NU există dreptate în istorie
Un factor critic în formarea societăților complexe a
fost împărțirea populației într-o ierarhie de grupuri. Societățile
agricole și industriale au fost construite pe ierarhii de clasă,
rasă, etnie şi gen. De ce a nu a fost posibil să se creeze o
societate egală și dreaptă?
Care este rădăcina profundă a prejudecăților și nedreptăţii? Şi în
special, de ce aproape toate societățile cunoscute tratează
bărbaţii ca superiorii femeilor? Acestea sunt întrebările la
care Dr. Yuval Noe Harari încearcă să
răspundă în a șaptea lecţie de din cursul “O scurtă istorie a
omenirii”. Această lecţie este ultima parte din secțiunea a doua,
Revoluția Agricolă.
Acestea sunt notele de curs ale lui Louse Charente,
textul original este accesibil aici: There is No
Justice in History.
Ierarhii și organizații
Înțelegerea istoriei umane în mileniile următoare
revoluției agricole practic se reduce la o singură întrebare. Cum
se pot organiza oamenii în reţele de cooperare în masă fără
instinctele biologice necesare pentru a susține aceste structuri?
Răspunsul scurt este că oamenii au creat orânduiri imaginare și au
inventat scrisul care a umplut golurile lăsate de moștenirea
biologică. Vom examina impactul noilor reţele de cooperare în masă
asupra vieţii și a relațiilor dintre oameni.
Apariția acestor reţele de cooperare în masă a fost
pentru mulţi o binefacere dubioasă. Orânduirea imaginară care le-a
susținut nu era nici neutră, nici echitabilă. Au împărţit oamenii
în grupuri imaginare și au aranjat grupurile într-o ierarhie.
Clasele superioară s-au bucurat de privilegii, putere și bogăție
iar cele inferioare de discriminări și depresii. Codul
lui Hammurabi de exemplu, a stabilit o ierarhie clară
a clasei superioare, de rând și sclavi. Cei din clasa superioară
luau tot ce era bun în viață, cei de rând primeau ce mai rămânea
iar sclavii nu primeau nimic. Toate societățile cunoscute au fost
împărțite în astfel de ierarhii complexe. În unele locuri și epoci,
persoanele au fost împărțite în funcție de castă, în altele în
funcție de rasă sau religie sau avere. De multe ori mai multe
astfel de diviziuni au fost aplicate dintr-o dată. Un exemplu din
lumea modernă: în Statele Unite ale Americii oamenii sunt împărțiţi
și trataţi în funcție de rasă, religie, sex şi avere simultan.
Statutul unei negrese bogate musulmane este diferit de statutul
unei negrese bogate creștine sau de cel al unui evreu sărac alb.
Oricâte divizii are o societate, principiul de bază rămâne mereu
același. Se clasifică oamenii în diferite categorii și persoanele
sunt tratate în funcție de categoria în care sunt plasate. Nu e
nevoie să cunoaştem abilitățile sau personalitatea
fiecăruia.
(credit APNABHAARAT.FILES)
La căsătorie, în societatea tradițional hindusă, primul
si cel mai important atribut al partenerului potențial este
casta din care face parte. Acest lucru este mult
mai important decât personalitatea sau obiceiurile. Oamenii care
cred în ierarhia specială a grupurilor, cum ar fi sistemul de caste
din India vor tinde întotdeauna să pretindă că ierarhia este
naturală și inevitabilă; aceasta reflectă pur și simplu modul în
care lucrurile sunt în lume. Rasiștii de exemplu susțin că există
diferențe reale biologice între africani, europeni, chinezi
și australienii aboriginali.
Hinduşii care aderă la sistemul tradițional de caste
cred de asemenea că forțele cosmice sunt responsabile pentru
împărțirea castelor. Potrivit unui foarte celebru mit
creaţionist Hindus, zeii au creat lumea din corpul
mitologic al unei entităţi primordiale Purusha.
Potrivit acestei poveşti, soarele a fost creat din ochii lui
Purusha. Luna a fost creată din creier,
brahmanii, preoții, cea mai înaltă castă din
gura sa. Kshatriyas, clasa războinică din
brațele lui Purusha și vaisya, țăranii și
negustorii din coapsă. Shudras, agenți și sclavii care fac toate
treburile murdare au fost creaţi din picioarele lui Purusha. În
conformitate cu această poveste diferențele socio-politice dintre
brahmani, Shudras, Vaishyas și așa mai
departe sunt naturale și eterne la fel ca diferențele între soare
și lună.
Vechii chinezi credeau că atunci când zeița
creatoare Nüwa a creat oamenii din pământ
ea a creat aristocrații din solul galben, fin şi bun în timp ce
oamenii de rând i-a format din noroi maro și acesta este motivul
pentru care aceştia nu sunt la fel de buni. Astăzi capitaliștii
cred că ierarhia averii reflectă diferențele reale între
capacităţile și calitățile oamenilor. Mulți dintre ei cred că cei
bogaţi au mai mulți bani și privilegii deoarece sunt mai
inteligenţi și lucrează din greu. Capitaliștii cred că este
echitabil dacă bogații primesc o îngrijire a sănătății, educație şi
nutriție mai bună pentru că au câștigat aceste merite, reflectă
abilitățile lor superioare. Cu toate acestea, aceste ierarhii sunt
produsul imaginației umane, simple povești umane
care nu reflectă nici o ordine naturală. Brahminii
și Shudras în India spre exemplu, nu au fost creaţi de zei din
diferite părți ale corpului lui Purusha, distincția a fost creată
de legi și norme pe care oamenii care trăiau în nordul Indiei cu
trei mii de ani în urmă le-au inventat.
Între oamenii de culoare şi cei albi există diferențe
obiective biologice, cum ar fi culoarea pielii și tipul de păr, dar
nu există nici o dovadă că diferențele dintre rase se extind la
inteligenţă sau moralitate cum susțin rasiștii. Cei mai mulți
oameni sunt în zilele noastre ofensaţi de ideea unei ierarhii
rasiale care să interzică persoanelor de culoare să trăiască în
cartiere de albi, sau să fie trataţi în spitalele albilor. În
schimb ierarhia săracilor şi bogaților în care oamenii bogați
trăiesc în cartiere separate de lux, studiază la școli separate mai
bune, primesc tratament medical în spitale diferite și mai bune
pare perfect normală pentru mulți dintre noi astăzi. Cu toate
acestea este un fapt dovedit că cei mai mulți oameni bogați sunt
bogaţi doar deoarece sunt născuţi într-o familie bogată şi nu
pentru că au unele aptitudini superioare. Cei mai mulți săraci vor
rămâne săraci de-a lungul vieții lor deoarece au fost destul de
nenorociţi pentru a se naşte într-o familie săracă. Aceasta nu
reflectă deloc abilitățile și caracterul omului.
