Direcția istoriei
Lecţia de astăzi a cursului "istoria
prescurtată a omenirii" de Dr. Yuval Noe
Harari este prima din partea a treia numită
"Unificarea omenirii". După Revoluția Agricolă,
oamenii au creat culturi și societăți diferite. Relațiile
dintre culturi au fost complexe, au implicat războaie și conflicte,
comerț, imigrație precum şi imitație. Dar odată cu trecerea
timpului, conexiunile dintre societăți au devenit tot mai
puternice, astfel încât omenirea s-a unit
treptat într-o societate globală. Trei forțe principale au
determinat unificarea globală, prima a fost banul și implicit
comerțul. Banul este cel mai reuşit sistem
de încredere reciprocă conceput vreodată de om. Chiar și
oamenii care cred în zei diferiţi și trăiesc în imperii rivale sunt
dispuși să folosească aceiași bani.
Acestea sunt notele de curs ale lui Louise Charente, în
original accesibile aici The Direction of
History.
Societăți emergente
Cursul a analizat deja Revoluția Agricolă și tipurile de
societăți care au apărut ca un rezultat al acesteia. Spre deosebire
de cimpanzei sau societăţile lupilor care
sunt asemănătoare una cu alta, societăţile
umane erau foarte, foarte diferite. Chiar dacă oamenii
împărtășeau aceeași realitate obiectivă cu râuri, copaci și nori și
trăiesc în aceeași zonă geografică şi climat, societățile umane au
imaginat orânduiri şi ierarhii sociale foarte diferite. Această
parte a cursului va analiza modul în care aceste societățile umane
diferite au interacționat unele cu altele și ce s-a întâmplat exact
atunci când oamenii care credeau într-un tip de ordine au întâlnit
oameni care credeau în ordini complet diferite.
Interacțiunea între diferitele societăți a creat multe
dificultăţi. A fost desigur vorba de război, dar de asemenea
comerț, uneori imigrare dintr-o societate în alta sau turism
misionar. Numărul acestor interacţiuni e desigur colosal. În acest
curs, Dr. Harari nu va trece peste toate diferitele războaie,
expediții comerciale, eforturi misionare sau de imigrare din
istorie, nu este suficient timp. În schimb va concentra atenţia
asupra unui punct important, şi anume dacă toate aceste diferite
interacțiuni sociale au un soi de model global sau o direcție; dacă
războaiele, emigrările și comerțul au condus omenirea spre o
anumită destinație, sau dacă a fost vorba doar de o colecție de
forțe aleatoare care au împins omenirea dintr-o parte în alta și
istoria nu are destinație. Are istoria omenirii o direcție clară
sau nu? Să spunem chiar de la început că răspunsul este foarte
simplu da. Există o destinaţie, un
curs al istoriei. Miile de războaie, revoluții, expediții
comerciale și mișcările de emigrare din istorie au o direcție
generală clară care este unificarea globală a lumii și a
omenirii.
Consolidare și diversificare
Pe parcursul a mii de ani, culturi mici şi simple s-au
combinat treptat în civilizații mari și complexe. De-a lungul
trecerii timpului, planeta pământ a avut
tot mai puține culturi, fiecare dintre acestea a devenit însă din
ce în ce mai mare și mai complexă. Aceasta este o generalizare
grosolană la cel mai înalt nivel al istoriei, macro-istoric.
Perceperea direcției istoriei depinde mult de punctul de vedere și
de perspectivă. Dacă observăm istoria de la înălțimea unui nor de
ploaie să zicem, vom vedea numai câteva secole şi e greu de spus
dacă în acest scurt timp istoria tinde spre unificare sau istoria
merge de fapt în direcția opusă, spre diversificare. Din această
perspectivă limitată pare că pentru fiecare grup de culturi care se
combină într-o cultură unitară, există alte civilizații şi culturi
mari, care se despart în multe culturi mai mici. De exemplu,
Imperiul Mongol s-a extins în secolul al 13-lea pentru a domina
părţi mari din Asia și chiar Europa, dar
după un timp s-a fragmentat. Religia creștină
a convertit și astfel a unit sute de milioane de oameni, dar
în timp s-a fragmentat treptat în numeroase secte diferite.
Creștinismul nu conduce în mod necesar la unitate.
Același lucru s-a întâmplat cu limbajul uman, spre
exemplu limba latină a
Imperiului Roman. Limba latină s-a răspândit în
zona centrală şi de vest a Europei. Tot mai mulți oameni au început
să vorbească în același timp aceeași limbă, latina. Dar în timp,
latina s-a împărţit în numeroase dialecte, care în cele din urmă au
devenit limbi diferite: franceza, italiana, spaniola, portugheza și
așa mai departe. Din perspectiva unui nor de ploaie nu e prea clar
dacă istoria se îndreaptă spre unitate sau spre
diversitate.
Istoria observată dintr-un punct de vedere mult mai
înalt, să zicem de la nivelul unui satelit de spionaj care poate
scana milenii, și nu doar secole arată tendinţa clară spre unitate.
Da, există lucruri cum ar fi schisma creștinismului în secte sau
prăbușirea Imperiului Mongol, dar acestea
sunt doar frâne scurte pe autostrada istoriei, care conduce
umanitatea implacabil, inexorabil spre unitate la nivel mondial,
spre unificarea întregii lumi.
Unificare
primul contact între aborigenii GWEAGAL și căpitanul
James Cook (credit - Wikimedia)
Un mod simplu de a demonstra că aceasta este direcția
generală a istoriei este să numărăm pur și simplu numărul de
culturi umane separate care au coexistat în orice moment pe pământ.
Astăzi suntem obișnuiți să gândim despre întreaga planetă ca având
o identitate interconectată unică. Pentru cea mai mare parte a
istoriei, nu a fost deloc aşa. De-a lungul mileniilor, Pământul a
fost un soi de galaxie de lumi umane separate și izolate. Acum 2000
de ani nu existau legături economice, politice sau militare între
oamenii din America, Europa şi Australia. În ceea ce-i privește pe
australienii aborigeni, Imperiul Roman și creștinismul se puteau
petrece pe Marte sau pe Venus. E mai corect sa vedem Pământul acum
2000 de ani ca fiind compus dintr-o galaxie de lumi umane separate,
nu o singură lume. Numărul de lumi umane diferite care au coexistat
pe Pământ în orice moment istoric s-a modificat pe măsură ce
istoria a progresat şi a ajuns tot mai mic. Aproximativ 10.000
î.Hr., când a început revoluția agricolă, planeta noastră conținea
mai multe mii de societăţi umane diferite, care nu aveau aproape
nici o legătură între ele. Aproximativ 2.000 î.Hr., numărul lor s-a
diminuat. Există acum doar sute sau cel mult câteva
mii.
Cristofor Columb de Sebastiano del Piombo. (CREDIT -
Wikipedia)
În 1492, când Columb a traversat atlanticul spre
America, numărul de lumi umane separate pe Pământ era şi mai mic.
Numărul s-a redus drastic. La acea vreme Pământul mai conținea încă
un număr semnificativ de lumi umane mici izolate, prin jungle
îndepărtate și insule, care nu aveau nici o legătură cu lumea
exterioară. În acel moment al istoriei, aproximativ 90% din omenire
trăia deja într-o singură
mega-lume, lumea afro-asiatică. Chiar înaintea
ridicării ancorei de către Columb, cea mai mare parte din Asia,
Europa și Africa erau deja masiv
interconectate politic, economic, religios și cultural. Cu un
an înainte, în 1491, dacă un pelerin musulman făcea pelerinajul la
Mecca, centrul lumii islamice, el putea
întâlni pelerini din toate colţurile afro-asiei. La Mecca puteau
veni pelerini din peninsula siberiană, Africa de Nord, Africa
Centrală, India, Asia Centrală, China sau chiar Indonezia. În 1491,
toate aceste diferite părți din Afro-Asia aveau deja legături
religioase, economice și politice substanţiale. La acel moment 10%
din omenire era încă deconectată de această lume centrală, dar nici
ei nu se fărmiţau în mii de lumi mici şi diferite. Se concentrau în
schimb în doar patru lumi fiecare de o mărime și complexitate
considerabilă.
(CREDIT - LIB.UCI.EDU)
În 1491 era lumea mesoamericană, care cuprindea cea mai
mare parte din America Centrală și o parte din America de Nord.
Lumea anzilor care conținea cea mai mare parte din vestul
Americii de Sud. Majoritatea Americii de Sud era
deja interconectată. Oamenii care trăiau în ce numim astăzi
Ecuador, Chile, Bolivia și Peru aveau legături economice și
culturale apropiate. O a treia lume independentă a fost continentul
Australiei, iar a patra, lumea oceanică din regiunea Pacificului,
care includea cele mai multe insule din sud-vestul
Oceanului Pacific, Hawaii şi Noua Zeelandă.
Toate aceste lumi aveau legături în interior de
natură culturală, politică și economică.
În 1491 exista deci o mega-lume, Afro-Asia, populată de
90% din umanitate şi patru lumi mijlocii din America de Nord și
Centrală, America de Sud, Australia și Oceanul Pacific, precum și
multe alte lumi foarte mici din insule îndepărtate sau jungle care
aveau legături foarte reduse. Ce s-a întâmplat pe parcursul
secolelor următoare a fost că oamenii veniţi din Afro-Asia s-au
răspândit pe tot restul globului şi au cucerit și înghițit toate
lumile independente care existau anterior în America, Australia,
Oceanul Pacific și așa mai departe. Aceştia au creat lumea globală
unitară în care trăim astăzi în secolul 21. Astăzi, aproape toți
oamenii din lume trăiesc ca parte a unui singur sistem. Toți
împărtășim aceeași bază culturală, aceeaşi perspectivă asupra
universului și asupra lumii la nivel mondial. Indiferent unde
trăim, din China în Mexic, Israel sau Iran oamenii sunt
fiecare influențaţi de acțiunile
celorlalți.
Schimbările culturale și omogenizarea
steagurile a 200 de națiuni Getty Images
Puţini oameni mai trăiesc astăzi separaţi. Un conflict
politic din Orientul Mijlociu poate creşte prețul petrolului în
China sau Australia și acest fapt poate provoca șomaj în Mexic sau
în Japonia. Oamenii din toate aceste locuri împărtășesc din ce în
ce mai mult aceeași înțelegere a politicii, economiei, precum și a
lumii naturale. Oamenii mai au încă puncte de vedere și priorități
politice diferite, trăim în vremea statelor naționale suverane. Cei
mai mulți oameni trăiesc într-unul din cele 200 de
națiuni suverane care compun lumea. Cei mai mulți
oameni din lume cred, de asemenea, că puterea politică ar trebui să
fie în mâna oamenilor și cele mai multe țări au parlamente, partide
politice, și alegeri chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna
corecte. Putem găsi aceleași idei politice de bază peste tot în
lume. Același lucru e valabil și în domeniul economic. Aproape
peste tot mergem astăzi în jurul lumii vom găsi aceleași structuri
economice și idei care au format sistemul capitalist. În America,
Australia, Rusia, Asia, Africa și așa mai departe sunt burse de
valori, banci, societăți cu răspundere limitată și
bani.
Acelaşi fenomen se observă şi în ceea ce priveşte
înțelegerea lumii înconjurătoare și a corpului uman. Pentru mult
timp oamenii care trăiau în părți diferite ale lumii aveau
înțelegeri şi perspective foarte diferite
asupra lumii ce ne înconjoară, precum și asupra biologiei,
medicinei și așa mai departe. Spitalele astăzi în Teheran, Tel
Aviv, Buenos Aires sau New York sunt în esență aceleași. Ele
folosesc de aceiași teorie medicală, tratament şi medicamente. Un
atac de cord va fi diagnosticat de medici în conformitate cu
aceiași teorie medicală, oriunde ne-am afla. Medicii vor folosi
tehnică medicală și instrumente și vor oferi același tratament si
medicamente de pe piața internațională produse probabil de aceleași
societăți producătoare de medicamente.
Încă vorbim mult despre cultură
autentică. Dacă prin autentic ne referim la ceva care
s-a dezvoltat independent și constă doar în tradiții locale vechi
libere de influențe externe globale, atunci nu mai există culturi
autentice pe planeta Pământ. De-a lungul ultimelor secole, toate
culturile, fără excepție au fost schimbate, uneori de nerecunoscut,
de un potop de influențe și intervenții la nivel mondial. Unul
dintre cele mai interesante exemple în acest sens este bucataria
etnică sau alimentaţia etnică. Spre exemplu bucătăria italiană.
Regina preparatelor din bucătăria italiană este roșia, ce e mai
italian decât spaghete în sos de roșii? Dar tomata nu provin din
Italia, își are originea în America Centrală, în Mexic de unde a
ajuns în Italia în urmă cu doar aproximativ 3 - 4 sute de ani.
Columb vine din Genova și el nu a mâncat niciodată spaghete în sos
de roșii.
