niciodată, mâine, nu pot, de ce eu, sunt obosit, cred că, eu ştiu
sunt cuvintele mele de harem, de care abuzez ori de câte ori simt nevoia
să mă ascund cu toate vrutele şi mai ales nevrutele
pierdut, uitat, aruncat, ignorat
sunt cuvintele care abuzează de mine, de bunăvoinţa mea, ori de câte ori găsesc o fisură
lăsându-şi aura de mister să cadă de pe zonele purulente
sfârşitul lumii este aproape, cuvintele secătuite se chircesc în silabe
abia dacă mai auzi o frază întreagă rătăcind pe maidane printre gunoaie şi dărâmături
cuvântul a murit, trăiască sistemul binar în care nu există abuzul
şi ţinând cont de toate acestea o să mă retrag puţin în abstrac