Ce înseamnă o viață bună, o viață care merită trăită? E o întrebare care a însoțit omul din zorii speciei noastre sau măcar din momentul în care și-a durat primele repere de securizare și autonomie comunitară. E o întrebare la care au încercat să răspundă atât filosofia, cât și religiile de-a lungul a sute și chiar mii de ani. Poate e întrebarea esențială, singura pe care merită să ne-o punem, la modul fundamental, dat fiind faptul că de răspuns atârnă eforturile și sensul întregului nostru parcurs existențial. Odată cu supunerea instinctelor (busola naturală), dar și odată cu decăderea mișcărilor religioase și tradiționale care ofereau repere prefabricate comunităților (busolele cultural-spirituale), întrebarea referitoare la viața care merită trăită a devenit tot mai acută.

Viktor Frankl vedea în acest fenomen o criză a sensului. Societățile contemporane cu libertatea și responsabilitatea pe care ni le permit, ne amintesc cât de importante sunt alegerile individuale. Dar când avem de ales între atâtea stiluri de viață, atâtea scopuri, atâtea identități posibile, cum știm ce ni se potrivește, cum știm ce e mai valoros? Într-o încercare admirabil de sintetică și pragmatică, trei autori cu formație teologică la una dintre cele mai prestigioase universități ale lumii (Yale) încearcă să ofere un ghid de navigare prin această întrebare, adaptabil pentru fiecare cititor.

„O viață ce merită trăită”, tradusă și publicată în limba română la Editura Trei este un volum inspirat dintr-un model de seminar pe care autorii au încercat să îl cultive atât în spațiul universitar, cât și dincolo de el, interacționând cu variate categorii sociale, de la studenți și până la deținuți. Tocmai de aceea, această carte nu are un caracter didactic-greoi, nu are nici pretenții exhaustive și nu conduce la un răspuns concret universalizabil. Mai degrabă manualul semnat de Volf, Croasmun și Mcannally-linz încearcă să fragmenteze și să organizeze arborescent întrebarea milenară cu privire la viața care merită trăită, să creeze un cadru de răspuns, în care cititorii sunt invitați mai apoi să-și personalizeze propriile întâmpinări. Chiar dacă au formație teologică și chiar dacă se apropie de întâmpinări religioase privitoare la întrebarea pusă în discuție, cei trei autori nu încarcă exagerat volumul cu prescripții din această zonă.

Proiectând explorarea filosofică sub forma unei scufundări la patru niveluri de adâncime, autorii ne invită să depășim nivelurile superficiale care ne motivează acțiunile, cel al obiceiurilor și deprinderilor (așa am făcut mereu), să trecem și de nivelul eficienței și să ajungem la nivelul conștiinței de sine, respectiv al autodepășirii (adică nivelurile la care ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat și mai ales ce merită să ne dorim).

Societatea contemporană îmbracă ideea vieții care merită a fi trăite într-un clișeu facil: o viață lungă, fericită și sănătoasă. Însă, doar la o primă privire, dacă ne raportăm la câteva personalități precum Martin Luther King (care nu a trăit prea mult), Abraham Lincoln (care a fost toată viața un depresiv) care oferă modele existențiale importante, fără să fi îndeplinit așadar cele trei criterii stereotipe amintite.

Autorii ne invită, apelând la excursuri sintetice în istoria religiilor, a filosofiei și a biografiilor exemplare să urmăm un traseu etapizat: pornind de la cum am putea creiona ideea unei vieți satisfăcătoare, autorii vor ajunge la provocările pe care orice răspuns le întâmpină și gestionarea limitelor inevitabile pe care existența ni le impune. A găsi un răspuns la întrebarea privitoare la sensul vieții, la calitatea existenței e o echilibristică dificilă: nu poți postula exigențe teoretice prea mari, care ies din sfera aplicabilului, nu poți lăsa nici totul la voia întâmplării, nu poți nici să te raportezi la o singură direcție teoretică sau la o singură biografie pilduitoare.

