„Omul în căutarea sensului vieții este una dintre marile cărți ale epocii noastre. În mod normal, dacă într-o carte există un singur pasaj, o singură idee suficient de puternică încât să schimbe viața cuiva, atunci cartea aceea merită citită, recitită și-și merită pe deplin locul într-o bibliotecă. Cartea de față conține mai multe asemenea pasaje”. – Harold S. Kushner

Când vorbim despre cărți care au schimbat lumea, unul dintre aspectele pe care trebuie să le luăm în considerare este și aplicabilitatea în era prezentă a învățămintelor extrase. Punct important de luat aminte, mai ales în cazul titlurilor care servesc drept pansament de suflet. Omul în căutarea sensului viețiide Viktor E. Frankl nu doar că răspunde încă multor întrebări apărute de-a lungul existenței noastre, însă reprezintă, din punctul nostru de vedere, cartea care își merită un loc în dulăpiorul cu doctorii literare pentru orice cititor.

De origine evreu și de profesie psihoterapeut, Viktor E. Frankl s-a născut în anul 1905, la Viena. Din adolescență acesta își hotărăște drumul pe calea psihiatriei, aducând în discuție, încă de la vârsta de 13 ani, valoarea sensului vieții și necesitatea acestuia în supraviețuire. Ani mai târziu devine „profetul sensului vieții” și părintele logoterapiei, teorie dezvoltată de acesta care este descrisă ca fiind „terapie concentrată pe sensul existenței umane, precum și pe procesul căutării acestuia”. Împrejurările în care doctorul a fost nevoit să-și realizeze studiul de caz au fost cât se poate de nefericite, fiind deportat în anul 1942 în lagărele de concentrare naziste, împreună cu mama, tatăl și una dintre cele două surori. La intrarea în lagăre, Frankl purta cu el manuscrisul primei sale cărți, volum publicat ulterior sub numele de The doctor and the soul (Doctorul și sufletul). Sutele de pagini de studiu i-au fost confiscate, reușind totuși să rescrie întreaga documentație în timpul prizonieratului, activitate despre care susține că a jucat un rol important în propria supraviețuire. De-a lungul vieții, acesta a scris 29 de cărți, iar cea care l-a pus pe lista autorilor celebri este Man’s search for meaning (Omul în căutarea sensului vieții).

Mai mult decât un jurnal din lagărele de concentrare

Omul în căutarea sensului vieții are ca temporalitate Al doilea război mondial, iar întrebările și răspunsurile pe care le evocă sunt cele ale prizonierilor din lagărele de concentrare. Autorul și-a petrecut trei ani în captivitate, timp în care a trăit în patru astfel de tabere.

Anii care au urmat celui de-al doilea război mondial au adus înliteratura universală zeci de romane inspirate de Holocaust, majoritatea fiind bazate pe experiențele celor care au supraviețuit programului de exterminare. Cartea de față este scrisă din punctul de vedere al unui psihoterapeut care, datorită ocupației, a putut analiza introspectiv și cu empatie toate comportamentele care alminteri odioase, deveneau acum normale. Asftel, volumul prezent este mai mult decât o înșiruire a ororilor trăite în lagăr, este povestea multitudinii de chinuri mărunte trăite de prizonierii colectivi. Nu este povestea martirilor, a eroilor sau a deținuților celebri, dimpotrivă, este a celor fără semne atașate mânecilor, a celor care erau, în adevăratul sens al cuvântului, doar niște numere.

Spre deosebire de marea majoritate a literaturii despre Holocaust, volumul de față ne oferă o perspectivă opusă lecturilor cu care își împarte acesta raftul. Văzută din interior spre exterior, prin filtrul celor care au trăit, au murit sau au supraviețuit cruzimii regimului nazist, recomandarea noastră este o carte despre supraviețuire, despre existența interioară, observată cu grija unui psihoterapeut și explicată într-un limbaj accesibil.

În căutarea acelui „De ce?”

Volumul debutează cu aforismul filosofului Nietzsche „Cel care are un De Ce pentru care să trăiască, va suporta orice Cum.”, iar cugetarea stă la baza întregii sale existențe profesionale, aceea că viața este o căutare a sensului, provocarea vieții fiecăruia dintre noi. Cartea de față poate servi drept plăcuță de informare pentru multe dintre drumurile noastre.

În timpul prizonieratului, Frankl trece printr-un proces de introspecție, dar și de analizare a gândurilor și comportamentului celor cu care își împărțea soarta. Ceea ce concluzionează încă din primele rânduri se referă la faptul că pierderea voinței duce la o moarte mult mai rapidă, lăsând neîndeplinirea nevoilor fiziologice precum lipsa hranei, a somnului sau a medicamentației pe loc secund. Observația cimentează astfel ideea că singurul colac de salvare este găsirea unui sens în propria viață.

Autorul identifică trei posibile surse ale sensului și anume: munca (a face ceva cu sens), iubirea (grija față de o altă persoană) și curajul în momentele dificile. Acesta lasă cititorilor săi propria rețetă de supraviețuire formată din dragostea pentru soția sa și dorința neînduplecată de a ține conferințe psihologice bazate pe ceea ce a trăit în perioada petrecută în lagăr. Frankl povestește și despre deținuții care, deși suportau aceeași soartă, și-au găsit sensul în a-și aduce camarazii la lumină prin vorbe bune, optimiste, rostite cu credință.