După cum arată dr. Harari, toate metodele prin care
societățile pe parcursul istoriei au clasificat oamenii în ierarhii
şi grupuri s-au bazat pe poveşti imaginare. Acestea nu reflectă
realitatea obiectivă. Din păcate, societățile umane complexe par să
solicite astfel de ierarhii imaginare și o astfel de discriminare
nedreaptă. Nu toate ierarhiile sunt identice din punct de vedere
moral. Unele societăți au suferit tipuri extreme de discriminare.
Cu toate acestea, oamenii de știință nu cunosc nici o societate
complexă, nicicând în istorie, care să fi fost capabilă să se
organizeze și să se mențină fără o ierarhie imaginară și un mod de
discriminare. Aceasta datorită faptului că ierarhiile şi
clasificările imaginare servesc o funcție socială importantă.
Acestea permit străinilor să știe cum să se trateze unul pe altul
fără a pierde timp și energie pentru se cunoaşte personal. De
exemplu, cum poate un profesor să decidă pe cine să accepte ca
studenți? Un rabin evreu al secolului al 18-lea ar accepta doar
bărbați evrei. Un guru într-o comunitate tradițională hindusă ar
accepta numai bărbați din casta Brahmin.
O universitate de prestigiu americană privată acceptă în zilele
noastre numai oameni bogați pentru că numai ei pot plăti taxele de
școlarizare.
Chiar şi pentru a merge pe stradă avem nevoie de
ajutorul acestor grupări imaginare și ierarhii pentru că trăim în
orașe de milioane de oameni si trebuie să știm cum să tratăm pe
străinii pe care-i întâlnim fără să îi cunoaştem personal. Există
indicii vizuale despre ierarhia fiecăruia. Noi vedem oamenii
diferiţi în funcţie de modul în care sunt îmbrăcați. Tratăm diferit
bărbații și femeile. Uneori tratăm diferit persoanele cu diferite
simboluri religioase asupra lor.
Diferențele în abilitatile naturale joacă de asemenea un
rol în formarea diferenţelor sociale, dar ele sunt de obicei şi ele
fltrate prin ierarhiile imaginare ale societăților noastre. Acest
lucru se întâmplă în două moduri. În primul rând cele mai multe
dintre abilitățile oamenilor trebuie să fie cultivate, dezvoltate.
Chiar dacă cineva are un anumit talent nativ cum ar fi pentru
fotbal sau afaceri, acesta va rămâne de obicei latent în cazul în
care nu este stimulat, corectat și folosit. Nu toți oamenii din
societate au aceeași șansă de a cultiva și de a-şi exercita
abilitățile native. Faptul că au sau nu această posibilitate va
depinde de obicei de locul lor în ierarhia imaginară a acelei
societăţi. Oamenii care se nasc într-o familie bogată din Statele
Unite sau Australia cu o dispoziţie nativă pentru afaceri au o
şansă mult mai mare să-şi dezvolte această capacitate latentă.
Familia îi poate trimite la şcoala de afaceri. Dacă se nasc într-o
familie săracă în care nu pot să-şi finanțeze pregătirea și trebuie
să lucreze într-o fabrică pentru a-şi sprijini familia, atunci
șansele lor sunt foarte limitate.
În al doilea rând, chiar dacă oamenii din clase diferite
dezvoltă oarecum aceleaşi abilități e încă puțin probabil să se
bucure de șanse de succes egale, deoarece
aceştia vor trebui să joace jocul după reguli diferite. Dacă spre
exemplu în secolul al 19-lea, în timpul stăpânirii britanice a
Indiei un Brahman din cea mai înaltă castă socială indiană, un
englez protestant și un irlandez catolic în India reușeau să
dezvolte aceleași abilități în afaceri, șansa lor de a deveni
oameni de afaceri de succes și de a se îmbogăţi era foarte
diferită. Economia era condusă de restricții legale, precum şi de
norme neoficiale în favoarea Brahminilor și a protestantilor
englezi și împotriva catolicilor irlandezi. Vedem deci că toate
societățile se bazează într-o măsură mai mică sau mai mare pe
aceste ierarhii imaginare, de multe ori foarte
diferite.
Diferitele Ierarhii
În cele mai multe cazuri ierarhia care domină o
societate îşi are originea în nişte accidente istorice, perpetuate
pur și simplu peste multe, multe generaţii.
Sistemul de caste hindus
Mulți cercetători cred că sistemul de caste hindus a
apărut când oamenii din Asia Centrală au invadat subcontinentul
indian în urmă cu aproximativ 3000 de ani şi au subjugat populația
locală. Invadatorii din Asia Centrală au stabilit o societate
stratificată în care au ocupat în mod natural locurile de frunte ca
preoți, războinici și comercianți. Localnicii au rămas cu pozițiile
mai puțin privilegiate ca funcționari, țărani și
sclavi.
Invadatorii au fost mult mai numeroși decât populația
locală și s-au temut că, în timp, ar putea pierde identitatea şi
statutul lor privilegiat. Pentru a preveni acest lucru, au împărțit
populația în caste. Fiecare castă a fost dedicată unui rol specific
în societate și a avut statut legal, privilegii și taxe diferite.
Amestecarea castelor, fie prin interacțiune socială sau căsătorie a
fost interzisă în scopul de a păstra această distincție de caste.
Distincțiile și interdicțiile nu au fost doar teorii juridice ci o
parte integrantă a practicii şi mitologiei religioase
hinduse.
Pentru a legitima stratificarea socială în caste, elita
conducătoare a încercat să convingă pe toată lumea, inclusiv pe
sine, că aceasta nu a fost o invenție umană menită să protejeze
privilegiile invadatorilor ci că reflectă un soi de ordine cosmică
și că scopul ei este să protejeze societatea împotriva
impurificării.
Aceasta idee nu a apărut doar la hinduși, o vedem
repetându-se din nou și din nou de-a lungul istoriei. Când oamenii
încearcă să stabilească și să mențină segregarea, distincțiile
sociale între oameni ei folosesc foarte des acest argument,
susținând că un anumit grup de oameni este impur. Contactul sau
amestecul între diferite tipuri de oameni duc la impuritate. În
multe religii si societăţi găsim de exemplu ideea că femeile sunt o
sursă de murdărire și prin urmare, nu ar trebui să se apropie de
Sfintele Scripturi sau să se amestece printre bărbaţi.
În mod similar, ori de câte ori oamenii vor să izoleze
alte minorităţi cum ar fi evrei, homosexuali sau ţigani ei spun
că aceste persoane sunt impure și că
amestecarea cu ei este o sursă de impuritate. Aceasta este
justificarea dată pentru diferenţierea socială, cel puțin la un
anumit nivel.
