Cea mai mare păcăleală din Istorie
Partea II: Revoluția Agricolă
A cincea lecţie a cursului este şi intrarea în partea a
doua a cursului, Revoluția Agricolă. În
trecerea la istoria lui Homo sapiens de acum aproximativ 12 000 de
ani, Dr. Yuval Noe Harari explică cum
oamenii din Orientul Mijlociu, China, și America Centrală au
început domesticirea plantelor și a animalelor. El sugerează că de
fapt Homo sapiens a fost cel domesticit în acest proces, abandonând
o viață de vânător-culegător pentru disconforturile agriculturii.
Pentru majoritatea oamenilor neplăcerile au depășit avantajele,
revoluția agricolă a făcut viața omului obişnuit mai grea. Acestea
sunt notele de curs ale lui Luise Charente, textul original este
accesibil aici: History’s Biggest
Fraud.
Prima parte a acestui cursul a prezentat evoluția
diferitelor specii umane, revoluţia cognitivă, viața
și faptele înaintașilor noștri. De asemenea, a studiat impactul
vânător-culegătorilor asupra ecologiei mondiale. Sapiens care au
trăit în urmă cu 30 mii de ani arătau, gândeau și simțeau deja la
fel ca noi. Au fost probabil la fel de inteligenţi, curioşi și
sensibili, au avut propriile lor revoluții religioase, mișcări
artistice și lupte politice. Nu știm prea multe despre aceste
evenimente în principal din lipsa dovezilor, dar asta nu înseamnă
că astfel de lucruri nu s-au întâmplat deloc. Mesajul central al
Dr. Harari în prima parte a acestui curs a fost că viața
strămoșilor noștri vânători-culegători era în multe privințe mai
bună decât viața descendenților lor, țărani și muncitori de după
revoluția agricolă. Se ridică astfel întrebarea, dacă viaţa
vânător-culegătorilor a fost atât de bună, de ce a mai
avut loc revoluția agricolă?
Revoluția Agricolă
Pentru primele două milioane și jumătate de ani oamenii
au trăit foarte bine fără agricultură din culesul plantelor și
vânătoarea animalelor care trăiau și se înmulţeau fără intervenția
umană. Chiar și după revoluția cognitivă omul nu a controlat încă
viața altor animale și plante. Acest lucru s-a schimbat acum
aproximativ 12 000 de ani, când sapiens a început să dedice aproape
tot timpul și eforturile sale la a manipula viaţa câtorva specii de
animale și plante, cum ar fi grâul, cartofii, puii si vacile. De
dimineaţa până seara, oamenii semăna seminţe, uda plante, smulgea
buruienile din sol și ducea oile la păscut. Oamenii au crezut că
astfel vor avea mai multe cereale, carne și fructe. Această
transfer de la vânătoare și cules la a investi tot mai mult timp în
producția de plante și animale a fost o revoluție fără precedent în
modul în de viaţă uman. Dr. Harari numeşte acest proces Revoluția
Agricolă, revoluția trecerii la agricultură.
Această tranziție a fost documentată pentru prima dată
în jurul anului 9000-9500 î.Hr. în zona deluroasă din Sud-Estul
Turciei, în vestul Iranului și în Levant, zona aşa numită
Cornul Abundenţei. Istoricii credeau odată că
agricultura a început în Orientul Mijlociu și de acolo s-a
răspândit în întreaga lume. În zilele noastre însă, oamenii de
știință sunt de acord că agricultura apărut simultan în mai multe
părți diferite ale lumii în mod independent. Oamenii din America
Centrală, China, Noua Guinee și multe alte locuri au început
domesticirea plantelor și animalelor independent. Există teorii
despre ce s-a întâmplat în unele locuri, în Orientul Mijlociu,
China, America Centrală și Noua Guinee dar nu în alte locuri, cum
ar fi Australia, Alaska sau Africa de Sud. Este posibil ca cele mai
multe specii de plante și animale să nu fi fost candidaţi buni
pentru domesticire. Dintre miile de specii pe care strămoșii noștri
le vânau s-au adunat doar câţiva candidaţi adecvaţi pentru
domesticire, agricultură și ferme, câteva specii care trăiau în
anumite zone, cum ar fi Orientul Mijlociu și America Centrală.
Pentru mai multe detalii Dr. Harari recomandă o carte numită
Pistoale, germeni și oțel scrisă de
Jared Diamond.
Perspectivă greșită
Despre revoluția agricolă nu s-a crezut doar greşit că a
început într-o singur loc, în Orientul Mijlociu, dar a fost mult
timp considerată a fi un pas mare înainte pentru omenire. Utilizând
argumente cum că evoluţia a produs treptat fiinţe tot mai
inteligente și că oamenii au devenit capabili să înțeleagă mai bine
modul in care plantele și animalele se reproduc. Acest lucru ar fi
permis oamenilor să înceapă îmblânzirea și controlul ovinelor,
caprinelor, puii, cultivarea grâului, a cartofilor și așa mai
departe. De îndată ce acest proces a putut avea loc ei ar fi
abandonat cu bucurie viața grea și periculoasă a vânătorii și s-au
așezat să se bucure de viața plăcută și mult mai ușoară ca fermieri
sau păstori. Asta este ceea ce obişnuiam să credem cu câteva
decenii în urmă, chiar astăzi mulți oameni nefamiliarizați cu
recentele progrese din domeniul științei mai cred încă acest lucru.
Dar această poveste este pură fantezie.
(CREDIT - FT-STATIC.COM)
Nu există nici o dovadă că oamenii au devenit mai
inteligenţi înaintea revoluției agricole. Vânători-culegătorii
cunoşteau deja secretele naturii, reproducerea plantele și
animalele cu mult timp înainte. Supraviețuirea lor depindea de
cunoașterea animalelor vânate, plantele de cules și consumat. E
complet greșit să credem că evoluția agriculturii a început pentru
că oamenii au devenit mai inteligenţi, și au descoperit lucruri noi
despre animale și plante pe care nu le știau înainte. Tot aşa este
o greșeală şi mai mare să credem că tranziția de la vânătoare și
colectare la agricultură a fost ceva care imbunătăţit standardul
vieţii. Comparativ cu viața celor mai mulţi țărani,
vânător-culegătorii vechi se bucurau de o viață mai bună. Aveau o
alimentație mai sănătoasă, mai puţine ore de lucru, își petreceau
timpul făcând lucruri mult mai interesante decât țăranii. Ei
sufereau mai puţin de foamete, boli și probabil de violență
umană.
