aproximativ 200 d.Hr. Realizarea supremă a imperiului chinez
este faptul că China există și astăzi, încă
văzută ca un imperiu în regiunile periferice ale Tibetului și
Xinjiang. Mai mult de 90% din populația Chinei se văd pe ei înșiși
ca fiind chinezi Han. Ei au adoptat
identitatea și cultura imperiului într-o asemenea măsură încât
diferenţele între conducători şi conduşi s-au dizolvat
complet.
Construcţia imperiului european
Similar putem înțelege procesul de
decolonizare petrecut în lume în ultimele
decenii. În vremurile moderne, europenii au cucerit o mare parte a
planetei, susținând că o fac pentru a a răspândi cultura
occidentală superioară. Europenii au avut un succes atât de mare în
răspândirea culturii lor, încât miliarde de oameni au adoptat părți
culturale majore. Indieni, africani, arabi, și chinezi învăță
franceză, engleză și spaniolă. Indieni, africani, arabi și mulţi
alții au început să creadă în principiul autodeterminării. Au
început să adopte ideologii occidentale, cum ar fi liberalism,
capitalism, comunism, feminism, naționalismul, acestea fiind toate
ideologii care au apărut sau au fost inventate în Europa modernă.
Miliarde de oameni care au fost cândva cuceriţi de europeni au
adoptat în ziua de astăzi aceste ideologii europene.
Lord Clive şi MIR JAFAR după bătălia de la
Plassey
În secolul 20, grupuri de oameni din Africa, Asia și
alte locuri care au adoptat valorile vestice, au început să ceară
egalitate cu stăpânii lor europeni, în numele acelorași valori pe
care europenii le-au răspândit în întreaga lume. Multe lupte
anti-coloniale din India sau Africa s-au desfășurat în numele unor
principii și moșteniri occidentale, cum ar fi auto-determinarea,
drepturile omului, socialismul. La fel cum s-a întâmplat cu
imperiul arab care a fost adoptat de egipteni și sirieni cuceriţi.
În zilele noastre avem indieni, africani, chinezi, arabi și așa mai
departe, care au acceptat o mare parte a culturii imperiale din
partea cuceritorilor și au schimbați-o în conformitate cu propriile
nevoi și tradiții. Ei practic aderă încă la cultura şi ideologia
cuceritorilor lor. Acesta este şi motivul pentru care este suspect
să susţinem că imperiile sunt pur rele, deoarece imperiile sunt
responsabile nu numai pentru unificarea omenirii, ci și pentru o
mare parte din cultura noastră actuală în întreaga lume.
Într-adevăr, însăşi valorile pe care mulţi le folosesc ca să
critice imperiile, valori precum drepturile omului, democrație și
autodeterminare s-au răspândit datorită imperiilor europene. Pe de
o parte imperiile au cauzat lucruri oribile și moarte, război,
genocid și exploatare pe o scară de neimaginat. Pe de altă parte,
cultura noastră astăzi, până şi valorile pe care le folosim pentru
a critica imperiile sunt tot un produs al acestor
imperii.
Sunt imperiile întotdeauna rele?
E tentant să vedem istoria în alb sau negru, bine sau
rău, şi să punem toate imperiile împreună cu băieții răi. Oricum,
aproape toate imperiile au fost fondate prin violență și au
menținut autoritatea prin asuprire, exploatare și război. Cu toate
acestea, cele mai multe dintre culturile de astăzi se bazează pe
moșteniri imperiale. Daca imperiile sunt prin definiție
rele, ce spune asta despre noi și culturile
noastre? Chiar și chiar valorile pe care le folosim
pentru a critica imperiile sunt, cum am văzut, moștenirea
imperiilor. De exemplu, mulți oameni critică imperiile astăzi în
numele autodeterminării sau socialismului. Ideile de
auto-determinare și socialism au fost răspândite în întreaga lume
de către cuceritorii europeni, britanici, americani, francezi,
olandezi și așa mai departe. În Africa sau India, în urmă cu 500
ani, oamenii nu vorbeau despre auto-determinare sau socialism.
Acestea sunt moșteniri ale imperiilor europene, nu idei autentice
cu o istorie de mii de ani în spate.
Există școli de gândire şi mișcări politice care
încearcă să curețe cultura umană de moștenirea imperială și să lase
în urmă doar ceea ce ele pretind a fi o civilizație pură,
autentică, nealterată de păcatele și crimele imperialismului.
Această idee este foarte naivă.
(CREDIT - SR.INDIANRAILWAYS.GOV.IN)
Poate cu mii de ani în urmă mai existau încă astfel de
culturi pure, autentice, neatinse de orice influențe imperiale
dar astfel de culturi nu mai există astăzi pe
pământ. Toate culturile umane de astăzi sunt, cel
puțin parţial, moștenirea imperiilor și a civilizațiilor imperiale.
Dr. Harari propune exemplul Indiei moderne și relația sa complexă
cu Imperiul Britanic. Cucerirea britanică și ocuparea Indiei a
costat viaţa a multe milioane de indieni. A fost responsabilă
pentru umilirea continuă și exploatarea a sute de milioane de
indieni vreme de mai bine de două secole. Statul independent India
s-a instaurat numai după o luptă lungă și amară împotriva
cuceritorilor britanici. India independentă este, în multe privințe
copilul, puiul Imperiului Britanic. Britanicii au fost cei care au
unit sute de regate beligerante, domnii și triburi într-o unitate
politică unică. În acest proces ei au creat o conștiință națională
indiană, care nu a existat niciodată
înainte. Britanicii au pus, de asemenea, bazele
sistemului judiciar indian. Ei au creat structura administrativă,
încă în uz astăzi în India. Britanicii au construit rețeaua de căi
ferate, esenţială pentru dezvoltarea economică a Indiei. India
independentă, după eliberarea de sub controlul britanic, a adoptat
democrația occidentală în forma sa britanică ca mod indian de
guvernare, și nu a încercat să se întoarcă la o formă anterioară
autentică de guvernare indiană.
(CREDIT -BBCI.CO.UK)
Limba engleză este astăzi una din limbile
principale ale Indiei. Ea servește ca o limbă
neutră care uneşte decalajele între diferite dialecte locale din
India, cum ar fi hindi, Tamil și malayalam. Foarte des, atunci când
indieni care vorbesc limbi diferite comunică, ei folosesc limba
engleză. Sportul național al Indiei independente este cricketul.
Cricketul a fost inventat în Anglia în secolul al 16-lea, introdus
în India în secolul al 19-lea. Băutura națională a Indiei este
ceaiul sau chai. E greu de imaginat India fără
ceai, dar înainte de venirea
britanicilor, puțini oameni beau sau cultivau ceai în
India. Compania East India a început
comercializarea ceaiului în India la mijlocul secolului al 19-lea.
În cele mai multe părți ale Indiei, oamenii au început să bea ceai
deoarece au văzut că stăpânii britanici beau ceai, și au vrut să-i
imite. Indienii de azi nu ar fi dispuşi să renunțe la democrație,
limbă, rețele feroviare, sistem juridic, cricket și la ceai doar
pentru că toate acestea sunt moșteniri imperiale. Dacă ar dori să
renunțe complet la toate moștenirile Imperiului Britanic, un
naționalist indian extrem ar deveni automat apărătorul moștenirii
unor imperii mai vechi. Imperiul Mughal sau Sultanatul Delhi care
conducea India înaintea britanicilor.
Shuja SHAH Durrani din Afganistan1839
Taj Mahal, din nou ca exemplu, este adesea descris ca un
simbol al culturii indiene autentice. Dar el fost construit de
cuceritori din afară, de către cuceritorii musulmani ai Indiei, în
conformitate cu modelele arhitecturale persane. Taj Mahal nu este
mai indian decât ceaiul sau decât cricketul. Extremiștii ar putea
renunța la tot: ceai, cricket, căi ferate, precum și la democrație
și chiar să distrugă Taj Mahal pentru a reveni la o cultură indiană
pură și autentică care a existat înainte de invazia musulmană. Dar
înaintea lor, India a fost condusă de alte imperii. Nu e logic să
distrugă moștenirea imperiului britanic și musulman în India, numai
pentru a venera moștenirea unor imperii mai vechi, cum ar fi Gupta,
Kushan, și Imperiul mauryan, care au
condus India acum mai bine de o mie de ani. Acestea nu au fost nici
mai umane, nici mai indiene decât imperiul
mughal sau decât cel britanic.
Nimeni nu poate rezolva chestiunea spinoasă a moștenirii
culturale autentice. Oricare ar fi soluția, primul pas este să
recunoaștem complexitatea dilemei și să acceptăm că împărțirea în
băieți buni și băieți răi nu duce nicăieri dacă nu recunoaștem că
urmăm, de multe ori, conducerea celor răi. O mare parte din cultura
noastră este o moștenire a baieţilor răi.
Naţionalism ucrainean, 1920
În ultimii 2000 de ani, majoritatea oamenilor au trăit
în imperii. E posibil ca, în viitor, majoritatea oamenilor să
trăiască deasemenea într-un imperiu, dar de data aceasta
imperiul va fi global. E posibil ca
viziunea imperială a lui Cirus cel Mare și a multor altora, de a
avea un singur guvern în întreaga lume și peste întreaga omenire,
să fie împlinită în timpul vieții noastre. În secolul 20,
principalul laitmotiv politic a fost
naționalismul. Potrivit idealului naționalist,
națiunea şi poporul e suveran și, prin urmare, sursa autorităţii
politice. Rolul suprem al statului, după naționalişti, este de a
promova interesele colective naționale. În consecință, a fost
acceptată ideea că ar trebui să existe cât mai multe state
independente, deoarece există atâtea popoare distincte. Nu a mai
fost loc pentru imperii care conduc mai mult de un popor, mai mult
decât o singură națiune.