Această idee este foarte puternică pentru că este de
fapt înrădăcinată în realitatea biologică. În urma unui îndelungat
proces de evoluție oamenii au dezvoltat teamă de murdărire şi de a
intra în contact cu lucruri care le-ar putea provoca boli, cum ar
fi cadavre, putreziciuni sau mâncare proastă. Acestea sunt
lucrurile impure originale, cele care cauzează într-adevăr boală și
care pot aduce un mare rău în societate. Diferitele religii și
societăţi au deturnat aceste mecanisme biologice de apărare prin
dezgust și le-au canalizat împotriva unor grupuri de persoane.
Oamenii sunt educați de la o vârstă fragedă că dacă vin în contact
cu anumite tipuri de persoane se vor murdări. Acest raţionament a
contribuit la sistemul de caste hindus.
Sistemul de caste și idea purităţii au devenit parte din
cultura indiană. Mult timp după ce invazia a fost uitată, nimeni nu
şi-a mai amintit că acum mii de ani invadatorii au venit din Asia
Centrală și aşa a început totul. Indienii au continuat să creadă în
sistemul de caste și să le fie frică de impurificarea prin
amestecarea castelor.
Sistemul de caste nu a rămas neschimbat vreme de 3000
ani. La început au fost patru caste foarte mari, dar de-a lungul
secolelor acestea au fost împărțite în sub-caste şi caste noi au
fost adăugate. Până la urmă sistemul de caste hindus a ajuns să
includă nu patru, ci aproximativ 3.000 de caste diferite sau
grupuri numite Jāti, ce înseamnă naștere. Casta este determinată
prin naștere, jāti. Schimbările în
structura castelor nu au schimbat baza sistemului care spunea că
fiecare persoană se naște într-o Jāti, într-o anumită castă și
orice încălcare a normelor de castă va fi sursă de impurificare.
Jāti a unei persoane determină profesia, ce putea face în viaţă, ce
fel de alimente ar trebui să mănânce, cu cine se poate căsători. O
persoană se poate căsători doar în interiorul castei sau Jāti-ul
lui sau al ei. Ca rezultat copiii moștenesc inevitabil casta de la
părinții lor.
Chiar și astăzi în India modernă, la începutul secolului
21, 3000 ani de la invazia din Asia Centrală, căsătoria sau cariera
sunt încă puternic influențate de sistemul de caste în ciuda
tuturor încercărilor pe care guvernul democratic le-a făcut pentru
a dizolva distincțiile între caste a-i convinge pe hinduși că nu
există nimic impur în amestecul castelor. Cu tot progresul din
ultimele decenii, casta este încă extrem de importantă astăzi în
India.
Sclavii americani
Un proces istoric asemănător explică diferențele rasiale
din societatea americană modernă. Povestea raselor din America are
multe asemănări cu povestea castelor în India. Ca și în India, a
început cu un accident istoric cum a fost invazia europeană și
cucerirea Americii în perioada pre-modernă. A urmat importul făcut
de cuceritorii europeni a milioane de sclavi africani pentru a
lucra în minele și plantațiile din America.
O întrebare importantă este de ce europenii care au
cucerit America au ales să importe sclavi din Africa, mai degrabă
decât să folosească indieni locali sau să importe sclavi din
Europa, din Asia de Est sau din altă parte. Există mai multe
motive, unele dintre acestea sunt întâmplătoare. În primul rând
europenii au adus cu ei o mulțime de boli necunoscute în America.
Indienii au murit cu milioanele. Mai mult de 90% din populația din
America a murit în doar un secol de la sosirea europenilor,
deoarece nu aveau imunitate împotriva acestor boli noi. Nu erau
suficienţi indieni să lucreze pe plantaţii.
În al doilea rând Africa este mai aproape de America
decât China sau Vietnam, aşa că a fost mai ieftin să se importe
sclavi din Senegal decât din Vietnam pentru că Senegal este mai
aproape de Brazilia decât Vietnamul. Un alt motiv este faptul că în
Africa exista deja un comerț cu sclavi foarte bine dezvoltat.
Comercianții de sclavi musulmani din Africa de Nord și Orientul
Mijlociu dezvoltaseră în secolele anterioare un comert activ de
sclavi africani care au fost exportaţi din Africa Centrală, de Nord
și din Orientul Mijlociu. Când europenii au început să importe
sclavi, a fost mult mai ușor să utilizeze o piață existentă și să
cumpere sclavi pentru America, decât să creeze de la zero o piață
complet nouă de sclavi.
(CREDIT - DOCSOUTH.UNC.EDU)
Al treilea și probabil cel mai important motiv pentru
importul sclavilor africani este faptul că plantațiile americane de
zahăr, bumbac şi cafea erau localizate mai ales în zonele tropicale
din America, cum ar fi Haiti, Brazilia, Louisiana sau Virginia.
Aceste zone tropicale găzduiau boli tropicale, cum ar fi malaria
sau febra galbenă originare în Africa. Columb și însoţitorii săi
care au sosit în secolul 15 şi începutul secolului al 16-lea au
adus cu ei boli care proveneau din Africa tropicală, iar acestea
s-au răspândit în întreaga America tropicală. Europenii nu aveau
imunitate împotriva acestor boli tropicale, deoarece aceste boli nu
erau răspândite în Europa. Africanii pe de altă parte au dobândit
peste generații, cel puțin parțial, imunitatea împotriva acestora.
Europenii au murit în masă întrucât africanii a avut o șansă mai
bună de supraviețuire. Un proprietar de plantație din Louisiana,
Cuba sau Brazilia prefera să investească în sclavi africani
rezistenţi deja la malarie și febra galbenă, mai degrabă decât să
cumpere un sclav irlandez care putea muri după șase luni. În mod
paradoxal superioritatea biologică a
africanilor i-a făcut să devină inferiori social,
pentru că ei au fost faţă de sclavii europenii mai
potriviţi să trăiască în climatul tropical. Africanii
au ajuns sclavii europenilor care i-au preferat sclavilor din
Irlanda, Rusia sau altă parte.
Datorită acestor factori mai mult accidentali, noi
societățile coloniale ale Americii au fost împărțite într-o clasă
conducătoare de europeni albi și o clasă subjugată de negrii
africani. Stăpânii europeni au inventat povești pentru a justifica
aranjamentul. Ei nu au recunoscut că au adus sclavi africani din
cauza motivelor mai sus numite pentru că nu suna corect. Au trebuit
să vină cu povești mai bune. O poveste inventată de teologii
europeni a fost că africanii descind din Ham,
fiul biblic al lui Noe. Ham a fost blestemat de tatăl său Noe
ca descendenții lui să fie sclavi astfel încât acesta e motivul
pentru care e permis să înrobească africani. A fost deci o
argumentaţie teologică. Faptele s-au petrecut în epoca modernă,
astfel că a fost implicată şi știința modernă. Biologii acelor
vremi au susținut că e în regulă să înrobească negrii africani
pentru că negrii sunt mai puțin inteligenți decât albii şi și-au
depreciat simțurile morale. Au fost implicate de asemenea, teorii
medicale. Medicii au afirmat că negrii răspândeau boli, trăiau în
condiții igienice proaste, fiind deci o sursă de boli și
impurificare, prin urmare ei ar trebui să fie separaţi de
albi.
