Tot felul de piramide
Pentru milioane de ani oamenii au trăit în grupuri mici
de câţiva zeci de indivizi. Instinctele
noastre biologice sunt adaptate la un astfel de mod de viață. Prin
urmare oamenii sunt slab pregătiţi pentru a coopera cu un număr
mare de străini și cu toate acestea relativ repede după revoluția
agricolă oamenii au construit deja orașe, regate și imperii uriașe.
În lecţia aceasta Dr. Yuval Noe Harari ne
arată cum milioane de străini s-au putut pune de acord asupra unor
legi, norme și valori comune.
Acestea sunt notele de curs ale lui Louise Charente după
cursul “O scurtă istorie a omenirii” de pe Coursera, textul în
original este accesibil aici: Building
Pyramids.
Conflicte
Cel mai important efect al Revoluției Agricole a fost
apariția societăților umane complexe. Oamenii au început să
trăiască în sate și orașe de sute sau chiar mii de oameni. În timp
ei au întemeiat orașe, regate și imperii în care milioane de oameni
cooperau zilnic pentru obiective comune.
Un motiv a fost faptul că agricultura a produs pentru
acelaşi teritoriu o cantitate mult mai mare de alimente decât
vânătoarea sau culesul. Aceasta este doar o parte din poveste.
Simplul fapt că 10.000 de oameni dintr-un oraș sau un milion de
oameni dintr-un imperiu au suficientă hrăna nu garantează faptul că
ei vor fi de acord cum să împartă mâncarea, pământurile sau apa, că
vor soluţiona conflictele interne sau cum să acționeze în vremuri
de criză. Dacă oamenii nu pot ajunge la un acord cu privire la
aceste lucruri, atunci conflictul se extinde chiar dacă depozitele
și hambare sunt pline de alimente. Nu lipsa mâncării a provocat
cele mai multe războaie și revoluții din istorie.
Revoluția Franceză, Primul Război Mondial, Al
Doilea Război Mondial sau Războiul Civil din Iugoslavia au început
toate din cauza altor neînţelegeri.
(CREDIT ANCIENTCOINAGE. ORG)
În zile noastre țara dintre Marea Mediterană și râul
Iordan unii oameni o numesc Israel iar alții Palestina. Această
zonă nu a cunoscut nici măcar o zi de pace de foarte mulți ani,
chiar dacă există suficientă hrană pentru a hrăni toată populaţia:
israelieni, palestinieni, evrei, creștini și musulmani. Aceşti
oameni nu se pot pune în nici un caz de acord cu privire la
politică, religie și așa mai departe. Este deci foarte dificil de a
crea o ordine socială și politică stabilă acolo.
Rădăcina la astfel de războaie și calamități este
faptul că Sapiens pur și simplu nu are instinctele
naturale pentru cooperarea cu un număr mare de
străini. Oamenii au evoluat timp de milioane de ani în grupuri
mici. Cele câteva milenii care separară revoluția agricolă de
apariția orașelor și imperiilor nu au fost suficiente pentru a
permite ca instinctele de cooperare în masă să evolueze prin
selecție naturală.
Realităţi imaginare
(CREDIT - CATONSVILLE.PATCH.COM/)
În locul instinctelor Sapiens a trebuit să dezvolte
povești, realități imaginare pentru a putea reglementa cooperarea
la o scară mare. Vânător-culegătorii au creat și transmis povești
despre spirite ancestrale și totemuri tribale. Aceste povești au
permis poate la 500 de persoane să facă comerț cu scoici, să
participe la sărbători tribale sau să-și unească forțele în luptă.
Agricultorii au folosit același truc dar la o scară mult mai mare.
Ei au început să urzească povești care în cele din urmă au permis
cooperarea a milioane de străini.
În jurul anului 8500 î.Hr. cele mai mari așezări din
lume erau sate, cum era Ierihonul cu o populaţie de câteva sute de
indivizi. Prin anul 3000 î.Hr. existau deja zeci sau chiar sute de
mii de oameni. În primul mileniu î.Hr. existau deja imperii cum ar
fi Imperiul Roman în regiunea
mediteraneană sau Imperiul Han din China
cu zeci de milioane de oameni. Aceste societăți se bazau pe
credința în realități emergente comune și ordinea care le-a
menținut în existență poate fi numită o ordine sau orânduire
imaginară. Ordine imaginară înseamnă că normele sociale și juridice
care au susținut aceste societăți și le-au stabilizat s-au bazat nu
pe instincte naturale sau cunoaştere personală directă ci pe
credința în povești comune, în realități imaginare
comune.
Cum au reuşit poveștile și
imaginația să susțină imperii uriașe ca Imperiul
Roman, Persan sau cel Chinez am discutat când am
detaliat Compania Peugeot. Pentru comparaţie vom lua
aici încă două exemple din cele mai cunoscute povești sau mituri
ale istoriei pentru a vedea modul în care acestea au fost
fundamentale pentru stabilirea și menținerea unei ordinii sociale
mari. Prima poveste este Codul lui
Hammurabi, scris în jurul anului 1776 î.Hr. care ne
arată ordinea socială a imperiului antic al Babilonului, a doua
este Declarația Americană de Independență din 1776 AD, care este
încă astăzi baza pentru ordinea socială modernă a Statelor Unite
ale Americii cu sute de milioane de americani.
