Manuela Zipiși a absovit Facultatea de Litere a Universității București și are un Master în Literatură comparată. Este jurnalist, UX Designer și publică în revista igloo articole despre design, arhitectură, artă, cultură. La începutul acestui an, Manuela Zipiși a debutat cu volumul de proză scurtă Orașe, apărut la Editura Creator, parte a grupului de firme Libris. Volumul include 10 povestiri ce au loc în 10 orașe diferite, din șapte țări și trei insule. Am discutat cu Manuela Zipiși despre spațiul urban, influențele acestuia, inspirație și autori în cadrul interviului pe care avem bucuria să vi-l prezentăm.

LIBRIS: Apariția volumului Orașe în primăvara acestui an ne-a trezit interesul, iar lectura lui a fost o încântare. Proza contemporană ne stârnește, poate mai mult decât alte genuri literare, o curiozitate față de autor, întrucât, ca cititor, există uneori tendința de a proiecta gânduri, sentimente ale personajelor asupra autorului. Prin urmare suntem curioși să aflăm mai multe; ne poți spune câteva lucruri despre tine? Dincolo de studiile absolvite, profesia de jurnalist și UX designer, iar mai nou, scriitor, cine este Manuela Zipiși?
MANUELA ZIPIȘI: O întrebare cu răspuns complex și în permanentă transformare… Aș răspunde spunând că sunt o cititoare care speră să se intersecteze pe acest tărâm magic și necesar al literaturii cu alți cititori, inclusiv din ipostaza de autor al Orașelor.

LIBRIS: De unde ideea acestui volum? Ce te-a inspirat să construiești poveștile personajelor tale în jurul unui oraș? Sau poate ar fi la fel de potrivit să ne gândim că povestea orașului a fost construită în jurul personajelor?
MANUELA ZIPIȘI: Am fost mereu inspirată și fascinată, chiar, de relația pe care o avem cu orașele în care locuim. Poate una dintre cele mai autentice și importante din existențele noastre, e o legătură care dă tonul, ne provoacă, ne potențează trăirile, ne copleșește sau ne oferă un sentiment de ancorare. Dincolo de concretul spațiului construit, însă, orașele sunt pur subiective, fiecare dintre noi se mișcă și respiră în spațiul propriului oraș din oraș.
Mai sunt apoi relațiile efemere, care se țes cu orașele pe care le vizităm sau locuim temporar, dar care pot lăsa urme consistente în memoria noastră afectivă, lansându-ne în imaginarul unor existențe paralele, posibile, nu mai puțin importante.

Am încercat să surprind în povestirile volumului aceste legături esențiale pe care le înfiripăm cu orașele în care locuim, prin care trecem sau care (mai) trăiesc doar în imaginația noastră.

LIBRIS: Cum a luat naștere acest volum? Ai avut un plan prestabilit și o idee clară cu privire la orașele ce au sfârșit prin a da numele povestirilor? Sau ți-ai găsit sursa de inspirație în propriile povestiri pe măsură ce le finalizai?
MANUELA ZIPIȘI:E un proiect care plutea de ceva vreme în mintea și scrierile mele și care și-a găsit momentul potrivit în perioada pandemiei. De la început mi-a fost clar că vor fi zece povestiri care se întâmplă în zece orașe diferite și că fiecare dintre ele va fi însoțită de câte o ilustrație imaginată de artista Doriana Mărășoiu, care a reușit să mă surprindă frumos cu transpunerea în desen a spiritului textelor.

Restul a curs în ritm organic, fiecare dintre povestiri ajungând acolo unde și-a dorit.

LIBRIS: În ce măsură există elemente biografice în povestirile semnate de către tine? Unele, poate mai mult ca altele, par că s-au născut dintr-o relație specială cu orașul în care se desfășoară povestirea. Spre exemplu, povestirea București surprinde farmecul capitalei așa cum pare că doar cineva care a trăit aici ar putea s-o facă, cineva care a descoperit și a redescoperit străzi, grădini, detalii arhitecturale, a detectat notele aduse de fiecare anotimp ce vine cu arome, culori și stări de spirit specifice: primăvara cu socul și salcâmul înfloriți în tandem, toamna cu castanele căzute pe trotuar alături de frunzele îngălbenite, iarna ce vine cu nostalgie, cu un timp dedicat reflecției etc.

