Rodica Ojog-Brașoveanu este, cu siguranță, cea mai cunoscută și apreciată autoare de romane polițiste, câștigându-și, de-a lungul timpului, titlul de „marea doamnă policier-ului românesc”. Inițial, a urmat cursurile Facultății de Drept din București, însă în 1956 a fost exmatriculată din rațiuni politice. Un an mai târziu și-a reluat studiile în același domeniu, de data aceasta la Iași. În anul 1969, scrie primul scenariu de televiziune – „Crima din Cişmigiu”.
Doi ani mai târziu debutează ca scriitoare de romane polițiste – „Moartea semnează indescifrabil”. Succesul în literatură o determină ca, după șapte ani de practică, să renunțe la profesia în avocatură. Melania Lupu este unul dintre personajele cu cea mai mare celebritate din scrierile autoarei, aceasta fiind prezentă pe parcursul unei serii care cuprinde șase romane – „Cianură pentru un surâs”, „Bună seara, Melania!”, „320 de pisici negre”, „Anonima de miercuri”, „Dispariția statuii din parc” și „O toaletă à la Liz Taylor”. Despre Minerva Tutovan se spune că este un personaj inspirat chiar de profesoara de matematică a autoarei și, la fel ca Melania Lupu, are o întreagă serie care îi este dedicată – „Spionaj la mănăstire”, „Omul de la capătul firului”, „Plan diabolic”, „Minerva se dezlănțuie”, „Stilet cu șampanie”, „Nopți albe pentru Minerva” și „Violeta din safé”. Intitulată în varianta originală a apariției „Ștafeta”, reluată de editura Nemira, în ediția a doua din 2023, sub titlul de „O bombă pentru Revelion”, cartea Rodicăi Ojog-Brașoveanu este o lectură mai mult decât potrivită pentru zilele de vacanță de la sfârșitul anului sau, de ce nu, pentru cele de la începutul lui, atunci când revenirea pe toate planurile se aseamănă un fel de acomodare în slow motion cu toate activitățile de care abia ne făcusem timp să ne desprindem. În ritm cu dezmorțirea din amețeala luminițelor de sărbători, „O bombă pentru Revelion” ne menține atenția vivace în urmărirea intrigii, care ia amploare pe măsură ce așa-zisa bombă ajunge la cât mai mulți presupuși destinatari și la mai multe posibile victime. Într-adevăr, titlul original, „Ștafeta”, era poate mult mai cuprinzător, însă mai puțin provocator. Cu toate acestea, „Ștafeta” descria cu mai multă precizie ideea aceasta a unui tip de leapșa a casetofonului buclucaș, în care niciunul dintre anteriorii săi posesori nu bănuiește ce impact poate avea apăsarea unui singur buton. Autoarea se joacă destul de cinic cu acest lanț al slăbiciunilor, care acumulează din ce în ce mai multe personaje sau, ca să ne menținem în sfera lui Caragiale, din ce în ce mai multe caricaturi. Corina Manea, Andrei Gogan, Ionel Florea, colonelul Dăneț, locotenentul Moșoianu, Persida Ionescu, Florence și Șerbănică Miga, familia Petcu, Flavia Georgescu și cei doi fii ai săi – toți sunt reprezentativi, nu doar pentru categoria din care fac parte, cât și pentru lumea în care trăiesc. Fiecare personaj se află într-un conflict interior, dar și un conflict cu ceilalți, iar când apare casetofonul în viața lor, aceste ciocniri de interese par a fi potențate să iasă la suprafață și să-i pună în dificultate. Ionel Florea este supraveghetorul unui magazin de antichități pe care Andrei Gogan îl frecventează, iar cele mai scumpe obiecte achiziționate de acest amant comod, așa cum îl numește Corina Manea, sunt chiar pentru ea. Florea începe să-l suspecteze pe Gogan în legătură cu achizițiile sale de mobilă, tablouri și argintărie. Inginerul agronom Gogan simte că ori va trebui să restituie toate porțelanurile, ori va fi trimis la pușcărie pentru furt. Făcând-o complice și pe Corina la delapidările sale, Gogan insistă ca aceasta să plaseze o bombă în interiorul unui casetofon din magazin. O explozie ar putea fi, gândește Gogan, salvarea sa în cazul unui inventar efectuat de controlul financiar la informarea lui Florea. Din nefericire, planul eșuează la închiderea magazinului când Florea decide să ia castefonul lăsat de Corina Manea cu intenția clară a distrugerii dovezilor. Haosul creat în jurul casetofonului în noaptea petrecerii de Anul Nou creează senzația unui puzzle din care, de fiecare dată când ai ajuns la următoarea piesă, constați că nu se potrivește. Suspansul ia locul atmosferei festive, iar cursa contra cronometru pentru găsirea bombei și a vinovatului ne poartă printr-un amestec pestriț din punct de vedere social – comportamente, vârste, vicii, ocupații, interese, lingvistic – ex. soții Miga, cei care în sărăcia lor bine fardată își aruncă în dialoguri câte un neologism în franceză, moral – ex. Corina Manea profită de pe urma afacerilor lui Andrei Gogan, însă lăcomia ei se oprește atunci când viața lui Ionel Florea ajunge să fie pusă în pericol.
