Nopți în Marrakech de Jane Green

  • Postat în Litere
  • la 21-09-2023 07:46
  • 227 vizualizări
Nopți în Marrakech de Jane Green
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Blog Libris

Autoare de origine britanică, Jane Green a publicat numeroase bestselleruri intrate în topul The New York Times și USA Today. Pe lângă profesia de jurnalist și scriitor, Jane Green a absolvit și International Culinary Center din New York, semnând chiar și o carte de bucate. Poate că această asociere între pasiunea pentru povești și gătit este neîntâmplătoare, atâta timp cât ea se concretizează și se simte în unul dintre romanele lui Jane Green, traduse și publicate în limba română la Editura Corint, în colecția de literatură Corint Fiction.

Nopți în Marrakech” este o poveste seducătoare și bine închegată, în care autoarea s-a preocupat atât de ingredientele narative, aromele din amestec, dar și de mise-en-place construcției narative. Chiar dacă abordează o temă ofertantă, care ar putea împinge o poveste prin natura ei efervescentă, anume anii ‘60 și epoca emancipării sociale și culturale, Jane Green se ocupă cu atenție de detalii pentru a livra un bildungsroman retrospectiv, o poveste care reface panorama spiritului unei epoci.

Când m-am apucat de lectura cărții lui Jane Green, o aveam în minte pe Annie Ernaux cu recentul mix de ficțiune și jurnal din volumul „Anii”, despre care am discutat la Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O Iosif Brașovși a cărei recenzie o poți găsi aici: Anii de Annie Ernaux. Ernaux aborda și ea perioada anilor ‘60 ca un punct de inflexiune în evoluția unei generații, însă îl marca mai degrabă concentrat și îl recompunea fragmentar, printr-un ansamblu de referințe culese parcă din fluxul memoriei. Jane Green se apropie de perioada amintită a revoluțiilor sociale și ideologice, dar o face într-o manieră mai elaborată, încărcată de culoare locală și senzorialitate, explorând destinul câtorva personaje prinse în vâltoarea magică și în același timp înșelătoare a finalului acelei decade, purtându-ne între Marea Britanie și Maroc.

Protagonista romanului lui Green este Claire, alintată Cece, o fată simplă, dintr-un oraș mic al Regatului Unit. Tânăra timidă, crescută într-un regim auster, marcat de privațiunile sociale și ideologice ale perioadei postbelice, într-o familie cu dificultăți, Claire pleacă repede de acasă, după o relație tensionată cu mama ei vitregă și ajunge la Londra, visând la autonomie și la emancipare.

Londra este primul ei contact cu o lume mai mare, cu un univers mai cuprinzător aflat deja în transformare. În capitala britanică fetele tinere aspiră să lucreze și să obțină siguranță financiară rapidă în zona comerțului, în marile magazine de haine, acolo unde au ocazia să-și pună în valoare feminitatea, dar și să ia contact cu celebritățile epocii. Concurența e destul de mare iar Claire resimte încă nesiguranța provincialului neexperimentat, a celui care trăiește stinghereala inadecvării, în torentul de oportunități care se revarsă. Dar Londra este și locul unde petrecerile și spiritul unei noi muzici sunt deja modelatoare pentru generații (The Rolling Stones si Beatles au devenit legende). Contactul cu anturajele liberale și dezinhibate va cataliza parcursul inițiatic al protagonistei. Apetitul pentru independență și repoziționare al lui Cece crește și ea începe să se simtă străină chiar și când revizitează casa părintească pentru scurt timp, acolo unde reușește să se repoziționeze mai lejer în raport cu mama ei vitregă.

