Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă, ed. Art, 2015
trad. de Sorin Paliga
Într-una din zile un coleg din cancelarie a vrut să ştie cine citeşte Hrabal (lăsasem pe canapea volumul care i-a atras atenţia). După ce şi-a primit răspunsul - care l-a impresionat plăcut -, a urmat un fel de duet menit să-l elogieze pe scriitorul ceh. Unul aprecia umorul inconfundabil, altul profunzimea ideilor, unul - naturaleţea, celălalt - erudiţia. Amândoi ne minunam de sfârşitul fabulos al scriitorului care şi-a găsit moartea după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui spital în timp ce încerca să hrănească porumbeii. Între timp, o colegă şi-a făcut apariţia şi a vrut să ştie despre ce autor vorbim şi, mai ales, ce scrie el. Eu una m-am cam blocat, ce să-i spui unui om care nu l-a citit pe Hrabal despre cărţile lui, mai ales dacă întrebarea e pusă mai mult d...