Portret din profit al lui DANTE , de Sandro
Botticelli
Dante Alighieri în Evul Mediu și Iulius
Cezar în Roma antică nu au mâncat spaghete cu sos de roșii pentru
simplu motiv că nu exista roșie în Italia înainte de Columb.
Elveția în Evul Mediu nu a avut nici măcar un singur baton de
ciocolată pentru că nu exista nici ciocolata. Ciocolata este facută
din arborele de cacao care îşi are originea în America Centrală și
a ajuns în Europa după expedițiile spaniole în America centrală şi
de sud cândva în secolul al 16-lea. Alte bucătării etnice, de
exemplu în Polonia şi Irlanda se bazează pe cartof, dar în Evul
Mediu nu existau cartof în Polonia sau Irlanda,. Cartoful nu exista
deloc în Europa înainte a fi adus de europeni din America. Hrana
oamenilor din Asia și America s-a schimbat, de asemenea, în ultimii
500 de ani. Aproape orice fiecare fel de mâncare indian este
condimentat generos cu ardei iute (curry). E greu de conceput viața
în India fără ardei iute, roşu şi totuşi cartoful şi ardeiul iute
îşi are originea în America. Nu a existat ardei iute niciunde în
Asia sau India înainte de Columb. În Argentina în 1491 nu existau
fripturi cu excepția fripturii de lamă pentru că nu existau vite în
Argentina înainte de 1492. Bovinele au ajuns în America aduse de
europeni. Vedem deci că concepțiile noastre despre bucătăria etnică
autentică reflecta de fapt dezvoltarea lumii globale din ultimele
secole mai degrabă decât tradițiile
locale.
Când a început această globalizare?
(CREDIT -FRESNO.K12.CA.US )
Ce este adevărat la bucătăria etnică este valabil și la
multe alte aspecte din așa-numita cultură
tradițională. Dacă ne uităm atent la multe din
fațetele culturii etnice din întreaga lume, vom găsi că multe
dintre ei sunt de fapt evoluțiile moderne și rezultatele
conexiunilor la nivel mondial. Noi asociem adesea acest proces de
unificare cu evenimentele ultimelor secole începând cu Columb. În
special asociem unificarea lumii cu Imperialismul european și cu
creșterea economiei capitaliste. Este cu siguranță adevărat că
etapa finală a unificării omenirii s-a întâmplat în epoca modernă
și s-a datorat forțelor gemene ale imperialismului și
capitalismului. Cu toate acestea e important de
subliniat că globalizarea din epoca modernă a fost doar ultimul
pas, punctul culminant al unor procese mult mai vechi, care au
început să lucreze cu mii de ani în urmă. Deja în 1492, atunci când
Columb naviga spre America, cuceritorii europeni ai lumii nu mai
aveau nevoie să unifice lumea a mii de insule separate și culturi
diferite. Deja când s-a născut Columb, cea mai mare parte a
omenirii era deja unificată în lumea afro-asiatică,
gigantă şi unică. Proces nu a început deci în
secolul al 15-lea ci cu mii de ani în urmă. Viziunea unei lumi
unite a fost îndeplinită doar în ultimul secol sau două, dar nu
este o viziune modernă. Ea vine cel puțin din primul mileniu
î.Hr.
Toți pentru unul, …?
Acum mai bine de 2000 de ani, ideea revoluționară de a
crea o ordine universală a oamenilor a prins rădăcini în mintea lui
Homo sapiens în diferite părți ale lumii. Această viziune este un
fapt foarte ciudat, mai ales dintr-o perspectivă biologică și
evoluționistă. Homo sapiens a evoluat să gândească despre oameni ca
împărțiţi în "noi împotriva lor"
(“us versus them”).
"Noi" este grupul de oameni care înconjoară
individul și "ei" sunt oricine altcineva
din lume. Teoretic, această distincţie nu este exclusivă sapiens.
Nici un alt animal social, din câte știm, nu se gândeşte la
interesele sau identitatea întregii specii căreia îi aparține. Nici
unui cimpanzeu de exemplu, nu îi pasă de interesele întregii specii
cimpanzeu. Nici o furnică nu va face nimic de dragul comunităţii
furnicilor la nivel mondial. Furnicile sunt dispuse să-şi dea viața
pentru muşuroiul lor, dar nu şi pentru comunitatea globală a
furnicilor. În ciuda a ceea ce vedem în filmele de la Hollywood,
nici un leu nu a fost vreodată regele tuturor leilor. Masculul leu
are adesea fantezii despre mândria deosebită de a deveni masculul
alfa, dar nu concepe unificarea tuturor leilor din lume sub
conducerea sa. În nici un stup de albine nu vom găsi sloganul:
"albine lucrătoare ale lumii, uniţi-vă!". Albinelor le pasă foarte
mult despre stupul lor, dar nu şi de celelalte albine din
lume.
Încă de la revoluția cognitivă, Homo sapiens a început
să exceleze în această direcţie. Oamenii au început să coopereze în
mod regulat cu străini pe care şi-i imaginau ca fiind frați și
prieteni. Înfrăţirea oamenilor nu a fost din prima universală.
Pentru zeci de mii de ani după revoluția culturală, oamenii
continuau încă să împartă omenirea în "noi contra lor". Eram noi,
iar apoi undeva în valea următoare sau dincolo de lanții muntoşi,
existau alte persoane, străini care nu aparțineau comunității
noastre. De exemplu, atunci când Menos,
primul faraon al Egiptului, a unit întreaga Vale a Nilului în
jurul anului 3000 î.Hr. într-un singur regat, era clar pentru
egipteni că Egiptul nu cuprindea toţi oamenii din lume. Egiptul
avea granițe și dincolo de granițe trăiau alți oameni care erau
considerați barbari.
Diferitele orânduiri imaginare create de oameni în anii
de după unificarea Egiptului au avut încă tendința de a ignora o
mare parte a omenirii. A fost încă vorba "doar" de religii și
identități tribale, chiar dacă triburile erau foarte mari. Era
întotdeauna cineva în afara grupului: barbarii, sau cei care nu fac
parte dintre "noi". Această perspectivă s-a schimbat în primul
mileniu î.Hr., când viziunea unei întregi omeniri unificate a
început să se dezvolte. Trei orientări potențial
universale au apărut și oamenii care au crezut în
acestea pentru prima dată au început să-și imagineze întreaga lume
și rasă umană ca pe o singură unitate care poate fi potenţial
guvernată de un set unic de legi. Conform acestei viziuni
universale lumea era toată "noi", cel puțin potențial, și nu mai
existau "ei", oamenii care nu fac parte din grupul
nostru.