Provocările sunt însă de abia la început și redefinirea limitelor, cristalizarea unui univers de apartenență capătă un alt sens și o altă proporție atunci când Cece ia contact cu potențialul hedonist-eliberator ridicat la rang extrem, într-un stil de viață pe deplin libertin în cercurile artiștilor. Recrutată de un anturaj oportun, împreună cu o formație britanică, Cece se trezește cu un bilet spre paradis, cu șansa de a împlini un adevărat vis de generație: călătoria într-o țară exotică într-o companie selectă și emancipată. Fără să se mai îngrijoreze de bani sau de carieră, Cece ajunge în Maroc, la Marrakech, la Sidi Mimoun, un palat extravagant redecorat și reamenajat de un cuplu european, influent și bogat: Paul și Talitha Getty. În răcoarea riadurilor, acele grădini specifice așezămintelor orientale, în aroma mahjounului și a altor delicatese africane, Cece își petrece timpul explorând o existență lipsită de orice constrângeri, discutând și luând contact cu scriitori, creatori de modă și muzicieni, toți căutând o reinventare în spiritul plăcerilor și a iubirii libere.

Chiar și o entuziastă deschisă la experiențe noi, Cece nu este încă pregătită pentru a se integra pe deplin în această comunitate a trăitorilor liberi și fără cenzură. În ea încă există tensiunea dintre lumea moștenită, patriarhală și represivă și lumea haotică în care ideea de control și de cenzură sunt excluse cu premeditare. Tocmai pe fondul acestei tensiuni, parcursul ei inițiatic este mai degrabă lent. Iar cei din jurul ei simt asta și o curtează pe Cece cu oarecare blândețe. O integrează și o educă, dar în același timp îi asigură o distanță de care și ei au nevoie – căci acolo unde depășirea limitelor este un standard obișnuit, chiar și veteranii existențelor eliberate par să aibă nevoie de un reper protectiv, de ceva în care să creadă că e totuși incoruptibil și temperat.

Cel mai proeminent personaj care va exercita fascinație asupra protagonistei, un fel de încarnare simbolică a spiritului noii lumi este chiar soția proprietarului palatului, Talitha Getty. O femeie frumoasă, șarmantă, stăpână pe sine, îndrăzneață, dezinhibată, Talitha pare aproximarea noului model de feminitate la care aspiră și Cece. Ea este însă și o metaforă pentru vremurile emancipate pe care le reprezintă și care nu au apărut din neant, ci ca o reacție la o serie de marcaje traumatice ale unei generații. La fel și Talitha, dincolo de aerul seducător, generos, curios, ascunde o istorie personală dramatică, o relație tumultoasă și imprevizibilă cu actualul soț și o tot mai evidentă dependență de droguri.

Pe măsură ce Claire se va lăsa asimilată în această lume, trecând bariere sexuale și bariere de conștiență, experimentând cu consumuri de droguri în cantități tot mai mari și mai variate, protagonista va vedea curând și latura întunecată a acestei lumi fără griji: violență, dezechilibre emoționale, căutări în buclă ale unei liniști intangibile. Visul frumos al vieții fără griji are un revers: povara vieții fără scop, a tentativelor continue de evadare sau a camuflării suferinței prin șuvoaie hedoniste și senzuale. Reperele umane ale acestei lumi trăiesc de fapt într-o stare de defensă, doar că defensele lor sunt aruncări îndrăznețe în valul plăcerilor nesfârșite. Toate aceste pansamente deghizate sub aerul unei ideologii a libertății absolute, a integrării armonioase vor plasa personajele în proximitatea unei tragedii. Viața la Palatul Sid Mimoun, cu tot farmecul pe care Jane Green îl evocă în acele nopți magice din Marrakech este nesustenabilă pe termen lung, pentru că este pur și simplu autodevoratoare pentru cei ce vor să o asume.

Ce va alege Cece în cele din urmă? În ce lume va dori să trăiască, după ce va fi degustat toate fructele cunoașterii? A fost paradisul revoluției culturale al anilor ‘60 un proiect sustenabil, la înălțimea idealurilor propuse pentru cei care l-au asumat? Vă rămâne să descoperiți în acest roman accesibil, dar bine documentat, ca o adevărată fereastră în timp deopotrivă asupra unui destin, dar și asupra unei perioade istorice controversate.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente