În urmă cu mai bine de un an îl descopeream pe Nicholas Mathieu, câștigător al Premiului Goncourt pe anul 2018, prin romanul „Și copiii copiilor lor”, tradus și publicat în limba română la Editura Art, o poveste despre provocările accelerate din orașele mici franceze, în efervescenții ani ‘90. Într-o narațiune întinsă pe mai puțin de o decadă, Nicholas Mathieu construia deopotrivă un roman social și un bildungsroman, o cronică a nestatorniciei și tranziției, cu un gust ușor amar. „Și copiii copiilor lor” e o poveste care oglindește în câteva destine individuale împrăștiate soarta definitiv schimbată a comunităților mici aflate sub presiunea globalizării.

Mi-am amintit de acest roman al lui Mathieu, citind un alt autor francez, recent publicat în limba română de Editura Polirom, anume Serge Joncour. La fel ca Mathieu, Joncour ne pune în contact cu o lume aflată în transformare accelerată. Doar că Joncour își rezervă un cadru temporal mai generos decât Mathieu, pentru a-și construi povestea.

Acțiunea romanului „Natură umană” se întinde pe mai bine de trei decenii, de la finalul anilor ‘70 și până la intrarea în anii 2000. După 1976, Franța zguduită de protestele primăverii șaizeciste e departe de a-și fi găsit liniștea. Președintele cu orientare liberală Giscard D Estaing se află sub presiunea puternică a stângii socialiste care ar putea câștiga alegerile prin popularul Francois Mitterand. Criza petrolului încurajează căutarea alternativelor de energie, în centralele atomoelectrice, în timp ce mișcările ecologiste fac front comun cu extremiștii de stânga pentru a împiedica extinderea industriei nucleare în sfera civilă.

În tot acest timp, țăranii din regiunile cu ferme își duc viața mai departe, neperturbați, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Progresul tehnologic își face loc rapid de la oraș spre mediile rurale, acolo unde rețelele de supermarketuri dau peste cap lanțurile de distribuție locale, iar extensia telefoniei, a rutelor de transport și a birocrației care reglementează comerțul pun în dificultate crescătorii de vite din cele mai izolate ținuturi. Ideea unor lumi cu viteze diferite, una a comunităților rurale cu propriile lor ritmuri perpetue, cu propriile lor agende dictate de natură și cea a comunităților urbane imersate tehnologic și inflamate de dispute politice și mișcări civile e pe cale să fie pusă în discuție. În romanul lui Joncour nu mai pare că este loc pentru ambele lumi, contextul socio-politic devine pur și simplu neîncăpător. Încă de la debutul romanului, granița dintre cele două universuri pare tot mai fragilă, iar ciocnirea se prefigurează aproape inevitabil, având drept rezultat prefigurarea unei singure lumi: cea globală, în care totul este pus în legătură într-o mașinărie uriașă de care nu te mai poți izola.

Cronica acestei ingerințe asimilatoare a urbanului spre rural este urmărită prin destinul protagonistului, Alexandre, un tânăr de abia ieșit din adolescență, singura speranță solidă a părinților săi, proprietari ai unei ferme din departamentul Lot. Spre deosebire de celelalte trei surori ale sale, Alexandre pare să fi acceptat senin, ba chiar entuziast, să ducă mai departe tradiția agricolă, singura pe care părinții lui o pot concepe. Docili, neimplicați în mișcările sociale violente care tulbură Franța, părinții lui Alexandre trăiesc de ani de zile convinși de ritmurile naturale care le orientează ciclic viața. Fiul lor preia meșteșugul și e singurul care își imaginează viața în acest peisaj bucolic, dar solicitant, în care totuși e nevoie de planificare și execuție de dimineața până seara. Într-o perspectivă aproape autosuficientă, Alexandre pare în deplină armonie cu lumea în care s-a născut și pe care o alege. Totul până la legătura cu Constanze care îl va tulbura mai apoi, decade la rând.

Constanze este colegă cu Caroline, sora lui Alexandre și pare exact opusul a ceea ce și-ar putea dori un viitor fermier: o studentă emancipată cu origini germane estice, angajată în mișcările protestatare, nestatornică, însetată de libertate și, cum altfel, seducătoare și frumoasă. Această prezență feminină îl va cuceri pe Alexandre la una din petrecerile la care obișnuiește să-și conducă sora, ahtiată după coordonatele vieții urbane, într-un Toulouse care ar putea deveni inima socialistă a Franței. Alexandre se îndrăgostește de Constanze și tocmai ca să fie în preajma ei, se apropie nesigur de ecologiștii care vor să saboteze construcția unei centrale nucleare în zonă. La rândul ei, Constanze devine curioasă în legătură cu insolitul tânăr, fără prea multe păreri, contrastant cu extremiștii pregătiți cu planuri teroriste. Între acești fanatici cu agendă, Alexandre arborează o seninătate și o seriozitate a îmbrățișării traiului rural care fascinează. Suntem aproape de începutul anilor ‘80, când aceste mișcări ecologiste organizate dau lovituri de gherilă companiilor care se încăpățânează să transforme peisajele agricole cu puterea tehnologiei. Tocmai în mijlocul unei asemenea înfruntări se leagă povestea de dragoste dintre Constanze și Alexandre, care pare totuși condamnată din fașă. Ea este o libertină însetată de experiențe, el este un timid legat de pământ care trăiește nesigur sentimentele care îl inundă. Ea nu va alege viața la fermă iar el de abia pare pregătit să călătorească cu trenul, nici vorbă de a zbura cu avionul, ce să mai vorbim de părăsirea casei părintești. Și totuși, povestea lor rezistă într-un aranjament ciudat, sincopal, într-o fidelitate oarbă, ca și când atât Alexandre, cât și Constanze ar știi că există ceva durabil în povestea lor.

Pentru Alexandre, Constanze este fata care deschide perspective, care îi îngăduie și lui să se simtă altundeva, care aduce aproape toate acele locuri distante, tot acel univers care scapă etanșeității rurale. Invers, pentru Constanze, Alexandre este omul simplu al obârșiilor, pe care și-l închipuie liber tocmai pentru că locuiește singur în mijlocul naturii, tocmai că reprezintă un punct fix și sigur între atâtea repere care se destramă. Cele două personaje reclamă de fapt două tendințe complementare umane: nevoia de explorare și nevoia de stabilitate, ceea ce face căutarea reciprocă a celor doi să se autosusțină decenii la rând. Agendele publice se schimbă, după accidentul de la Cernobâl, după căderea Zidului Berlinului, amenințarea nucleară e înlocuită de invazia autostrăzilor și a planurilor de restructurare capitalistă. Lumea lui Alexandre devine tot mai mică, iar lumea lui Constanze se mărește, deschizând noi fronturi de luptă și noi opțiuni în lumea a treia, de dincolo de Războiul Rece.

Va rezista acest cuplu care se întâlnește periodic, indiferent de anotimp și de provocările istorice? Va triumfa optimismul romantic, dat fiind că el e fundamentat în cele două nevoi complementare care nu par să se epuizeze? Natura umană se va ridica deasupra istoriei sau tocmai istoria cu progresele ei galopante și destabilizante va învinge în cele din urmă protagoniștii? Vă rămâne se descoperiți în acest superb roman social și de dragoste semnat de Serge Joncour, care poartă numele de „Natură umană”.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.