Prima dintre aceste orientări universale a fost
organizarea economică, ordinul monetar care s-a bazat pe credința
în bani. A doua orientare universală a fost politica
imperialistă, o viziunea a unui singur imperiu
care orânduieşte întreaga lume. A treia ordine universală în care
oamenii au început să creadă a fost religia, cum ar fi budism,
creștinism, islam și care în ultimă instanţă a dorit să includă
toată omenirea ca membri credincioși. Comercianţii, cuceritorii și
profeții au fost primii oameni din istorie care au
reușit să transceandă diviziunea binară evolutivă între "noi" și
"ei" și să intuiască unitatea potențială a întregii
omeniri.
Dr. Harari va prezenta modul în care banii, imperiile și
religiile universale s-au răspândit în lume, precum şi cum ele au
pus bazele lumii globale unite de astăzi. Începem acest poveste a
unificării umane concentrându-ne pe istoria banilor, precum și pe
crearea și răspândirea de ordine monetare. Uimitor la bani este că
au reușit ceea ce nici un rege, împărat sau
Dumnezeu nu a reușit să facă în istorie. Chiar oameni
care nu cred în același Dumnezeu sau rege sunt dispuși să
folosească aceiași bani. Oameni care se urăsc reciproc și nu sunt
de acord cu privire la nimic sunt în măsură să se servească de
aceiași bani. Aceasta a fost poate baza cea mai preţioasă pentru
unificarea omenirii.
Istoria banului
Istoria banului
Favoruri reciproce și trocul
Inițial oamenii nu au avut bani.
Fiecare trib vâna, culegea și producea aproape tot ceea ce le
era necesar: carne, medicină, sandale și bijuterii. Totul era
obținut pe plan local de către oamenii înșiși. Fiecare avea
specializarea lui, iar între ei împărţeau bunurile și serviciile
într-un schimb de favoruri și obligații. Dacă papucii cuiva
trebuiau reparaţi, erau duşi la meşterul tribului care îi repara ca
pe o favoare. Acesta repara fără a cere nimic în schimb, doar pe
baza relațiilor personale, presupunând că, într-o zi când va avea
el nevoie de ceva, ceilalți vor fi dispuşi să-i returneze favoarea
și să-l ajute la rândul lor.
(CREDIT ALT -MARKET.COM)
Unele obiecte rare nu puteau fi găsite local, spre
exemplu pietre de obsidian sau scoici care trebuiau obținute de la
străini. De obicei, acest lucru se putea face prin schimb în
natură, troc. Schimbul de scoici pentru silex de înaltă calitate,
obsidian sau alte scoici sunt exemple de tranzacții într-o
economie bazată pe troc. Acesta este modul în
care oamenii au trăit pentru zeci de mii de ani. La început, aceste
aranjamente au fost schimbate foarte
puţin de revoluția agricolă.
Mii de ani după ea, cei mai mulți oameni au continuat să trăiască
în comunități mici, intime, asemănător triburilor de
vânători-culegatori. Satele antice au fost unităţi economice
auto-susţinute în care se desfăşurau favoruri reciproce și
obligații între săteni, în plus puţin troc cu străinii. Aproape tot
ce omul obişnuit avea nevoie pentru sine făcea fie singur, fie
primea gratis de la membri familiei și vecinii din
sat.
Specializarea
(CREDIT - STRAVAGANZASTRAVAGANZA)
Orașele și a regatele au apărut în urmă cu aproximativ
5000 de ani. Au apărut îmbunătățiri în structura de transport cu
apariția căruțelor, vagoane, bărci mari și așa mai departe. Acestea
au adus cu sine oportunități noi pentru ca oamenii să se
specializeze în a face doar un singur lucru. Într-un oraș dens
populat, a fost pentru prima dată în istorie suficient de mult de
muncă pentru ca să apară cizmari,
tâmplari, medici, preoți, soldați
profesioniști și așa mai departe. Într-un sat
mic nu era suficientă nevoie de muncă pentru ca cineva să fie doar
cizmar. Chiar și persoana din sat care era cea mai bună la făcutul
de papuci nu putea face asta exclusiv pentru că tot satul conținea
doar 2-300 de oameni și nu era suficient de mult de muncă pentru a
susține un cizmar profesionist. Într-un oraș de 10.000 de oameni
sunt deja destui oameni care au nevoie de papuci noi în fiecare zi
pentru a fi în măsură să susțină unul sau chiar mai mulţi cizmari
specializaţi. În oraşe toate tipurile de profesii au început să se
dezvolte. În sate, de asemenea, țăranii au început să se
specializeze tot mai mult. Unele sate au început să se specializeze
în producerea unui singur produs, să zicem uleiul de măsline. S-a
oprit producţia altor produse și s-au concentrat pe ulei de
măsline. Acest lucru era avantajos, deoarece fiecare sat se putea
concentra pe produsele ideale pentru amplasamentul lui climatic,
topografic. De exemplu, o zonă deluroasă nu e potrivită pentru grâu
ci pentru măslini, astfel încât
locuitorii se puteau concentra pe creșterea măslinilor și producţia
de ulei de măsline. Al doilea avantaj mare al specializării este
faptul că dezvoltă cunoștințe și tehnici noi. Înainte, o familie
trebuia să crească grâu, mere, pui și alte lucruri, și pe lângă
câţiva măslini. Astfel nu se puteau descoperi secretele creşterii
celor mai buni măslini și a celui mai bun ulei de
măsline.
Specializarea a adus cu sine probleme noi.
Principala a fost cum să se gestioneze schimbul de bunuri și
servicii între toţi specialiștii diferiţi. De exemplu, cultivatorul
de măsline expert în sat și medicul expert în oraș nu se știau
reciproc foarte bine asa ca era dificil să gestioneze un schimb de
bunuri și servicii. O economie de favoruri și obligații nu
funcționează bine atunci când încercăm să o aplicăm la un număr
mare de oameni străini unul faţă de altul. E posibil să oferim
ajutor gratuit familiei și vecinilor, dar aceasta diferă radical de
a avea grijă de tot satul. Oamenii angajaţi în felurite
specializări nu pot să se cunoască reciproc trăind în orașe sau
sate diferite, trocul a devenit astfel dificil. Dacă, de exemplu
cineva avea ulei de măsline și avea nevoie de tratament medical, se
putea face un schimb între uleiul de măsline pentru servicii
medicale sau invers. Cu toate acestea, schimbul în natură este
eficient numai atunci când schimbăm o gamă limitată de produse.