Revoluția agricolă a extins desigur cantitatea de
alimente disponibilă omenirii, dar acest lucru nu a adus o dietă
mai bună sau o viață mai bună. Ce a urmat a fost mai degrabă o
explozie demografică și un răsfăț al elitelor. Regii, nobilii şi
preoții consumau tot surplusul de produse alimentare. Țăranul
obişnuit dintr-un sat mic lucra mai mult decât cu mii de ani
înainte și primea în schimb un regim alimentar mai rău. Din această
perspectivă Revoluția agricolă s-a dovedit a fi cel
mai mare păcăleală din istorie
De vină a fost grâul
De vină pentru această înşelăciune nu sunt oamenii:
regi, nobili, preoți sau comercianți. Adevăraţii
vinovați sunt o mână de specii de plante, cum ar fi
grâul, orezul și cartofii. Aceste plante au domesticit homo
sapiens-pentru propriul lor avantaj, mai degrabă decât invers.
Această afirmaţie sună scandalos, dar să încercăm pentru o clipă să
privim revoluția agricolă din punctul de vedere al grâului,
cartofilor și orezului mai degrabă decât din punctul de vedere al
oamenilor. Să luăm grâul de exemplu. Acum 10 000 de ani grâul era
doar una din ierburile sălbatice care creşteau în nişte zone mici
din Orientul Mijlociu. Dintr-o dată, în doar câteva milenii veți
găsi grâu peste tot în lume. Conform criteriilor evolutive de bază
de supraviețuire și reproducere grâul în ultimii 10 000 ani a
evoluat de la o buruiană nesemnificativă la una dintre plantele
cele mai de succes din istoria planetei Pământ. Cu 10 000 de ani în
urmă nu exista nici un lan de grâu în marile câmpii din America de
Nord. Astăzi pentru sute și sute de kilometri nu există nimic
altceva cu excepția grâului, nici copaci, animale sau chiar case,
doar lanuri de grâu.
Care a fost secretul grâului? Cum poate el în prezent să
acopere aproximativ 2,25 milioane de kilometri pătrați de suprafață
pe glob, de aproape zece ori mai mult decât insula Marii Britanii,
când acum 10 000 de ani a crescut doar în câteva locuri obscure în
Orientul Mijlociu? Grâul a făcut-o prin manipularea lui homo
sapiens. Această maimuță, homo sapiens, avea o viață destul de
confortabilă cu vânătoarea și culesul până acum aproximativ 10 000
de ani când început sa investească tot mai mult timp și efort în
cultivarea grâului, în ajutorarea grâului. Într-un timp destul de
scurt, oamenii în multe părți ale lumii nu mai făceau aproape nimic
altceva din zori până noaptea decât a avea grija grâului și a ajuta
grâul să se răspândească peste tot în lume.
Ce au făcut oamenii pentru grâu?
-
Grâului nu-i plac pietrele deoarece îi împiedică creşterea: homo sapiens şi-a rupt spatele pentru a curăţa câmpurile de pietre pentru a crea spaţiu liber.
-
Grâului nu-i place să împartă apa şi nutrienții din sol cu alte plante: oamenii au lucrat din greu zile și săptămâni plivind buruieni şi alte plante din lanurile de grâu.
-
Grâul trebuie apărat împotriva tuturor tipurilor de organisme dăunătoare ca viermi, lăcuste, iepuri și căprioare: oamenii au petrecut din nou o grămadă de timp pentru a-l proteja. Au construit garduri; au ucis iepuri, viermi și lăcuste pentru a proteja grâul.
-
Grâului i-a fost sete și foame: oamenii şi-au rupt spatele și picioarele pentru multe ore zilnic pentru a transporta apă de la izvoare și pâraie la lanuri sau pentru instalarea de diguri şi fântâni de apă. Oamenii au strâns fecale de la animale și le-au împrăştiat pe teren pentru a hrăni terenul.
Corpul uman nu a evoluat pentru astfel de sarcini.
Corpul nostru este adaptat pentru a urca în meri și a culege mere,
pentru a alerga după gazele și iepuri în pădure. Organismul uman nu
e deloc adaptat pentru atâta trudă. În special coloana vertebrală,
genunchii și gâtul au plătit un preț foarte mare. Avem o mulțime de
dovezi din schelete vechi la care arheologii au găsit indicaţii
foarte clare că tranziția de la o viață de vânătoare și cules la o
viață de agricultor a adus cu sine multe probleme noi şi boli, cum
ar fi deplasări de vertebre, dureri de spate, artrită și hernii.
Mai mult de atât, toate aceste noi sarcini agricole au cerut atât
de mult timp încât oamenii au fost forțați să se stabilească
definitiv lângă câmpurile de grâu şi să-şi schimbe complet modul de
viață.
Susţinem că noi oamenii am domesticit grâul, adevărul
este de fapt că grâul ne-a domesticit pe noi. Cuvântul domesticire
provine din cuvântul latin Domus care înseamnă casă. Domesticirea
cuiva sau a ceva înseamnă să-l faci să locuiască într-o casă. Grâul
creşte încă pe lanuri în câmp. Oamenii sunt cei care au fost
domesticiţi.
Ce a făcut grâul pentru om?
Cum a reuşit grâul de fapt? Cum l-a convins pe homo sapiens
să schimbe o viaţă relativ bună şi plăcută pentru o viață mult mai
grea ca țăran?E clar că grâul nu a oferit oamenilor o
dietă mai bună. Oamenii sunt maimuțe omnivore,
pregătiţi să mănânce o varietate largă de produse alimentare. Grâul
şi cerealele au fost doar o mică parte din dieta omului înainte de
revoluția agricolă. O dietă bazată în principal pe grăunţe și
cereale este săracă în minerale si vitamine. E greu de digerat și
este distructivă pentru dinţi, gingii, corp și sistemul
digestive.
Grâu nu a oferit oamenilor securitate
economică. Viața unui țăran este de regulă mai puțin
sigură decât viața unui vânător-culegător. Țăranii de sute de ani
subzistă în principal din creșterea și consumul a foarte puține
tipuri de plante. În China ei au cultivat şi mâncat in principal
orez, în Orientul Mijlociu orz și grâu, în America Centrală în
principal porumb. Această unică sursă de alimente este o bază
foarte nesigură pentru economie, pentru persoana privată și pentru
colectiv. Dacă apar calamităţi, cum au fost secete, inundații,
paraziţi, atunci cultura cerealelor nu mai lăsa nimic de mâncare şi
țăranii mureau cu miile sau chiar milioanele. În schimb
vânător-culegătorii s-au bucurat de o mai bună securitate economică
pentru că ei culegeau și vânau o varietate de produse alimentare.