MANUELA ZIPIȘI: Ceea ce gândim sau exprimăm este pur subiectiv. Resorturi intime, influențe, experiențe – toate ne conduc în anumite direcții și nuanțe care, atunci când scrii ies la suprafață și se amestecă, deseori, în moduri uimitoare. Acestea fiind spuse, consider că încercarea de a ghici sau evidenția detaliile biografice dintr-un text dăunează ansamblului și plăcerii lecturii.

LIBRIS: Ai întâmpinat provocări în procesul scrierii acestui volum? Cum consideri că experiența ta de jurnalist ți-a influențat abordarea, stilul de scriere al povestirilor?
MANUELA ZIPIȘI: Faptul că scrisul a făcut dintotdeauna parte din viața mea, mă face să îl așez într-un firesc care există dincolo de influențe sau stiluri. Consider că adevărata provocare a scriiturii rămâne disciplina.

LIBRIS: Lena, personajul principal din povestirea București, spune „Orașul ăsta care mi-a dat la fel de mult precum mi-a luat…”. Unde te poziționezi în raport cu această afirmație? Care este relația ta cu spațiul urban? În ce măsură crezi că ne influențează orașul în care trăim? Și cum îl influențăm noi?

MANUELA ZIPIȘI: Cu Bucureștiul, oraș unde locuiesc deja de mulți ani, am, în mod cert, o relație specială prezentă, desigur, și în povestea care îi este dedicată. Pot spune că a fost o legătură care s-a conturat lent, pentru că Bucureștiul nu este un oraș care ți se dezvăluie imediat, ci treptat, pe măsură ce ești dispus să îl străbați și să-i descoperi secretele. Și unde, exact ca în oricare alt oraș, poți trăi o mie de vieți.
Mai cred într-o geografie personală, o hartă subiectivă pe care o avem toți în orașe și care implică o relație de influență reciprocă, la nivel energetic, vital.
Trecând din ficțiune în realitate, constat că, deși ultimii ani au adus numeroase inițiative pozitive de conservare/restaurare și remodelare a spațiului public bucureștean, nu suntem încă suficient de implicați civic și responsabil în prezentul și în viitorul orașului.

LIBRIS: Te vezi vreodată relocându-te în mediul rural? Sau deocamdată energia unui oraș este importantă pentru tine?

MANUELA ZIPIȘI: Medii diferite ne aduc energii diferite și cred că e necesară și binevenită o alternare a acestora. Din fericire, în zilele noastre putem călători mult, aproape peste tot, și chiar lucra de oriunde. În consecință, mi-ar plăcea să cred că nu exclud nici posibilitatea locuirii, la un moment dat, într-un context ceva mai liniștit decât cel al energiei unui mare oraș.

LIBRIS: Cum stau oare lucrurile când vorbim de relația personajelor tale cu orașele în care locuiesc? Ar fi putut Lena să trăiască aceeași poveste de iubire în alt oraș? Sau pasiunea dintre Helene și Marcel s-ar fi înfiripat și ar fi rezistat în timp dacă ”decorul” ar fi fost altul?
MANUELA ZIPIȘI: Locurile imprimă diferențe specifice chiar dacă esența e aceeași. Și uneori chiar aceste diferențe transpuse în gesturi mici, preferințe, – o rochie vaporoasă în loc de un pulover col roulé, o discuție într-un tren pe fereastra căruia se vede marea în loc de o întâlnire la cafea –, reprezintă sarea și piperul.

LIBRIS: În unele dintre povestiri putem detecta o nuanță discretă, dar profundă asupra singurătății. Luciana și Vittorio își beau cafeaua pe terasă în tăcere, Aglaia visează la zile liniștite, petrecute în tăcere alături de persoana dragă, Maria se simte prizonieră în complexul de vacanță de vis etc. În cazul personajelor tale este tăcerea un mod de comunicare? Sau are legătură cu înstrăinarea ce poate fi resimțită atunci când locuiești într-un oraș mare?