Contrar aparenţelor, schimbul nu poate constitui baza unei economii
complexe. Pentru a înțelege limitele trocului, imaginați-vă că un
ţăran specializat în creşterea merelor care merge la piață în cel
mai apropiat oraș mare, cu un sac plin cu cele mai bune mere şi
doreşte să dea merele pentru încălţăminte. Va avea două probleme
mari.
(CREDIT - MONEY.HOWSTUFFWORKS.COM/)
În primul rând cizmarul trebuie să știe cât de multe
mere valorează o pereche de pantofi. Într-o economie bazată pe
troc, e o întrebare dificilă. În fiecare zi în piața mare a
orașului cizmarul întâlnește zeci de clienți care doresc pantofi
noi. Unii pot aduce mere, dar alţii oferă o varietate de alte
bunuri, cum ar fi grâu, capre, pânză sau medicamente. Alţii pot
oferi servicii ca vindecarea sau asistenţă juridică. Într-o
economie bazată doar pe troc cizmarul trebuie sa înveţe prețurile
relative a zeci de mărfuri în fiecare zi. Se poate calcula că
pentru 100 de mărfuri diferite tranzacționate pe o anumită piață,
cumpărătorii și vânzătorii ar trebui să știe 4950
cursuri de schimb diferite în fiecare zi pentru
a putea face schimb în natură. Dacă există 1000 de mărfuri ar
trebui să știe 499.500 cursuri diferite
de schimb. Este nerealist, nimeni nu poate înmagazina atâtea
rate de schimb mai ales ca acestea se schimbă tot
timpul.
Cea de a doua şi mai mare problemă a trocului este că,
chiar dacă cei doi reușesc să calculeze și să fie de acord câte
mere valoarează o pereche de pantofi, trocul nu este întotdeauna
posibil deoarece fiecare parte trebuie să vrea ceea ce celălalt are
să ofere. Ce se întâmplă dacă cizmarului nu-i plac sau nu are
nevoie de mere. Cizmarul poate are nevoie de îngrijire medicală în
schimb. Cultivatorul de mere ar putea încerca să caute un medic
care are nevoie de mere, va da merele medicului, medicul îl va
vindeca pe cizmar și cizmarul îi va da pantofii. Este complicat.
Dacă medicul nu are nevoie de mere, dar are nevoie de o tunsoare,
atunci e necesară o tranzacție cu patru persoane care implică şi un
frizer. Atâtea complicaţii fac schimbul în natură un mediu
ineficient pentru economii complexe, cu mulți specialiști diferiţi.
Pentru câţiva e în regulă, dar o piață mare nu poate funcționa doar
pe bază de troc. Soluția găsită de multe societăți a fost
inventarea și dezvoltarea banilor pentru a
permite rețelele economice şi comerciale complexe. Banii au fost
creaţi repetat în mai multe locuri în istorie. Dezvoltarea banilor
nu necesită un progres tehnologic. A fost de ajuns o revoluție
mentală sau psihologică. Invenția a fost pur și simplu crearea unei
noi realități imaginare, o nouă realitate inter-subiectivă, care nu
trăieşte decât în conştiinţa colectivă. Banii nu sunt monede sau
bancnote. Banii sunt orice suntem dispuși să folosim pentru a
reprezenta valoarea altor lucruri, pentru a schimba bunuri și
servicii, a cumpăra și a vinde. Valoarea banilor depinde doar de
imaginația noastră nu de valoarea materialului din care este
făcut.
Tipuri de bani
De-a lungul secolelor au existat o mulțime de tipuri de
bani. În zilele noastre, cea mai familiară formă sunt monede și
bancnote. Moneda este o piesă standard din metal înscrisă, banii nu
sunt însă moneda. Banii au existat cu mult înaintea inventării
primelor monede. Culturile au reușit să prospere și să aibă sisteme
economice foarte complexe folosind alte tipuri de bani. Au fost
societăți care foloseau scoici pe post de bani. Altelei foloseau
bovine, piele, sare, cereale, fasole, haine sau corali. Un tip
special de scoici a fost deosebit de important în istoria banilor.
Scoicile cowrie au fost folosite ca bani de-a lungul a aproximativ
4000 de ani peste tot Africa, Asia de Sud, Asia de Est și Oceania.
Scoicile cowrie au fost unul dintre cele mai importante tipuri de
bani din istorie. Chiar și în secolul al 20-lea, în Uganda, parte a
Imperiului Britanic, impozitul se putea plăti cu în scoici cowrie.
În scrierea chineză semnul inițial pentru bani a fost un desen al
carcasei cowrie (貝) și chiar şi astăzi multe cuvinte în limba
chineză legate de bani, cumpărare sau vânzare mai au încă semnul
carcasei Cowrie.
(CREDIT -alfa- 1FOUNDATION.ORG/)
În închisori și, anterior, în lagăre de concentrare
țigările erau folosite pe post de bani. Deținuții, chiar cei care
nu fumează, sunt dispuși să accepte țigări drept plată. Toate
produsele în închisori se calculează în număr de
țigări.
Cea mai mare parte a activității economice din lumea de
azi nu se mai face cu monede și bancnote, ele au devenit o formă
rară de bani. În anul 2006, suma totală de bani din lume a fost
estimată la aproximativ 473 trilioane de dolari, astăzi excede 500
trilioane dolari. Suma totală a tuturor monedelor și bancnotelor
din lume, în toate valutele, e în valoare de numai aproximativ 50
trilioane dolari. Mai mult de 90% din toți banii din lume, care
apar în conturile noastre bancare există doar în servere şi pe
ecranele computerelor. Cei mai mulţi bani sunt biți din interiorul
calculatoarelor pe care îi mutăm de colo-colo.
(credit SWISSINFO.CH)
Cele mai multe afaceri în lumea de astăzi se fac prin
deplasarea de sume electronice de la un calculator la altul sau
dintr-un fișier în altul fără să se mişte bani fizic. Doar
criminalii cumpără o casă şi plătesc pentru o tranzacție mare cu o
valiză plină de bancnote. Dacă mergem la magazin să cumpărăm pâine
utilizăm bani în formă de monede și bancnote. Dar pentru orice
altceva (în lumea civilizată n.t.) se transferă bani din cont în
cont. Transferul electronic de date este forma
dominantă de bani astăzi în lume.