Codul lui Hammurabi
Codul lui Hammurabi (CREDIT -
În 1776 î.Hr., Babilonul era cel mai mare oraş din
lume și Imperiul Babilonian probabil cea
mai mare entitate politică pe de glob. Regele avea mai mult de un
milion de supuşi. Stăpânea cea mai mare parte din Mesopotamia,
Irakul de astăzi, inclusiv teritorii largi din ce este astăzi Iran,
Siria și Turcia. A fost condus de regele
Hammurabi care a scris această colecție de legi și
decizii judiciare. Scopul textului a fost de a-l prezenta pe
Hammurabi ca un rege-model dar şi ca bază pentru un sistem juridic
uniform peste întregul imperiu babilonian, ca generațiile
viitoare să învețe ce este dreptatea și
cum judecă un rege bun. A avut succes, generații și secole mai
târziu elitele intelectuale și birocratice ale
Mesopotamiei antice au canonizat acest text și
studenții babilonieni au continuat să copieze textul mult după
moartea lui Hammurabi.
Codul lui Hammurabi este o sursă foarte bună pentru a
inţelege cum Babilonienii antici înțelegeau dreptatea şi ordinea
socială. Textul începe prin a spune că zeii Anu, Enlil și Marduk,
cei mai importanţi zei din panteonul
mesopotamian l-au numit pe Hammurabi
"pentru a face ca dreptatea să stăpânească în țară,
pentru ca să-i elimine pe cei corupţi și răi și pentru a preveni
oprimare celor slabi".
Textul enumeră apoi aproximativ 300 de exemple de
justiție ale lui Hammurabi. Totul conform unei formule care spune
că dacă s-a întâmplat un anumit lucru, atunci asta este ce trebuie
făcut
(CREDIT - Wikimedia)
Iată câteva exemple cu privire la un bărbat din clasa
superioară. Dacă el:
-cauzează orbirea unui alt om de clasă superioară, va
fi orbit şi el
-rupe oasele unui alt om de clasă superioară, i se
vor rupe şi lui oasele
-cauzează orbirea unui om de rând sau rupe oasele
unui om de rând va plăti 60 de sicli de argint drept
compensare
-cauzează orbirea unui sclav sau rupe oasele unui
sclav, va trebui să plătească proprietarului o jumătate din
valoarea sclavului
-bate o femeie de clasă superioară și provoacă astfel
un avort va trebui să plătească 10 arginţi pentru fătul ei. Dacă
femeia moare, fiica lui va fi ucisă.
-bate o femeie de rând şi provoacă un avort, el ar
trebui să plătească 5 arginţi drept compensație. Dacă femeia de
rând moare, el trebuie să plătească o despăgubire de 30
arginţi.
-bate o femeie sclav și provoacă astfel un avort ar
trebui să plătească 2 arginţi în compensație. Dacă femeia moare, el
trebuie să plătească despăgubiri de 20 de arginţi proprietarului
ei.
După enumerarea tuturor hotărârilor judecătorești,
Hammurabi a declarat că acestea sunt toate decizii corecte și prin
urmare el duce ţara pe drumul adevărului și al unui mod corect de
viață.
"Eu, Hammurabi, rege nobil nu am fost neglijent față
de omenirea acordată mie de marele zeu Emliel, și a căror pastorire
mi-a fost încredinţată de zeul
Marduk."
Codul lui Hammurabi susține că ordinea socială
babiloniană este înrădăcinată în principiul universal și etern al
justiției dictate de zei. Cel mai important dintre aceste principii
este cel al ierarhiei. Conform acestui cod oamenii sunt împărţiţi
în două genuri și trei clase. Există oameni de nivel superior,
obișnuiți și sclavi. Fiecare dintre aceste categorii este împărțită
în bărbați și femei și membrii fiecărui gen și clasă au o valoare
diferită. Viața unei femei de rând valorează 30 de arginţi și viața
unei sclave valorează doar 20 de șekeli de argint. Ochiul unui
bărbat de rând valorează 60 de șekeli de argint, echivalentul a
două femei obișnuite sau trei sclave.
Acest cod stabilea de asemenea o ierarhie foarte
strictă în cadrul familiilor. Copiii nu erau independenți ci
proprietatea părinților lor. De aceea dacă un om superior ucidea
fiica unui alt om superior, pedeapsa este execuţia fiicei
criminalului. Poate suna incredibil că ucigașul rămâne complet
nevătămat, în timp ce fiica lui nevinovată este ucisă drept
pedeapsă. Pentru Hammurabi și babilonieni, acest lucru era perfect
normal.
Codul lui Hammurabi s-a bazat pe presupunerea că dacă
supuşii regelui acceptă principiul precum și poziția în cadrul
ierarhiei și acționează în consecință atunci milioanele de
locuitori ai imperiul vor fi în măsură să coopereze eficient și
societatea lor va prospera. Imperiul va putea produce suficientă
hrană pentru toată lumea, să o distribuie eficient, se va putea
proteja împotriva dușmanilor și extinde chiar, va putea dobândi mai
multă bogăție și o securitate mai bună.
Declarația de Independență a SUA
3.500 de ani după moartea regele Hammurabi, în
America de Nord existau 13 colonii britanice care făceau parte din
dominioanele Angliei. Aceste colonii au considerat că regele
Angliei le-a tratat pe nedrept. Reprezentanții lor s-au adunat în
orașul Philadelphia, iar pe 04 iulie 1776 AD coloniile au declarat
că locuitorii lor nu mai erau supuşi ai Coroanei Britanice.
Declarația de independență a proclamat alte principii universale și
eterne ale justiției care similar celor ale regelui Hammurabi
trebuiau să fie inspirate de o putere divină și să servească drept
bază pentru o țară nouă şi independentă numită Statele Unite ale
Americii.
Ceea ce este ciudat și important este că principiul
de bază dictat de Dumnezeu americanilor în ce priveşte modul în
care oamenii ar trebui să se comporte era exact opusul principiului
dictat de zeii vechi ai Babilonului. Zeii babilonieni susțineau
principiul ierarhiei, în timp ce Declarația americană afirmă
celebru: "Considerăm aceste adevăruri ca fiind de la
sine înțelese, că toți oamenii sunt creați egali” (we
hold these truths to be self-evident that all men are created
equal). Că ei sunt înzestraţi de Creatorul lor cu drepturi
inalienabile, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii.