Dacă apărea o nenorocire și un anumit produs alimentar devenea rar
atunci adunau cantități mai mari din alte surse.
Grâul nu a oferit o mai bună securitate
contra violenței umane ci exact opusul. Primii
agricultorii din sate și orașe au fost probabil la fel de violenţi
sau chiar mai violenţi decât strămoșii lor culegători. În tranziţia
la agricultură omul a lăsat puțin loc pentru compromisuri în
conflicte și confruntări. Dacă un trib de vânători intra în
conflict cu un alt trib mai puternic el se putea deplasa în alt
loc. Putea fi dificil sau chiar periculos, dar era posibil. În
cazul țăranilor din satele și orașele agricole, atunci când un
inamic puternic amenința sau forţa o retragere, mersul în altă
parte însemna renunțarea la câmpuri, case și hambare. Acest lucru
echivala cu o condamnare la moarte prin înfometare
pentru refugiați. Singura opţiune era să lupte
până la ultimul.
Multe studii antropologice și arheologice indică faptul
că în societățile agricole simple, violența umană a fost
responsabilă pentru aproximativ 15% din toate decesele umane,
inclusiv 25% din moartea persoanelor sex masculin. Astăzi este de
aproximativ 1,5 sau chiar 1% sau mai puțin, în funcție de locaţie,
în urmă cu 8000 ani a fost însă 25%. Violența în cele din urmă a
fost adusă sub control prin dezvoltarea unui cadru social larg, cum
au fost orașe, regate și imperii dar a fost nevoie de mii de ani
pentru a construi astfel de structuri politice uriașe și
eficiente.
Beneficiile grâului
(CREDIT ASIENREISENDER.DE )
Este din nou greu pentru oamenii din societățile
prospere de astăzi să judece viaţa pentru majoritatea oamenilor din
istorie pentru că cei mai mulţi dintre noi astăzi ne bucurăm de un
grad relativ ridicat de bogăție și de securitate. Deoarece belșugul
și securitatea noastră sunt construite pe fundațiile agriculturii,
tindem să presupunem că revoluția agricolă a fost o îmbunătățire
minunată. Cu toate acestea este greșit să judecăm mii de ani de
istorie din perspectiva zilei de azi. Un punct de vedere mai
adecvat de a judeca revoluția agricolă este perspectiva unei fete
de țăran în vârstă de trei ani moartă din pricina malnutriției în
China primului secol. Ea a avut o viață mult mai grea decât
strămoșii ei şi nu știa nimic despre noi. Ea nu şi-a propus să
moară de malnutriţie în speranţa că în 2000 ani, datorită
agriculturii oamenii vor avea o multime de mâncăruri și vor trăi în
case mari cu aer condiționat şi deci sacrificiul său, suferința sa
va fi răsplătită. Este greșit să judecăm revoluția agricolă doar
din perspectiva noastră de astăzi.
Grâul nu a oferit nimic omului ca individ, a dat însă
ceva lui Homo sapiens ca specie. Cultivarea grâului a dat mult mai
multe alimente pe unitatea de teritoriu, se puteau obține mult mai
multe alimente folosind agricultura decât vânătoarea sau culesul a
ceea ce a crescut natural în zonă. Mâncarea suplimentară a permis
ca numărul de Sapiens să crească exponențial și ca tot mai multe
persoane să trăiască în același teritoriu. Jericho, de exemplu, în
ceea ce astăzi este Palestina a fost unul dintre primele sate din
istorie. A început în urmă cu aproximativ 9000 ani. Acum 13000 ani,
când oamenii erau încă vânători, zona din jurul Ierihonului putea
sătura probabil un trib migrator de aproximativ 100 de persoane
relativ sanatoase. În jurul anului 8.000 î.Hr. plantele sălbatice
din jurul Ierihonului au făcut loc câmpurilor de grâu și zona a
întreţinut un număr mai mare de oameni, un sat de aproximativ 1000
de persoane. Acești oameni au fost însă înfometați, mai puțin
sănătoşi și probabil mai puțin fericiţi decât strămoșii
lor.
Succesul evoluţiei
Din păcate, evoluția măsoară succesul nu în foamete,
durere, fericire sau suferința ci în numărul de copii de ADN-ului
în existență. În același mod succesul economic al unei firme se
măsoară numai în numărul de bani din contul bancar și nu în
fericirea angajaților. Dacă nu există mai multe copii de ADN ale
acestei specii deosebite atunci specia este pe cale de dispariţie
si este considerată un eșec, o fundătură evolutivă. Din acest punct
de vedere 1000 de exemplare sunt întotdeauna mai bune decât 100 de
copii și aceasta este esența revoluției agricole. Revoluția
agricolă înseamnă capacitatea de a întreţine mult mai mulți oameni
în viață în condiții mai rele.
Acest calcul meschin nu explică de ce indivizilor le-ar
păsa de beneficiul pentru specie ca un întreg și nici de ce o
persoană sănătoasă ar fi de acord să reducă standardele sale de
viaţă doar pentru a multiplica numărul de copii ale genomului homo
sapiens. O teorie importantă susţine că oamenii nu au
fost niciodată de acord cu revoluția agricolă. Nu a
fost o decizie conștientă luată la un moment dat ci acumularea mai
multor paşi succesivi mici. E imposibil să spunem care pas anume a
fost trecerea decisivă de la cules şi vânătoare la a fi agricultor
sau țăran. Dar este clar că prin 8.500 Î.Hr. Orientul Mijlociu era
deja presărat cu sate permanente, cum ar fi Ierihonul, că
locuitorii săi au petrecut cea mai mare parte a timpului cultivând
câteva specii domesticite, cum ar fi orzul și grâul.
bolile iniţiale (CREDIT -SPH.BU.EDU )
Pe măsură ce oamenii cultivau specii domesticite ei au
petrecut tot mai mult timp pe câmpuri şi tot mai puțin timp la
vânat și cules. Au devenit imobili şi în același timp populația a
început să crească. Acesta deoarece agricultura a oferit mai multe
alimente și în al doilea rând pentru că renunțarea la stilul de
viata nomad a permis femeilor să aibă un copil în fiecare an.
Femeile vânător-culegători aveau pauze până când copilul precedent
putea umbla inainte de a avea un alt copil. Femeile de țărani
puteau avea un copil în fiecare an și au fost încurajate să facă
acest lucru pentru că era întotdeauna nevoie de o mână de lucru în
plus pentru agricultură. Problema a fost desigur că toți aceşti
copii au avut nu numai mâini pentru a lucra pe câmp dar de asemenea
guri și stomacuri. Au mâncat repede toate produsele alimentare
suplimentare pe care le furniza agricultura.
