Fraților, ce-ați zice despre un roman politic care să răspundă fix întrebărilor de astăzi? Ce anume vrea Rusia pe termen lung? Cum acționează pentru a-și destabiliza adversarii? Cum gândește de fapt Putin și care-i finalul jocului? sau Cine este de fapt mastermind-ul a tot ce se întâmplă la Moscova încă din anii 2000?

Pentru astăzi vă propun Magul de la Kremlin, de Giuliano Da Empoli. Apărut în 2022 la Gallimard, iar în 2023 tradus la noi de Bogdan Ghiu la Humanitas, colecția Raftul Denisei. O carte scrisă în pandemie și predată editurii în ianuarie 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina, dar care a prezis aproape pas cu pas cam ce se va întâmpla. Este și un roman documentar, dacă vreți, vizionar pe de altă parte, care descrie culisele puterii ruse din ultimii 20-25 de ani. O să-l citez aici pe Frederic Beigbeder, din Le Figaro, care a zis fix așa: este cartea pe care trebuie să o citești dacă vrei să înțelegi războiul din Ucraina. Sau, și mai bine, cred eu, cartea care te va face să înțelegi cum procedează Rusia printr-o strategie a haosului. Iar această direcție, vom afla, nu e de ieri, de alaltăieri, ci a fost bine impregnată în politica externă a Rusiei de un personaj mai mult decât machiavelic. Un fost regizor de teatru absurd și de reality-show-uri TV, care a stat mereu în umbra lui Putin, încă de la prima sa campanie prezidențială. Un fel de Rasputin modern, căci așa a mai fost numit, care, după cum vom vedea, și-a răzbunat cumva nereușitele culturale, devenind un maestru al manipulării și al dezbinării, pentru a atinge puterea absolută.

Dar s-o luăm cu începutul. Mai întâi: cine este Giuliano Da Empoli? Un autor francez, cu origini italo-elvețiene. A studiat Dreptul la Roma și a absolvit un master în Științe Politice la Institut d’études politiques de Paris, unde este astăzi și profesor. A lucrat cel mai mult ca jurnalist și analist, dar s-a dovedit a fi și un bun expert și consilier politic. A fost la un moment dat consilierul prim-ministrului italian Matteo Renzi. A fost viceprimar al Florenței și membru al consiliului administrativ al Bienalei de la Veneția. A fost consilier al ministrului culturii din Italia, unde a conceput primul consiliu italian de design, la Milano. Este autorul a peste zece lucrări de succes de non-ficțiune, de analize politice în special. Pentru prima sa publicație, de exemplu, din 1996, Un grande futuro dietro di noi, La Stampa l-a declarat Omul Anului. Ok, de ce-am punctat atâtea lucruri din CV-ul său? Și, credeți-mă, am făcut-o așa, cât se poate de scurt. Ei bine, pentru a stabili de la bun început că, deși în cazul de față vorbim despre o așa-zisă ficțiune, în spatele ei stă de fapt un expert. Nu-i un scriitor care peste noapte și-a închipuit cam cum s-ar petrece lucrurile pe la Moscova, ci un individ cu o pregătire temeinică, capabil să ne deslușească, măcar vag, cum funcționează mecanismele de la Moscova. 

Magul de la Kremlin este prima sa lucrare de ficțiune, care a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, apoi Premiul Honoré de Balzac, ajungând până în selecția finală a celebrului premiu Goncourt. De la publicație, deci doar de acum trei ani, a tot stat prin topul vânzărilor în nenumărate țări, fiind tradus în peste douăzeci de limbi. Mai rar debuturi așa fulminante. 

Personajul nostru principal, un profesor francez, poposește la Moscova cu scopul de a întreprinde o cercetare cât mai amănunțită despre scriitorul Evgheni Zamiatin, pornind de la romanul său, Noi, scris undeva prin anii ’20 ai secolului trecut și interzis aproape vreo șase decenii – lucru pe care, știm bine, l-au pățit multe capodopere rusești din cauza cenzurii. Romanul lui Zamiatin este una dintre marile distopii ale lumii, iar acțiunea are loc într-un soi de univers post-apocaliptic, unde nimeni nu mai are nume sau identitate, doar un indicativ, iar totul se realizează după un program strict în această imensă societate fără sens, Noi. Iată fascinația personajului nostru pentru acest autor: 

„În 1922, Zamiatin încetase să mai fie un simplu scriitor și devenise o maşină a timpului. Pentru că era convins că scrie o critică acerbă a sistemului sovietic aflat în construcție. Şi cenzorii lui îl citiseră în felul acesta, motiv pentru care i-au interzis publicarea. Dar, de fapt, Zamiatin nu li se adresa lor. Fără să își dea seama, sărise peste un secol și se adresa direct epoca noastre. Noi zugrăvea o societate guvernată de logici, în care totul era convertit în cifre și în care viața fiecărui individ era reglată până în cele mai mici amănunte pentru a garanta o eficienţă maximă. […] Noi nu descria doar Uniunea Sovietică, povestea mai ales lumea netedă, fără asperități, a algoritmilor, matricea globală pe cale de a fi construită şi, în comparaţie cu ea, iremediabila insuficienţă a creierelor noastre primitive. Zamiatin era un oracol, nu i se adresa doar lui Stalin: îi arăta cu degetul pe toți dictatorii care vor veni, de la oligarhii din Silicon Valley până la mandarinii Partidului unic chinez. Cartea lui era arma supremă împotriva stupului digital care începea să acopere întreaga planetă, şi datoria mea era să o dezgrop și să o îndrept în direcţia cea bună. ”

Obsedat așadar de Zamiatin, profesorul nostru ajunge la Moscova. Încercând să înțeleagă mersul lucrurilor în Rusia, inevitabil află despre unul dintre cele mai intrigante personaje ale epocii, omul din spatele Țarului și anume Vadim Baranov. Acest personaj este bazat pe figura lui Vladislav Surkov, un individ cât se poate de real despre care presa internațională a susținut ani de zile că este în spatele marilor jocuri de putere de la Kremlin și a pus bazele direcției politicii externe a lui Putin și nu numai. I-a fost apropiat din 1999, când Țarul a urcat spre putere, până în 2020, ocupând oficial mai multe funcții importante. Este considerat creatorul democrației suverane. Este perceput ca fiind creierul din spatele ascensiunii politice a lui Putin și îndeosebi a acaparării puterii aproape totale prin manipularea mass-mediei. Fiecare eveniment major care s-a întâmplat în Rusia în ultimii douăzeci de ani îl are în spate ca autor, ajungând să-i fie interzis accesul în SUA sau Europa, iar tentaculele sale s-au extins apoi și în zona externă, spre conflictul din Ucraina, spre alegerile din 2016 ale lui Trump sau chiar Brexit. 

Când profesorul nostru îl întâlnește pe Baranov, el este deja retras din activitatea politică și am putea spune chiar din societate. Mai postează sub un pseudonim pe fel și fel de rețele sociale comentarii sau citate și tot Zamiatin devine punctul de legătură dintre cei doi. Intrigat de interesul musafirului francez pentru acest autor, Baranov îl contactează și îl invită ulterior în locația sa ascunsă. Iar de aici putem spune că începe cu adevărat romanul nostru, sub formă de confesiune. 

Aflăm astfel că Baranov e un tip cult, păstrând de la bunicul său o bibliotecă uriașă, plină de exemplare vechi unicat, scrisori ale anumitor scriitori și alte documente la care unele muzee nici n-ar visa. Bunicul său fusese aristocrat, dar a supraviețuit bolșevicilor. Apoi tatăl său fusese un cetățean sovietic dedicat comunismului și țării, care ajunsese spre bătrânețe, odată cu schimbările din anii 80 și mai ales 90, să piardă totul. Învățând de la predecesorii săi aceste lecții ale regimurilor și instabilitățile lor, Baranov vrea să fie deasupra istoriei. Mai întâi ca un mare artist – regizor de teatru absurd, apoi regizor de reality-show-uri care schimbă din temelii însăși societatea rusească. 

Long storys hort, directorul televiziunii la care lucra decide, împreună cu alți îmbogățiți peste noapte în haoticii ani 90, că Rusia are nevoie de o schimbare. Reglările de conturi violente mafiote, haosul și inechitatea socială aveau din nou nevoie de o mână de fier care, măcar în aparență, să potolească lucrurile și, evident, să fie de fapt marioneta oligarhilor. Și iată că, spre finalul anilor 90, apare în scenă directorul KGB, Putin în carne și oase. Un executant perfect, cu o mutră serioasă, care pare dispus să intre în joc. Însă ce să vezi? Putin avea o cu totul altă agendă și, dintre toți oamenii de TV care îl lingușesc, îl alege doar pe Baranov să se ocupe de imaginea și de strategia sa, pentru că-i miroase talentul machiavelic. Iar Baranov se aruncă. Nu pentru bani, vom vedea, nici pentru faimă sau putere, ci dintr-o diabolică dorință de a cuceri și a stăpâni. Căci el însuși ne spune: Nu poți scăpa de propriul destin, iar al rușilor este să fie conduși de urmașii lui Ivan cel Groaznic.