Acesta a fost principiul de bază pe care Dumnezeul americanilor l-a
dictat acestora.
Similar Codului lui Hammurabi, Declarația de
Independență promite că dacă oamenii acționează în conformitate cu
principiile sale sacre, milioane de oameni vor fi în stare să
trăiască împreună, să coopereze eficient, precum și să creeze o
societate sigură, pașnică și prosperă. Similar Codului lui
Hammurabi, Declarația de Independență americană a fost acceptată de
generațiile viitoare și chiar și astăzi la mai bine de 200 de ani
după ce Declarația a fost făcută elevii americani copiază încă și
învață acest text pe de rost.
Avem aici două texte care sugerează modul în care
oamenii ar trebui să se organizeze şi principiile de bază ale
justiției în societate. Dar aceste două texte ne duc într-o
dilemă evidentă. Ambele pretind principii
eterne, divine, universale pentru justiție dar acestea sunt opuse.
Potrivit americanilor toți oamenii sunt egali, conform
babilonienilor oamenii nu sunt egali, există o ierarhie. Cineva
trebuie să fi înțeles ceva greșit.
Thomas Jefferson,
Dacă întrebați istoricii, ambele
sunt greșite. Atât Hammurabi cât și Thomas Jefferson,
părinții fondatori americani, toţi au imaginat o realitate umană
guvernată de principii universale și imuabile ale dreptății, cum ar
fi egalitatea în locul ierarhiilor. Singurul loc în care există
astfel de principii universale, singurul loc în care există
justiție este în imaginația fertilă a lui Homo sapiens și în
poveștile pe care oamenii le inventează și şi le spun unul
altuia.
Nu există nici o dreptate obiectivă și nu există nici
un principiu obiectiv al justiției adevărat pretutindeni pentru
toată lumea. E ușor pentru noi să vedem împărțirea oamenilor în
clase ca fiind doar o poveste pe care babilonienii au inventat-o,
nu există o astfel de diviziune în realitate. Cu toate acestea,
ideea că toți oamenii sunt egali este de asemenea un mit, o poveste
pe care Thomas Jefferson și americanii au inventat-o și în care
mulți dintre noi astăzi se întâmplă să credem. În ce sens sunt toţi
oamenii cu adevărat egali? Există vreo realitate obiectivă,
în afara imaginației şi a poveștilor noastre, în
care să putem spune că toți oamenii sunt cu adevărat
egali?
Să încercăm să traducem celebra propoziţie din
Declarația Americană de Independență în termeni biologici și să
vedem ce are de spus biologia:
Considerăm aceste adevăruri ca fiind de la sine
înțelese, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați
de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile între care sunt
viața, libertatea și căutarea fericirii
credit - NIST.GOV
În conformitate cu știința biologiei oamenii nu au
fost creaţi ci au evoluat şi cu siguranță nu au evoluat să fie
egali. Ideea de egalitate este indisolubil legată de ideea de
creație. Americanii au luat ideea egalității tuturor oamenilor din
creștinism care susține că fiecare persoană are un suflet divin
creat și că toate sufletele sunt egale în fața lui Dumnezeu. Cu
toate acestea dacă credem pe biologi și mitul creștin despre
Dumnezeu, creație și suflete, ce înseamnă că toți oamenii sunt
egali? Evoluția, așa cum știm de la biologie, se bazează pe
diferențe. Fiecare persoană poartă în ADN-ul său un cod genetic
oarecum diferit, iar fiecare persoană este expusă la naștere la
influențe diferite de mediu. Acest lucru conduce la dezvoltarea de
calități diferite pe care oamenii le duc cu ei. Aceste calități
înseamnă şanse diferite de supravieţuire şi reproducere. Chiar
gemenii identici nu sunt cu adevărat identici în sens biologic,
deoarece experimentează influenţe diferite din mediu în timpul
vieţii lor. Dacă vrem să să traducem adevărul biologic ar trebui să
spunem nu "creaţi egali" ci
"evoluaţi diferit".
Cum oamenii nu au fost creaţi, nu există nici un
creator care să-i înzestreze cu nimic. Există doar un proces
evolutiv orb care nu are scop și nici sens, iar acest lucru este
ceea ce duce la naștere. Prin urmare, "înzestrat de
Creator",ar trebui să fie tradus pur și
simplu"născut".
Un alt termen-cheie în Declarația de Independență
este "drepturi".Nu există un drept în
biologie. În lumea naturală animalele au organe, abilități și
trăsături, ele nu au drepturi. Păsările de exemplu nu zboară
deoarece au un drept, ci pentru că au aripi. Aceste organe,
abilități și trăsături nu sunt inalienabile. Inalienabil înseamnă
că nu se pot lua, nu se pot schimba. Multe dintre organele și
calitățile animalelor inclusiv la om sunt supuse mutației
constante, acesta este procesul de evoluție. Unele din aceste
organe și calități pot fi pierdute în timp.
Struțul spre exemplu a pierdut capacitatea de a
zbura. Declarația vorbește despre drepturi inalienabile, dar în
biologie ar trebui să vorbim despre trăsături mutabile. Care sunt
trasaturile care au evoluat la oameni? Desigur viața, dar ce putem
spune despre libertate? Declarația vorbeşte despre viață, libertate
și căutarea fericirii. Nu există nici un astfel de concept ca
libertate în biologie. La fel ca şi egalitatea, dreptul și
societățile cu răspundere limitată, libertatea este inventată de
oameni și există doar în poveștile pe care ni le spunem unul
altuia.