Aceste povești au devenit piatra de temelie
a ideologiei rasiale care s-a răspândit nu numai în America dar și
în Europa. Poveștile au continuat să exercite o influență
importantă mult timp după ce condițiile care au creat sclavia au
dispărut, la fel cum s-a întâmplat şi în India. Nimeni nu şi-a
reamintit situaţia inițială cu invazia din Asia Centrală, toată
lumea a continuat să creadă în caste. În America, oamenii nu-şi mai
amintesc politica secolulului 16 sau motivele pentru crearea
sistemului rasial, dar continuă să creadă în segregarea rasială. La
începutul secolului al 19-lea sclavia a fost scoasă în afara legii,
în primul rând în Marea Britanie imperială. Imperiul Britanic a
scos sclavia în afara legii și a oprit comerțul cu sclavi din
Atlantic. În următoarele decenii, tot mai multe state sclavagiste
din America au abolit sclavia și au scos-o în afara legii. A fost
probabil, prima și singura dată în istorie când o societate care
deținea sclavi a abolit sclavia în mod voluntar. Chiar dacă sclavii
erau acum liberi în America, poveștile rasiste, mitologia rasistă
care a justificat sclavia a supravieţuit. Separarea raselor a fost
menținută de către ideologii și alte povești rasiste, precum și de
obiceiurile sociale.
(CREDIT - PATENTLYPROGRESSIVE)
În sudul Statelor Unite, imediat după ce Războiul Civil
american s-a încheiat în 1865, toţi sclavii au devenit legal
cetățeni liberi americani și egalii europenilor de culoare albă. Cu
toate acestea, două secole de sclavie a însemnat pentru multe
familii de culoare mai multă sărăcie și educație mai puţină
faţă de familiile albe. Un negru american
african născut în Alabama în anul 1865 a avut o sansa mult mai mică
de a primi o educație bună și de a obține un loc de muncă bine
plătit decât un vecini de-al său european alb. Copiii acestora,
născuţi în 1880 sau 1890 au intrat de asemenea în viață lor cu
aceleași dezavantaje. S-au născut din părinți needucați și săraci.
A fost deci un soi de cerc vicios care a
continuat să funcţioneze chiar și după abolirea
sclaviei.
Separarea raselor a fost păstrată nu doar prin
dezavantajele economice.Dacă singura diferență după 1865 dintre
negrii şi alb ar fost banii și educația, cu timpul decalajul major
dintre rase s-ar fi micşorat nu în ultimul rând prin căsătoriile
mixte. În 1865 existau mulţi săraci, albi
precum și negrii. Separarea între afro-americani si
americanii europeni a rămas însă prezentă chiar și în eșaloanele
inferioare ale societății. Nu s-a văzut o fuziune a celor două
populații într-una singură. În 1865, după secole de sclavie și
ideologii rasiale majoritatea albilor si nu puțini negrii au luat
ca un adevăr de necontestat ideea că negrii care provin din Africa
sunt mai puțin inteligenți, mai violenţi, leneşi şi mai puțin
preocupați de igiena personală decât albii. Acestea au fost
poveștile care vreme de secole au justificat sclavia și oamenii au
continuat să creadă în ele. Negrii au fost consideraţi a fi o sursă
de violențe, furt, boli și de criminalitate, cu alte cuvinte o
sursă de murdărire.
(CREDIT - SOCIALJUNK.NET)
Această idee de impurificare, murdărire sau poluare a
fost baza pentru multe distincții sociale. În cazul în care un
afro-american din Alabama în 1895 într-un fel miraculos reușea să
obțină o educație bună și apoi aplica pentru a obține un loc de
muncă bun ca angajat la bancă, şansele sale de a fi acceptat pentru
acest post erau mult mai slabe decât cele ale unui candidat alb la
fel de bine calificat. Nici un manager de bancă nu dorea să
angajeze pe cineva care nu este de încredere, e leneș și plin de
boli. Asta spuneau oamenii despre afro-americani. Am vrea să credem
că de-a lungul anilor oamenii au înțeles treptat că toate aceste
poveşti si toate aceste stigmate sunt doar o mitologie vicioasă, că
nu sunt adevărate, ci așa cum s-a întâmplat în societatea hindusă,
tot așa și în America situația reală era exact opusul.
Prejudecățile au devenit însă mai puternice, mai multe și mai
profund înrădăcinate odată cu trecerea timpului. Chiar și după
abolirea sclaviei cele mai bune locuri de muncă au fost luate de
albi pentru că nimeni nu a vrut să angajeze afro-americani. De-a
lungul timpului a devenit tot mai ușor să se creadă că negrii sunt
într-adevăr inferiori albilor. Mulți cetățeni albi spuneau că da,
negrii au fost eliberați de generații întregi, dar când ne uităm în
jur nu vedem nici profesori, avocați şi nici medici negrii, acest
fapt este încă o dovadă că negrii sunt într-adevăr mai puțin
inteligenți și nu aşa doritori de muncă ca şi albii. Acest lucru a
creat din nou un cerc vicios. Astfel stigmatul anti-negrii a
devenit mai puternic a fost convertit într-un sistem de legi și
norme care au fost menite să protejeze ordinea rasială și
segregarea raselor.
La fel ca în India antică, negrii secolului al 19-lea și
începutul secolului 20 din sudul Statelor Unite au fost împiedicați
să voteze în alegeri, li s-a interzis să studieze în școlile
albilor, să facă cumpărături în magazine, să mănânce în restaurante
sau să doarmă în hoteluri deţinute de albi și așa mai departe.
Justificarea acestor interdicții a fost ca negrii erau murdari,
leneși și periculoşi, astfel că albii trebuie să fie protejaţi de
ei. Albii trebuiau să fie protejaţi de a fi astfel murdăriţi.
Justificarea pentru interdicţia votului negrilor la alegerile
democratice a fost că negrii sunt mai ignoranți și mai puţin
inteligenţi decât albii, astfel că aceştia nu ar trebui să
murdărească sistemul politic. În multe feluri separarea rasială din
mijlocul secolului 20 în sudul Statelor Unite a fost probabil mai
dură decât a fost la sfârșitul secolului al 19-lea. Cu timpul
aceste stigmate anti-negrii s-au răspândit în tot mai multe medii
culturale. Cultura estetică americană de exemplu, a îmbrățișat un
standard de frumuseţe construit în jurul calităţilor albilor.