După cum vedem la începutul de secol 21, naționalismul
pierde teren rapid. Tot mai mulți oameni
cred că toată omenirea, și doar un popor sau neam deosebit, ar
trebui să fie sursa legitimă a autorității politice. Principiul
politic ar trebui să fie deci ghidat nu doar pentru interesul unui
singur popor, ci către protejarea drepturilor omului și protejarea
intereselor întregii specii umane.
(CREDIT - MYOPERA.COM)
Cele aproape 200 de state independente sunt un obstacol
pentru acest gen de politică. Deoarece este acceptat faptul că
suedezii, indonezienii, nigerienii și toți ceilalți au și li se
cuvin aceleași drepturi ale omului, decât state diferite, ar fi mai
simplu pentru un singur guvern mondial să protejeze drepturile
tuturor. Mai mult decât atât, apariția unor probleme în esență
globale cum ar fi încălzirea globală erodează legitimitatea
statelor-națiune independente. Nici o națiune-stat nu poate depăși
de la sine problemele globale, cum ar fi încălzirea globală. Avem
nevoie de un guvern global, un imperiu global, pentru de a rezolva
astfel de probleme în mod eficient. Acesta este motivul pentru care
uniii oameni cred că imperiul global, atunci când va fi vorba de
el, va fi verde, culoarea cauzei ecologiste. Primul proiect crucial
al imperiului global va fi să salveze ecosistemul.
Văzute din 2013, acestea sunt încă viziuni pentru
viitor. Lumea este împărțită încă în aproape 200 de state diferite.
Ceea ce putem observa însă și astăzi este faptul că statele își
pierd rapid independența. Puține state sunt în măsură să execute
politici economice cu adevărat independente sau să declare razboaie
pentru că le place lor, sau să-şi gestioneze treburile interne cum
cred ele de cuviință. Statele sunt din ce în ce mai deschise la
intervenția forțelor globale economice, companii globale, ONG-uri,
opinia publică mondială și așa mai departe. Ele sunt
obligate din ce în ce mai mult să se conformeze
standardelor de comportament financiar, politică de mediu și
justiție globală. Există astăzi în lume curenți extrem de puternici
de capital, muncă, precum și de informații care transforma și
modelează lumea cu un dispreț tot mai mare pentru frontiere și
dorințele statelor particulare. Suntem martorii formării unui
sistem politic, economic și social unificat pe care îl putem
numi imperiul global. Este
important să realizăm că acest imperiu nou, în curs de dezvoltare
la nivel mondial nu este reglementat de un anumit grup etnic sau de
vreun stat. La fel ca la sfârșitul Imperiului Roman, acesta este un
imperiu condus de o elită multi-etnică care are împreună o cultură
şi interese comune, aşa numita elita mondială, sau
casta globală.
Ce este casta globală?
(CREDIT MARISTCOLLEGE.ULTRANET.SCHOOL. NZ)
La începutul secolului 21 lumea nu este reglementată sau
condusă de un anumit stat sau guvern, ci de o castă globală de
oameni de afaceri, ingineri, oameni din mediul academic, artişti,
universități și așa mai departe. Indiferent de locul unde locuiesc,
la New York, Buenos Aires, Shanghai, Dubai sau Cape Town, acești
oameni au din ce în ce mai mult aceleași interese, același punct de
vedere cu privire la lume, aceiași cultură. Ei trăiesc din ce în ce
mai mult un stil de viață asemănător. Pe de altă parte, prăpastia
dintre această castă globală și restul populației devine
tot mai largă.
În secolele 19 și 20, diviziunea principală a lumii a
fost o diviziune între națiuni. Astăzi, diviziunile principale ale
lumii sunt pe orizontală, între caste sau clase sociale. Cineva
care face parte din casta globală în New York, este mult mai
aproape în felul lui de viață, în interese și perspective, de
cineva care aparține castei globale din Delhi decât de cineva
dintr-un cartier sărac din New York. Aceasta este noul imperiu,
care se dezvoltă împreună cu o nouă clasă conducătoare. Mulți
oameni de azi din lume îşi fac griji dacă ei aparțin acestei caste
sau nu și dacă interesele şi loialitatea lor ar trebui să fie
acordată castei globale, sau imperiului global, înaintea propriei
țări și națiuni. Tot mai mulţi oameni, profesori, avocați,
ingineri, manageri și corporații se întreabă cui să fie loiali.
Oameni care aleg imperiul simt că loialitatea lor principală este
faţă de comunitate, la nivel mondial, printr-o similitudine de
cunoștințe, valori și interes. Oprirea încălzirii globale sau
respectarea drepturilor omului în întreaga lume este credinţa lor
de căpătâi, mai înainte de națiunea sau țara
lor particulară.
Urmează lecţia X - Legea religiei.
Urmează lecţia X - Legea religiei.
