În prima lună a primăverii care anunță regenerarea naturală și trimite către ideea de fertilitate și viață, noi celebrăm maternitatea. Martie este luna în care onorăm prezențele feminine din viața noastră și tocmai de aceea, la Clubul de Lectură Bibliofeel de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov am ales o carte pe măsură.

„Nu te găsesc pe nicăieri” este un volum emoționant semnat de Laura Ionescu, copywriter cu experiență jurnalistică, un volum despre dragoste maternă, despre maturizare, doliu și identitate intitulat. Colecția Narator a Editurii Publica în care a fost inclusă această carte, acoperă perfect spiritul acestui mix de memorii-scrisori – o poveste reală, dar bine scrisă.

Laura Ionescu și-a iubit mama. Adolescentă fiind, Laura Ionescu și-a pierdut mama care a dus o luptă grea cu cancerul. Laura Ionescu a trecut prin suferința pierderii și a devenit un adult care a dat un sens acestei dureri. Povestea ei este povestea relației mamă-fiică și a felului în care un copil se maturizează, frumos și imperfect, după o despărțire abruptă și timpurie. Cu toții ne pierdem părinții, e în ordinea naturală a lucrurilor cum obișnuim să spunem, dar fiecare pierdere este o poveste personală care ne atinge, în care rezidă uneori un miez transformator, nu doar o bornă biografică sensibilă și atât. Laura Ionescu scrie despre relația mamă-fiică care se dovedește cât se poate de complexă, iar evocarea amintirii ei nu este doar un exercițiu particular, cathartic pentru autoare, ci devine, prin așezarea într-o construcție narativă o poveste mai cuprinzătoare despre copilărie, părinți și confruntarea cu suferința, capabilă să îi atingă și pe cititori.

Laura Ionescu pare o ființă atrasă și fascinată de trecut, de explorarea memoriei. Relația cu memoria pare să fie totuși una ambivalentă, căci ea ne face să fim ceea ce suntem, dar tot ea ne trunchiază accesul la realitățile pe care le-am traversat, cel mai adesea prin idealizare. Ca un obiectiv cu zoom in și zoom out, amintirile sunt cele care ne ajută uneori să lăsăm în urmă ce a fost dureros și să cizelăm banalul, trivialul, sinistrul, dar tot amintirile ne ajută să recompunem realități pe coordonate mai solide, să esențializăm experiențe, odată ce am ieșit din puzderia împrăștiată a stimulilor dintr-un moment. Așa funcționează memoria, între jocul imersiunii și al detașării. În amintiri cunoaștem idealizarea, împrăștierea, evadarea, dar tot în amintiri găsim resorturile solide prin care ne reconstruim identitatea. Acest joc dual este pus în scenă de Laura Ionescu în cartea ei dedicată femeilor pe umerii cărora stă așezată la maturitate.

Mama Laurei Ionescu, o femeie născută în Dobrogea, are ambiții de a se ridica peste condiția modestă rural-pauperă. Dar nu caută o ridicare cu orice preț, cu abandonarea rădăcinilor, cu frustrarea oportunistului sau a parvenitului, cu obsesia validării sociale. Pe lângă faptul că va deveni mamă, de timpuriu, sacrificându-și aspirațiile academice inițiale, Mimi va deveni un model pentru fiica ei, cu lecții care o vor însoți pe autoare peste ani și ani.

Mimi ne oferă lecții despre asumarea de sine și asertivitate. E mândră de locul ei natal (e femeie de la țară, dar și de la oraș), îl vizitează cu plăcere și caută poveștile celorlalți chiar și după ce pleacă la București și ajunge să lucreze la Mecanica Fină și mai apoi în contabilitate. Mimi ne oferă și pilda iubirii armonioase de sine, acceptarea propriului corp și redefinirea feminității chiar și după operația mutilantă de cancer. Mimi lasă în urmă lecții despre generozitate și apreciere. Ea știe să ofere cadouri și să le valideze pe nepoatele timide și retrase din mediul rural, să le întărerască feminitatea. Ea dăruiește ciocolată copiilor de la școala Laurei și nu doar lor ci și fraților acestora.

