Bineinteles ca m-am gandit sa mai scot la vanzare una alta din multele de care nu mai am nevoie: haine, reviste, carti, vesela, aparate electrocasnice si alte traznai. Cine nu s-ar gandi la asta in momentul in care se trezeste brusc, dupa o partida serioasa de eliberare a casei, cu un morman de chestii cu care nu stie ce sa faca? Au costat bani, deci valoreaza ceva. Nu?
Este plin internetul de anunturi de vanzare si da, oamenii cumpara cele mai ciudate chestii. Stau si ma intreb insa daca ceea ce vroiam eu sa vand chiar merita osteneala sa o scot la vanzare? Cum ce osteneala? In primul rand trebuia pozat fiecare obiect in parte, apoi creeat anuntul, scris descriere cat mai relevanta, gasit pretul corect, gasit loc pentru depozitat lucrurile scoase la vanzare, verificat periodic contul de vanzator, negociat din cand in cand cei cativa lei pretinsi drept pret, refuzat din cauza transportului, asteptat la nesfarsit o noua oferta de cumparare, impachetarea corespunzatoare, drumul la posta, coada de la posta, riscul de a primi coletul inapoi.... Sa mai scriu? Timpul pierdut pentru aceasta activitate nici macar nu este recompensat la final cu niste banuti de care sunt multumita. Timpul inseamna bani, iar daca nu ies bani atunci nu se merita sa te implici intr-o astfel de corvoada. Desteapta mai sunt!
Dar a costat atatia bani!!!
Da, a costat atunci! Acum sigur nu mai primesc aceeasi suma, chiar daca obiectul este aproape nou. Banii au fost cheltuiti atunci, iar daca eu pastrez obiectul asta pe care am cheltuit acei bani, dar pe care nu il folosesc si sta degeaba intr-un dulap, in spatele altor chestii, nu inseamna ca sunt mai bogata. Inseamna doar ca am niste lucruri nefolositoare pentru mine, care ocupa loc degeaba in casa mea, care m-au costat niste bani la un moment dat.
Uitandu-ma la obiectele stranse, mi-am dat seama ca nu aveau valoare reala, adica nu era nimic cu adevarat valoros acolo (o antichitate sau o opera de arta de exemplu) si nici valoare sentimentala nu mai aveau pentru mine. N-o sa fac pe viteaza sa afirm ca nu ma simteam vinovata ca vroiam sa scap de acele lucruri, dar pentru ca imi doream cu adevarat sa-mi eliberez casa nu am lasat acest sentiment de vina sa puna stapanire pe mine. Este greu sa decizi ca este momentul sa scapi de un lucru, mai ales daca este in buna stare, daca a fost primit cadou, daca a costat ceva bani. Greu, dar nu imposibil. De mare ajutor mi-a fost sa fiu cu adevarat sincera cu mine in momentul in care ma intrebam:
"Imi este de folos acum? Pot sta fara acest lucru? De ce vreau sa il pastrez?"
La un moment dat m-am surprins ca tot mutam doua tigai dintr-o parte in alta a bucatariei. Tigaile erau din cele scumpe (una era faimoasa Trilogi iar a doua era una mare si grea, din fonta) si jur ca mi le-am dorit foarte mult cand le-am achizitionat. Dupa primele folosiri insa am inceput sa le ocolesc si foloseam tot alte tigai cand imi trebuia o tigaie. Prima nu-mi placea deloc din cauza formei ciudate si a doua era prea mare si prea grea pentru mine. Vroiam sa le scot la vanzare, cu gandul sa mai recuperez din investitia facuta, dar parca niciodata nu gaseam timp sa le fac poza si chiar sa le scot la vanzare. Atunci m-am intrebat daca nu cumva taraganam in mod voit toata treaba asta cu vanzarea pentru ca de fapt vroiam sa le mai tin un pic si poate poate sa le folosesc la un moment dat. Astfel as fi avut motiv sa le pastrez. Mi-a fost foarte greu sa recunosc ca exact asta faceam.
Eram constienta ca daca le mai tineam in casa pana le gaseam cumparator, era foarte probabil sa nu le mai dau deloc. Pericolul asta este real pentru toate obiectele pe care le depozitezi pentru ca astepti sa le vinzi. Le ai tot timpul in ochi si vina este tot mai mare. Toata munca mea de lamurire cu mine insami era in pericol sa se duca pe apa sambetei! As fi ramas cu doua tigai, scumpe si foarte bune, pe care nu le-as fi folosit niciodata si pe care as fi continuat sa le mut la infinit prin diferite locuri din bucatarie sau camara. Asa ca le-am pus frumos in gramada de vase si ustensile de bucatarie pe care nu le mai vroiam, am chemat-o pe mama, pe una dintre surorile mele si pe una dintre finele mele (doar ele sunt in acelasi oras cu mine) si le-am lasat sa isi aleaga ce-au vrut din gramada aia. Nu mi-a ramas nimic pe stoc ? Acum toate lucrurile alea nefolosite de mine, inclusiv cele doua tigai, erau folosite cu drag in alte case.
Uneori, in vacante, Teodora isi face curat in dulapuri si se duce cu tot ce a strans la un targ de vechituri din orasul nostru, Targul Porcilor pe numele lui. Vinde lucrusoarele (jucarii, hainute si incaltaminte care i-au ramas mici, accesorii care nu-i mai plac, rechizite care nu-i folosesc, carti primite de ea - toate in stare buna) cu preturi foarte mici, de genul 1 - 5 lei. Este insa o activitate de cateva ore intr-o zi de vacanta si pentru ea este foarte distractiv, mai ales ca se duce cu mama mea si mereu se alege cu cate ceva nou. Nu prea vine cu lucruri inapoi de la targ pentru ca stie sa scape de ele: le vinde foarte ieftin, daca cineva cumpara 2-3 obiecte mai primeste ceva gratuit, daruieste jucarii copiilor care vin la targ cu parintii lor. Daca cumva mai ramane ceva, pregatim o plasa pentru Crucea Rosie si o ducem imediat la centru dupa ce am umplut-o.
Oare altii ce fac cu lucrurile pe care nu le mai folosesc?