Mai mult decât asta, bolile infecțioase au început să se
răspândească rapid în rândul populației mărite de țărani din mai
multe motive. Tot mai multe boli infecțioase au trecut de la
animalele domestice la oameni odată ce oamenii au început
domesticirea animalelor, astfel că multe din aceste boli au început
să amenințe oamenii. În al doilea rând, pentru că oamenii au
început să trăiască în sate starea lor de igienă s-a deteriorat,
vânător-culegătorii trăiau în grupuri mici și nu rămâneau în
apropierea gunoaielor. Țăranii și locuitorii din orașe trăiau mult
mai aglomerat în imediata apropiere a deșeurilor, a altor oameni și
animale bolnave și prin urmare satele și orașele au devenit rapid
incubatoare pentru boli infecțioase. Valuri de epidemii au început
să amenințe omenirea. Al treilea motiv pentru care oamenii au
devenit mai puțin sănătoși a fost faptul că dieta lor era mai
proastă. Consumul de grâu tot timpul este mult mai puțin hrănitor
decât o alimentație variată. Sistemul imunitar a suferit și cel mai
mare rău a fost făcut la copii. Copiii de vânători-culegători
trăiau doi sau trei ani aproape exclusiv cu laptele mamei lor și
laptele matern este cea mai buna dietă pentru un pui de om. Copiii
de țărani după trecerea la agricultură, au fost înţârcaţi foarte
devreme. Ei au fost hrăniți apoi cu terci de ovăz sau grâu, un
regim alimentar teribil pentru copii care nu conține multe elemente
necesare pentru sistemul imunitar. Se estimează că în cele mai
multe societăți agricole cel puțin o treime din copiii nascuţi au
murit inainte de a ajunge la maturitate de boli infecțioase. Multi
adulţi au suferit de asemenea de boli, mult mai mulţi decât în
vremurile vieţii ca vânători şi culegători.
În ciuda creșterii bolilor și mortalităţii nașterile au
prevalat și drept rezultat au apărut tot mai mulţi oameni în sate
și orașe, chiar dacă fiecare în sine era mai puțin sănătos și avea
o viață în general mai dificilă. Prin urmare cu timpul și trecerea
generațiilor afacerea dintre Homo sapiens și grâu a devenit tot mai
împovărătoare pentru homo sapiens. Copiii mureau în masă și adulții
aveau o viață foarte grea. Nimeni nu şi-a dat însă seama ce se
întâmplă, pentru că acest proces s-a petrecut pe parcursul mai
multor generații. Fiecare generație a continuat să trăiască cu doar
puţin mai bine decât cea dinaintea ei. În mod paradoxal astfel de
îmbunătățiri menite să facă viața mai ușoară, cum ar fi irigaţiile
deveneau sarcini noi şi grele. De ce au făcut oamenii astfel de
calcule greșit, pentru mulţi chiar fatale? De ce au făcut toți
acești mici pași care s-au încheiat de fapt cu o povară tot mai
mare?
Cea mai mare păcăleală a Istoriei
Au făcut-o pentru același motiv pentru care oamenii din
întreaga istorie au calculat greșit în multe alte ocazii. Oamenii
pur și simplu nu pot să prevadă
consecințele depline ale deciziilor lor. Ei au decis să facă
un pas mic în ce priveşte lucrul suplimentar în care trebuiau să
lucreze un pic mai mult în schimbul unei recolte mai bogate, astfel
ca să nu mai aibă grija secetelor și a anilor slabi. Planul de bază
avea sens, mai mult lucru le-ar fi putut
asigura o viață mai bună lor și copiilor lor. Prima parte a
planului a funcţionat fără probleme, oamenii într-adevăr au lucrat
din greu. Dar factori neprevăzuți au distrus a doua parte a
planului, partea despre o viață mai bună. Oamenii pur și simplu nu
au prevăzut că numărul de copii va crește cu timpul și prin urmare
vor avea mai multe recolte generoase, mai mult grâu, dar grâul va
trebui împărțit între mai mulți copii astfel încât fiecare copil nu
va primi o porție mai mare decât înainte.
(CREDIT - Wikimedia)
Un alt lucru greu de anticipat pentru primii agricultori
a fost faptul că hrănirea copiilor cu grâu în loc de lapte matern
va slăbi organismele și sistemul lor imunitar și că așezările
permanente vor deveni focare de boli infecțioase în care copiii vor
muri de fapt în număr tot mai mare de aceste boli. De asemenea, nu
au prevăzut că prin dependența de o singură sursă de hrană, cum ar
fi grâul, acesta era expus chiar mai mult decât înainte la
pericolele secetelor. Dacă un an era bun cu recolte generoase,
într-un an prost mulți dintre ei mureau de foame. Un ultim lucru pe
care nu l-au prevăzut este în anii buni chiar dacă aveau hambarele
pline de cereale, acestea tentau hoți și dușmani care erau atraşi
să cucerească satul și să fure toată această hrană. Chiar și în
anii buni ei trebuiau să construiască ziduri, să stea de pază şi să
pregătească războaie.
Toți acești factori neprevăzuţi au distrus planul
inițial de a lucra mai greu pentru o viață mai bună. În cazul în
care planul a dat greş și nu a îndeplinit așteptările, de ce
oamenii nu l-au abandonat pur şi simplu și s-au întors la modul
anterior de viață? Unul dintre motive este faptul că a fost nevoie
de generații pentru a înțelege că lucrurile nu au fost așa cum au
sperat. Nimeni nu şi-a mai amintit că ar fi trăit vreodată într-un
mod diferit. Cel mult oamenii îşi mai puteau aminti și povesti
copiilor lor despre un timp în care a fost mult mai puțin grâu. Un
alt motiv pentru care oamenii nu s-au mai întors este faptul că
populația a continuat să crească și fiind în creștere tot timpul,
chiar dacă vroiau să se întoarcă la modul în care au trăit bunicii
lor erau deja prea mulți oameni pentru a face acest lucru. În
vremea bunicilor lor trăiau doar 100 de persoane în sat și acum s-a
ajuns la 150. Care 50 de persoane ar fi dispuse să moară de foame
pentru ca satul să poată reveni la modul de viață al generațiilor
anterioare?