Tocmai de aceea, autorii procedează organizat. În prima parte schițează elementele formale de care ar putea atârna răspunsul privitor la calitatea unei vieți. Trecând prin stările de spirit care ar însoți o viață bună (să fie plăcerea utilitariștilor? Să fie nepăsarea budistă? Să fie tristețea glorificată de Oscar Wilde?), trecând prin ceea ce am putea spera (bani? Influență? Să ne dorim ceva doar pentru noi sau și pentru ceilalți?), prin felul în care am putea acționa (să ținem cont de consecințe? Să fim altruiști, să fim egoiști?), ajungem la trei repere esențiale pentru scopul declarat: calitatea de agent moral, asigurarea împrejurărilor, afectele.

Pe care din ele suntem dispuși să mizăm mai mult? Stoicii subliniază calitatea de agent moral (nu contează în ce condiții trăiești, atitudinea este totul pentru a-ți stabili o viață bună), utilitariștii pun accent pe afecte (viața bună e o viață trăită în plăcere și sentimente agreabile), iar confucianismul subliniază importanța împrejurărilor (o ordine și o structură a existenței). Explorând limitele și virtuțile fiecărei perspective, cititorii sunt invitați apoi să își testeze propria viziune.

Apoi, autorii ne invită să raportăm acest schelet formal la o imagine de ansamblu, la întrebările care deschid orizontul: de unde venim, respectiv cine suntem. Ne putem inspira în acest sens, din răspunsurile creștinilor sau ale budiștilor, din răspunsurile comunităților indigene, din biologie și astrofizică. Desigur, nu vom găsi nici aici sursele definitive, ci doar repere de rafinare pentru călătoria exploratorie care continuă. Căci orice răspuns va avea de trecut, testul greșelilor și al suferinței apare în existențele oamenilor.

„O viață ce merită trăită” e o viață în care avem de gestionat o suferință evitabilă, dar și una inevitabilă. Apelăm la seninătatea budistă, la răbdarea creștină și musulmană, la glorificarea ei ca parte esențială a existenței, în maniera lui Nietzsche sau la combinația de protest și acceptare din Cartea lui Iov? Avem, așadar și această provocare de procesat la nivel personal: a echilibra efortul diminuării suferinței cu cel al acceptării ei.

Nu în ultimul rând, o viață ce merită trăită e o viață confruntată cu mortalitatea. Fie că ne încredem sau nu în existența unui suflet, fie că dizolvăm eul și vedem moartea ca un proces de schimbare, fie că privim moartea ca o sursă de sens (care ne face viețile valoroase, ne face să ne pese de ele, tocmai pentru că sunt finite), ne vom pune, fără îndoială și problema sfârșitului și a felului în care murim.

Finalul călătoriei propuse de cei trei autori ne pune față în față și cu provocarea implementării unei viziuni asupra vieții pe care am trecut-o, în capitolele anterioare prin straturile de profunzime amintite. Căci chiar și atunci când ajungem la un răspuns satisfăcător personal privitor la viața care merită trăită, aplicarea sa în viața de zi cu zi și mai ales urmărirea sa cu consecvență se pot dovedi provocatoare. Să ne privim cu neîncredere constantă, prudentă așa cum face Al Ghazali, să ținem piept presiunii pe care o exercită conformismul mundan, ca Wilde, să ne acceptăm natura pulsională și faptul că nu vom reuși pe deplin în demersul nostru? Sau să implementăm strategii care să facă totuși schimbarea cât mai durabilă, prin practici care condensează modul de viață dorit, prin meditație, prin retragere în solitudine și autoexaminare, după modelul propus de Ignatiu de Loyola?

Cu o anume specie de blândețe dar și cu o curiozitatea neobosită, Miroslav Volf, Matthew Croasmun și Ryan Mcannaly-linz propun cititorilor o generoasă explorare a unui proiect de viață, o viață examinată. E o carte nu atât cu răspunsuri pregătite, gata de a fi asumate, ci mai degrabă o arhitectură pentru un răspuns pe care fiecare cititor îl poate construi în timp, pe baza propriilor reflecții.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.