Atributele fizice ale rasei albe: pielea, lumina, părul drept și un
nas cârn au ajuns să fie asociate în societatea americană cu
conceptul de frumos. Caracteristicile tipice ale negrilor, pielea
închisă la culoare, părul închis la culoare si stufos, precum și un
nas turtit au fost percepute ca fiind urâte. Acest cerc vicios care
îşi are originea într-un eveniment accidental s-a perpetuat de la
sine și a devenit tot mai adânc încorporat în conştiinţa
societăţii.
(CREDIT -IONEELEV8)
Această perspectivă a început în cele din urmă să se
schimbe în anii 1950 și 1960, precum și în ultimele decenii cu
eforturi imense pentru a depăși prejudecățile și distincțiile
rasiale în societatea și politica americană. În ciuda acestor
eforturi, decalajul dintre afro-americani şi americanii europeni,
deși mai mic decât acum 60 de ani, este încă foarte important.
Perpetuarea uneiierarhii
imaginare, ca rezultat al unor întâmplări
istorice fără o bază în realitatea fundamentală a
universului a perpetuat cercul
vicios.
Unul dintre adevărurile triste al istorie este că în
timp, o nedreptate față de un anumit grup de oameni evoluează de
cele mai multe ori în rău decât spre mai bine. Se spune că banii de
multe ori sunt atraşi de bani și sărăcia de sărăcie. Părinți săraci
au de multe ori copii mai săraci decât ei. Educația este de cele
mai multe ori atrasă de educație. Părinți cu un doctorat au șanse
mari de a avea copii cu doctorat. Cele mai multe ierarhii
socio-politice din istoria omenirii sunt lipsite de
orice temei biologic sau logic obiectiv. Ele nu sunt
decât o perpetuare a unor evenimente accidentale, susținute apoi de
povești imaginate de-a lungul timpului. Explicaţia pentru
diviziunea dintre afro-americani şi americanii europeni din America
modernă, sau distincția dintre brahmani și Shudras în societatea
hindus nu este o realitate biologică obiectivă, altfel pentru a
înțelege societatea și distincțiile sociale am avea nevoie să știm
doar biologie. Diferențele biologice dintre diferitele grupuri de
Homo sapiens sunt, după câte ştim astăzi neglijabile, biologia nu
poate deci explica structura societății indiene sau a sistemului
rasial din America. Putem înțelege aceste fenomene prin studierea
evenimentelor, circumstanțelor, și a relațiilor de putere care în
timp au transformat imaginația oamenilor în structuri sociale
foarte reale și crude.
Ierarhia bărbat-femeie
(CREDIT -URBANHABITAT.ORG)
În aproape toate societățile umane cunoscute ierarhia
genurilor are o importanță supremă. Oamenii de pretutindeni și în
orice moment istoric s-au împărțit în bărbați și femei. Această
distincție a dat bărbaţilor o poziție superioară în societate faţă
de femei. În multe societăți de-a lungul istoriei femeile au fost
pur și simplu considerate a fi proprietatea bărbaţilor: a
părinților, soților, fraților, sau comunităţii de sex masculin în
general. Cea mai extremă, dar comună manifestare a acestui fapt
este faptul că în multe sisteme juridice de-a lungul istoriei
violarea unei femei a fost considerată violarea unei proprietăți.
Victima violului a fost în conformitate cu sistemul juridic
bărbatul, proprietarul, a cărui proprietate era acum
defectă.
Să vedem de exemplu ce spune Biblia despre viol în
Deuteronom capitolul 22, versetele 28 şi 29. Dacă un bărbat
întâlnea o fecioară care nu era promisă nimănui și o viola atunci
el trebuia să plătească tatălui tinerei 50 de sicli de argint și ea
să devină soția lui. În acest caz, în conformitate cu legile
biblice ebraice, odată ce violatorul îl compensa pe proprietarul
bunului stricat, respectiv pe tatăl fecioarei, lui, violatorului, i
se dădea posesia deplină a femeii violate. Vechii evrei considerau
acest aranjament ca fiind foarte rezonabil și corect. În
conformitate cu cele mai multe sisteme de drept din istorie dacă un
soț îşi viola nevasta, această faptă nu era considerată o crimă. În
majoritatea sistemelor juridice din istorie, ideea că un soț şi-ar
putea viola soția era o contradicție logică, pentru că a fi soț
însemna control total asupra sexualității propriei soții. A spune
că un soț şi-a violat soția era la fel de ilogic ca şi un om care
şi-a furat propriul portofel. O astfel de gândire nu s-a limitat
doar la antichitatea din Orientul Mijlociu. Nu mai departe de anul
2006, existau încă 53 de țări (aproximativ un sfert din toate țări
din lume), în care un soț nu poate fi pedepsit de justiţie pentru
violarea soției lui. Chiar și în inima Europei,
în Germania, legile violului au fost modificate doar în 1997
pentru a crea categoria legală a violului marital. Anterior un
bărbat german nu putea fi acuzat de violarea soției sale pentru că
nu era o ilegalitate.
Diferențe biologice
Unele diferențe culturale, juridice, politice dintre
bărbați și femei reflectă diferențele biologice între sexe și nu
sunt rodul pur al imaginației. Fertilitatea a fost o atribuţie
feminină în toate societățile umane din istorie din simplul motiv
că bărbaţii nu au uter. Nu este doar o născocire a imaginației,
fertilitatea e un domeniu exclusiv feminin. Cu toate acestea, în
jurul acestui nucleu dur de diferenţe biologice concrete, fiecare
societate cunoscută în istorie a adăugat idei și norme culturale
care au foarte puțin de-a face cu biologia. Societățile asociază o
serie de calități, îndatoriri și atribuții masculinităţii și
feminităţii în cea mai mare parte fără o bază biologică fermă. De
exemplu acum 2500 ani în leagănul democrației, în Atena democratică
a secolulului V î.Hr., femeile nu puteau defel vota. De asemenea nu
puteau fi alese pentru administraţia statului. Vechii atenieni
considerau firesc să excludă femeile din politică. Ei credeau că
femeile nu au inteligența necesară sau bunele moravuri pentru a
face astfel de lucruri. Vechii atenieni credeau că există ceva în
natura şi biologia femeilor care le împiedicau să îndeplinească
astfel de sarcini. În zilele noastre, majoritatea oamenilor în
țările dezvoltate cred că acest lucru este un nonsens. Nu există
nimic în biologia corpului feminin sau a creierului feminin care să
împiedice participarea femeilor la alegeri, atât ca alegători cât
şi în calitate de candidați.
(CREDIT - WP.PATHEOS.COM)
În multe societăți din întreaga lume, inclusiv în Grecia
modernă, este frecventă a susține că bărbații nu ar trebui să facă
sex cu alți bărbați. Dacă întrebăm grecii moderne despre asta,
mulți dintre ei ar spune că bărbaţii nu ar trebui să o facă pentru
că este ceva nefiresc, este cumva împotriva naturii lor. Nu este
nimic în organismul masculin sau în creierul masculin care să
împiedice pe aceştia să aibă și se bucure de sex unul cu altul și
există multe culturi din istoria omenirii, mai ales Grecia antică,
în care homosexualitatea și pederastia nu
a fost numai destul de răspândită, dar a fost de asemenea normativă
și legală. Toate societățile au noțiuni despre ceea ce este natural
și ceea ce este nenatural, nefiresc pentru bărbați și femei. Unele
au o bază în biologie cum ar fi fertilitatea feminină, dar cele mai
multe nu.
