bunicul s-a ridicat drept din viaţă şi a plecat să
hrănească alte vise
într-o altă lume departe de neostoirea
bunicii
dar înainte de a pleca ne-a lăsat pecetea
lui
un sărut mătăsos pe frunte
şi câte o şoaptă pe fiecare pleoapă
a venit apoi rândul tatălui care şi-a făcut ordine în
cuvinte
şi mai ales în tăcerile prelungi după care s-a ridicat
şi a plecat
departe de noi, departe de el cu rouă strânsă-n ultima
suflare
dar înainte de a pleca ne-a sărutat ochii
şi ne-a pecetluit gura cu ultimul sărut
încep şi eu să-mi sortez sentimentele şi
trăirile
îmi despart cuvintele în răsuflări şi verific zilnic
corespondenţa
nici o invitaţie, nici un bilet aşa că stau şi
aştept
dar mă sâcâie o întrebare:
ce-am făcut oare cu pecetea mea?