Desăvârșită în descrieri și în surprinderea atmosferei din casele mai multor familii în seara de Revelion, cartea ne poartă printr-o serie de aventuri care cu greu am putea crede că s-au petrecut într-o singură zi – de la ora 19 până în zori la ora 7.20. Aproape douăsprezece ore de suspans și peripeții, dacă ținem cont că bomba pornește în călătorie la aproximativ ora 20.35.
Înainte de întâlnirea urgentă solicitată de Gogan la telefon și, în așteptarea musafirilor din noaptea de Revelion, Corina Manea ascultă Dean Martin, Nelu, fratele Emiliei, viitoarea logodnicăn a lui Ionel Florea, spune bancuri și îl imită pe Puiu Călinescu, iar cuplul Florence și Șerbănică Migan străbat Bucureștiul cu taxiul pentru a ajunge la fiul lor, pilotul Alexandru Miga, în timp ce plimbă după ei douăsprezece sacoșe ca niște cerșetori cu ștaif, care își maschează sărăcia vorbind în franceză. Uitându-ne la aceste personaje am putea spune că nu le leagă nimic. Aparent, nimic. Deznodământul și les malentendus, ca să ne exprimăm în limbajul codat al soților Miga, adică neînțelegerile care amplifică desfășurarea acțiunii vă rămân să le descoperiți, mai ales, în cazul unui roman polițist în care, dacă am da curs unei ample povestiri, am dezamorsa interesul și curiozitatea cititorilor.
De reținut din carte, dacă vreodată nu știți cum să vă așezați invitații la masa de Revelion sau la alte mese festive, perspectiva Corinei Manea, personajul care deschide povestea casetofonului călător și, totodată, cea care stă la baza declanșării intrigii, care are un fel de manual de aranjare a musafirilor:
„O săptămână întreagă își bătuse capul schimbând aranjamentul musafirilor în zeci de variante. Sub nicio formă cei căsătoriți nu trebuie să stea alături. În definitiv, se plictiseau suficient acasă, în intimitate, trei sute șaizeci și patru de zile. Ținuse seama apoi de capacitatea fiecăruia de a se amuza. Cinci-șase specimene cărora le ninge și le plouă chiar în noaptea Anului Nou, adunate la un loc, sunt în stare să compromită toată petrecerea. Criteriul subiectelor comune de discuție făcuse și el parte din calculele Corinei. Oricâtă falsă amabilitate ar consuma frecvent Raluca, balerina, e totuși peste puterile unui om de artă cât de cât normal să asculte o noapte întreagă felul cum vede economistul Vasiliade problema indicelui global. Iar Vasiliade, fapt constatat cu prilejul altor zaiafeturi, devine foarte risipitor în sugestii economice după două-trei pahare.
Dorea să-i priască medicului Panaite piftia? În niciun caz nu trebuia așezat lângă vreun
septuagenar amator prin definiție de consultații gratuite. Nevestele soților geloși se cereau încadrate de bărbați care nu prezintă pericol, directorul Fondului plastic, între fete tinere și nostime”.
Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