Bitcoins este un exemplu de monedă modernă. Încă
mai auzim la știri despre guverne care tipăresc bani, cum ar fi
guvernul SUA care a tipărit mii de miliarde de dolari în ultimii
ani, pentru a face față crizei economice, dar guvernele nu tipăresc
în realitate niciodată dolari. Nu au o tipografie pentru a tipări
milioane de dolari. Când vorbim astăzi despre tipărirea de bani
noi, ce se întâmplă de fapt este că șeful Băncii Federale a
Statelor Unite se înregistrează în programul de calculator potrivit
și modifică un fișier. Înainte unde au fost 50.000 trilioane de
dolari într-un câmp, el șterge un zero și scrie doi în schimb,
câmpul are acum valoarea de 52 trilioane. Hocus
Pocus, 2 trilioane de dolari au apărut pur şi simplu
din senin. Acesta este modul în care se tipăresc banii în zilele
noastre și forma pe care o au astăzi majoritatea banilor în lume.
Dacă toată lumea care are un cont bancar ar merge la bănci și ar
cere banii care apar în contul lor ca bancnote și monede, toate
băncile din lume s-ar prăbuși. Mai puțin de 10% din banii din lume
sunt disponibili în formă fizică, restul sunt doar date
electronice. Atâta timp cât oamenii sunt dispuși să comercializeze
bunuri și servicii în schimbul mutării unor date electronice
dintr-un fișier în altul, banii funcţionează perfect.
De ce avem nevoie de bani?
O formă de bani este indispensabilă pentru funcţionarea
sistemelor comerciale complexe. Pot fi date electronice, monede,
scoici sau orice altceva, dar trebuie să avem bani pentru a avea
piețe complexe. Banii permit oamenilor să determine cu ușurință
valoarea relativă a oricărui produs sau serviciu de pe piață. Un
cizmar într-o economie care foloseşte bani nu are nevoie să știe
prețul relativ al pantofilor faţă de mere, ulei de măsline, pui sau
unt sau orice altceva. Singurul lucru pe care trebuie să-l ştie
este cât de mult valorează pantofii în valoarea monedei curente.
Banii rezolvă și problema găsirii unui comerciant care să vrea ceea
ce produci tu, ca un cizmar care vrea sau nu mere. După ce oferim
bani această problemă este rezolvată pentru că toată lumea vrea
mereu bani. Aceasta este probabil, calitatea cea mai importantă a
banilor. Dacă oamenii numesc ceva bani, dar oamenii nu-l vor putem
fi siguri că nu sunt cu adevărat bani. Toată lumea
vrea mereu bani pentru simplul motiv că toată lumea vrea, de
asemenea, întotdeauna bani, ceea ce înseamnă că ei se
pot schimba pentru orice altceva. Producatorul de pantofi s-ar
putea să nu vrea mere, va fi însă întotdeauna foarte fericit să-și
vândă pantofii în schimbul banilor dumneavoastră. Indiferent ce
vrea el de fapt poate obține întotdeauna în schimbul
banilor.
Vânzarea de indulgențe. (CREDIT -
Wikimedia)
Banii sunt un mijloc universal de schimb, care permite
oamenilor să convertească aproape orice în aproape orice altceva.
Aceasta este calitatea magică a banilor, transformă lucruri unul în
altul. Transformă nu numai merele în pantofi, dar și lucruri care
sunt mult mai îndepărtate. De exemplu, cu bani, violența se poate
converti în educație. Un soldat îşi poate vinde serviciile sale în
schimbul banilor și să-şi plătească școala sau facultatea. Iată cum
prin intermediul banilor violența s-a convertit în educație și
cunoaștere. În mod similar cu bani se poate transforma sănătatea în
justiție. Un medic vindecă pe cineva şi cu banii câştigaţi îşi
poate angaja un avocat. Nu putem transforma sănătatea în justiție
direct, dar o putem indirect prin intermediul banilor. În anumite
momente în istorie se putea transforma chiar sexul în mântuire.
Acum 500 de ani în Europa, o prostituată se putea vinde pentru
bani, și apoi să meargă la Biserica Catolică să-şi folosească banii
pe care i-a câştigat prin prostituție pentru a cumpăra
indulgență de la Biserica Catolică și, prin
urmare, să evite iadul și să ajungă în rai.
valuta în Somalia. (CREDIT - CQJ.DK)
Forma ideală a banilor permite oamenilor nu numai să
transforme un lucru în altul, dar şi să-i depoziteze sau să
transporte o avere mare. Când averea constă în mere, e greu să le e
depozităm pentru că vor putrezi după un timp și sunt greu de
transportat într-o altă parte. Când averea e în formă de scoici
cowrie sau monede de aur, e mult mai uşor de stocat pe termen
nelimitat și de transportat dintr-un loc în altul într-o pungă mică
sau cutie. Deoarece banii pot converti, stoca și transporta bogăția
ușor și ieftin, aceştia şi-au adus o contribuție esențială la
apariția rețelelor comerciale complexe și a piețelor dinamice care
au unit mulți oameni în aceeași sferă economică. Fără bani, rețele
comerciale și piețele ar fi fost condamnate să rămână mici,
limitate în mărime şi complexitate şi nu foarte dinamice. În
dreapta putem vedea un exemplu de bani care nu sunt ideali. "Moneda
Somaliland, șiling, are o valoare atât de mică încât mai mult de
câteva sute de dolari trebuie să fie transportaţi într-o roabă
.
Cum acționează banii?
(CREDIT - CHINAHIGHLIGHTS.COM)
Bani sunt deci esențiali pentru crearea economiilor
complexe, dar cum funcționează ei de fapt? De ce
oamenii sunt dispuși să preschimbe un câmp de
orez fertil într-un pumn de scoici cowrie? De ce sunt dispuși să
lucreze luni întregi, să facă lucruri care poate nu le sunt pe plac
cu adevărat, doar pentru a obține câteva bucăți colorate de hârtie?
Oamenii sunt dispuși să facă astfel de lucruri atunci când au
încredere în născocirea imaginației colective.
Încrederea este materia primă reală din care au
fost forjaţi toţi banii din istorie. Când un fermier bogat, să
zicem în China antică şi-a vandut toată averea în schimbul unui sac
de scoici cowrie și apoi a călătorit cu el într-o altă provincie,
el a avut încredere că odată ajuns la destinație alte persoane
străine ar fi dispuşi să-i vândă orez, o casă, câmpuri în schimbul
scoicilor cowrie din sac. Banii sunt prin urmare un sistem de
încredere reciprocă și nu orice fel de sistem de încredere
reciprocă. Banii sunt sistemul universal cel mai eficient de
încredere reciprocă conceput vreodată de oameni.