Mimi are pilde și despre toleranță și înțelegere. Ea găsește mereu ceva de iubit în muzică și în oameni, ea o învață pe Laura ce sunt țiganii, atunci când învățătoarea face comparații devalorizante la adresa acestei etnii. Pentru Mimi, la vârsta copilăriei e important să înveți să îi iubești pe alții. Mama Laurei împărtășește și lecții despre lucrurile esențiale și despre răbdare, ca un șaman de sufragerie cu învățăminte care parcă o traversează din altă lume. Laura află de mică de la mama ei că nu contează dacă nu prinzi loc în prima bancă, ci contează să vrei să muncești, că nu are rost să te compari cu ceilalți, ci doar să poți da tot ce ai mai bun din tine. Mimi este cea care fixează o lecție a dedicării, ea pare să le facă pe toate, în casă, în spiritul timpurilor al emancipării care împovărează (când femeile pot să și lucreze, dar au și norma domestică acasă de bifat): de la gătit, dus copii la școală la muncit, îngrijit pe cei bolnavi. Ea este acul timpului care îi ține pe toți laolaltă.

Mimi este și ființa misterioasă-mitică, cea care vindecă de deochi, care pare să stabilească legături enigmatice cu o lume invizibilă, interpretând vise, spunând povești, descoperind pățaniile pe care copii caută să le ascundă. Mimi este și femeia care o învață pe Laura ce înseamnă supraviețuirea, asertivitatea, verticalitatea. Ea știe să se răzbune în mod original pe președintele Iliescu, ea merge până în pânzele albe în lupta cu statul pentru retrocedarea unei case naționalizate, ea se războiește și cu mentalitatea timpurilor, nu tace și îndură după obișnuințele pasive de gen ale epocii comuniste și postcomuniste. Aproape două treimi din volum explorează această figură maternă, așa cum se developează prin ochii copilăriei. În jurul ei se țes amintirile anilor tranziției cu sărăcia, dar și cu libertatea asociate, cu pahare de Fanta porționate, cu un Happy Meal pe lună, cu o bucătărie în care legumele ascultă muzica lui Vivaldi, cu despăducheri pe balconul blocului la apusul soarelui, cu pungile de plastic care anticipau surprizele capitalismului (sau doar un pui de fâs, așa cum glumea chiar mama Laurei). În această parte există un ton revigorant și tandru, portretul mamei, o eroină a vieții de zi cu zi capătă repere mitologice.

Ultima parte, a adolescenței, dezvăluie momentul detașării rebele și mai apoi al dificilei despărțiri. Această parte este povestea doliului Laurei cu etapele ei, după dispariția lui Mimi și reconfigurarea portretului idealizat al mamei. De la momentul suferinței tăcute, al singurătății, al durerii nespuse, Laura caută să iasă din eticheta pe care ceilalți o pun instantaneu: fata care și-a pierdut mama. După depersonalizare, plâns și multă lectură, protagonista trăiește prima recuperare chiar la olimpiada de limba română unde față în față cu textul lui Bacovia alege să fie sinceră și să nu-și glorifice delirant suferința. Intrând apoi în terapie reușește să abordeze vinovăția supraviețuitorului în fața unui terapeut care preia, pe alocuri acea blândețe a mamei și o lasă să fie cine e, o ajută să vadă cum durerea nu doar te crucifică, ci te face mai bun, te învață să taci și să îi asculți pe ceilalți. De la stadiul anesteziant și pietrificant al doliului, de la dorul imens și al amestecului dintre iubire și durere, protagonista naratoare ridică apoi privirea spre prezent și viitor și învață să interiorizeze vocea mamei, să o fixeze durabil ca parte a propriei identități. Din acest punct, mama va deveni prezentă pretutindeni și totuși nicăieri.

Fără să încerce să le tranșeze, Laura Ionescu evocă în volumul său „Nu te găsesc pe nicăieri” o poveste plină de paradoxuri, o poveste despre trecerea timpului și despre maturizare, o poveste despre vindecare (cu o durere trăită până la capăt), o poveste-declarație de dragoste față de viață, o poveste intimă, personală și totuși, universală.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.