Despre impactul traumelor psihologice în dezvoltare (așa numitele ACE –  experiențe adverse ale copilăriei) s-a vorbit și s-a scris mult. Copiii abuzați fizic și emoțional de părinți vulnerabili (critici, cu răni psihice dificil de gestionat și care nu au ajuns la ajutor psihologic) sunt mai apoi marcați pe toată durata vârstei mature și sunt predispuși să traverseze dezechilibre psihice în viața de adult (de la tulburări din spectrul afectiv până la dependențe de tot felul). Relația dintre traumă și provocările ulterioare de adaptare și relaționare e destul de solid fundamentată atât psihologic, cât și neurobiologic. Pentru asemenea copii răniți de timpuriu, psihoterapia aduce în cele din urmă beneficii, atunci când emoțiile blocate, furia reținută sunt aduse la suprafață și atunci când clienții trăiesc catharsisul, confruntându-se de pe poziții adulte cu starea de neajutorare traversată în relația cu adulții violenți.