Astfel imaginea unei vieţi mai uşoare, dorința de a avea
o viață mai bună a dus oamenii cu timpul la condiții de viață tot
mai grele. Nu a fost nici ultima dată, acest fapt s-a repetat de-a
lungul istoriei din nou și din nou și se întâmplă chiar în zilele
noastre. Există mulți oameni care resimt în mic pe parcursul
propriei vieți ce a trăit umanitatea în vremea revoluției agricole.
De exemplu un student la facultate are visul de a deveni muzician.
Dar veniturile ca muzician sunt mici și are nevoie de sprijin
financiar. Aşa că studiază economia sau calculatoarele sau ceva ce
nu îi place. Planul este de a lucra din greu în calculatoare timp
de cinci ani sau opt ani, să facă o mulțime de bani şi la 30 de ani
plănuieşte să se retragă și să devină muzician. Dar se întâmplă
același lucru ca la strămoșii noștri în revoluția agricolă.
Studentul are această fantezie și ceea ce el nu realizează este
faptul că există mulți factori neprevăzuţi care în 99% din cazuri
vor distruge planurile sale pentru că atunci când va avea 30 de ani
va avea poate o mulțime de bani dar de asemenea o mulțime de noi
obligații și obiceiuri. Poate o soție sau copii sau un credit
ipotecar pentru a cumpăra o casă sau obiceiuri scumpe ca excursii
în străinătate în timpul concediilor. Așa că va continua lucrul ca
sclav mai departe, deoarece nu se poate întoarce în timp și nu
poate realiza visele pe care le-a avut. Acest lucru este exact ce
au trăit strămoși noștri țărani acum aproximativ 10 000 de ani.
Acesta este, de fapt una din puţinele legi de fier ale istoriei, și
istoria are puține legi care sunt întotdeauna adevărate. Ea spune
că luxul tinde să devină necesitate.
Odată ce oamenii se obișnuiesc cu un anumit obicei, o anumită
stare, un anumit lux ei încep să conteze pe el și să-l considere
implicit și în cele din urmă ajung în poziția să nu poată trăi fără
el. Chiar dacă ceva nu era la început esențial, cu timpul va tinde
să devină esențial și nu mai există cale de întoarce.
Un alt exemplu familiar din zilele noastre sunt
nenumăratele dispozitive inventate pe parcursul ultimelor decenii
cu scopul de a economisi timp și a avea o viață mai eficientă.
Acestea, cum ar fi mașini de spălat, aspiratoare, telefoane mobile,
calculatoare și email-ul ne fac viața mai ușoară, credem noi. Luați
email-uri, de exemplu. Înainte, pentru a trimite o scrisoare către
cineva pe un alt continent trebuiau o mulțime de lucruri, cumparat
plic și timbru, scris adresa, dusă la poștă și plătit pentru asta.
Apoi lua zile, săptămâni, uneori chiar luni până ce scrisoarea
ajungea la destinație. Pentru a trimite un e-mail acum la jumătate
de glob distanţă avem nevoie de minute si putem primi un răspuns
foarte rapid, economisind o grămadă de timp și probleme. Dar trăim
cu adevărat o viață mai relaxată datorită invenției e-mailului?
Scriem și primim zeci de e-mailuri zilnic și oamenii se asteaptă la
un raspuns la e-mailurile lor foarte rapid. Petrecem tot mai mult
timp citind si răspunzând la e-mailuri în fiecare zi.
Există oameni care refuză să-şi deschidă un cont de
e-mail, nu doresc să intre în cursa aceasta de şoareci și nu e
nimic nou în asta. Dacă ne-am întoarce acum mii de ani în timpul
revoluției agricole, am fi constatat că nu toate grupele umane au
făcut această tranziție de la vânătoare și cules la agricultură. Au
fost grupe care nu au vrut să renunțe la modul lor de viață pentru
a cultiva. Revoluția agricolă nu cerut ca toate grupele umane să li
se alăture. După ce o grupă s-a stabilit însă și a început să
cultive terenurile cu grâu şi recoltat, în Orientul Mijlociu sau în
America Centrală, agricultura în acea parte a lumii a devenit
irezistibilă. Uneltele agricole au creat condițiile pentru o
creștere demografică rapidă, pentru o explozie a populației și prin
urmare numărul de agricultori s-a înmulțit mult mai repede decât
numărul de vânători. Când s-a ajuns la conflicte, agricultorii
puteau aproape întotdeauna câștiga doar prin forța numărului.
Vânător-culegătorii se puteau muta în alt loc pentru a abandona
teritoriul lor sau puteau alege să devină şi ei agricultori pentru
a concura cu inamicii lor. Oricum ar fi fost, modul lor de viață
vechi bazat pe vânătoare și cules era sortit eşecului.
Povestea revoluției agricole, această
capcană a luxului, încercarea de a îmbunătăți
viața care se termină prin a face viața per ansamblu mai dificilă
poartă cu ea o lecție foarte importantă pentru omenire. Căutarea
unei vieţi mai uşoare a eliberat forțe imense care au transformat
lumea într-un mod pe care nimeni nu l-a preconizat sau dorit.
Nimeni nu şi-a imaginat sau dorit revoluția agricolă. S-a întâmplat
pentru că a fost urmarea unor serie de decizii banale și mai ales
pentru a umple câteva stomacuri cu puţin mai multă hrană, precum și
pentru a obține siguranţă. Aceste decizii luate de strămoșii noștri
au schimbat complet modul lor de viață. Astfel de lucruri s-au
repetat din nou și din nou în istorie. Istoria este plină de
un convoi de decizii banale care conduc la
rezultate mari și neprevăzute, deasemenea istoria e plină de
greşeli mult mai stupide decât cele făcute de primii
agricultori.
Povestea revoluției agricole poartă astfel un
mesaj şi o lecție foarte importantă
pentru omenire. Oamenii au căutat mereu moduri de a-şi face viața
un pic mai ușoară. Uneori, acest lucru generează forțe de schimbare
care transformă complet lumea și ca rezultat fac viețile umane mai
grele decât înainte. Un alt mesaj important este că e extrem de
dificil să se prevadă dinainte rezultatele acțiunilor noastre
precum și toți factorii pe care, în scopul de a lua decizii foarte
bune, avem nevoie să îi luâm în considerare, e foarte dificil să se
prevadă viitorul, mai ales atunci când facem ceva care transformă
economia și societatea şi modul de viaţă. Revoluția agricolă nu a
fost planificată sau prevăzută de nimeni. Pur și simplu a fost
rezultatul accidental al unei serii de decizii triviale care
cumulate au transformat lumea.