Biologie sau Mit?
(CREDIT - RADARPRODUCTIONS.ORG)
O regulă bună pentru a distinge între biologie și mit
este că biologia permite, cultura
interzice. Biologia tolerează un spectru foarte larg
de posibilități de comportament diferit. Cultura obligă oamenii să
realizeze doar unele dintre posibilitățile permise de biologie şi
în acelaşi timp le interzice pe altele. Biologia ne oferă multe
posibilități, cele pe care le realizăm sau nu sunt foarte des
dictate de cultură. De exemplu, biologia permite mai degrabă decât
forțează femeile să aibă copii. Unele culturi însă, obligă femeile
să realizeze această posibilitate spunând că femeile care nu au
copii nu sunt cu adevărat femei, sau fac ceva nenatural. În mod
similar, biologia permite mai degrabă decât să forțeze pe bărbaţi
să se bucure de sex cu un alt bărbat. Unele culturi interzic însă
bărbaților să exploreze această posibilitate.
Ori de câte ori cultura interzice sau forțează oamenii
să facă ceva, ea susține că interzice doar ceea ce
este nenatural. Din punct de vedere biologic
nimic din ceea ce putem face nu este
nenatural. Orice este posibil este prin definiție
de asemenea firesc din punct de vedere biologic. Într-adevăr un
comportament nefiresc, care merge împotriva legilor naturii pur și
simplu nu poate exista. Este complet inutil să se interzică
activitățile nenaturale, deoarece acestea nu pot exista. Nici o
cultură nu s-a deranjat vreodată să interzică oamenilor să
fotosintetizeze deoarece oamenii nu pot face acest lucru. E
nefiresc ca oamenii să producă energie din lumina solară prin
fotosinteză. De asemenea este nenatural pentru femei sa alerge mai
repede decât viteza luminii, pentru că acest lucru este împotriva
legilor fizicii. Nici cultura, nici chiar Biblia nu a interzis
vreodată femeilor să alerge mai repede decât viteza luminii. Nici o
cultură nu a a interzis vreodată electronilor încărcaţi diferit să
se atragă unul pe altul. Conceptele noastre de natural și nefiresc
nu au nimic de a face cu biologia și nu sunt luate din biologie.
Ele vin din teologia creștină și monoteistă, în general din
Biblie.
(-DAILYMAIL.CO.UK CREDIT)
Sensul teologic al naturalului, foarte diferit de sensul
biologic, este ceva care este în concordanță cu intențiile lui
Dumnezeu care a creat natura. Potrivit teologiei creștină, Dumnezeu
a creat corpul uman și în crearea acestuia Dumnezeu a intenționat
ca membrele și organele corpului să servească unui anumit scop.
Potrivit teologiei creștine, dacă vom folosi membrele și organele
noastre, pântecele și organele sexuale, gura și așa mai departe, în
scopul imaginat de Dumnezeu atunci când le-a creat atunci acest
lucru este firesc. Dacă le folosim într-un mod diferit acest lucru
este nenatural. Asta este însă doar teologie și o poveste pe care
oamenii au inventat-o. Conform ştiintei biologiei organismul uman
nu a fost creat de un Dumnezeu atotputernic. Corpul uman a fost
modelat prin procese evolutive și evoluția nu are
scop. Când evoluția creează un organ prin selecție
naturală, nu are intenţii şi nici scopuri. Nici unul dintre
organele din corpul nostru nu a evoluat pentru a îndeplini un
singur scop special. Nu există nici un singur organ sau parte din
organism din corpul uman, care este utilizată în aceleași mod ca şi
prototipul acestuia de acum milioane sau sute de milioane de ani în
urmă. Să luăm spre exemplu mâinile și
picioarele noastre, ele la fel ca şi mâinile și picioarele tuturor
mamiferelor au evoluat inițial din înotătoare de pește. Scopul
inițial al mâinilor si picioarelor a fost să înoate. Toți oamenii
și toate mamiferele ar putea fi acuzaţi că sunt nefireşti,
nenaturali pentru că ei folosesc mâinile și picioarele pentru a
merge şi a căra în loc să înoate cu ele în oceane.
(CREDIT - JANEGOODALL.CA)
Acest raționament este valabil și pentru organele și
comportamentul nostru sexual. Sexul a evoluat în primul rând pentru
procreere. Ritualurile de curtare au evoluat inițial ca o
modalitate de a examina cât de atrăgătpr este partenerul
potential. Cu toate acestea, de-a lungul a
milioane de ani de evoluţie, multe animale au început să se
folosească de sex și de ritualuri pentru o multitudine de alte
scopuri sociale, care au foarte puțin de a face cu făcutul de
copii. Spre exemplu vărul nostru cimpanzeul foloseşte sexul pentru
a cimenta alianțe politice, pentru a crea şi întări intimitatea,
pentru a diminua tensiuni între indivizi din grupă. O mare parte a
activităților sexuale din grupele de cimpanzei nu serveşte la
procreere. Aceasta este doar una dintre direcţiile în care
cimpanzeii îşi pot folosi organele sexuale din corpul lor și ceea
ce este adevărat la cimpanzei este valabil și la
oameni.
Sex și gen
Nu are prea mult sens argumentaţia că funcția naturală a
femeilor este de a procrea sau că homosexualitatea este nenaturală.
Biologia a dat femeilor capacitatea de a avea copii și a dat
bărbaţilor posibilitatea de a avea sex între ei. Fie că-l folosesc
sau nu și în ce scopuri anume, este dictat de cultură, care decide
din multele posibilități pe care ni le-a dat biologia. Cele mai
multe dintre legile, normele, drepturile și obligațiile care
definesc masculinitatea și feminitatea în diferite societăți
reflecta înainte de toate imaginația umană și nu
realitatea biologică. Pentru a face lucrurile mai
clare, oamenii de știință fac o distincţie între doi termeni
diferiți: sex care este o categorie biologică, și gen, care este o
categorie culturală. Sexul este diviziunea dintre bărbați și femei,
această diferenţiere este bazată pe realitatea biologică obiectivă
și a rămas relativ constantă de-a lungul istoriei. A fi un
bărbat era la fel ca în Grecia antică ca
şi în Grecia modernă. Pentru a fi un bărbat în Grecia antică sau
modernă e nevoie doar de a avea cromozomi
XY și atât. La nivel biologic, există o diferență mică între
bărbații din Grecia antică și bărbații de astăzi.
