Când vine vorba de distopii, dincolo de scenariile spectaculoase în care lumea e lovită de un cataclism natural sau artificial sau e răsturnată de dominația tehnologiei sau a inteligenței artificiale, mai interesante mi se par cele care procedează discret, elegant. Adică cele care extrag sau alterează un element banal, subînțeles în viața noastră de zi cu zi pentru a reflecta cât de profund transformator devine el pentru o lume alternativă. Asemenea scenarii în care doar un singur element e alterat, dar care dau naștere unor consecințe de proporții, după modelul efectului fluturelui, capturează mai bine fragilitatea universurilor noastre securizate și ne testează, poate chiar mai plauzibil, intuițiile morale. Indiferent de progresele înregistrate într-un timp relativ scurt de când specia noastră populează planeta, chiar și lumea artificială pe care ne-am construit-o e însă dependentă de câteva repere bazale care devin vizibile în astfel de scen...