Există deasemenea o explicație alternativă la modul în
care s-a întâmplat revoluția agricolă. Aceasta sugerează că nu a
fost pentru căutarea unei vieţi mai ușoare și mai confortabile, ci
mai degrabă a fost încercarea de a îndeplini un fel de aspirație
culturală sau religioasă. Poate că în urmă cu 12 000 ani oamenii au
fost pe deplin conștienți de sacrificiile pe care le-a cerut
agricultura și au fost dispuși conștient să facă aceste sacrificii
de dragul unor idealuri. E greu de spus ce fel de idealuri
culturale și credințe religioase au operat în acele momente, cu
toate acestea arheologii au descoperit un site cu adevărat uimitor,
care validează această explicație și aruncă o lumină nouă asupra
modului în care s-a făcut trecerea la agricultură.
Göbekli Tepe
(CREDIT - Wikimedia)
În anul 1995 arheologii au excavat un site în sud-estul
Turciei numit Göbekli Tepe (dealul
burţii). În cel mai vechi din straturile site-ului ei nu au
descoperit nici un fel de case sau alte activități de zi cu zi, dar
au descoperit structuri monumentale, cu piloni mari decoraţi cu
gravuri spectaculoase. Puteţi vedea în partea stângă o imagine de
la una dintre aceste structuri monumentale. În total arheologii au
descoperit aproximativ 10 astfel de structuri dintre care cea mai
mare este de aproape 30 de metri și ar mai putea fi şi altele.
Vedem aici unul din numeroşii piloni de piatra decoraţi care au
sprijinit aceste structuri uriașe. Fiecare dintre acești piloni de
piatră cântăreşte până la șapte tone și ajungea la o înălțime de
până la cinci metri. Stâlpii sunt acoperiţi cu gravuri de animale
și creaturi mitice.
Arheologii cunosc astfel de structuri monumentale din
diverse site-uri din întreaga lume. Cea mai cunoscută dintre ele
este la Stonehenge în Marea Britanie. Cu toate acestea, oamenii de
știință care au început să studieze structurile monumentale de la
Göbekli Tepe au descoperit un fapt uimitor. Stonehenge datează din
anul 2500 î.Hr. și a fost construit de o societate agricolă
dezvoltată de țărani și păstori. Structurile de la Göbekli Tepe
sunt datate acum circa 9500 î.Hr., cu 7000 ani înainte de
Stonehenge și toate dovezile disponibile indică faptul că oamenii
care l-au construit au fost vânători-culegători. Comunitatea
arheologică a avut dificultăţi foarte mari să acrediteze aceste
constătari. Dar teste repetate au confirmat data timpurie a
structurilor și natura pre-agricolă a persoanelor care le-au
construit. Deci, se pare că abilitățile vânător-culegătorilor vechi
precum și complexitatea acestor societăți și culturi a fost mult
mai impresionantă decât oamenii de știință au presupus
anterior.
Aceste structuri uimitoare nu aveau un scop utilitar. Nu
erau capcane pentru animale sau adăposturi de ploaie sau pentru a
se ascunde de lei. După toate probabilitățile aceste structuri au
avut un scop cultural sau religios pe care arheologii pur și simplu
nu îl știu. Este greu de înțeles pentru că nu există suficiente
dovezi. Cu toate acestea oricare ar fi fost scopul structurilor
culegătorii aveau credinţe culturale sau religioase suficient de
puternice pentru a investi timp și efort pentru construcția Göbekli
Tepe. Singurul mod de a le construi a fost ca mii de culegători
aparținând la grupe poate chiar triburi diferite să coopereze vreme
de mulți ani sau chiar zeci de ani. Numai un sistem religios sau
ideologic foarte sofisticat ar fi putut susține și motiva astfel de
eforturi. Acesta este un lucru uimitor despre Göbekli Tepe, care
sugerează că vânător-culegătorii aveau religii sau ideologii care
i-au determinat să facă tot acest efort.
Göbekli Tepe are un secret și mai senzațional ascuns în
profunzime și acesta implică trecerea la agricultură. Vreme de
mulți ani, geneticienii care au studiat ADN-ul grâului
cultivat, au vrut să știe unde și când a fost grâul
cultivat pentru prima dată. Descoperirile recente au comparat grâu
cultivat cu toate tipurile de grâu sălbatic indicând faptul că cel
puțin o variantă a fost cultivată pentru prima dată în
Karacadag Mountain în sud-estul Turciei, la o
depărtare de aproximativ 30 de kilometri de Göbekli
Tepe.
Acest lucru nu poate fi întâmplător; este foarte
probabil ca centrul cultural de la Göbekli Tepe să fi fost într-o
strânsă legătură cu domesticirea inițială a grâului de către om și
domesticirea omului de către grâu. O teorie susține că pentru a
hrăni oamenii care au construit și apoi au utilizat monumentul era
nevoie de cantități mari de alimente. E posibil ca
vânător-culegătorii să fi trecut acum aproximativ 9500 î.Hr. de la
culesul grâului sălbatic la cultivarea lui intensă nu pentru o
viață mai ușoară sau pentru mai multe alimente ci pentru a sprijini
construcţia unui centru cultural pentru acel templu. Teoriile
convenționale susţin că satele au venit înaintea templelor, dar
Göbekli Tepe sugerează că în cel puțin unele cazuri templul a fost
construit primul. Arheologii sunt încă în excavarea site-ul Göbekli
Tepe și sperăm că vom avea o imagine mai bună a ceea ce s-a
întâmplat acolo și a oamenilor care l-au construit în următorii
câțiva ani. Oricare ar fi informațiile pe care le vom găsi acolo,
acest fapt nu va explica revoluția agricolă în America sau în
China. Se poate dovedi că trecerea de la vânătoare și cules la
agricultură a avut loc cel puțin în unele zone din motive culturale
şi nu din cauza presiunilor economice și demografice.
Rolul animalelor în revoluția agricolă
Rolul terț în această nouă afacere îl au animalele, pe
lângă oameni și plante. Domesticirea oamenilor și a plantelor a
fost însoțită de domesticirea animalelor, cum ar fi capre, oi,
porci și pui.
(CREDIT - ARGENTINESAFARI.COM)
O teorie pentru domesticirea animalelor este
vânătoarea selectivă. Oamenii care vânau de
exemplu oaia sălbatică au observat că era în avantajul lor să fie
selectivi în vânătoare, să ucidă mai ales berbeci adulţi, masculi
și oi mai bătrâne sau bolnave și să cruţe femele fertile și mieii.