(CREDIT - DRBU.ORG)
Al treilea drept este"căutarea
fericirii". Până în prezent, cercetare biologică nu a
reușit să vină cu o definiție clară a fericirii sau o măsură
obiectivă a fericirii. Cele mai multe studii biologice recunosc
existența plăcerii. Este mult mai ușor să se definească și să se
măsoare plăcerea. Să luăm conceptele cheie: viață, libertate și
căutarea fericirii, o traducere în termeni biologici este "viață și
căutarea placerii". Dr. Harari încearcă o traducere a acestei
propoziţii celebre în termeni biologici:
Noi susținem aceste adevăruri ca fiind de la sine
înțeles că toți oamenii au evoluat diferit, că se nasc cu anumite
trăsături mutabile şi că printre acestea sunt viața, precum și
căutarea placerii.
Avocații egalităţii, a drepturile omului și ai
democrației vor fi oripilaţi de acest linie de gândire. Răspunsul
lor va fi probabil de genul că știm că oamenii nu sunt egali
d.p.d.v. biologic. Dacă noi credem însă că toți oamenii sunt egali
în esență, aceasta ne va permite să creăm o societate stabilă și
prosperă, așa că o credem în continuare chiar dacă nu este un
adevăr biologic. Avem aici ceea ce oamenii de știință descriu când
vorbesc despre realități sau ordini imaginare. Noi credem într-un
fel în care societatea ar trebui să se comporte nu pentru că este
adevărat obiectiv, un fapt științific, ci pentru că crezând în
această poveste imaginată vom putea să cooperăm eficient precum și
să cimentăm o societate stabilă. Aceste realităţi imaginare sunt
singurul mod în care un număr mare de oameni pot coopera eficient.
Sunt necesare, dar nu înseamnă că sunt cu adevărate obiective.
Hammurabi şi-ar fi apărat principiul său ierarhic, folosind exact
aceeași logică. Dacă ordinea socială așa cum vedem acum se bazează
pe povești și realități imaginare, cum putem împiedica o posibilă
prăbuşire a ei?
Pericolul prăbuşirii ordinii sociale
Răspunsul este că există într-adevăr un astfel de
pericol. Tocmai de aceea ordinea socială a oamenilor este mult mai
puțin stabilă decât ordinea socială de la cimpanzei, lupi, sau
furnici și de ce noi, oamenii, avem atât de multe revoluții și
răsturnări de regim în istorie. Ordinea socială nu poate fi
schimbată tot timpul, altfel nu am putea construi societăți
durabile. Oamenii investesc o mulțime de timp, efort şi bani în
stabilizarea ordinii sociale și a poveștilor care o susțin. Unele
astfel de eforturi iau forma violenței și coerciției. Armate, forțe
de poliție, tribunal și închisori sunt mereu active şi forțează
oamenii să acționeze în conformitate cu ordinea imaginară. Cu toate
acestea, un ordin imaginar nu poate fi susținut numai prin
violență, necesită de asemenea adevăraţi
credincioși.
(CREDIT: REUTERS / ALESSANDRO
Un singur preot are de multe ori rolul a 100 de
soldați, mult mai ieftin și mai eficient. Preotul te convinge să
crezi în această poveste, iar apoi nu va mai fi nevoie de soldați
și poliție pentru a menține ordinea. Aceasta a fost într-adevăr
cheia pentru crearea structurilor sociale stabile. Creștinismul de
exemplu nu ar fi durat 2000 de ani doar prin violență și
constrângere. Creștinismul a reușit să dureze atât de mult deoarece
cei mai mulți episcopi, preoți, papi au crezut cu adevărat în
poveștile din Biblie și în Isus. În mod similar, democrația
americană nu ar fi durat 250 ani dacă toţi președinții, senatori și
liderii de partid nu ar fi crezut în egalitatea și drepturile
omului și lucruri de genul asta. Există lideri politici din SUA
care acționează ca și cum ar crede, chiar dacă de fapt nu o fac,
este însă o excepție, cei mai mulţi dintre ei cred într-adevăr
altfel democrația s-ar fi prăbușit cu mult timp în urmă. În mod
similar, atunci când ne uităm la economie, sistemul capitalist s-ar
fi prăbușit dacă bancherii, independenţii și șefii corporațiilor nu
ar fi crezut în poveștile capitalismului.
Ce cred oamenii?
(CREDIT - Wikimedia)
Cum anume pot oamenii fi determinaţi să creadă într-o
ordine imaginară, cum ar fi creștinismul, democrația sau
capitalismul? Acesta este scopul principal
al educației și socializării. Din momentul naşterii până în
momentul morţii noi suntem bombardaţi constant cu poveștile de bază
ale societății noastre. Am auzit aceste povesti în cuvinte, în
basme, ca drame, melodii, ca propagandă politică. De asemenea putem
vedea, atinge, mirosi, gusta chiar aceste poveşti fundamentale în
picturi, arhitectură, modă, alimentaţie și în moda îmbrăcămintei.
De exemplu, cel puțin în țările occidentale oamenii de azi cred în
egalitate. E la modă pentru cei bogați să poarte blugi, care au
fost inițial îmbrăcămintea clasei muncitoare. Un profesor de la o
universitate atunci când ajunge lector nu are nevoie de blugi, el
nu face o muncă periculoasă sau grea. Prin purtarea blugilor el
transmite mesajul că el crede în egalitate. În Evul Mediu oamenii
nu credeau în egalitate ci în ierarhii. Un nobil nu ar fi purtat
hainele de lucru ale țăranului.
O mare parte din ceea ce fac profesorii de istorie,
sociologie, antropologie, ştiinţe umaniste și sociale este de a
studia modul în care ordinea imaginară, poveștile în care credem
sunt țesute în fiecare aspect al vieții de zi cu zi, cum ar fi
hainele pe care le purtăm. Acest curs nu poate aprofunda acest
subiect din cauza constrângerilor de timp, se vor spune doar câteva
cuvinte generale. Dr Harari s-a axat pe trei factori principali
care împiedică persoanele să-şi dea seama că principiile care
organizează viața lor și societatea există numai în imaginația
lor.
În primul rând chiar dacă ordinea
imaginară există doar în mintea noastră, societatea încearcă cât
mai mult să o lege de realitatea materială. Pentru a fi cu adevărat
puternice și influente poveștile trebuie să părăsească sfera minții
și să înceapă să modeleze lumea materială. Majoritatea
occidentalilor cred de exemplu în individualism. Ei cred că fiecare
ființă umană este o persoană a cărei valoare adevărată nu depinde
de poziția în ierarhia socială, nici de ceea ce alți oameni cred
despre ea. Ideea principală a individualismului este că fiecare
persoană are un soi de lumină interioară care dă valoare și
semnificație vieții lor. În școlile moderne spunem copiilor că dacă
colegii lor fac haz de ei ar trebui să-i ignore pur și simplu,
colegii lor nu știu cu adevărat cine sunt, doar individul îşi
cunoaște propria valoare. Această poveste a individualismului a
avut un impact imens asupra arhitecturii moderne. Casa modernă
ideală este împărțită în camere mai mici, astfel încât fiecare
copil să poată avea un spațiu privat, ascuns, oferind autonomia
maximă copilului. Această cameră privată are de foarte multe ori o
ușă care poate fi blocată de către copil. Părinții trebuie să bată
pentru a intra în cameră. Deseori copiii au autonomie în camerele
lor spre exemplu în decorare. Ei pot pune
afișe cu cântăreți sau jucători de fotbal, decid cum
va arăta spațiul lor privat. Acest lucru
reflectă idealul individualismului. Cineva care crește într-un
spațiu privat și închis nu se poate imagina altfel decât o persoană
a cărei adevărată valoare emanează din interior.
În Evul Mediu nobilii nu credeau în individualism.
Nobilimea medievală crede că valoarea unei persoane este dată de
locul în ierarhia socială și ce alte persoane spuneau și gândeau
despre ea. Pentru un nobil să râdă alte persoane de el, chiar și
copii era o mârșăvie oribilă. Nobilii învățau copii să protejeze
numele lor bun în societate, chiar cu prețul vieții. Un tată nobil
îi spunea fiicei lui, dacă alți copii râd de tine atunci trebuie
să-ţi protejezi onoarea pentru că adevarata ta valoare nu vine din
interior ci vine de la ceea ce cred și spun alți oameni despre
tine. Sistemul de valori medieval nu a rămas doar în minte; a avut
un impact enorm asupra lumii din jur, în arhitectură. Locuinţa unui
nobil medieval, castelul, rareori avea camere private pentru copii.
Fiul adolescent al unui baron medieval, nu avea o cameră proprie cu
o ușă care să o poată închide, el nu-şi putea decora camera în
modul în care îi plăcea, punând afișe cu cavaleri celebri pe pereți
sau săbii și topoare. El dormea și creştea în săli mari comune.
Somnul și mănâncatul în prezența constantă a altor persoane l-au
învățat că adevărata lui valoare depinde de ceea ce alții spun și
gândesc despre el.
Aceasta este prima metodă prin care structurile
imaginare se stabilizează, transformăm poveștile în case, trăim
apoi în ele iar asta formează mințile noastre și ne face să
credem mai ușor aceste poveşti
speciale.
Al doilea lucru care ajută la
stabilizarea orânduirii imaginare este că aceasta este mulată pe
dorințele noastre profunde. Majoritatea oamenilor nu acceptă că
structura care reglementează viața lor este imaginară, deoarece
chiar această structură controlează și modelează dorințele lor cele
mai adânci. Chiar dorințele cele mai egoiste şi personale sunt de
obicei programate sau determinate de organizarea imaginară a
societății. Să luăm de exemplu dorința atât de populară în zilele
noastre de a face un concediu în străinătate în Franta sau India
sau oriunde. Mulți oameni visează în ziua de azi să meargă în
vacanță în alte țări. Nu există însă nimic natural evident aici. Un
cimpanzeu alfa mascul nu visa niciodată să-şi utilizeze puterea sa
în banda de cimpanzei pentru a merge în vacanță pe teritoriul unei
trupe de cimpanzei vecine. În mod similar, elitele multor
societăților umane cum ar fi elita Egiptului antic au petrecut
averile pentru construcţia de piramide uriașe unde cadavrele lor
s-au mumificat. Nici unul dintre cei mai bogaţi oameni din Egiptul
antic nu şi-a dorit să călătorească într-o vacanță de vară în
Babilon sau o vacanță de schi în Fenicia.
Oamenii de astăzi petrec o mare parte din timp, efort precum
și bani pe vacanţe în străinătate. Nu pentru că e firesc să vrem
astfel de lucruri dar pentru că am fost programaţi de poveștile
societăților noastre să vrem astfel de lucruri. Oamenii de azi sunt
adevărați credincioși în poveștile a ceea ce oamenii de știință
numesc consumismul romantic.
Consumism Romantic
Consumismul romantic este una dintre poveștile cele mai
puternice astăzi în lume. Este o combinație între două dintre cele
dominante ideologii moderne târzii: romantism și consumism.
Romantismul ne spune că pentru a profita
din plin de viață și potențialul uman trebuie să avem cât mai multe
experiențe diferite posibil. Trebuie să ne deschidem la un spectru
larg de emoţii şi să degustăm diferite tipuri de relaţii, alimente,
să învățăm să apreciem tot felul de stiluri muzicale și artistice.
Potrivit romantismului metoda este de a ne elibera de rutina de zi
cu zi este să lăsăm în urmă mediul familiar și a călători într-o
țară îndepărtată unde putem experimenta cultural, mirosuri,
gusturi, norme și valori ale altor oameni. Auzim din nou și din nou
aceeaşi poveste romantică despre cum o nouă experiență
"mi-a deschis ochii și mi-a schimbat
viața".