Prizonieratul. Prezent și viitor.

Recomandarea acestui volum ca parte din raftul cărților care au schimbat lumea este susținută cu succes de sutele de pasaje care merită citite și apoi recitite de către oricine își dorește să pătrundă măcar puțin în sinea prizonierilor din lagărele de concentrare.

Autorul ne lasă aceasta carte drept manual de înțelegere a celor trăite, iar capitolele de referință sunt cele trei faze ale reacției mentale trăite de către prizonieri.

Întâia fază apare după intrarea în lagăr și este perioada de înrădăcinare în rutină. În aceste câteva zile, autorul aduce în discuție adaptabilitatea crescută a ființei umane la factorii externi. Povestește cum organismele și-au creat anduranță în pofida condițiilor vitrege – aveau gingii sănătoase, răni care nu duceau la infecții, iar somnul celor mai sensibili devenea de neîntrerupt chiar și în preajma vecinilor gălăgioși. În această primă fază apărea iluzia grațierii, acea mică speranță că în ultima clipă totul va fi salvat, astfel că omul nu se temea de moarte. Orele de somn rămâneau totuși singurele momente de libertate.

A doua fază debutează cu o stare de apatie, folosită ca mecanism de conservare. Moartea celor din jur nu mai provoca tulburări, iar prizonierul ajungea într-o stare de regresie sau chiar moarte emoțională, concentrându-și întreaga ființă pe supraviețuire. Visele sunt dovada declinului, acestea fiind cele care aduc la suprafață adevăratele dorințe personale. În cazul prizonierilor, visele erau legate de nevoile de bază care nu le erau îndeplinite – mâncare, țigări și băi calde. Viața interioară devenea din ce în ce mai intensă, iar umorul ajungea să fie arma detașării, motiv pentru care Frankl își încuraja colegii să inventeze zilnic mici povestiri amuzante care duceau, într-un final, la supraviețuirea povestitorului. Unul dintre obstacolele cele mai grele de trecut în această fază se referă la depășirea sentimentului de existență provizorie, așa cum o numește autorul. Din lipsa unei date exacte la care coșmarul avea să se încheie, oamenii nu puteau spera la un viitor, nereușind deci să stabilească un scop suprem al vieții, iar pierderea sensului, a curajului si a speranței deveneau mortale.

Cea de-a treia fază a reacției mentale se referă la psihologia prizonierului eliberat. Chiar dacă momentul eliberării ar fi putut să repare sufletele celor privați de libertate, aceștia s-au surprins lepădați de capacitatea de a fi fericiți. După ani întregi de suferință, fericirea nu mai făcea parte din grila sentimentelor naturale, fiind nevoiți să o reînvețe. Mulți s-au confruntat cu sentimentul depersonalizării, totul părea un vis, fără o ancorare în realitate. Un alt factor pe care au fost nevoiți să-l depășească se referă la deformarea moralității, așa cum o numește autorul. Furia și nedreptățile care le-au fost aplicate au dus la schimbarea moralității chiar și în cazul celor mai puri la suflet. Amărăciunea făcea și ea parte din stările pe care le-au experimentat la întoarcerea acasă. Pentru un om aflat într-o continuă suferință, descoperirea că aceasta nu se oprește la granița lagărelor a fost aproape de nesuportat. Mulți au trăit din nostalgii și au găsit sensul vieții în amintirea unei persoane dragi, pe care urmau să o revadă după eliberare. În lagăr, moralul putea fi crescut prin inducerea unei speranțe, aceea că exista posibilitatea întoarcerii la oamenii dragi, însă pentru o parte din aceștia, realitatea arăta singurătate chiar și în afara taberei.

Găsirea sensului

Autorul ne convinge că omul are capacitatea de decizie asupra conduitei sale și că în orice circumstanță în care pierderile pot fi aproape totale, acesta își păstrează nemijlocit felul propriu de a reacționa. Nu doar fericirea sau momentele bune oferă sens vieții, ci și suferința. Suferința și moartea fac viața completă, iar ambele sunt componente structurale ale acesteia. Felul în care omul își acceptă și controlează acțiunile sau sentimentele conferă un sens existenței sale.

Nimeni și nimic nu poate minimiza, depăși sau măcar atinge ororile petrecute în timpul Holocaustului, însă o parte din teoriile lui Frankl aduc o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă pandemia pentru ființa umană. Cu puterea ei de a schimba lumea, cartea Omul în căutarea sensului vieții ne-a readus, încă o dată, perspectiva că omul este în deplin control asupra reacțiilor sale și că doar el își poate găsi sensul care să-l aducă la supraviețuire.

Te invităm să citești sau să recitești volum în discuție și-ți mărturisim că suntem curioși să-ți aflăm părerea referitoare la această lectură. Te așteptăm în comentarii aici sau pe libris.ro pentru a împărtăși cu restul cititorilor cele citite.