(CREDIT - MASCULINEHEART.BLOGSPOT.COM)
Genul e însă ceva foarte diferit de sex. Genul este
împărțirea nu între masculi şi femele ci între bărbați și femei.
Pentru a fi bărbat doar cromozomii XY nu sunt suficienţi. Pentru a
fi bărbat, în loc de a fi doar un mascul e necesar de asemenea un
anumit mod de comportament decis de societate, care spune ce fel de
locuri de muncă, îmbrăcăminte sunt permise şi care nu. Care este
comportamentul, vorbirea şi îmbrăcămintea unui bărbat este
determinat de cultura umană și acest lucru s-a schimbat de-a lungul
istoriei. Aceasta este ceea ce oamenii de știință numesc
masculinitate și se schimbă foarte mult de la o cultură la
alta.
Să luăm spre exemplu portretul oficial al regelui
Ludovic al XIV-lea, regele Franței. Să notăm că el are o perucă
lungă, poartă ciorapi, pantofi cu toc înalt și stă într-un fel de
postura specifică dansatorilor. El poartă de asemenea o sabie
foarte, foarte lungă. În ziua de astăzi în Europa sau America toate
aceste caracteristici cu excepţia săbiei sunt sunt considerate
feminine şi nu masculine. În vremea lui Ludovic al XlV-lea în jurul
anului 1700 era ceva obișnuit pentru barbaţii din clasa superioară
să se îmbrace în acest fel și Louis a fost considerat un model de
bărbăție și virilitate. Aceasta a fost masculinitatea acum 300 de
ani.
(CREDIT -WIKIMEDIA)
Imaginea din partea dreaptă arată masculinitatea
secolului al XXI-lea. Este un portret oficial al
președintelui Statelor Unite, Barack
Obama. Astăzi suntem obișnuiți să vedem bărbaţii îmbrăcaţi astfel,
să gândim că acesta este modul masculin de îmbrăcăminte. Credem că
e firesc ca oamenii sa arate ca Barrack Obama, sa se îmbrace ca
acesta, în realitate nu e deloc natural. De fapt modul în care
oamenii se îmbracă în societatea modernă vestică este foarte
ciudat. Bărbații nu au arătat niciodată
atât de gri, plictisitori și mohorâţi ca în societatea
occidentală modernă. Pentru cea mai mare parte a istoriei,
bărbaţii, în special bărbaţii foarte puternici cum erau șefii de
stat și regii au fost întotdeauna îmbrăcaţi foarte viu colorat, şi
s-au comportat tot aşa. Șefii amerindienilor purtau pene în păr sau
maharadjahii hinduşi erau îmbrăcați mereu în mătăsuri, diamante şi
blănuri. În regnul animal barbaţii tind să fie mult mai coloraţi
decât femelele. Păuniţa, femela păun, spre exemplu, are un penaj
plictisitor și gri, păunul însă arată uimitor. Masculul leu este
mult mai colorat și impresionant decât femela leoaică. În lumea
vestică modernă, bărbații adevărați poartă doar haine foarte
simple, gri, și nu utilizează niciodată make-up și lucruri de genul
asta; acest fapt este însă o normă culturală nu un imperativ
biologic. Aceasta este diferența esențială dintre sex și
gen.
A fi un membru de sex masculin este cel mai simplu lucru
din lume. E suficient să ne naştem cu un cromozom X și Y. Pentru o
femelă este la fel de simplu, trebuie să se nască cu o pereche de
cromozomi X. Genul este însă mult mai complicat. Este foarte
dificilă construirea unei imagini exigente de bărbat sau femeie.
Cele mai multe din calităţile masculine și feminine sunt atribute
culturale, nu biologice. Nici o societate nu consideră automat
orice persoană de sex masculin că este automat un bărbat adevărat,
și fiecare femeie o femeie adevărată. Femeile cheltuie enorm de
mult timp și energie în fiecare zi doar pentru a convinge toată
lumea din jurul lor că sunt suficient de feminine, că se comportă
potrivit și au hainele şi tot ceea ce compune în zilele noastre
idealul feminin. Similar bărbaţii petrec o mare parte din viața lor
angajaţi în tot felul de drame, conflicte și concursuri doar pentru
a dovedi că sunt bărbaţi adevărați. Succesul nu e deloc garantat.
Atât femeile cât și bărbații pot să nu reușească să câştige bătălia
de imagine ca bărbați sau femei adevărate.
În special bărbaţii trăiesc cu teamă constantă că îşi
pot pierde imaginea de maturitate masculină. De-a lungul istoriei
umane, bărbații au fost dispuși să riște și chiar să-și sacrifice
viața doar pentru ca ceilalţi să spună despre ei că sunt bărbaţi
adevăraţi. Acest lucru este foarte important deoarece de la
revoluția agricolă încoace, a fi un bărbat adevărat era echivalent
cu a avea o mulțime de privilegii, retrase de la bărbații cu mai
puțin succes precum şi de la toate femeile. Nu contează cum definea
o societate ideea de bărbat adevărat sau cea de femeie, a fi un
bărbat a fost întotdeauna un avantaj.
Oamenii de știință numesc astfel de societăți
patriarhale sau patriarhat. O societate patriarhală este o
societate care apreciază mai mult calitățile masculine decât pe
cele feminine. Societățile patriarhale nu educă toţi oamenii
într-un mod masculin, ele educă bărbații să fie bărbați; să
gândească și să acționeze într-un mod masculin. Femeile este
aşteptat să gândească, să acționeze și să se îmbrace într-un mod
feminin, și oricine încearcă să schimbe această ordine va fi
pedepsit. Oricine încearcă să treacă granițele dintre sexe va fi
pedepsit. Societățile patriarhale forţează bărbații să se comporte
ca niște bărbaţi și femei să se comporte ca nişte femei dar nu îi
recompensează în mod egal. Societatea patriarhală recompensează pe
oamenii de succes cu mult mai multă putere și privilegii decat
recompensează femeile de succes. Cu foarte puține excepții
toate societățile umane cunoscute în istorie au
fost societăți patriarhale, cel puțin de la revoluția
agricolă încoace. Aproape toate societățile umane cunoscute au dat
bărbaţilor privilegii politice, economice și juridice și au
discriminat femeile.
Patriarhiile sunt atât de răspândite, încât
nu pot fi produsul unui accident istoric cum a fost divizia
castelor în India sau divizia rasială din America. Ea nu poate fi
explicată în același mod în care s-au explicat aceste procese
istorice. Merită remarcat faptul că înaintea anului 1492, când
Columb a ajuns în America și a unit lumea veche și lumea nouă
într-o societate unitară, societăţile din America erau în mare
parte la fel de patriarhale precum cele din Europa și Asia. Nu
aveau contact între ele şi cu toate acestea erau amândouă
patriarhale, deci nu e
rezonabil să credem că patriarhatul din întreaga
lume e rezultatul șansei. Patriarhatul este atât de răspândit încât
e foarte probabil ca, deși definiția exactă a unui bărbat sau a
unei femei variază între diferite culturi, există un motiv biologic
universal pentru care aproape toate culturile de prim rang au
apreciat mai mult masculinitatea decât calitățile
feminine.