Consumismul, o altă ideologie
importantă ne spune că pentru a fi fericit trebuie să consumăm cât
mai multe produse și servicii posibil. Daca simţim că ceva lipseşte
în viaţa noastră sau ceva nu e în ordine, atunci probabil avem
nevoie să cumpărăm un produs sau serviciu nou. Poate avem nevoie de
terapie de relație sau de cursuri de yoga. Dar trebuie să cumpărăm
ceva pentru a fi cu adevarat fericit. Fiecare serial de televiziune
este o altă mică poveste despre modul în care consumul unor produse
sau servicii vor face viața mai bună.
Romantismul se îmbină perfect cu consumismul. Căsătoria
dintre ele este ceea ce a dat naștere la piața infinită de
experienţe pe care se întemeiază industria turismului modern.
Industria turismului este una dintre cele mai mari industrii din
lume. Ea nu vinde bilete de avion sau camere de hotel,
vinde experienţe. Paris nu este un oraș;
din punct de vedere turistic Paris este o experiență. India nu este
o țară, India este pur și simplu un alt fel de experiență. Schi-ul
în Alpi nu este un sport ci un al treilea fel de experiență.
Oamenii o fac pentru că vor experienţe. Consumul tuturor acestor
experiențe ar trebui să ne extindă orizonturile, să ne împlinească
potenţial și să ne facă fericiți. Când un multimilionar se ceartă
cu soția el poate încerca să repare lucrurile printr-o vacanță
scumpă la Paris. Aceasta nu este o reflectare a unor dorințe
naturale și independente; aceasta este o reflectare a unei credințe
arzătoare în povestea consumismului romantic. Un om bogat din
Egiptul antic nu ar fi visat niciodată să-şi rezolve o criză de
familie prin luarea soţiei în vacanță în Babilon. El ar fi încercat
să repare lucrurile sugerând construcţia unui mormânt somptuos la
care ea a visat mereu, sau să fie de acord să mumifice corpul ei
după moarte.
CREDIT - ASSETS.NYDAILYNEWS
Ca şi elitele din Egiptul antic, cei mai mulți oameni pe
parcursul istoriei au fost foarte ocupaţi cu
construcţia piramidelor. Numai numele,
dimensiunile și formele acestor piramide s-au schimbat de la o
societate la alta. De exemplu aceste piramide pot lua forma unui
apartament somptuos cu vedere spre Fifth Avenue în New York, sau o
vilă cu o piscină mare și o mulțime de camere si trei mașini și așa
mai departe. Oamenii sunt atât de ocupaţi cu urmărirea acestor
fantezii încât se opresc rar să se intrebe de ce cred în ele în
primul rând.
Al treilea lucru care stabilizează
orânduirea imaginară este că aceasta este incorporată nu numai în
dorinţele unei singure persoane ci în nenumăraţi oameni. Chiar dacă
printr-un efort supraomenesc reușești să te eliberezi de dorința de
a pleca în străinătate sau de a avea o casă mare ești doar o
singură persoană. Pentru a schimba cu adevărat o societate trebuie
să convingi milioane de străini să se comporte ca tine și să
coopereze cu tine. Realitatea imaginară nu este o orânduire
subiectivă existentă în imaginația unei singure persoane ci
o orânduire inter-subiectivă, care există
în imaginația comună a mii şi chiar milioane de oameni. Pentru a
înțelege ce înseamnă acest lucru, Dr. Harari trebuie să spună câte
ceva despre diferenţa dintre obiectiv, subiectiv și
inter-subiectiv. Diferența dintre ele este de fapt unul dintre cele
mai importante mesaje.
Obiectivul este ceva care există
independent de conștiința umană și de ceea ce cred oamenii, pot
inventa și spune unul altuia. Un exemplu bun de ceva care are o
existență obiectivă, de o realitate obiectivă este activitatea
radio. Radioactivitatea nu este o poveste pe care oamenii au
inventat și şi-au spus-o unul altuia. Radioactivitatea a existat și
a influențat oamenii cu mult înainte ca cineva să știe despre ea.
Există și influențează chiar oamenii care nu cred în ea. Primii
savanți care au studiat sau descoperit radioactivitatea în secolele
19 şi începutul sec. 20, nu au înțeles cu ce au de a face. Foarte
adesea ei nu şi-au luat toate măsurile de precauție și prin urmare
unii dintre ei, cum a fost Marie Curie, au murit ca urmare a
expunerii la radioactivitate fără măsuri de precauție.
Subiectivul este ceva care există, în
funcție de conștiința și convingerile unui singur individ, și va
dispărea sau schimba dacă acel individ special îşi schimbă
convingerile. De exemplu mulți copii cred în existența unui prieten
imaginar pe care numai copilul îl poate vedea și vorbi. Pe măsură
ce copilul crește, el nu mai crede și prietenul imaginar dispare.
Un prieten imaginar este un fel de entitate subiectivă, ea există
doar în imaginația unui singur copil.
Inter-subiectivul este ceva care există în
rețeaua de comunicații care leagă conștiința
subiectivă a mai multor persoane fizice. Dacă un
singur individ își schimbă convingerile sale sau moare este de mică
importanță. Cu toate acestea, în cazul în care cele mai multe
persoane din rețea mor sau îşi schimbă convingerile, atunci
fenomenul inter-subiectiv va evolua și se va schimba, sau va
dispărea complet. Mulți dacă nu majoritatea jucătorilor cei mai
importanţi ai istoriei sunt entități inter-subiective: zei,
națiuni, drepturile omului, bani, corporații și așa mai departe,
sunt toate entitățile inter-subiective. Ele nu sunt prieteni
imaginari ai unui singur individ, nu sunt nici entități obiective
și forțe cum ar fi radioactivitatea. Dacă luăm Compania Peugeot din
nou, ca exemplu. Societate Peugeot nu este o entitate subiectivă.
