Ar fi fost, poate, mai corect spus, m-am
reindragostit! De natura, noaptea. Am fost mereu o împătimita a
peisajelor pe care natura ni le oferă, însă noaptea totul capătă o
alta nuanță. Știam ca iubesc luna și știam ca ador bolta instelata,
departe de luminile orașului. Ceea ce nu realizasem inca, era
faptul ca, de fapt, iubeam noaptea, în toate formele
ei.
Iubesc liniștea nopții și zgomotul gândurilor. As
petrece ore în sir privind luminile din zare, respirând aerul rece
de munte, ce te face sa tremuri, nestiind sigur dacă de frig sau de
emoție.
În seara asta, după mult timp, am rămas muta de
emoție. Nu am reușit sa rostesc nici măcar un cuvânt în fata
maiestatii nopții...a naturii, noaptea. Mii de ganduri și de
sentimente îmi răscoleau sufletul în momentul în care am privit
pentru prima data în zare. Zicala, "o priveliște care îți taie
respiratia", chiar se adeverește. Nu sunt o persoana care își
pierde cuvintele asa ușor, însă ceea ce am văzut și ce am simțit
era mai presus de orice sunet. Era pur spiritual. Parca nu reușeam
sa înglobez totul intr-o singura privire, eram tot mai înfometata
sa vad totul, sa savurez cat mai mult timp acel moment. As fi vrut
sa spun mii de lucruri și totuși, de pe buzele mele nu ieșea niciun
cuvânt. Am avut un uragan în suflet și o furtuna în gânduri. Afara,
însă, era o liniște de îți auzeai cele mai lăuntrice
ecouri.
Acum am realizat ca tot timpul în care m-am privat
de aceste minunății de momente, am fost ca o bomba cu ceas, ca o
oala sub presiune. La vederea a tot ceea ce mi-a lipsit, am
izbucnit. Mi s-au revărsat mii de amintiri și alte sute de
scenarii. As fi vrut...și cat as fi vrut.....și cum...și de cat
timp...
Mi-ar fi plăcut sa urlu ceea ce ma durea, sa ma
știe și noaptea, sa știe pentru ce ma alina când stau în intuneric,
fără sa cer nimic. As fi vrut sa îmi scot inima din piept și sa o
las sa se linisteasca în aerul tăios de rece...poate asa ar fi
amorțit puțin....
Noaptea, tot ceea ce îți lipsește, revine în gând
și în suflet....Noaptea este cel mai bun sfătuitor...este momentul
în care tot universul se apleacă la nevoile tale, natura si ea,
înclinandu-se în fata sentimentelor tale. Te contopești cu cerul
întunecat și vorbești cu stele. Mai ales cele care cad....v-ati pus
o dorința?
Întorcându-ne cu picioare pe pământ, vreau sa va
spun ca îmi lipsea sentimentul de apartenenta la natura și la tot
ce evoca noaptea. Dupa ani de zile, am numarat din nou stelele. As
fi vrut sa va aduc pe toți sa vedeți ceea ce am văzut eu și sa va
răscolească tot la fel de mult, pentru ca asa simți ca nu trece
viata pe lângă tine, ci ca încerci sa faci tot ce poți pentru a
trăi cat mai frumos. Nu va trădați niciodată inima, chiar dacă asta
înseamnă să o ascundeți o viata întreaga. Iubiți, și nu uitați sa
faceți tot ceea ce va face fericiți.
Cat despre mine, cred ca mi-am găsit locul
preferat pe pământ...și nu e printre
oameni....
Cu drag, Midnightcat