Dominanța bărbaţilor
Aproape toate societățile umane cunoscute au fost
culturi patriarhale, s-au împărțit în bărbați și femei, și bărbații
au avut privilegii asupra femeilor. Deoarece e un fenomen
universal, rezultă probabil dintr-un motiv universal biologic, și
nu dintr-un eveniment istoric accidental. Nu cunoaştem acest motiv
biologic, avem doar o mulțime de teorii, nici una însă nu este
complet convingătoare. Dr. Harari va trece peste teoriile cele mai
populare, le va explica, examina şi cântări lipsurile.
Rezistența fizică
Cea mai populară teorie pentru a explica sistemul
patriarhal spune că bărbații sunt fizic mai puternici decât femeile
și că bărbații au folosit acest avantaj pentru a supune femeile. O
versiune mai rafinată a aceleiași teorii susține că puterea
bărbaţilor le-a permis sau chiar i-a obligat să monopolizeze
anumite sarcini economice care necesită muncă manuală grea, cum era
aratul câmpurilor, recoltarea. Astfel bărbaţii au avut control
asupra producției de alimente și economiei, fapt tradus în putere
politică.
Chiar dacă teoria e populară, există două mari probleme
cu accentul pe puterea fizică. În primul rând afirmația că bărbații
sunt mai puternici decât femeile este adevărată doar în medie și,
de asemenea, numai în ceea ce privește anumite tipuri de putere.
Femeile sunt adesea mai rezistente decât bărbații la foame, boli,
oboseală şi durere. Nu este deci corect să spunem că bărbaţii sunt
mai puternici decât femeile, ar trebui luate şi atâtea alte aspecte
în considerare.
În al doilea rând, mai important, la oameni nu există o
legătură directă între puterea fizică și cea socială. De exemplu,
oamenii în jurul vârstei de 60 ani au de obicei o putere mai mare
d.p.d.v. politic sau social decât la 20 de ani, chiar dacă cei
tineri sunt mult mai puternici fizic decât cei în vârstă. Un alt
exemplu este sclavia. O plantație de bumbac din Mississippi, în
secolul al 19-lea avea sclavi care lucrau în domenii care îi făcea
mult mai puternici fizic decât proprietarii plantației. Puterea
fizică brută nu se traduce neapărat în superioritate socială și
politică.
Mulți lideri-a lungul istoriei, cum au fost papi
catolice sau faraonii egipteni nu au ajuns la pozițiile lor prin
utilizarea forţei fizice brute. În societățile de
vânători-culegători, puterea politică aparţinea cel mai probabil
persoanei cu cele mai bune aptitudini sociale şi nu celei cu cei
mai mari muşchi.
putere invers proporțională cu statura
În vremea crimei organizate, seful mare al Mafiei nu era
neapărat cel mai puternic dintre criminalii violenți. Şeful mare
era de multe ori un om mai în vârstă care rareori folosea proprii
pumnii să bată pe cineva. Ce putea el să facă e să se folosească de
cei mai tineri și mai puternici pentru a face muncile murdare, cum
ar fi uciderea altcuiva. El nu putea fi înlocuit prin simplă
bătaie, de cele mai multe ori adversarii săi nu trăiau suficient de
mult timp pentru a realiza ce greșeală au făcut.
Printre cimpanzei, masculul
alfa îşi stabileşte poziția prin construirea unei
coaliții stabile non-violente cu alţi masculi și
femele.
Istoria omenirii arată că există de
fapt o relație inversă între putere fizică și cea
socială. În cele mai multe societăți din istorie clasele de jos
făceau munca grea. Mineri, soldați, sclavi, gospodine sau
curăţători utilizează mai mult mușchii, puterea fizică decât regi,
preoți, manageri, judecători sau generali. Cu cât ești mai sus în
ierarhia puterii cu atât mai puțină nevoie ai de muncă fizică în
general. Acest lucru este o reflecţie a poziţiei lui Homo sapiens
ca specie în lanțul trofic. Luând doar aptitudinile fizice, sapiens
s-ar afla undeva pe la mijlocul lanțului trofic. Aptitudinile
mentale și cele sociale ale lui Homo sapiens l-au dus la vârf, nu
abilitățile fizice. Prin urmare, e firesc ca lanţul puterii în
cadrul speciei noastre să fie determinate de forța
brută, ci în principal de abilitățile mentale şi
sociale.
Cu tot respectul pentru această teorie, e foarte greu să
credem că ierarhia cea mai importantă şi mai stabilă din istoria
omenirii se bazează simplu pe capacitatea bărbaților de a bate
femeile.
Agresiunea
(CREDIT - YURTOPIC.COM)
O altă teorie explică faptul că dominația bărbaților
asupra femeilor este rezultatul agresivităţii. Conform acestei
teorii, vreme de milioane de ani, bărbaţii au evoluat pentru a fi
dispuși să se angajeze în violență fizică mult mai mult decât
femeile. Acesta este motivul pentru care de-a lungul istoriei
războiul a fost monopolul bărbaţilor. Bărbaţii au fost războinici,
soldați și generali. Ei controlau armate și puteau merge la război
și astfel au obținut controlul societății civile. Odată ce bărbaţii
au preluat controlul societății civile, ei s-au folosit de aceste
puteri pentru a genera şi mai multe războaie, care au făcut
controlul lor tot mai important și au generat un soi de cerc
vicios. Acest avantaj a progresat şi s-a
consolidat peste generaţii.
Studii recente arată într-adevăr că sistemele hormonale
și cognitive ale bărbaților sunt oarecum diferite de ale femeilor.
Bărbații, prin natura lor sunt într-adevăr mai violenţi, mai
dispuși să folosească violența fizică împotriva altora și, prin
urmare, bărbaţii sunt mai potriviţi ca soldați decât femeile. Dacă
acceptăm aceste realităţi nu rezultă că cei care gestionează
războiul, cei care îl conduc și se bucură de roadele războiului
trebuie să fie şi ei bărbaţi. Doar pentru că majoritatea soldaților
sunt bărbaţi nu înseamnă că ei şi conduc cel mai bine războiul. E
ca și cum am spune că pentru că toți sclavii dintr-o plantație de
bumbac sunt din Africa, înseamnă că stăpânii plantației trebuie să
fie şi ei africani. Toți soldații care merg în lupte și ucid sunt
bărbați, deoarece bărbaţii sunt agresivi. Dar cei care controlează
războiul, generalii și politicienii și diplomații, de ce sunt ei
toţi bărbați și nu femei sau cel puțin unii bărbați și unele
femei?