Nu este prietenul imaginar al CEO-ului. Compania există în
imaginația comună a milioane și milioane de oameni. Consiliul de
administrație, avocați, secretari, angajati ai firmei, managerii și
CEO-ul şi prietenii săi toţi cred că există Peugeot. Dacă numai
CEO-ul nu ar mai crede în existența companiei ei l-ar pune în cel
mai apropiat ospiciu și ar numi pe altcineva. Peugeot nu depinde de
convingerea unei singure persoane.
În mod similar dolarul american, drepturile omului sau
chiar Statele Unite ale Americii în sine există în realități
inter-subiective, în imaginația comună a milioane şi milioane de
indivizi. Nici un individ nu poate amenința existența lor prin
schimbarea convingerilor sale. Pentru a le schimba cu adevărat, el
va trebui să se schimbe convingerile a sute de milioane de persoane
diferite. Evident, o astfel de schimbare uriașă nu este ușor de
realizat. Pentru a schimba conștiința a sute de milioane de oameni
simultan ai nevoie de obicei de ajutorul unor organizații mari cum
ar fi un partid politic sau o religie sau o mișcare teologică. În
scopul de a stabili astfel de organizații complexe va trebui să
convingi milioane de străini să coopereze unul cu altul și să
creadă într-un alt mit comun. În scopul de a schimba o orânduire
imaginară existentă, trebuie să credem mai întâi într-una
alternativă. Pentru a demonta compania
Peugeot trebuie mai întâi să vă imaginaţi ceva mai puternic
ca sistemul juridic francez. Dacă doriți să schimbați sistemul
juridic francez va trebui să credeţi în existența a ceva chiar mai
puternic, cum ar fi națiunea franceză. Nu există nici o cale de
ieșire din orânduirile imaginare. Când am demolat zidurile
închisorii imaginare și credem că suntem liberi ne trezim în curtea
mai spațioasă a unei închisori mai mari. Singura modalitate de a
opri o poveste este a începe să credem într-o poveste mai mare și
mai complicată.
Curte în închisoarea centrală feminină din
CALIFORNIA
Aceasta este deci metoda de construcţie a unei orânduiri
imaginare în care milioane de oameni se pot încrede vreme de
decenii, secole și milenii. Prin încorporarea în mediul material
care înconjoară oamenii a celor mai profunde credințe și dorințe a
milioane și milioane de oameni. Dacă puteți face asta, atunci veţi
putea crea o societate de succes. Fără ea nu veţi putea crea o
societate stabilă chiar dacă aveți toate alimentele din lume.
Ordinea socială se va prăbuși, indiferent cât de mult alimente aţi
avea în posesie. Chiar dacă aveți aceste două condiții, nu este
încă suficient pentru a construi orașe, regate, imperii și state
foarte mari. Mai este nevoie de încă un al treilea
ingredient.
Ingredientul final
Până la sfârșitul Revoluției Agricole toate informațiile
necesare pentru a opera societăți umane au fost stocate și
procesate în creierul uman. Aceasta a lucrat destul de bine pentru
zeci de mii de ani. După Revoluția Agricolă societățile umane au
început să crească tot mai mult, cantitatea de informații necesare
a crescut. Pentru funcţionarea unui oraș de 5000 de oameni era
nevoie de mult mai multe informații decât un trib mic în căutarea
hranei, atât de multe informații încât cele mai multe creiere umane
sunt pur și simplu incapabile să le manipuleze pe toate. Chiar mai
important era nevoie de a stoca și procesa nu numai cantități tot
mai mari de informații, dar și un tip de informații complet nou,
pentru care creierul uman mediu este prost adaptat. Acest nou tip
de informații este monoton, conţine date matematice sau mai simplu
numere. Vânător-culegătorii antici au avut puţină nevoie de numere.
Pentru a supraviețui era suficient să-și amintească forma,
calităţile, felul de comportament a mii de specii de plante și
animale și de asemenea să-și amintească calităţile, caracterul și
relațiile cu mai mulți membri ai tribului. Presiunile evolutive
peste generațiile au adaptat creierul uman pentru a stoca și
analiza cantități imense de informații botanice despre plante,
informații zoologice despre animale, informații topografice precum
și informații sociale umane. Vânător-culegătorii nu au fost
obligați să înregistreze cantități mari de date
matematice.
(CREDIT - LAUGHINGSQUID.COM)
Pentru a menține un regat mare însă, numerele și datele
matematice sunt vitale. Nu este suficient să legifereze și să spună
povești despre zei. Dacă Hammurabi dorea să mențină ordinea unui
imperiu el trebuia să colecteze impozite de la sute de mii de
oameni. Pentru aceasta el a trebuit să colecteze date despre
veniturile și averile tuturor acestor oameni. Avea nevoie de date
despre plățile care au fost deja efectuate, datorii și amenzi,
reduceri și scutiri. Aceasta se adună în milioane de date care
trebuie să fie stocate și procesate. Fără această capacitate,
regele Hammurabi sau orice alt stat nu ar ști ce resurse are la
dispoziție. Problema a fost și că stocarea, colectarea
şi prelucrarea acestor cantități mari de date este
imposibil pentru majoritatea creierelor umane. Această limitare
mentală a constrâns sever dimensiunea și complexitatea colectivelor
umane după Revoluția Agricolă. Dacă cantitatea de oameni și
proprietăți într-o anumită societate creştea prea mult nimeni nu
mai putea face matematica şi sistemul se prăbușea.