Ei bine, după ce aflăm de la Baranov ce a însemnat căderea URSS și cum au decurs nebunii ani 90 într-o Rusie oarecum fără direcție, asistăm la crearea lui Putin. Cu fiecare speech, cu fiecare eveniment și reacție, cu fiecare vizită externă sau în teritoriu, în cazul unei crize. Avem răzbunarea împotriva oligarhilor – sau mai degrabă controlul asupra lor –, războiul din Cecenia, Jocurile de la Soci, poziția bine construită față de Europa și SUA, până la criza din Ucraina. Vedem cum se naște un țar, cât de cinic este mecanismul puterii de la Moscova, cât de repede se pot schimba lucrurile și cum din erou dispari când te aștepți mai puțin fie într-o pușcărie, fie de tot, printr-o fereastră. 

Și da, exact cu asta se ocupă Baranov în paginile centrale ale cărții, în gestionare urii, a haosului, a manipulării și a dezbinării. Prin tot ce înseamnă canale de comunicare, de la mass-media tradițională până la ultimele rețele sociale. Și asta, pentru a induce în mentalul colectiv al lumii teroare și nesiguranță. Baranov ne explică subtilitatea artei pe care ajunge s-o stăpânească, pentru că Rusia nu susține ceva sau pe cineva. Ci caută întotdeauna conflictul dintr-o societate. Astfel ca oamenii să iasă de unii singuri dintr-o ordine plicticoasă pentru a se arunce în fața neprevăzutului. Vă sună cunoscut? Pentru a înțelege mai bine această strategie, vă voi citi câteva fragmente relevante:

După ce-și desăvârșește opera, Baranov devine inutil. Democrația suverană este bine consolidată, iar Putin (și întreg sistemul) știu bine ce au de făcut pe mai departe, în acest război dus prin algoritmi și fake news împotriva lumii, pentru ca Moscova să-și recapete gloria de altă dată. Atunci filozoful nostru politic, sau acest încă regizor al absurdului, se retrage. Cam prin 2020. Își depășește condiția predecesorilor săi, neadaptându-se sistemului, ci creând el însuși unul, prin care să se răzbune pe oameni. Din cauza dorinței lor nesfârșite pentru sânge și nedreptate. Într-un ultim capitol, care mi s-a părut și cel mai înfiorător, acest personaj fabulos ne destăinuie și cât de repede se va schimba lumea în viitor, odată cu AI-ul și rețele sociale, care ne vor stăpâni în întregime. Dar bucata asta n-o să v-o mai citesc, ci o să vă las pe voi s-o descoperiți. Eu doar vă asigur că e o viziune sinistră, însă incredibil de apropiată de adevăr. 

Confesiunea lui Baranov se încheie cu o scenă surprinzător de emoționantă, iar profesorul nostru francez pleacă după o noapte întreagă petrecută cu acest nou Rasputin, pentru a se întoarce la cercetarea operei lui Zamiatin, făcând cititorul să se întrebe dacă nu cumva asistăm chiar la începutul acestei distopii.  

Așadar, dacă vrei să înțelegi mai bine contextul de azi, dacă ești pasionat de istorie, de geopolitică, de culisele puterii, dar pe de altă parte și de marii clasici și înțelepți ai Rusiei, asta e o carte de neratat. O punem pe raftul Zaiafet de pe libris.ro, acolo de unde o puteți lua, dacă accesați link-ul dedicat colecției ZaiaBook.

Material realizat de Andrei Ruse, în cadrul proiectului ZaiaBook. Puteți urmări episodul ZaiaBook pe canalul dedicat.

Andrei Ruse, născut în decembrie 1985 în București, este scriitor, editor de carte și promoter cultural. A debutat în anul 2007 cu volumul de poezie „Black Job”, după care s-a dedicat în totalitate prozei. „SONI”, primul său roman, a fost publicat inițial în anul 2008 și în prezent a ajuns la a V-a ediție și un număr de peste 10.000 de exemplare vândute.

În anul 2012 Andrei Ruse a inițiat revista online Hyperliteratura, care a fost una dintre cele mai citite publicații de lectură din România între 2014-2016. În anul 2017 a înființat Editura Hyperliteratura, iar în 2018 a închis revista, dedicându-se în principal editurii și scrisului. Trilogia „Ultimul împărat nemuritor”, inspirată din basmul „Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte”, este proiectul la care a lucrat în ultimii ani și care se bucură de succes în rândul publicului, fiind unul dintre cele mai apreciate fantasy-uri românești din ultimii ani.
Colaborator constant al canalului Zaiafet din 2022, Andrei Ruse este și realizatorul emisiuniii ZaiaBook din septembrie 2023, susținută de libris.ro și dedicată exclusiv cărților. ZaiaBook aduce lunar recomandări de carte, noutăți editoriale și povești din lumea literară, spuse, cum altfel, decât cu umorul și pasiunea ce-l caracterizează pe îndrăgitul autor român.