Al doilea pas a fost protecția de grupele rivale și de lei, oile
fiind încă sălbatice. Următoarea etapă a fost controlul nașterii şi
a deplasării lor. Etapa finală a fost probabil selecția atentă a
oilor pentru a le adapta nevoilor umane. De exemplu, berbecii cei
mai agresivi, care aratau cea mai mare rezistenţă la intervenția
umană au fost sacrificaţi primii. Femelele cele mai curioase au
fost ucise primele pentru că erau dificil de controlat. Cu fiecare
generație care trecea oile controlate acum de oameni au devenit mai
grase, mai supuse, mai puțin curioase și au devenit oi
domesticite.
O altă teorie, destul de asemănătoare, dar totuși
diferită în anumite privințe, susţine că totul a început atunci
când vânători au prins și adoptat un miel. L-au îngrăşat peste
săptămâni sau luni, când aveau o mulţime de alimente. Atunci când
nu mai era suficientă mâncare l-au ucis și mâncat. A fost un soi de
asigurare. La un moment dat, vânătorii au început să păstreze un
număr tot mai mare de astfel de miei cu ei, în cazul în care
existau probleme în obținerea altor tipuri de alimente. Unii dintre
aceşti miei au crescut și au ajuns la pubertate și a început să
procreeze. Când oamenii au avut toate aceste oi sub control, au
preferat să sacrifice oile cele mai agresive și mai indisciplinate
mai întâi. Celor mai supuse li s-a permis să trăiască mai mult și
să procreeze. De-a lungul generațiilor ar fi apărut astfel o turmă
de oi domesticite supusă nevoilor oamenilor. Aproximativ același
lucru s-a întâmplat probabil cu alte animale cum ar fi capre, vaci,
găini și cai.
(CREDIT - AGRICINDIA.FILES)
Astfel de animale domestice au fost importante pentru
oameni, deoarece le-au oferit alimente cum ar fi carne, lapte și
ouă. Au furnizat de asemenea oamenilor materii prime, cum ar fi
piei și lână. Au oferit oamenilor mai multă putere pentru
transport, pentru aratul câmpurilor, şlefuirea boabelor și alte
sarcini pe care oamenii le-au avut anterior. După ce oamenii s-au
răspândit în întreaga lume au luat animalele domesticite cu ei. La
începutul revoluției agricole ar fi existat nu mai mult de câteva
milioane de oi, bovine, caprine, porcine și pui în întreaga lume.
În cea mai mare parte limitate geografic la zone din Afro-Asia.
Astăzi însă lumea conține aproximativ 1 miliard de oi, 1 miliard de
porci, 1,5 miliarde de bovine si mai mult de 25 de miliarde de pui
și sunt peste tot. Puii domesticiţi sunt cei mai răspândiţi, este
pasărea cea mai răspândită vreodată pe Pământ. Bovinele domestice,
porcine și ovine sunt al doilea, al treilea și al patrulea cele mai
răspândite mamifere mari din lume desigur după homo
sapiens.
Dintr-un punct de vedere îngust pur evolutiv care
măsoară succesul unei specii după numărul de copii ale ADN
revoluția agricolă a fost un succes minunat pentru puii de găină,
bovine, porcine, ovine și caprine. Din păcate, perspectiva
evolutionistă este o viziune incompletă a succesului, pentru că
judecă totul pur și simplu prin criteriul supraviețuirii și a
reproducerii și nu dă nici o importanță la suferința şi fericirea
individuală. Puii domestici și bovinele pot fi foarte bine o
poveste a succesului evolutiv în ce ce privește ADN-ului, dar în
același timp sunt printre cele mai chinuite creaturi care au trăit
vreodată pe Pământ. Domesticirea animalelor, un succes imens în
ceea ce privește numărul şi răspândirea, a fost fondată pe o serie
de practici brutale care au devenit doar mult mai crude și violente
pe parcursul secolelor și mileniilor trecute. Durata de viaţă
naturală a puilor sălbatici este de aproximativ 7-12 ani. Durata de
viaţă naturală a bovinelor este de aproximativ 20-25 de ani. În
salbaticie, cei mai mulți pui de găină și cele mai multe bovine
mureau mult înainte de asta, deoarece vulpile sau leii le mâncau.
Totuși aveau șansa unei vieți echitabile, dacă nu de 20 de ani
atunci cel puțin pentru un număr respectabil de ani. În schimb,
marea majoritate a animalelor domestice sunt sacrificate la vârsta
cuprinsă între câteva săptămâni și câteva luni pentru că aceasta a
fost întotdeauna vârsta optimă de sacrificare din punct de vedere
economic.
Prețul vieții
Există şi animale domesticite ca găinile ouătoare,
vacile de lapte și animalele de lucru, cum ar fi caii și boi, care
sunt și au fost lăsate să trăiască mai mulți ani de către
proprietarii lor umani. Preţul a fost însă sclavia și subjugarea
lor la un mod de viață foarte diferit de impulsurile și dorințele
animale. E rezonabil să presupunem că taurii preferă să-și petreacă
zilele rătăcind prin preeriile deschise în compania altor tauri și
vaci și viței, mai degrabă decât să-și petreacă ziua trăgând la
căruțe sau să are pe câmp. Pentru a transforma animalele în
lucrători obedienţi la animalele de tracțiune instinctele naturale
și legăturile sociale au trebuit să fie rupte. Agresiunea și
sexualitatea a trebuit să fie controlată și libertatea de
circulație a trebuit să fie îngrădită. Agricultorii au dezvoltat
mai multe tehnici, cum ar fi blocarea animalelor în cuști,
înfrânarea lor cu hamuri și lese și dresarea animalelor cu
utilizarea bicelor și bastoanele și așa mai departe. Mutilarea
animalelor a fost şi este folosită ca metodă pentru a face
animalele ascultătoare. Procesul de îmblanzire al unui animal
implică aproape întotdeauna castrarea masculilor ca să îngrădească
agresiunea sexului masculin. De asemenea castrând majoritatea
masculilor permite oamenilor să controleze selectiv procrearea. De
exemplu prin a folosi taurul cel mai puțin agresiv, astfel că
următoarea generație de vaci și tauri vor fi de asemenea mai puțin
agresivi și mai deschişi la manipularea umană.