Mii de ani după revoluția agricolă rețelele sociale
umane au rămas relativ mici și simple. Primii care au reușit să
depășească această problemă au fost vechii sumerienii, în sudul
Mesopotamiei, astăzi sudul Irakului. Orașe mari și chiar imperii au
început în jurul anului 4000 î.Hr. în acea zonă. Cândva între 3500
î.Hr. și 3000 î.Hr., unele genii sumeriene necunoscute au inventat
un nou sistem pentru stocarea și prelucrarea informațiilor în afara
creierului. Acest nou sistem a fost construit special pentru a
manipula cantități mari de numere şi date matematice. În acest fel
sumerienii şi-au eliberat orânduirea socială de limitele creierului
uman și au deschis calea pentru apariția societăților mari. Acest
sistem de prelucrare a datelor inventat de sumerieni se numeşte
desigur scrisul. Scrisul este o metodă
pentru stocarea și procesarea informațiilor prin folosirea semnelor
materiale mai degrabă decât neuroni. Scrisul nu a fost inventat
pentru poezie sau filozofie, istorie, acest lucru se putea face şi
fără scris. Dacă ne uităm la primele cuvinte de înțelepciune care
ajung la noi de la strămoșii noștri din urmă cu 5000 ani vom fi
dezamăgiţi. Dacă sperăm că că primele cuvinte scrise de natură
umană sunt un soi de idei filosofice înțelepte sau poem minunat sau
o poveste ne înşelăm.
Imaginea din stânga este o tabletă de lut din
orașul Uruk din sudul Mesopotamiei, unul
dintre primele texte din istorie. Din câte înţelegem această
tabletă spune "29.086 măsuri, orz, 37 luni Kushim". Sensul mai
probabilă a acestui text este că 29.086 măsuri de orz au fost
primite pe parcursul a 37 de săptămâni semnat Kushim. Nu suntem
siguri ce înseamnă Kushim, ar putea să fie titlul unui titular de
birou sau numele unei persoane. Dacă Kushim era numele unei
persoane, el poate fi primul individ din istorie al cărui nume este
cunoscut. Toate numele anterioare, cum ar fi neanderthalienii, sau
Göbekli Tepe sunt invenții moderne. Odată cu apariția scrisului
începem să auzim istoria prin urechile protagoniștilor săi. Se
spune că primul nume înregistrat în istoria omenirii nu aparține
unui profet, poet, filosof sau mare rege ci unui contabil. Primele
texte ale istoriei nu au conținut perspective filozofice sau poezie
sau legi ale unor triumfuri regale. Primele texte ale istoriei au
fost documente economice destul de plictisitoare care înregistrează
plata impozitelor, acumularea de proprietăţi precum și dreptul de
proprietate asupra bunurilor.
Cu trecerea secolelor, scrierile au devenit mai
sofisticate, iar oamenii au început să scrie nu numai taxe și
listele de proprietate dar și poezie, filozofie, legi și scripturi
sacre. Chiar și astăzi, funcția cea mai de bază a scrisului este de
a stoca informații administrative și date matematice care nu pot fi
stocate și procesate în creierul uman. Astăzi, limba dominantă a
întregii lumi este limbajul numerelor. Aproape toate statele,
companii, organizații și instituții, indiferent dacă vorbesc limba
engleză, arabă, hindi, sau norvegiană folosesc toate același limbaj
de numere pentru a înregistra și procesa date. Fiecare bucată de
informații care poate fi tradusă în cifre este stocată, răspândită
și prelucrată cu o viteză și eficiență uimitoare. Informații care
din anumite motive nu pot fi traduse în limbajul numerelor sunt de
multe ori ignorate sau uitate. O persoană care dorește într-adevăr
să influențeze deciziile guvernelor, organizațiilor și companiilor
internaționale nu trebuie să învețe să vorbească limba engleză sau
chineză, ea trebuie să învețe să vorbească în cifre.
Există domenii întregi ale cunoașterii, fizică și
inginerie care au pierdut aproape toate legăturile cu limba umană
vorbită și sunt menținute aproape în întregime de către programe
matematice. Uită-te la această ecuație înfricoșătoare. Când
majoritatea oamenilor văd o astfel de ecuație de obicei intră în
panică. Această reacție este firească, nu o urmare a lipsei de
inteligență sau de curiozitate. Este pur și simplu pentru că
creierul uman este - cu rare excepții - incapabil să gândească în
concepte precum relativitatea sau mecanica cuantică. Fizicienii au
reușit să se dezvolte idei și teorii deoarece au învățat să anuleze
modul tradițional uman de a gândi. Au învățat în schimb să
gândească cu ajutorul sistemelor de prelucrare a datelor cum ar fi
sursele externe de scris, ecuații și calculatoare. Etape cruciale
ale progresului în fizică au loc nu în capul fizicianului ci în
interiorul calculatoarelor sau pe tablele sălilor de clasă sau pe
hârtie pentru că toate aceste ecuaţii nu se pot calcula în cap,
capul nu e construit pentru aşa ceva.
(CREDIT - PSTCC.EDU)
Mai recent, script-uri matematice și limbajul numerelor
au dat naștere la un sistem de scriere și mai revoluționar,
script-ul binar computerizat, care constă din doar două semne, zero
și unu. Videoclipurile pentru acest curs sunt în limba engleză, dar
cuvintele sunt înregistrate și transmise codificat în zero şi unu
în interiorul computerelor. Acest lucru nu este sfârșitul poveștii
evoluţiei scrisului. Astăzi oamenii de știință încearcă să creeze
inteligență artificială care se va baza complet doar pe script-ul
binar al calculatoarelor. Dacă reușesc, vom avea o inteligență care
vorbește și gândește numai în numere. În cazul în care acest lucru
se întâmplă, atunci scrierea care a fost inventată prima acum cinci
mii ani ca o modalitate de a ajuta creierul uman poate înlocui în
cele din urmă creierul uman complet. Dar acesta este viitorul. În
primul rând trebuie încă să înțelegem
trecutul.
Urmează Lecţia VII - Nu există dreptate în istorie.
Urmează Lecţia VII - Nu există dreptate în istorie.