Ce a creat această încredere?
Cum s-a format încrederea este un proces foarte
complicat. E nevoie de o rețea complexă și de lungă durată de
relații politice, economice şi sociale pentru a construi încrederea
în bani. Noi credem în scoicile cowrie sau în moneda de aur sau
bancnota de un dolar sau euro pentru că vecinii noștri cred şi ei
în ele. Noi toți credem în ele pentru că conducătorul nostru crede
în ele, pentru că preotul nostru și chiar şi zeii noștri cred în
ele.
Aici este o bancnotă americană de un
dolar.
Nu se poate nici mânca, nici bea şi nici purta. De ce
avem atunci încredere în ea? De ce suntem dispuși să facem atâtea
eforturi pentru a o obține? Cu toții avem încredere în ea pentru că
ne încredem în Dumnezeu și în Statele Unite ale
Americii.
(credit THEGUARDIAN.COM)
Pe o parte a bancnotei de un dolar stă scris “Credem în
Dumnezeu” (In God We Trust). Pe cealalată
parte este semnătura secretarului Trezoreriei americane. Avem
încredere în acest dolar pentru că ne încredem în Dumnezeu și în
secretarul Trezoreriei Statelor Unite. Când Dumnezeu și guvernul
Statelor Unite ne dau cuvântul lor pentru ceva în care ei cred îi
credem şi noi, desigur. Rolul esențial al încrederii explică de ce
sistemele noastre financiare sunt atât de strâns legate de
sistemele noastre politice și ideologice. Deasemenea de ce o criză
financiară e adesea declanșată de evoluția situației politice; și
de ce piața de valori se poate ridica și cădea în funcție de starea
de spirit psihologic a comercianților și nu de starea obiectivă a
economiei. O modalitate de a construi încrederea în bani este de a
defini banii independent de
imaginaţia noastră. Primii bani cunoscuţi în istorie au fost banii
de orz sumerieni, un bun exemplu în această direcţie. Banii de orz
au fost primul tip de bani despre care știm. A apărut în
Sumerul antic aproximativ 3000 î.Hr., acum 5000
de ani, aproximativ în același timp și loc și în aceleași condiții
ca şi scrierea. Bani orz au fost pur și simplu orz, un număr fix de
boabe de orz, folosit ca o masură universală pentru evaluarea și
schimbul tuturor celorlalte bunuri și servicii.
Cea mai frecventă măsură de orz în Sumerul antic a fost
Selo[1]. Un Selo a fost echivalent la
aproximativ un litru de astăzi. Boluri standard, care fiecare
dintre ele putea conține exact un Selo au fost produse în masă în
Sumerul antic. Ori de câte ori oamenii aveau nevoie să cumpere sau
să vândă ceva, era ușor de măsurat sumele necesare de orz.
Salariile de exemplu, se plăteau în orz măsurate cu Selo. Un text
antic spune că salariul obișnuit al unui muncitor de sex masculin
din vechiul Sumer era de 60 selos de orz pe lună. O muncitoare de
sex feminin primea jumătate, doar 30 selos pe lună. Un şef putea
câștiga între 1200 și 5000 de selos pe lună. Evident, oamenii nu
mâncau atât orz. Primeau orzul lor şi îl schimbau pe piață pentru
tot ce aveau nevoie. Puteau cumpăra orice cu aceste măsuri de orz,
selos. Era oarecum mai ușor de construit încrederea în bani orz,
decât în dolari sau scoici cowrie, pentru că orzul are o valoare
intrinsecă. Oamenii pot mânca orzul. Cu toate acestea, chiar dacă
sună banal, faptul că sumerienii utilizau
boabe de orz ca bani e departe de a fi banal. Transformarea orzului
în bani a fost dificilă. În zilele noastre nu mai putem cumpăra cu
orz, chiar dacă oamenii îl pot mânca. Acesta nu mai este acceptat
ca bani. Oamenii nu mai au încredere în boabele de orz. Faptul că
sumerienii au reușit să o facă a fost extraordinar. A fost o mare
realizare pentru sumerieni să construiască încrederea universală în
boabe de orz și să convingă oamenii să folosească orzul ca bani
pentru toate tranzacțiile diferite. Pe de altă parte, bani ca orz
erau problematici, nu erau ușor de transportat sau de depozitat. Nu
au fost o alegere ideală. Un progres major în istoria economică a
avut loc atunci când oamenii au câștigat încredere în bani care nu
mai aveau nici o valoare intrinsecă, dar erau mai ușor de stocat și
transportat decât orzul. Astfel de bani au apărut pentru prima dată
în Mesopotamia anticăpe la
mijlocul mileniului al treilea î.en, în jurul anului 2500
î.Hr.Wikimedia).
Primii bani pe care nu au avut valoare intrinsecă au
fost siclul de argint. Siclul de argint nu e o monedă, ci pur și
simplu o măsură de argint; aproximativ opt grame de argint. Când
Codul lui Hammurabi, de exemplu, afirma că dacă un om de clasă
superioară ucide o femeie sclav el trebuia să plătească
proprietarului 20 de sicli de argint, înseamnă că el trebuia să
plătească 160 de grame de argint, nu 20 de monede. Cei mai mulţi
termeni monetari din Vechiul Testament din Biblie sunt daţi în
măsuri de metal, nu ca monede. Când frații lui Iosif l-au vândut
la Ismaeliți pentru 20 de sicli de argint
ei nu au primit 20 de monede ci 160 de grame de argint metalic.
Spre deosebire de măsura orzului selos, siclul de argint nu a avut
nici o valoare intrinsecă. Nu se putea mânca sau bea sau folosi ca
îmbrăcăminte. Argintul este un metal foarte moale, prea moale
pentru a face cu el instrumente utile. Când folosim argint sau aur
în bijuterii, facem acest lucru pentru a crea simboluri ale
statutului social, cum ar fi inele, coroane sau statui, bunuri de
lux care nu au nici o utilizare practică. Anumite societăţi
identifică astfel persoanele cu statut social ridicat.
Valoarea argintului și a aurului este întotdeauna pur
culturală. Măsurile acestor metale prețioase, mai
întâi argint și apoi în cele din urmă aur, au dat naștere la
monede.
