Noi, de David Nicholls

  • Postat în Litere
  • la 28-04-2016 05:00
  • 319 vizualizări
Noi, de David Nicholls
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Lecturi în pauza mare
David Nicholls, Noi, Ed. Litera, 2015
Trad. de Mirella Acsente

Dacă aş citi un roman a cărui acţiune e plasată în contextul noilor tehnologii, cred că m-ar cuprinde un anume sentiment de vinovăţie. Şi, dacă romanul s-ar întâmpla să fie unul de dragoste, ba chiar cu happy end, atunci delictul ar fi resimţit din ce în ce mai puternic. Pentru a fi valoroasă, o operă literară care abordează tema iubirii trebuie să-şi aleagă personajele din timpuri cu cât mai desuete, cu atât mai fermecătoare, din oraşe precum Paris, Sankt Petersburg ori Londra (excepţiile fiind deosebit de rare). Ca şi când ar exista o puternică incompatibilitate între actualitate şi valoare, între dragoste şi modernitate...
Într-un fel, mă aşteptam să depăşesc aceste prejudecăţi cu care am întâmpinat romanul Noi de David Nicholls, pe care nu-l voi mai rezuma, fiindcă scriitorul însuşi o face foarte bine la sfârşitul cărţii (lapsus: oare cum se mai numeşte acest procedeu prin care autorul/naratorul însuşi rezumă opera în chiar cuprinsul operei?).
Câteva impresii:
- cartea se citeşte foarte uşor: nu implică nici pauze prea mari de gândire, nici descoperirea vreunor citate-comori;
- personajul-narator întreţine în permanenţă contactul cu cititorul, astfel încât îţi dă impresia că... pur şi simplu asculţi un prieten când ţi se confesează;
- am aflat că există posibilitatea să faci o baterie dintr-o... LĂMÂIE! (apoi am căutat pe net şi am găsit aici un filmuleţ demonstrativ).
- am apreciat umorul personajelor (şi, implicit, al scriitorului), dovada cea mai convingătoare că nu mi-am irosit timpul degeaba citind un roman sentimental (un exemplu: după ce protagonistul suferă un atac de cord, soţia vine de urgenţă la spital:

... Cum a fost?
Puţin cam incomod. O apăsare în piept, ca şi cum cineva şi-ar fi băgat degetul în mine cumva...
Ce dracư, Douglas...
Sunt bine. Îmi pare rău că a trebuit să vii până aici.
Păi, mă gândeam să nu mă bag, lasă-l să treacă prin operaţie singur, dar nu era nimic la televizor, aşa că... iată-mă!“ – p. 447 )

Varianta de rezumat a protagonistului:
„Un băiat creşte alături de o mamă pe care o idolatrizează şi de un tată pe care cu greu îl poate considera părintele lui. Se ceartă mult şi, când nu se ceartă, adeseori tac. Deşi bine intenţionat, tatăl este lipsit de imaginaţie, de inteligenţă emoţională, de empatie sau de alte chestii de genul acesta. Prin urmare, căsnicia părinţilor este plină de tensiune şi resentimente neexprimate, iar băiatul tânjeşte să scape de acolo. La fel ca mulţi adolescenţi, este puţin afectat şi iresponabil, şi nerăbdător să-şi continue viaţa şi să descopere cine este el cu adevărat. Dar mai întâi trebuie să suporte o vacanţă lungă şi plictisitoare, în care să cutreiere diverse muzee vechi şi pline de praf şi să-şi privească părinţii certându-se, apoi împăcându-se, apoi iar certându-se. Cunoaşte o fată, o rebelă care fugise de acasă şi care împărtăşeşte părerile lui despre Artă! Politică! Viaţă! Când tatăl lui îl insultă în public, băiatul fuge împreună cu fata, ignorând telefoanele îngrijorate ale părinţilor şi trăind din banii pe care îi fac el şi fata cântând pe stradă. Dar aventura îşi pierde farmecul. Fata are pentru el sentimente la care el nu poate să răspundă, în ciuda eforturilor. Întrebarea pe care o poartăde mulţi ani într-un colţ al munţii îşi cere acum răspunsul, aşa că pleacă într-un oraş unde nu cunoaşte pe nimeni şi se întreabă: Cine dracu sunt eu? Tatăl, cuprins de remuşcări, porneşte pe urmele lui şi îl găseşte.“ (pp. 457-458)


Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente