Ultimele luni  au stat sub semnul reconectării de care avem încă nevoie: proximitate fizică şi cultivarea sentimentului de împreună, de participanţi activi la viaţa comunităţii, importantă nu doar ca sursă de divertisment şi evadare ci mai ales pentru susţinerea echilibrului personal, pentru cultivarea sentimentului de apartenenţă (în fond suntem, până la urmă, o specie tribală).

Pandemia şi toate consecinţele ei au adus provocări dramatice dar ne-au şi scos din obişnuinţe şi rutine. Ne-au amintit cât de fragili suntem şi de faptul că avem nevoie unii de alţii chiar şi distanţaţi. Ne-au amintit cât de durabile şi importante sunt anumite lucruri, mai ales evenimentele culturale şi ne+au stimulat moduri noi de a prilejui întâlniri între cititori şi public. Orice criză, cu atât mai mult una de proporţii pandemice, creează ceea ce Wendy Wood (specialistă în studii comportamentale) numeşte discontinuităţi temporale şi forţ...