Primele monede din istorie au fost bătute din câte știm
în jurul anului 640 î.Hr. de către regele
Alyattes din regatul Lidiei, în ceea ce astăzi este
vestul Turciei. Acestea erau măsuri standardizate de aur și argint
pe care regele imprima un soi de marcă de identificare. Marca de pe
monedă declara două lucruri importante. În primul rând arăta
cantitatea de metal prețios conținută în fiecare monedă. În al
doilea rând ea identifica autoritatea care a bătut moneda și
garanta conținutul ei. Aproape toate monedele pe care le folosim
astăzi în lume sunt descendenți ai monedelor originale din vestul
Turciei.
monedă cu portretul împăratului roman Domițian. (CREDIT
-WIKIMEDIA.ORG),
Monedele aveau două avantaje majore faţă de măsurile de
metal nemarcate care au fost utilizate înainte, cum era siclul de
argint. În primul rând, la fiecare cumpărare sau vânzare trebuia
cântărit exact pentru a fi siguri cat de mult argint este în acele
măsuri. În al doilea rând, chiar dacă aceste măsuri se cântăreau
exact nu putea fi nimeni sigur că este argint pur. Oricine putea
încerca să trișeze folosind un alt fel de metal, spre exemplu
plumb, și să-l acopere cu argint. Monedele au rezolvat această
problemă. Marca imprimată pe monede confirmă valoarea ei exactă așa
că nu mai trebuiau cântărite. Marca este de asemenea, semnătura
unei autorități politice sau religioase, care oferea garanția lor
pentru valoarea monedei astfel încât se putea avea încredere în ea.
Forma și dimensiunile mărcii de pe monede a variat foarte mult de-a
lungul istoriei, dar mesajul a fost mereu acelaşi. E
de altfel același mesaj pe care-l avem şi astăzi:
Eu, marele rege așa și așa vă dau cuvântul meu
personal că acest disc de metal sau această bucată de hârtie este
în valoare de ceea ce spun eu că este.
Dacă cineva îndrăznește să falsifice moneda sau bancnota înseamnă
că îmi falsifică propria marcă. Astfel ei mă impersonează şi îmi
dăunează reputaţiei, dar mie nu-mi place așa că îi voi pedepsi cu
maximă severitate".
Tocmai de aceea contrafacerea banilor a fost întotdeauna
considerată o infracțiune mult mai gravă decât aproape orice alt
act de fraudă sau înșelăciune. Când se falsifică banii, nu se
inşeală doar pe ceilalţi dar se şi uzurpă identitatea regelui sau a
guvernului. Se acționează ca și cum falsificatorul ar fi el însuşi
regele și acesta este un act grav de subminare îndreptat împotriva
puterii, privilegiilor și chiar persoanei regelui. Prin urmare,
de-a lungul istoriei contrafacerea de monede, bancnote și bani în
general, a fost pedepsită uzual prin
tortură și execuţie. Autoritatea politică îi ajută pe oameni să
câștige încredere în bani. Atâta timp cât oamenii au încredere în
puterea și integritatea regelui sau a autorității politice ei au de
asemenea încredere în banii lor. Două persoane complet străine pot
fi de acord cu privire la valoarea unei anumite monede. Un Denarius
al Imperiului Roman spre exemplu, prezenta încredere atâta timp cât
oamenii aveau încredere în puterea și integritatea împăratului
roman al cărui nume, și uneori chiar imagine, era tipărită pe
monedă. În mod similar în zilele noastre, oamenii din întreaga lume
au încredere în dolarul american mai mult decât să zicem
în Peso-ul mexican, pentru că au încredere în
guvernul Statelor Unite și au încredere în banca Federală americană
mult mai mult decât au încredere în guvernul sau banca din
Mexic.
primii bani în Japonia (CREDIT -WIKIMEDIA)
Osama Bin Laden a avut suficientă încredere
în guvernul american precum şi în banca federală încât să accepte
și să folosească banii acestora. La rândul lor, puterea
conducătorilor se bazează de asemenea pe încrederea în bani. Ar fi
foarte greu de menținut un imperiu întins cum era Imperiul Roman,
fără bani, fără o monedă. Dacă Imperiul Roman ar fi trebuit să
plătească salarii și să colecteze taxe în orz și grâu ar fi fost
imposibil de colectat impozitul în Siria, transportat la trezoreria
centrală din Roma si de acolo transportat din nou pentru a plăti
legionari poziţionaţi în Marea Britanie sau Germania. Ar fi fost la
fel de dificil să mențină Imperiul Roman dacă în diferite părți ale
imperiului, oamenii ar fi folosit tipuri
diferite de bani. Ar fi fost imposibil ca
locuitorii Romei să creadă în monede de aur şi să facă afaceri în
aur, iar Dacii, grecii, evreii și sirienii să le respingă și să
aibă încredere în alte forme de bani cum erau scoicile
cowrie.
Banii și unificarea globală
- HISTORY.UCSB.EDU)
Guvernele nu numai că dau încredere în bani, dar au
deasemenea nevoie de bani pentru a avea stabilitate şi ca să poate
controla o zonă întinsă. Prin urmare, banii au servit
un rol deosebit de important în unificarea omenirii.
Nu doar au sprijinit unele guverne locale, ici și colo, dar mai
important, deoarece încrederea în bani a trecut granițele
geografice, topografice și chiar politice, a permis astfel
oamenilor din culturi, religii și chiar împărății diferite să facă
comerț unul cu un altul și să coopereze cel puțin în sfera
economică. Acest lucru se întâmplă astăzi în lume cu dolarul, dar
s-a întâmplat acum 2000 de ani cu alte tipuri de bani, cum ar fi
monedele de aur argint ale Imperiului Roman. În primul secol d.Hr.,
monedele romane au fost un mediu acceptat de schimb nu numai în
Imperiul Roman, dar de asemenea, foarte departe de granițele sale,
în munții din India de exemplu. Indienii au avut încredere
în denarul roman astfel că, atunci când
conducătorii locali indieni au început să producă monede proprii,
le-au imitat forma şi chiar portretul împăratului roman. Aceasta
pentru că populaţia avea încredere în aceste tipuri de monede cu
această imagine specială de împărat pe ea, astfel că indienii au
adoptat-o. Însuşi numele de denar a devenit un nume generic pentru
toate tipurile de monede. După ce Imperiul Roman s-a prăbușit și
imperiul musulman s-a ridicat, califii musulmani "au arabizat"
numele Denarius și au început să emită dinari.
dinari timpurii
Cuvântul dinar este pur și simplu o traducere arabă, o
formă arabă de a spune Denarius. Dinarul este încă numele oficial
al monedei din zilele noastre în multe țări de lângă Marea
Mediterană, cum ar fi Iordania, Irak, Serbia, Tunisia și multe
altele. Modelul monedei Lydiei s-a răspândit de la Marea Mediterană
înspre Oceanul
