Puteți comanda romanul de pe
Librăria Online Libris. Găsiți multe
cărți de beletristicăși aveți
transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă
nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul.
Romanul „O mare de lacrimi” este o carte densă, care a
luat naștere după multe cercetări făcute de autoarea sa, Ruta
Sepetys. Ea ne prezintă un adevăr istoric crud, perioada celul de
al Doilea Război Mondial, în Germania, prin ochii a patru tinere
personaje: Joana, Florian, Emilia și Alfred. Fiecare dintre ei este
o victimă a războiului, pe care nu l-au vrut niciodată și contra
căruia trebuie să supravețuiască în condiții crâncene. Ei nu au o
perspectivă a viitorului clară, acest lucru fiind greu de închipuit
de personaje, ci mai degrabă aceștia își rememorează trecutul
fericit, împreună cu familiile lor acasă, atunci când aveau un trai
liniștit. Fiecare poartă un secret, fiind în același timp măcinați
de gândul sorții pe care au putut-o avea cei pe care i-au lăsat în
urmă. Cei patru ajung să se întâlnească, să trăiască împreună cea
mai cumplită experiență a vieții lor, marcându-i pe fiecare în mod
diferit. Cu toatea acestea, războiul nu e cel rău lucru prin care
personajele trec, evenimentul tragic central fiind scufundarea
vaporului Wilhelm Gustloff în Marea Baltică, odată cu miile de
pasageri aflați la bord. Acesta este cea mai mare catastofă
maritimă înregistrată vreodată, dar care nu este cunoscută multora.
Așadar, lupta lor de a ajunge la ceea ce pare că îi va salva este
cumplită pentru ca, mai apoi, și această speranță să se
scufunde...la propriu.
„Stăteam pe verandă, cu mâini tremurânde și reci. Spaima mea nu a dispărut niciodată, dar cu fiecare an ce trecea se retrăgea ușor, ca un reflux al memoriei ce aluneca înapoi, în mare. Teroarea revenea în special noaptea, dar Joana era întotdeauna acolo ca să o alunge.”

Făcând cunoștiiință cu personajele, am întocmit o mică
descriere a fiecăruia.
Joana este o lituaniană, care se dovedește a avea o incredibilă tărie de caracter. Este mereu în sprijinul celor care au nevoie de ajutor, fiind infirmieră, acesta reprezentând motivul pentru care reușeste să se îmbarce pe vapor. În ciuda ororilor pe care le vede, ea rămâne lucidă și consecventă.
Emilia este o tânără de origine polonă, ce se află la polul opus față de Joana, ea este extrem de speriată, slabă chiar, ea trebuie nu numai să-și poarte propria grijă ci și a copilului pe care îl poartă în pântece.
Florian: prusac, este un personaj dârz, indepenent dar care totuși empatizează și devine ajutor celorlalți slabi. Este un personaj emigmatic, însă autoarea îi dezvăluie identitatea și trecutul spre final, atunci când devinde altcineva.
Alfred: este un tânăr care lucrează pe vas, personal îl pot considera ușor malițios, este mândru și orgolios, el fiind cel care mi-a creat o stare de indispoziție, fiind înfummurat. El ne relatează mersul lucrurilor de pe vas înainte de plecare, sub forma unor scrisori adresate iubitei lui.
Romanul dezvoltă și unele momente de tihnă, în care personajele au timp de respiro. Sunt într-adevăr singulare acestea, dar autoarea pare să instaleze și clipe de acest gen nu doar pentru personaje încercate de soartă ci și pentru cititor, care cu siguranță trăiește la aceași intensitate fiecare clipă. Ruta Sepetys mai presară și episoade de iubire, altele care îți vor stoarce lacrimi, iar altele care te vor tulbura de-a dreptul.

„O mare de lacrimi” este un roman organizat modern, în
capitole scurte, dimanice care te vor face să-ți dorești mereu să
afli ce se va întâmpla cu cei patru. Finalul cărții este într-un
total dezacord, la nivelul atmosferei, față de întreg romanul. În
încheiere, doar unele personaje vor ajunge să moară din cauza
batrâneții și nu din cauza nefericitului eveniment. Așa cum ne
spune și nota autoarei, nu vom putea să cunoaștem istoria
niciodată, pe deplin, însă dacă vom citi poveștile
supravețuitorilor ei vom fi cu siguranță mai aproape de adevărul
lumii noastre.
(Simona)
„Noi, cei care am supraviețuit, nu suntem adevărații martori. Adevărații martori, cei care se află în posesia adevărului nerostit, sunt cei care s-au înecat, cei care au murit, cei care au dispărut.”
Simt că sunt trădat, pentru că mi s-a prezentat ceva ascuns din istorie și trebuie să-i mulțumim Rutei Sapetys că ne-a adus aceste informații ascunse. Titanicul pe care-l credeam cel mai mare dezastru maritim, este insignifiant după ce citești acest roman istoric. Cu toate că este o ficțiune istorică, scriitoarea știe să diferențieze elementele istorice de cele fictive și după ce terminăm lectura găsim la finalul cărții bagajul ei de informații, resurse și întreg procesul care a condus la cosolidarea acestui emoționant roman.
Este incredibil cum unele orori ies în față, sunt mediatizate, iar altele sunt ascunse. Personajele create de autoare sunt desprinse din perioada aceea și nu le surprinde doar pe vas, ci din acele momente de criză, în care trebuiau să se salveze. Ruta a prezentat patru personalități diferite și a creat imaginea coșmarescă a războiului. Încă de la început suntem șocați de ceea ce se întâmplă cu persoanele nevinovate, victimele colaterale, iar ceea ce se întâmplă pe parcus, îți poate sfâșia inima.
(Claudiu)

Nota: 10/10 (Simona) 10/10
(Claudiu)
Titlu: O mare de lacrimi
Autor: Ruta Sepetys
Editură: Editura Epica
Recenzie: Simona și Claudiu
Titlu: O mare de lacrimi
Autor: Ruta Sepetys
Editură: Editura Epica
Recenzie: Simona și Claudiu