În partea stângă avem o pictură dintr-un mormânt
egiptean din anul 1200 Î.Hr., acum aproximativ 3000 de ani. Aceasta
arată o scenă agricolă tipică a unui țăran egiptean care ară un
câmp. Să încercăm să vedem această imagine din punctul de vedere al
boilor. Boii sunt înjugaţi la plug. În sălbăticie strămoșii lor
străbăteau liberi câmpiile în turme mari, în structuri sociale
complexe. Prin contrast boul castrat și domesticit a petrecut cea
mai mare a vieții sale sub jugul omului, singur sau în pereche fără
posibilitatea de a mai crea legături sociale cu alţi tauri sau vaci
și fără posibilitatea de a mai da expresie nevoilor sociale și
emoționale. Când un bou nu mai putea trage plugul era pur și simplu
sacrificat. Când ne uităm la această imagine, să reținem şi poziția
aplecată a fermierului egiptean. La fel ca şi boul el a petrecut o
mare parte din viața sa în trudă, o muncă grea care nu este
potrivită nici corpului nici minţii lui homo sapiens.
Porcii din Noua Guinee
(CREDIT -WHATDOIREFLECT.FILES)
Să luăm un alt exemplu pentru soarta animalelor din
societățile tradițional agricole. Pe insula Noua
Guinee, ca în multe alte societăți bogăția și statutul
unei persoane era măsurată tradițional prin numărul de
porci pe care îi deținea. Oamenii au încercat să
acumuleze cât mai mulţi porci posibil. Porcii sunt problematici,
deoarece sunt animale foarte inteligente, unul dintre cele mai
inteligente animale din lume. Este destul de apropiat nouă în multe
feluri și dificil de controlat. Pentru a se asigura că porcii nu
pot fugi, fermierii din societățile din Noua Guinee taie o parte
din râtul acestuia. Acest lucru provoca porcului o durere gravă ori
de câte ori încearcă să miroasă în jur. Porcii au vederea slabă și
sunt dependenţi de simţul mirosului la fel de mult sau chiar mai
mult decât de simțul văzului. Porcii au dificultăți în găsirea
alimentelor, sau chiar a se orienta în jur fără miros. Prin
mutilarea râtului proprietarii umani fac porcul complet dependent
de ei. Un echivalent modern al acestui obicei este
inelul nas. Într-o altă parte din Noua Guinee se
practica des scoaterea ochilor porcului astfel încât fermierul are
grijă de toate nevoile porcului, iar ei doar stau. Astfel, porcii
nu vor mai avea idei de a fugi și de a se descurca
singuri.
Industria produselor alimentare
Industria produselor lactate a avut propriile sale
metode de control a animalelor și pentru extragerea laptelui de la
animale. Vaci, capre și oi produc lapte numai după ce dau naștere
la viței şi miei și și numai atâta timp cât aceștia sunt sugari.
Laptele de vacă este menit să hrănească vițeii astfel încât pentru
a asigura o aprovizionare continuă cu lapte animal, cum ar fi
laptele de vacă, un agricultor trebuie să aibă vaci, viţei și miei
pentru alăptare. Marea dilemă a industriei produselor lactate este
că pe de o parte trebuie să avem aceşti viței altfel vaca nu ar mai
da lapte și pe de altă parte nu vrem ca vițeii să bea de fapt
laptele. O metodă comună de-a lungul istoriei a fost de a sacrifica
pur și simplu vițeii la scurt timp după ce s-au născut, a folosi la
maxim laptele matern şi de a lăsa apoi vaca din nou imediat
gestantă pentru a asigura o furnizare de lapte continuă. Aceasta
este încă o tehnică foarte răspândită în secolul 21. În multe ferme
moderne o vacă de lapte trăieşte de regulă aproximativ cinci ani
înainte de a fi sacrificată. După cinci ani, producția ei de lapte
ei scade și ea este sacrificată. Pe parcursul acestor cinci ani,
cât timp este în viață, e aproape constant gestantă, fiind
fertilizată la limită după 60 - 120 de zile după naştere. Vițeii
sunt separaţi de vacă la scurt timp după naștere. Femelele sunt de
obicei crescute pentru a deveni următoarea generație de vaci de
lapte și masculii sunt predaţi în grija industriei
cărnii.
(CREDIT - VEGARESEARCH)
O altă metodă comună în societățile agricole
tradiționale este a păstra vițeii aproape de mamele lor dar a-i
împiedica să sugă prea mult lapte. Cel mai simplu mod de a face
acest lucru este de a permite animalului să se apropie de vacă
pentru a începe suptul, pentru ca să degajeze laptele care începe
să curgă, apoi să-l gonească. Această metodă are probleme, ca de
obicei întâmpină rezistență, atât de la vițel și de la mamă.
Oamenii din societățile agricole au inventat şiretlicuri pentru a
rezolva această problemă. O metodă a fost să-l omoare pe vițel,
să-l mănânce apoi şi să-l împăieze şi să-l ducă astfel la mama sa
pentru a încuraja producția de lapte. În Sudan a existat un trib
care mergea atât de departe încât ungea vițelul împăiat cu urină de
la mama lor, pentru a mima un miros familiar. O altă tehnică era un
inel de spini în jurul gurii vițelului, astfel încât atunci când
vroia să sugă mama se înțepa și îl respingea.
Concluzie
Revoluția agricolă a fost un succes imens pentru vaci, pui de găină și porci colectiv ca şi specie, dar o catastrofă pentru individ. Diferența dintre succesul evolutiv pe de o parte și suferința individului pe de altă parte, este poate cea mai importantă lecție pe care o putem trage din revoluția agricolă. Când studiem istoria plantelor perspectiva pur evolutivă are sens, luăm în considerare doar copiile ADN. Când studiem însă soarta animalelor cum ar fi vite sau ovine sau homo sapiens, animale cu o lume complexă, cu senzații și emoții pe care vrem să le luăm în considerare, nu trebuie măsurat numai succesul evolutiv, ci și impactul asupra experiențelor individului. Vedem din nou și din nou cum creșterea dramatică a puterii colective și succesul speciei noastre sapiens a mers mână în mână cu suferința individuală.
Lecţia următoare: Construind piramide.
Concluzie
Revoluția agricolă a fost un succes imens pentru vaci, pui de găină și porci colectiv ca şi specie, dar o catastrofă pentru individ. Diferența dintre succesul evolutiv pe de o parte și suferința individului pe de altă parte, este poate cea mai importantă lecție pe care o putem trage din revoluția agricolă. Când studiem istoria plantelor perspectiva pur evolutivă are sens, luăm în considerare doar copiile ADN. Când studiem însă soarta animalelor cum ar fi vite sau ovine sau homo sapiens, animale cu o lume complexă, cu senzații și emoții pe care vrem să le luăm în considerare, nu trebuie măsurat numai succesul evolutiv, ci și impactul asupra experiențelor individului. Vedem din nou și din nou cum creșterea dramatică a puterii colective și succesul speciei noastre sapiens a mers mână în mână cu suferința individuală.
Lecţia următoare: Construind piramide.