MANUELA ZIPIȘI: Singurătatea este o temă care mă preocupă, mai ales că anii de pandemie i-au adus o nuanțare neașteptată. Singurătatea, ipostază pe care o surprindea nespus de frumos, spre exemplu, Petru Creția în Norii, ar trebui, cred, scuturată de temeri și prejudecăți și privită cu blândețe și, mai ales, cu prietenie.
Cât despre tăceri, da, acestea pot fi de multe ori grăitoare, asurzitoare chiar.

LIBRIS: Citit în cafea, ghicit în cărți, vise a căror semnificație este interpretată, coincidențe și convingeri potrivit cărora nimic nu este întâmplător, cifre și date cu semnificație, miracole și semne, incantații, prevestiri sunt elemente care se strecoară în unele dintre povestirile volumului Orașe. Există un interes personal față de superstiții și credințe populare sau poate chiar o experiență personală în acest sens? Care este rolul acestei teme în proza semnată de către tine?

MANUELA ZIPIȘI: Superstițiile, semnele, credințele populare fac parte din ADN-ul nostru, chiar dacă mulți dintre noi le privim ironic sau alegem să le ignorăm. Ele curg, asemenea unui râu subteran, în existența oricărui popor și sunt pline de sensuri care ar merita redescoperite.

LIBRIS: Cum speri că va fi primit acest volum de cititori? Care este mesajul principal și/sau emoțiile ce îți dorești să ajungă la cititorii tăi?
MANUELA ZIPIȘI: Aparțin acelui trib care crede că o carte are un destin al său și că, după ieșirea ei în lume începe o călătorie proprie, desprinsă de autor. Nu pot decât spera și m-ar bucura enorm ca în această călătorie a sa, volumul Orașe să ofere momente de plăcere, empatie, emoții și mici revelații cititorilor la care va ajunge.

LIBRIS: În povestirile incluse în Orașe sunt menționați autori precum Mircea Eliade, Jeni Acterian, Mihail Sebastian, José Saramago, Balzac etc. Sunt aceștia scriitori care consideri că te-au influențat sau mențiunea lor este explicată de relevanța acestor nume în contextul povestirilor în care ei sunt amintiți?

MANUELA ZIPIȘI: După cum precizam, suntem influențați de absolut tot, inclusiv de lecturile noastre. Sunt fragmente și amintiri care ne străbat și care ies la suprafață în cocktailuri cu rețete uimitoare. În fond, totul a fost spus, totul a fost scris, nu ne rămâne decât să rescriem istoriile hrănindu-ne cu plăcerea de a le reasculta și redescoperi.

LIBRIS: Care sunt scriitorii tăi preferați? Dar cărțile? Sunt titluri la care revii?

MANUELA ZIPIȘI: Mi-ar fi imposibil să fac o listă a cărților preferate, ar deveni mai mult ca sigur un roman-fluviu. Ceea ce pot spune însă este că în ultimii ani, în mod inconștient, sau poate nu, am descoperit multe scriitoare și las aici câteva nume la care revin oricând cu plăcere și admirație pentru scrierile lor: Elena Ferrante, Annie Ernaux, Rosa Montero, Carmen Laforetși, mai nou,Narine Abgaryan.

Dintre autorii pe care i-am recitit de-a lungul anilor i-aș aminti pe Gabriel García Márquez, Albert Camus, Milan Kundera, Julio Cortázar și Thomas Mann.
Iar printre cărțile descoperite recent sub semnul unei mari bucurii a lecturii se numără, Manuel Puig, Cae la noche tropical, Manuel Vilas, Ordesa și Gheorghi Gospodinov, Refugiul timpului.

LIBRIS: Te gândești deja la un viitor proiect literar? Dacă da, ne poți oferi câteva detalii?

MANUELA ZIPIȘI: În acest caz, merg pe mâna superstiției și aleg să păstrez tăcerea.

Interviu realizat de Laura Máté pentru libris.ro. Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 21, august 2023. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.

„Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune.Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout.
Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.” – Laura Mate

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.